Contestaţie la executare. Decizia nr. 1268/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1268/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 1268/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1268/.
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Judecător M. I. B.
Grefier D. P.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestator I. P. E., în contradictoriu cu intimat A. B. R. SA, prin reprezentant legal, împotriva deciziei civile numărul 821/. pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._ .
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 27.10.2015, când contestatoarea, prin reprezentantul său convențional, a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra contestației în anulare de față constată că, prin decizia civilă nr. 821/. pronunțată în dosarul civil nr._ ,Tribunalul B.:
A respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentului apel formulată de către apelanta contestatoare I. - P. E..
A respins apelul formulat de către apelanta contestatoare I. - P. E. în contradictoriu cu intimata A. B. R. SA București, împotriva sentinței civile nr._ din data de 02.12.2014 a Judecătoriei B., pe care a păstrat-o.
Împotriva acestei decizii apelanta I. P. E. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea sa, iar pe fond admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate pentru următoarele motive:
Contestatoarea susține că dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale, instanța de control judiciar neobservând că la dosarul cauzei nu există niciun mandat acordat de către debitorul principal terțului care a efectuat plata, terț care nu a acționat în numele debitorului pentru ca plata să fie considerată o recunoaștere tacită a datoriei și să aibă efect întreruptiv de prescripție. Cum la dosar nu există nicio dovadă a existenței uni mandat între debitorul T. A. și terțul care a efectuat plata, în contul debitorului, a sumei de 4.000 lei și menționarea expresă în considerentele hotărârii a existenței mandatului, duc la concluzia că decizia este rezultatul unei greșeli materiale evidente.
În jurisprudența sa constantă, ÎCCJ a decis că prin „eroare materială”, ca temei al unei contestații în anulare se înțelege orice eroare materială de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite.
Contestatoarea susține, de asemenea, că soluția dată apelului prin decizia contestată este întemeiată pe următoarele erori materiale:
- completul de judecată în apel și, în egală măsură instanța de fond, a considerat în mod greșit că la dosarul cauzei s-ar afla dovada unui mandat între debitorul T. A. și o terță persoană (fiica acestuia, T. D. M.) cu privire la raporturile contractuale ale acestuia cu intimata;
- pe cale de consecință, a considerat că, cursul prescripției extinctive a dreptului intimatei de a cere executarea silită a fost întrerupt prin plata efectuată la data de 08.09.2010 de către această terță persoană în executarea presupusului mandat încredințat de debitor.
La dosar un asemenea mandat nu există, singurul înscris din care rezultă „intervenția” terței persoane în contractul debitorului cu intimata fiind cererea de depunere numerar din data de 08.09.2010 prin care aceasta a solicitat băncii să depună în contul debitorului suma de 4.000 lei (reprezentând „restituire rate credit T. A.”). Odată cu depunerea cererii, persoana în discuție și-a declinat și calitatea în care a făcut solicitarea respectivă, anume terță persoană care intenționează să facă plata în considerarea principiului instituit de art.1472 C.civ. potrivit căruia plata poate fi făcută de orice persoană, chiar dacă este terț în raport cu acea obligație.
Din cuprinsul acestei cereri rezultă fără echivoc că acea terță persoană s-a manifestat ca un gestor de afaceri, deoarece nun a acționat nici ca împuternicit, nici ca titular sau cotitular al contului respectiv și fără ca manifestarea de voință a titularului contului să fie, în vreun fel, luată în seamă. Chiar instanța de apel și-a fundamentat soluția pe principiile gestiunii de afaceri ( art.1330 și urm. C. civ.).
Plata este un mod de stingere a unei obligații (art.1469 C.civ.), aceasta neputând face dovada mandatului, chiar dacă, în executarea mandatului, mandatarul poate face orice acte sau fapte necesare executării contractului. În aceste condiții, simpla dovadă a plății efectuate de o terță persoană nu poate face dovada manifestării de voință reale a debitorului.
În ce privește cea de-a doua eroare materială pe care contestatoarea o invocă în aplicarea art.503 alin.2 pct.2 C.proc.civ., este aceea că, atât timp cât plata din data de 08.09.2010 nu are cum să fie asimilată unui act voluntar de executare al debitorului, din considerentele anterior prezentate, nu are valoare întreruptivă de prescripție în sensul art.708 alin.1 pct.1 C.proc.civ. Ultimul act îndeplinit de debitor cu valoare întreruptivă a prescripției dreptului de a cere executarea silită a fost angajamentul de plată consimțit de acesta la data de 13.05.2010. Prescripția dreptului de a cere executarea silită s-a împlinit la data de 13.05.2013, anterior cererii acesteia de pornire a executării silite formulată în actualul dosar de executare – nr.622/2013 – la data de 07.08.2013.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.503 alin.2 pct.2 și alin.3 C.proc.civ.
Intimata a formulat întâmpinare însă cu încălcarea prevederilor art.508 alin.2 C.proc.civ. astfel că a fost decăzută din acest drept
Analizând decizia Tribunalului B. în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile legale indicate de contestatoare ca temei de drept al cererii sale, Tribunalul constată că aceasta este inadmisibilă.
Astfel cum s-a reținut anterior, prin decizia civilă nr. 821/. pronunțată în dosarul nr._ ,Tribunalul B.:
A respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentului apel formulată de către apelanta contestatoare I. - P. E..
A respins apelul formulat de către apelanta contestatoare I. - P. E. în contradictoriu cu intimata A. B. R. SA București, împotriva sentinței civile nr._ din data de 02.12.2014 a Judecătoriei B., pe care a păstrat-o.
În considerentele acestei decizii s-au reținut, în esență, următoarele:
P. Sentința civilă nr._ din data de 02.12.2014 a Judecătoriei B. s-a dispus respingerea contestației la executare formulată de contestatoarea I. - P. E., în contradictoriu cu intimata A. B. R. SA, ca neîntemeiată.
Tribunalul a constatat că cererea de apel nu este fondată apreciind că prima instanță a reținut în mod corect că termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită nu s-a împlinit ca urmare a plății voluntare efectuate de către împrumutat în data de 08.09.2010.
De asemenea, a reținut că instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art.708 alin.1 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă întrucât acest act normativ este aplicabil executării silite declanșate de către intimata în data de 07.08.2013, față de prevederile art.622 alin.2 Cod pr. civ. coroborat cu art.3 din L. nr.76/2012.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse în fața instanței de fond (f.168 -170) rezultă că suma de 4.000 lei a fost depusă într-adevăr de către numita Todurut D. M. însă pe chitanța eliberată de către instituția bancară se menționează în mod clar că această sumă reprezintă rate credit și a fost depusă în contul deschis pe numele debitorului Todorut A..
Aceleași aspecte sunt menționate și în cuprinsul cererii de depunere numerar semnată de către numita Todurut D. M. și prin urmare, tribunalul constată că această plată a fost făcută de o terță persoană însă în numele debitorului și cu intenția ca această plată să profite debitorului din contractul de credit.
Este adevărat că prevederile art.708 alin.1 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă sunt de strictă interpretare însă nu se pot reține apărările apelantei în sensul că aceste împrejurări, acte sau fapte care conduc la întreruperea termenului de prescripție trebuie să aparțină debitorului personal ori unei alte persoane aflate în relație contractuală cu intimata creditoare, dispozițiile legale menționate neinstituind o astfel de distincție.
Debitorul poate face o plata valabilă și prin intermediul unui mandatar care să fie o terță persoană de raporturile contractuale cu creditorul, fiind suficient ca această plată să reprezinte un act voluntar al debitorului, pentru a putea reprezenta totodată un fapt de natură să conducă la întreruperea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
Depunerea sumei de 4.000 lei în contul debitorului pentru achitarea ratelor aferente creditului s-a făcut în perioada cât acesta era în viață însă debitorul nu a denunțat plata efectuată și nici nu a susținut că s-ar fi făcut fără voia sa ci dimpotrivă, această plată i-a profitat în sensul că a fost scăzută din suma datorată către creditoarea intimată.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect incidența prevederilor art.708 alin.1 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă și a constatat că nu s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
Având în vedere aceste considerente și în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ., tribunalul a respins cererea de apel și a păstrat sentința pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică.
În ce privește cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea cererii de apel, tribunalul a constatat că cererea de suspendare a rămas fără obiect, ca urmare a soluționării apelului prin prezenta deciziei.
Tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Conform alin. 2, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
A.. 3 al textului de lege prevede că dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Astfel cum s-a statuat în mod unanim în doctrină și în jurisprudență, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin a cărei exercitare se urmărește anularea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei ori completarea judecății, precum și că aceasta nu poate fi exercitată decât pentru motivele în mod expres și limitativ prevăzute de lege, având în vedere că scopul acesteia este acela de a repara neregularitățile evidente privind actele de procedură, în afara chestiunilor legate de probele administrate și de starea de fapt la care se referă litigiul, astfel că pe calea contestației în anulare nu pot fi invocate greșeli de judecată sau de apreciere a probelor, ori de interpretare a dispozițiilor legale (cu titlul de exemplu, Decizia nr. 3818/28.05.2012 a Secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
În acest sens, s-a stabilit în mod unanim că prin greșeală materială se înțelege o greșeală de natură procedurală, în legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi greșita anulare ca netimbrată a căii de atac, deși la dosar se afla dovada achitării taxei judiciare de timbru, respingerea acesteia ca tardivă cu ignorarea dovezii expedierii prin poștă, anularea căii de atac ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitatea de reprezentant, cu neobservarea dovezii acestei calități și altele asemenea.
Pentru verificarea erorilor materiale nu trebuie să fie necesară reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, iar contestația în anulare nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor, întrucât aceasta echivalează cu o eroare de judecată.
De asemenea, eroarea materială nu trebuie să fie consecința interpretării unui text de lege, pentru că astfel s-ar ajunge practic la rejudecarea recursului (apelului).
În speță, nici unul dintre motivele invocate de contestatoare, expuse anterior, nu se încadrează în noțiunea de „eroare materială”, astfel cum aceasta a fost definită în mod unanim în teorie și în practica instanțelor, întrucât acestea privesc exclusiv modul în care instanța a stabilit situația de fapt în urma aprecierii probelor și interpretării faptelor prezentate de contestatoare, precum și modul de interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel, contestatoarea invocând, de fapt, greșeli de judecată.
În același sens, Tribunalul constată că motivele dezvoltate de contestatoare nu sunt de ordin formal, material, procedural, iar în situația în care ar fi analizate, ar necesita reexaminarea fondului cauzei prin prisma analizării situației de fapt prezentate, a probelor administrate și interpretării legii, conducând la rejudecarea apelului, ceea nu este permis în calea extraordinară a căii de atac a contestației în anulare.
Criticile contestatoarei nu privesc săvârșirea de către instanța de apel a unei erori materiale, ci, această eroare, dacă ar exista, ar putea fi considerată o eroare de judecată, deoarece aceasta privește însuși raționamentul judiciar al instanței de apel, îndreptarea acestei eventuale erori fiind inadmisibilă pe calea contestației în anulare.
În raport cu cele ce preced, Tribunalul constată că este inadmisibilă contestația în anulare formulată, cererea dedusă judecății sprijinindu-se exclusiv pe motive de fapt și de drept, care vizează analizarea situației de fapt prezentate, a probelor administrate, precum și aplicarea și interpretarea legii, care exced ipotezei prevăzute de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod proc.civ., depășind sfera erorilor materiale cu caracter formal și procedural.
Pentru considerentele prezentate anterior, în baza acestui text de lege, Tribunalul urmează să respingă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea I. P. E. în contradictoriu cu intimata A. B. R. SA București, cu privire la decizia civilă nr. 821/. pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea I. P. E. împotriva deciziei civile 821/. pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._ ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată azi, 11.11.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, L. S. | Judecător, M. I. B. | |
Grefier, D. P. |
RED.IMB - 05.02.2016
Tehnored.D.P. 05.02.2016 – 4 ex.
Jud apel R. C., P.- M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 464/2015. Tribunalul BRAŞOV | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1263/2015.... → |
|---|
