Acţiune posesorie. Decizia nr. 690/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 690/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 690/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 690/A
Ședința publică din data de 10 iunie 2015
Completul compus din:
Președinte: A. B.
Judecător: N. F.
Grefier: I. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelantul pârât T. Ș. – I. în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. O. - M., M. R. - I., M. S., având ca obiect acțiune posesorie ș.a, împotriva sentinței civile numărul 78/22.01.2015 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 03 iunie 2015, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 C.proc.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. 78/22.01.2015 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria F. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T. I. - Ș., invocată de către pârât;
A admis acțiunea având ca obiect acțiune posesorie formulată de către reclamanții M. O. – M., M. R. – I. și M. S. în contradictoriu cu pârâtul T. I. - Ș. și în consecință:
A obligat pârâtul să se abțină de la acte de tulburare a posesiei exercitate de reclamanți asupra imobilului teren arabil în suprafață de 0,74 ha, situat în zona numită ,,Solgoghirău”, între vecinii M. G. și M. L.;
A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 1398 lei cu titlu de despăgubiri;
A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 1775 cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând: onorariu avocat – 800 lei și taxă judiciară de timbru – 975 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la judecătorie la data de 06.06.2014, reclamanții M. O. – M., M. R. – I. și M. S. în contradictoriu cu pârâtul T. I. - Ș. au solicitat:
- obligarea pârâtului să se abțină de la acte de tulburare asupra posesiei exercitate de reclamanți asupra imobilului teren arabil în suprafață de 0,74 ha situat în hotarul loc. I., . numit Solgoghirău între vecinii M. G. (decedat) și M. L. (decedată);
- obligarea pârâtului să plătească reclamanților lucrările agricole, respectiv discuit și semănat în sumă de 600 lei, contravaloare sămânță în sumă de 250 lei și contravaloarea producției nerealizată în sumă de 1200 lei (120 de măsuri a câte 10 lei măsura);
- obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în anul 1991 la apariția Legii 18 se reconstituiau 10 ha de familie. În acest considerent au primit la F. 7,44 ha și diferența la M., adică 2,50 ha (. au avut mai mult teren, dar pentru că legea a limitat li s-a reconstituit numai suprafața de 2,60 ha. Când legea a permis, adică în anul 1997, reclamanții au formulat cerere suplimentară de teren și li s-a mai reconstituit o diferență de 3,02 ha în hotarul I..
Revenind la anul 1991, încă de atunci, reclamanții locuind la F. au predat spre folosință cele 2,60 ha unei societăți agricole „S.”, care l-a folosit până în anul 2004. Pentru că societatea respectivă cultivă suprafețe mari, Comisia locală M. nu a indicat în ce poziții se află suprafața reconstituită. Abia în anul 2004 s-au individualizat de către comisie cele 2,60 ha, în sensul că li s-au împărțit parcele, din care una de 0,74 ha, cea din litigiu la locul numit Solgoghirău. Și următorii 2 ani, adică 2004 și 2005, terenul a fost folosit de o societate agricolă a numitului M. T. (care este și descendent al unuia dintre vecini).
Începând din anul 2006 nu l-au mai folosit cu societăți agricole ci singuri, cultivându-l în anumiți ani cu ovăz, iar în alții cu cartofi, în alt an cu orzoaică. Pentru că după orzoaică a ieșit mai mult pir în anul 2013 au făcut fân (baloți). În ideea că îl lasă de fânaț, nu au executat în toamna anului 2013 arătura de toamnă și astfel nu au aflat decât primăvara că în toamnă cineva a arat terenul. Totodată, reclamanții au observat că terenul era marcat cu țăruși pe care scria F.. Arată că în toate cele trei cazuri de la I. nu se indică numele reclamanților, ci F., pentru că locuiesc toți în F..
Pentru a se lămuri au telefonat la viceprimarul K., care le-a confirmat că țărușii au fost puși de comisie, care s-a deplasat în locul respectiv la cererea unui vecin, M. I., care avea probleme cu granița. Totodată acesta a confirmat că suprafața există și că nu li s-a mutat vechiul amplasament.
În această idee au discutat cu numitul P. I. pe care l-au plătit cu 400 lei pentru lucrările efectuate și apoi au semănat terenul cu ovăz cu ajutorul lui Pirău M. (200 lei), pentru că nu-l mai puteau cosi așa cum își propuseseră.
La momentul la care au executat lucrarea de semănat, pe hotar mai erau persoane, printre care și numitul B. F. cu niște oi. La câteva zile după ce au semănat, a fost anunțat martorul P. (care știa de la martorul B.) că terenul semănat cu ovăz de către reclamanți a fost arat pe jumătate de pârât. În aceeași zi, după ce au aflat despre arătură, la scurt timp au primit și un telefon de la pârât care le reproșa că au semănat. De față era și reclamantul care a luat telefonul și i-a spus că a verificat țărușii găsiți dar viceprimarul K. le-a confirmat că nu s-a schimbat nimic în ce privește suprafața și amplasamentul. Tot atunci lângă reclamant se afla L. G. (concubina reclamantului) care știa că pârâtul a spus că el a dat dispoziție să fie arat terenul pentru că i l-a repartizat unei persoane din F., căreia i-a eliberat și titlu de proprietate, dar el lucrează terenul pentru acea persoană (al cărei nume nu l-a indicat).
Nervos, pârâtul i-a și chemat la primărie. Reclamanții, împreună cu numiții P. I. și G. V. S., s-au deplasat imediat la primărie, însă pârâtul nu mai era în primărie să clarifice situația. În această situație au apelat la viceprimarul K. să-i informeze ce s-a întâmplat și că au venit la chemarea primarului pârât iar acesta a spus contrariul discuției avute cu el la telefon înainte de semăn. Reclamanta R. i-a reproșat că altceva i-a spus la telefon iar el a spus „nu mai recunosc nimic din ce am vorbit la telefon”, lăsând să înțeleagă că între timp primarul i-a cerut acest lucru în interesul lui.
La circa o săptămână, informați de martorul Pirău, s-au deplasat în teren, dar mașina primarului nu mai era și au găsit doar tractoarele, iar tractoristul B. a confirmat că lucrează pentru primarul pârât, iar celălalt tractorist suna pe cineva. A venit în viteză pârâtul și văzând starea lui de nervozitate (din felul cum conducea) s-au temut că se ajunge la conflict. Chiar dacă mai erau și martorii B. (cu oile) și P., care îi însoțea pe reclamanți, au preferat să clarifice instanța de judecată situația, văzând nervozitatea primarului.
Este posibil ca pârâtul să se bazeze pe faptul că există un proces promovat de el împotriva reclamanților, dos. civ. nr._, prin care le solicită nulitatea reconstituirii dreptului pentru terenurile de la I..
Pentru această tulburare, le întărește convingerea că a promovat acțiunea în nulitatea reconstituirii absolute în interesul lui personal și nu al comunei pe care o conduce.
În drept s-au invocat art.949-952 cod civil și art.1002 – 1004 Cod pr. civ.
În dovedirea cererii reclamanții au depus în copii: tabel valori orientative ale terenurilor agricole din extravilan în jud. B., (fila7), adeverință stabilire drept de proprietate, (fila 8), sentința civilă nr.2224/2008 pronunțată de Judecătoria F. în dos. nr._, (filele 9-13), decizia civilă nr.421/R pronunțată de Tribunalul B., (filele 14-18), rezoluție de începere a urmăririi penale, (filele 19-20), rezoluție de confirmare a începerii urmăririi penale, (filele 21-22), extras de CF, (fila 23).
În termen legal, pârâtul a formulat întâmpinare la acțiunea posesorie formulată de reclamanți, solicitând după administrarea probelor, respingerea ca fiind netemeinică, nelegală și nefondată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
În motivarea cererii, pârâtul arată că prin cererea de chemare în judecată reclamanții solicită ca pârâtul să fie obligat să se abțină de la actele de tulburare asupra posesiei invocate de către aceștia asupra imobilului teren-arabil în suprafață de 0,74 ha situat în hotarul localității I., . numit ’’Solgoghirău”. Totodată reclamanții solicită ca pârâtul să fie obligat la plata contravalorii lucrărilor agricole, respectiv discuit și semănat, în sumă de 600 lei, la plata contravalorii sămânței în sumă de 250 lei, la contravaloarea producției nerealizată în sumă de 1200 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepție, în temeiul dispozițiilor art.413 al.l pct.l N.C.pr.civ. solicită suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dos. civ. nr._ al Judecătoriei F., cu termen la data de 16.09.2014.
Dos.civ.nr._ al Judecătoriei F. în care pârâtul, în calitate de Primar al Comunei M. are calitatea de reclamant, iar reclamanții din prezenta cauză au calitatea de pârâți, are ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr.54/22.03.2005 emisă de Comisia Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar B. prin care s-a aprobat propunerea Comisiei Locale M. pentru aplicarea legilor fondului funciar privindu-i pe M. Romu, M. Romul, N. M. și M. S. pentru suprafața de 3,02 ha.
În aceste condiții, până la soluționarea irevocabilă a dos.civ.nr._ se impune suspendarea judecății prezentei cauze având ca obiect acțiune posesorie privind terenul în suprafață de 0,74 ha, teren ce se include în suprafața de teren reconstituită reclamanților prin Hotărârea Comisiei Județene B. a cărei nulitate se solicită în acel dosar. Este evident că dezlegarea prezentei cauze depinde de soluția ce se va pronunța în dos.civ.nr._ .
Pe cale de excepție înțelege să invoce lipsa calității procesuale pasive a pârâtului. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și debitorul obligației din raportul juridic obligațional dedus judecății, ori pârâtul nu a tulburat în nici un fel presupusa posesie a reclamanților.
Pe fondul cauzei, cererea reclamanților este netemeinică, nelegală și nefondată pentru următoarele considerente:
În primul rând imobilul teren-arabil în suprafață de 0,74 ha situat în hotarul localității I., . numit ”Solgoghirău” nu a fost niciodată în posesia reclamanților. Prin Sentința civilă nr.2224/2008 pronunțată de Judecătoria F. în dos.dv.nr._ s-a dispus obligarea Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M. la punerea în posesie a reclamanților pe vechile amplasamente pentru suprafața de 2,60 ha, respectiv 3,02 ha teren-agricol situat pe raza Comunei M., județul B., fără însă ca aceste vechi amplasamante să fie indicate și fără a exista o documentație topografică care să indice aceste amplasamente.
Susținerile reclamanților în sensul că s-au aflat până în toamna anului 2013 în posesia parcelei de 0,74 ha situată în locul cunoscut popular sub denumirea de ’’Solgoghirău” sunt false, deoarece aceștia nu au fost puși în posesie cu terenul din care face parte și . care este identificată doar generic, prin denumirea populară a zonei în care s-ar afla. Tocmai pentru că nu s-a realizat punerea în posesie a reclamanților conform dispozițiilor Sentinței civile nr.2224/2008 împotriva subsemnatului-pârât și a altor angajați ai Primăriei Comunei M., reclamanții au formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, aceste aspecte fiind dovedite de înscrisurile depuse chiar de către reclamanți la dosarul cauzei.
Din starea de fapt anterior expusă rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru admiterea acțiunii posesorii (în complângere) formulată de către reclamanți, condiții impuse de dispozițiile art. 674 din Vechiul Cod de procedură civilă având ca și corespondent prevederile art.949 din noul Cod civil, și anume:
- să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare;
- reclamanții să facă dovada că au posedat bunul cel puțin un an înainte de data tulburării sau deposedării;
- posesia reclamanților să fi fost o posesie utilă din momentul intrării în stăpânirea terenului și până în momentul tulburării sau deposedării.
În ceea ce privește prima condiție, aceea de a nu fi trecut 1 an de la tulburare sau deposedare, este evident că această condiție nu este îndeplinită atâta timp cât reclamanții nu s-au aflat niciodată în posesia terenului obiect al litigiului, acesta fiind și motivul pentru care au formulat împotriva subsemnatului plângere penală. Prin înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, reclamanții recunosc neîndeplinirea acestei condiții obligatorii pentru admiterea acțiunii lor posesorii. în plus, pe terenul de 0,74 ha invocat de către reclamanți a fost pus în posesie și i s-a eliberat titlu de proprietate lui M. I..
Nici cea de a două condiție, aceea a dovedirii faptului posesiei asupra bunului cel puțin 1 an anterior deposedării nu este îndeplinită pentru motivele anterior expuse.
Nici cea de a treia condiție, cea a exercitării unei posesii utile de către reclamanți asupra imobilul pretins deposedat de către subsemnatul nu este îndeplinită, deoarece colectivitatea sătească nu îi recunoaște pe reclamanți drept posesori ai imobilului, în realitate cu acest teren a fost pus în posesie M. I., căruia i s-a eliberat și titlu de proprietate pentru acest teren.
Față de toate aceste considerente solicită respingerea acțiunii reclamanților ca fiind netemeinică, nelegală și nefondată, cu obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În drept: art. 205 C.pr.civ., art. 949 N.C.civ., art. 674 V.C.pr.civ.
În dovedirea cererii pârâtul a depus copia acțiunii înregistrată sub nr._, (filele 35-37).
Pentru termenul din 13.11.2014, reclamanții au depus în copii decizia civilă nr.421/R pronunțată de Tribunalul B., (filele 58-67), sentința civilă nr.2224/2008, pronunțată de Judecătoria F. în dos. nr._, (filele 68 – 77), adresele nr. 4171/03.12.2007, nr.2552/20.08.2007, (filele 78 81).
La același termen de judecată pârâtul a depus în copii Ordonanța din 14.10.2014 pronunțată în dos. nr.5698/P/2011 de P. de pe lângă Judecătoria Sibiu, (filele 83-86), iar la termenul din 4.12.2014 depune copia titlului de proprietate nr._/14.12.2012, (fila 97).
La termenul din 04.12.2014 reclamanții au răspuns la interogatoriul solicitat de pârât, (filele 91 – 93), și au fost audiați martorii P. I., Pirău M. și C. G., (filele 94 – 96), iar la termenul din data de 15 ianuarie a fost audiat martorul Boantă I., (fila 102).
La termenul din 15.01.2015, reclamanții au depus copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1182/22.05.2013, extras de CF, încheiere nr._/22.05.2013, extras CF, (filele 106 - 112).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar, (filele 8- 20), rezultă că antecesorilor reclamanților li s-a reconstituit în proprietate teren în suprafața de 2,60 ha, pe raza . Sentința Civilă nr. 2224/2008, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._, Comisia Locală M. a fost obligată să efectueze punerea în posesie a reclamanților pe vechile amplasamente, cu suprafața de 2,60 ha, precum și cu suprafața de 3,02 ha, și să înainteze documentația Comisiei Județene B. în vederea eliberării titlului de proprietate.
Din probatoriul administrat, rezultă că pentru terenul ce formează obiectul prezentului litigiu, teren arabil în suprafață de 0,74 ha, situat în zona numită ,,Solgoghirău”, nu a fost întocmit niciun proces verbal de punere în posesie, semnat de către reclamanți, fiind eliberat titlul de proprietate pe numele unei alte persoane, M. I., (fila 97 – Titlul de proprietate nr._/14.12.2012), care ulterior l-a vândut prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat cu nr. 1182/22.05.2013 de către BNP B. A., (filele 106 – 108), pârâtului T. I. - Ș..
Potrivit declarației martorului Pirău M., (fila 95), respectivul teren a fost folosit de către reclamanți, martorul fiind cel care l-a lucrat pentru aceștia în ultimii 3 ani, precizând că reclamanții îl foloseau de mai mulți ani, întrucât și tatăl său a lucrat acest teren pentru reclamanți. Martorul a mai declarat că terenul a fost lăsat în ultimul timp pentru fâneață, el fiind cel care l-a cosit, a făcut fânul baloți și i-a cărat la reclamanți, însă în ultimul an, întrucât au găsit terenul arat, reclamanții l-au chemat să semene ovăz.
În același sens, martorul P. I., (fila 94), a declarat că în primăvara anului 2014 fiind solicitat de către reclamanți, a discuit terenul respectiv, terenul fiind semănat în aceeași zi cu ovăz, de către Pirău M..
Martorul Boantă I., (fila 102), a declarat că în anul 1991 a fost de față când s-a făcut punerea în posesie în zona numită ,,Solgoghirău” și că își aduce aminte că reclamanții aveau atunci ,,CF – urile” la ei, pe care le-au arătat Comisiei și în consecință au fost puși în posesie și au folosit acest teren, însă nu poate să precizeze exact cât timp, întrucât la sfârșitul anului 2014, a aflat de la reclamant că cineva i-a ocupat terenul cu care a fost pus în posesie în 1991.
Privitor la acest aspect, martorul C. G., (fila 96), a declarat că reclamanții arau înscriși în asociația lui M. T. care îi reprezenta, iar atunci i-a repartizat acestuia o porțiune de teren în zona ,,Solgoghirău”, însă nu își mai aduce aminte pentru ce membri din asociație i-a dat acest teren, precizând însă că reclamanții în prezent nu au fost puși în posesie în acea zonă, unde s-au dat titluri de proprietate pentru alte persoane.
Din răspunsurile reclamanților la interogatoriu și declarația martorilor, rezultă de asemenea că în toamna anului 2013 terenul reclamanților a fost arat de altcineva, iar în primăvara anului 2014, după ce reclamanții l-au semănat cu ovăz, terenul a fost plantat cu cartofi de către o altă persoană.
Instanța a reținut că prin prezenta acțiune reclamanții solicită obligarea pârâtului să se abțină de la acte de tulburare a posesiei exercitate de reclamanți asupra imobilului teren arabil în suprafață de 0,74 ha, situat în zona numită ,,Solgoghirău”, între vecinii M. G. și M. L., precum și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cauzate prin actele de tulburare a posesiei exercitate asupra respectivului teren.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civ., conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, instanța a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T. I. - Ș., invocată de către pârât.
Conform art. 32 C.pr.civ., una dintre condițiile ce trebuie să fie îndeplinite pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală, ce constituie titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte, calitatea procesuală pasivă presupunând, conform art. 36 C.pr.civ., existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat din raportul juridic dedus judecății.
Privitor la pârâtul T. I. - Ș., instanța a reținut că excepția invocată este neîntemeiată și a respins-o, întrucât din probatoriul administrat a rezultat faptul că pârâtul a fost cel care a tulburat posesia reclamanților asupra respectivului teren.
Astfel, martorul P. I. a declarat că a văzut în primăvara anului 2014 tractoarele care plantau cartofi pe acel teren, fiind de față când reclamanta l-a întrebat pe tractorist pentru cine pune cartofi, iar aceasta i-a răspuns că pentru Primar. De asemenea, a văzut că în aceeași zi, mai târziu, pârâtul a venit la fața locului cu mașina, iar el împreună cu reclamanta au plecat de acolo, de teamă să ,,nu se întâmple ceva”.
În același sens, martorul Pirău M. a declarat că a văzut în acea zi tractoarele pârâtului, pe terenul respectiv, unde se planta cartofi, martorul precizând că știe că acele tractoare sunt ale pârâtului.
Declarațiile martorilor se coroborează cu răspunsurile la interogatoriu ale reclamanților și înscrisurile de la dosar, în cauză fiind necontestat faptul că pârâtul, chemat în judecată ca persoană fizică, are calitatea de Primar al . și proprietarul respectivului teren, cumpărat în anul 2013, după cum rezultă din contractul de vânzare – cumpărare autentificat cu nr. 1182/22.05.2013 de către BNP B. A., depus de către pârât la dosar.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T. I. - Ș., invocată de către pârât.
În drept, instanța a reținut că potrivit art. 949 C.civ., cel care a posedat un bun cel puțin un an, poate solicita instanței prevenirea sau înlăturarea oricărei tulburări a posesie sale, sau după caz restituirea bunului, fiind îndreptățit să solicite și despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, acțiunile posesorii putând fi introduse, conform art. 950 C.civ., și împotriva proprietarului. Conform art. 951 C.civ., acțiunea posesorie se introduce în termenul de prescripție de un an de la data tulburării sau deposedării.
Din probatoriul administrat, instanța a reținut că sunt îndeplinite în speță condițiile pentru a fi admisă acțiunea posesorie.
Astfel, instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada faptului că au posedat acel teren cel puțin un an înainte de data tulburării, neavând relevanță faptul că nu s-a încheiat niciun proces verbal de punere în posesie sau că nu li s-a eliberat titlul de proprietate, conform art. 950 C.civ., acțiunea posesorie putând fiind introdusă chiar și împotriva proprietarului, întrucât reclamanții nu au nici o obligație de restituire a bunului față de pârâtul din prezenta cauză, pentru ca acțiunea să nu poată fi formulată împotriva acestuia.
De altfel, părțile au posibilitatea ca prin intermediul unui litigiu prin care să fie analizat fondul cauzei să-și probeze pretențiile și apărările, hotărârea pronunțată într-o acțiune posesorie neavând autoritate de lucru judecat față de o cerere ulterioară privitoare la fondul dreptului, care se judecă în petitoriu.
De asemenea, din probatoriul administrat a rezultat faptul că posesia reclamanților, exercitată asupra respectivului teren o perioadă îndelungată, a fost utilă, terenul fiind cultivat în fiecare an de către reclamanți, care au apelat la alte persoane pentru a efectua în numele lor lucrările agricole, iar prima tulburare a intervenit în toamna anului 2013, când a fost arat terenul, și apoi în primăvara anului 2014, când s-a plantat cartofi pe terenul semănat în prealabil de către reclamanți, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 06.06.2014, deci înainte de împlinirea termenului de un an.
În consecință, instanța a admis acțiunea având ca obiect acțiune posesorie, formulată de către reclamanți, și în consecință, a obligat pârâtul să se abțină de la acte de tulburare a posesiei exercitate de reclamanți asupra imobilului teren arabil în suprafață de 0,74 ha, situat în zona numită ,,Solgoghirău”.
În drept, privitor la despăgubirile solicitate, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1357 Cod civ., ,,cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”.
Din probele administrate, instanța a constatat că sunt întrunite toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv: existența unei fapte ilicite a pârâtului, existența unui prejudiciu patrimonial (contravaloarea pagubei suferite), raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția pârâtului și să nu existe o clauză de neresponsabilitate.
Privitor la prejudiciu, instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada acestuia, în sumă de 1398 lei. Astfel, martorul P. I. a declarat că a primit pentru discuitul terenului 400 lei, iar martorul Pirău M. a precizat că a primit de la reclamanți 220 lei pentru motorina consumată la semănat. Același martor a precizat că ar fi semănat atunci aproximativ 26 măsuri de ovăz, o măsură de ovăz fiind plătită cu aproximativ 8 lei, conform declarației martorului P. I., astfel că se apreciază costul ovăzului însămânțat la suma de 208 lei. Conform declarațiilor martorilor, de pe terenul respectiv s-ar fi obținut în medie 1000 kg de ovăz, astfel că valoarea acestuia ar fi de 570 lei, (o măsură de ovăz având în medie 14 kg).
În temeiul art. 453 C.pr.civ., față de soluția de admitere a cererii, reținând culpa procesuală a pârâtului, instanța l-a obligat să plătească reclamanților suma de 1775 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat – 800 lei și taxă judiciară de timbru – 975 lei, conform dovezilor de la filele 4, 5 și 115.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul T. Ș. – I., care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea căii de atac exercitate apelantul critică respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, precizând că nu a tulburat în niciun fel presupusa posesie a reclamanților. Apelantul susține că din probele ce au fost administrate în cauză nu rezultă în mod neechivoc că ar fi tulburat posesia reclamanților.
Se mai arată că instanța nu a ținut cont de faptul că imobilul teren arabil în suprafață de 0,74 ha situat în hotarul localității I., . numit ,,Solgoghirău” nu a fost niciodată în posesia reclamanților. Prin sentința civilă nr. 2224/2008 pronunțată de Judecătoria F. în dos. civ. nr._ s-a dispus obligarea Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M. la punerea în posesie a reclamanților pe vechile amplasamente pentru suprafața de 2,60 ha, respectiv 3,02 ha teren agricol situat pe raza Comunei M., jud. B., fără însă ca aceste vechi amplasamente să fie indicate și fără a exista o documentație topografică care să indice aceste amplasamente.
Susținerile reclamanților în sensul că s-au aflat până în toamna anului 2013 în posesia parcelei de 0,74 ha situată în locul cunoscut sub numele ,,Solgoghirău” sunt false, deoarece aceștia nu au fost puși în posesie cu terenul din care face parte și . este identificată doar generic, prin denumirea populară a zonei în care s-ar afla. Prin nicio probă nu s-a făcut dovada posesiei. Tocmai pentru că nu s-a realizat punerea în posesie a reclamanților conform dispozițiilor sentinței menționate, împotriva apelantului și a altor angajați ai Primăriei Comunei M. reclamanții au formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, aceste aspecte fiind dovedite cu înscrisurile depuse de către reclamanți la dosarul cauzei.
Apelantul pârât mai arată că din materialul probatoriu ce a fost administrat a rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru admiterea acțiunii posesorii, condiții impuse de art. 674 din vechiul Cod de procedură civilă, având ca și corespondent prevederile art. 949 din noul Cod civil.
Astfel, apelantul susține că nu este întrunită cerința de a nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare, atâta timp cât reclamanții nu s-au aflat niciodată în posesia terenului obiect al litigiului, acesta fiind și motivul pentru care au formulat împotriva sa plângere penală. Prin înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată reclamanții recunosc neîndeplinirea acestei condiții obligatorii pentru admiterea acțiunii lor posesorii. În plus, pe terenul de 0,74 ha invocat de către reclamanți a fost pus în posesie și i s-a eliberat titlul de proprietate lui M. I..
Apelantul mai arată că nu este îndeplinită nici condiția dovedirii faptului posesiei asupra bunului cel puțin 1 an anterior deposedării, pentru motivele invocate anterior.
Apelantul apreciază că nici cerința exercitării unei posesii utile de către reclamanți asupra imobilului nu este îndeplinită, deoarece colectivitatea sătească nu-i recunoaște pe reclamanți drept posesori ai imobilului, în realitate cu aceste terenuri a fost pus în posesie M. I., căruia i s-a eliberat și titlu de proprietate pentru acest teren. Mai mult, nici martorii reclamanților nu au putut indica cu precizie locul unde aceștia ar fi avut terenul și nici dacă l-au lucrat exact pe amplasamentul din litigiu.
În drept s-au invocat prevederile art. 480 alin.2 C.pr.civ. rap. la art. 466 și urm. C.pr.civ.
Cererea de apel este timbrată cu 487,50 lei taxă judiciară de timbru.
Intimații reclamanți au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a apelului, păstrarea hotărârii atacate și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acestei poziții procesuale intimații reclamanți susțin că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului este corectă, față de declarațiile martorilor
Pirău M. și P. I., care au arătat că persoanele care au arat terenul acestora lucrau pentru primar și utilizau tractorul primarului. Autorul moral al tulburării este pârâtul, care a tulburat posesia reclamanților în mod indirect, prin intermediul persoanelor pe care le-a trimis să efectueze lucrări agricole pe terenul ce se află în posesia reclamanților din anul 1991.
Intimații reclamanți mai arată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii posesorii. Astfel, se apreciază că au făcut dovada că au posedat mai mult de un an bunul a cărui posesie a fost tulburată prin actele exercitate de către pârât, martorul Boantă I. declarând că reclamanții dețin acest teren încă din anul 1991, iar martorul Pirău M. a precizat că reclamanții au folosit terenul în ultimii 3 ani. Întrucât prin acțiunile posesorii se apără posesia ca stare de fapt, intimații apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond faptul că nu are relevanță dacă există sau nu un proces-verbal de punere în posesie.
Intimații reclamanți susțin de asemenea că posesia exercitată asupra terenului ce face obiectul litigiului a fost utilă, posesia exercitată fiind continuă, pașnică și având caracter public. Chiar dacă au apelat la alte persoane pe care le-au plătit pentru efectuarea lucrărilor agricole pe terenul în litigiu, reclamanții erau cunoscuți în comunitatea locală ca deținători ai imobilului. Intimații subliniază că pârâtul este primarul Comunei M. și președintele Comisiei Locale pentru aplicarea legilor fondului funciar, revenindu-i obligația de a executa voluntar sentința civilă nr. 2224/2008 a Judecătoriei F..
Intimații reclamanți mai arată că acțiunea a fost introdusă în termenul de un an de la data apariției actelor de tulburare a posesiei.
Prin nota de ședință depusă de apelant la data de 3.06.2015 la dosarul cauzei, acesta a solicitat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului civil nr._ . Prin dispozițiile încheierii de ședință din data de 3.06.2015 instanța a respins cererea de suspendare a judecății cauzei, pentru considerentele reținute în cuprinsul hotărârii menționate.
În calea de atac a apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate, de apărările formulate de intimații reclamanți prin întâmpinare, actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
În mod corect prima instanță a dispus asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, reținând corect starea de fapt dedusă judecății și cu privire la săvârșirea de către partea menționată a actelor prin care posesia reclamanților a fost tulburată, cu consecința admiterii cererii promovate. Astfel, martorul P. I. a declarat că după ce a realizat semănătura pe terenul în litigiu în primăvara anului 2014, același teren a fost arat de către primar, după care au fost puși cartofi. Martorul a asistat la o discuție între reclamanta M. R. și tractoristul care realiza lucrările agricole de plantare a cartofilor, din care a rezultat că aceasta din urmă lucra la dispoziția primarului. Or, un aspect necontestat în prezenta cauză este faptul că apelantul pârât are această calitate. Pârâtul s-a deplasat la fața locului, martorul văzându-l că s-a dus la tractoarele care executau lucrările agricole. Și martorul Pirău M. a arătat că a văzut pe terenul în litigiu tractoarele pârâtului plantând cartofi. Martorul a precizat că a cunoscut cel puțin unul din tractoare, cel legumicol, care aparține pârâtului.
Instanța de apel reține că acțiunea promovată de reclamanți este una posesorie, aceasta putându-se exercita împotriva oricărei persoane care se face vinovată de tulburarea posesiei autorilor cererii de chemare în judecată. Or, pârâtul a fost persoana care, prin intermediul angajaților săi sau a altor persoane aflate la dispoziția sa, a săvârșit indirect fapta de tulburare a posesiei. Tractoriștii care au executat lucrările de arat și semănat au realizat toate aceste operațiuni din dispoziția pârâtului, împrejurare ce reiese din declarațiile martorilor, declarații redate mai sus.
Apelantul pârât mai arată că prima instanță nu a ținut cont de faptul că imobilul în litigiu nu ar fi fost niciodată în posesia reclamanților. Or, susținerile reclamanților nu sunt false, astfel cum se arată în motivele de critică a hotărârii primei instanțe, ci sunt confirmate de declarația martorului Pirău M., care a precizat că în ultimii 3 ani a lucrat terenul pentru reclamanți. Același martor a precizat că imobilul era deținut de mai mult timp, întrucât tatăl său l-a lucrat anterior pentru aceeași reclamanți. Declarația martorului se coroborează și cu declarația martorului Boantă I., care a declarat că în anul 1991 reclamanții au fost puși în posesie de către comisia de aplicare a legii
fondului funciar asupra unui teren situat în locul numit Sorgoghirău, precizând că aceștia au avut asupra lor acte de carte funciară.
Susținerea apelantului în sensul că nu s-a realizat punerea în posesie conform sentinței civile nr. 2224/2008 nu are relevanță față de natura juridică a acțiunii promovate de reclamanți.
Acțiunea posesorie este mijlocul procesual pus la dispoziția posesorului pentru a apăra posesia, ca stare de fapt, împotriva oricărei tulburări, pentru a menține această stare de fapt sau pentru a redobândi posesia atunci când ea a fost pierdută. De esența acțiunilor posesorii este faptul că acestea nu pun în discuție însăși dreptul subiectiv, fiind menite să apere o situație de fapt. Astfel, apărarea pârâtului legată de lipsa punerii în posesie în temeiul legii fondului funciar nu este fondată, fiind proprie unei acțiuni petitorii în care se pune în discuție însuși dreptul subiectiv. În speță nu se pune problema apărării dreptului de proprietate, ci a apărării unei stări de fapt, posesia, fără a se pune în discuție căreia dintre părțile din proces îi aparține dreptul de proprietate asupra bunului respectiv.
Instanța de apel mai reține că, prin hotărârea judecătorească invocată de pârât, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 421/R/14.04.209 a Tribunalului B., pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M. a fost obligată să efectueze punerea în posesie, pe vechile amplasamente, pentru suprafața de 2,60 ha teren agricol situat pe raza comunei M., jud. B., reconstituit în proprietate numitei M. S. prin Hotărârea nr. 31/2.08.1991 a Comisiei județene B. pentru aplicarea legii nr. 18/1991 și pentru suprafața de 3,02 ha teren agricol situat pe raza comunei M., jud. B., reconstituit în proprietate reclamantei M. S. și numiților N. M., M. Romul și M. R. prin hotărârea nr. 184/2.08.2002 (completată prin Hotărârea nr. 54/22.03.2005) a Comisiei județene B. pentru aplicarea legii nr. 18/1991, precum și să înainteze Comisiei județene documentația necesară pentru emiterea titlului de proprietate. Or, apelantul arată că dispozițiile acestui titlu executoriu nu au fost duse la îndeplinire, motiv pentru care intimații au formulat plângere penală împotriva sa, în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar. Față de aceste împrejurări, rezultă că apelantul își invocă propria turpitudine, prin neîndeplinirea obligațiilor legale ce-i revin în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar pentru punerea în posesie a intimaților reclamanți, aspect care conduce la respingerea criticilor invocate.
Punerea în posesie în accepțiunea legii fondului funciar este anterioară eliberării titlului de proprietate, întrucât potrivit prevederilor Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, eliberarea titlurilor de proprietate de către comisia județeană, se face în baza propunerilor și documentelor înaintate de comisiile comunale, orășenești sau municipale, iar în aceste documente trebuie să se precizeze parcele, suprafața, vecinătățile, numărul topografic etc., în baza celor înscrise în procesul-verbal de punere în posesie.
Punerea în posesie reprezintă operațiunea materială, desfășurată de comisiile locale de fond funciar prin care se realizează o delimitare și parcelare a terenurilor, ce urmează a fi atribuite prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, operațiune care se finalizează prin încheierea procesului-verbal de punere în posesie.
Faptul că nu au fost realizate operațiunile de delimitare și parcelare a terenului folosit de reclamanți nu are relevanță, față de invocarea unei stări de fapt, posesia, dovedită în speță de titularii demersului judiciar cu care instanța a fost sesizată.
Contrar celor susținute de apelantul pârât, în speță sunt întrunite cerințele legale pentru admiterea acțiunii posesorii, în conformitate cu prevederile art. 949 Cod civil. Potrivit acestui articol, cel care a posedat un bun cel puțin un an poate solicita instanței de judecată prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau, după caz, restituirea bunului; de asemenea, posesorul este îndreptățit să pretindă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate bunului a cărei restituire o cere. Conform art.951, termenul în care trebuie intentată acțiunea posesori generală este termenul de prescripție de un an, termen care se calculează de la data tulburării sau deposedării.
Apelantul apreciază că nu este îndeplinită cerința să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare întrucât reclamanții nu s-au aflat niciodată în posesia terenului. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, din declarația martorului Pirău M. rezultă că reclamanții au posedat terenul mai mult de trei ani anterior tulburării posesiei, fiind lipsit de relevanță că nu au fost emise actele de punere în posesie potrivit legii fondului funciar. Chiar dacă pentru terenul de 0,75 ha a fost emis titlul de proprietate în favoarea lui M. I., chestiunea invocată nu poate conduce la respingerea cererii, având în vedere prevederile art. 950 Cod civil, potrivit cărora acțiunea posesorie poate fi introdusă chiar și împotriva proprietarului. În speță nu se pune problema apărării dreptului de proprietate, ci a apărării unei stări de fapt, posesia, fără a se pune în discuție căreia dintre părțile din proces îi aparține dreptul de proprietate asupra bunului respectiv.
D. urmare, sunt întrunite atât cerința potrivit căreia nu trebuie să fi trecut un an de la tulburare, lucrările agricole realizate de apelantul pârât fiind realizate în toamna anului 2013 și respectiv în primăvara anului 2014, iar acțiunea a fost promovată la începutul lunii iunie 2014, ca și cea potrivit căreia reclamanții au exercitat posesia cel puțin un an anterior deposedării, pentru considerentele expuse mai sus.
Apelantul pârât susține că intimații reclamanți nu ar fi exercitat o posesie utilă, întrucât colectivitatea sătească nu-i recunoaște pe reclamanți drept posesori ai imobilului. Or, o astfel de probă nu a fost administrată în dosar, emiterea unui titlu de proprietate al cărui beneficiar este altă persoană nefiind de natură să conducă la concluzia că aceasta din urmă ar exercita posesia asupra terenului și că este recunoscut ca posesor al imobilului de către colectivitatea sătească. Dimpotrivă, din probele administrate în dosar și analizate atât de judecătorul fondului cât și de instanța de control judiciar rezultă că posesia a fost exercitată de către intimații reclamanți.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ., tribunalul urmează a respinge cererea de apel dedusă judecății și a păstra hotărârea primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Ținând cont de culpa procesuală a apelantului pârât, în temeiul art.453 C.pr.civ., instanța urmează să-l oblige să plătească intimaților reclamanți suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocațial dovedit cu chitanța de la fila 43 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de apel formulată de apelantul pârât T. Ș. – I., cu domiciliul ales la cabinetul av. G. C. din F. ., ., jud. B., în contradictoriu cu intimații reclamanți M. O. – M., M. R. – I. și M. S., cu domiciliul ales la cabinetul avocaților aleși din B. .. 64, ., jud. B., reprezentați de av. Ț. T. și P. O. R., împotriva sentinței civile nr. 78/22.01.2015 a Judecătoriei F. pronunțată în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Obligă apelantul să plătească intimaților suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2015.
Președinte Judecător
A. B. N. F.
Grefier
I. C.
Red. A.B./18.09.2015
Tehnored. I.C./18.09.2015; 6 ex.
Jud. fond: P. M.-Garofița
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 278/2015. Tribunalul BRAŞOV | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 672/2015.... → |
|---|
