Contestaţie la executare. Decizia nr. 1257/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1257/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 1257/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1257/R
Ședința publică de la 23 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. I.
Judecător C. R.
Judecător A. I.
Grefier D. Litescu P.
P. astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulate de către contestator ., P. R. L. C. RUGACS în contradictoriu cu intimat A. P. A. A. S., P. R. L., având ca obiect contestație la executare, împotriva deciziei civile nr. 235/R/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._/197/2010.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2013, când partea contestatoare, prin apărător, a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 16.10.2013, iar apoi, din aceleași motive, pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
P. contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, la data de 13.03.2013, formulată de contestatoarea S.C. R. E. S.A. B. împotriva deciziei civile nr. 235/R/19.02.2013 a Tribunalului B. în dos. nr._/197/2010, în contradictoriu cu intimata A. pentru Valorificare A. S., contestatoarea a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei civile și judecând recursul, admiterea recursului, cu consecința reținerii spre rejudecare a recursului și admiterii cererii introductive de instanța, respectiv anularea titlului executoriu reprezentat de înștiințarea de plată nr._/12.11.2003 și rectificativă nr. 320 din data de 08.01.2004 și anularea adresei de comunicare a titlului executoriu nr. VP4/2827 din data de 03.11.2010 precum și a oricăror acte de executare silita efectuate de catre A. împotriva contestatoarei.
În motivarea contestației în anulare contestatoarea susține că instanța de recurs a făcut o greșită aplicare a legii cu privire la speța de față, reținând în mod greșit faptul că este inadmisibilă contestația la executare pe care a formulat-o,, întrucât înscrisurile a căror anulare s-a solicitat ar trebui anulate pe calea contenciosului administrativ.
În ceea ce privește legalitatea procedurii de executare a creanțelor bugetare în discuție, potrivit art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/1997, cesiunea acestor creanțe este supusă dispozițiilor art. 1391 si urm, din Codul civil. Astfel, pentru opozabilitatea acestei cesiuni de creanță trebuia îndeplinită formalitatea notificării debitorului, sens în care art. 13 alin. 3 din O.U.G. 51/1998 prevede că debitorii cedați trebuie notificați de către cesionarul A.V.A.S. în formă scrisă în termen de 10 zile de la data efectuării cesiunii, formalitate care, în speță nu a fost îndeplinită.
Potrivit art. 5 și art. 6 alin. 2 din O.U.G. 95/2003 se reține că în urma transferului realizat potrivit art. 1 al aceluiași act normativ constituie titlu executoriu și se valorifică în condițiile O.U.G. 51/1998. Protocolul în discuție s-a încheiat la data de 14.11.2003. Acest protocol se referă la creanțe bugetare restante la data de 30.06.2003 și actualizate la data de 10.11.2003, pentru care creditorul cedent deținea titluri de creanță sau titluri executorii legal constituite.
Cedenta, prin înștiințările de plată emise la datele de 12.11.2003 și 08.01.2004 a procedat la efectuarea unor acte întemeiate pe art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003, dispoziție care se referă la cesiunea de creanțe, fără a avea anterior un titlu legal constituit.
P. Contractul de privatizare, precum și prin O.U.G. nr. 115/2003 contestatoarea a fost scutită de plata subscrisa a fost scutita de la plata obligațiilor bugetare restante datorate si neachitate la data transferului de proprietate asupra acțiunilor deținute de stat, inclusiv contribuțiile individuale ale salariaților si orice alte venituri bugetare.
Art. 24 din O.U.G. nr. 115/2003 prevede faptul că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 143/1999, A.V.A.S.- ul era mandatată să notifice Consiliul Concurenței în numele ministerelor si a celorlalte instituții de stat „ajutoarele de stat” (scutirile amintite mai sus).
Așadar, în măsura în care dispozițiile art. 3.1.1. din Contractul de privatizare nr. 33/26.09.2003 sunt identice cu cele ale O.U.G nr. 115/2003, aprobata prin Legea nr. 560/2004, este evident ca au fost îndeplinite condițiile suspensive ale contractului în discuție pentru a putea opera scutirea de la plata obligațiilor bugetare restante.
Dispozițiile O.U.G. nr. 115/2003 au venit să complinească, să dea eficiență și conținut clauzelor din Contractul de privatizare nr. 33/2003, care consacrau scutirea de plata obligațiilor bugetare restante.
Așadar, având in vedere succesiunea celor două acte, în speță Contractul de privatizare intervenit la data de 26.09.2003 (care reclama, prin dispozițiile art.3.1.1., ca Guvernul României să emită un act normativ, cu putere de lege, pentru scutirea de plata obligațiilor bugetare) și O.U.G. nr.115/2003, adoptată la data de 24.10.2003 și care a dobândit putere de lege ca urmare a aprobării sale prin Legea nr. 560/2004, rezultă, cu puterea evidenței, că anterior intervenirii protocolului nr. 32/14.11.2003 între cesionara A.V.A.S. și cedenta C.A.S., contestatoarea a fost scutită de plata obligațiilor bugetare restante, datorate și neachitate, reprezentând impozite, taxe, contribuții, inclusiv contribuțiile individuale ale salariaților și orice alte venituri bugetare.
P. urmare la data emiterii înștiințărilor de plată, creanțele constatate ca fiind datorate nu mai existau prin stingerea lor ca datorii prin O.U.G. nr. 115/2003, așa încât prin protocolul încheiat (nr. 32/14.11.2003) intimatei A.V.A.S. nu i s-a putut transmite legal un drept de creanță cu privire la obligații care au fost stinse anterior intervenirii cesiunii de creanță.
Pe de alta parte se arată că, prin decizia nr. 2719/03.10.2008 pronunțata în dos. nr._ Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele aspecte: „Recurenta nu-și poate invoca propria neîndeplinire a acestor obligații, așa încât critica nu poate fi primită. Din acest punct de vedere instanța de fond a reținut corect că aceste obligații au caracter administrativ și trebuiau îndeplinite de fostul APAPS care ulterior a devenit A..
De asemenea, A. nu poate înlătura nici prevederea din contractul de privatizare și nici incidența O.U. nr. 115/2003 prin care se reconfirma (prin art. 3.1.) scutirea de plată în legătura cu obligațiile menționate expres la literele a), b), c). cuprinse de altfel in contractul de vânzare cumpărare acțiuni.”
Același aspect este reținut de Î.C.C.J. și prin Decizia nr. 584/16.02.2010 pronunțată în dosarul nr._ prin care se arată „Astfel, deși este real că potrivit prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 115/2003 APAPS, în prezent A. - avea obligația să notifice Consiliului Concurentei ajutoarele de stat, textul legal stabilește cu claritate și titularul acestei obligații ca fiind antecesoarea reclamantei, astfel ca critica referitoare la lipsa notificării echivalează practic cu invocarea de aceasta recurenta a propriei culpe, motiv pentru care o atare critica nu poate fi primită”.
În drept, s-au invocat prevederile art. 317 și urm. din Codul de procedură civilă, O.U.G. 115/2003, O.U.G. nr. 51/1998, 1391 și urm. Cod civil.
P. întâmpinarea depusă la fila nr. 158 a dosarului, intimata A. pentru A. A. S. – A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), conform O.U.G. nr. 92/2012, a solicitat respingerea contestației în anulare, invocând inadmisibilitatea acesteia.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata arată că, sub aspectul motivelor de contestație in anulare formulate, acestea sunt identice celor din calea de atac a recursului și nu se încadrează in condițiile obligatorii impuse de prevederile art. 317 si urm. Cod proc.civ. privitoare la hotărârile ce pot face obiectul unei contestații in anulare.
Astfel, contestatoarea apreciază ca instanța de recurs a făcut o greșita aplicare a legii, reluând motivele de recurs, fără a critica decizia instanței de recurs sub niciunul dintre motivele pentru care hotărârile irevocabile pot face obiectul unei contestații în anulare, obișnuită sau specială.
Admisibilitatea contestației în anulare presupune îndeplinirea unor condiții speciale, care se desprind din art. 317 si urm. C.proc.civ.
Având în vedere că reclamanta apelează la contestația în anulare și prin aceasta înțelege să conteste actele de executare silită efectuate de AAAS, fără îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale unei contestații in anulare, intimata consideră că cererea este inadmisibilă.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Contestația în anulare este legal timbrată.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. decizia civilă nr. 235/R/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dos. nr._/197/2010, s-a respins recursul declarat de recurenta contestatoare S.C. R. E. S.A., prin reprezentat legal împotriva sentinței civile nr. 8810/07.07.2011 a Judecătoriei B. în dosarul civil_/197/2010, care a fost menținută.
P. a se pronunța în acest sens, instanța de recurs a reținut următoarele:
Recurenta contestatoare critică hotărârea instanței a fost emisă cu aplicarea greșită a legii, prin reținerea ca inadmisibilă a contestației la executare, deoarece, în ceea ce privește legalitatea procedurii de executare a creanțelor de executare în discuție, potrivit art. 13 alin. 1 din OUG 51/1997 cesiunea acestor creanțe este suspusă dispozițiilor art. 1391 și urm. Cod Civil, astfel încât, pentru opozabilitatea acestei cesiuni de creanță trebuia îndeplinită formalitatea notificării debitorului, sens în care art. 13 alin. 1 din OUG 51/1998 prevede că debitorii dedați trebuie notificați de către cesionarul A. în formă scrisă în termen de 10 zile de la data efectuării cesiunii, formalitate care în speță, nu a fost îndeplinită, prima comunicare a unui act prin care se aducea la cunoștința contestatoarei despre sumele cuprinse în înscrisurile contestate și preluate de către A. a fost la data de 04.11.2010.
Titlul executoriu reprezentat de înștiințarea de plată nr._/12.11.2003 și rectificativa nr. 320/08.01.2004 și adresa de comunicare a titlului executoriu VP4/2827/03.11.2010 au fost atacate de către recurenta contestatoare pe fond, motivat de faptul că recurenta contestatoare, fiind scutită de plata obligațiilor bugetare restante, în baza contractului de privatizare intervenit la data de 26.09.2003 și a O.U.G. nr. 115/2003 aprobată prin Legea nr. 560/2004, intimata în favoarea cărora s-au cesionat creanțele, nu avea în primul rând un titlu de creanță sau executoriu legal constituit.
Mai mult, nu s-a respectat nici formalitatea notificării debitorului conform art. 13 alin 3 din OUG 51/2003.
Însă scutirea de la plata obligațiilor bugetare restante cesionate în favoarea intimatei A. București nu se înscrie în categoria motivelor ce pot atrage desființarea executării silite ca urmare a aptitudinii instanței de executare de a controla regularitatea actelor de executare. contestația la executare este mijlocul procesual prin care părțile interesate sau vătămate prin modul de realizare a executării silite, cu neobservarea sau ignorarea condițiilor și formalităților stabilite de procedura execuțională, se pot plânge instanței competente în vederea desființării sau anulării formelor sau actelor de executare nelegale.
Vizând exclusiv desființarea măsurilor nelegale de urmărire silită, contestația la executare nu are aptitudinea declanșării unei noi judecăți de fond de către instanța de executare, conform dispozițiilor art. 172 din OG 92/2003 care prevede că persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
(2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă*) nu sunt aplicabile.
(3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
(4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Conform art. 205 alin. 1 si art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, împotriva titlului de creanță, precum si împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație, care este o cale administrativa de atac, iar decizia pronunțata cu privire la contestația promovata poate fi atacata la instanța de contencios administrativ.
Instanța a interpretat aceste dispoziții prin coroborare cu cele ale art. 399 alin. 3 Cod proc.civ, potrivit cu care, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dar numai daca legea nu prevede în acest scop o alta cale de atac.
Or, motivele contestației vizează, pe de o parte, nerespectarea procedurii de cesiune a creanțelor bugetare, precum și inexistența titlului de creanță, ca urmare a scutirii contestatoarei de la plata acestora .
Cum în speță contestatoarea nu a uzat de procedura specială instituită prin dispozițiile O.G. nr. 92/2003, instanța de fond, în mod corect a admis inadmisibilitatea cererii si a respinge contestația la executare ca inadmisibila, criticile de fond aduse actelor contestate neputând fi cercetate de instanța, deoarece acestea exced competentei sale materiale generale.
De asemenea, analizarea procedurii de executare a creanțelor bugetare în temeiul dispozițiilor art. 1391 și urm cod civil ce reglementează cesiunea acestor creanțe, nu se realizează automat pe calea contestației la executare de către instanța de executare doar fiindcă temeiurile aplicabile cesiunii de creanțe bugetare sunt cele prevăzute în codul civil.
Astfel, instanța de recurs a apreciat că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică.
S.C. R. E. S.A. B. a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii pronunțată în recurs, invocând prevederile art. 317 și urm. Cod proc civ. care reglementează contestația în anulare de drept comun (art. 317) și contestația în anulare specială (art. 318), fără a indica în concret unul dintre temeiurile legale și fără a expune motivele specifice acestei căi extraordinare de atac raportat la aceste temeiuri legale.
Potrivit art. 317 Cod proc. civ. „(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație in anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a pârtii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinita potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost data de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publica privitoare la competenta.
(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primita pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau daca recursul a fost respins fora ca el sa fi fost judecat in fond”.
Motivele contestației în anulare speciale, prevăzute de art. 318 Cod proc. civ. sunt două și anume: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale; când instanța, respingînd recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestatoarea nu a invocat vreun viciu de procedură pentru ziua când s-a judecat pricina în recurs și nici faptul că hotărârea contestată ar fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență (motive care se circumscriu contestației în anulare de drept comun – art. 317 Cod proc. civ.).
În ceea ce privește art. 318, teza 1 Cod proc. civ., contestația în anulare este o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale, iar nu și pentru reformarea unor greșeli de fond, neputând fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Sub acest aspect, greșelile la care se referă textul legal menționat trebuie să fie apreciate în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii, deoarece numai în acest mod se poate hotărî dacă dezlegarea dată în cauză este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel, textul de lege invocat de contestatoare are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor. Greșeala materială trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății. Ea a fost săvârșită ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Contestația în anulare nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor, întrucât aceasta echivalează cu o greșeală de judecată.
Greșeala materială nu trebuie să fie rezultatul interpretării unui text de lege, pentru că practic, s-ar ajunge la judecată din nou a aceluiași recurs.
Cu alte cuvinte, textul amintit vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, cum susține și încearcă să obțină contestatoarea.
A da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluționată pricina și s-au stabilit raporturile litigioase dintre părți, ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, lucru care nu poate fi acceptat în actualul sistem al procedurii civile, în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege, care se constituie practic, în elemente noi ce imprimă o nouă perspectivă speței analizate, motiv pentru care această cale de atac este una de retractare. Reanalizarea situației de fapt și de drept pe baza acelorași argumente prezentate în recurs este inadmisibilă și excede finalității acestei căi extraordinare de atac.
Or, contestatoarea a criticat, în susținerea contestației în anulare, modalitatea în care instanța de recurs a apreciat asupra inadmisibilității contestației la executare și a interpretat prevederile art. 172, 205 și 218 din O.G. nr. 92/2003 și ale art. 399 alin. 3 Cod proc. Civ.
Mai mult decât atât, se constată că debitoarea, contestatoare a invocat în contestația în anulare aceleași motive invocate și în cererea de recurs.
Tribunalul reține că motivele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de greșeală materială la care se referă textul de lege mai sus citat ci vizează interpretarea dată de instanța de recurs prevederilor legale, aspecte ce nu pot face obiectul analizei în contestația în anulare.
De asemenea, contestatoarea nu a ivocat faptul că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În consecință, Tribunalul, constatând că motivele invocate de contestatoare nu se subsumează celor prevăzute de art. 317 și 318 Cod proc. civ., acestea prevederi legale fiind invocate doar formal, în timp ce din motivele expuse rezultă că debitoarea contestatoare solicită reanalizarea situației de fapt și de drept în calea extraordinară de atac, urmează să respingă contestația în anulare promovată de contestatoarea S.C. R. E. S.A. B., ca inadmisibilă.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. R. E. S.A. B. împotriva deciziei civile nr. 235/R/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dos. nr._/197/2010, în contradictoriu cu intimata A. pentru A. A. S. – A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2013.
Președinte, M. I. I. | Judecător, C. R. | Judecător, A. I. |
Grefier, D. Litescu P. |
Red. CR/08.04.2014
Tehnored. CND/08.04.2014
2 ex
Jud fond – A. I., IM I., C. R.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1262/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1271/2013. Tribunalul... → |
|---|
