Acordare daune interese. art 580 ind.3 alin.2 CPC. Decizia nr. 400/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 400/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 400/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 400/A
Ședința publică din data de 7 iulie 2014
Completul de judecată A9 constituit din:
PREȘEDINTE: C. D. – P. – judecător
Judecător: C. – M. R.
Grefier: V. P.
P. astăzi fiind amânata pronunțarea asupra apelului de fata care s-a judecat in ședința publica din data de 17 iunie 2014 când partile prezente au pus concluzii potrivit celor consemnate in încheierea de ședința de la respectivul termen de judecata, încheiere care face parte integranta din prezenta hotărâre si când, având in vedere lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 30 iunie si 7 iulie 2014.
La apelul nominal făcut în ședința publica la pronunțare se constata lipsa parților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța, in urma deliberării pronunța următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL
Constata ca prin sentința civila nr. 2820 din 10.03.2014 pronunțata in cauza de Judecătoria B., instanța a respins cererea formulată de creditorii M. A. și M. C., în contradictoriu cu debitoarea .-a obligat pe creditori la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată pe seama debitoarei.
P. a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a avut in vedere ca prin cererea formulata, creditorii M. A. și M. C. au solicitat instanței să dispună aplicarea dispozițiilor art. 905 alin. 3 Cod procedura civila fata de debitoarea C. L. DE APLICARE A L. F. FUNCIAR C., deoarece aceasta nu s-a conformat somației emise la data de 10.04.2013 de către executorul judecătoresc T. C. T., precum si faptul ca debitoarea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că în mod nejustificat creditorii au solicitat aplicarea dispozițiilor 905 alin. 1 și 3 Cod procedura civila, deoarece titlul executoriu cuprinde acordarea de despăgubiri în baza dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Instanța de fond a reținut ca potrivit dispozițiilor art. 905 alin. 1 Cod procedura civila, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării silite debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități de către instanța de executare.
Potrivit alin. 3, invocat de către creditori, atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. 2 poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației.
Instanța a reținut ca prin sentința civila nr._/14.10.2010 a Judecătoriei B. s-a dispus admiterea în parte a cererii formulate de către creditori și s-a dispus obligarea debitoarei să acorde despăgubiri privind terenurile de 1.700 m.p. validate, cu privire la care s-a aplicat cota de reducere de 23 %.
Din cuprinsul considerentelor acestei sentințe rezultă faptul că debitoarea din actuala procedură (pârâtă în cadrul dosarului finalizat cu pronunțarea titlului executoriu) nu a făcut dovada respectării procedurii prevăzute de art. 10 din HG nr. 890/2008, în sensul că în situațiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, fostului proprietar sau moștenitorilor acestora li se va oferi un alt amplasament, printr-o ofertă trimisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Dacă acest amplasament nu este acceptat comisia va formula o altă ofertă în 30 de zile dacă nu se optează pentru acordarea de despăgubiri.
Instanța a reținut din partea finală a considerentelor, că reclamanții au acceptat înscrierea pe anexa de despăgubiri, astfel încât au fost trecuți pe anexa 23 la HG nr. 890/2005 (poziția 55), astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 65, prin Hotărârea nr. 294/07.07.2011.
Totodată, s-a reținut și în cuprinsul titlului executoriu că procedura de acordare a acestor despăgubiri este cea prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, or, prin adresa nr._/18.11.2013 (fila 129 ) s-a înaintat de către C. Județeană dosarul debitorilor către ANRP, în vederea acordării despăgubirilor prevăzute de lege, chiar dacă din cuprinsul notei de fundamentare de la fila 130 rezultă că dosarul a fost înaintat fără identificarea vechiului amplasament, datorită faptului că până la data înaintării creditorii nu au depus înscrisuri în dovedirea acestuia.
În consecință, instanța a reținut că titlul executoriu cuprinde o obligație de face în sarcina debitoarei, care a fost îndeplinită de către aceasta, prin înaintarea documentației în vederea includerii creditorilor pe anexa de despăgubiri, astfel cum s-a arătat anterior, si prin înaintarea documentației pentru ANRP (prin C. Județeană) deci îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbau, potrivit legii.
In ceea ce privește susținerea că prin titlul executoriu s-a dispus chiar obligarea Comisiei Locale la plata despăgubirii, susținere făcută prin răspunsul la întâmpinare (fila 108) instanța a apreciat că în niciun caz nu poate fi primită, raportat la considerentele din titlul executoriu, care fac trimitere la dispozițiile Legii nr. 247/2005.
Instanța a stabilit ca oricum, aceasta ar fi un non-sens, raportat la sesizarea instanței, deoarece obligația de plată a unei sume de bani este una de a da, căreia nu i se aplică dispozițiile invocate în cerere, iar cea de a efectua documentația pentru primirea de despăgubiri este una de a face, și doar la aceasta face referire articolul invocat de către creditori.
D. urmare, instanța a respins cererea formulată, reținând in esența ca debitoarea si-a îndeplinit obligația de a face stabilită prin titlul executoriu, astfel încât cererea este neîntemeiată.
În ceea ce privește culpa procesuală, instanța a dispus obligarea creditorilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei, acestea urmând a fi reduse de instanță la această sumă, de la suma de 5.000 lei solicitată, conform art. 541 alin. 2 Cod procedura civila, raportat la complexitatea pricinii și a muncii îndeplinite de avocat (dosarul având două termene de judecată, a presupus administrarea doar a probei cu înscrisuri, iar problema de drept nu a avut complexitate deosebită).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând casarea acesteia si admiterea acțiunii, arătând ca instanța de fond le-a respins acțiunea in mod neîntemeiat, deoarece parata nu si-a îndeplinit obligația de a-i despăgubi.
Aceștia au criticat soluția instanței de a-i obliga si la cheltuieli de judecata, arătând ca sunt persoane de vârsta foarte înaintata si care de ani de zile se lupta in instanța pentru obținerea unui drept recunoscut de lege.
Intimata C. Locala pentru A. L. F. Funciar C., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefundat, cele reținute de către instanța de fond fiind temeinice si legale.
Prin răspunsul la întâmpinare, apelanții au arătat ca prin sentința civilă nr._/14.10.2010 pronunțată de Judecătoria B. la dosarul civil nr._/197/2010, sentință rămasă definitivă și irevocabilă, instanța de judecată a admis cererea formulată de aceștia în contradictoriu cu C. L. DE APLICARE A L. F. FUNCIAR C., obligând-o pe aceasta din urmă să acorde despăgubiri având în vedere reducțiunea de 23% privitoare la terenurile a câte 1.700 mp. pentru fiecare din reclamanți.
Cu prilejul judecării pe fond a cauzei, respectiv a dosarului civil nr._/197/2010 al Judecătoriei B., pârâta nu a înțeles să cheme în garanție nici C. Județeană de Fond Funciar și nici A.N.R.P. București în vederea obținerii obligării lor prin dispozitivul sentinței civile de a achita singură despăgubiri reclamanților creditori, ca urmare a refuzului de a reconstitui și restitui în natură a unor suprafețe de teren a câte 1.700 mp fiecăruia.
Conform aceluiaș dispozitiv, suprafețele de teren au fost validate de către pârâtă, însă în realitate aceasta ulterior a menționat faptul că nu poate reconstitui dreptul de proprietate din lipsa suprafețelor de teren, solicitând reclamanților creditori să se adreseze A.N.R.P. București pentru despăgubiri.
Cu alte cuvinte, pârâta si-a declinat competența în soluționarea și aducerea la îndeplinire a unui titlu executoriu irevocabil, lăsând caducă această sentință, respectiv lipsită de efecte juridice.
Având în vedere faptul că sentința civilă nu a fost dusă la îndeplinire de către pârâtă de bună voie, prin raportare la dispozitivul său clar, neechivoc și a cărei lămurire nu s-a cerut, apelanții arata că singură, pârâta trebuie să despăgubească reclamanții creditori și nu C. Județeană de Fond Funciar sau A.N.R.P. București, părți care de altfel nu au nicio calitate procesuală și nicio obligație solidară.
Confuzia pârâtei apare în situația în care deși validate anexele conform dispozitivului sentinței, aceasta a refuzat să pună inițial în posesie pe reclamanți, pe de o parte iar pe de altă parte refuză și în continuare să achite despăgubirea (a se vedea în acest sens anexa 23 (HCL nr. 294/07.07.2011 și anexa nr. 5941/29.04.2011) depusă la dosarul cauzei precum și adresa Instituției Prefectului nr. 2785/21.02.2012 prin care aceasta le solicita întocmirea dosarului de despăgubire
Reaua credință manifestată constant de către pârâtă, este dovedită de faptul că deși reclamanții au depus inițial întreaga documentație în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, atât anterior litigiului (în vederea reconstituirii dreptului de proprietate) cât și cu prilejul judecării pe fond a litigiului și ulterior acestuia, pârâta refuză sistematic punerea în executare a titlului.
Conform aceluiași dispozitiv al sentinței civile nr._/2010, pârâta este singura debitoare a reclamanților apelanți, astfel că potrivit admiterii cererii de încuviințare a executării silite, aceasta trebuie să ii despăgubească.
Întrucât în cadrul dosarului execuțional apelanții au solicitat prin cererea de executare silită, conform art. 663 alin. 1 NCPC, executarea titlului prin oricare din formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la achitarea integrală a debitului și a cheltuielilor ocazionate cu executarea silită, ca urmare a relei credințe manifestate și a refuzului sistematic al pârâtei, această cerere a fost admisă de instanța de judecată.
Ulterior acestei admiteri, executorul judecătoresc a întocmit somația însoțită de înscrisurile la care s-a făcut referire, și le-a comunicat la data de 11.04.2013 delegatului pârâtei.
De asemenea, în vederea stabilirii valorii despăgubirii, B. T. C. T. a solicitat PFA Ciofoia M., evaluator autorizat ANEVAR, specializarea EPI - evaluări proprietăți imobiliare conform legitimație_, să stabilească valoarea de piață a terenurilor a câte 1.700 mp. aferente fiecărui creditor.
Apelanții au arătat ca potrivit raportului de evaluare nr. 173/20.05.2013, evaluatorul a estimat valoarea despăgubirii la suma de 103.700 Euro sau 450.006 Lei, calculată la cursul BNR din data de 18.05.2013.
Deși prin adresa nr. 5479 înregistrată la B. T. C. T., în 27.09.2013 debitorul refuză plata despăgubirii, invocând faptul că prezenta sentință trebuie executată de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta nu a contestat în termenul legal de 5 zile de la comunicare actul de executare și nici valoarea stabilită prin raportul de evaluare, achiesând în realitate la valoarea stabilită de expert.
De asemenea ANRP București, a comunicat prin adresa nr.8084/2011 faptul că autoritatea locală este cea în măsură a soluționa memoriul, invocând în acest sens și Cauza P. vs. România.
Privitor la acest aspect, în realizarea acestei analize judecătorul național, ca prim judecător comunitar, spre asigurarea protecției drepturilor conferite prin dispozițiile ordinii juridice comunitare, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor comunitare, împotriva oricăror dispoziții contrare ale legislației naționale, chiar ulterioară, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale (hotărârea C.J.E. din 09.03.1978, cauza C - 106/1977 - Admministrazione delle finanze dello Stato c. Simmenthal Spa.), întrucât art. 110 T.F.U.E. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale ce se impun, așa cum s-a arătat, a fi protejate pe cale jurisdicțională, astfel că instanța urmează a face aplicarea art. 902 și urm. NCPC, având în vedere faptul că de la data comunicării încheierii de încuviințare a executării silită (11.04.2013) și până în prezent au trecut mai mult de 10 zile, si debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de achitare a despăgubirii stabilită prin titlul depus la dosarul execuțional
Apelanții au solicitat instanței sa aibă în vedere faptul că pârâta a achitat parțial c/valoarea cheltuielilor de judecată și a celor de executare din cadrul dosarului execuțional, stare de fapt ce reprezintă o recunoaștere a obligației.
Având în vedere toate aceste considerente, reaua credință manifestată de către debitoare în ceea ce privește obligația de plată a despăgubirii stabilită prin titlu, trecerea unei perioade mai mari de 10 zile de la neîndeplinirea obligației stabilită prin titlu, raportată la obligarea prin titlu a pârâtei la plata despăgubirii și nicidecum a Comisiei Județene de Fond Funciar sau a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirii din cadrul A.N.R.P., reclamanții apelanți insista în continuare în realizarea dreptului lor, a penalităților, ca sancțiuni impuse de instanța de judecată în vederea constrângerii debitorului la executarea obligației, în caz contrar, așa cum s-a mai menționat, sentința devenind caducă, lipsită de efectele juridice pentru care a fost emisă, motiv pentru care s-a solicitat admiterea apelului declarat și să modificarea în tot a sentinței civilă criticate.
Apelanții au mai arătat că prin adresa nr. 4348/4350/27.03.2014 (filele 1-2) transmisă ulterior pronunțării hotărârii criticate, C. Județeană de aplicare a L. fondului funciar, susține că nu returnează dosarul transmis de către Primăria C., fapt nereal, deoarece transmite un punct de vedere al ANRP - care nu este debitor în dispozitivul sentinței civile, respectiv în executare prin intermediul executorului judecătoresc.
Analizând apelul de fata din perspectiva criticilor formulate, tribunalul retine următoarele:
Prin sentința civila nr._/14.10.2010 a Judecătoriei B. s-a dispus admiterea în parte a cererii formulate de către creditori și s-a dispus obligarea debitoarei să acorde despăgubiri privind terenurile de 1.700 m.p. validate, cu privire la care s-a aplicat cota de reducere de 23 %.
P. a pronunța aceasta soluție instanța a reținut ca prin T.P. nr._ emis la data de 16.05.1994 de C. Județeană B., s-a reconstituit dreptul de proprietate în suprafață de 2 ha 1.700 mp. în favoarea numitei M. M..
Titulara dreptului de reconstituire, numita M. M., prin Actul de dezmembrare și contract de donație autentificat sub nr._ la data de 05.07.1995 la notariatul de Stat B., a procedat la dezmembrarea terenurilor, după care la donarea loturilor către reclamanții M. A. și M. C., dar si către alți 2 descendenți.
Prin Legea nr. 169 din 27 octombrie 1997, pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, în temeiul art. 9, persoana căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul anterior menționat, avea dreptul conferit de lege de a formulat cerere pentru reconstituirea cotei de reducere.
Instanța a reținut că cei doi reclamanți au formulat cerere ce au adresat-o pârâtei, pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la cota de reducere de 23 %, iar pârâta a propus celor 2 reclamanți atribuirea a câte 1.700 mp. teren în natură.
Reclamanții au fost nemulțumiți de calitatea terenului pus la dispoziție de către comisie si au formulat contestație ce au adresat-o pârâtei, înregistrată sub nr. 1787 la data de 04.05.2010. Lipsa unui răspuns la aceasta contestație i-a determinat pe reclamanți sa se adreseze instanței.
Instanța a reținut aplicabilitatea in speța a disp. art. 10 din H.G. nr. 890/2008, aliniatele 1 – 8 si a reținut ca deși a solicitat pârâtei, dovezi privind respectarea dispozițiilor art. 10 din H.G. nr. 890/2005, privind reconstituirea dreptului de proprietate, acest demers a rămas fără rezultat.
De asemenea, instanța a apreciat ca apărarea invocată de pârâtă, este lipsită de temei legal, atata vreme cat susținerea potrivit cu care aceasta a respectat dispozițiile legale a ramas neprobata.
Concluzionând, sub aspectul celor dezvoltate anterior, instanța a constatat că pârâta nu a făcut dovada respectării dispozițiilor art. 10 alin. 1 din HG nr. 890/2005, care prevăd că, în cazul în care fostul proprietar sau moștenitorii acestuia nu acceptă amplasamentul oferit, comisia locală va trebui să formuleze o altă ofertă în termen de 30 de zile, dacă persoanele îndreptățite nu optează pentru primirea de despăgubiri, deși reclamanții prin contestația depusă au solicitat acest lucru.
Reținând ca în speță, reclamanții au susținut în fața instanței, că sunt de acord cu acordarea de despăgubiri, cererea formulată sub acest aspect a fost apreciata ca fiind întemeiată, însă instanța a respins cererea de acordare de despăgubiri în cuantumul solicitat de reclamanți, deoarece procedura acordării acestora este prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, instanța nefiind îndrituită de a se substitui atribuțiilor comisiei de a demara procedura privind acordarea de despăgubiri.
F. de cele mai sus expuse, tribunalul apreciază corecta reținerea instanței de fond ca titlul reprezentat de sentința civila nr._/2010 cuprinde o obligație de face în sarcina debitoarei, nicidecum o obligație de a da, de a plăti o anumita suma de bani, instanța titlului insasi trimițând la procedura reglementata de dispozițiile Legii nr. 247/2005.
Prin cererea de executare silita adresata executorului judecătoresc, reclamanții apelanți au solicitat executarea silita a debitoarei in sensul obligării acesteia sa plătească sumele de bani cu titlu de despăgubiri pentru terenurile de cate 1.700 mp. validate ca urmare a cererilor privind reducțiunea de 23%.
Așadar, reclamanții au apreciat si susțin in continuare ca in sarcina debitoarei s-a stabilit obligația de a le plăti o anumita suma de bani, situație in raport de care, in mod evident acestia nu pot invoca aplicabilitatea dispozițiilor art. 905 alin. 1 si 3 Cod procedura, potrivit cu care, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării silite debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități de către instanța de executare (alin. 1); atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. 2 poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației (alin. 3).
Obligația de a face evaluabila in bani, la care face trimitere alin. 3 nu este aceea de a plăti o anumita suma de bani ci aceea care poate fi cuantificata prin ea insasi, cum este, spre exemplu, obligația de a demola un imobil.
Astfel, reținând ca reclamanții insisi susțin ca avem de a face cu o obligație de a da, disp. art. 905 alin. 1 si 3 nu sunt aplicabile in speța, ceea ce face ca cererea reclamanților sa nu poată fi primita.
Pe de alta parte, tribunalul retine ca fiind corecta concluzia instanței de fond ca obligația stabilita in sarcina debitoarei este una de a face, respectiv de a îndeplini acele sarcini care ii revin potrivit Legii nr. 247/2005 in vederea despăgubirii reclamanților si ca aceasta, prin înaintarea documentației în vederea includerii creditorilor pe anexa de despăgubiri si prin înaintarea documentației pentru ANRP (prin C. Județeană) si-a îndeplinit propriile obligații.
Or, câta vreme reclamanții au acceptat înscrierea pe anexa de despăgubiri, fiind trecuți pe anexa 23 la HG nr. 890/2005 (poziția 55), astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 65, prin Hotărârea nr. 294/07.07.2011, având in vedere procedura de acordare a acestor despăgubiri astfel cum este reglementata de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dar si adresa nr._/18.11.2013 (fila 129 ) care atesta înaintarea de către C. Județeană a dosarului către ANRP, în vederea acordării despăgubirilor prevăzute de lege, este dovedit faptul ca debitoarea si-a îndeplinit propriile obligații, in ciuda faptului ca reclamanții nu depuseseră înscrisuri in dovedirea vechiului amplasament.
In ceea ce privește faptul ca in urma respingerii acțiunii instanța i-a obligat pe reclamanți la suportarea doar in mica parte a cheltuielilor de judecata efectuate de parata debitoare, tribunalul are in vedere ca aceasta soluție este legala, putând fi fundamentata numai pe considerente de ordin legal si justificativ, nicidecum pe cele de ordin umanitar, reclamanții asumându-si toate riscurile declanșării unui proces.
Astfel, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”, astfel cum prevede art. 453 Cod procedura civila.
Ca urmare a respingerii ca nefondate a pretențiilor formulate împotriva sa, parata debitoare este îndreptățita la acoperirea tuturor cheltuielilor determinate de desfășurarea acestui proces. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată este independentă de buna sau reaua credință a reclamanților sau de vârsta lor înaintata, pentru acordarea cheltuielilor de judecată fiind necesar și suficient a se reține culpa procesuală a părții care a pierdut procesul și care a căzut astfel în pretenții.
In baza acestor considerente tribunalul apreciază ca apelanții reclamanți sunt întemeiat obligați sa suporte cheltuielile generate de demersul dovedit nefondat.
P. toate aceste motive tribunalul apreciază ca apelul este neîntemeiat si, in temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedura civila, urmează sa fie respins, cu consecința menținerii sentinței atacate.
In ceea ce privește cererea intimatei de obligare a apelanților la plata întregului onorariu avansat pentru fond, tribunalul o va respinge, aceasta neputând fi luata in discuție câta vreme aceasta soluție a instanței nu a fost atacata de partea interesata si deci nu poate face obiectul analizei in apelul de fata.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții reclamanți M. C. si M. A. împotriva sentinței civile nr. 2820/10.03.2014 pronunțată de Judecătoria B. in dos. nr._, pe care o păstrează.
Respinge cererea intimatei parate C. LOCALA P. A. L. F. FUNCIAR C. privind obligarea apelanților reclamanți la plata in favoarea sa a cheltuielilor de judecata efectuate in apel si a diferenței de onorariu avocațial pretinsa pentru fondul cauzei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.07.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
C. D. - POPCRISTINA – M. R.
pentru care, fiind plecata in concediu semnează Președintele instanței, judecător
A. N. M.
GREFIER
V. P.
pentru care, fiind plecata in concediu,
semnează Grefier Sef secție I civila
I. M.
Red.CDP/08.2014/
Judecator fond: L. P.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 415/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 398/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
