Contestaţie la executare. Decizia nr. 1349/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1349/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1349/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1349/R
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. R. - judecător
JUDECĂTOR: A. I.
JUDECĂTOR: M. I. I.
Grefier C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării contestației în anulare formulată de contestatoarea Direcția Generală R. a Finanțelor P. B., în contradictoriu cu intimatul S. I., împotriva deciziei civile nr. 396/R/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._/197/2012, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 30.10.2013, apoi, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, întrucât d-na judecător C. R. s-a aflat în concediu de studii, a amânat pronunțarea pentru data de 06.11.2013, iar apoi, din același motiv, pentru astăzi, 13.11.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Constată că sub nr._ s-a înregistrat pe rolul Tribunalului B. contestația în anulare formulată de contestatoarea Direcția Generală a Finanțelor P. împotriva deciziei civile nr. 396/R/15.03.2013 pronunțată în dosarul civil nr._/197/2012 al Tribunalului B..
În motivarea contestației în anulare se invocă faptul că instanța de recurs, a admis recursul declarat de recurenta DGFP B., a modificat în parte sentința civilă atacată, a fost respinsă contestația la executare și a dispus menținerea dispozițiilor sentinței civile recurate privind reducerea cheltuielilor de executare ce urmează a fi achitate de debitoarea contestatoare.
Soluția de menținere a dispoziției sentinței recurate cu privire la reducerea cheltuielilor de executare ce urmează a fi achitate de debitoarea contestatoare, este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât, din considerentele hotărârii și din alineatul 1 soluția corectă era de înlăturare a acestei obligații.
Astfel, instanța de recurs a reținut în mod corect că întrucât există reglementată o procedură specială privind executarea silită, creditorul trebuia să urmeze această cale, astfel încât, instanța nu putea menține sancțiunea stabilită în sarcina creditoarei privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Această dispoziție reprezintă o greșeală materială, întrucât cheltuielile de executare au fost generate prin nerespectarea de către debitor a dispozițiilor legale speciale privitoare la plata obligațiilor bănești stabilite în sarcina debitoarei, instanța, cu putere de lucru judecat statuând cu privire la faptul că intimatul creditor avea obligația de a se adresa direct recurentei contestatoare.
Față de soluția dată, contestatoarea recurentă este obligată, pe lângă obligațiile stabilite în titlu executoriu și la plata unor cheltuieli de judecată, generate din culpa exclusivă a creditorului.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 318 C.pr.civ.
Examinând decizia contestată în raport de motivele contestației în anulare invocate, de actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
P. decizia civilă 396/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul B. – decizia atacată cu prezenta contestație în anulare s-a admis recursul declarat de recurenta DGFP B. împotriva sentinței civile nr_/2012 a Judecătoriei B. pe care o modifică în parte, și-n consecință, s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea DGFP B. în contradictoriu cu intimatul S. I. și s-a menținut în rest dispoziția sentinței recurate privind reducerea cheltuielile de executare ce urmează a fi achitate de debitoarea contestatoare, la suma de 429,3 lei
Contestația in anulare se caracterizează prin atributele rezultate din reglementările cuprinse in art. 317-321, C.pr.civ.
Este o cale extraordinara de atac pentru ca poate fi exercitata numai împotriva anumitor hotărâri si numai pentru motive expres si limitativ prevăzute de lege.
Legea reglementează doua forme de contestație in anulare:
a) Obișnuită (de drept comun)prevăzută de dispozițiile art. 317 C.pr.civ.
b)Speciala – art. 318 C.pr.civ.
Situațiile (motivele) exercitării caii de atac a contestației in anulare obișnuite sunt:
1. Când partea nu a fost citata sau nu a fost citata legal pentru ziua când s-a judecat pricina.
2. Când instanța a încălcat regulile cu privire la competenta, indiferent daca ar fi vorba de competenta generala, materiala sau de cea teritoriala excepționala.
Contestația in anulare speciala privește numai hotărârile instanței de recurs si poate fi exercitata pentru unul dintre următoarele motive:
1. Când instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a săvârșit o greșeală materiala (o greșeală de procedura, nu de fond, dar care a determinat o soluție greșita).
2. Când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai in parte a omis sa cerceteze unul dintre motivele de recurs care ar fi fost determinante pentru soluționarea cauzei, cu condiția ca acest motiv sa fi fost invocat de parte si el sa fi avut relevanta pentru soluționarea recursului.
Analizându-se motivarea contestației în anulare declarată se constată că această cale extraordinară de atac a fost promovată ca urmare săvârșirii unei greșeli materiale.
În drept, potrivit art. 318 C.pr.civ, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Textul de lege invocat de contestatori are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor. Greșeala materială trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății. Ea a fost săvârșită ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Contestația în anulare nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor, întrucât aceasta echivalează cu o greșeală de judecată.
Greșeala materială nu trebuie să fie rezultatul interpretării unui text de lege, pentru că practic, s-ar ajunge la judecată din nou a aceluiași recurs.
Cu alte cuvinte, textul amintit vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, cum susțin și încearcă să obțină contestatoarea.
A da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluționată pricina și s-au stabilit raporturile litigioase dintre părți, ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, lucru care nu poate fi acceptat în actualul sistem al procedurii civile, în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege, care se constituie practic, în elemente noi ce imprimă o nouă perspectivă speței analizate, motiv pentru care această cale de atac este una de retractare. Reanalizarea situației de fapt și de drept pe baza acelorași argumente prezentate în recurs este inadmisibilă și excede finalității acestei căi extraordinare de atac.
Or, contestatorul a criticat, în susținerea contestației în anulare, modalitatea în care instanța de recurs a apreciat starea de fapt în legătură cu obligarea contestatoarei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Aceste critici nu se circumscriu noțiunii de greșeală materială la care se referă textul de lege mai sus citat ci vizează o eventuală greșeală de judecată ce nu poate fi remediată pe calea contestației în anulare.
Având în vedere aceste considerente, nu se poate susține că instanța de recurs și-a întemeiat soluția pe confuzia unor elemente sau date materiale esențiale. Motivele invocate de contestatori impun reaprecierea probelor și interpretarea acestora precum și a stării de fapt, ceea ce ar implica o nouă judecată a recursului, drept pentru care o contestație în anulare în acest context nu poate fi primită.
Constatând că motivul prevăzut de art. 318, Cod proc. civ. nu este incident în cauză, contestatoarea aducând, în esență, hotărârii atacate, critici pe fondul cauzei, care nu pot fi primite în cadrul unei căi extraordinare de atac, respectiv de retractare, precum cea din speță, instanța urmează să respingă contestația în anulare formulată de Direcția Generală R. a Finanțelor P. B. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Direcția Generală R. a Finanțelor P. B. împotriva deciziei civile nr. 396/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil_/197/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. A. I. M. I. I.
Grefier,
C. N.-D.
Red. AI /07.05.2014
Tehnored. CND/07.05.2014
Ex. 2
Jud rec. A.G., V. M., SS. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1271/2013. Tribunalul... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 164/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
