Pretenţii. Decizia nr. 557/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 557/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 557/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 557/R
Ședința publică din 16 aprilie 2013
Completul de judecată R5 compus din:
PREȘEDINTE – M. I. I. – judecător
Judecător – C. R.
Judecător – A. I.
Grefier - V. P.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenta pârâtă N. A. împotriva Încheierii pronunțată de Judecătoria B. în ședința publică din data de 21 noiembrie 2012, în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile de față care s-a dezbătut în fond la data de 2 aprilie 2013, când părțile prezente au pus concluzii, în sensul celor consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 9 aprilie 2013 și apoi pentru data de 16 aprilie 2013.
T R I B U NA L U L,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. încheierea ședinței publice din data de 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii formulate de către reclamanta Asociația de proprietari „I.” B. în contradictoriu cu pârâții N. A., N. A. C. și N. C. R..
Reclamanta a fost obligată la plata către pârâta N. A. a sumei de 191,96 Euro echivalent în lei la data plății și 37,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
P. cererea depusă în data de 29.10.2012, reclamanta a învederat că debitorul a plătit sumele restante și nu mai are nicio pretenție împotriva acestuia.
În termenul de amânare a pronunțării, pârâta N. A., prin mandatar a depus concluzii scrise (f. 43-48) prin care a învederat că persoana pe care mandatat-o să vândă locuința, respectiv numitul V. I. nu a plătit banii la asociație ci i-a plătit numitul P. S., cel care este actualul proprietar al imobilului din ., .. Nu există la Asociația de Proprietari o hotărâre pentru perceperea de penalități și văzând că li s-a cerut modul de calcul, au făcut acel înscris pe care l-au depus în data de 29.10.2012 că nu mai au nicio pretenție.
S-a mai arătat că penalitățile de întârziere nu sunt dovedite și această pretenție accesorie trebuie respinsă ca neîntemeiată iar cu privire la plata de 150 de lei reprezentând servicii de verificare a listelor de plată și întocmirea extrasului de cont, reclamanta nu a dovedit achitarea acestei sume cu titlu de prestări servicii în baza unei convenții încheiate în legătură cu dosarul de față și se impune respingerea acestor pretenții.
În ceea ce privește cererea formulată de către reclamantă în data de 29.10.2012, această este semnată și poartă ștampila asociației de proprietari iar prin această cerere, se învederează că reclamanta nu mai are nicio pretenție împotriva debitorilor.
Chiar dacă nu este formulată expres ca o cerere de renunțare la judecată, potrivit art. 84 Cod pr. civ., instanța nu este legată de denumirea dată de parte cererii formulate ci trebuie să țină cont de intenția urmărită de partea respectivă prin formularea acelei cereri.
Întrucât se arată în mod expres faptul că reclamanta nu mai are nici un fel de pretenții de la debitori, cererea formulată trebuie considerată ca o cerere de renunțare la judecată, mai ales că se învederează că a fost achitat debitul pretins de reclamantă prin cererea introductivă.
Față de manifestarea de voință din partea reclamantei, instanța nu mai poate analiza fondul pretențiilor formulate inițial în sensul respingerii cheltuielilor reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere și a serviciilor de verificare a listelor de plată și întocmire a extrasului de cont.
Pârâta N. A. nu a formulat pretenții proprii în acest dosar, instanța fiind investită numai cu cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de întreținere restante și prin urmare, nu se poate admite în parte cererea reclamantei în sensul obligării pârâților numai la plata cheltuielilor restante întrucât acest lucru ar însemna încălcarea principiului disponibilității, reclamanta nemaiavând pretenții de la acești pârâți.
De altfel, prin cererea formulată reclamanta a pretins cheltuielile de întreținere restante numai pentru perioada septembrie 2009 – decembrie 2011, adică exact cele care au fost achitate prin chitanțele depuse la dosar (f. 35-36) iar în condițiile în care pârâții ar fi din nou obligați la plata cheltuielilor de întreținere pentru această perioada, ar însemna ca reclamanta să obțină un nou titlu executoriu pentru aceleași cheltuieli de întreținere.
Nu prezintă în speță relevanță persoana care a achitat cheltuielile de întreținere în numele pârâtei, instanța nefiind investită cu analiza chitanțelor care atestă plata acestor cheltuieli.
Față de prevederile art. 246 alin. 3 Cod pr. civ., reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de către pârâta N. A., conform dovezilor depuse la dosar (f. 49-50).
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta N. A., solicitând admiterea recursului, anularea încheierii recurate și trimiterea cauzei Judecătoriei B., pentru continuarea judecății, iar pe fond, respingerea pretențiilor reclamantei privind plata penalităților și menținerea dispoziției de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că, în mod nelegal, nu au fost citați și copiii săi, moștenitori ai defunctului soț, că pentru aflarea adevărului, instanța de fond trebuia să continue judecata și în urma analizării înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, să constate că reclamanta nu a formulat cerere de renunțare la judecată ci o cererea prin care reclamanta a arătat că nu mai are alte pretenții.
Recurenta arată că prima instanță a solicitat în mod corect reclamantei depunerea procesului verbal de stabilire a penalităților, deoarece aceasta a încercat să inducă în eroare instanța de judecată prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de 29.10.2012.
Apartamentul a fost vândut prin mandatar V. I. reclamanta luând toți banii reprezentând prețul obținut, iar copiii săi, în calitate de moștenitori ai defunctului lor tată și soț al pârâtei, nu au primit nicio sumă din acest preț.
Recurenta susține de asemenea, că din prețul vânzării apartamentului, potrivit chitanței depuse la dosarul cauzei, asociația de proprietari reclamantă și-a reținut, pe lângă cheltuielile de întreținere, și penalități nedovedite, motiv pentru care instanța de fond trebuia să analizeze toate aceste aspecte iar nu să ia act de renunțarea la judecată a reclamantei.
Instanța de fond, raportat la prevederile art. 247 Cod proc. civ., nu putea lua act de renunțare la judecată, deoarece intrase în dezbaterea fondului. De asemenea, instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre fără drept de apel.
Recurenta a invocat și prevederile art. 147 Cod proc. civ., arătând că încheierea din data de 14.11.2012 este nesemnată, ceea ce atrage nulitatea încheierii din data de 21.11.2012, ce face obiectul recursului.
Recursul este legal timbrat.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Examinând sentința civilă, în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Încheierea de amânare a pronunțării din data de 14.11.2012 poartă semnătura judecătorului fondului și a grefierului de ședință, astfel încât motivele de recurs relative la nulitatea încheierii recurate, pentru nesemnarea acestei încheieri, raportat la prevederile art. 147 și, respectiv art. 260 alin. final și 261 alin. 1 pct. 8 Cod proc. civ., sunt nefondate (f. 42 dos. fond).
Potrivit art. 246 alin. 1 și 2 Cod proc. civ.,
„(1)Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
(2)Renunțarea la judecată se constată prin încheierea dată fără drept de apel.”
Astfel renunțarea la judecată poate fi făcută oricând în cursul procesului, fie verbal, fie prin cerere scrisă. Dacă însă reclamantul renunță la judecată după ce s-a comunicat cererea de chemare în judecată pârâtului, dar înainte de a se intra în dezbaterea fondului, nu este necesar consimțământul pârâtului dar, la cererea acestuia, reclamantul poate fi obligat la cheltuieli de judecată.
Când s-a intrat în dezbaterea fondului, renunțarea la judecată poate fi făcută numai cu învoirea pârâtului.
Momentul dezbaterii asupra fondului începe o dată cu admiterea probelor.
În speță, la cel de-al doilea termen de judecată, după comunicarea cererii de chemare în judecată pârâților și înainte de a intra în dezbaterea fondului, reclamanta Asociația de Proprietari de A. INDEPENDENȚA a depus o notă de ședință, prin care a arătat că nu mai are nicio pretenție împotriva pârâților, sumele restante fiind achitate, anexând în acest sens copiile a trei chitanțe (f. 34 – 37 dos. fond).
Instanța de fond a calificat în mod corect această notă de ședință ca fiind o cerere de renunțare la judecată, față de conținutul său. Mai mult decât atât, reclamanta, care era direct interesată în calificarea dată de instanța de fond cererii pe care a depus-o, nu a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a luat act de renunțarea la judecată în temeiul acestui înscris depus de reclamantă.
De asemenea, față de momentul la care cererea a fost depusă de reclamantă, respectiv înainte de a se intra în dezbaterea fondului, nu era necesar acordul pârâților pentru valorificarea acestui act procesual de dispoziție al reclamantei, astfel că opoziția pârâtei N. A., prin mandatar, exprimată la termenul de judecată din data de 14.11.2012, față de cererea de renunțare la judecată, nu produce efecte juridice.
Recurenta pârâta N. A. a solicitat continuarea judecății în dosarul de fond, fiind nemulțumită de faptul că mandatarul a achitat în numele său, pe seama asociației de proprietari, sume mult mai mari, rezultate din vânzarea apartamentului, inclusiv penalități cu care pârâta nu este de acord și că, în acest fel, copiilor săi, în calitate de moștenitori ai soțului defunct, nu au mai beneficiat de vreo sumă de bani din prețul casei. Însă, în lipsa vreunei cereri reconvenționale pe care pârâta să o fi formulat în fața primei instanțe, împotriva reclamantei, pârâta nu poate justifica vreun interes în continuarea procesului, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță.
Mai mult decât atât, raporturile dintre pârâtă și mandatarul său, modul în care acesta și-a îndeplinit mandatul, faptul că pârâta nu e de acord cu suma vărsată către asociație în contul cheltuielilor de întreținere restante de către noul proprietar, din prețul de vânzare al locuinței și chestiunile legate de masa succesorală după soțul defunct al pârâtei, exced obiectului cauzei – acțiune în pretenții formulată de asociația de proprietari, având ca obiect plata cheltuielilor de întreținere restante și a penalităților aferente iar aceste apărări nu au eficiență în lipsa formulării unor cereri proprii pentru valorificarea lor, în contextul în care pretențiile reclamantei au fost satisfăcute până la primul termen de judecată acordat în primă instanță.
În ceea ce privește citarea pârâților N. A. C. și N. C. R. (copiii recurentei pârâte și moștenitori ai defunctului N. C.), aceștia au fost citați pentru primul termen de judecată din data de 03.10.2012, omițându-se citarea lor și pentru termenul următor de judecată din data de 14.11.2012. Însă, deși încheierea prin care s-a luat act de renunțare la judecată le-a fost comunicată și pârâților necitați, aceștia nu au declarat recurs pentru a invoca acest aspect, iar necitarea lor nu poate fi invocată ca motiv de recurs de către o altă parte, respectiv de către pârâta N. A. care a fost legal citată.
Prevederile art. 247 Cod proc. civ., invocate prin motivele de recurs, nu sunt incidente în cauză, deoarece acestea reglementează instituția renunțării la însuși dreptul pretins, în speță fiind aplicabile prevederile art. 246 Cod proc. civ., care se referă la renunțarea la judecată.
Având în vedere aceste considerente, instanța, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă N. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă N. A. împotriva încheierii civile pronunțată de Judecătoria B. în ședința publică din data de 21.11.2012 în dosar nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. I. C. R. A. I.
GREFIER
V. P.
Red.C.R/04.09.2013
Dact.V.P./05.09.2013
- 2 ex -
Jud. fond R. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 553/2013. Tribunalul BRAŞOV | Partaj judiciar. Decizia nr. 432/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
