Contestaţie la executare. Decizia nr. 918/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 918/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 875/226/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 918/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 27 iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. F. -JUDECĂTOR
JUDECĂTOR: I. L.
JUDECĂTOR: D. O. P.
GREFIER: C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării cererii de recurs formulată de recurenta contestatoare F. M. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F., împotriva sentinței civile nr. 1621/03.04.2013, pronunțată de Judecătoria F., în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 20.06.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.06.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1621/3.04.2013 a Judecătoriei F. a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, invocată de contestatoare; a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea F. M. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F., împotriva executării silite pornite de intimată în dosarul execuțional nr._/8/_ /_, fiind respinsă cererea contestatoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că, la data de 20.07.2012, C.N.A.S. a emis decizia de impunere nr._/20.07.2012 pe numele contestatoarei, pentru suma de 1191 lei cu titlu de contribuție datorată pentru venituri realizate din chirii, dividente, dobânzi, dr. de proprietate intelectuală, convenții civile etc., iar la data de 20.12.2012 intimata Administrația Finanțelor Publice F. a emis somația nr. 8/_ /_ și titlul executoriu nr._, pe numele debitoarei F. M., pentru un debit în cuantum de 1191 lei, reprezentând contribuție la fondul național de asigurări de sănătate ca urmare a veniturilor realizate din chirii, dividente, dobânzi, drepturi de proprietate intelectuală, convenții civile etc.
Temei juridic al titlului executoriu a fost indicat ca fiind art.256 alin.2 din Legea nr.95/2006, Legea nr.571/2003 și O.G. nr. 92/2003.
În privința excepției autorității de lucru judecat, invocată de contestatoare prin contestație, instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin sentința civilă nr. 409/09.03.2011 pronunțată de Judecătoria F. s-au anulat titlul executoriu și somația execuțională, ambele cu nr._, emise la data de 25.10.2010 în dosarul execuțional nr._ al intimatei A.F.P. F., emise pe numele contestatoarei F. M., iar în prezenta contestație la executare, deși există identitate între părți și cauză, obiectul prezentei cauze îl constituie anularea altor acte execuționale decât cele ce au format obiectul cauzei anterioare, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1201 Cod civil, potrivit căruia există lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiat pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
În drept, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 141 din O.G. nr. 92/2013, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor acestui cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris, care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 35 din ordinul 617/2007 al C.N.A.S titlul de creanță îl constituie și decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, acest titlu devenind executoriu potrivit dispozițiilor mai sus menționate la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.
Conform prevederilor art. 172 alin.3 din O.G. nr. 92/2003, contestația la executare poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 205 din O.G. nr. 92/2003, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.
Instanța de fond a constatat că executarea silită a avut la bază titlul executoriu constând în decizia de impunere nr._/20.07.2012, din care rezultă faptul că creanța din acest titlu este certă, lichidă și exigibilă, existența sa rezultând din această decizie de impunere ce a fost pusă în executare, câtimea este determinată de asemenea prin acest act, iar scadența, stabilită la punctul 5 din decizie, a fost depășită, astfel că actele de executare au fost emise în mod legal.
Instanța a reținut că motivele invocate în cadrul prezentei contestații la executare constituie apărări de fond legate de emiterea deciziei de impunere, apărări care puteau fi invocate doar în cadrul exercitării contestației împotriva acestui titlu de creanță constând în decizia de impunere, conform dispozițiilor art. 205 din O.G. nr. 92/2003, astfel de apărări neputând fi invocate pe calea contestației la executare, potrivit dispozițiilor art. 172 cod procedură fiscală.
Așa fiind, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de contestatoare, precum și contestația la executare, reținând de asemenea că, întrucât intimata nu are culpă procesuală, este neîntemeiată și cererea contestatoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că contestatoarea datorează suma de 1191 lei, reprezentând contribuție la fondul național de asigurări de sănătate, aceasta putând datora cel mult suma de 479 lei reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2005-2007 (dreptul de a cere executarea silită fiind prescris pentru creanțele din perioada 2005-2006), și nicidecum accesoriile și penalitățile în cuantum de 644 lei și respectiv 72 lei.
A mai arătat că suma de 479 lei, reprezentând debitul principal conform deciziei nr._/20.07.2012 are ca termen legal de plată 27.02.2012, deși suma este calculată la data de 20.07.2012, intimata fiind de rea-credință întrucât continuă să pretindă că recurenta datorează accesorii și penalități la debitul principal, deși nu i-a comunicat decizia de impunere inițială, iar suma datorată nu a devenit scadentă, astfel că nu poate fi supusă executării silite, conform art. 379 alin. 1 C.pr.civ., creanța nefiind certă, deoarece accesoriile nu sunt datorate.
Recurenta a arătat de asemenea că suma de 1191 lei este compusă dintr-un debit principal în cuantum de 479 lei, dobânzi de 640 lei și penalități de 72 lei, titlul executoriu fiind lovit de nulitate în ceea ce privește accesoriile pretinse, întrucât acestea nu sunt datorate, iar intimata nu a ținut seama de hotărârea instanței, prin care s-a constatat că aceasta nu i-a comunicat decizia de impunere din care să rezulte obligația de plată, precum și că aceasta nu poate emite în continuare noi acte administrative conținând aceleași obligații.
În continuare, recurenta a arătat că, în urma pronunțării sentinței civile nr. 409/2011 a Judecătoriei F., intimata a dispus anularea titlului executoriu și îndreptarea erorii materiale, precum și emiterea deciziei de impunere nr._/20.07.2012, prin care i-a adus la cunoștință contestatoarei că are de achitat suma de 1195 lei, din care 479 lei contribuție de asigurări de sănătate pentru perioada 2005-2007, 644 lei reprezentând obligații accesorii calculate de la data scadenței la data plății contribuției și 72 lei reprezentând penalități de întârziere.
Recurenta a reiterat de asemenea starea de fapt referitoare la formularea primei contestații la executare, ce a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat sentința menționată mai sus, prin care s-a constatat că titlul executoriu este lovit de nulitate absolută, întrucât nu a fost comunicată decizia de impunere, cu consecința că obligația de plată nu a devenit scadentă, astfel încât la debitul principal nu pot curge dobânzi și penalități de întârziere.
În final, a arătat că prin decizia de impunere nr._/20.07.2012 i se solicită plata acelorași sume care au făcut obiectul contestației la executare soluționată de Judecătoria F., accesoriile fiind în prezent cu 121 lei mai mari.
Recursul a fost legal timbrat.
Intimata a formulat întâmpinare, instanța constatând, în legătură cu acest act de procedură, la termenul de judecată din 20.06.2013, că a fost tardiv depus, în raport cu dispozițiile art. 308 alin. 2 C.pr.civ.
Analizând sentința Judecătoriei F. în raport cu probele dosarului și cu motivele de recurs, Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.
Instanța constată că recursul declarat de contestatoare poartă exclusiv asupra chestiunii referitoare la inexistența obligației fiscale, respectiv a dreptului corelativ al organului fiscal în ceea ce privește accesoriile debitului principal.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, pe calea contestației la executare în materie fiscală nu pot fi puse în discuție chestiuni referitoare la legalitatea titlului de creanță, fiind incidente dispozițiile art. 172 alin. 3 coroborate cu cele ale art. 205 din Codul de procedură fiscală, având în vedere că, pentru contestarea actului administrativ-fiscal, legea prevede în mod expres o altă cale de atac.
În același sens s-a pronunțat în repetate rânduri și Curtea Constituțională, reținând în mod constant că legea pune la dispoziția debitorului căile de atac speciale menționate, așa încât acesta nu mai poate să utilizeze apărări de fond în cadrul contestației la executare, iar o asemenea prevedere nu constituie o îngrădire a liberului acces la justiție, de vreme ce partea interesată poate folosi apărările respective, potrivit opțiunii sale, în căile de atac pe care le are la dispoziție.
Analizând motivele de recurs invocate în cauză, Tribunalul constată că recurenta se referă exclusiv la aspecte referitoare la împrejurarea că nu datorează sumele de bani stabilite cu titlul de accesorii, în considerarea faptului că intimata nu i-a comunicat decizia de impunere inițială, motiv pentru care actele de executare emise în temeiul acesteia au fost anulate prin sentința civilă nr. 409/2011 a Judecătoriei F..
Acest aspect se referă la însăși existența obligației fiscale, astfel încât contestatoarea nu îl poate critica pe calea contestației la executare, ci exclusiv pe calea contestației administrativ-fiscale, prin atacarea titlului de creanță prin care au fost stabilite obligațiile accesorii.
Faptul că actele de executare emise în cadrul primei executări silite începută împotriva contestatoarei au fost anulate, ca urmare a constatării faptului de decizia de impunere nu a fost comunicată, nu conduce la stingerea dreptului creditoarei de a începe o nouă executare silită, cu respectarea cerințelor legii, recurenta însăși recunoscând faptul că intimata, în aplicarea dispozițiilor sentinței civile nr. 4089/2011 a Judecătoriei F., a emis decizia de impunere nr._/20.07.2012, prin care a stabilit cuantumul sumelor datorate și titlul cu care acestea sunt datorate.
În consecință, în măsura în care considera că nu datorează sumele de bani stabilite cu titlul de accesorii, contestatoarea avea posibilitatea să uzeze de calea legală de atac împotriva titlului de creanță însuși, neavând posibilitatea de a invoca aceste apărări pe calea contestației de executare, deoarece ele privesc existența creanței fiscale înseși.
Instanța va înlătura motivul de recurs potrivit căruia intimata nu avea posibilitatea să emită alte acte de executare fără să țină seama de sentința menționată mai sus, având în vedere că prin această hotărâre nu s-a constatat că accesoriile creanței principale nu sunt datorate (și nici nu se putea constata acest lucru, deoarece o atare constatare se putea face numai pe calea contenciosului administrativ), ci că actele de executare emise în baza unei decizii de impunere necomunicate sunt nule, numai pentru acest considerent.
În consecință, în ipoteza anulării actelor de executare numai pentru considerente privind necomunicarea titlului de creanță, pot fi emise noi acte de executare în condiții legale, ceea ce în speță s-a și făcut, dreptul creditorului bugetar de a pretinde executarea obligației fiscale nefiind stins.
Așa fiind, nu corespunde adevărului afirmația recurentei potrivit căreia, prin hotărâre judecătorească, s-a stabilit că accesoriile nu sunt datorate, actele emise în cadrul primei executări silite începute împotriva acesteia fiind anulate exclusiv pentru motivul vizând necomunicarea titlului de creanță, ceea ce este distinct de existența sau inexistența obligației.
De asemenea, se reține că motivul pentru care accesoriile au fost stabilite cu o dată anterioară comunicării deciziei de impunere se explică prin aceea că data respectivă era cea la care obligațiile erau scadente, acesta fiind, în egală măsură, un aspect care nu poate fi invocat decât pe calea contestației la titlu.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge recursul declarat de contestatoarea F. M. împotriva sentinței civile nr. 1621/3.04.2013 a Judecătoriei F., care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatoarea F. M. împotriva sentinței civile nr. 1621/3.04.2013 a Judecătoriei F., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. F. pentru I. L. aflată în D. O. P.
concediu medical semnează
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
A. N. M.
GREFIER,
C. N.-D.
Red. CF/01.07.2013
Tehnored.CL/02.07.2013
Jud fond – A. D.
2 ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Fond funciar. Decizia nr. 911/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
