Acţiune în constatare. Decizia nr. 824/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 824/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 824/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 824/. publică din 22.06.2015
PREȘEDINTE – D. M.
JUDECĂTOR –M. B.
Grefier – E. M.
Pe rol este soluționarea revizuirii apelului declarat de revizuentul pârât M. S. S., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant H. I. împotriva deciziei civile nr. 812/., pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._/197/2013, având ca obiect revizuire-act în constatare.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.06.2015 încheierea acestui tribunal făcând parte integrantă din prezența sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
P. decizia civilă nr.812/12.12.2014 pronunțată în faza apelului în dosarul civil nr._/197/2013 al Tribunalului B. s-a respins apelul formulat de către apelanta pârâtă reclamantă reconvențională M. S. S.C.M. cu sediul în B., .. 16, C_, CUI_, în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât reconvențional H. I., domiciliat în B., ., ., ., CNP_ împotriva încheierii de ședință din data de 08.04.2014, a încheierilor premergătoare prin care s-a desesizat completul de judecată în favoarea completului dos. nr._/197/2012 și a Sentinței civile nr.5918 din data de 09.05.2014 pronunțată de Judecătoria B., pe care le păstrează.
A fost obligată apelanta pârâtă reclamantă reconvențională M. S. S.C.M. la plata către intimatul reclamant pârât reconvențional H. I. a sumei de 992 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr.5918 din data de 09.05.2014 a Judecătoriei B., s-a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamantul H. I. împotriva pârâtei M. S. S.C.M. și în consecința:
A fost obligată pârâta să predea reclamantului și să asigure acestuia liniștita folosința a imobilului teren în suprafață de 5.727,91 m.p., înscris în CF_ B., conform contractului de închiriere autentificat sub nr. 2862/16.11.2007 de către BNP S. G. și a actelor adiționale încheiate la acest contract (nr. 2475/19.009.2008, nr. 1113/21.04.2009).
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de către pârâtă-reclamant reconvențional ca fiind neîntemeiată.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.549 lei către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între reclamant în calitate de locatar și pârâtă în calitate de locator, s-a încheiat contractul de locațiune din data de 16.11.2007, având ca obiect imobilul teren situat în B., .. 16, înscris în CF_ B., contract încheiat inițial până la data de 28.02.2027, durata ulterior prelungită.
Potrivit clauzelor contractuale prețul chiriei este de 250 euro/lună, iar locatarul se obligă să suporte costurile privind consumurile de utilități administrativ-gospodărești (art. 4 și 8 din contract).
Părțile nu au prevăzut în contract nici un pact comisoriu (lex commisoria) aplicabil în caz de neexecutare imputabilă a clauzelor contractuale de către una dintre părți și care să aibă consecință la rezilierea contractului fără intervenția instanței.
P. urmare, devin incidente dispozițiile art. 1020 C.civ, în vigoare la data încheierii contractului, care stipulează că “condiția rezolutorie este subînțeleasă în contractele sinalagmatice atunci când una din părți nu-și îndeplinește angajamentul său”.
Constant s-a decis în practică că, pentru a fi evitată sancțiunea rezilierii, partea are posibilitatea de a-și achita obligațiile, chiar în timpul procesului, inclusiv în faza recursului, deci cu atât mai mult sancțiunea rezilierii nu poate opera dacă obligațiile au fost executate până la data introducerii acțiunii.
În speță, ambele părți au recunoscut că, în ceea ce privește chiria aferentă celor două luni, aprilie și mai 2012, aceasta a fost achitată 5.06.2012, deci anterior formulării cererii reconvenționale din prezența cauză.
Notificarea de reziliere emisă de către pârâtă nu are nici un efect juridic sub aspectul deoarece rezilierea unilaterală (pactul comisoriu) nu a fost convenit de către părți, acesta fiind derogatoriu de la art. 1020 C.civ, astfel încât se aplică rezilierea judiciară, ale cărei condiții nu sunt îndeplinite, deoarece obligația neîndeplinită la termenul contractual a fost îndeplinită până la momentul formulării cererii de pronunțare a rezilierii.
În ceea ce privește plata utilităților, reclamantul a afirmat că în urma notificării de reziliere a fost evacuat de pe teren, și nu a mai avut folosința efectivă a acestuia.
Pârâta nu a probat existența creanței în cuantum de 894,04 lei, și nici nu a negat faptul că a evacuat reclamantul de pe terenul în litigiu. P. urmare, instanța nu poate reține că s-a făcut dovada unei neexecutări culpabile a obligației de plată a sumei reprezentând contravaloare utilități.
În rest, nici una din susținerile pârâtei-reclamant reconvențional privind incapacitatea de plată de reclamantului, sau neîndeplinirea de către reclamant a altor obligații contractuale, asumate prin alte contracte decât cel în litigiu nu au relevanță în cauză.
Cum contractul nu a fost desființat pentru viitor, nefiind îndeplinite condițiile rezilierii judiciare, instanța de fond a reținut că, în deplină aplicare a principiului “pacta sunt servanda” pârâta are obligația de a preda și asigură liniștita folosința a bunului ce formează obiectul închirierii (art. 7 alin. A) și b) din contract), urmând să admită cererea principală formulată.
Cererea reconvențională a fost respinsă, fiind neîntemeiată, nefiind dovedite condițiile rezilierii judiciare, iar pe cale de consecință nici petitele accesorii nu sunt întemeiate.
În baza art.451, instanța de fond a obligat pârâta aflată în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.069 lei, achitat conform chitanțelor de la f. 3, 22 și onorariul avocațial în sumă de 2480 lei conform chitanței depuse la ultimul termen de judecată.
Împotriva acestei sentințe, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 08.04.2014 și a încheierilor premergătoare prin care s-a desesizat completul de judecată în favoarea completului dosar nr._, a declarat apel în termen legal pârâta M. S. S.C.M., solicitând schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul respingerii acțiunii principale ca fiind netemeinică și nelegală și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a învederat că în mod eronat s-a apreciat că nu s-a făcut dovada existenței unei culpe contractuale a obligației de plată a sumei de 894,04 lei reprezentând contravaloarea utilităților și că nu s-a probat existența acestei creanțe deși au fost atașate întâmpinării facturile care au scadența anterioare notificării de reziliere.
Cererea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată în condițiile în care debitorul era de drept în întârziere, potrivit art.44 Cod comercial și chiar dacă debitorul a achitat cu întârziere chiria aferentă lunilor aprilie și mai 2012, aceasta nu-i absolvă de culpa contractuală menită să atragă rezilierea contractului.
Împrejurările în care s-au desfășurat raporturile contractuale cu reclamantul sunt extrem de importante, având în vedere că toate contractele încheiate cu acesta au fost desființare și reziliate pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor de către acesta or desființându-se contractul nr.123/2007 pentru construcțiile din ..16, și contractul de închiriere nr.2862/2007 a terenului din ..16 urmează a se desființa în virtutea dispozițiilor art.1439 Cod civil.
S-a mai învederat că reclamantul a mai introdus două acțiuni civile având obiect identic cu prezența cauză, finalizate prin anularea lor a ca netimbrate iar prin intermediul celei de-a treia acțiunii identice, completul de judecată i-a stabilit o taxă judiciară mult mai mică, urmând să retrimită dosarul la ce-a de-a doua instanță investită, ceea ce constituie încă o nelegalitate a sentinței apelate și a încheierilor premergătoare acesteia.
În drept, au fost invocate prevederile art.466 alin.1 și 4, art.470, art.471, art.476, art.477, art.479, art.480 NCPC coroborat cu art.1420, 1079 cod civil raportat la art.44 Cod comercial, art.1429, art.1439 Cod civil, art.4 Cod comercial, art.43 Cod comercial, art.46 Cod comercial, art.1020-1021 Cod civil.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate și de înscrisurile aflate la dosar, tribunalul a constatat că cererea de apel formulată de către pârâtă nu este fondată.
Astfel, în ce privește încheierea de ședință din data de 08.04.2014, prin cererea de apel nu se aduc critici de nelegalitate a acestui act procedural ci se menționează numai că reclamantul nu a indicat un temei de drept al acțiunii formulate ori instanța de judecată nu este ținută de temeiul de drept indicat de parte, putând da calificarea juridică corectă a actelor și faptelor deduse judecății, conform art.24 alin.4 NCPC.
Referitor la faptul că reclamantul ar fi introdus mai multe acțiuni având același obiect, tribunalul a constatat că acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._/197/2012 a fost anulată ca netimbrată prin Sentința civilă nr._ din 02.11.2012, rămasă irevocabilă iar acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._/197/2013 a fost conexată la acțiunea din prezentul dosar, în raport de prevederile art.96² din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr.387/2005.
De asemenea, criticile referitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru acțiunea principală nu pot fi examinate în calea de atac a apelului, prin Decizia în interesul legii nr.7/2014, ICCJ stabilind că astfel de critici se pot formula exclusiv pe calea cererii de reexaminare iar nu prin intermediul căilor de atac a apelului său recursului.
În ce privește soluția pronunțată cu privire la cererea reconvențională formulată de către apelantă, prima instanță a reținut în mod corect că părțile nu au prevăzut în contract nici un pact comisoriu aplicabil în caz de neexecutare imputabilă a clauzelor contractuale de către una dintre părți iar în această situație, a constatat incidența dispozițiilor art.1020 Cod civ. Privind existența condiției rezolutorii care este subînțeleasă în contractele sinalagmatice.
Într-adevăr, în raport de calitatea de comerciant a apelantei și de dispozițiile art.4 din Codul comercial (în vigoare la data încheierii contractului de închiriere), contractul încheiat între părți avea un caracter comercial ceea ce atrage incidența dispozițiilor art.43 din Codul comercial potrivit cărora debitorul obligației neexecutate este de drept în întârziere.
Totuși, acest lucru nu influențează soluția pronunțată de către instanța de fond care a reținut în mod corect că sancțiunea rezilierii nu poate opera dacă obligațiile au fost executate până la data introducerii acțiunii iar chiria aferentă celor două luni, aprilie și mai 2012, pentru care s-a solicitat rezilierea, a fost achitată în data de 5.06.2012.
Punerea în întârziere a debitorului reprezintă una din condițiile pentru a putea opera rezilierea unei convenții sinalagmatice însă în absența unui pact comisoriu expres, instanța este în măsură să verifice dacă sunt întrunite toate condițiile necesare pentru a interveni sancțiunea rezilierii convenției.
În speță, obligația de plată a chiriei fiind executată de către debitor anterior introducerii acțiunii și deci mai înainte că instanța de judecată să constate intervenția rezilierii, nu se mai poate reține o neexecutare culpabilă a obligației de către debitor care să conducă la rezilierea contractului.
Posibilitatea rezilierii unilaterale a contractului nu a fost convenită de către părțile în litigiu și prin urmare, neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale trebuie analizată la momentul sesizării instanței de judecată iar nu la momentul emiterii notificării de reziliere de către apelantă.
Acest lucru nu echivalează cu acordarea unui termen de grație în temeiul prevederilor art.1021 Cod civil întrucât textul de lege menționat face referire la acordarea unui termen pentru executarea obligației de către debitor însă în speță, obligația scadentă a fost deja executată anterior sesizării instanței de judecată.
De asemenea, nu se poate reține incidența în speță a prevederilor art.1439 Cod civil întrucât terenul ce face obiectul contractului de închiriere nu a „pierit în total” și nici nu „s-a făcut netrebnic spre obișnuita întrebuințare”.
Faptul că ar fi fost desființat contractul de închiriere pentru construcțiile situate la aceeași adresă nu prezintă relevanță în speță întrucât în cuprinsul contractului de închiriere nr.2862/16.11.2007 nu se prevede că acesta ar fi accesoriu contractului de închiriere a spațiului comercial și nici nu se stabilește o anumită întrebuințare a terenului obiect al acestui contract.
De altfel, prin intermediul cererii reconvenționale, apelanta pârâtă a solicitat în mod expres să se dispună rezilierea contractului pentru neplata chiriei scadente și nu desființarea contractului în temeiul prevederilor art.1439 Cod civil iar conform art.478 alin.3 Cod pr. civ., în această fază procesuală nu se mai pot schimba cauză sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.
Referitor la plata facturilor de utilități emise de către apelantă, tribunalul a reținut că acestea privesc perioadă anterioară notificării rezilierii iar intimatul nu a dovedit faptul că ar fi fost evacuat de pe terenul în litigiu anterior acestei date astfel încât nu ar mai datora contravaloarea acestor utilități.
Martorul audiat în fața instanței de apel a declarat că nu l-a mai văzut pe intimat folosind terenul în litigiu de la începutul anului 2012 însă nu a putut confirma faptul că apelanta i-ar fi interzis accesul pe acest teren.
Totuși, apelanta nu a depus la dosar facturile emise de către furnizorii de utilități în baza cărora a emis la rândul său facturile în litigiu pentru a se putea verifica cuantumul sumelor solicitate și dacă într-adevăr este vorba de utilități aferente terenului obiect al litigiului.
Potrivit art.9 din contractul de locațiune, locatarul suportă costurile privind utilitățile consumate de la prestatorii de servicii fie prin relații directe cu aceștia fie prin acceptarea facturării lor de către proprietar acolo unde este cazul ori apelanta nu are calitatea de proprietar al terenului ci numai un drept de administrare operativă și deci nu poate factura în mod direct utilitățile către locatar.
Faptul că facturile au fost semnate de către intimat atestă numai primirea acestora și nu înseamnă acceptarea debitului sau imposibilitatea contestării sumelor înscrise în cuprinsul cestor facturi.
De altfel, așa cum s-a relevat anterior, apelanta a solicitat rezilierea contractului numai pentru neplata chiriei scadente iar nu pentru debitele reprezentând contravaloarea utilităților neachitate, această împrejurare fiind așadar fără relevanță în ce privește petitul privind rezilierea contractului de închiriere.
În consecință, în raport de prevederile art.480 alin.1 Cod de procedură civilă, se impune respingerea apelului și menținerea hotărârii apelate, precum și a încheierilor premergătoare acesteia.
Față de dispozițiile art.453 Cod pr. civ., apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de către intimat în apel reprezentând contravaloarea onorariului avocațial potrivit chitanței depuse la dosar (f.99).
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire apelantă pârâtă reclamantă reconvențional M. S. CSM B., solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii și admiterii cererii reconvenționale.
În motivare a arătat că decizia pronunțată este rezultatul unei greșite aplicări a legii, a unei eronate și superficiale aprecieri a probelor administrate, ceea ce a condus la respingerea nelegală a cererii reconvenționale.
Comparând schița întocmită de ing. U. A. cu cea întocmită de expertul topo judiciar A. M. ce a efectuat expertiza tehnică topografică în dosar, prima nu corespunde realității, fiind diferită de celelalte întocmite.
S-a mai arătat că înscrisul intitulat proces verbal de predare primire nr.255/16.11.2007 constituind parte integrantă din contractul de locațiune nr.2862/2007, nedepus la dosarul cauzei în probațiune, nu a fost avut în vedere de instanța de apel, nefiind combătut prin nici un alt mijloc de probă. Instanța de fond și cea de apel nu au indicat în concret care a fost momentul producerii evacuării intimatului H. I. din imobilul în litigiu ambele hotărâri nasc dubii asupra momentului în care s-a considerat că ar fi fost evacuat H. I. în decembrie 2010 sau ulterior notificării sale din iunie 2012.
În drept au fost invocate prevederile art.509 al.1 pct.5 C.pr. civ.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare față de cererea de revizuire.
La termenul de judecată din 15.06.2015 revizuenta a arătat că prezenta cererea de revizuire se întemeiază pe înscrisurile constând în procesul verbal de predare primire nr.255/16.11.2007 precum și procesul verbal de punere în folosință din data de 03.03.2015 precum și schița aferentă acestuia.
Analizând admisibilitatea cererii de revizuire raportat la motivul invocat, Tribunalul constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.509 al.1 pct.5 C.pr. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
P. noțiunea de „înscris doveditor” trebuie înțeles acel înscris nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluție pe fond decât cea adoptată. De asemenea, acest înscris trebuie să fi fost reținut de partea potrivnică sau nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mia presus de voința părților.
Or, în speță, prin cererea de revizuire nu s-a invocat exact situația în care se regăsesc înscrisurile menționate, raportat la dispozițiile art.509 al.1 pct.5, respectiv dacă au fost reținute de partea potrivnică sau nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. D. prin concluziile asupra admisibilității partea revizuentă a invocat că partea potrivnică nu a depus la dosar înscrisurile, deși le avea asupra sa. În aceste împrejurări se impunea ca partea adversă să solicite că instanța să ordone depunerea actelor la dosar, nefiind astfel întrunită condiția înscrisului descoperit ulterior pronunțării hotărârii și care a fost reținut de partea potrivnică.
Față de considerentele expuse, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art.509 al.1 pct.5 C.pr. civ pentru admisibilitatea revizuirii, motiv pentru care Tribunalul va dispune respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta apelantă . B. împotriva deciziei civile nr.812/12.12.2014 pronunțată în dosarul civil nr._/197/2013 al Tribunalului B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. M. M. B.
GREFIER
E. M.
Red. B.M./07.09.2015
Tehnored. C.C./07.09.2015
Judecător de Fond- P. M.
- R. Cădea
2 ex.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 672/2015.... | Fond funciar. Decizia nr. 328/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
