Pretenţii. Decizia nr. 1504/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1504/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 1504/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVIL
DECIZIA CIVILĂ NR.1504/R DOSAR NR._
Ședința publică de la din data de 02.12.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – S. N. - JUDECĂTOR
JUDECĂTOR - A. G.
JUDECĂTOR - R. C.
GREFIER - C. L.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recuenta – pârâtă Oțeleanu E. în contradictoriu cu intimații pârâți T. D. G., T. Ș. L. și Oțeleanu A. N. legal împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 25.06.2013 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare se constată lipsa părților.
Instanța pentru a da posibilitatea părților de a se prezenta, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța constată că, prin declarația de recurs formulată de către recuenta – pârâtă Oțeleanu E. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța invederează că s-a impus în sarcina recuurentei – pârâte Oțeleanu E. obligația de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 618 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Instanța constată, că prin serviciul registratură al instanței recurenta Oțeleanu E. a depus o notă de ședință prin care declară că renunță la recurs.
Instanța având în vedere faptul că nu se poate renunța la o cale de atac care nu este legal introdusă urmează a analiza cu prioritate dacă sunt îndeplite condițiile de sesizare a instanței și reține faptul că nu s-a depus până la acest termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar dispusă în sarcina părții recurente invocă excepția de netimbrare a recursului.
Instanța rămâne în pronunțarea asupra soluționării excepției de netimbrare a recursului.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr._/25.06.2013, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta OȚELEANU E., în contradictoriu cu pârâtul T. D. G., acțiune care a constituit obiectul dosarelor civil nr._ și nr._/197/2011 ale Judecătoriei B., ultimul reunit la dosarul civil nr._ .
Admite în parte cererea reconvențională formulată și precizată de pârâtul reclamant reconvențional T. D. G. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională OȚELEANU E., și în consecință:
Dispune evacuarea reclamantei pârâte reconvenționale din imobilul situat în mun. B., ., . titlu locativ.
Obligă reclamanta pârâta reconvențională să plătească pârâtului reclamant reconvențional suma de 300 lei lună cu titlu de lipsă de folosință, începând cu luna noiembrie 2011 și până la evacuarea efectivă a imobilului.
Respinge restul pretențiilor solicitate de pârâtul reclamant reconvențional.
Obligă reclamanta pârâtă reconvențională să plătească pârâtului reclamant reconvențional suma de 2.154, 6 lei cheltuieli de judecată parțiale și respinge restul cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
În temeiul art. 19 alin. 2 din O.U.G. nr. 51/2008, cu modificările și completările ulterioare, obligă pe reclamanta OȚELEANU E., având C.N.P. –_ să restituie statului ajutor public în sumă de 712, 15 lei, reprezentând diferență taxă judiciară de timbru și timbre judiciare.
La adoptarea acestei soluții, Judecătoria B. a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a susținut că a efectuat, în calitate de chiriaș, investiții în imobilul situat B., ., închiriat de pârât.
Reclamanta a manifestat pe parcursul soluționării cauzei dezinteres total cu privire la pretențiile solicitate în acțiune . Cu toate ca instanța a încuviințat reclamantei proba cu interogatorul pârâtului și proba cu expertiză specialitatea construcții ( evaluare investiții ) pentru dovedirea pretențiilor solicitate, atitudinea reclamantei - reprezentantă de avocat a condus la decăderea acesteia din probele încuviințate.
Martorul C. C. ( deține în proprietate un apartament situat în imobilul din B., . din anul 2000 ) a declarat că în imobilul proprietatea pârâtului locuiește reclamanta împreună cu cei doi copii, de aproximativ 2 ani .A afirmat martorul că anterior mutării reclamantei în apartament, pârâtul a zugrăvit apartamentul, precum și faptul că reclamanta nu a efectuat îmbunătățiri în apartamentul în care locuiește .
Coroborând lipsa răspunsului la interogatoriu a reclamantei ( apreciat de instanță ca un început de dovadă în favoarea pârâtului ), depoziția martorului și lipsa oricăror probe în dovedirea pretențiilor de către reclamanta, instanța de fond a considerat că reclamanta nu a efectuat investiții în apartamentul coproprietatea pârâtului, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea reconvențională instanța reține următoarele:
Pârâtul reclamant reconvențional deține în coproprietate împreună cu fratele acestuia, numitul T. M., imobilul situat în B., ., neînscris în cartea funciară, compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, baie, antreu, palier, palier, pivniță, imobil dobândit prin moștenire de pe urma defunctei T. T. ( decedată la data de 07 mai 2005 ), astfel cum reiese din certificatul de moștenitor suplimentar nr. 43 / eliberat la data de 12.09.2011 de B.N.P. “ C. C. L. “.
Potrivit susținerii părților în luna iunie 2008, pârâtul reclamant reconvențional a închiriat reclamantei pârâte reconvenționale apartamentul nr. 4 situat în imobilul din B., .. La data exprimării acordului părțile nu au încheiat contract de închiriere.
Pe parcursul cercetării penale – dosar penal nr. 1223/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B., pârâtul reclamant reconvențional T. D. G. ( a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală la denunțul numitei Oțeleanu E. ) ) a întocmit în formă scrisă contractul de închiriere și acte adiționale pentru imobilul închiriat reclamantei pârâte reconvenționale OȚELEANU E., contract înregistrat la A.F.P. B. la data de 15.07.2011. Termenul locațiunii a fost stabilit pentru perioada 01.06.2008 - 30.05.2011, iar chiria lunară la suma de 300 lei .
Contractul de închiriere și actele adiționale nu au fost semnate de reclamanta pârâtă reconvențională.
P. notificarea expediată prin executor judecătoresc ( nr. 275/ 04.11.2011 ), pârâtul reclamant reconvențional a notificat pârâta reclamantă reconvențională să elibereze apartamentul situat în B., ., pe care-l ocupă fără titlu, în termen de 3 zile de la primirea notificării.
Locațiunea este un contract consensual, care se încheie prin acordul – fie și tacit al părților ( solo consensu ), fără vreo formalitate.
Având în vedere că în speța dedusă judecății, durata locațiunii a încetat la data de 30 mai 2011 ( art. 1436 din vechiul cod civil ), în temeiul art. 480 din vechiul C.civil . potrivit căruia “proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege“ și a prevederilor art. 1 al Protocolului 1 Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale - teza I potrivit cărora “orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale“, instanta va dispune evacuarea reclamantei pârâte reconvenționale din imobilul situat în B., ., . titlu locativ.
Folosul de tras pretins de pârâtul reclamant reconvențional prin cererea reconvențională este justificat de lipsa de folosință a imobilului de către acesta, în calitate de coproprietar, datorită refuzului reclamantei pârâte reconvenționale de a elibera imobilul la expirarea termenului de închiriere.
Valoarea folosinței imobilului a fost apreciată de pârâtul reclamant reconvențional la suma de 100 euro lunar și a fost solicitată începând cu luna noiembrie 2011, dată de la care reclamanta pârâtă reconvențională a fost notificată prin executor judecătoresc, și până la evacuarea efectivă a imobilului.
Instanța de fond a reținut că pârâtul reclamant reconvențional nu a administrat nicio probă pentru a dovedi că folosul de tras este de 100 euro lunar, prin raportare la chiria pretinsă pentru un spațiu similar sau că ar fi avut posibilitatea închirierii apartamentului contra unei chirii lunare de 100 euro. De asemenea, nu a probat că înțelegerea verbală cu reclamanta pârâtă reconvențională a fost ca aceasta să plătească o chirie lunară de 100 euro, sumă pe care chiriașa a și plătit-o lunar.
Având în vedere că în contractul de închiriere pârâtul reclamant reconvențional a stabilit prin voința acestuia chiria lunară la suma 300 lei lunar, sumă în raport de care a plătit impozitul aferent la organele fiscale, instanța apreciază că pârâtul reclamant reconvențional a dovedit pretenția privind valoarea prejudiciului produs prin lipsirea de folosință pentru suma de 300 lei lunar și nu pentru suma de 100 euro lunar solicitată.
P. urmare, în temeiul art. 998 – 999 din vechiul Cod civil, prima instanță a dispus obligarea reclamantei parate reconvenționale la plata folosului de tras în favoarea pârâtului reclamant reconvențional de 300 lei lunar și a respins diferența sumei solicitată de pârâtul reclamant reconvențional de până la 100 euro/ luna ca neîntemeiată.
Reclamanta pârâtă reconvențională căzând în pretenții, în temeiul art. 274 din C.pr.civilă, instanța de fond a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 2.154, 6 lei în favoarea pârâtului reclamant reconvențional, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbre judiciare aferente pretențiilor admise, și onorariu avocațial ( 2.000 lei ) și a respins restul cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
Reținând lipsa de diligență a reclamantei pârâte reconvenționale pe parcursul soluționării cauzei ceea ce conduce la ideea că acțiunea a fost exercitată abuziv, cu scopul de a ocupa abuziv imobilul o perioadă cât mai lungă de timp, instanța de fond, în temeiul art. 19 alin. 2 din O.U.G. nr. 51/2008, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „ instanța poate dispune însă, odată cu soluționarea cauzei, obligarea părții care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărâre judecătorească s-a constatat că acțiunea a fost exercitată abuziv “, a dispus obligarea reclamantei OȚELEANU E. să restituie statului ajutor public în sumă de 712, 15 lei, reprezentând diferență taxă judiciară de timbru și timbre judiciare.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta OȚELEANU E., solicitând casarea sentinței atacate și, trimiterea cauzei spre rejudecare la fond întrucât prin neadministrarea probelor propuse de către recurentă i-a fost încălcat dreptul la apărare.
La termenul de judecată de astăzi, instanța, din oficiu, pentru considerentele expuse în practicaua deciziei, a invocat excepția de netimbrare a cererii de recurs ce constituie obiectul prezentului dosar.
Judecând cu prioritate această excepție absolută și dirimantă ce face de prisos în tot cercetarea în fond a pricinii, conform art.137 alin. (1) Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.1 din Legea nr.146/1997 (în vigoare la data sesizării instanței), acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, iar art. 11 alin.(2) din același act normativ stipulează că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului se timbrează cu ½ din taxa judiciară de timbru aferentă judecării în fond a pricinii.
De asemenea, art.20 alin.1 și 2 din același act normativ dispune că taxa judiciară de timbru se achită anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
În speță, la data înregistrării pe rolul instanței a prezentei cereri de recurs, recurenta nu a fost făcută dovada achitării niciunei sume de bani cu titlu de taxă judiciară de timbru, motiv pentru care instanța, în conformitate cu dispozițiile legale precitate, prin rezoluția președintelui completului de judecată,, a stabilit în sarcina acestei părți obligația de plată a taxei judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii de recurs pe care a promovat-o ca netimbrată.
Această dispoziție a instanței a fost adusă la cunoștința recurentei prin citația ce i-a fost trimisă pentru termenul de judecată de astăzi, însă partea menționată nu a înțeles să i se conformeze, nefăcând dovada achitării sumelor de bani pe care le datorează cu titlu de taxă judiciară de timbru și cu titlu de titlu judiciar pentru cererea de recurs pe care a formulat-o.
Așa fiind, Tribunalul, pentru considerentele ce preced, în temeiul art.137 alin (1) din codul de procedură civilă coroborat cu dispozițiile legale menționate, va admite excepția pe care a invocat-o, din oficiu, iar,în temeiul art.20 alin (3) din Legea nr.146/1997,va anula ca netimbrată cererea de recurs ce formează obiectul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării invocată din oficiu și în consecință:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de către recurenta reclamanta Oțeleanu E. în contradictoriu cu intimatul T. D. G. împotriva sentinței civile nr._/25.06.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 02.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. N. A. G. R. C.
GREFIER
L. C.
Red.RC/15.01.2014
Tehnored.LC/16.01.2014
Jud.fond: A.M.
2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1493/2013. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 1262/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
