Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 363/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 363/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 1320/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.363/A
Ședința publică din data de 22.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE –I. L.
JUDECĂTOR- S. N.
GREFIER- D. A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta petentă Asociația Agricolă Agro 2001 în contradictoriu cu intimații . prin administrator judiciar General Group Expert SPRL, Direcția Generală a Finanțelor Publice B. - Administrația Finanțelor Publice C. și A. pentru Administrarea Activelor Statului București pentru Banca Agricolă B., împotriva sentinței civile nr._/19.12.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se prezintă avocat C. N., care invederează instanței faptul că a încetat raportul de asistență juridică cu apelanta-petentă, partea cunoscând acest aspect.
Instanța ia act de faptul că a fost reziliat contractul de asistență juridică încheiat între apelanta-petentă și Cabinet de Avocat C. N..
Instanța, având în vedere că apelanta a fost citată legal la sediul său, indicat în cererea de apel, apreciază că dreptul la apărare al acesteia nu a fost încălcat, motiv pentru care procedează la judecarea cauzei.
Cercetând actele și lucrările dosarului instanța constată că nu au fost solicitate probe noi în calea de atac a apelului.
De asemenea, se constată că atât prin cererea de apel cât și prin întâmpinarea formulată, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de apel formulată în prezentul dosar.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 19.12.2012, Judecătoria B. a respins plângerea CF formulată de către petenta Asociația A. „Agro 2001”, în contradictoriu cu cu intimații . prin administrator General Group Expert SPRL, AFP C., prin D. B. și A..
P. a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, la data de 26.01.2011l sub nr.6975 s-a inregistrat la OCPI B. cererea de înscriere a dreptului de proprietate și radierea sechestrului A. înscris la B+ 7 cu act cf nr. 6734/2005, radierea ipotecii si interdictiei de instrainare si grevare in favoarea Bancii Agricole, cu act cf nr._/1998, asupra imobilului înscris în CF_ C. sub nr. top.3542/1/198, cerere formulată de petenta Asociația Agricolă Agro 2001.
Cererea de înscriere a dreptului de proprietate s-a întemeiat pe sentința civilă nr.1371/16.09.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ iar cererea de radiere a sechestrului asigurător pe sentința civilă nr.4759/20.05.2005 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr.3195/2005 și sentința civilă nr.6727/20.07.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Prin Încheierea nr. 6878/07.02.2011 OCPI B. a admis cererea petentei de radiere a sechestrului asigurător înscris la C + 1 în CF_ C. ( provenită din conversia pe hîrtie a Cf 10130A+ 202), a respins cererea de radiere a interdictiilor in favoarea bancii Agricole și a respins cererea de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului cu număr top.3542/1/198 înscris în CF_ C..
În motivarea încheierii, asupra solutiei de respingere a intabularii dreptului de proprietate in favoarea petentei, s-au reținut urmatoarele piedici la intabulare:
1.ipoteca legală înscrisă în favoarea AFP C. prin Incheierea nr. 265/05.01.2006 constituie un impediment la transmiterea dreptului de proprietate, în condițiile art.151 al.9 și 10 din C.pr.fiscală.
2.in conformitate cu art. 151 din OG nr. 92/2003 – cat timp dureaza executarea silita, debitorul nu are dreptul sa instraineze bunurile sechestrate decat cu acordul organului competent. Nerespectarea acestei interdictii atrage nulitatea absoluta a actului de instrainare efectuat ulterior intocmirii procesului-verbal de sechestru.
3.conventia de vanzare-cumparare dateaza din 23.07.2007, fiind asadar ulterioara aplicarii ipotecii legale din data de 05.01.2006, sens in care este lovita de nulitate absoluta intrucat contravine prevederilor art. 151 al. 9 si 10 si art. 154 C.pr.fiscala.
4.drept consecinta a nulitatii actului (conventia de vanzare-cumparare din 23.07.2007), devin aplicabile prevederile art. 20 al. 1 din Legea 7/1996 potrivit cu care dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se inscriu in cartea funciara pe baza actului prin care s-a constituit sau s-a transmis in mod valabil.
Împotriva Încheierii nr. 6878/07.02.2011 OCPI B., petenta a formulat cerere de reexaminare ce a fost respinsă prin Încheierea nr._/17.08.2011. În esență motivele ce au stat la baza soluției de respingere a cererii de reexaminare sunt aceleași cu motivele ce au stat la baza respingerii cererii de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară.
Analizand considerentele pentru care cererea petentei a fost respinsa, instanta a reținut ca solutia OCPI este legala, pentru urmatoarele argumente:
La data de 23.07.2007, între petenta Asociația Agricolă,, Agro 2001”, în calitate de cumpărătoare și ., în calitate de vânzătoare, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare sub semnatura privata având ca obiect imobilul-teren înscris în CF 10130A+202 a localității C. cu nr. top 3542/1/198 – teren in suprafata de 113,05 mp.
Prin sentința civilă nr. 1371/16 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul D., “s-a constatat valabilitatea convenției încheiate la data de 23.07.2007 privind terenul înscris în CF nr. 10130A+202 a localității C. cu nr. top 3542/1/198 și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în CF C..
Instanta a reținut ca inscrierea dreptului de proprietate al petentei nu poate avea loc pentru faptul ca petenta nu a dobandit dreptul de proprietate, respectiv nu este titulara dreptului real de proprietate, pentru urmatoarele argumente:
I.Argumentele OCPI:
La data de 05.01.2006, s-a inscris in cf ipoteca legala in favoarea AFP C..
Ipoteca legală înscrisă în favoarea AFP C. constituie un impediment la transmiterea dreptului de proprietate, în condițiile art.151 al.9 și 10 din C.pr.fiscală.
In conformitate cu prevederile art. 151 din OG nr. 92/2003 – cat timp dureaza executarea silita, debitorul nu are dreptul sa instraineze bunurile sechestrate decat cu acordul organului competent. Nerespectarea acestei interdictii atrage nulitatea absoluta a actului de instrainare efectuat ulterior intocmirii procesului-verbal de sechestru.
Conventia de vanzare-cumparare dateaza din 23.07.2007 este ulterioara aplicarii ipotecii legale din data de 05.01.2006, sens in care este lovita de nulitate absoluta intrucat contravine prevederilor art. 151 al. 9 si 10 si art. 154 C.pr.fiscala.
D. consecinta a nulitatii actului (conventia de vanzare-cumparare din 23.07.2007), devin aplicabile prevederile art. 20 al. 1 din Legea 7/1996 potrivit cu care dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se inscriu in cartea funciara pe baza actului prin care s-a constituit sau s-a transmis in mod valabil
Instanta a apreciat că argumentele OCPI Brasov sunt, asadar, legale.
II.In plus, instanta a retinut, la randul ei, urmatoarele:
- cu privire la Conventia din data de 23.07.2007:
Convenția încheiată la data de 23.07.2007 este un act sub semnatura privata.
Desi partile au dorit a transmite insusi dreptul de proprietate asupra terenului, efectele unei conventii sub semnatura privata nu pot fi acestea. Dimpotriva, conventia nu este în măsură să transmită dreptul de proprietate asupra terenului pentru simplul motiv că nu a fost încheiată în formă autentică.
Conventia din data de 23.07.2007 s-a dorit a fi un veritabil contract de vanzare – cumparare dar forma sub care este incheiat nu ii confera posibilitatea de a transmite in mod valabil dreptul de proprietate. Ca urmare, actul inapt de a produce transferul dreptului de proprietate se converteste in acel act apt a produce efectele sale proprii formei in care este incheiat. Acesta principiu este cunoscut in literatura de drept ca fiind „principiul conversiei” actului juridic nevalabil pentru lipsa formei in act valabil in sensul in care poate produce efecte juridice.
Pe principiul evocat mai sus, Conventia care, pentru lipsa formei autentice, nu este apta a transfera insusi dreptul de proprietate, este convertita in „antecontract de vanzare – cumparare”. Acesta a nascut in patrimoniul partilor „obligatia de a face”, respectiv: obligatia ambelor parti de a se prezenta la notar pentru a incheia act autentic de vanzare – cumparare.
Acest act autentic nu s-a intocmit si nici o instanta de judecata nu a pronuntat o hotarare care sa tina loc de act autentic. Nici macar Sentinta civilă nr. 1371/16.09.2010 a Tribunalului D. nu dispune in acest sens.
In consecinta, s-a reținut că devin aplicabile prevederile art.63 din Ordinul 633/2006
Judecătoria a reținut că, în speță, in mod legal, registratorul de cf a respins cererea de inscriere a dreptului de proprietate pentru simplul motiv ca nu i s-a prezentat un act autentic translativ de proprietate si nici o hotarare judecatoreasca care sa tina loc de act autentic translativ de proprietate.
- cu privire la Sentința civilă nr. 1371/16.09.2010 a Tribunalului D.:
- cu privire la efectele juridice ale acestei hotarari intre parti
S-a constatat ca, prin actiunea civila ce s-a judecat pe rolul Tribunalului D. sub nr._, reclamanta a solicitat sa se constate transmiterea dreptului de proprietate si ca instanta sa pronunte o hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare si, in final, sa se dispuna intabularea in cf a dreptului de proprietate astfel dobandit.
Prin sentința civilă nr. 1371/16._ a Tribunalului D., instanta s-a pronuntat asupra a altceva decat s-a cerut. Fireste, nici una dintre parti nu avea interes sa atace hotararea, aparent favorabila atat reclamantei cat si paratei.
Asadar, instanta “a constatat valabilitatea convenției încheiate la data de 23.07.2007”, ceea ce, asa cum s-a aratat anterior, nici macar nu s-a cerut, fără ca respectiva sentință să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. O asemenea mentiune este cuprinsă trecator în considerentele sentinței, in conditiile in care numai dispozitivul unei hotărîri judecătorești reprezintă ceea ce se pune in executare.
In consecinta, Judecătoria B. a reținut că sentința civilă nr. 1371/16._ a Tribunalului D. nu produce niciun fel de efecte, nicidecum efecte translative ale dreptului de proprietate. Consecinta acestei hotarari nu este nici una, dupa cum nu se stie ce anume reprezinta din punct de vedere juridic sintagma “constata valabilitatea conventiei”.
Altfel spus, partile s-au judecat degeaba si au obtinut o hotarare care nu dispune in mod real nimic.
- cu privire la efectele acestei hotarari fata de ipotecara AFP C.
Instanța a reținut și împrejurarea că procesul ce a făcut obiectul dosarului_ în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1371/2010 s-a purtat doar între petenta Asociația Agricolă „Agro 2001” și ., astfel că nu este opozabilă titularei ipotecii inscrise in anul 2006, respectiv AFP C..
Ipoteca legală născută din aplicarea art.154 din C.pr.fiscală are un regim special întrucat indisponibilizează bunul, astfel că trimiterea la prevederile art.1746 al 3 C.civil ( în forma în vigoare la data înscrierii ipotecii în cartea funciară - text care permite înstrăinarea bunurilor ipotecate in anumite conditii), este netemeinică.
Pe de alta parte, daca exista acordul la instrainare al titularei dreptului de ipoteca, AFP C., vanzarea devenea posibila. Dar un asemenea acord, daca ar fi fost posibil, trebuia prezentat notarului ori instantei, dupa caz.
Prin urmare, registratorul de cf mai putea avea doua argumente de respingere a cererii de intabulare, constand in: 1. aceea ca hotararea judecatoreasca nu vizeaza pe toti titularii drepturilor inscrise in cf si 2. aceea ca lipseste acordul la instrainare al titularului interdictiei de instrainare, respectiv al titularului dreptului de ipoteca legala AFP C., ipoteca fiind inscrisa in anul 2006, anterior Conventiei.
- cu privire la efectele acestei hotarari fata de titulara interdictiei de instrainare si grevare, si anume Banca A.
Asa cum s-a aratat, procesul ce a făcut obiectul dosarului_ în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1371/2010 nu este opozabil titularului interdictiei de instrainare si grevare, Banca A..
La randul ei, interdictia de instrainare si grevare s-a inscris in anul 1998, anterior demararii acelui proces si anterior pronuntarii hotararii judecatoresti, sens in care instanta trebuia sa observe si aceasta interdictie.
Prin urmare, s-a reținut că și in acest caz, registratorul de cf mai putea avea acelasi argument de respingere a cererii de intabulare, constand in aceea ca hotararea judecatoreasca nu vizeaza pe toti titularii drepturilor inscrise in cf. Pe de alta parte, registratorul de cf a retinut ca nu exista acordul la radiere al interdictiei de instrainare si grevare emis de Banca A. si nici de A. daca aceasta a preluat creantele Bancii Agricole, dupa cum nu exista la dosarul format pe rolul OCPI Brasov actul de cesiune dintre Banca A. si A..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta ASOCIAȚIA AGRICOLĂ AGRO 2001, criticând-o sub următoarele aspecte:
În motivarea căii de atac exercitate, s-a invocat că instanța de fond s-a limitat la preluarea formală a motivelor invocate de registratorul OCPI, înlăturând în totalitate motivele invocate de petentă, fără a opune vreun argument în acest sens.
Instanța de fond a apreciat că registratorul șef a reținut în mod corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 151 alin. 9 și 10 și 154 din codul de procedură fiscală, apreciind că acea convenție de vânzare-cumpărare din 23.07.2007 încheiată între ea și intimata ., este ulterioară instituirii ipotecii legale în favoarea D. B.-AFP C., fiind lovită de nulitate absolută.
Instanța a găsit întemeiată soluția registratorului de carte funciară, în sensul că din moment ce nu i-a fost prezentat un act autentic translativ de proprietate și nici o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic translativ de proprietate, soluția fiind greșită.
A precizat căîÎn opinia judecătorului fondului, Sentința 1371/2010 a Tribunalului D. nu este aptă de întabulare deoarece în dispozitivul sentinței se menționează doar că se constată valabilitatea unei convenții care a avut ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unor imobile terenuri, iar actul încheiat de părți este unul sub semnătură privată, nefiind în măsură să transmită dreptul de proprietate asupra terenului.
Apelanta a învederat că motivele reținute de instanța de fond, însușite și preluate în mod haotic din expunerea de motive ale altor complete de judecată din cauze similare sau identice, nu pot constitui temeiuri legale care să justifice soluția pronunțată în cauza cu care a fost investită judecătoria.
Textele de lege indicate de instanța de fond în fundamentarea soluției date au fost interpretate contrat literei și spiritului lor.
Instanța de fond nu a analizat motivele invocate de petentă în susținerea plângerii formulată.
S-au făcut grave confuzii cu privire la limitele competenței registratorului de carte funciară, apreciind că acesta avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor legale privind valabila transmitere a dreptului de proprietate în patrimoniul petentei.
Acest atribut, conferit, în mod nepermis, de către judecătorul fondului registratorului de carte funciară, nu îi este recunoscut de lege, aceasta referindu-se doar la obligația de a verifica respectarea condițiilor de formă ale înscrisului constatator sau faptul juridic ce se solicită a fi întabulat în cartea funciară.
Astfel, registratorul are competența de a verifica dacă înscrisul îndeplinește condițiile legale ale întabulării, iar nu de a se pronunța cu privire la rezolvarea problematicii fondului dreptului real imobiliar ce face obiectul înscrierii.
Aceste condiții, prevăzute în mod limitativ de Legea 7/1996 nu pot aduce atingere fondului dreptului care se cere a fi înscris și nici nu permit registratorului să se subroge în drepturile peroanelor care ar putea fi lezate prin aceste acte care stau la baza înscrierii, persoane care au la dispoziție calea acțiunilor în justiție pentru realizarea drepturilor lor.
Registratorul de CF avea obligația, sub sancțiunea prevăzută de lege, de a pune în executare această hotărâre, intrată în puterea lucrului judecat, care nu poate fi cenzurată de nici o altă instanță de judecată, cu atât mai puțin de către OCPI.
În mod nepermis, instanța de fond critică legalitatea acestei hotărâri, definitivă și irevocabilă, pronunțată de o instanță judecătorească superioară în grad și care nu a fost desființată, apreciind că nu poate fi luată în considerare.
Invocarea prevederilor art. 151 din OG 92/2003 nu poate fi primită și datorită faptului că registratorul de carte funciară și nici instanța de judecată nu au legitimitatea să invoce această presupusă nelegalitate, ci doar persoanele interesate printr-o acțiune adresată instanței de judecată.
Prin urmare, nulitatea absolută a actelor care intervin ulterior indisponibilizării nu operează de drept, ci trebuie constatată de o instanță de judecată, în urma sesizării sale cu o cerere de chemare în judecată.
Pe de altă parte, înscrierea ipotecii legale în favoarea unei terțe persoane, anterior pronunțării sentinței de mai sus, nu conduce la interdicția de înstrăinare a imobilelor grevate de această sarcină. Odată cu înstrăinarea imobilelor ipotecate, dreptul de ipotecă rămâne în continuare înscris în favoarea creditorului, așa cum rezultă din prevederile art. 1746 alin.3. C.civ. (în vigoare la data perfectării actelor în discuție).
Apelanta a menționat că prin sentința civilă nr. 1371/2010 a Tribunalului D. s-a validat convenția părților, reprezentând o hotărâre care ține loc de act autentic, chiar dacă în dispozitiv, nu este menționat expres acest lucru.
Instanța de fond a făcut în mod greșit aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 63 alin. 1 ind. 1 din Ordinul 633/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, potrivit cărora registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărei nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiții speciale prevăzute de reglementările în vigoare, în speța dedusă judecății fiind incidente prevederile art. 20 alin. 3 și art. 48 din Legea 7/1996.
Dispozițiile reținute de instanța de fond adaugă în mod nepermis la lege, acesta fiind un act normativ cu o forță juridică inferioară celui care-l completează prin norma indicată și care permite registratorului de carte funciară să cenzureze inclusiv hotărâri judecătorești.
Instanța avea posibilitatea și chiar obligația de a face aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative.
Ordinul 633/2006, reținut în cauză ca temei al pronunțării soluției de respingere a plângerii este emis în aplicarea Legii 7/1996 și vizează nu numai aspecte legate de organizarea birourilor de carte funciară ci și altele, cu consecințe juridice pentru părțile interesate, astfel că acestea trebuiau emise și aplicate doar în limitele actului normativ cu forța juridică superioară.
Prin Decizia 723/2010 a Curții Constituționale s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 33 alin.6 din Legea Cadastrului și Publicității imobiliare 7/1996.
Prin decizia invocată, s-a reținut că dreptul de proprietate este cel mai complex dintre toate drepturile pe care o persoană le poate avea asupra unui bun, pentru că el oferă titularului său exercițiul tuturor prerogativelor pe care legea le recunoaște. De aceea, aceasta reprezintă un drept fundamental absolut, prevăzut, garantat și ocrotit de Constituție în cuprinsul art. 44 și 136, în limitele prevăzute de lege. Este și motivul pentru care, atunci când legiuitorul a stabilit reglementarea prin lege organică a domeniilor de importanță vitală pentru funcționarea statului, a cuprins în cadrul dispozițiilor art. 73 alin. 3 regimul juridic general al proprietății și al moștenirii. Așa fiind, regimul cadastrului și al publicității imobiliare sunt stabilite prin lege organică.
Prin ordinul menționat se reglementează procedura de înscriere în cartea funciară cu referire la prevederile similare din Titlul II, privind publicitatea imobiliară din Legea 7/1996, respectiv capitolul II, procedura ce trebuia instituită printr-o normă legală ca forță juridică cu cea a legii, în caz contrar aflându-se în prezența unei „încălcări a dispozițiilor constituționale ale art. 73 alin. 3 lit. m care prevăd obligativitatea reglementării prin lege organică a regimului juridic general al proprietății, precum ale art. 1 alin. 4 privind separarea puterilor în stat”, cum reține Curtea Constituțională prin aceeași decizie, rețineri ce sunt aplicabile speței de față.
În ceea ce privește respingerea plângerii pe considerentul că procesul care a făcut obiectul dosarului_, în cadrul căruia s-a pronunțat sentința civilă 1371/2010, s-a purtat între petenta Asociația Agricolă AGRO 2001 și ., astfel că nu este opozabilă titularului dreptului de ipotecă legală, respectiv D. B. – AFP C., aceasta nu poate fi primită deoarece litigiul a avut ca obiect constatarea transferului dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren ce au făcut obiectul Convenției de vânzare cumpărare 79/23.07.2007, încheiat între părți. Asupra unora dintre aceste terenuri au fost instituite, în favoarea D. B. – AFP C., precum și a Municipiului C., ipoteci legale, iar în favoarea Băncii Agricole ipotecă convențională.
Aceste înscrieri nu le pot conferi însă acestora calitatea procesuală pentru a sta în judecată, în cauza ce a format obiectul dosarului mai înainte precizat, cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietatea ., nejustificând nici un interes față de obiectul litigiului.
În accepțiunea prevederilor art. 50 din Legea 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, prin persoană interesată se înțelege orice persoană ale căror drepturi ar putea fi lezate prin înscrierea solicitată.
Transferul dreptului de proprietate nu afectează în nici un fel drepturile de creanță ale terților, înscrise în cartea funciară, acestea rămânând în sarcina cumpărătorului și nu s-a cauzat nici o vătămare drepturilor terțelor persoane înscrise în cartea funciară, ceea ce duce la concluzia că sentința civilă 1371/2010 a Tribunalului D. s-a pronunțat în mod just.
În drept, au fost invocate prevederile art. 282 și următoarele cod procedură civilă și art. 50 alin. 3 din Legea 7/1996.
Cererea de apel este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar Intimatele D.G.R.F.P. B., pentru Serviciul Fiscal Orășenesc C., fostă A.F.P. C. și AAAS, fosta A., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care succed:
În mod corect, prima instanță a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 151 alin. 9 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora ,,de la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă”, care reglementează executarea silită a bunurilor mobile, de vreme ce art. 154 alin.5 din același act normativ face trimitere la prevederile anterioare: ,,Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozițiile art. 151 alin. (9), (10) și (11), art. 152 alin. (1) și (2) și art. 153^1 fiind aplicabile.”
În consecință, interdicția instituită de dispozițiile art. 151 alin. 9 este aplicabilă și în cazul executării silite a bunurilor imobile, ipoteca legală înscrisă în evidențele de CF constituind piedică la intabulare.
În condițiile în care prevederile art. 151 din codul de procedură civilă au fost corect aplicate, astfel cum s-a arătat mai sus, instanța reține că registratorul are competența legală de a invoca aceste prevederi, având în vedere art. 63 alineatul 1 indice 1 din Ordinul ANCPI nr. 633/2006, potrivit cărora registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiții speciale prevăzute de reglementările în vigoare. Or, actul nu îndeplinește cerințele instituite de ultima teză a articolului menționat. Registratorul de carte funciară nu a constatat și nu avea competența de a constata nulitatea absolută a actului care a intervenit ulterior indisponibilizării, ci a apreciat că acesta a încălcat dispoziții legale imperative, astfel că nu se putea dispune înscrierea în cartea funciară.
Opunerea unei piedici de carte funciară la înscrierea unei hotărâri judecătorești nu echivalează cu încălcarea ori cenzurarea acesteia, ci evidențiază existența unei împrejurări extrinseci de natură a împiedica înscrierea. Odată înlăturată piedica respectivă, printr-un alt litigiu sau pe cale amiabilă, administrativă, hotărârea în discuție poate fi pusă în executare prin înscrierea în cartea funciară a dreptului consacrat.
Tribunalul reține de asemenea că sunt corecte considerente privind verificarea de către registrator a înscrisului care stă la baza cererii de înscriere, în speță valabilitatea formală a contractului de vânzare cumpărare.
În acest sens, se reține că, deși intabularea s-a dispus prin sentință, aceasta nu ține loc de contract, iar titlul cu care ar fi urmat să fie înscrisă petenta în cartea funciară ca proprietară era acela de vânzare-cumpărare. Sub acest aspect, este de observat că hotărârea judecătorească invocată nu are efect constitutiv de drept, ci declarativ, iar dispoziția de intabulare are la bază un contract a cărui nulitate absolută este prevăzută expres de art. 151 alin. 10 din Codul de procedură fiscală.
Prin urmare, în mod corect s-a reținut de către prima instanță incidența dispozițiilor art.63 alin.1 ind.1 din Ordinul nr.633/2006 al A.N.C.P.I., iar registratorul CF era obligat să respingă cererea de înscriere deoarece, indirect, viza înscrierea unui act juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege.
Acest demers nu echivalează cu cenzura unei hotărâri judecătorești deoarece este în discuție o nulitate care intervine pentru motive extrinseci acesteia, în condițiile în care acțiunea nu a avut ca obiect constatarea nulității sau a valabilității contractului din această perspectivă.
De asemenea, instanța de judecată are obligația respectării dispozițiilor art.63 alin.1 ind.1 din Ordinul nr. 633/2006 al A.N.C.P.I menționate anterior, pe care nu le poate înlătura prin aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, cum susține petenta, atât timp cât aceste prevederi legale sunt în vigoare, întrucât ar însemna ca instanța să se substituie autorității legiuitoare, textul de lege menționat nefiind nici, în prezent abrogat, și nici nu a fost constată nelegalitatea sa pe calea acțiunii specifice, declarate în acest scop.
Registratorul de carte funciară nu a depășit limitele competenței stabilite prin lege, ci a verificat dacă există piedici de carte funciară la înscriere.
În urma acestei verificări, efectuate în conformitate cu prevederile art. 48 din Legea 7/1996, registratorul de carte funciară a reținut că hotărârea judecătorească nu poate produce efectele unui act apt de întabulare.
Piedicile de carte funciară reprezintă motive formale ce împiedică efectuarea unor înscrieri care ar contraveni unor prevederi exprese din Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare sau din Codul civil, actele normative conexe ori principiilor de organizare a acestui sistem de publicitate imobiliară și este de datoria registratorului de carte funciară a le evidenția, respectiv a le da eficiență juridică prin respingerea cererilor de înscriere care nu îndeplinesc toate condițiile necesare din această perspectivă.
Ca urmare, Tribunalul reține că nu s-a procedat la cenzurarea sentinței pronunțate de Tribunalul D. și nici nu s-a pronunțat cu privire la rezolvarea fondului dreptului real imobiliar, ci s-a procedat la cercetarea formală a dispozițiilor hotărârii, pentru a se determina dacă aceasta conține elementele necesare în vederea înscrierii acestora în evidențele de carte funciară.
Pe de altă parte, se reține, contrar criticii apelantei petente, că numai dispozitivul hotărârii este susceptibil de executare, nefiind permis ca acesta să fie completat cu dispoziții cuprinse în considerentele acesteia. Pe cale de consecință, atâta vreme cât prin dispozitiv, instanța învestită nu a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic, apt de intabulare, nu se poate da eficiență considerentelor sentinței evocate de apelantă.
Totodată, se reține că, în mod corect, s/a reținut că refuzul registratorului de carte funciară de a realiza operațiunea de înscriere a dreptului nu înseamnă nesocotirea unei hotărâri judecătorești intrate în autoritatea de lucru judecat, ci reprezintă o situație de imposibilitate de punere în executare a unei dispoziții din hotărâre.
Se mai reține faptul că judecătoria nu a prezentat în sprijinul soluției sale, considerente contradictorii, astfel cum afirmă apelanta petentă.
Astfel, așa cum s-a reținut anterior, prima instanță a reținut că, în lipsa unei hotărâri care să țină loc de act autentic sau a unui act autentic, în mod corect, registratorul de carte funciară a respins cererea de înscriere.
Or, prin dispozitivul sentinței nr 1371/2010 a Tribunalului D., nu s-a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic, așa încât, registratorul nu putea dispune intabularea, acesta fiind considerentul pentru care prima instanță a conchis că această hotărâre nu produce apelantei petente niciun beneficiu, simpla mențiune din dispozitiv în sensul constatării valabilității convenției, nefiind aptă să producă consecințele juridice sperate de această parte.
În ceea ce privește prevederile art. 1746 alin. 3 cod civil, invocate de apelantă, se reține că nu sunt incidente în cauză, deoarece acestea au caracter general față de normele legale mai sus amintite, care au caracter special și se aplică cu prioritate.
Criticile referitoare la modul în care au fost redactate considerentele sentinței nu sunt întemeiate deoarece hotărârea criticată este temeinic motivată, cu referire la motivele de fapt și de drept incidente. Cu toate acestea, se impune a fi precizat faptul că ceea ce omite apelanta este faptul că, prin pronunțarea și redactarea unei hotărâri judecătorești, instanța de judecată nu trebuie să creeze o inovație juridică, putând să își însușească considerentele expuse de un alt complet de judecată, în cuprinsul unei alte hotărâri, atâta vreme cât le apreciază judicioase și sunt aplicabile speței cu care a fost învestită.
Se are în vedere în acest sens că existența unor cauze similare sau identice conduce la motivări similare, situația de fapt și temeiurile de drept aplicabile fiind aceleași, iar acest lucru nu poate constitui un veritabil motiv de apel care să fie apt a duce la schimbarea soluției.
Având în vedere aceste considerente, precum și faptul în temeiul art. 296 C.pr.civ., instanța urmează să respingă cererea de apel formulată și să păstreze hotărârea ca fiind legală și temeinică.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta petentă Asociația Agricolă Agro 2001 împotriva sentinței civile nr._ din 19.12.2012 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. N. I. L.
GREFIER
D. A.
Red. IL/dact.DA/04.11.2013/Ex.6
Jud. fond – A. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 431/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 766/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
