Uzucapiune. Decizia nr. 178/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 178/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 2277/338/2008
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 178/R DOSAR NR._
Ședința publică din 26 februarie 2013
Completul de judecată R5 compus din:
PREȘEDINTE – A. I.– judecător
Judecător – M. I. I.
Judecător – C. R.
Grefier - V. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursului declarat de către recurenții petenți C. E., R. I. G., C. E. și recurenții intervenienți B. M., R. A. M. în contradictoriu cu intimații intervenienți R. N., C. M. împotriva sentinței civile nr. 1048, pronunțată de Judecătoria Zărnești la data de 13 iunie 2012, în dosar nr._, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2013, când părțile prezente au pus concluzii, în sensul celor consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 12 februarie 2013, 19 februarie 2013 și apoi pentru data de 26 februarie 2013.
T R I B U NA L U L,
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 1048/13.06.2012 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria Zărnești:
A respins acțiunea având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanții C. E., R. I.G. și C. E. și privind pe opozanta C. M. și pe intervenienții: B. M., R. N. și R. A. M., ca neîntemeiată.
A respins cererea de intervenție în interesul reclamanților formulată de intervenienta R. A. M., ca neîntemeiată.
A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. M., având ca obiect uzucapiune, ca neîntemeiată.
A obligat pe reclamanții C. E., R. I.G. și C. E., la plata către expertul G. A., a sumei de câte 370 lei fiecare, ca diferență onorariu expertiză.
A obligat pe intervenienta R. A. M., la plata către expertul G. A., a sumei de 1109 lei, ca diferență onorariu expertiză.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, asupra imobilului înscris în CF nr. 218 a localității Peștera, cu nr. top._/1/b,_/1/b constituit din fânat și pășune în suprafață totală de 2667,6 mp este înscris dreptul de proprietate al numiților: D. Jozsef M. n. F. cu cota de 6/12, T. B. n. F. cu cota de 1/12, M. Vorovenciu n. F. cu cota de 2/12, Z. R. n. F. cu cota de 2/12 și S. F. cu cota de 1/12, iar asupra imobilului înscris în CF nr. 341 a localității Peștera cu nr. top._/2/b ,_/2/b constituit din fânat și pășune în suprafață totală de_ mp, este înscris dreptul de proprietate al numiților: M. Vorovenciu n. F. cu cota de 2/6, Z. R. n. F. cu cota de 1/6, Tunia B. B. n. F. cu cota de 1/6, A. Gh. I. F. cu cota de 1/6 și S. Gh. I. F. cu cota de 1/6.
Proprietarii tabulari sunt decedați, astfel: D. Jozsef M. n. F., decedat în anul 1944 (f. 9), T. B. n. F., decedată în data de 30.03.1982 (f. 7), M. Vorovenciu n. F., decedată în data de 06.06.1974 (f. 12), Z. R. n. F. decedată în data de 18.01.1979 (f. 86), S. F. fiind înregistrat decesul la actul nr. 2 din 06.01.1979 (f. 8) și A. Gh. I. F., decedată în data de 27.02.1959 (f. 11), potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
Pe rolul judecătoriei Zărnești se află dosarul nr._ (nr. nou._ ), având ca obiect partaj succesoral, în care reclamanți sunt petenții din prezenta cauză, iar printre pârâți se află: R. N., R. A. M., care sunt și intervenienți în prezenta cauză, dosar care încă nu este soluționat. În acel dosar, prin încheierea de admitere în principiu din data de 07.03.2006 (f. 51-57) s-a constatat că după defuncta R. Z. născută F., decedată în data de 18.01.1979, au rămas ca moștenitori cu cote egale, în calitate de descendenți de gradul întâi: R. N. (intervenient în prezenta cauză), R. G., R. I., postdecedat (cel pentru care se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune), R. V. (postdecedat), R. M. (postdecedată); iar printre altele s-a mai constatat că după defunctul R. I., decedat la data de 10.02.1997, au rămas ca moștenitori legali, în calitate de descendenți de gradul întâi (fii): C. E., cu cota de ¼, R. I.G. cu cota de ¼, C. E. cu cota de ¼ (petenții din prezenta cauză) și prin reprezentarea defunctului R. I. (posdecedat): Tabacaru N. L., Nistorica A. M. (în prezent R. – care are calitatea de intervenientă în interesul petenților), R. I., Alquallaf G., toți cu cota de ¼ . Prin încheierea din data de 14.11.2006 (f. 59-60) s-a dispus completarea încheierii de admitere în principiu prin completarea masei succesorale rămasă după defuncta R. Z. n. F. cu imobilele: cota de 1/6 din imobilul înscris în CF nr. 341 a localității Peștera cu nr. top._/2/b ,_/2/b și cota de 2/12 din imobilul înscris în CF nr. 218 a localității Peștera, cu nr. top._/1/b,_/1/b, acestea fiind imobilele ce fac obiectul prezentei acțiuni de uzucapiune.
În ceea ce privește pe intervenienta B. M., aceasta este fiica naturală a defunctului R. I., dar înfiată de altcineva, fapt afirmat de toate părțile din cauză și necontestat de intervenientă, astfel că R. I. nu poate fi considerat autor al acesteia, toate drepturile pierzându-se prin adopție.
Potrivit Adeverinței nr. 4407/18.09.2008.(f. 48) eliberată de Primăria Comunei Moieciu, defunctul R. I., figurează înscris în registrul agricol al comunei Moieciu din anul 1974 cu o suprafață de 1,50 ha teren total, până în anul 1980 când este înregistrat cu o suprafață de 7,44 ha, diferența fiind de la mama sa R. Z., suprafață cu care figurează până la data de 15.08.1995, când este scăzut la 2,94 h, conform succesiunii de pe tatăl său, după care figurează cu 4,50 ha, pentru care a achitat taxele și impozitele până în anul 1997, dată de la care au preluat moștenitorii săi: C. E., C. E. și R. G. care au achitat taxele și impozitele la zi.
Potrivit certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local nr. 6337/3.12.2008 (f. 67) intervenienta B. M. apare ca figurând, după defunctul R. I., decedat în anul 1997, cu imobilul înscris în CF nr. 218 a localității Peștera, cu nr. top._/1/b,_/1/b, iar potrivit chitanțelor de plată a impozitelor pentru anii 2003, 2006, 2007 și 2008 (f. 68-69) apare ca plătitor R. I. prin B. M., de unde rezultă că nici după moartea acestuia intervenienta nu a exercitat o posesie sub nume de proprietar, din moment ce și impozitul îl plătea pentru altcineva, și nu s-a depus nici un înscris prin care să se arate că anterior decesului lui R. I. ar fi fost terenul solicitat a fi uzucapat înregistrat pe numele său.
În drept, potrivit art. 28 al.1 din D.L. nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat. În ceea ce privește condițiile posesiei, astea sunt aceleași ca pentru uzucapiunea de drept comun, și anume cele prevăzute de art. 1847 C.civ.: posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În cauza de față, în ceea ce privește cererea principală de uzucapiune, instanța a reținut că petenții, moștenitori ai defunctului R. I. I., au cerut inițial constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în persoana lor, dar ulterior, și-au precizat acțiunea arătând că solicită, ca pe calea procedurii necontencioase să se constate că antecesorul lor R. I. I., decedat în 1997, a dobândit prin uzucapiune extratabulară dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de circa 2000 mp din imobilul înscris în CF nr. 218 a localității Peștera, cu nr. top._/1/b,_/1/b constituit din fânaț și pășune în suprafață totală de 2667,6 mp, precum și suprafața de circa 5000 mp din imobilul înscris în CF nr. 341 a localității Peștera cu nr. top._/2/b ,_/2/b constituit din fânaț și pășune în suprafață totală de_ mp., astfel că instanța va analiza îndeplinirea condițiilor pentru a uzucapa în persoana defunctului R. I. I..
Instanța a reținut că R. I. I. a decedat în anul 1997, iar proprietarii tabulari: T. B. n. F., a decedat în data de 30.03.1982 (f. 7), Z. R. n. F. a decedat în data de 18.01.1979 (f. 86) iar decesul lui S. F. a fost înregistrat la actul nr. 2 din 06.01.1979 (f. 8), aceștia apărând înscriși în ambele cărți funciare. Una dintre condițiile esențiale ale uzucapiunii reglementate de D.L. nr. 115/1938 constă în posesia timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, iar în cazul în care sunt în cartea funciară mai mulți proprietari tabulari trebuie îndeplinită această condiție față de toți. Instanța a constatat că dacă adaugă 20 de ani la data decesului acestor trei proprietari tabulari se depășește anul 1997, anul decesului lui R. I.I., astfel că a constatat că nu este îndeplinită în persoana acestuia a uneia dintre condițiile esențiale prevăzute de lege, și anume termenul de 20 de ani.
Având în vedere aceste argumente, instanța a respins acțiunea având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanții C. E., R. I.G., și C. E., ca neîntemeiată și pe cale de consecință a respins cererea de intervenție în interesul reclamanților formulată de intervenienta R. A. M..
În ceea ce privește pe opozanta C. M. și pe intervenientul R. N., aceștia au cerut doar respingerea cererii de uzucapiune, neavând pretenții proprii, iar instanța a respins acțiunea principală.
În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de către intervenienta B. M., aceasta a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 2100 mp din imobilul înscris în CF nr. 218 a localității Peștera, cu nr. top._/1/b,_/1/b ca efect al uzucapiunii, invocând tot D.L. nr. 115/1938. Cererea sa de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune privește unul din cele două imobile solicitate și de către petenți prin acțiunea principală.
Intervenienta susține că ar fi folosit imobilul în cauză din anul 1982 împreună cu tatăl său, până la decesul acestuia în anul 1997, iar ulterior a folosit singură. Intervenienta B. M. este fiica naturală a defunctului R. I., dar înfiată de altcineva, fapt confirmat de toate părțile din cauză și necontestat de intervenientă, astfel că R. I. nu poate fi considerat autor al acesteia, toate drepturile pierzându-se prin adopție. Instanța a constatat că este recunoscut de toate părțile din cauză că defunctul R. I.I. a folosit o parte din terenurile înscrise în cele două Cărți Funciare, din 1980 și până la decesul său, în anul 1997, contestat fiind faptul că după deces ar fi folosit moștenitorii săi sau altcineva. Posesia defunctului R. I. I. rezultă și din Adeverința nr. 4407/18.09.2008.(f. 48) eliberată de Primăria Comunei Moieciu, în care defunctul R. I., figurează înscris în registrul agricol al comunei Moieciu din anul 1974 cu o suprafață de 1,50 ha teren total, până în anul 1980 când este înregistrat cu o suprafață de 7,44 ha, diferența fiind de la mama sa R. Z., suprafață cu care figurează până la data de 15.08.1995, când este scăzut la 2,94 h, conform succesiunii de pe tatăl său, după care figurează cu 4,50 ha, pentru care a achitat taxele și impozitele până în anul 1997, și aspect ce rezultă chir și din înscrisurile depuse de către intervenientă, și anume din certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local nr. 6337/3.12.2008 (f. 67), în care intervenienta B. M. apare ca figurând, după defunctul R. I., decedat în anul 1997, cu imobilul înscris în CF nr. 218 a localității Peștera, cu nr. top._/1/b,_/1/b. În persoana intervenientei ar putea fi reținut cel mult că a început să posede după decesul lui R. I. I., după anul 1997, dar în acest caz nu ar fi îndeplinită la fel condiția termenului de 20 de ani, astfel că instanța a considerat ca inutil a se face alte probe.
În ceea ce privește posesia lui R. I.I. ar mai fi de analizat dacă a posedat sub nume de proprietar sau ca moștenitor după R. Z., mama sa, proprietar tabular și decedată în anul 1979, intervertind posesia precară în una aptă de a duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, însă aceste aspecte depășesc cadrul procesual, având în vedere că în persoana sa nu a fost îndeplinită condiția privind posesia o anumită perioadă de timp, iar intervenienta B. M. nu solicită o joncțiune a posesiei sale cu cea a defunctului R. I. I., și nici nu ar fi putut invoca această joncțiunea, având în vedere cele de mai sus, că R. I. nu este autor al cesteia, ci doar dacă ar dovedi că acesta i-ar fi transferat în vreun fel imobilul în cauză.
Din actele depuse la dosar rezultă că există o prezumție că cel care ar fi folosit acest imobil este defunctul R. I.I. iar intervenienta nu a depus nici un înscris din care să rezultă că anterior decesului acestuia ea fi figurat înregistrată cu acel imobil. Potrivit chitanțelor de plată a impozitelor pentru anii 2003, 2006, 2007 și 2008 (f. 68-69) apare ca plătitor R. I. prin B. M. de unde rezultă că nici după moartea acestuia intervenienta nu a exercitat o posesie sub nume de proprietar din moment ce și impozitul îl plătea pentru altcineva, și de unde rezultă că nu era înregistrată cu imobilul respectiv.
Având în vedere aceste argumente instanța a respina cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. M., având ca obiect uzucapiune, ca neîntemeiată.
Instanța a constatat că potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară refăcut nr._ efectuat de expert specialitatea topografie G. A., diferența care mai rămăsese de achitat era în sumă de 3326 lei, iar instanța a pus în vedere petenților, intervenientei B. M. și intervenientei R. A. să achite diferența de onorariu expert în sumă de 1109 lei pentru fiecare. Intervenienta B. M. a formulat cerere de ajutor public judiciar pentru onorariul de expert, care prin încheierea de cameră de consiliu din data de 23.05.2012, a fost admisă în parte fiind scutită de la plata onorariului de expert în proporție de 50%, rămânând de plată onorariul de expert în sumă de 554,5 lei, achitată prin chitanța de la fila 194, dar celelalte părți nu au achitat. Având în vedere că expertiza a fost realizată la solicitarea părților, instanța a obligat pe reclamanții C. E., R. I.G. și C. E., la plata către expertul G. A., a sumei de câte 370 lei fiecare, și pe intervenienta R. A. M., la plata către expertul G. A., a sumei de 1109 lei, ca diferență onorariu expertiză.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții petenți C. E., R. I. G., C. E., intervenienta în interesul petenților R. A. M. și intervenienta B. M. considerând-o netemeinică și nelegală.
Întrucât recursurile formulate de recurenții petenți C. E., R. I. G., C. E. și de recurenta intervenientă în interesul petenților R. A. M. nu au fost legal timbrate, prin încheierea de ședință din data de 06.12.2012, s-a stabilit în sarcina acestora obligația de a timbra calea de atac promovată după cum urmează: recurenții petenți C. E., R. I. G., C. E., în solidar, 96,63 lei diferență taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca insuficient timbrată, iar recurenta intervenientă R. A. M. 85,93 taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca insuficient timbrată.
Încheierea a fost comunicată acestora, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare atașate la dosar la filele 32-35, și s-a acordat termen în vederea îndeplinirii acestei obligații pentru data de 05.02.2013.
La termenul de judecată din data de 05.02.2013, constatând că recurenții petenți recurenta intervenientă R. A. M. nu au timbrat în mod legal calea de atac promovată, instanța, din oficiu, a invocat excepția de insuficientă timbrare a recursurilor lor, rămânând în pronunțare asupra acesteia și reținând următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997 și art.35alin.1 și 2 din O.M.J.nr.760/1999, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat,în cazul acțiunilor netimbrate sau insuficient timbrate partea urmând a fi obligată să plătească până la primul termen de judecată
Totodată, art.20 alin.3, respectiv,art.35 alin.5 din actele normative sus-menționate prevăd că neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii.
Având în vedere dispozițiile legale anterior evocate, constatând că recurenții petenți C. E., R. I. G., C. E. și recurenta intervenientă în interesul petenților R. A. M. nu și-au îndeplinit obligația de a depune taxele judiciare de timbru și timbrele judiciare datorate pentru calea de atac promovată în cuantumul indicat în încheierea de ședință comunicată la data de 22.01.2013, deși li s-a acordat termen în acest sens, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., tribunalul va admite excepția invocată și, pe cale de consecință, în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și a art.35 alin.5 din O.M.J.nr.760/1999, va anula recursurile declarate de recurenții petenți C. E., R. I. G., C. E. și recurenta intervenientă în interesul petenților R. A. M., ca insuficient timbrate.
În motivarea recursului său, recurenta intervenientă B. M. consideră că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală întrucât a aplicat în mod greșit art.1860 C.civ. a tunci când a concluzionat că R. I. nu poate fi considerat autor al recurentei interveniente, toate drepturile pierzându-se prin adopție.
Astfel, potrivit art. 1860 Cod Civil, "Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său".
Instanța supremă a stabilit că prin autor se înțelege a fi numai persoana care, ca și cel ce invocă uzucapiunea, nu este titulară a dreptului real, și care atâta timp cât este titulară a dreptului ea va putea să-l transmită succesorului său.
Trecerea posesiei, care este o stare de fapt; de la posesorul inițial la cel actual, nu poate avea loc decât in condițiile care sunt compatibile cu trăsăturile ei specifice, respectiv existența unui raport juridic, dar care nu trebuie să constituie în același timp și act de transmitere a proprietății.
Rezultă așadar că, pentru a se putea cere joncțiunea este suficient să se demonstreze existența unui raport juridic în baza căruia s-a transmis posesia de la posesorul inițial la cel actual, in temeiul unui negotium, nefiind necesară cuprinderea înțelegerii .>
De asemenea, raportul juridic în baza căruia se transmite posesia de la posesorul inițial la cel actual nu presupune o legătură de rudenie între aceștia.
Concluzionează instanța de fond faptul că recurenta intervenientă ar fi putut invoca joncțiunea posesiei cu cea a lui R. losif doar dacă ar fi dovedit că acesta i-ar fi transferat în vreun fel imobilul în cauză. Pentru a se putea pronunța astfel, instanța de judecată ar fi trebuit să nu se limiteze doar la a analiza înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Fiind o stare de fapt, dovedirea posesiei se poate face prin orice mijloc legal de probă inclusiv proba testimonială, care în opinia recurentei ar fi fost o probă primordială de administrat, dat fiind că prin aceasta putea fi stabilită data la care recurenta a intrat în posesia imobilului în litigiu, de la cine a preluat posesia, în ce mod, dacă aceasta a exercitat acte de administrare asupra imobilului, dacă posesia acesteia sau a autorului său a fost tulburată în vreun fel, etc.
Aceste aspecte, coroborate, ar fi trebuit să conducă instanța de judecată spre concluzia dacă într-adevăr sunt sau nu îndeplinite condițiile necesare dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Recurenta intervenientă consideră netenmeinică și nelegală hotărârea recurată și pentru faptul că prima instanță a reținut că recurenta intervenientă nu a solicitat joncțiunea posesiei sale cu cea a defunctului R. losif. Or, în ceea ce privește invocarea joncțiunii posesiei, trebuie să se aibă în vedere atât motivarea în drept a cererii de intervenție formulată, cat si motivarea în fapt a acesteia.
Astfel, recurenta intervenientă a înțeles să-și întemeieze cererea de intervenție formulată pe art. 1846 si urm. Cod Civil, art. 1860 Cod Civil, art. 27, art. 28 și art. 130 Decret Lege 1938.
De asemenea, prin motivarea în fapt prezentată în cererea formulată, recurenta a învederat faptul că folosește acest imobil din anul 1982, din anul 1982 și până în anul 1997 a folosit acest imobil împreună cu R. losif, iar din anul 1997 a folosit singură imobilul în litigiu. Mai arată că, anterior posesiei exercitată de aceasta, imobilul în litigiu a fost folosit de R. losif.
O altă critică se referă la faptul că prima instanță a interpretat în mod total greșit prevederile art. 1847 și urm.Cod Civil., instanța de fond neluând în considerare înscrisurile aflate la dosarul cauzei, dovezi care, coroborate, demonstrează faptul că recurenta a exercitat asupra imobilului o posesie neviciată.
După cum rezultă din chitanțele de plată a impozitelor, recurenta intervenientă a achitat de buna credință taxele și impozitele locale datorate pentru imobilul în litigiu. De asemenea, din Certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local nr. 6337/03.12 2008, rezultă fără dubiu faptul că recurenta intervenientă figurează înscrisă pe rolul fiscal cu imobilul în litigiu.
Mai mult decât atât, efectuarea lucrărilor anuale de întreținere și exploatare pe care recurenta le-a exercitat asupra imobilului, constituie un motiv în plus de a se face aplicarea prezumției instituite de art. 1854 Cod Civii, care face din elementul material al posesiei, dovada elementului intențional. Faptul ca recurenta intervenientă a înțeles să achite taxele și impozitele aferente imobilului și după decesul autorului său, demonstrează intenția acesteia de a stăpâni bunul pentru sine și de a se comporta ca proprietară asupra acestuia. Așa încât urmează a se constata că posesia exercitata de recurenta este o posesie utilă în sensul art. 1847 Cod Civil, adică este o posesie continuă, bunul fiind stăpânit cu regularitate potrivit destinației sale, este neîntreruptă, este netulburată, este publică și sub nume de proprietar.
Sub aspectul identificării imobilului, este de reținut și raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de dl. expert G. A., prin care se arată că recurenta folosește imobilul în litigiu și că acest imobil este bine delimitat de imobilele învecinate.
În ceea ce privește materialul probator ce a fost încuviințat în cauză, recurenta intervenientă arată că la termenul de judecată din 29.02.2012, instanța de fond a reluat discuția cu privire la probe, încuviințând pentru recurentă administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul petenților, proba testimonială și proba cu expertiza tehnică judiciară.
La termenul de judecata din data de 06.06.2012 instanța de judecată a revenit asupra tuturor probelor încuviințate, considerând că nu mai sunt necesare soluționării cauzei, procedând astfel la soluționarea pe fond a cauzei. Procedând în această manieră, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, conform cărora judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Cum instanța de judecată a revenit asupra tuturor probelor încuviințate, neprocedând astfel la administrarea unor probe încuviințate și esențiale pentru aflarea adevărului în cauză, rezultă fără dubiu faptul că nu a fost analizat fondul cererii formulate de recurentă, astfel că, prima instanță soluționând cauza fără a intra în cercetarea fondului, se impune casarea sentinței pronunțate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299,301,304 pct.8 și 9, art.312 pct.3 și 274 C.proc.civ.
În recurs nu s-au formulat întâmpinări și nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința civilă recurată în raport cu motivele de recurs invocate, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În ce privește prima critică tribunalul constată că nu este fondată, instanța reținând în mod corect faptul că R. I. nu poate fi considerat autor al recurentei interveniente B. M. prin raportare la prevederile art.1860 C.civ.
Potrivit art. 1860 Cod civil, orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu aceea a autorului său.
Joncțiunea posesiilor este totdeauna posibilă. Ea este numai facultativă, în sensul că posesorul actual are de ales între a începe o nouă posesie ori a invoca joncțiunea posesiilor.
Dacă posesorul actual înțelege să se prevaleze de posesia autorului său, este obligat să o continue cu toate viciile sau calitățile sale.
În consecință, scopul și interesul invocării joncțiunii posesiilor de către posesorul posterior rezidă în adăugarea posesiei sale posesiei autorului său, ceea ce presupune în mod logic faptul că prescripția achizitivă nu s-a împlinit în persoana autorului său și că cele două posesii nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, luate separat, pentru a opera prescripția achizitivă. Joncțiunea posesiilor operează numai înainte ca termenul uzucapiunii să se fi împlinit.
Pentru a opera joncțiunea posesiilor, era necesar ca recurenta intervenientă să justifice un titlu în baza căruia i s-a transmis posesia asupra imobilului de către autorul său. Astfel, o condiție pentru a opera joncțiunea posesiilor o constituie dobândirea de către posesorul actual a posesiei bunului de la autorul său, pe baza unui raport juridic, care să creeze o legătură de la autor la posesorul posterior, având – cauză al transmițătorului.
Un asemenea raport poate rezulta fie dintr-o transmisiune voluntară, prin act juridic (convenție, testament), fie prin moștenirea legală, fie din anularea sau rezoluțiunea titlului, raport în cadrul căruia posesia este remisă în temeiul unei obligații de predare sau de restituire. Or, în speță, tribunalul apreciază că un astfel de raport nu a fost probat, nefiind cert titlul juridic în baza căruia recurenta intervenientă susține că a continuat posesia autorului său, câtă vreme aceasta a pierdut dreptul de a-l moșteni legal odată ce a fost adoptată de o altă familie. Faptul că recurenta a locuit cu tatăl său natural înainte de decesul acestuia și au folosit împreună terenul cu privire la care se invocă uzucapiunea, iar după decesul tatălui natural, ar fi folosit în continuare terenul și ar fi plătit impozitele pentru el, nu este de natură a face dovada că recurenta intervenientă deține posesia terenului de la autorul său în baza unui titlu juridic. Or, în aceste condiții, joncțiunea posesiilor nu poate opera.
Nici a doua critică nu poate fi primită, având în vedere faptul că joncțiunea posesiilor fiind o facultate a legii,astfel cum prevede art.1860 C.civ., posesorul subsecvent al imobilului cu privire la care se invocă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune trebuie s-o invoce .
În speță, recurenta intervenientă susține că, în motivarea cererii sale de intervenție, a arătat că a exercitat asupra unei suprafețe de aproximativ 2100 mp din imobilul înscris în CF nr. 218 a localității Peștera, cu nr. top._/1/b,_/1/b, o posesie continuă, publică, pașnică, netulburată și sub nume de proprietar, din anul 1982, folosind imobilul împreună cu tatăl său, până în anul 1997, când a intervenit decesul acestuia, iar după acest an a continuat posesia începută în anul 1982, folosindu-l și în prezent. Anterior posesiei sale imobilul a fost folosit de către autorul său, respectiv tatăl, încă din anul 1945.
De asemenea, arată că a invocat, ca temei de drept al cererii sale, și art.1860 C.civ., astfel că a invocat joncțiunea posesiilor, iar instanța trebuia să țină seama de aceasta.
Tribunalul reține că această susținere a recurentei interveniente nu poate fi primită deoarece dacă dorea să invoce joncțiunea posesiilor trebuia să solicite acest lucru printr-un petit distinct al cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, impune ca instanța să se pronunțe numai asupra a ceea ce s-a cerut. De altfel, se constată că nici chiar în motivarea cererii de intervenție, recurenta intervenientă nu face vorbire despre joncțiunea posesiilor.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a reținut că aceasta nu a invocat joncțiunea posesiilor, însă, astfel cum s-a arătat anterior, instanța a analizat dacă, în speță, sunt îndeplinite sau nu condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a opera joncțiunea posesiilor și a concluzionat, în baza probatoriului administrat, că recurenta intervenientă nici n-ar fi putut invoca joncțiunea posesiilor câtă vreme R. I. I., deși tatăl său natural, nu este și autorul său, acesta netransferându-i în vreun fel imobilul în cauză.
Referitor la susținerea recurentei interveniente în sensul că prima instanță a interpretat în mod greșit prevederile art.1847 și urm. C.civ., tribunalul o va înlătura având în vedere faptul că prima instanță, la pronunțarea hotărârii, a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză și a reținut în mod corect faptul că, în persoana recurentei interveniente „ar putea fi reținut cel mult că a început să posede după decesul lui R. I. I., după anul 1997, dar în acest caz nu ar fi îndeplinită la fel condiția termenului de 20 de ani”. Așa fiind, chiar dacă posesia recurentei ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de art.1847 C.civ., aceasta nu putea conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului obiect al litigiului prin prescripție achizitivă, câtă vreme posesia nu a fost exercitată în termenul prevăzut de lege.
Nici ultima critică formulată de recurenta intervenientă potrivit căreia sentința civilă este nelegală deoarece nu s-au administrat toate probele solicitate și încuviințate nu poate fi primită având în vedere faptul că instanța de judecată încuviințează probele în condițiile art.167 C.proc.civ., încuviințându-le numai pe acelea care pot duce la dezlegarea pricinii.
Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că este de principiu că admiterea sau respingerea probelor este lăsată la aprecierea instanței, care este însă obligată să motiveze măsura luată.
Mai mult, încheierea prin care se încuviințează cererea de probe are caracter preparator, iar instanța este îndreptățită să revină asupra unei probe încuviințate, având însă obligația să motiveze pentru ce administrarea probațiunii a devenit inutilă.
Din probele administrate până la termenul de judecată din 06.06.2012, instanța a concluzionat că sunt suficiente pentru a soluționa cauza, astfel că a considerat ca inutil a se face alte probe, motiv pentru care a și dispus revenirea asupra probelor încuviințate.
Chiar și în aceste condiții, la fundamentarea hotărârii pronunțate prima instanță s-a sprijinit pe toate probele administrate în cauză, astfel că susținerea recurentei interveniente că nu a fost analizat fondul cererii formulate de aceasta nu poate fi primită.
Pentru considerentele reținute anterior, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de recurenta intervenientă B. M., ca nefundat, și va menține hotărârea primei instanțe, constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
În temeiul art.274 C.proc.civ., instanța va respinge cererea recurentei interveniente B. M. de acordare a cheltuielilor de judecată având în vedere că aceasta este în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția insuficientei timbrări a recursurilor declarate de recurenții petenți și de recurenta intervenientă în interesul petenților invocată de instanță din oficiu și, în consecință:
Anulează, ca insuficient timbrate, recursurile declarate de recurenții petenți C. E., R. I. G., C. E. și de recurenta intervenientă în interesul petenților R. A. M. împotriva sentinței civile nr. 1048/13.06.2012 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr._ .
Respinge recursul declarat de recurenta intervenientă B. M. împotriva aceleiași sentințe, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. I. M. I. I. C. R.
GREFIER
V. P.
Red.I.M.I./17.06.2013
Dact.V.P./17.06.2013
Jud. fond B. A.-I. – 2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 766/2013. Tribunalul BRAŞOV | Fond funciar. Decizia nr. 489/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
