Grăniţuire. Decizia nr. 683/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 683/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 14028/197/2008
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 683/R
Ședința publică din 14 mai 2013
Completul de judecată R5 constituit din:
PREȘEDINTE – A. I.– judecător
Judecător – M. I. I.
Judecător – C. R.
Grefier - V. P.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de către recurenții pârâți B. V., B. I. și recurenta reclamantă C. M. în contradictoriu cu intimatul reclamant S. B. împotriva sentinței civile nr. 7205, pronunțată de Judecătoria B. la data de 21 mai 2012, în dosar nr._ având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile de față care s-a dezbătut în fond la data de 30 aprilie 2013, când părțile prezente au pus concluzii, în sensul celor consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 8 mai 2013 și apoi la data de 14 mai 2013.
T R I B U NA L U L,
Constată că prin sentința civilă nr. 7205/21-05.2012 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta C. cu pârâții B. V. și B. I. s-a constatat că suprafața reală de teren, proprietatea reclamantei înscrisă în CF_ Brasov, nr. top_/2/b/2/1 și nr. top_/2/b/1/2 este de 1305 mp conform Raportului de expertiză nr._ Completat la data de 12.03.2012-Expert M. E., s-a constatat că suprafața reală de teren, proprietatea pârâților B. V. și B. I., înscrisă în CF_ B., nr. top_/2/a/2/5/2 și top_/2/b/1/1 este de 805 mp, conform Raportului de expertiză nr._ Completat la data de 12.03.2012- Expert M. E., s-a dispus stabilirea graniței între proprietatea reclamantei C. M. și pârâții conform planului de situație, planșa nr. 2 din raportul de expertiză nr._ Completat la data de 12.03.2012- Expert M. E., a dispus obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1040 lei, reprezentând ½ din valoarea raportului de expertiză.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 628/26.02.2004 la BNP B. V., reclamanta a devenit proprietara imobilului situat în B., . înscris în CF nr._ B., identificat la A+1 cf, top_/2/b/2/1 compus din teren de 405,10 mp, top_/2/b/1/2 compus din teren de 1002,78 mp și casă din cărămidă, compusă din două camere și dependințe. Imobilul proprietatea reclamantei se învecinează cu imobilul proprietatea pârâților situat în B., ., înscris în CF_ B. la A+4, top_/2/a/2/5/2 pășune în suprafață de 190,90 mp; top_/2/b/1/1 –pășune în suprafață de 680,40 mp și casă de locuit.
Întrucât reclamanta revendică suprafața de 320,41 mp, instanța a încuviințat la cererea reclamantei efectuarea expertizei tehnice întocmită de expert M. E. ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă.
Astfel, în urma măsurătorilor pe teren, experta a constatat că imobilul –casă – este edificat pe o suprafață de teren de 192 mp iar imobilul liber format din curte și grădină are 900 mp. Totalul imobilului la reclamantă este de 1092 mp, ceea ce nu corespunde cu suprafața imobilului cumpărată în baza contractului de vânzare cumpărare sus menționat și înscrisă în cartea funciară, reclamanta fiind în deficit cu 315,88 mp. Trecând la măsurarea pe teren a imobilului pârâților s-a constatat că suprafața construită este de 168 mp iar curtea și grădina au suprafața de 850 mp. Total imobil de 1018 mp, un plus de 146,70 mp față de suprafața cumpărata și înscrisă in cartea funciară. Raportul de expertiză astfel cum este efectuat de expert M. E., nu rezolva întrutotul pretențiile reclamantei solicitate prin acțiunea civilă, însă este orientativ la stabilirea graniței între proprietăți.
Experta arată că hotarul dintre imobilul reclamantei și imobilul pârâților este conform gardului existent pe teren iar pârâții nu ocupă din terenul reclamantei. În speță de față, reclamanta nu solicită doar grănițuirea așa cum este ea descrisă la capitolul servituților și aplicabilă imobilelor aflate în indiviziune, ci se contesta și gardul despărțitor care nu este corect amplasat între cele două proprietăți și în concordanță cu întinderea dreptului de proprietate al fiecăruia. Acțiunea în grănițuire este o acțiune petitorie ce are ca scop delimitarea proprietății limitrofe spre deosebire de acțiunea pentru strămutarea de hotare care este posesorie. Când prin acțiunea în grănițuire se cere o parte determinantă din terenul limitrof, pe care vecinul ar deține-o fără drept, grănițuirea implică o revendicare ca și în cazul de față. Reclamanta și-a dovedit acest drept așa cum cere art. 1169 Cod civil. Pârâtul nu a făcut dovada plusului de teren pe care îl folosește fără titlu.
Întrucât acțiunea în grănițuire profită ambelor părți, în baza art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat pârâții să suporte jumătate din contravaloarea raportului de expertiză.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâții B. V. și B. I. prin care au solicitat casarea hotărârii și trimiterea dosarului la instanța de fond, în vederea lărgirii cadrului procesual și suplimentarea probatoriului.
În motivarea recursului recurenții pârâți au arătat că pentru pronunțarea sentinței nu a fost luat în considerare raportul de expertiză în care s-a specificat că există o eroare în actele reclamantei, iar înainte de cumpărarea terenului pârâții au efectuat măsurători din care a rezultat că terenul folosit în plus provine din domeniul public și nu din terenul proprietatea reclamantei.
S-a mai criticat sentința civilă atacată prin prisma faptului că s-a încălcat principiul de repartizare a terenurilor, prin reducerea frontului la stradă, acela ce aparține recurenților pârâți, la 9,88 mp, deși în schița din 1956 frontul era de 13 m pentru fiecare lot.
În sentința civilă atacată se menționează că pârâtul nu a făcut dovada plusului de teren pe care îl folosesc fără titlu, deși, acest lucru nu s-a cerut nici pârâtului, nici expertului, iar gardul despărțitor dintre proprietatea recurenților pârâți și proprietatea reclamantei este gard vechi, preluat de la vânzător și traiectoria gardului respecta întocmai schița CF act. 1907/1956.
Nu s-a ținut cont de intabularea făcută legal la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară act cf_/2008, planșa 2 din completarea la raportul de expertiză pe care instanța a avut-o în vedere la soluționarea cauzei este greșită, deoarece a admis acțiunea reclamantei prin preluare de teren, atât din proprietatea recurenților pârâți, cât și din proprietatea Primăriei Municipiului B., fără ca acesta să fie parte din proces.
În recursul depus de recurenții pârâți, prin reprezentantul lor convențional s-a solicitat admiterea recursului cu consecința casării sentinței civile atacate și respingerea acțiunii, pentru motivul principal al soluționării cauzei fără a avea în vedere înscrisurile ce evidențiază existența unor erori materiale în cuprinsul înscrisurilor de carte funciară, erori, care au fost preluate și în contractul de vânzare cumpărare prin care reclamanta dobândește imobilele de la adresa ..
Chiar dacă nu ar fi aceste erori de calcul, iar reclamanta ar reclama minus de suprafață se impunea chemarea în judecată a tuturor proprietarilor parcelelor învecinate.
Împotriva sentinței civile nr. 7205/21.05.2012 a Judecătoriei B., a declarat apel și reclamanta C. M. prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în totalitatea lor și nu doar în cuantum de jumătate.
La data de 05.02.2013 recurentei reclamante i s-a pus în vedere obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în sumă de 544,72 lei și timbru judiciar de 5 lei în vederea soluționării cererii sale de recurs, și 1334,15 lei taxă judiciară de timbru – diferență datorată pentru judecarea fondului cererii de chemare în judecată, iar la data de 13.03.2013 s-a dispus respingerea cererii de reexaminare formulată de recurenta reclamantă împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru judecarea recursului și fondului cauzei.
În recurs, față de neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate pentru cererea de recurs formulată de reclamanta C. M., instanța a invocat excepția netimbrării recursului.
În recursul formulat de pârâții B. V. și B. I., Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 305 coroborat cu art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de recurs și a excepției invocate, Tribunalul reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de recurenta reclamantă:
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. 1 și 2 din O.M.J. nr.7 60/1999, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, în cazul acțiunilor netimbrate sau insuficient timbrate partea urmând a fi obligată să plătească până la primul termen de judecată.
Totodată, art. 20 alin. 3, respectiv, art. 35 alin. 5 din actele normative sus-menționate prevăd că neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii.
Având în vedere dispozițiile legale anterior evocate, constatând că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de a depune taxa judiciară de timbru datorata pentru calea de atac promovată, deși i s-a indicat cuantumul taxei ce o are de achitat și s-a acordat termen în acest sens, în temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va admite excepția invocată și pe cale de consecință, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 va anula recursul declarat de recurenta reclamantă, ca netimbrat.
Raportat la recursul declarat de recurenții pârâți B., instanța apreciază recursul declarat ca fondat pentru următoarele:
Descrierea obiectului acțiunii, expusă de reclamantă într-o modalitate „fireasca” raportat la motivarea acesteia si scopul real urmărit de aceasta prin promovarea acțiunii – reîntregirea proprietății ei în limitele rezultate din actele vânzătorilor, iar nu stabilirea liniei de hotar (stabilirea semnelor exterioare) corespunzătoare posesiei părților (reclamant si pârât), conduce la concluzia indubitabila ca cererea principala este revendicare, iar grănițuirea este o cerere accesorie.
Soluționarea acestei ultime categorii de cereri, împreuna cu cererea principala, este un imperativ ce rezulta din corelația, legătura dintre cererea principala si cererile accesorii si incidentale având la baza rațiunilor precum buna administrare a justiției, economicitatea si operativitatea ei.
În speța, este fără îndoială ca petitul cererii având ca obiect grănițuirea proprietăților, înțeleasa ca o operațiune de determinare, prin semne exterioare, a liniei de hotar între imobilele învecinate, se afla în strânsa legătură si interdependenta cu cererea de revendicare imobiliara, prin care se pune în discuție însăși existenta si întinderea dreptului de proprietate al parților asupra terenurilor în litigiu.
Chiar daca petitul de stabilire a granițelor este, privit în mod singular, neevaluabil în bani si având caracter de sine-statator, soluția ce urmează sa fie data în speță depinde, obligatoriu, de rezolvarea adusa celuilalt capăt de cerere, în revendicare, în care se compara titlurile de proprietate invocate de părți.
Din perspectiva acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 584 cod civil este irelevant dacă suprafețele efectiv deținute de proprietari respectă sau nu întinderea titlului; ceea ce este determinant este sa se stabilească daca prin efectul actelor de proprietate s-au generat raporturi de vecinătate si care este limita de demarcație între proprietățile învecinate, în acord cu cea existenta faptic la momentul dobândirii proprietății de către reclamantă.
Litigiile legate de întinderea dreptului fiecărui proprietar presupune compararea de titluri, procedura care permite atât valorificarea actelor translative, cât si a apărărilor legate de exercițiul dreptului real cu determinarea (de aceasta data în mod subsecvent) a graniței stabilite prin acțiunea petitorie în revendicare.
Prin urmare, acțiunea fondată pe dispozițiile art. 584 Cod civil nu permite judecătorului de a trece peste probele care atesta voința inițială a părților sau situația primordiala a liniei de demarcare dintre proprietăți si de a stabili o situație juridica noua, în sensul fixării unui alt hotar decât acela avut în vedere de parți, cel existent la momentul la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate.
În speță, reclamanta a susținut ca pârâții ocupa o parte din terenul ei, care este în suprafață totală de 1407,88 mp, astfel cum rezulta din actele și datelor din cartea funciară, motiv pentru care a revendicat aceasta suprafața de teren si subsecvent stabilirea liniei de hotar în raport de proprietatea ei reîntregită.
Din actele și înscrisurile administrate la fondul cauzei reiese următoarea situație de fapt, neluată în considerare de către instanța de fond:
Prin actul de dezmembrare din anul 1956 parcelele cu număr top inițial_/a/2/5 și_/2/b/1 înscrise în CF_ B. s-a dezmembrat astfel:
Nr. top_/2/a/2/5/1 cu suprafață de 278,55 stj.p. – 1002,78 mp
Nr. top_/2/a/2/5/2 cu suprafață de 53,03 stj.p. – 190,90 mp
Nr. top_/2/b/1/1 cu suprafață de 189 stj.p. – 680,40 mp
Nr. top_/2/b/1/2 cu suprafață de 156 stj.p. – 560,04 mp /(suprafață înscrisă în tabelul de dezmembrare și descrisă în cartea funciară), astfel încât numărul topografic deținut în proprietate de reclamanta C. M. -_/2/b/1/2 are o suprafață de 560,04 mp, și nu de 1002,78 mp, cum se prevede și în contractul de vânzare cumpărare, iar suprafața totală, motiv pentru care, imobilul aflat în proprietatea reclamantei intimate C. M., conform actelor de dezmembrare inițiale, se compune din parcelele cu nr. top_/2/b/2/1 în suprafață de 404,10 mp și ._/2/b/1/2 în suprafață de 560,04 mp, în total, suprafața de 964,14 mp și nu 1407,88 mp cum dintr-o eroare materială a fost trecut în cartea funciară.
De altfel, concluziile inițiale ale expertizei tehnice în specialitatea topografie au fost în sensul că hotarul dintre imobilul reclamantei și imobilul pârâților este conform gardului existent, iar pârâții nu ocupă teren din proprietatea reclamantei, diferența de suprafață, datorându-se înscrierii greșite a suprafeței parcelei_/2/b/1/2.
De altfel, la data de 30.05.2011 Judecătoria B. a încuviințat obiecțiuni la expertiza topografică efectuată, însă, fără a indica în concret care sunt acestea, iar din lecturarea completării la raportul de expertiză instanța de recurs concluzionează încuviințarea unei completări la raportul de expertiză încuviințat inițial, prin întocmirea unor variante de delimitare a imobilelor aparținând celor două părți în funcție de suprafața înscrisă în cartea funciară pentru fiecare parte, instanța dispunând conform celei de a două variante, însă, cu ignorarea probelor care atestă situația primordiala a liniei de demarcare dintre proprietăți si de a stabili o situație juridica noua, în sensul fixării unui alt hotar decât acela avut în vedere de parți, cel existent la momentul la care reclamanta a achiziționat imobilul.
Mai mult, instanța de fond stabilit linia de hotar, exclusiv ca urmare a analizării suprafeței deținute de reclamantă în cartea funciară, cu ignorarea concluziilor expertizei inițiale, din care rezultă, fără putință de tăgadă că hotarul dintre imobilul reclamantei și imobilul pârâților este conform gardului existent, iar pârâții nu ocupă teren din proprietatea reclamantei, diferența de suprafață, datorându-se înscrierii greșite a suprafeței parcelei_/2/b/1/2.
Astfel, reclamanta nu a dovedit deținerea în proprietate a suprafeței pretinse, de 1407,88 mp, și nici a unei alte linii de hotar, în afara celei prin care cele două proprietăți au fost delimitate.
În concluzie, având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, la care se are în vedere și faptul că înscrierile referitoare la suprafața imobilului nu sunt garantate de Cartea Funciară, reținând împrejurarea că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei descrisă sub număr topografic în urma unei dezmembrări, instanța va admite recursul și va modifica în tot sentința criticată în sensul că respinge cererea de chemare în judecată, dispunându-se și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1256 lei pentru judecata în fond și recurs, reprezentând contravaloarea taxă judiciară de timbru datorată în recurs și onorariu de avocat și achitarea taxei judiciare de timbru neachitată de reclamantă dar datorată pentru fondul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 5 din Legea 146/1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului declarat de recurenta reclamantă C. M..
Anulează recursul declarat de recurenta reclamantă C. M. împotriva sentinței civile nr. 7205/21.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ ca netimbrat.
Admite recursul declarat de recurenții pârâți B. Vaeceslav și B. I. împotriva sentinței civile nr. 7205/21.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ pe care o modifică în tot în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâții B. Vaeceslav și B. I. ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta C. M. să achite taxă judiciară de timbru în suma de 1334,15 lei pentru judecata în fond a cauzei.
Obligă intimata reclamantă C. M. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea recurenților pârâți în sumă de 1256 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. I. M. I. I. C. R.
GREFIER
V. P.
Red.A.I./22.10.2013
Dact.V.P./23.10.2013
- 2 ex -
Jud. fond M. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 153/2013. Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 232/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
