Contestaţie la executare. Decizia nr. 1601/2012. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1601/2012 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 06-12-2012 în dosarul nr. 1601/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 1601/2012

Ședința publică din data de 06 decembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE – S. Ș. M. – judecător

Judecător – D. M.

Judecător – A. G.

Grefier – C. M. A.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta intimată ., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimații contestatori L. C. C. și L. L. C. și cu intimata B. C. R. SA, prin reprezentant legal, împotriva Sentinței civile nr. 6349/04.05.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat M. U. în substituirea doamnei avocat Scaunașu A. pentru recurenta intimată și avocat G. N. pentru intimații contestatorii L. C. C. și L. L. C., lipsă fiind intimata B. Comercială Română SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.

Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatei B. Comercială Română SA, în trei exemplare.

Instanța având în vedere dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, care instituie obligația formulării întâmpinării cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată stabilit pentru soluționarea pricinii, față de prevederile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, pune în discuție excepția tardivității formulării întâmpinării.

Reprezentantul convențional al recurentei intimate solicită admiterea excepției tardivității.

Reprezentantul convențional al intimaților contestatori L. C. C. și L. L. C. solicită admiterea excepției tardivității.

Având în vedere dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, care instituie obligația formulării întâmpinării cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată stabilit pentru soluționarea pricinii, instanța constată tardivitatea formulării întâmpinării în termenul legal prevăzut.

Instanța pune în discuție excepția tardivității recursului formulat de recurenta intimată ..

Reprezentantul convențional al recurentei intimate solicită respingerea excepției tardivității recursului având în vedere înscrisurile depuse la termenul anterior de judecată din care rezultă că recursul a fost formulat și depus în termen legal.

Reprezentantul convențional al intimaților contestatori L. C. C. și L. L. C. solicită admiterea excepției tardivității recursului. În urma verificărilor efectuate atât la Judecătoria B., cât și la Tribunalul B. rezultă că recursul a fost înregistrat la aceeași dată, fiind tardiv.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată că,

P. Sentința civilă nr. 6349, pronunțată la data de 04.05.2012, în dosarul civil nr._, Judecătoria B. a hotărât următoarele:

A respins excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei B. C. R. S.A. .

A admis în parte contestația la executare formulată și precizată de contestatorii L. C. C.si L. L. C., în contradictoriu cu intimatele S.C. S. C. S.R.L., și, în consecință:

A desființat actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 576/2011 - B.E.J. M. M. I., respectiv: procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 24.11.2011, somația emisă la data de 12.01.2012 si publicația de licitație din data de 17.04.2012.

A respins restul pretențiilor contestatorilor.

A obligat intimata S.C. S. C. S.R.L. să plătească contestatorilor suma de 8195,5 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această sentință Judecătoria B. a constatat următoarele:

P. contestația la executare formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.01.2012 sub nr._ contestatorii L. C. C. și L. L. C. în contradictoriu cu intimatele S.C. S. C. S.R.L. și B. C. R. S.A. au formulat contestație la executare împotriva titlurilor executorii constând în contractul de credit nr._/27.04.2007 emis de intimata B. C. R. S.A., contractul de ipoteca autentificat sub nr. 686/02.05.2007 la B.N.P. Ficard C. N., procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 24.11.2011 si a încheierii de încuviințare a executării silite din ședința camerei de consiliu din data de 05.12.2011 a Judecătoriei B..

Cu cheltuieli de judecata.

În motivare, contestatorii au arătat că la data de 27.04.2007 numitul Wieshofer Aneste, în calitate de împrumutat a încheiat cu intimata B.C.R. - Suscursala B., contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ pentru suma de_ euro, pe o perioada de 300 luni, convenție în care contestatorii au calitatea de giranți cu ipotecă. In acest sens s-a încheiat un contract de ipoteca autentificat sub nr. 686/02.05.2007 la B.N.P. Ficard C. N., constituind asupra imobilului proprietate a contestatorilor o ipoteca de rang I. Totodată, prin contractul de fideiusiune nr._/A/27 04 2007, contestatorii s-au obligat să plătească creditul în valoare de_ euro, plus alte cheltuieli. Începând cu data de 01.04.2010 împrumutatul n-a mai plătit ratele către bancă, fiind arestat în Germania. Potrivit obligațiilor asumate, contestatorii au început să achite sumele cu titlu de rate scadente. La data de 24.01.2012 intimata B. C. R. S.A. a emis înscrisul potrivit căruia nu există restante, astfel că obligația de plată lunară a creditului a fost îndeplinită.

În probațiune, contestatorii au solicitat, s-a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe disp. art. 399 și următoarele C.pr.civ.

Contestația la executare a fost legal timbrată.

Intimata B. C. R. S.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, întrucât creanța a fost cesionata prin contractul de cesiune nr. J 554/10 06 2009 încheiat intre B. C. R. S.A. si S.C. Bucharest Financial Plazza S.R.L. si ulterior către S.C. S. C. S.R.L., prin contractul de cesiune nr. 49/05.08.2009.

În ceea ce privește fondul cauzei, întrucât debitul cesionat n-a fost achitat s-a pornit de către intimata S.C. S. C. S.R.L. executarea silită împotriva contestatorilor.

De asemenea intimata arata ca numitul Wieshofer are contractate 3 credite de la B. C. R. S.A. și întrucât nu a respectat graficele de rambursare, banca a procedat la aplicarea art. 7.4 lit. g din contract, potrivit căruia - banca are dreptul sa declare scadent prezentul credit împreună cu dobânzile aferente, comisioanele, spezele si oricare alte sume datorate, în cazul în care împrumutatul nu-și îndeplinește oricare din obligațiile asumate prin celelalte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca.

În dovedirea susținerilor din întâmpinare intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Intimata S.C. S. C. S.R.L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare.

În cuprinsul întâmpinării se arată că rațiunea pentru care a fost declarata scadența anticipata a contractului de credit nr._/27.04.2007 a fost art. 7.4 lit. g din condițiile generale de creditare, ce fac parte integrantă din cuprinsul contractului de credit 2 (contractul nr. 28/_/16.01.2008). O astfel de clauza este de natura sa diminueze riscurile pe care banca si le asuma pe parcursul derulării contractelor de credit.

Pe de alta parte intimata arata că susținerile contestatorilor sunt reale, în sensul că aceștia au achitat ratele scadente, însă motivul determinant ce a generat declararea scadentei anticipate a contractului de credit nr. 1 nu este dat de faptul că aceștia n-au achitat ratele, ci de faptul ca acest din urma contract a fost contaminat de celelalte doua contracte pe care împrumutatul le-a încheiat cu banca.

La termenul din data de 09.04.2012 contestatorii au depus la dosarul cauzei o nota de ședință, prin care si-au precizat acțiunea, arătând ca prin prezenta acțiune contestă contractul de credit nr._/27.04.2007, contractul de ipoteca autentificat sub nr. 686/02.05.2007 la B.N.P. Ficard C. N., procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare din 24 11 2011, încheierea de încuviințare a executării silite din ședința camerei de consiliu din data de 5 12 2011 a Judecătoriei Brasov și somația emisa la data de 12.01.2012.

În motivarea precizării de acțiune se arată că actul vizând cesiunea nu a fost adus la cunoștința contestatorilor, or potrivit art. 1393 Cod civil, cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoana decât după ce a notificat debitorului cesiunea. Ca atare, toate actele întreprinse de către intimata S.C. S. C. S.R.L. sunt nule.

În ceea ce privește clauza cuprinsa in art. 7.4 lit. g, aceasta este abuziva, urmând a se constata nulitatea acesteia.

In data de 23 04 2012 contestatorii si-au întregit acțiunea, în sensul ca la data de 17.04.2012 B. M. M. I. a emis publicația de licitație, începându-se procedura de vânzare a imobilului proprietate al contestatorilor, motiv pentru care aceștia solicită și anularea acestui act.

Intimata B. C. R. S.A. a depus o nota de ședință prin care a invocat excepția inadmisibilității petitului având ca obiect constatarea nulității clauzei cuprinsa la art. 7.4 lit. g din condițiile generale de creditare, parte integranta din contractul de credit, întrucât pe calea contestației la titlu nu se poate contesta titlul executoriu în ceea ce privește validitatea sa în fond, ci numai înțelesul, întinderea și aplicarea sa.

Analizând actele și lucrările dosarului Judecătoria B. a reținut următoarele:

Intre numitul Wieshofer Aneste, in calitate de împrumutat si intimata B. C. R. S.A. s-au încheiat următoarele contracte de credit: contractul de credit nr._/27 04 2007, iar în garantarea obligațiilor rezultate din acest contract s-a încheiat pe de o parte contractul de ipoteca autentificat sub nr. 686/02.05.2007 la B.N.P. Ficard C. N. cu contestatorii L., prin care aceștia au constituit o ipoteca de rang I asupra imobilului proprietate al lor si contractul de fidejusiune nr._ /A/27 04 2007, prin care contestatorii s-au obligat în solidar cu debitorul la plata sumei de 41.000 euro.

Numitul Wieshofer Aneste a incheiat cu B. C. R. S.A. in data de 16.01.2008 un alt contract de credit sub nr. 28/_, prin care banca l-a împrumutat cu suma de 101.940 euro, iar in data de 24.09.2008 s-a încheiat cel de-al treilea contract de credit pentru suma de 45.000 euro.

P. contractul de cesiune nr. J 554/10.06.2009 B. C. R. S.A. a cesionat creanța aferenta contractelor de credit către S.C. Bucharest Financial Plazza S.R.L., care ulterior a cesionat aceeași creanță către intimata S.C. S. C. S.R.L.

Contestatorii au formulat prezenta acțiune împotriva titlurilor executorii constând în: contract de credit nr._/27.04.2007 încheiat cu intimata B. C. R. S.A. și contract de ipoteca autentificat sub nr. 686/02.05.2007 la BNP Ficard C. N., solicitând sa se constate faptul ca clauza cuprinsa în art. 7.4 lit. g din condițiile generale de creditare este abuziva, urmând a se constata nulitatea acesteia.

Intimata B. C. R. S.A. a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, motivat de faptul ca executarea a fost pornita de către intimata S.C. S. C. S.R.L.. Legitimarea procesuala nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus in judecata, ci la dreptul de a reclama in justiție si la obligația de a răspunde fata de pretențiile formulate prin actul de învestire al instanței. Instanța va respinge această excepție, întrucât intimata B. C. R. S.A. are calitate procesual pasivă raportat la petitul privind contestarea contractului de credit, a contractului de ipoteca și vis a vis de petitul având ca obiect constatarea nulității clauzei cuprinsa in art. 7.4 lit. g din condițiile generale de creditare.

Raportat la acest petit, prin care se contesta contractul de credit nr._/27.04.2007 încheiat cu intimata B. C. R. S.A., contractul de ipoteca autentificat sub nr. 686/2 05 2007 la BNP Ficard C. N., precum si constatarea nulității clauzei cuprinsa în art. 7.4 lit. g din condițiile generale de creditare, instanța îl va respinge din următoarele considerente:

Potrivit art. 399 al 3 C.pr.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu, care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o alta cale de atac.

Potrivit art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.

Art. 372 C.pr.civ. prevede că “executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.

În categoria titlurilor executorii la care se refera textul de lege mai sus evocat sunt incluse hotărârile judecătorești, precum și alte înscrisuri cărora legea le recunoaște în mod expres valoarea de titluri executorii.

Dreptul de a cere executarea silită reprezintă o componentă esențială a dreptului material la acțiune în sens generic, aceasta incluzând aptitudinea de a sesiza instanța de judecată, dar si aceea de a iniția direct procedura specifica de executare, în cazul nerespectării obligațiilor asumate în temeiul unui înscris recunoscut de lege ca fiind titlu executoriu, fie autentic, fie sub semnătură privata.

În prezenta speță, atacarea titlurilor executorii mai sus identificate, precum și a clauzei cuprinsa in art. 7.4 lit. g din Condițiile generale de creditare poate fi analizată numai în cadrul unei acțiuni de drept comun și nu pe calea contestației la executare, întrucât posibilitatea utilizării apărărilor de fond e condiționata de inexistenta unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, în cadrul cărora acestea sa poată fi invocate. Astfel, calea aleasa de către contestatori nu este admisibilă, motiv pentru care instanța va respinge aceste petite.

Contestatorii au solicitat anularea încheierii de încuviințare a executării silite, admisă în ședința camerei de consiliu din data de 05.12.2011 a Judecătoriei B..

Potrivit art. 373 indice 1 al 5 C.pr.civ. - încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusa niciunei cai de atac. Ca atare, contestatorii nu au posibilitatea sa atace aceasta încheiere si ca atare cererea acestora este inadmisibilă, motiv pentru care instanța va respinge si acest petit.

În ceea ce privește actele de executare contestate de către contestatori, instanța reține următoarele: așa cum s-a arătat în considerentele prezentei sentințe, B. C. R. S.A. a cesionat creanța aferenta contractelor de credit încheiate cu împrumutatul Wieshofer Aneste către S.C. Bucharest Financial Plazza S.R.L., prin contractul de cesiune nr. J 554/10.06.2009 B. C. R. S.A., care ulterior a cesionat creanța către intimata S.C. S. C. S.R.L. prin contractul de cesiune nr. 49/05.08.2009.

Cesiunea de creanță este un act juridic civil, cu titlu oneros sau gratuit, prin care o persoana, numita cedent, transmite o creanța unei alte persoane, numita cesionar, aceasta dobândind astfel dreptul de a încasa creanța de la debitor, numit si debitorul cedat. F. de debitorul cedat si fata de terți cesiunea de creanța devine opozabila numai după ce a fost notificata debitorului ori a fost acceptata de către acesta prin act autentic, potrivit art. 1393 Cod civil.

Cu toate că cesiunea de creanță își produce efectele între cedent si cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei fata de terți, trebuie îndeplinite anumite formalități de publicitate. publicitatea cesiunii poate fi făcută în doua feluri: prin notificarea cesiunii către debitor sau prin acceptarea cesiunii de către debitor.

Astfel, acceptarea cesiunii de creanța, din partea debitorului cedat, semnifică luarea la cunoștință despre schimbarea creditorului si a clauzelor esențiale ale contractului de cesiune.

Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă faptul că aceste formalități ar fi fost îndeplinite, motiv pentru care instanța a admis în parte contestația la executare, așa cum a fost formulată și precizată ulterior, iar în temeiul art. 404 alin.1 din C.pr.civ. a desființat actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 576/2011 B. M. M. I., respectiv procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 24.11.2011, somația emisă la data de 12.01.2012, și publicația de licitație din data de 17.04.2012, restul pretențiilor fiind respinse, pentru motivele mai sus arătate.

Reținând culpa procesuală a intimatei S.C. S. C. S.R.L., în temeiul art. 274 alin. 1 din C.pr.civ. aceasta a fost obligată să plătească contestatorilor suma de 8195,5 lei cheltuieli de judecata, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar si onorariul avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata S.C. S. C. S.R.L., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației la executare.

În expunerea de motive recurenta a arătat următoarele:

Scurtă prezentare a situației de fapt:

Între B. COMERCIALĂ ROMANĂ S.A. (denumită în continuare „B.”) și Wieshofer Aneste, în calitate de împrumutat au fost încheiate:

I. Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 27.04.2007 (denumit în continuare „Contractul de credit 1”) prin care B. a acordat împrumutatului un credit în valoare de 41.000,00 Euro;

În garantarea obligațiilor rezultate din Contractul de credit 1, între B. COMERCIALĂ ROMANĂ S.A., în calitate de creditor ipotecar și L. C. C. și L. L. C., în calitate de garanți ipotecari s-a încheiat:

Contractul de ipotecă din data de 02.05.2007 autentificat prin încheierea de autentificare nr. 686 din data de 02.05.2007 de către BNP Ficard C. N. (denumit în continuare „Contractul de ipotecă”) prin care garanții ipotecari au constituit în favoarea Băncii, o ipotecă de R. I asupra imobilului - situat în Municipiul B., ., ., ., înscris în C.F. nr. 7052 a localității S., identificat la A+2, sub ar. top. 3168/1/2/2/28/1 - apartament compus din 3 camere și dependințe, cu cota de 18,20/601 din PUC.

Contract de fidejusiune nr._/A încheiat la data de 27.04.2007 între Bancă, în calitate de creditor și L. L. C. în calitate de fidejusor prin care fidejusoarea renunța la beneficiul de discuțiune și diviziune, obligându-se în mod solidar cu debitorul la plata sumei de 41.000 Euro.

II. Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 28/_ din data de 16.01.2008 (denumit în continuare „Contractul de credit 2”) prin care B. a acordat împrumutatului un credit în valoare de 101.940,00 Euro.

În garantarea obligațiilor rezultate din Contractul de credit 2, între B. Comercială Română, în calitate de Creditor Ipotecar și Schmirl A., în calitate de garant ipotecar s-a încheiat Contractul de ipotecă din data de 16.01.2008, autentificat prin încheierea de autentificare nr. 100 din data de 16.01.2008 de către BNP C. L..

III. Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 24.09.2008 (denumit în continuare „Contractul de credit 3”) prin care B. a acordat împrumutatului un credit în valoare de 45.000,00 Euro.

În garantarea obligațiilor rezultate din Contractul de credit 3, între B. Comercială Română, în calitate de Creditor Ipotecar și împrumutat în calitate de Garant Ipotecar a fost încheiat Actul

Ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de împrumutat prin Contractul de credit, B. a emis Notificarea nr._/12.05.2009, prin care debitorului - contestator i-a fost comunicată iminența declarării scadenței anticipate a creditului.

P. Contractul de cesiune nr. J 554/10.06.2009 B. a cesionat creanța certă, lichidă și exigibilă aferentă Contractului de credit împreună cu orice alte drepturi, fructe și beneficii prezente și viitoare către S.C. BUCHAREST FINANCIAL PLAZZA S.R.L., care ulterior, prin Contractul de cesiune nr. 49/05.08.2009, a cesionat aceeași creanță către S.C. S. C. S.R.L.. (denumite în continuare „Contractele de cesiune”).

Împrumutatului i-a fost pusă în vedere iminența declarării scadenței anticipate a contractelor așa cum rezultă din notificările anexate prezentei. In cele din urmă a fost declarata scadența anticipată a Contractului de credit 3 așa cum rezultă din Notificarea nr._/12.05.2009.

Potrivit contractului mai sus citat în cazul în care situația împrumutatului nu mai permite rambursarea creditului B. poate lua orice măsură inclusiv declararea scadenței anticipate a celorlalte contracte de credit încheiate de împrumutat.

Ulterior declarării scadenței anticipate a fost încheiat Contractul de cesiune nr. J254/2009 B. a cesionat creanța certă, lichidă și exigibilă aferentă Contractului de credit împreună cu orice alte drepturi, fructe și beneficii prezente și viitoare către S.C. S. C. S.R.L.

Pe fondul cauzei:

Contestatorii au fost notificați cu privire la încheierea Contractului de cesiune de creanță.

Instanța de fond în mod eronat reține că:

„Cu toate că cesiunea de creanță își produce efectele între cedent și cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei față de terți, trebuie îndeplinite anumite formalități de publicitate. Publicitatea cesiunii poate fi făcută în doar două feluri: prin notificarea cesiunii către debitor sau prin acceptarea cesiunii de către debitor.”

Învederează instanței de recurs faptul că există și o a treia modalitate de a notifica debitorul cedat cu privire la încheierea Contractului de cesiune de creanță respectiv înscrierea acestuia în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare, modalitate prevăzută de lege și pe care instanța la pronunțarea sentinței atacate nu a avut-o în vedere.

Contractul de cesiune de creanță nr. J 554/10.06.2009 a fost înscris în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare sub nr. 2009-_-PRX.

Art. 1393 vechiul C.civ. prevede următoarele:

„Cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea.”

În cadrul articolului mai sus citat legiuitorul face trimitere la Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, cu modificările ulterioare („Legea”) art. 2 lit. a) din Titlul IV.

Art. 29, Titlul VI, Capitolul III din Lege prevede următoarele:

„(1) Garanțiile reale și sarcinile constituite pe bunuri mobile, care cad sub incidența prezentului titlu, îndeplinesc condiția de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanție reală la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, denumită în continuare arhiva….

(3) P. înscrierea garanției reale creditorii pentru care se înscrie ulterior o garanție reală asupra aceluiași bun sunt prezumați că au cunoștința despre existența garanției reale, proba contrarie nefiind admisibilă.”

Instanța afirmă că „Față de debitorul cedat și față de terți cesiunea de creanță devine opozabilă numai după ce a fost notificată debitorului.... „. învederează instanței de recurs faptul ce debitorul cedat, garant ipotecar în Contractul de credit nu poate avea un tratament preferențial față de ceilalți terți.

Astfel, precizează că relevantă sub aspectul conturării noțiunii de „notificare” este și înscrierea contractului de cesiune de creanță la Arhiva electronică de garanții reale mobiliare. Această înscriere este făcută în mod evident în scop de publicitate/opozabilitate, iar debitorii cedați au calitatea de terți în Contractul de cesiune.

Astfel, potrivit art. 2 lit. a) coroborat cu art. 29 alin (1), Titlu VI (Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare) din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice cesiunile drepturilor de creanță îndeplinesc condiția de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanție reală la Arhiva electronică de garanții reale mobiliare.

Mai mult, prevederile art. 99 alin (1) din Legea nr. 99/1999 sunt în sensul că între cesiunea notificată debitorului sau acceptată de către acesta și cesiunea înscrisă la arhivă va avea prioritate cesiunea înscrisă.

Pe de altă parte, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanță de către debitorul cedat nu are nicio influență asupra validității acestei operațiuni juridice, iar, în ceea ce privește opozabilitatea, trebuie analizată exclusiv din perspectiva subiecților de drept cărora li se poate realiza plata în mod valabil, dar și a celorlalte modalități de stingere a creanței cedate în raporturile cu cedentul sau/și cesionarul.

În cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanței ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operațiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanșată de cesionarul devenit creditor, pentru că nu ar justifica existența unui interes legitim în derularea unui astfel de demers și ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligația pe care și-a asumat-o față de creditorul inițial. (Tribunalul Prahova în Decizia civilă nr. 101/27.01.2010).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, art. 304pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ.

În probațiune, recurenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea de recurs a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 97 lei și timbru judiciar de 5 lei.

În recurs, a depus întâmpinare intimata B. COMERCIALĂ ROMANĂ S.A., însă, raportat la momentul înregistrării acesteia, văzând și dispozițiile art. 308 alin. 2 și 103 alin. 1 C.pr.civ., instanța de recurs a constat tardivitatea depunerii întâmpinării.

La termenul de judecată de la data de 06.12.2012, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 4 și 5 C.pr.civ. a invocat și pus în discuție excepția tardivității cererii de recurs.

Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor.

Relativ la excepția tardivității cererii de recurs instanța reține următoarele:

Conform art. 301 C.pr.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Sentința civilă nr. 6349, pronunțată de Judecătoria B. la data de 04.05.2012, i-a fost comunicată recurentei intimata S.C. S. C. S.R.L. la data de 16.05.2012, conform dovezii de comunicare depusă la dosar (fila 22 vol. II).

Cererea de recurs a fost înregistrată la Judecătoria B. la data de 15.06.2012, cu depășirea termenului legal de 15 zile mai sus evocat, astfel după cum rezultă din dovada de înregistrare existentă la dosar (fila 2) și după cum reiese și din înregistrările efectuate în sistemul informatic al instanței.

Susținerile reprezentantului recurentei cu privire la înregistrarea cererii de recurs anterior datei de 15.06.2012, nu pot fi primite de către instanță, deoarece înscrisurile depuse în acest sens atestă efectuarea unei expedieri prin poștă către Tribunalul B., fără însă a se putea determina ce fel de înscrisuri cuprindeau această scrisoare recomandată, și cărei cauze îi era destinată, fiind de notorietate că această recurentă este parte în numeroase dosare aflate pe rolul acestei instanțe.

Art. 103 alin. 1 C.pr.civ. stabilește că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Cu cererea de recurs a fost înregistrată la Judecătoria B. după împlinirea termenului legal de 15 zile, iar recurenta nu a probat împiedicarea printr-o împrejurare mai presus de voința sa, excepția tardivității urmează a fi admisă, iar pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., cererea de recurs formulată de recurenta S.C. S. C. S.R.L., împotriva Sentinței civile nr. 6349, pronunțată de Judecătoria B. la data de 04.05.2012, în dosarul cu nr. de mai sus, va fi respinsă ca fiind tardiv formulată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității.

Respinge cererea de recurs formulată de recurenta S.C. S. C. S.R.L., cu sediul în București, ., . II, III și IV, sector 5, împotriva Sentinței civile nr. 6349, pronunțată de Judecătoria B. la data de 04.05.2012, în dosarul nr._, ca fiind tardivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 decembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

S. Ș. M. D. M. A. G.

GREFIER

Pentru C. M. A.

plecat din instanță, semnează

Grefier șef secție

I. M.

Red. DM/19.03.2013

Tehnoredact:AD/20.03.2013

2 ex.

Jud fond. L. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1601/2012. Tribunalul BRAŞOV