Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1596/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1596/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 2843/197/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1596/R
Ședința publică de la 12.12.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. L. –judecător
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. F.
Grefier: D. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă T. A. M., în contradictoriu cu intimatul pârât P. A. S., împotriva Sentinței civile nr._/12.12.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, având ca obiect rezoluțiune contract.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 28.11.2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezent, iar instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 05.12.2013 și apoi având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 12.12.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 12.12.2012, pronunțată de Judecătoria B., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată și precizată de reclamanta Țifir A. M. în contradictoriu cu pârâtul P. A. S.. A fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâtului P. A. a sumei de 730 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria B. a reținut că, la data de 22.12.2009, orele 22, în incinta localului „ C. Nemo” din B., a fost încheiat între reclamanta Țifir A. M., în calitate de cumpărător ( plătitor) și P. A. S. în calitate de vânzător ( încasator), contractul intitulat „obligațiune de plată” prin care reclamanta se obliga să achite suma de 6400 euro, reprezentând contravaloarea autoturismului marca Toyota Celica, cu . șasiu JTDDR38T_, cu nr. de înmatriculare BW672SN, culoare „ negru”, suma de 6400 euro fiind plătibilă eșalonat, prima rată în valoare de 2000 euro, la data de 26.12.2009 iar diferența restantă-4400 euro fiind plătibilă până la data de 15.01.2010.
S-a convenit totodată ca, drept garanție, până la achitarea sumei totale de 6400 euro, reclamanta să încredințeze de bunăvoie autoturismul marca F. Stilo, cu nr. de înmatriculare_, cu nr. de identificare ZFA_, ._, culoare alb-negru, proprietate personală a reclamantei. Prin clauză expresă inserată în contract, s-a stabilit de către părți că, în cazul nerespectării termenelor de plată, reclamanta se obliga să cedeze drepturile asupra autoturismelor menționate și toate actele în vederea transferului dreptului de proprietate pârâtului P. A. S., asupra ambelor autoturisme. Actul a fost semnat de ambele părți precum și de numiții V. D. Mangudo Romero și B. C., în calitate de martori.
În vederea achitării prețului convenit de părți, reclamanta a remis pârâtului prin virament bancar suma de 1800 euro, reprezentând „ numerar/avans toyota”
S-a reținut că, drept urmare a ajungerii la scadență a debitului, la data de 16.01.2010, a fost remisă reclamantei o notificare prin care pârâtul a solicitat aplicare clauzei penale cuprinse în contractul încheiat la data de 22.12.2009, pârâtul consemnând în cuprinsul notificării că „a primit și mașinile menționate în convenție, în stare de funcționare și așa cum au fost predate și menționate în convenția scrisă din 22.12.2009.
La data de 16.01.2010, a fost încheiat între reclamanta Țifir A. M. și pârâtul P. A. S. contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit având ca obiect autoturismul marca F. Stilo, cu nr. de înmatriculare BV 51 A., prețul stabilit fiind suma de 6000 euro. Actul a fost semnat de ambele părți.
Prima instanță că potrivit adresei cu nr._ din data de 09.02.2011, autoturismul marca F. Stilo a fost înmatriculat în perioada 04.11._10 pe numele reclamantei, începând cu data de 25.01.2011, figurând pe înmatriculat pe numele D-lui A. G.. În ce privește autoturismul marca Toyota Celica, conform relațiilor comunicate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Instituția Prefectului B. acesta figurează înmatriculat pe numele d-lui S. V. P..
Cu privire la cererea formulată și precizată de reclamantă, instanța a reținut că nu este întemeiată, pentru considerentele care succed.
Așa cum rezultă din cuprinsul contractului încheiat de părți și intitulat Obligațiune de plată, reclamanta se obliga să achite suma de 6400 euro, reprezentând contravaloarea autoturismului marca Toyota Celica, cu . șasiu JTDDR38T_, cu nr. de înmatriculare BW672SN, culoare „ negru”, suma de 6400 euro fiind plătibilă eșalonat, prima rată în valoare de 2000 euro, la data de 26.12.2009, iar diferența restantă-4400 euro fiind plătibilă până la data de 15.01.2010. în ce o privește pe reclamantă, aceasta a procedat la data de 28.12.2009 la depunerea în contul pârâtului P. A. S. a sumei de 1.800 euro cu titlu de depunere numerar-avans Toyota. Cu toate obligația de plată a întregii sume stabilite de părți cu titlu de preț pentru autovehiculul marca Toyota Celica trebuia îndeplinită până la data de 15.01.2010, instanța a reținut că reclamanta a lăsat să treacă acest termen fără a plăti, astfel că pârâtul vânzător, conform notificării din data de 22.01.2010 a solicitat aplicarea clauzei penale inserate în contract, clauză pe deplin asumată prin semnătură de către reclamantă, cumpărătoarea obligându-se în mod expres la „cedarea dreptului pe de o parte asupra bunului remis cu titlu de garanței-autoturism marca F. Stilo și, pe de altă parte, asupra bunului care a format obiectul vânzării-autoturismul marca Toyota Celica.
Referitor la petitul având ca obiect anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 16.01.2010, instanța de fond a reținut că nu este întemeiat. A reținut, în acest sens, că deși reclamanta afirmă că nu ar fi fost respectat principiul autonomiei de voință la încheierea actului ori că și-ar fi dat consimțământul ca urmare a unor manopere dolosive din partea pârâtului, împrejurările susținute nu au fost probate. Mai mult, din întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă că s-a procedat de către reclamantă la cedarea drepturilor asupra autoturismului marca F. Stilo în mod voluntar și în executarea clauzei penale inserate în cuprinsul convenției încheiate cu pârâtul la data de 22.12.2009. De altfel, însăși reclamanta recunoaște că a semnat voluntar contractul în plus, la dosarul cauzei ( fila 42 ) fiind depus și înscrisul intitulat „ fișă de înmatriculare/transcriere vehicule semnată de reclamantă la rubrica Fostul deținător, precum și o cerere pentru eliberarea unui certificat de atestare fiscală, înscrisuri din care rezultă fără putință de tăgadă intenția reclamantei de a ceda drepturile sale asupra autoturismului marca F. Stilo.
Referitor la petitul având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare din data de 16.01.2010, instanța a reținut în drept, dispoz.art. 1020 Cciv., invocat de reclamantă, și ale art. 1021.
A reținut instanța de fond că acțiunea reclamantei de rezoluțiune a convenției din data de 16.01.2010, este neîntemeiată, dat fiind faptul că această convenție a fost executată ca urmare a aplicării clauzei penale cuprinse în convenția intitulată „ obligație de plată” încheiată la data de 22.12.2009, iar legea conferă doar „ părții față de care angajamentul nu s-a executat” facultatea de a solicita și obține rezoluțiunea contractului cu daune. Or, reclamanta, în calitate de debitoare, în culpă pentru neexecutarea clauzelor asumate cu privire la achitarea prețului convenit pentru bunul cumpărat, nu poate solicita desființarea contractului, această imposibilitate fiind interpretată ca o aplicație a principiului potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a obține protecția unui drept.
Prima instanță a reținut că din interpretarea prevederilor convenției încheiate de părți și intitulată de acestea „ obligație de plată”, rezultă că acesta cuprinde, pe de o parte, o obligație de garanție constând în obligația reclamantei de a preda drept garanței a plății prețului, vânzătorului, autoturismul marca F. Stilo, cât și o clauză penală, constând în obligația reclamantei de a ceda drepturile asupra autoturismului obiect al vânzării și asupra autoturismului predat drept garanție, în caz de nerespectare a obligației de plată a prețului la termenele convenite. Or, dat fiind că scopul clauzei penale l-a reprezentat determinarea prin convenția părților a întinderii prejudiciului în caz de neexecutare, creditorul obligației, în caz de neexecutare din partea debitorului, poate cere fie îndeplinirea obligației principale fie clauza penală. Prin urmare, pretinsa deposedare a reclamantei de ambele autoturisme care au constituit obiectul clauzei penale nu reprezintă decât punerea în executare a convenției de care ambele părți sunt ținute întrucât reprezintă acordul de voință al acestora.
Concluzionând, instanța a reținut ca neîntemeiată susținerea reclamantei conform căreia pârâtul era obligat să procedeze la formularea unei acțiuni în rezoluțiune, această acțiune nefiind conform considerațiilor mai sus expuse, în cazul inserării clauzei penale în contract, decât o facultate pentru creditorul care se poate prevala dacă dorește de clauza penală convenită.
Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 1800 euro, instanța a respins-o ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
A constatat că nu a avut loc rezoluțiunea contractului intitulat „ obligațiune de plată” din data de 22.12.2009, astfel că nu se poate proceda la o repunere a părților în situația anterioară. Referitor la pretinsa îmbogățire fără justă cauză a pârâtului, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se solicita restituirea sumei pretinse pe aceste temei, dat fiind faptul că achitarea sumei s-a realizat cu titlu de preț pentru autoturismul marca Toyota Celica. Pe cale de consecință, răspunderea între părți nu poate fi angajată în temeiul unui fapt juridic, dată fiind convenția încheiată între părți la data de 22.12.2009, fiind aplicabile exclusiv dispozițiile cu privire la răspunderea contractuală, cele două răspunderi-cea izvorâtă din faptul juridic al îmbogățirii fără just temei și răspunderea izvorâtă din contract neputând coexista.
În temeiul art. 274 alin. 1 C., a dispus obligarea reclamantei la plata în favoarea pârâtului a sumei de 730 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Țifir A. M., prin care a solicitat casarea cu reținere spre rejudecare, iar ca urmare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivarea recursului, recurenta reclamantă a arătat, în esență, că acul intitulat Obligațiune de plată avea ca părți pe ea și pe pârât, în calitate de vânzător, acesta nefăcând niciodată dovada faptului că ar fi avut această calitate, în condițiile în care, la data încheierii contractului, proprietar era numitul Bitai C., potrivit contractului de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit încheiat la data de 12.08.2009. Prin urmare, a precizat că promisiunea de vânzare-cumpărare și clauza penală nu are nici un efect juridic în ceea ce-l privește pe pârât întrucât acesta nu putea promite vânzarea lucrului altuia, simpla afirmație că Bitai C. are o datorie la el neproducând efecte juridice.
A menționat recurenta reclamantă că cele două autovehicule Toyota Cellica și F. Stilo nu au fost niciodată înmatriculate pe numele pârâtului.
Inițial, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare între B. G. și Bitai C., ea fiind cea care a achitat un avans de 700 Euro, fiind predate cheia de rezervă și certificatul de înmatriculare a mașinii. Când B. G. a observat că mașina nu corespunde celor înscrise în certificatul de înmatriculare, a renunțat la cumpărarea sa, însă ea pentru a nu pierde avansul plătit a fost de acord să cumpere mașina. În urma discuțiilor purtate cu proprietarul, acesta i-a zis că nu el este proprietar, ci pârâtul în condițiile în care are o datorie la acesta, moment în care a căzut de acord ca discuțiile să le poarte cu acesta din urmă.
Recurenta reclamantă a arătat în continuare că s-a bazat pe buna credință a pârâtului cu privire la calitatea sa de proprietar, sens în care i-a achitat prin virament bancar, suma de 1800 euro, ulterior aflând că și suma de 700 Euro a ajuns tot în posesia sa. În final, prețul mașinii a fost stabilit de pârât la suma de 7.100 Euro, ce urma a fi achitat eșalonat, conform obligațiunii de plată încheiate.
D. fiind că mașina nu avea caracteristicile înscrise în certificatul de înmatriculare, au convenit să o ducă la un service în Cluj, pe cheltuiala pârâtului, ulterior urmând a se face plata. Între timp, însă, pârâtul a început să o amenințe să îi predea banii, forțând-o practic să fie de acord cu gajarea autovehiculului F. Stilo în contul achitării diferenței de preț. După scadența primei rate, pârâtul împreună cu avocatul A. au deposedat-o în parcarea magazinului Magnolia de autovehiculul său marca F. Stilo, dându-le cheile și certificatul de înmatriculare, ea având credința că autoturismul va fi numai o garanție de plată a celeilalte mașini. În seara respectivă, pârâtul a venit în fața blocului său, în jurul orelor 23-24, a intrat în mașina sa unde erau mai mulți bărbați și a forțat-o să semneze mai multe hârtii, spunând că așa i-a zis avocatul să facă pentru a fi sigur că va primi prețul autovehiculului Toyota. I-a spus acestuia că îi va preda suma de 1.500 Euro a doua zi, dar a fost refuzată.
Ulterior a precizat recurenta reclamantă, că a sunat la service-ul din Cluj, aflând că mașina a fost ridicată de pârât. Deși a încercat să ia legătura cu pârâtul, acesta nu i-a răspuns la telefon.
Situația de fapt expusă a fost confirmată de pârât la interogatoriu, prin declarația martorului B. G., precum și prin înregistrarea telefonică din 26.01.2010 redată pe suport magnetic și pe hârtie.
Recurenta reclamantă a învederat că principiului autonomiei de voințe la încheierea contractului i-au fost aduse limitări în condițiile în care se impune un echilibru între prestațiile și contraprestațiile obiect al contractelor încheiate de părți. Totodată, judecătorul are posibilitatea de a interveni în contractele legal încheiate, modificându-le, suspendându-le sau limitându-le, mai ales în acele cazuri în care se impune redresarea raportului obligațiilor asumate de părți în acele contracte în care dezechilibrul dintre contraprestații îl ruinează pe debitor.
În cauză, clauza penală nu poate avea vreun efect juridic, atâta timp cât prin manoperele dolozive ale pârâtului, acesta s-a îmbogățit fără just temei obținând suma de 2.500 Euro și mașina sa proprietatea F. Stilo, în valoare de 8.000 Euro la care a fost deposedat de acesta. A menționat că nu a obținut nimic deși a pierdut suma de 10.500 Euro.
A menționat că actul intitulat Obligație de plată este nul atâta vreme cât nu s-a dovedit calitatea de proprietar a pârâtului, lipsind cauza obligației, iar instanța are posibilitatea de a limita sau înlătura clauza penală din contract.
Totodată, instanța de fond nu a ținut seama de răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, conform art. 1339 și 1336 C.civ., precum și de faptul că judecătorul trebuie să examineze echilibrul cauzal al unui contract, fiind suveran în aprecierea sa.
Recurenta reclamantă a arătat în continuare că, în cauză, sunt două contracte, în ceea ce privește autovehiculul F. Stilo, unul ascuns și real ce face dovada voinței reale a părților, actul intitulat obligațiune de plată și unul public, simulat, constând în contractul de vânzare-cumpărare, pentru care nu a fost achitat prețul. În speță, pârâtul nu a plătit prețul pentru autovehiculul precizat, deși l-a luat cu forța din posesia sa, motivând că îl va deține ca gaj până la plata integrală a prețului pentru autovehiculul Toyota Celica, fără să îi aducă la cunoștință că, între timp, a deposedat-o și de acest autoturism.
A precizat că se impunea achitarea prețului autovehiculului F. Stilo în momentul predării, iar în cazul neachitării, vânzătorul poate solicita rezoluțiunea contractului conform art. 1365 C.civ., impunându-se repunerea în situația anterioară sub forma restituirii de către intimat a contravalorii mașinii în cuantum de 6.000 Euro încasată ca urmare a vânzării mașinii către un terț.
Totodată, a menționat că se impune și restituirea sumei de 1.800 Euro plătită cu titlu de avans pentru cumpărarea autovehiculului Toyota Cellica.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 8 și 9 C.p.civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 836,24 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
În apărare, intimatul pârât nu a depus întâmpinare, în termenul legal peremptoriu prevăzut de art. 308 al. 2 C.p.civ.
În cauză, nu au fost solicitate probe noi.
Analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată și completată (f.50-52), recurenta reclamantă a solicitat ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimatul pârât să dispună, în principal, anularea contractului de vânzare-cumpărare, iar în subsidiar, rezoluțiunea acestuia, având ca obiect autovehiculul marca F. Stilo cu nr. de înmatriculare_, cu repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 6.000 Euro încasată ca urmare a înstrăinării autovehiculului, cu dobândă legală aferentă până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.800 euro achitată cu titlu de avans pentru autovehiculul marca Toyota Celica.
Cazul de nulitate relativă indicat de recurenta reclamantă pentru petitul întâi constă în dol, iar în ceea ce privește obligația neexecutată de intimatul pârât pentru care recurenta reclamantă a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16.01.2010, având ca obiect autovehiculul marca F. Stilo (f. 13 dosar de fond), constă în neplata prețului convenit de către cumpărător, în cuantum de 6.000 Euro.
Prin urmare, sub un prim aspect, se reține că obiect al învestirii instanței îl reprezintă analiza valabilității contractului de vânzare-cumpărare menționat, pentru motivul invocat, iar nu contractul intitulat Obligațiune de plată încheiat între aceleași părți la data de 22.12.2009 (f. 5 dosar de fond), deși recurenta reclamantă a făcut trimitere la acesta, îndeosebi prin cererea de recurs supusă analizei de față, punând în discuție posibilitatea instanței de a „califica o clauză inserată într-un contract ca fiind abuzivă întrucât creează prin ea însăși un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța putând să constate nulitatea absolută a contractului și să dispună înlăturarea unei astfel de clauze în contract”, precum și restabilirea dezechilibrului dintre contraprestații.
Or, clauza penală criticată de recurenta reclamantă este cuprinsă în Obligațiunea de plată menționată, iar nu în contractul de vânzare-cumpărare atacat prin cererea introductivă de instanță, așa încât față de necontestarea valabilității acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare și, respectiv, a convenției accesorii menționate, această critică privind clauza penală, ca de altfel și analiza așa-zisului dezechilibru dintre contraprestații, care îmbracă forma juridică a leziunii viciu de consimțământ, nu pot face obiect al analizei instanței, nefiind legal învestită cu o astfel de cerere.
Prin urmare, instanța reține că Obligațiunea de plată conținând clauza penală prin care recurenta reclamantă se obliga să cedeze drepturile asupra celor două autovehicule și toate actele în vederea transferului dreptului de proprietate intimatului pârât, în cazul neîndeplinirii propriei obligații asumate prin acest contract la scadență, este valabil încheiat.
Pe cale de consecință, față de cele reținute și dat fiind că recurenta reclamantă însăși a recunoscut neexecutarea Obligațiunii de plată încheiate cu intimatul pârât, la scadență, motivul neprezentând relevanță juridică față de necontestarea acestui act juridic, în mod corect, instanța de fond a reținut că acest contract de vânzare-cumpărare criticat a fost încheiat în executarea clauzei penale cuprinse în contractul anterior menționat.
În ceea ce privește dolul viciu de consimțământ invocat de recurenta reclamantă, tribunalul reține, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, că din întreg materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că recurenta reclamantă ar fi avut, la încheierea contractului, un consimțământ viciat, datorat manoperelor dolosive utilizate de intimatul pârât.
Se are în vedere, în acest sens, faptul că, din analiza declarației martorului B. G. S. coroborată cu înseși afirmațiile recurentei reclamante, rezultă că acesta nu a fost de față la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită, aflând numai de la aceasta că a fost „forțată” să îl încheie și că i s-a spus de către intimatul pârât că autovehiculul marca F. Stilo va fi ținut ca și garanție până la primirea banilor pe autovehiculul marca Toyota Celica, obiect al Obligațiunii de plată.
Prin urmare, se reține că declarația martorului menționat, pe de o parte, reprezintă numai o probă indirectă ce nu poate face dovada faptului alegat în condițiile în care martorul nu a perceput în mod direct situația de fapt relatată, iar pe de altă parte, nu conține nicio informație privind viciul de consimțământ analizat.
Mai mult decât atât, astfel cum în mod judicios a reținut instanța de fond, se reține că în condițiile în care recurenta reclamantă a formulat o cerere pentru eliberarea unui certificat de atestare fiscală (f. 43 dosar de fond) în cuprinsul căruia a specificat că se impune pentru înstrăinare a autovehiculului F. Stilo, întocmind și semnând și fișa de înmatriculare/transcriere vehicule atașată la fila 42 din dosarul de fond, rezultă, indubitabil intenția sa de înstrăinare a mașinii.
Totodată, se are în vedere în acest sens și faptul că, în condițiile în care reclamanta încheiase anterior promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată Obligațiune de plată prin care și-a asumat obligația de a ceda dreptul de proprietate asupra acestui autovehicul, în cazul neîndeplinirii obligației de plată a prețului pentru auto Toyota Celica, la scadență, precum și însăși semnificația denumirii contractului de vânzare-cumpărare, nu se poate reține faptul că recurenta reclamantă nu ar fi cunoscut/înțeles semnificația încheierii acestui contract, precum și efectele sale juridice și că ar fi avut credința eronată, asigurată fiind în acest sens de intimatul pârât, că autovehiculul marca F. Stilo este o simplă garanție de plată.
Pentru a trage o astfel de concluzie, instanța se raportează la capacitatea psiho-intelectivă medie, a unui om normal și diligent, aflat într-o situație similară, care ar fi înțeles semnificația încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cum este cel din speță.
În ceea ce privește „forțarea” și presiunea ce ar fi fost exercitate de intimatul pârât asupra recurentei reclamante la încheierea contractului, despre care s-a făcut vorbire și în cuprinsul cererii de recurs, care ar îmbrăca forma viciului de consimțământ al violenței, tribunalul reține că, în condițiile în care nu a reprezentat un motiv distinct de nulitate a contractului, neindicat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată, nu poate face obiect al analizei, instanța nefiind învestită în acest sens.
Raportat la considerentele expuse anterior, și anume încheierea contractului de vânzare-cumpărare în executarea clauzei penale cuprinse în contractul încheiat anterior între aceleași părți intitulat Obligațiune de plată, se constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că, în calitatea sa de debitor al obligației neexecutate constând în neplata la scadență a prețului autovehiculului marca Toyota Celica, recurenta reclamantă nu poate solicita desființarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu intimatul pârât, această imposibilitate reprezentând o expresie a principiului general de drept civil conform căruia nimeni nu poate invoca propria incorectitudine pentru a obține protecția juridică a unui drept- nemo propriam turpitudinem allegans.
În ceea ce privește răspunderea vânzătorului pentru evicțiune afirmată prin cererea de recurs, precum și vânzarea bunului altuia, denumită de recurenta reclamantă lipsa calității de vânzător a intimatului pârât, precum și simulația, se reține că nu pot fi analizate pentru prima dată în cadrul căii de atac, în condițiile în care nu au fost solicitate în fața instanței de fond, nefăcând obiect al învestirii instanței.
Relativ la obligarea pârâtului la plata sumei de 1.800 Euro ce reprezintă avans pentru autovehiculul marca Toyota Celica, stabilit prin Obligațiunea de plată, se reține, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, că în condițiile în care actul juridic menționat nu a fost rezoluționat/anulat, nu se poate dispune repunerea părților în situația anterioară.
Cât privește îmbogățirea fără justă cauză, tribunalul are în vedere caracterul subsidiar al unei astfel de acțiuni, izvorâte dintr-un fapt juridic civil. Or, astfel cum corect a reținut Judecătoria B., în cauză nu sunt îndeplinite condițiile unei astfel de acțiuni, în condițiile în care răspunderea incidentă în cauză este cea contractuală, având la bază contractul încheiat de părți la data de 22.12.2009,deci un act juridic civil., iar nu un fapt juridic civil.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul, față de dispoz. art. 312 al. 1 C.p.civ., va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta reclamantă Țifir A. M. împotriva sentinței civile nr._ din data de 12.12.2012 pronunțată de Judecătoria B., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta reclamantă Țifir A. M. împotriva sentinței civile nr._ din data de 12.12.2012 pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședința publică, azi, 12.12.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. L. O. D. P. C. F.
GREFIER,
D. A.
Red.IL/Tehnored.AD/27.01.2014-Ex.2
Jud. fond M. L.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 585/2013. Tribunalul BRAŞOV | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
