Pretenţii. Decizia nr. 232/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 232/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 28858/197/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 232/R
Ședința publică din data de 15 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – S. Ș. M. – judecător
Judecător – V. M.
Judecător – A. G.
Grefier – C. M. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurentul reclamant N. C. D., în contradictoriu cu intimatul pârât D. I., împotriva sentinței civile nr. 4712/30.03.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 februarie 2013, când reprezentanții convenționali ai părților au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea, pentru data de 15 februarie 2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată că, prin Sentința civilă nr. 4712 din 30.03.2012, pronunțată de Judecătoria B. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul N. C. D., în contradictoriu cu pârâtul I. D. și a obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 9.920 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, între părți există o stare conflictuală veche, recunoscută de acestea, părțile acuzându-se reciproc de intenții și manevre frauduloase.
Totodată, instanța a reținut că înaintea instalării acestor tensiuni, între părți a intervenit un contract de asistenta juridică nr. 136/11.06.2008, prin care reclamantul de față se obligă să plătească pârâtului, în calitate de avocat, suma de 83.300 lei, cu titlu de onorariu, până la data de 01.10.2008.
Deși reclamantul afirmă în mod categoric nulitatea actului pentru lipsa consimțământului, instanța a reținut că această chestiune nu face obiectul dosarului de față și nici nu are relevanță raportat la cadrul procesual stabilit de reclamant.
Reclamantul nu a achitat de buna voie, la termenul stipulat în contract, onorariul convenit de părți, motiv pentru care, la data de 05.11.2008 pârâtul a solicitat unui executor judecătoresc să pornească față de reclamant executarea silită în vederea obținerii plății respectivului onorariu.
După multe amânări si plângeri penale reciproce, reclamantul decide sa plătească suma urmărita, motivând aceasta decizie pe dorința de evitare a pericolului de a pierde acțiunile pe care le deține la . despre care afirma ca aproprierea lor reprezintă adevăratul scop al paratului in demersul sau.
În vederea punerii în aplicare a deciziei de a plăti, reclamantul se prezintă la biroul executorului la data de 19.01.2009, în jurul prânzului, și achita secretarei acestuia suma de 83.300 lei, ocazie cu care i se eliberează o chitanță.
Reclamantul susține ca aproximativ în aceeași perioadă a zilei, reprezentantul sau, numitul D. Tanasie, achită o sumă identică, în contul aceleiași datorii, direct la sediul Cabinetului de Avocat al pârâtului, înmânând suma unei colege a pârâtului care i-a eliberat în schimb chitanța și factura.
Pe de altă parte, pârâtul arată că în realitate este vorba despre o singură plată, dar pentru care s-au eliberat doua înscrisuri: unul de către executorul care trebuia să predea debitorului o dovadă liberatorie cu privire la plata și unul de către creditor care în acest fel a încercat sa își pună în acord actele contabile cu încasarea, chiar și pe cale de executare silită, a unui onorariu, ceea ce a și făcut, astfel cum rezultă din dovezile existente la dosar.
Pentru a putea fi invocată repetițiunea și disp. art. 1092 Cod civil, care statuează că orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii, adică restituirii, trebuie să se facă dovada că întradevăr, a existat o plată peste ceea ce se datora, în cazul de față, că a existat cu adevărat o plată dublă.
Instanța apreciază ca în speța, numai existența celor două chitanțe eliberate cu aceeași dată și privind același debit, una de către executor iar cealaltă de către creditor, nu fac prin ele însele dovada certă a existenței plății duble, deoarece operațiunile invocate de creditor în favoarea sa și justificările oferite pentru emiterea celei de a doua chitanță sunt nu numai plauzibile, dar si verosimile. Faptul că debitorul a solicitat o factură (care nu-i putea fi eliberată de executorul judecătoresc) și împrejurarea că avocatul creditor avea nevoie de acte contabile pentru a putea închide în contabilitate situația contractului de asistenta respectiv sunt fără discuție probabile deopotrivă și firești. Mai mult, obligativitatea acestor operațiuni este confirmată atât de executorul judecătoresc (fila 166), cât și de Baroul Brasov (fila 183).
Instanța a considerat în raport și de cele deja reținute, ca în timp ce varianta pârâtului este una credibilă, susținerile reclamantului încearcă să evoce o realitate aproape neverosimilă.
Susținerea reclamantului în fața instanței și la interogatoriu este aceea că, din motive încă nestabilite în mod categoric, în fața pretinsului refuz al executorului de a-i primi plata a ales să trimită o altă persoană, cu o sumă identică, la cabinetul avocatului în același scop al plații, în loc să se deplaseze personal la cabinetul avocatului cu suma pretins refuzată, sediile celor doi (avocat și executor) fiind la cca. 5 sau 6 minute de mers pe jos.
Pe de altă parte, în ceea ce privește motivele care ar fi determinat această pretinsă dublă plată care ar fi avut loc la sediul Cabinetului de avocat al pârâtului, instanța a reținut că reclamantul nu este deloc consecvent în declarații și justificări.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul afirmă că cea de a doua plată este rezultatul unei erori – fără să ofere mai multe explicații; la interogatoriu (fila 161) declara odată că cea de a doua plată a fost determinată de refuzul executorului de a-i primi banii, iar a doua oara ca a plătit de frică să nu continue executarea silită, în timp ce în fața organelor de cercetare penală declară, cu o primă ocazie (fila 77), că cea de a doua plată a fost determinată de frică de a nu cădea victima „organizației care a lucrat în scopul de a-l deposeda de acțiuni”, iar cu alta ocazie, că a doua plată a fost determinată de faptul că nu i s-a eliberat un act care să atragă ridicarea ipotecii execuționale instituită asupra acțiunilor (fila 54 si 185 verso).
Mai mult, din întreg răspunsul la interogatoriu al reclamantului rezultă că cea de a doua plată se pretinde că a fost efectuată înaintea celei făcută executorului, în timp ce toate explicațiile de mai sus conduc la concluzia că cea de a doua plată a fost făcută în mod deliberat, după efectuarea celei dintâi.
Și în ceea ce privește momentul plăților, reclamantul arată inconsecventă. Astfel, la interogatoriu arată că cea de a doua plată s-a făcut probabil între orele 13:00 si 15:00, înaintea primei plăți și că reclamantul nu s-a gândit că, înainte să efectueze și el plata, să verifice dacă nu cumva reprezentantul sau plătise deja la sediul avocatului.
Pe de alta parte, reprezentantul sau – martorul Tanasie Detesan - arată că a plătit în jurul prânzului și că imediat l-a sunat pe reclamant să-l înștiințeze că plata a avut loc, discuție despre care reclamantul nu face vorbire, dimpotrivă, lasă sa se înțeleagă ca nicio secundă nu s-a gândit măcar să verifice dacă plata dispusă prin reprezentant avusese sau nu loc.
Instanța a reținut că reclamantul susține atât implicit cât și explicit, faptul că decizia de a trimite și o altă persoană la sediul avocatului pentru a plăti a fost una spontană, luată sub presiunea cauzată de frică continuării executării silite.
Ori această grabă face că aspectele relevate de către martorul Tanasie Detesan să apară ca neverosimile.
Acesta a declarat că a primit un telefon de la reclamant că, de urgență să se deplaseze la sediul firmei Tong, să ridice de acolo suma de 83.300 lei și să o ducă avocatului, la sediul acestuia.
Martorul a declarat ca deși s-a deplasat foarte repede, când a ajuns la sediul firmei Tong banii, în ciuda sumei considerabile, erau pregătiți, chiar în teancuri pe categorii de bancnote, astfel ca nu a făcut decât să-i ridice și să plece cu ei, neputând oferi nicio explicație clară despre cum s-a putut procura suma de bani așa de repede și nici de unde proveneau banii respectivi și de ce, dacă erau economiile reclamantului, se aflau la sediul firmei Tong.
În legătură cu suma instanța a reținut din nou diferența de apreciere a reclamantului căruia nu i se pare o curiozitate că cineva să poată obține aproape instantaneu și de doua ori într-o singura zi suma de 83.300 lei, să o achite deliberat de doua ori fără să-și pună prea multe probleme și fără să reacționeze corespunzător în fața acestei pretinse realități – cererea de restituire a fost făcuta la mai bine de doua săptămâni, adică la 02.02.3009 (fila 46) – dar, în schimb, în fața organelor de cercetare încearcă permanent să scoată în evidență caracterul exorbitant al sumei pretinsă de pârât cu titlu de onorariu (fila 88 verso) în speranța ca această valoare, prin ea însăși, va atrage bănuieli, fără ca această sumă să i se mai pară exorbitantă când se pune problema să lămurească cum a fost totuși posibilă achitarea ei a doua oara într-o singură zi și fără prea multă deliberare.
Atitudinea lipsită de consecvență în declarații și atitudine a reclamantului este o constanta în cauza de față.
La fila 66, instanța a reținut pe o singură pagină doua afirmații contradictorii ale reclamantului: prima ca acțiunile deținute de reclamant asupra cărora s-a instituit sechestru și care ar reprezenta țintă pârâtului, valorează de cca. 10 de ori mai mult decât debitul, adică 903.155,75 lei, iar a doua, câteva rânduri mai jos, în care afirmă că suma pretinsă de pârât prin contractul de asistență juridică reprezintă exact valoarea acțiunilor deținute de reclamant la societate.
Mai mult, la fila 77 din dosar, reclamantul, în cuprinsul unei declarații în fața organelor de cercetare penală arată că acțiunile cu pricina valorează în realitate de 100 ori mai mult decât debitul pentru recuperarea căruia s-a instituit sechestru asupra lor.
În consecință, instanța apreciază că în speță se găsesc în opoziție explicațiile și apărările perfect verosimile ale pârâtului, cu susținerile și explicațiile contradictorii și neverosimile ale reclamantului.
În ceea ce privește declarația martorului Tanasie D. care afirma că întradevăr a lăsat la cabinetul de avocatură suma de 83.300 lei instanța o apreciază ca vădit nesinceră și urmează să o înlăture.
Orice probă trebuie să fie verosimilă, adică să tindă la dovedirea unor fapte reale, demne de a fi crezute, ori, astfel cum am mai arătat anterior, declarațiile martorului sunt greu de crezut, aproape neverosimile.
Aprecierea probelor reprezintă operațiunea mentală pe care o face instanța pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor împreună.
În aprecierea probei constând în declarația unui martor judecătorul are de rezolvat succesiv două probleme, prima dacă martorul este sincer, iar cea de-a doua, în situația în care martorul este de bună credință, dacă declarația lui corespunde realității.
Sinceritatea martorului se apreciază cu ajutorul unor aspecte da fapt variabile de o la o speță la alta, în funcție chiar de împrejurări de fapt ale speței stabilite suficient de precis prin alte mijloace de probă.
În baza acestor considerații instanța a apreciat că sunt deja destule argumente care să susțină convingerea intimă a sa că declarația martorului reclamantului este nesinceră în ceea ce privește faptul că ar fi avut asupra lui suma de bani respectivă, atât prin adevărul pe care pretinde că-l afirma, cât și prin raportare la restul materialului probator.
De altfel, aceste concluzii sunt identice cu cele trase de organele de anchetă în cadrul dosarului de cercetare penală nr. 1519/P/2009.
Împrejurarea că prin sentința civilă nr. 6993/2009 a Judecătoriei B. se reține în considerente că reclamantul de față ar fi efectuat o plată dublă raportat la cele doua chitanțe este o chestiune nerelevantă în cauză câtă vreme aprecierea este în mod evident rezultatul unei simple luării la cunoștința a existentei celor doua chitanțe, fără ca instanța să fi avut posibilitatea să procedeze la o judecată efectivă a situației, nefiind investită cu o atare judecată. Pentru aceste motive, considerațiile instanței respective nu pot avea în cauză autoritatea lucrului judecat.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedura civilă instanța a obligat pe reclamant să achite pârâtului suma de 9.920 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariul avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului se arată că prima instanță a încălcat prevederile art. 1191 al. 1 cod civil potrivit cărora proba cu martori nu se poate face decât prin act autentic sau sub semnătură privată pentru sume ce depășesc 250 lei, încălcate fiind și prevederile art. 1191 al. 2 prin admiterea probei cu martori peste înscrisuri .
Mai arată că prima instanță a avut la dispoziție depozițiile a câte unui martor pentru fiecare parte, în condițiile în care, un principiu vechi de 2000 ani spune “Testis unus, testis nullus “
Prima instanță a trecut peste proba cu acte, folosindu-se de prezumții și raționamente false, deși actele dovedesc clar că s-a făcut o dublă plată, lucru constatat și de Sentința civilă nr. 6993/22.06.2009 a Judecătoriei Brașoc și Ordonanța procurorului dinn 13.01. 2012, potrivit căruia nu există nicio dovadă că plata s-ar fi făcut o singură dată.
Prin expertiza extrajudiciară depusă s-a concluzionat în sensul existenței unor elemente suficiente pentru a se satbili că cele două plăți sunt aferente aceluiași contract de asistență juridică .
În drept, recursul a fost motivat pe dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar a solicitat respingerea recursului prin concluziiile scrise depuse la dosarul cauzei, cu cheltuieli de judecată, susținând că instanța nu a încălcat dispozițiile art. 1191 Cod civil, interpretând în mod logic probele, coroborându-le între ele și insistând de ce nu se poate reține starea de fapt propusă de reclamant, iar principiul potrivit căruia declarația unui singur martor este nerelevantă nu este cunoscut în dreptul substanțial și procesual român.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează.
Criticile aduse de către recurent sentinței atacate vizează administrarea probatoriului specific cauzei din perspectiva prevederilor substanțiale în materie ca și a celor de procedură, neputându-se reține susținerea acestuia în sensul că prima instanță a pronunțat soluția având la bază doar proba cu martori și contrar principiului „ testis unus, testis nullus „.
Potrivit acestui adagiu latin, un singur martor echivalează cu nici un martor, principiu cunoscut și în dreptul nostru actual, deși nu este preluat formal si nu are valoare absolută, astfel încât, de la caz la caz și în raport de ansamblul probelor administrate, chiar o singură depoziție de martor poate fi edificatoare și poate servi la soluționarea justă a cauzei.
În speță, acest principiu nu operează pentru că, așa cum susține însuși recurentul prin recursul său, instanța a audiat doi martori, câte unul de fiecare parte, coroborând depozițiile acestora cu celelalte probe și constatările procurorului pentru a ajunge la concluzia că doar o singură dată s-a făcut plata în baza contractului dintre cele două părți.
Audierea martorilor nu s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale ce interzic această probă în cazul actelor cu valoarea de peste 250 lei și nici cu încălcarea interdicției de dovedire cu martori peste înscrisuri, prin depoziția lor tinzându-se la constatarea unui fapt juridic, cel al plății sumei, fără s a se pune în discuție cuantumul acesteia.
Pe de altă parte, din Referatul de propunere a neînceperii urmăririi penale pentru infracțiunea de fals în declarații săvârșită de recurent și Ordonanța din 18.10.2011 dată în Dosar nr. 1519/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. în acest sens, rezultă că recurentul cunoștea că suma pretinsă a fost achitată o singură dată și nerestituită de către intimat, astfel că nu s-au produs efectele infracțiunii.
În consecință, a fost aplicată o sancțiune cu caracter administrativ în temeiul art. 18 ind. 1 raportat la art. 91 din Codul penal (filele 184 – 187 dosar fond).
La această concluzie a unei singure plăți a sumei datorate de recurent a ajuns și prima instanță, soluția acesteia fiind dată după administrarea legală a probelor specifice tipului de cauză dedusă judecății și raporturilor părților.
Deși recurentul nu a indicat în mod expres vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, criticile aduse soluției primei instanțe pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), care nu poate fi reținut ca fiind incident cu consecința modificării hotărârii.
Analizând sub toate aspectele cauza, în temeiul art.304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de control judiciar nu a reținut vreun motiv de ordine publică de invocat cu consecințe asupra hotărârii atacate, astfel că, pe baza considerentelor expuse și a prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata sumei de 4960 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, către intimatul pârât I. D. (filele 21-22).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamantul N. C. D. împotriva Sentinței civile nr. 4712 din 30.03.2012, pronunțată de Judecătoria B..
Obligă recurentul reclamant N. C. D. la plata sumei de 4960 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul pârât I. D. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 15.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. Ș. M. V. M. A. G.
GREFIER
C. M. A.
Plecat din instanță, semnează grefier șef secție, I. M.
Red. VM/09.05.2013
Tehnored. CL./15.05.2013
- 2 ex -
Jud. fond C. D. P.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 683/2013. Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 1247/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
