Contestaţie la executare. Decizia nr. 501/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 501/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 501/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia nr. 501/2013
Ședința publică din data de 04 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Ș. M. – Judecător
Judecător A. G.
Judecător V. M.
Grefier C. L.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta contestatoare A.V.P.S. R., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimatul D. G., împotriva încheierii de ședință din data de 12.11.2012, pronunțată de Judecătoria R. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței de judecată, o adresă emisă de către Judecătoria R. prin care se solicită înaintarea dosarului civil nr._, după soluționarea recursului declarat de recurenta contestatoare A.V.S.P. R..
Cercetând actele și lucrările dosarului instanța constată că, în prezenta cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
P. încheierea de ședință din data de 12.11.2012 s-a dispus respingerea cererii de suspendare a executării silite pornită în dosarul exec. nr . 511/2012 al B.E.J. T. C. T., motivat de faptul că motivele invocate în susținerea acestei cereri vizează aspecte legate de soluționarea contestației la executare și nu se referă nici la vreo urgență sau la vătămarea vreunui drept.
Împotriva încheierii din data de 12,11,2012, in termen legal, a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul respingerii cererii de suspendare a executării silite, motivat de faptul că prima instanța a dat o interpretare greșită disp. art. 403 CPCIV., întrucât acest text de lege nu prevede condiția urgentei sau a vătămării vreunui drept, ci doar depunerea unei cauțiuni, precizând că urgenta este reglementata pe calea art. 403 alin 4 CPCIV.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului in sensul admiterii cererii de suspendare a executării silite.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a textelor de lege incidente, tribunalul constată următoarele:
P. încheierea din data de 12,11,2012 s-a dispus respingerea cererii de suspendare a executării silite, motivat de faptul că aspecte vizate nu au justificat urgenta sau vătămarea vreunui drept.
Motivul de recurs invocat de recurent se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 CPCIV, apreciindu-se că prima instanță a dat o aplicare greșita disp. art. 403 C.P.Civ., care nu presupune decât depunerea unei cauțiuni.
Dispozițiile art. 403 C.p.civ nu instituie o obligație a instanței ci doar o formulă de a dispune suspendarea unei executări silite și care trebuie justificată pe motive temeinice, fiind o măsură excepțională, dată fiind necesitatea ca titlul executoriu să fie aduse la îndeplinire într-un termen cât mai scurt.
Simplul fapt al achitării cauțiunii nu constituie o condiție unică de admisibilitate a cererii de suspendare, aceasta fiind una dintre condițiile prealabile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii, instituită de lege în vederea recuperării pagubei pricinuite creditorului urmăritor, esențială fiind analiza utilității luării unei asemenea măsuri.
Or, în cauză, nu s-a justificat în vreun fel necesitatea luării acestei măsuri, întemeiată pe împrejurări de natură a constitui un motiv considerat de lege ca fiind excepțional și care să permită aplicarea dispozițiilor art. 403 C.p.civ; în plus, potrivit art.371 ind. 1C.pr.civ, obligațiile impuse in sarcina contestatoarei trebuiau executate de buna voie, de la data când hotărârea a devenit irevocabila, trecând mai bine de jumătate de an.
În considerarea celor ce preced, tribunalul, în baza art. 312 alin 1 CPCIV., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta AVSP R. împotriva încheierii de ședință din data de 12.11.2012 pronunțată de Judecătoria R..
Irevocabilă.
Pronunțată ședința publică din 04.04.2013.
Președinte Judecător Judecător
S. Ș. M. A. G. V. M.
Grefier
C. L.
Red. AG/13.05.2013
Tehnored. CL/13.05.2013
Judecător fond: C. P.
2 ex.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 71/2013. Tribunalul BRAŞOV | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








