Contestaţie la executare. Decizia nr. 288/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 288/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 288/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 288/R
Ședința publică din data de 28.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – C. D. P.
JUDECĂTOR- V. M.
JUDECĂTOR- I. L.
GREFIER- D. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării recursului declarat de recurentul-intimat B. E. Judecătoresc G. G. C.- prin reprezentant legal, împotriva Sentinței civile nr._/17.10.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații V. A. și V. G. și intimata-contestatoare B. Comercială Română SA- prin reprezentant legal, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 21.05.2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 28.05.2015
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
P. Sentința civilă nr._ din data de 17.10.2014, pronunțată de Judecătoria B., a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea B. Comercială Română S.A. în contradictoriu cu intimații V. A., V. G. și B.E.J. G. G. C. și anulat procesul verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat la data de 02.07.2014 în dosarul execuțional nr. 92/2012.
În baza art. 45 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, s-a dispus restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 366 lei .
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între contestatoare și B. G. G. C. s-a încheiat Contractul Cadru de Colaborare nr 68/25.04.2012, având ca obiect punerea în executare a dispozițiilor cuprinse în titlurile executorii, în vederea recuperării creanțelor datorate de debitorii urmăriți, prin procedura executării silite, prin contract fiind stabilit cuantumul maxim al cheltuielilor de executare agreat de părți precum și onorariul executorului judecătoresc, în funcție de procentul de recuperare al creanței executate.
Astfel, cu privire la cheltuielile de executare, conform art. 1 lit. i din Anexa 1 la contract creditorul s-a obligat să pună la dispoziția E., pentru fiecare debit, o sumă în valoare de 750 lei, cu titlu de avans onorariu și cheltuieli de executare iar potrivit art. 1 lit. ii, cheltuielile de executare se vor determina pentru fiecare debit în parte, prin luarea în calcul a următoarelor tipuri de acte care generează o cheltuială, respectiv înscriere somație în CF, eliberare extras CF pentru informare, taxe de timbre, cheltuieli poștale, deplasări etc., suma estimată a acestor cheltuieli fiind de 600 lei.
Conform art. 1 pct. X s-a stabilit că “executorul are obligația să întocmească un raport cu cheltuielile de executare, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea notificării din partea creditorului privind compensarea debitului. Aceste cheltuieli nu vor depăși suma plătită cu titlu de avans”, potrivit pct. xiii cuantumul cheltuielilor de executare fiind limitat la valoarea avansului agreat (f. 16-17).
În cursul anului 2012, B. G. G. C. a preluat dosarul de executare al debitorilor V. A. și V. G., formând dosarul execuțional nr. 92/2012.
La data de 27.06.2012, B. G. G. C. a întocmit procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare pentru suma de 12.759,14 lei reprezentând onorariu executor și suma de 472,14 lei reprezentând cheltuieli de executare (f. 189), cheltuielile stabilite încadrându-se în limitele stabilite prin contractual încheiat între părți.
La data de 02.07.2014, B. G. G. C. a întocmit procesul verbal de cheltuieli suplimentare contestat prin prezenta, stabilind cheltuieli de executare în sumă de 5.223 lei din care 8,5 lei taxa SPCLEP, 124 lei proces verbal cheltuieli suplimentare, 1860 lei (15x124) proces verbal de licitație, 1860 lei (15*124) publicație de vânzare imobiliară, 49,60 lei (4*12,4) somație, 1.041,60 lei (42x24,8) proces verbal de îndeplinire procedură, 279,30 lei (57x4,9) cheltuieli de transport cu poșta (f. 7).
Ulterior, la data de 15.07.2014, executorul judecătoresc a întocmit notificarea prin care anunța contestatoarea despre voința sa de denunțare unilaterală a Contractului Cadru de Colaborare nr. 68/25.04.2012 (f. 9).
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că toate actele de executare pentru care s-au solicitat cheltuieli suplimentare, au fost întocmite anterior denunțării unilaterale de către B. G. G. C. a Contractului Cadru de Colaborare nr. 68/25.04.2012.
Or, în această situație, s-a constatat că nivelul cheltuielilor de executare trebuia să respecte dispozițiile contractuale asumate de părți, respectiv nu putea depăși suma de 750 lei, executorul judecătoresc având dreptul de a solicita cheltuieli suplimentare, peste cuantumul de 750 lei, doar pentru acte de executare efectuate ulterior denunțării contractului..
Susținerile executorului judecătoresc conform cărora nivelul cheltuielilor de executare stabilit prin contract, nu poate fi opozabil decât creditoarei nu și debitorilor, nu au fost reținute întrucât potrivit art. 371 indice 7 C. creditorul avansează cheltuielile necesare pentru îndeplinirea actelor de executare silită iar, în final, la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită, acestea se suportă de către debitor. Potrivit art. 563 C. se distribuie cu prioritate sumele reprezentând cheltuieli de executare iar abia ulterior creanțele creditorilor, suportarea de către debitor a unor cheltuieli de executare într-un cuantum mai mare decât cel convenit cu creditorul și suportat de acesta, fiind de natură a cauza creditorului prejudicii în situația în care sumele obținute prin executarea silită sunt insuficiente pentru îndestularea acestuia.
Ca urmare, față de dispozițiile art. 1270 Noul cod civil s-a constatat că în mod neîntemeiat executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare ce depășesc cuantumul stabilit prin contract și ca urmare, instanța a admis constestația formulată și a anulat procesul verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat la data de 02.07.2014 în dosarul execuțional nr. 92/2012.
Totodată, instanța a mai reținut că, în 2014, executorul judecătoresc a stabilit pentru procesele verbale de licitație și pentru publicațiile de vânzare imobiliară întocmite în anul 2012 și 2013, sume mai mari decât cele prevăzute de anexa nr. 1 la Statutul UNEJ, respectiv a stabilit suma de 100 lei/act când suma maxima ce putea fi percepută era de 50 lei/act. În plus, la dosarul cauzei nu există dovezi din care să rezulte cheltuielile pentru îndeplinire procedură și cheltuielile de transport cu poșta prevăzute în procesul verbal din data de 02.07.2014, nu există somațiile redactate de către executorul judecătoresc și pentru care s-au solicitat cheltuieli de executare iar perceperea de sume de bani pentru redactarea procesului verbal de cheltuieli suplimentare, în condițiile în care executorul judecătoresc are stabilit un onorariu de 12.759,14 lei prin procesul verbal din data de 27.06.2012, apare ca nefiind justificată, susținerile contestatoarei în acest sens fiind de asemenea întemeiate.
În baza art 45 lit. f din O.U.G. 80/2013, instanța a dispus restituirea taxei de timbru în valoare de 366 lei către contestatoare.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs intimatul B.E.J. G. G. C., solicitând admiterea lui și modificarea sentinței în sensul respingerii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. o sub următoarele aspecte:
În motivarea recursului său, recurentul arată că onorariile executorilor judecătorești și cheltuielile de executare silită sunt reglementate de art. 371 ind. 7 cod procedură civilă și art. 39 din Legea 188/2000, precum și de anexa 1 din Statutul Executorilor Judecătorești și Anexa Ordinului Ministrului Justiției 2550/2006, așa cum a fost modificat prin Ordinul 2561/2012.
Ținând seama de actele normative care prevăd cheltuielile de executare și modalitatea de stabilire a acestora, în contractul cadru de colaborare încheiat cu contestatoarea s-a stabilit o modalitate de lucru care plafona sumele de bani pe care creditoarea contestatoare le avansa cu titlu de cheltuieli de executare, inclusiv onorariu.
Plafonarea și stabilirea sumelor din Contractul de Colaborare se referă exclusiv la pretențiile pe care recurentul le poate avea față de creditoare.
De comun acord au stabilit plafonarea sumelor avansate de către creditor și nu plafonarea cheltuielilor de executare ocazionate de activitatea pe care recurentul o desfășura.
Actele normative menționate anterior sunt dispoziții legale imperative în funcție de care s-au stabilit și se stabilesc onorariul precum și celelalte cheltuieli ocazionate de actul de executare silită în sine, așa cum reiese și din cuprinsul copiei dosarului execuțional.
Chiar și în contractul de colaborare se recunoaște de către creditoare, în mod expres, faptul că onorariul executorului va fi stabilit în raport de limita maximă prevăzută de lege.
Contractul de colaborare limitează dreptul recurentului de a solicita creditoarei avansarea altor sume în afară de cea deja achitată, însă nu produce nici un fel de consecințe juridice în raporturile cu debitoarea.
Contractul de colaborare este un act juridic civil încheiat între recurent și creditoare și nu reprezintă o normă legală care să reprezinte activitatea și actele de executare silită pe care le desfășoară.
Activitatea execuțională desfășurată se circumscrie dispozițiilor codului de procedură civilă și actelor normative menționate, și s-a realizat cu respectarea întocmai a acestora.
Contractul de colaborare nu este opozabil debitorilor urmăriți și nu produce nici un efect juridic în ceea ce privește raporturile recurentului cu aceștia.
Cheltuielile de executare cad în sarcina debitorilor iar raporturile juridice născute între el și recurent, în ceea ce privește cheltuielile de executare sunt reglementate de către normele legale.
P. contractul de colaborare nu s-au reglementat relații juridice între recurent și debitori.
Nu există o încălcare a dispozițiilor legale, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare nu încalcă nici o dispoziție legală, nici un texte de lege imperativ care să atragă nulitatea sau anulabilitatea acestuia.
Valorile prevăzute și justificate de altfel ca și cheltuieli de executare sunt stabilite în limitele maximale prevăzute de lege și au fost cuprinse într-un act procedural de asemenea legal, un proces verbal încheiat ca și act de executare.
În acest context se poate observa că prezenta contestație este îndreptată împotriva unui act de executare încheiat în condițiile legii, aducându-se critici străine de noțiunea de nelegalitate a actelor de executare.
Ori, contestația la executare, modalitate procedurală pusă la dispoziția participanților la executarea silită, are ca scop anularea actelor de executare nelegale, adică încheiate în disprețul unui text legal imperativ.
Atâta vreme cât nu există un text legal imperativ încălcat, nu se poate aprecia decât că criticile sunt nefondate.
Recurentul nu a stabilit și nu a solicitat sume de bani cu titlu de onorariu, ci doar cheltuieli de executare generate de activitatea prestată.
Nu s-a solicitat creditoarei vreo sumă de bani suplimentară celor deja încasate și facturate și nu s-a emis vreo factură către creditoare pentru cheltuielile de executare suplimentare.
Aceste cheltuieli au fost stabilite în aceeași manieră în care au fost stabilite și cheltuielile de executare inițiale și au la bază activitatea efectiv desfășurată de către executorul judecătoresc în cadrul dosarului execuțional.
Actele de executare au fost efectuate și sunt justificate.
A afirma că este nelegală stabilirea de cheltuieli suplimentare de executare este echivalentul afirmației că și efectuarea de acte de executare suplimentare este nelegală și lipsită de necesitate, având în vedere că aceste cheltuieli pe de o parte există, iar pe de altă parte executorul judecătoresc are dreptul de a le percepe.
Instanța de fond nu a analizat și a interpretat greșit natura actului juridic dedus judecății precum și efectele sale.
Nu s-a solicitat creditoarei sume suplimentare celor deja avansate; cheltuielile de executare au fost stabilite potrivit dispozițiilor legale; contractul de colaborare nu limitează dreptul recurentului la perceperea unui onorariu stabilit în limitele legii, precum și la recuperarea cheltuielilor efectuate, ci limitează doar posibilitatea de a solicita avansarea acestora de către creditoare; contractul de colaborare este în mod eronat interpretat și invocat, recunoscându-se în mod expres dreptul recurentului la perceperea onorariului maximal în limitele legii; contractul de colaborare nu este opozabil debitorilor urmăriți și nu produce nici un efect juridic în ceea ce privește raporturile recurentului cu aceștia; cheltuielile de executare sunt în sarcina debitorilor, iar raporturile dintre recurent și debitor sunt reglementate de normele legale; prin contractul de colaborare nu s-au reglementat relații juridice între executor și debitor; procesul verbal a fost încheiat în conformitate cu dispozițiile legii și este legal; nu este încălcată nici o normă legală imperativă; contestația la executare este nefondată.
În drept, recursul a fost motivat pe dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
Intimata contestatoare BCR SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare, s-a învederat că suma limitativă de 750 lei nu a fost impusă în nici un fel executorului judecătoresc care a semnat contractul de colaborare în perfectă cunoștință de cauză iar câtă vreme acest contract nu contravine dispozițiilor L. nr.188/2000 și nici Codului de procedură civilă, această convenție reprezintă legea părților, în raport de prevederile art. 1270 Cod civil.
P. urmare, în virtutea principiului forței obligatorii a contractelor, părțile contractante aveau obligația de a-ți îndeplini obligațiile contractuale întocmai cum au fost ele stipulate, neputând deroga sub nici o formă de la acestea.
P. actul de executare contestat, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli suplimentare, în plus față de plafonul prevăzut în contractul părților, fără a face vreo mențiune referitoare la natura acestor cheltuieli sau împrejurările ce au determinat generarea acestor cheltuieli suplimentare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 308 alin.2 coroborat cu art.115 Cod procedură civilă.
P. Sentința civilă nr. 178 din data de 20.02.2015, pronunțată de Judecătoria B., a fost respinsă cererea de completare a sentinței civile nr._/17.10.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., cerere formulată de contestatoarea B. Comercială Română S.A. în contradictoriu cu intimații V. A., V. G. și B.E.J. G. G. C..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, potrivit art. 281 ind.2 Cod procedură civilă „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
P. contestația la executare înregistrată la data de 04.08.2014 sub nr._ contestatoarea B. Comercială Română SA în contradictoriu cu intimații V. A. și V. G. și B. G. G. C., a solicitat instanței anularea procesului verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat în data de 02.07.2014 în dosarul execuțional nr. 92/2012 și restituirea taxei de timbru în temeiul art. 45 lit. f din O.U.G. 80/2013.
P. sentința civilă nr._/17.10.2014, a fost admisă contestația la executare formulată, a fost anulat procesul verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat la data de 02.07.2014 în dosarul execuțional nr. 92/2012 iar în baza art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013 s-a dispus restituirea către contestatoarea a taxei judiciare de timbru în cuantum de 366 lei.
În cursul judecății, la termenele de judecată acordate, nu a fost prezent reprezentantul contestatoarei și nici nu au fost depuse concluzii scrise. Ca urmare, nu se poate reține că în cauză a fost formulat un petit de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa aferentă xerocopierii dosarului execuțional.
Ca urmare, întrucât instanța nu a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere în sensul art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă, cererea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs contestatoarea B. Comercială Română S.A., recurs înregistrat inițial sub nr._ /a1, dosar în care s-a pronunțat Încheierea de ședință nr. 218/R din 23.04.2015 prin care s-a dispus atașarea acestui dosar la cel prezent, în temeiul art. 96 al. 1 din H.C.S.M. 387/2005.
În motivarea recursului său, contestatoarea a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată odată cu soluționarea contestației la executare, deși a solicitat și cheltuielile constând în taxa de xerocopiere a dosarului execuțional în sumă de 548,08 lei, solicitând modificarea sentinței în sensul acordării și acestor cheltuieli.
În drept, acest recurs a fost motivat pe dispozițiile art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la acest recurs, nu s-a formulat întâmpinare de către intimate.
În recurs, nu au fost administrate alte probe noi.
Analizând sentințele atacate în raport de criticile formulate prin cele două cereri de recurs, probele existente la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța reține următoarele:
În ce privește recursul formulat de intimatul B. E. Judecătoresc “G. G. C.”, prima instanță a reținut în mod corect că prin contractul cadru de colaborare încheiat între părțile în litigiu, acestea au înțeles să plafoneze cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma de 750 lei, ceea ce rezultă în mod explicit din prevederile art. 1 pct. I, II, și XIII din Anexa 1 la același contract.
În contract se face referire la cheltuielile de executare, nu la cheltuielile ce pot fi solicitate creditorului, ceea ce duce la concluzia că părțile semnatare ale contractului de colaborare au convenit asupra tuturor cheltuielilor de executare.
Chiar dacă debitorii creditoarei BCR SA nu au fost parte în acest contract, totuși prin convenția încheiată între recurent și creditoare s-a stabilit de comun acord limitarea cheltuielilor de executare, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, la suma menționată anterior, ținând cont și de numărul mare de dosare execuționale ce urmau a fi înregistrate pe rolul executorului judecătoresc.
Este adevărat că potrivit art. 371 ind.7 Cod procedură civilă, cheltuielile privind executare silită sunt suportate în principal de către debitori iar executorul judecătoresc nu a solicitat ca plata acestor cheltuieli de executare suplimentare să se facă de către creditoare însă potrivit art. 563 alin.1 lit. a Cod procedură civilă, în situația distribuirii sumelor recuperate în urma executării silite, creanțele reprezentând contravaloarea cheltuielilor de executare au prioritate în raport de celelalte creanțe.
Așadar, se poate ajunge la situația în care cheltuielile de executare sunt suportate tot din patrimoniul creditoarei, diminuându-se în acest fel creanța ce urmează a fi recuperată de către creditoare.
Legea nr. 188/2000 și Ordinul Ministerului Justiției nr. 2550/2006 stabilesc cuantumul cheltuielilor ce pot fi solicitate pentru actele de executare efectuate de către executorul judecătoresc însă aceste prevederi legale nu au un caracter imperativ astfel că executorul judecătoresc poate renunța la dreptul de a percepe contravaloarea serviciilor prestate printr-o convenție încheiată în acest sens cu creditorul.
P. urmare, chiar dacă actul de executare contestat nu încalcă prevederile Codului de procedură civilă sau ale Legea nr.188/2000, totuși acesta a fost întocmit cu nerespectarea convenției încheiate de executorul judecătoresc cu creditorul care constituie legea părților, conform art.1270 Cod civil.
P. contractul de colaborare încheiat între creditor și executor nu s-au stabilit obligații în sarcina debitorului, astfel că susținerea în sensul că acest contract nu este opozabil debitorului nu este relevantă în cauză.
Recurentul nu a indicat în mod expres vreunul dintre motivele de casare sau modificare a hotărârii atacate, prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din Codul de procedură civilă, rezultând din motivarea recursului că prima instanță ar fi interpretat greșit natura juridică actului dedus judecății.
Această critică poate fi încadrată în motivul de recurs care atrage modificarea hotărârii, prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă (când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia), dar care nu poate fi reținut din perspectiva considerentelor de mai sus, instanța de fond făcând o corectă aplicare a prevederilor legale ce vizează raporturile juridice născute din contractul părților.
Analizând sub toate aspectele cauza, în temeiul art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de control judiciar nu a reținut vreun motiv de ordine publică de invocat cu consecințe asupra hotărârii atacate.
Și recursul contestatoarei B. Comercială Română S.A., având ca obiect sentința de completare a Sentinței civile nr._/17.10.2014, se dovedește nefondat, prima instanță reținând în mod corect că nu au fost solicitate cheltuielile evocate de către recurentă și că, astfel, nu se impune completarea hotărârii sale.
Verificând actele dosarului de fond, instanța de control judiciar constată că reținerile primei instanțe corespund realității, în sensul că în cursul judecății nu a participat la dezbateri reprezentantul contestatoarei și nici nu au fost depuse concluzii scrise, deși aceasta susține prin cerere de completare a dispozitivului că a solicitat menționatele cheltuieli atât cu ocazia dezbaterilor cât și prin concluziile scrise depuse.
P. contestația formulată s-a solicitat restituirea taxei de timbru nu și alte cheltuieli, iar la data de 02.09.2014 a fost depusă o notă de ședință cu dovada achitării contravalorii copierii dosarului execuțional, în sumă de 548,08 lei, fără a se solicita ca această sumă să fie pusă în sarcina intimatului cu titlu de cheltuieli de judecată, care se acordă la cererea părții interesate în raport de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă (filele 24-25 dosar fond).
În fața primei instanțe, procesul s-a desfășurat la două termene de judecată, primul în data de 05.09.2014 când s-a amânat cauza pentru comunicarea întâmpinării, în condițiile lipsei reprezentantului contestatoarei de la dezbateri, iar la cel de-al doilea termen s-a rămas în pronunțare care a fost amânată pentru depunerea de concluzii scrise, concluzii pe care această recurentă nu le-a depus, contrar susținerilor din cererea sa de completare a hotărârii.
Nici această recurentă nu a indicat în mod expres vreunul dintre motivele de casare sau modificare a hotărârii atacate, prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din Codul de procedură civilă, rezultând din motivarea recursului că prima instanță ar fi aplicat greșit legea în ce privește condițiile completării hotărârii și interpretarea greșită a probelor într-o astfel de cerere.
Această critică poate fi încadrată în motivul de recurs care atrage modificarea hotărârii, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), dar care nu poate fi reținut din perspectiva considerentelor mai sus expuse, instanța de fond făcând o corectă aplicare a prevederilor legale aplicabile.
Analizând sub toate aspectele cauza ce face obiectul acestui recurs, în temeiul art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de control judiciar nu a reținut vreun motiv de ordine publică de invocat cu consecințe asupra hotărârii atacate.
Astfel, pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 al. 1 din Codul de procedură civilă, recursurile declarate de intimatul B. E. Judecătoresc “G. G. C.”, împotriva Sentinței civile nr._ din data de 17.10.2014 și de contestatoarea B. Comercială Română S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1178 din data de 20.02.2015, ambele pronunțate de Judecătoria B., vor fi respinse, dovedindu-se a fi nefondate.
Intimata-recurentă B. Comercială Română S.A. nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar recurentul-intimat B.E.J. G. G. C. le va suporta pe cele proprii, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursurile declarate de intimatul B. E. Judecătoresc “G. G. C.”, împotriva Sentinței civile nr._ din data de 17.10.2014 și de contestatoarea B. Comercială Română S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1178 din data de 20.02.2015, ambele pronunțate de Judecătoria B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. P. V. M. I. L.
GREFIER
D. A.
Red.VM/01.07.2015
Dact.AD/01.07.2015
Ex.2
Jud. fond M. S.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 500/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 278/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
