Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 102/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 102/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 102/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 102/.> Ședința publică de la 06 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F.
Judecător M. I. I.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta petentă Asociația C. Național de Soluționare Alternativă a L. prin reprezentant legal Vede C., împotriva încheierii Camerei de consiliu din data de 08.01.2014 pronunțate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect acordare personalitate juridică.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința din data de 20.02.2014, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 27.02.2014 și ulterior în data de 06.03.2014când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Constată că prin încheierea pronunțată la data de 8.01.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei B. a fost respinsă cererea formulată de petenta Bătușaru C. M., în calitate de persoană împuternicită, privind înscrierea în Registrul special ținut la Judecătoria B. a Asociației C. Național de Soluționare Alternativă a L..
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut în esență că. invocând actul constitutiv și statutul, certificate sub nr.25 și 24 la data de 11.12.2013 de avocat Bătușaru C. M., petenta a solicitat înscrierea Asociației „C. Național de Soluționare Alternativă a L.” în Registrul special ținut la Judecătoria B., în vederea dobândirii personalității juridice.
Reținând că la data înregistrării dosarului cerințele legale pentru constituirea asociației nu sunt îndeplinite, instanța a dispus citarea petentei cu următoarele mențiuni: să facă dovada mandatului acordat de membrii fondatori pentru introducerea cererii de acordare a personalității juridice; să depună originalul extrasului de cont privind patrimoniul asociației; să depună acordul Secretariatului General al Guvernului pentru folosirea cuvântului „Național”, conform art. 7 alin. 3 indice 2 din O.G. nr. 26/2000; să depună contract de comodat pentru sediul asociației; să indice temeiurile de drept pentru scopul și obiectivele cuprinse atât în actul constitutiv, cât și în statutul asociației în curs de constituire.
La termenul de judecată acordat petenta s-a conformat dispozițiilor instanței depunând relațiile solicitate, iar în ceea ce privește temeiul de drept pentru scopul și obiectivele cuprinse atât în actul constitutiv și în statutul asociației în curs de constituire a fost indicată Directiva 2013/11/UE.
Analizând cererea de înscriere, instanța a reținut că, prin nota de ședință depusă la data de 07.01.2014, se susține în esență că, în baza Directivei 2013/11/UE, reiese necesitatea unei organizații care să aibă rol de formare, promovare și susținere independentă de influențele comerciale, a entităților SAL, motiv pentru care membrii fondatori au luat inițiativa înființării Asociației pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România care să ajute la implementarea cerințelor Uniunii Europene privind Directiva 2013/11/UE.
Analizând prevederile acestei directive, instanța a reținut că aceasta urmează a fi transpusă în legislația statelor membre până la data de 9 iulie 2015. Pe de altă parte conform art. 18, 19 și 20 din Directivă, fiecare stat membru desemnează o autoritate competentă care evaluează dacă entitățile de soluționare a litigiilor care i-au fost notificate pot fi considerate drept entități SAL care intră în domeniul de aplicare al directivei și îndeplinesc cerințele de calitate prevăzute de cap. II și în măsurile naționale de punere în aplicare a acesteia, inclusiv în măsurile naționale care depășesc cerințele directivei, în conformitate cu dreptul Uniunii. Așadar aceste entități SAL trebuie să îndeplinească anumite condiții pe care instanța nu este în măsură și nu are nici posibilitatea să le verifice.
Din analiza scopurilor și obiectivelor prevăzute în actul constitutiv, instanța a reținut că se urmărește înființarea unei entități cu atribuții în domeniul medierii.
Astfel, din actul constitutiv rezultă printre altele că Asociația are ca scop „organizarea...procedurilor de soluționare extrajudiciară a litigiilor naționale și transfrontaliere”, iar în realizarea scopurilor sale Asociația are ca obiectiv și asigurarea exercitării activităților de soluționare alternativă extrajudiciară a litigiilor la standarde internaționale de calitate.
În acest sens, instanța a reținut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 192/2006, medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților. Așadar organizarea procedurilor de soluționare extrajudiciară a litigiilor se poate face, conform Legii nr. 192/2006, numai de către persoanele care au calitatea de mediator. În cauză însă nu s-a putut stabilit însă calitatea persoanelor care urmează a contribui la realizarea scopurilor Asociației, respectiv dacă acestea au calitatea de mediator, astfel că instanța a apreciat că, în lipsa informațiilor cu privire la membrii Asociației și la calitatea acestora, ar însemna a recunoaște implicit calitatea de mediator care se obține doar în condițiile expres prevăzute de art. 7 din Legea nr. 192/2006.
Cât privește scopul prevăzut în actul constitutiv și în statului asociației, referitor la „organizarea...,desfășurarea...de activități și proiecte de educație formală și non-formală în România și în străinătate ce urmăresc pregătirea, formarea și dezvoltarea continuă a tinerilor și a adulților la nivel personal și profesional, în vederea atingerii obiectivelor profesionale privind soluționarea alternativă extrajudiciară a litigiilor de orice natură, instanța a reținut că, potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, formarea profesională a mediatorilor se asigură prin cursuri de formare profesională organizate de către furnizorii de formare și de către instituțiile de învățământ superior acreditate; conform alin. 2, cursurile și programele de formare profesională a mediatorilor vor fi autorizate de către Consiliul de mediere cu respectarea standardelor de formare profesională în domeniu, elaborate de către acesta, iar potrivit alin. 4, consiliul de mediere va emite documentele care atestă competența profesională a mediatorilor.
Așadar, conform art. 17 din Legea nr. 192/2006, în vederea organizării activității de mediere se înființează Consiliul de mediere, organism autonom cu personalitate juridică, de interes public, atribuțiile acestuia fiind prevăzute în art. 20.
Față de scopurile arătate mai sus, astfel cum au fost prezentate în actul constitutiv și în statut, instanța a reținut că acestea sunt în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 92/2006, activitățile pe care Asociația dorește să le întreprindă putând fi realizate numai în condițiile acestei legi, iar în opinia instanței acordarea personalității juridice organizației din cauză ar însemna constituirea unui organism paralel ceea ce ar presupune apariția unor conflicte.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel persoana împuternicită.
În dezvoltarea motivelor de apel, aceasta a arătat că a susținut în fața instanței de fond că scopul asociației vine în întâmpinarea armonizării Directivei nr. 2103/11/CE, privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE, instanța de fond considerând în mod neîntemeiat că se urmărește înființarea unei entități cu atribuții în domeniul medierii.
A mai arătat că, într-adevăr, asociația are ca scop organizarea, promovarea, desfășurarea și stimularea procedurilor de soluționare extrajudiciară a litigiilor naționale și transfrontaliere, dar acestea privesc strict obligațiile contractuale prevăzute în contractele încheiate între un profesionist stabilit în Uniune și un consumator rezident în Uniune, precum și relațiile dintre un profesionist stabilit în Uniune și un consumator rezident în Uniune, scopul asociației fiind întemeiat pe directiva menționată mai sus.
Apelanta a arătat de asemenea că orice soluționare alternativă a litigiilor intră sub incidența Legii nr. 192/2006, ceea ce este greșit, în condițiile în care soluționarea alternativă include și concilierea, negocierea și arbitrajul, precum și că, potrivit art. 11 lit. h din Statut și art. 7 din Actul constitutiv, unul dintre obiective este reprezentarea intereselor profesionale ale entităților autorizate să efectueze activități de soluționare alternativă extrajudiciară a litigiilor în raport cu entitățile din domeniile conexe (mediere, arbitraj, negociere, conciliere etc.) cu reprezentanții societății civile, instituții, organisme guvernamentale și nonguvernamentale, naționale și internaționale, din actele constitutive menționate nerezultând că scopul asociației este acela de a forma mediatori și de a intra sub incidența Legii nr. 192/2006.
În continuare, a arătat că entitatea SAL definită prin directivă nu corespunde definiției date mediatorilor, atribuțiile acesteia fiind de a propune sau impune o soluție.
În ceea ce privește organizarea... ,desfășurarea... de activități și proiecte de educație formală și non-formală în România și în străinătate ce urmăresc pregătirea, formarea și dezvoltarea continuă a tinerilor și a adulților la nivel personal și profesional, în vederea atingerii obiectivelor profesionale privind soluționarea alternativă extrajudiciară a litigiilor de orice natură, apelanta a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că această activitate poate fi organizată doar în condițiile Legii nr. 192/2006, având în vedere că temeiul de drept este cel al Directivei UE, care are întâietate față de legea națională.
În acest sens, a arătat că, potrivit art. 20 alin. 1 din Directivă, Fiecare autoritate competentă evaluează, în special pe baza informațiilor primite în conformitate cu articolul 19 alineatul (1), dacă entitățile de soluționare a litigiilor care i-au fost notificate pot fi considerate drept entități SAL care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive și îndeplinesc cerințele de calitate prevăzute în capitolul II și în măsurile naționale de punere în aplicare a acesteia, inclusiv în măsurile naționale care depășesc cerințele acestei directive, în conformitate cu dreptul Uniunii, iar conform alin. 2, fiecare autoritate competentă stabilește, pe baza evaluării menționate la alineatul (1), o listă a tuturor entităților SAL care i-au fost notificate și care îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (1).
Apelanta a mai arătat că activitatea SAL reglementată de Directivă este diferită de cea reglementată de Legea nr. 192/2006, precum și că asociația se adresează în primul rând soluționării litigiilor naționale și transfrontaliere care privesc obligațiile contractuale menționate anterior.
Apelanta a expus pe larg care sunt categoriile de proceduri, servicii, litigii și negocieri cărora Directiva nu li se aplică, normele procedurale pentru instrumentarea litigiilor, condițiile referitoare la „expertiză” (sic), independență și imparțialitate, cerințele specifice pentru a fi desemnat persoană fizică responsabilă SAL, condiții de transparență și obligații ale entităților SAL, toate citate în mod exhaustiv din expunerea de motive a Directivei, precum și din însăși Directiva, arătând în final că aceasta are caracter obligatoriu pentru Statele Membre, neputându-se aplica incomplet, selectiv sau imparțial.
Apelul a fost legal timbrat.
Analizând încheierea Judecătoriei B. în raport cu probele dosarului și cu motivele de apel, Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.
Instanța de fond a procedat în mod corect analizând îndeplinirea condițiilor de înscriere în Registrul persoanelor juridice prin prisma legislației naționale, constatând că, prin scopul și obiectivele sale, activitatea asociației intră în sfera de reglementare a unui act normativ care impune anumite condiții pentru exercitarea respectivelor activități.
Tribunalul constată de asemenea că cererea de acordare a personalității juridice nu poate fi analizată decât prin prisma prevederilor cuprinse în actele normative care reglementează fiecare categorie de persoane juridice în parte, iar nu prin prisma unei Directive Europene.
Potrivit prevederilor art. 28 din Directiva 2013/11/CE, prezenta directivă se adresează statelor membre, care, potrivit art. 25, au obligația de a asigura . actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 9 iulie 2015. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective. Atunci când statele membre adoptă dispozițiile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea prin care se efectuează această trimitere.
Conform alin. 2, Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Din interpretarea acestor norme în acord cu principiile dreptului comunitar rezultă că, pe calea Directivei, se impun statelor membre anumite principii și direcții de acțiune în vederea atingerii, pe viitor, a unui anumit scop, statele membre fiind acelea care trebuie să efectueze demersurile legislative și administrative pentru a se conforma prevederilor directivei până la o anumită dată stabilită, respectiv să adopte actele normative (lato sensu) care să creeze cadrul necesar implementării directivei.
Cu alte cuvinte, atribuția de a crea acest cadru aparține destinatarilor directivei, respectiv Statelor înseși, în sensul avut în vedere de art. 25 citat mai sus, obligațiile acestora fiind prin excelență de ordin legislativ și administrativ.
Instanța de judecată nu poate asigura transpunerea unei directive în modalitatea în care se solicită în speță, respectiv prin autorizarea înființării unei persoane juridice direct în temeiul directivei europene, cu ignorarea reglementărilor prevăzute în legislația internă, indiferent dacă aceasta a fost sau nu armonizată cu directiva, întrucât atribuția instanței de judecată este exclusiv aceea a aplicării legii.
În condițiile în care directiva reprezintă o formă a legislației asemănătoare tehnicii legii-cadru, completată prin actele normative de aplicare, iar conform art. 249 din Tratatul CE, directiva leagă statul membru destinatar în privința rezultatului de atins, în doctrină s-a arătat că autoritățile naționale au competența în ceea ce privește formele și mijloacele folosite,
În privința mijloacelor de aplicare a directivei în dreptul naționale, se definește transpunerea directivei drept operațiunea prin care statul membru destinatar procedează la adoptarea măsurilor necesare punerii ai în practică, Statul având alegerea asupra formei (în sens de tehnică legislativă proprie) și asupra mijloacelor (instituțiile juridice susceptibile să realizeze obiectivul indicat), esențial fiind ca acestea să conducă la atingerea rezultatului; în concret, statul poate adopta legi sau regulamente, după cum poate abroga sau modifica dispoziții interne incompatibile cu prevederile directive.
În raport cu cele ce preced, instanța constată că apelanta este în eroare cu privire la regimul juridic al directivelor europene, neputându-se susține că instanța de judecată ar putea face directa aplicare a acesteia, întrucât atribuțiile cuprinse în directive revin statelor membre și au specificul menționat mai sus, iar autorizarea persoanelor juridice nu se poate dispune direct în baza unei directive, așa cum se susține.
În fine, instanța de fond a reținut în mod corect că activitatea de soluționare extrajudiciară a litigiilor este reglementată de Legea nr. 192/2006, iar aceasta nu poate fi desfășurată în afara cadrului legal menționat.
Față de aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge apelul declarat de petenta Bătușaru C. M., în calitate de împuternicit special, împotriva încheierii pronunțate la data de 8.01.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei B., care va fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de petenta Bătușaru C. M., în calitate de împuternicit special, împotriva încheierii pronunțate la data de 8.01.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 martie 2014.
Președinte, C. F. | Judecător, M. I. I. | |
Grefier, N. C. |
Redactat jud. CF/18.03.2014
Tehnored. CN/24.03.2014
Jud. fond R. L.
3 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 225/2014. Tribunalul BRAŞOV | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 302/2012.... → |
|---|
