Contestaţie la executare. Decizia nr. 766/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 766/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 4102/226/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 766/R
Ședința publică din data de 29 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. I.
Judecător C. R.
Judecător A. I.
Grefier D. L. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenții contestatori G. G. și G. A. în contradictoriu cu intimat M. F.- DIRECȚIA ECONOMICĂ -SERVICIUL TAXE ȘI IMPOZITE, PRIN REPREZENTANT LEGAL, împotriva sentinței civile nr. 1440/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 14.05.2013, când recurentul contestator, personal, și intimata, prin reprezentant, au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 22.05.2013, iar apoi, din aceleași motive, pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată că, prin sentința civilă nr. 1440/21.03.2013, Judecătoria F. a respins contestația la executare formulată de contestatorii G. G. și Grozau A. în contradictoriu cu intimatul M. F..
La adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut că, prin Decizia Civilă nr. 768/R/07.06.2012 pronunțată de către Tribunalul B. în dosarul nr._, contestatorii au fost obligați să plătească intimatului din prezenta cauză, suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Potrivit prevederilor art. 372 Cod procedură civilă, executarea silită se efectuează numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar conform art.374 alin.1 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească sau un alt titlu se execută numai dacă este investit cu formula executorie prevăzută de art.269 alin.1 Cod procedură civilă, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie.
Având în vedere cele reținute mai sus, intimatul a procedat la învestirea cu formulă executorie a Deciziei civile nr.768/R/07.06.2012 pronunțate de Tribunalul B., și ulterior la emiterea somației nr._/13.11.2012, din dosarul de executare nr.5502/2012, în temeiul respectivului titlu executoriu.
Astfel, după cum rezultă din somația de la fila 3 și întâmpinarea depusă de intimată, executarea silită a fost declanșată în temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr.768/R/07.06.2012. În mod eronat s-a menționat în somație titlul executoriu ca fiind PV, nr. și data titlului executoriu fiind însă consemnate în mod corect, respectiv nr. 768/07.06.2012. Prin urmare, instanța a respins apărările contestatorilor relativ la faptul că PV nr. 768/07.06.2012 este lovit de nulitate, nefiind titlu executoriu.
Relativ la susținerile contestatorilor privitoare la faptul că executarea silită nu poate fi efectuată prin executorii proprii ai intimatei, ci numai prin executor judecătoresc, instanța a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Potrivit anexei 1 la Legea nr. 273/29.06.2006 privind finanțele publice locale, care cuprinde în Cap. II ,,veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor Mun. București și al Mun. București”, în categoria ,,veniturilor proprii”, intră, potrivit pct. 11, ,,venituri din prestări de servicii și alte activități”, la lit. f fiind menționate în cadrul acestei categorii, ,,venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri”.
De asemenea, conform art. 136 alin. 3 din OG nr. 92/2003, ,,Creanțele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de instituțiile publice, provenite din venituri proprii și cele rezultate din raporturi juridice contractuale, precum și creanțele care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., provenite din fondurile alocate de la bugetul de stat, se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod”.
Potrivit alin. 4, ,,Organele prevăzute la alin. (2) și (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită”, iar conform alin. (4^1) ,,Organele de executare prevăzute la alin. (4) sunt competente și pentru executarea silită a creanțelor prevăzute la art. 141 alin. (1^2)”, care prevăd că ,,(1^2) Executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Analizând susținerile contestatorilor, instanța a constatat că nu s-au invocat neregularități intrinseci actelor de executare efectuate în dosarul nr.5502/2012, ca și vicii de formă ale actelor astfel efectuate.
Contestatorii au invocat însă și apărări ce țin de fondul raporturilor juridice dintre părți, relativ la care instanța reține că aceștia nu mai pot aduce din nou în discuție fondul cauzei prin prezenta contestație la executare, opunându-se puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești sus menționate, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 399 alin.3 Cod procedură civilă, în sensul că, atunci când executarea silită se face în baza unei hotărâri judecătorești, nu se pot invoca în cadrul contestației la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu.
Împotriva sentinței civile nr. 1440/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria F., contestatorii G. G. și G. A. au exercitat calea de atac a recursului, solicitând, în principal, modificarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii contestației la executare pe care au promovat-o și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, iar, în subsidiar, casarea acesteia cu trimitere sau cu reținere spre rejudecare, pentru a se solicita Curții de Conturi să verifice dacă suma de bani ce constituie obiectul material al executării silite a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului F..
În motivarea cererii de recurs, recurenții au arătat că prima instanță a invocat norme de drept în apărarea intimatului, fără ca acesta să dovedească prin înscrisuri că suma de bani urmărită cade sub incidența acestor norme.
Astfel, intimatul nu a dovedit că suma de bani ce reprezintă ,,onorariu avocat” a fost cuprinsă în bugetul de cheltuieli și că a fost aprobată printr-o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului F..
Apoi, partea menționată nu a făcut dovada că această sumă de bani a fost cuprinsă în bugetul său de venituri, ca venit din recuperarea cheltuielilor de judecată, și că a fost aprobată ca atare printr-o hotărâre de consiliu local.
În consecință, suma de bani ce reprezintă,, onorariu avocațial” este una extrabugetară, astfel că recuperarea ei prin executorii proprii ai intimatei este inadmisibilă, iar formele de executare silită efectuate în acest sens sunt lovite de sancțiunea nulității absolute.
În continuarea motivării cererii de recurs, recurenții au arătat că este eronată statuarea pe care prima instanță a făcut-o sub aspectul titlului executoriu în temeiul căruia a fost declanșată procedura executării silite, întrucât acest titlu nu este reprezentat, așa cum a reținut această instanță, de decizia civilă pronunțată de Tribunalul B., ce nu a fost atașată somației, ci de procesul –verbal nr. 768/7.06.2012, care a fost indicat în somație, astfel că actele de executare silită sunt, și din acest punct de vedere, lovite de sancțiunea nulității absolute.
Recurenții au fundamentat în drept cererea de recurs pe care au promovat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.
Intimata a fost decăzută, de către instanța de recurs, din dreptul de a formula întâmpinare și de a propune probe în cauză, prin Încheierea ședinței publice din data de 14 mai 2013, pentru considerentele de fapt și de drept expuse în cuprinsul acesteia.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința recurată, în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că cererea de recurs supusă judecății este nefondată, pentru considerentele ce succed:
Contestația la executare reprezintă mijlocul procedural specific fazei executării silite, prin intermediul căruia oricare dintre părți sau terțele persoane interesate, pot solicita instanței competente fie desființarea actelor ilegale de executare, fie obligarea organului de executare care refuză executarea unui act de executare, la îndeplinirea sa, în condițiile legii, fie lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu.
Sediul materiei îl reprezintă dispozițiile art. 399-404 C. proc. civ. Importanța contestației la executare rezidă, în principal, în aceea că, pe această cale procedurală se poate obține desființarea unor acte de executare ce au fost realizate prin ignorarea unor norme de drept, și se poate exercita totodată, controlul judecătoresc asupra legalității măsurilor dispuse de executorul judecătoresc, în ultima fază a procesului civil, aceea a executării silite.
Potrivit art. 399 alin. 1 C. proc. civ.,"împotriva executării silite însăși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare". Din analiza acestor dispoziții legale, se reține că, contestația la executare se înfățișează ca o adevărată plângere împotriva actelor întocmite de organul de executare.
Din analiza prevederilor legale prezentate referitoare la contestația la executare rezultă că, pe această cale, se poate verifica doar dacă actele de executare contestate au fost îndeplinite cu respectarea dispozițiilor legale ce le cârmuiesc. Acest lucru l-a făcut, în speță prima instanță și a reținut în mod corect că aspectele invocate de către contestatori în legătură cu legalitatea îndeplinirii actelor de executare contestate nu sunt întemeiate.
Astfel, în speță, creanța urmărită este reprezentată de cheltuieli de judecată la care au fost obligați recurenții contestatori prin decizia civilă nr.768/R/07.06.2012 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._, hotărâre judecătorească învestită cu formulă executorie și care constituie titlu executoriu.
Așa fiind, în speță, nu au nicio relevanță aspectele invocate de recurenții contestatori referitoare la faptul că intimatul creditor nu a făcut dovada că suma de bani ce reprezintă ,,onorariu avocat” a fost cuprinsă în bugetul de cheltuieli și că a fost aprobată printr-o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului F. și nici că această sumă de bani a fost cuprinsă în bugetul său de venituri, ca venit din recuperarea cheltuielilor de judecată, și că a fost aprobată ca atare printr-o hotărâre de consiliu local, aceste aspecte depășind sfera contestației la executare astfel cum este reglementată de dispozițiile legale precitate.
Relativ la susținerile contestatorilor privitoare la faptul că executarea silită nu poate fi efectuată prin executorii proprii ai intimatei, ci numai prin executor judecătoresc, tribunalul constată că prima instanță a apreciat în mod corect că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, în categoria ,,veniturilor proprii” intră, potrivit pct. 11 din anexa 1 la Legea nr. 273/29.06.2006 privind finanțele publice locale, care cuprinde în Cap. II ,,veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor Mun. București și al Mun. București”, ,,venituri din prestări de servicii și alte activități”, iar la lit. f sunt menționate în cadrul acestei categorii, ,,venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri”.
Conform art. 136 alin. 3 din OG nr. 92/2003, ,,Creanțele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de instituțiile publice, provenite din venituri proprii și cele rezultate din raporturi juridice contractuale, precum și creanțele care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., provenite din fondurile alocate de la bugetul de stat, se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod”.
A.. 4 al aceluiași articol statuează că: ,,Organele prevăzute la alin. (2) și (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită”, iar conform alin. (4^1) ,,Organele de executare prevăzute la alin. (4) sunt competente și pentru executarea silită a creanțelor prevăzute la art. 141 alin. (1^2)”, care prevăd că ,,(1^2) Executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.
Așa fiind, tribunalul va înlătura și această critică formulată de recurenții contestatori.
În legătură cu ultima critică tribunalul constată că executarea silită a pornit împotriva recurenților contestatori în baza titlului executoriu constituit din decizia civilă nr.768/R/07.06.2012 pronunțată de Tribunalul B..
Este adevărat că în somația nr._/13.11.2012 s-a consemnat că suma urmărită, în cuantum de 1.500 lei, reprezintă cheltuieli de judecată din „PV 768/07.06.2012” însă, astfel cum rezultă din cuprinsul somației, odată cu aceasta s-a comunicat recurenților contestatori și o copie a titlului executoriu în temeiul căruia a pornit executarea silită, astfel că aceștia au cunoscut de unde provine debitul urmărit.
Tribunalul reține că potrivit art.43 alin. 2 Cod procedură fiscală :“Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ștampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;
j) mențiuni privind audierea contribuabilului”.
Art. 145 Cod procedură fiscală prevede că: “ (1) Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.
(2) Somația cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum și indicarea consecințelor nerespectării acesteia.”
Art.105 alin.2 Cod procedură civilă statuează că :” Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.”.
Fiind în discuție un caz de nulitate condiționată pentru subzistenta lui trebuie îndeplinite în mod cumulativ trei condiții: întocmirea actului procedural să se fi făcut cu încălcarea formelor legale, actul de procedură în discuție să fi produs părții o vătămare, iar această vătămare să nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Fiind în discuție un presupus caz de nulitate virtuală, recurenții contestatori ar fi trebuit să facă dovada faptului că înscrierea în somație a mențiunii „PV”, în loc de „decizie civilă” le-a produs acestora o vătămare reală, obiectivă.
În speța dedusă judecății nu numai că nu se invocă existenta acestei vătămări ce ar decurge din această neregularitate, dar nici nu se face dovada existenței acesteia.
Așa fiind, tribunalul constată că somația emisă respectă cerințele legii, conținând numărul dosarului de executare și fiind menționat și titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea.
Prin urmare, apreciind că actul de executare contestat a fost îndeplinit de un funcționar competent, cu respectare condițiilor de fond și formă prevăzute ad validitatem, tribunalul apreciază corectă soluția asupra căreia s-a oprit prima instanță cu privire la acest aspect.
Având în vedere considerentele reținute anterior, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de recurenții contestatori, ca nefondat, și va menține hotărârea primei instanțe, constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
Procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității, tribunalul constată că, în recurs, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții contestatori G. G. și G. A. împotriva sentinței civile nr.1440/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._ pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. I. I. C. R. A. I.
Aflată în concediu de odihnă Aflată în concediu de odihnă
Semnează președintele instanței Semnează președintele instanței
Judecător A. N. M. Judecător A. N. M.
Grefier,
D. L. P.
Red. I.M.I./31.07.2013
Tehnored. I.T./31.07.2013; 2 ex.
Jud. fond: P. M.-Garofița
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Uzucapiune. Decizia nr. 178/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
