Evacuare. Decizia nr. 1476/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1476/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 19055/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1476/R
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător M. I. I.
Judecător C. R.
Grefier D. Litescu P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenții pârâți P. G. și P. M. în contradictoriu cu intimata reclamantă ., PRIN SUCURSALA E. BRASOV, PRIN REPR. LEGAL, împotriva sentinței civile nr. 8763/24.05.2013 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 05.11.2013, când părțile au lipsit, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 13.11.2013 iar apoi, din aceleași motive, pentru data de 20.11.2013 și, respectiv, pentru prezentul termen de judecată, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 8763/24.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. E. C. S.A. cu sediul în București ..38, sector 1 prin Sucursala E. B., în contradictoriu cu pîrîții P. G. și P. M. domiciliați în Sighișoara .. 45/B, ., jud. M. și, în consecință, s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în loc. Sighișoara .. 45/B, ., jud. M..
Pârâții au fost obligați să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 10,30 lei reprezentînd taxă judiciară de timbru.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 01.10.2007 între ., în calitate de locator, și pârâtul P. G., în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2/5/839 avînd ca obiect locuința situată în Sighișoara .. 45/B, .. Termenul închirierii a fost stabilit la 3 ani începînd cu data de 01.11.2007 și pînă la data de 01.11.2010. Prin actul adițional nr. 1/30.09.2010 s-a prelungit termenul închirierii cu încă un an, începînd cu data de 29.10.2010 și pînă la data de 29.10.2011.
Prin notificarea nr._ /28.09.2011 reclamanta a notificat pîrîtului P. G. faptul că nu dorește prelungirea contractului a cărui termen s-a împlinit la data de 29.10.2011 și solicită predarea locuinței.
Pârâții au solicitat Judecătoriei Sighișoara, prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._ (nr. vechi 7906/2011), obligarea . să le vândă locuința situată în Sighișoara .. 45/B, ., jud. M..
Prin sentința civilă nr. 830/20.05.2011 Judecătoria Sighișoara a admis cererea pârâților P. G. și P. M.. Prin decizia nr.412/22.12.2011 a Tribunalului Tg.M., rămasă irevocabilă, s-a admis recursul formulat de . și s-a respins acțiunea chiriașilor P. G. și P. M.. În motivarea deciziei s-a reținut că locuința ocupată de pârâții P. G. și P. M. se încadrează în categoria locuințelor de intervenție și este exceptată de la obligația de a fi vîndută conform art. 7.al. 7 din Legea nr. 85/1992.
În drept instanța a reținut prevederile art. 23 din Legea nr. 114/1996 (în vigoare la data încheierii contractului) „în cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat să părăsească locuința la expirarea termenului contractual.” ale art. 1438 C.civ. (în forma în vigoare la data încheierii contractului) potrivit căruia „când s-a notificat concediul, locatarul chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocațiunea tăcută”.
În speță, termenul locațiunii, stabilit în art. III din contract, astfel cum a fost modificat prin actul adițional, s-a împlinit la data de 29.10.2011. Anterior împlinirii termenului locațiunii reclamanta, în calitate de locatoare, a notificat pârâtului intenția de a nu prelungi contractul de închiriere și a solicitat predarea locuinței astfel că nu a operat tacita relocațiune chiar dacă pîrîții au continuat să locuiască în imobil și să achite chiria.
În concluzie, instanța a reținut că la data soluționării prezentei cereri pârâții P. G. și P. M. ocupă locuința situată în Sighișoara .. 45/B, . fără a deține un titlu locativ, ca urmare a încetării contractului de închiriere prin împlinirea termenului, motiv pentru care, în temeiul art. 23 din Legea nr. 114/1996, instanța a dispus evacuarea.
Apărările pârâților referitoare la dreptul acestora de a cumpăra locuința pe care o ocupă nu pot fi analizate avînd în vedere că prin Decizia nr. 412/22.12.2011 a Tribunalului Tg.M. s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că reclamanta nu poate fi obligată să vîndă locuința.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. instanța i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 10,30 lei reprezentînd taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs pârâții P. G. și P. M., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței civile în totalitate, în sensul respingerii acțiunii civile de evacuare formulată de reclamanta S.C. E. C. S.A. prin Sucursala E. B., acțiune pe care aceștia o consideră ca fiind netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâții arată că dorința lor de a cumpăra locuința este justificată prin faptul că celorlalți locatari vecini, atât din blocuri aflate în aceeași localitate cât și în blocuri aflate în alte localități, li s-a permis cumpărarea locuințelor în condițiile Legii nr. 85/1992.
La momentul formulării cererii de cumpărare a locuinței, exista tabelul aprobat pe care erau trecuți, dar în mod ciudat societatea care a preluat patrimoniul Regionalei C. B., respectiv S.C. E. C. S.A. prin Sucursala E. B. a emis o dispoziție abuzivă a directorului, de a nu mai reînoi contractul de închiriere cu pârâții, pentru a-i determina să părăsească locuința.
Recurenții pârâți consideră că au în continuare dreptul de a cumpăra apartamentul deținut în calitate de chiriași, deoarece de la bun început când s-au mutat în locuința în cauză, respectiv în urmă cu 31 ani, acest apartament a fost construit de vechea societate a Ministerului Transporturilor din fondurile alocate de Statul Român. Chiar și actuala societate care a preluat patrimoniul fostei societăți este tot o societate cu capital integral de stat, deci nu s-au schimbat condițiile juridice privind vânzarea apartamentului.
Recurenții pârâți nu sunt de acord cu evacuarea lor, câtă vreme celorlalți chiriași li s-a aprobat cumpărarea locuințelor în cauză, apreciindu-se în aceste condiții discriminați.
Edificatoare în acest sens este Dispoziția nr. 6/3/419 din 16.07.2012 emisă de Direcția Patrimoniu - Serviciul exploatare patrimoniu al Companiei Naționale Cai Ferate C. S.A. aparținând Ministerului transporturilor, dispoziție în care se menționează despre locuințele de serviciu aprobate la vânzare de Consiliul de Administrație a CNCF C. dispoziție care ar trebui să aibe efect și asupta locuinței recurenților.
Este de neînțeles cum societatea reclamantă i-a ales dintre toți locatarii imobilului tocmai pe recurenții pârâți pentru a n-i evacua, în timp ce față de ceilalți locatari nu s-a dispus o asemenea măsură.
Judecata în primă instanță s-a desfășurat pe parcursul a două termene de judecată, iar la termenul din data de 12.04.2013 instanța a admis cererea pârâților pentru lipsă de apărare și le-a pus în vedere pârâților ca la termenul din 26.04.2013 să se prezinte obligatoriu amândoi soții cu un avocat, deoarece în caz contrar vor fi sancționați cu amendă.
Recurentul P. G. nu este de acord cu introducerea în cauză a soției sale.
Recurenții au mai arătat că, pe toată perioada locuirii în apartament, au achitat toate obligațiile pe care le-au avut în calitate de chiriași.
Recurenții arată în continuare că au formulat cerere de strămutare a judecății de la Judecătoria B., însă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins-o prin încheierea din data de 29.05.2013. Instanța de fond însă a pronunțat sentința civilă la data de 24.05.2013, înaintea judecării cererii de strămutare, recurenții apreciind că, în această modalitate le-a fost încălcat dreptul constituțional la apărare, prevăzut de art. 20, 21 și 25 din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului.
Recurenții pârâți apreciază abuzivă cererea de evacuare a intimatei reclamante, deoarece aceasta a fost formulată numai după ce pârâții au formulat cerere de cumpărare a locuinței în temeiul Legii nr. 85/1992.
Prin întâmpinarea depusă la fila nr. 19 a dosarului, intimata reclamantă S.C. „E. C.F.R.” S.A. – Sucursala E. B. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile ca legală și temeinică.
Intimata reclamantă a arătat că, în fapt, clădirea situată în Sighișoara, .. 45, jud. M., în care se află locuința de intervenție ocupată de pârâți, face parte din patrimoniu privat al . - Sucursala B., societate înființată prin H.G. nr. 1283/13.08.2004.
La data de 01.10.2007 pârâta a încheiat cu recurentul P. G., căsătorit cu recurenta P. M., contractul de închiriere nr. 2/5/839/01.10.2007 pentru suprafețe cu destinația de locuință, pentru o perioadă de 3 (trei) ani, cu începere de la data de 01.11.2007 până la data de 01.11.2010, contract ce a fost prelungit prin Act adițional nr. 1/30.09.2010 pentru o perioadă de 1 (unu) an de zile, de la data de 29.10.2010 până la data 29.10.2011.
Contractul nu a mai fost prelungit, iar recurenții P. G. si P. M. nu au eliberat locuința de intervenție, al cărei proprietar este societatea reclamantă, conform protocolului de Predare - Primire nr. 150/_ și a Fișei Mijlocului Fix, cu toate că au fost notificați în acest sens prin Notificare scrisă nr._ /28.09.2011.
Recurenții P. G. și P. M. ocupă locuința de intervenție situată in Sighișoara, .. 45B, ., jud. M., fără a deține un titlu locativ ca urmare a încetării contractului de închiriere prin împlinirea termenului, motiv pentru care în temeiul art. 23 din Legea locuinței nr. 114/1996, instanța a dispus evacuarea.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Recursul este legal timbrat.
Examinând sentința civilă în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 830/20.05.2011 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dos. nr._ s-a admis cererea pârâților P. G. și P. M. iar pârâta S.C. E. C. S.A – Sucursala B. a fost obligată să încheie cu reclamanții contract de vânzare – cumpărare cu privire la locuința situată în Sighișoara, .. 45/B, . Legii nr. 85/1992 și ale Decretului Lege nr. 61/1990 (f. 49 dos. fond).
Prin decizia civilă nr. 412/22.12.2011 a Tribunalului Tg. M., rămasă irevocabilă, s-a admis apelul formulat de S.C. E. C. S.A. și s-a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că s-a respins acțiunea chiriașilor P. G. și P. M. (f. 24 – 27 dos. fond).
În motivarea deciziei s-a reținut că locuința ocupată de pârâții P. G. și P. M. se încadrează în categoria locuințelor de intervenție și este exceptată de la obligația de a fi vândută conform art. 7.alin. 7 din Legea nr. 85/1992.
Raportat la această stare de faprt, din moment ce printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă anterioară s-a stabilit cu putere de lucru judecat că locuinței deținută de pârâții din prezenta cauză nu i se aplică regimul prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, care prevede dreptul chiriașilor de a cumpăra locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, ci i se aplică regimul prevăzut de art. 7 alin. 7 din același act normativ, în sensul că, este o locuință de intervenție care nu se vinde, prezenta instanță de fond nu mai putea analiza și da eficiență din nou prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, la cererea pârâților.
Noțiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au un caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.
Decizia civilă menționată se bucură de putere de lucru judecat și de prezumția legală absolută de adevăr, potrivit art. 1200 pct. 4 Cod civil. O dată rezolvat un raport juridic litigios, soluția dată de instanță leagă părțile din proces, grație principiului autorității de lucru judecat, autoritate care este numai relativă, hotărârea producând efecte substanțiale numai între părțile litigante, modificând situația juridică între ele.
În consecință, în prezenta cauză, atât instanța de fond cât și instanța de recurs nu mai pot analiza pe fond dreptul pârâților de a cumpăra locuința deținută cu chirie, nu ar putea stabili dacă locuința este sau nu este una de intervenție, nu pot analiza apărările pârâților relative la regimul juridic al unor locuințe similare vecine și nu ar putea dispune în sens contrar soluției pronunțate în cauza precedentă. Toate aceste aspecte au făcut obiectul dosarului civil nr._ al Tribunalului M..
Prin urmare, stabilindu-se cu putere de lucru judecat, printr-o hotărârea judecătorească irevocabilă, opozabilă recurenților pârâți, faptul că locuința deținută de aceștia în chirie are regimul juridic al unei locuințe de intervenție, care nu poate face obiectul vânzării în condițiile prevederilor Legii nr. 85/1992, în mod corect, prima instanță a procedat la analizarea temeiniciei cererii de evacuare, constatând că termenul locațiunii s-a împlinit și că anterior împlinirii termenului, pârâții fuseseră notificați să predea locuința, astfel că tacita relocațiune nu a operat (f. 5 – 11 dos. fond).
De altfel, aceste aspecte vizând îndeplinirea condițiilor evacuării prin ajungerea la termen a închirierii, nu au fost criticate în recurs, recurenții pârâți formulând motive de recurs doar sub aspectul dreptului lor de a cumpăra locuința, aspect care nu mai putea fi analizat în prezenta cauză, după cum s-a arătat anterior.
Motivele recurenților pârâți relative la încălcarea dreptului lor la apărare sunt nefondate. Astfel, la primul termen de judecată din data de 12.04.2013 cererea pârâților de amânare în vederea angajării unui apărător a fost admisă (f. 38).
La termenul de judecată acordat – 26.04.2013 – pârâții s-au prezentat neasistați de un apărător, solicitând amânarea judecății în vederea pronunțării Î.C.C.J asupra cererii de strămutare a cauzei pe care aceștia o formulaseră.
Instanța de fond în mod corect a respins cererea de amânare, nefiind obligată să aștepte soluționarea cererii de strămutare, prevederile art. 40 alin. 5 din Codul de procedură civilă, prevăzând că, în ipoteza în care instanța a săvârșit acte de procedură sau a procedat între timp la judecarea pricinii, actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării și hotărârea pronunțată sunt desființate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.
Mai mult decât atât, potrivit certificatului emis de Î.C.C.J. în dosar nr._ din data de 22.04.2013, cererea de suspendare a judecății pricinii la instanța de fond a fost respinsă de instanța supremă prin încheierea din camera de consiliu din data de 16.04.2013 (f. 42 dos. fond).
În consecință, în ipoteza în care Î.C.C.J. ar fi admis cererea de strămutare, sentința civilă pronunțată anterior ar fi fost desființată de drept.
În speță, această ipoteză nu este incidentă, recurenții înșiși arătând prin motivele de recurs faptul că cererea de strămutare pe care o formulaseră a fost respins de Î.C.C.J.
Susținerea recurenților în sensul că instanța de fond le-a pus în vedere ca la termenul din 26.04.2013 să se prezinte obligatoriu amândoi soții cu un avocat, deoarece în caz contrar vor fi sancționați cu amendă, nu sunt confirmate de consemnările din încheierea de ședință întocmită pentru acel termen de judecată.
De altfel, prevederile art. 108/1, pct. 1, lit. a) din codul de procedură civilă reglementează posibilitatea aplicării unei amenzi judiciare de la 50 lei la 700 lei, pentru introducerea cu rea credință a unor cereri vădit netemeinice, în speță fiind vorba despre cererea de amânare a judecății pentru apărare, formulată de pârâți la instanța de fond.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ. recursul declarat de recurenții pârâți P. G. și P. M. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții pârâți P. G. și P. M. împotriva sentinței civile nr. 8763/24.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2013.
Președinte, A. I. | Judecător, M. I. I. | Judecător, C. R. |
Grefier, D. Litescu P. |
Red. CR 03.06.2014
Tehnored.D.P. 04.06.2014 – 2 ex
Jud fond B.M.M
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Decizia nr. 318/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
