Contestaţie la executare. Decizia nr. 141/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 141/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 141/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 141/R
Ședința publică din 19 martie 2015
Completul de judecată R3 constituit din:
PREȘEDINTE – C. F. - judecător
Judecător – N. F.
Judecător – D. O. P.
Grefier - V. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul intimat B. E. Judecătoresc G. G. C. în contradictoriu cu intimata contestatoare B. Comercială Română SA și intimații P. V., P. E.-M. împotriva sentinței civile nr._/10 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și la a doua strigare.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Cercetând actele și lucrările dosarului instanța reține că intimata contestatoare B. Comercială Română, prin întâmpinarea formulată, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Totodată, instanța constată că, recurentul intimat, a depus la dosarul cauzei, la data de 24 februarie 2015, o notă de ședință la care a anexat originalul ordinului de plată cu care a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 234 lei. Instanța procedează la anularea ordinului de plată.
Instanța reține că, prin cererea de recurs, recurentul intimat, a solicitat proba cu înscrisuri însă nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris.
Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs.
T R I B U NA L U L,
Constată că prin sentința civilă_/2014 a Judecătoriei B. s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea B. Comercială Română SA în contradictoriu cu intimații P. V. și P. E. M. și B. G. G. C. . S-a anulat procesul verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat la data de 16.07.2014 în dosarul execuțional nr. 130/2012. În baza art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013 s-a dispus restituirea către contestatoarea a taxei judiciare de timbru în cuantum de 464 lei .
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Între contestatoare și B. G. G. C. s-a încheiat Contractul Cadru de Colaborare nr. 68/25.04.2012, având ca obiect punerea în executare a dispozițiilor cuprinse în titlurile executorii, în vederea recuperării creanțelor datorate de debitorii urmăriți, prin procedura executării silite, prin contract fiind stabilit cuantumul maxim al cheltuielilor de executare agreat de părți precum și onorariul executorului judecătoresc, în funcție de procentul de recuperare al creanței executate.
Astfel, cu privire la cheltuielile de executare, conform art. 1 lit. i din Anexa 1 la contract creditorul s-a obligat să pună la dispoziția E., pentru fiecare debit, o sumă în valoare de 750 lei, cu titlu de avans onorariu și cheltuieli de executare iar potrivit art. 1 lit. ii, cheltuielile de executare se vor determina pentru fiecare debit în parte, prin luarea în calcul a următoarelor tipuri de acte care generează o cheltuială, respectiv înscriere somație în CF, eliberare extras CF pentru informare, taxe de timbre, cheltuieli poștale, deplasări etc., suma estimată a acestor cheltuieli fiind de 600 lei.
Conform art. 1 pct. X s-a stabilit că “executorul are obligația să întocmească un raport cu cheltuielile de executare, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea notificării din partea creditorului privind compensarea debitului. Aceste cheltuieli nu vor depăși suma plătită cu titlu de avans”, potrivit pct. xiii cuantumul cheltuielilor de executare fiind limitat la valoarea avansului agreat (f. 16-17).
În cursul anului 2012, B. G. G. C. a preluat dosarul de executare al debitorilor P. V. și P. Elene M., formând dosarul execuțional nr. 155/2012 și în urma renumerotării nr. 130/2012 (f. 160).
La data de 23.05.2012, B. G. G. C. a întocmit procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare pentru suma de 26.907,65 lei reprezentând onorariu executor și suma de 147,44 lei reprezentând cheltuieli de executare (f. 145), cheltuielile stabilite încadrându-se în limitele stabilite prin contractual încheiat între părți..
La data de 16.07.2014, B. G. G. C. a întocmit procesul verbal de cheltuieli suplimentare contestat prin prezenta stabilind cheltuieli de executare în sumă de 7.182,90 lei din care 787,40 lei comunicare procedură, 3100 lei (25x124) proces verbal de licitație, 3.224 lei (26*124) publicație de vânzare imobiliară, 37,20 lei (3*12,4) redactare adresă, 34,30 lei (7x4,9) cheltuieli de transport cu poșta (fila 491), după ce la data de 15.07.2014 a întocmit notificarea prin care anunța contestatoarea despre voința sa de denunțare unilaterală a Contractului Cadru de Colaborare nr. 68/25.04.2012 (fila 9).
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că toate actele de executare pentru care s-au solicitat cheltuieli suplimentare, au fost întocmite anterior denunțării unilaterale de către B. G. G. C. a Contractului Cadru de Colaborare nr. 68/25.04.2012.
Or, în această situație, s-a constatat că nivelul cheltuielilor de executare trebuia să respecte dispozițiile contractuale asumate de părți, respectiv nu putea depăși suma de 750 lei, executorul judecătoresc având dreptul de a solicita cheltuieli suplimentare, peste cuantumul de 750 lei, doar pentru acte de executare efectuate ulterior denunțării contractului.
Susținerile executorului judecătoresc conform cărora nivelul cheltuielilor de executare stabilit prin contract, nu poate fi opozabil decât creditoarei nu și debitorilor, nu pot fi reținute întrucât potrivit art. 371 indice 7 Cod procedură civilă creditorul avansează cheltuielile necesare pentru îndeplinirea actelor de executare silită iar, în final, la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită, acestea se suportă de către debitor. Potrivit art. 563 Cod procedură civilă se distribuie cu prioritate sumele reprezentând cheltuieli de executare iar abia ulterior creanțele creditorilor, suportarea de către debitor a unor cheltuieli de executare într-un cuantum mai mare decât cel convenit cu creditorul și suportat de acesta, fiind de natură a cauza creditorului prejudicii în situația în care sumele obținute prin executarea silită sunt insuficiente pentru îndestularea acestuia.
Ca urmare, față de dispozițiile art. 1270 Noul Cod Civil, s-a constatat că în mod neîntemeiat executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare ce depășesc cuantumul stabilit prin contract și ca urmare, instanța a admis contestația formulată și a anulat procesul verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat la data de 16.07.2014 în dosarul execuțional nr. 130/2012.
Totodată, instanța a reținut că în 2014, executorul judecătoresc a stabilit pentru procesele verbale de licitație și pentru publicațiile de vânzare imobiliară întocmite în anul 2012 și 2013, sume mai mari decât cele prevăzute de anexa nr. 1 la Statutul UNEJ, respectiv a stabilit suma de 100 lei/act când suma maxima ce putea fi percepută era de 50 lei/act. În plus, la dosarul cauzei nu există dovezi din care să rezulte cheltuielile pentru comunicare procedură și cheltuielile de transport cu poșta prevăzute în procesul verbal din data de 16.07.2014 iar perceperea de sume de bani pentru redactare adresă, în condițiile în care executorul judecătoresc are stabilit un onorariu de 26.907,65 lei prin procesul verbal din data de 23.05.2012 apare ca nefiind justificată, susținerile contestatoarei în acest sens fiind de asemenea întemeiate.
Împotriva acestei sentințe de declarat recurs B. G. G. C., criticând-o sub următoarele aspecte:
Onorariile executorilor judecătorești și cheltuielile de executare silită sunt reglementate de art. 371 ind. 7 cod procedură civilă și art. 39 din Legea 188/2000, precum și de anexa 1 din Statutul Executorilor Judecătorești și Anexa Ordinului Ministrului Justiției 2550/2006, așa cum a fost modificat prin Ordinul 2561/2012.
Ținând seama de actele normative care prevăd cheltuielile de executare și modalitatea de stabilire a acestora, în contractul cadru de colaborare încheiat cu contestatoarea s-a stabilit o modalitate de lucru care plafona sumele de bani pe care creditoarea contestatoare le avansa cu titlu de cheltuieli de executare, inclusiv onorariu.
Plafonarea și stabilirea sumelor din Contractul de Colaborare se referă exclusiv la pretențiile pe care recurentul le poate avea față de creditoare.
De comun acord au stabilit plafonarea sumelor avansate de către creditor și nu plafonarea cheltuielilor de executare ocazionate de activitatea pe care recurentul o desfășura.
Actele normative menționate anterior sunt dispoziții legale imperative în funcție de care s-au stabilit și se stabilesc onorariul precum și celelalte cheltuieli ocazionate de actul de executare silită în sine, așa cum reiese și din cuprinsul copiei dosarului execuțional.
Chiar și în contractul de colaborare se recunoaște de către creditoare, în mod expres, faptul că onorariul executorului va fi stabilit în raport de limita maximă prevăzută de lege.
Contractul de colaborare limitează dreptul recurentului de a solicita creditoarei avansarea altor sume în afară de cea deja achitată, însă nu produce nici un fel de consecințe juridice în raporturile cu debitorii.
Contractul de colaborare este un act juridic civil încheiat între recurent și creditoare și nu reprezintă o normă legală care să reprezinte activitatea și actele de executare silită pe care le efectuează.
Activitatea execuțională desfășurată se circumscrie dispozițiilor codului de procedură civilă și actelor normative menționate, și s-a realizat cu respectarea întocmai a acestora.
Contractul de colaborare nu este opozabil debitorilor urmăriți și nu produce nici un efect juridic în ceea ce privește raporturile recurentului cu aceștia.
Cheltuielile de executare cad în sarcina debitorilor iar raporturile juridice născute între el și recurent, în ceea ce privește cheltuielile de executare sunt reglementate de către normele legale.
P. contractul de colaborare nu s-au reglementat relații juridice între recurent și debitori.
Nu există o încălcare a dispozițiilor legale.
Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare nu încalcă nici o dispoziție legală, nici un texte de lege imperativ care să atragă nulitatea sau anulabilitatea acestuia.
Valorile prevăzute și justificate de altfel ca și cheltuieli de executare sunt stabilite în limitele maximale prevăzute de lege și au fost cuprinse într-un act procedural de asemenea legal, un proces verbal încheiat ca și act de executare.
În acest context se poate observa că prezenta contestație este îndreptată împotriva unui act de executare încheiat în condițiile legii, aducându-se critici străine de noțiunea de nelegalitate a actelor de executare.
Ori, contestația la executare, modalitate procedurală pusă la dispoziția participanților la executarea silită, are ca scop anularea actelor de executare nelegale, adică încheiate în disprețul unui text legal imperativ.
Atâta vreme cât nu există un text legal imperativ încălcat, nu se poate aprecia decât că criticile sunt nefondate.
Recurentul nu a stabilit și nu a solicitat sume de bani cu titlu de onorariu, ci doar cheltuieli de executare generate de activitatea prestată.
Nu s-a solicitat creditoarei vreo sumă de bani suplimentară celor deja încasate și facturate.
Nu s-a emis vreo factură către creditoare pentru cheltuielile de executare suplimentare.
Aceste cheltuieli au fost stabilite în aceeași manieră în care au fost stabilite și cheltuielile de executare inițiale și au la bază activitatea efectiv desfășurată de către executorul judecătoresc în cadrul dosarului execuțional.
Actele de executare au fost efectuate și sunt justificate.
A afirma că este nelegală stabilirea de cheltuieli suplimentare de executare este echivalentul afirmației că și efectuarea de acte de executare suplimentare este nelegală și lipsită de necesitate, având în vedere că aceste cheltuieli pe de o parte există, iar pe de altă parte executorul judecătoresc are dreptul de a le percepe.
Instanța de fond nu a analizat și a interpretat greșit natura actului juridic dedus judecății precum și efectele sale.
Nu s-a solicitat creditoarei sume suplimentare celor deja avansate; cheltuielile de executare au fost stabilite potrivit dispozițiilor legale; contractul de colaborare nu limitează dreptul recurentului la perceperea unui onorariu stabilit în limitele legii, precum și la recuperarea cheltuielilor efectuate, ci limitează doar posibilitatea de a solicita avansarea acestora de către creditoare; contractul de colaborare este în mod eronat interpretat și invocat, recunoscându-se în mod expres dreptul recurentului la perceperea onorariului maximal în limitele legii; contractul de colaborare nu este opozabil debitorilor urmăriți și nu produce nici un efect juridic în ceea ce privește raporturile recurentului cu aceștia; cheltuielile de executare sunt în sarcina debitorilor, iar raporturile dintre recurent și debitor sunt reglementate de normele legale; prin contractul de colaborare nu s-au reglementat relații juridice între executor și debitor; procesul verbal a fost încheiat în conformitate cu dispozițiile legii și este legal; nu este încălcată nici o normă legală imperativă; contestația la executare este nefondată.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
Intimata contestatoare BCR SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare, s-a învederat că suma limitativă de 750 lei nu a fost impusă în nici un fel executorului judecătoresc care a semnat contractul de colaborare în perfectă cunoștință de cauză iar câtă vreme acest contract nu contravine dispozițiilor L. nr.188/2000 și nici Codului de procedură civilă, această convenție reprezintă legea părților, în raport de prevederile art.1270 Cod civil.
P. urmare, în virtutea principiului forței obligatorii a contractelor, părțile contractante aveau obligația de a-ți îndeplini obligațiile contractuale întocmai cum au fost ele stipulate, neputând deroga sub nici o formă de la acestea.
P. actul de executare contestat, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli suplimentare, în plus față de plafonul prevăzut în contractul părților, fără a face vreo mențiune referitoare la natura acestor cheltuieli sau împrejurările ce au determinat generarea acestor cheltuieli suplimentare.
În drept, au fost invocate prevederile art.308 alin.2 coroborat cu art.115 Cod procedură civilă.
În recurs, nu au fost administrate alte probe noi.
Analizând cererea de recurs formulată prin prisma probelor administrate în fața primei instanțe și motivelor de recurs invocate de către recurent, tribunalul constată că cererea este nefondată.
Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că prin contractul cadru de colaborare încheiat între părțile în litigiu, acestea au înțeles să plafoneze cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma de 750 lei, ceea ce rezultă în mod explicit din prevederile art.1 pct.i), ii) și xiii) din Anexa 1 la același contract.
În contract se face referire la cheltuielile de executare, nu la cheltuielile ce pot fi solicitate creditorului, ceea ce duce la concluzia că părțile semnatare ale contractului de colaborare au convenit asupra tuturor cheltuielilor de executare.
Chiar dacă debitorii creditoarei BCR SA nu au fost parte în acest contract, totuși prin convenția încheiată între recurent și creditoare s-a stabilit de comun acord limitarea cheltuielilor de executare, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, la suma menționată anterior, ținând cont și de numărul mare de dosare execuționale ce urmau a fi înregistrate pe rolul executorului judecătoresc.
Este adevărat că potrivit art.371 ind.7 Cod procedură civilă, cheltuielile privind executare silită sunt suportate în principal de către debitori iar executorul judecătoresc nu a solicitat ca plata acestor cheltuieli de executare suplimentare să se facă de către creditoare însă potrivit art.563 alin.1 lit. a Cod procedură civilă, în situația distribuirii sumelor recuperate în urma executării silite, creanțele reprezentând contravaloarea cheltuielilor de executare au prioritate în raport de celelalte creanțe.
Așadar, se poate ajunge la situația în care cheltuielile de executare sunt suportate tot din patrimoniul creditoarei, diminuându-se în acest fel creanța ce urmează a fi recuperată de către creditoare.
L. nr.188/2000 și Ordinul Ministerului Justiției nr.2550/2006 stabilesc cuantumul cheltuielilor ce pot fi solicitate pentru actele de executare efectuate de către executorul judecătoresc însă aceste prevederi legale nu au un caracter imperativ astfel că executorul judecătoresc poate renunța la dreptul de a percepe contravaloarea serviciilor prestate printr-o convenție încheiată în acest sens cu creditorul.
P. urmare, chiar dacă actul de executare contestat nu încalcă prevederile Codului de procedură civilă sau ale L. nr.188/2000, totuși acesta a fost întocmit cu nerespectarea convenției încheiate de executorul judecătoresc cu creditorul care constituie legea părților, conform art.1270 Cod civil.
P. contractul de colaborare încheiat între creditor și executor nu s-au stabilit obligații în sarcina debitorului, astfel că susținerea în sensul că acest contract nu este opozabil debitorului nu este relevantă în cauză.
În consecință, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, față de prevederile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se impune respingerea recursului declarat de către recurentul intimat și menținerea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs formulată de recurenta B. E. Judecătoresc „G. G. C.” împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. FloreaNicoleta F. D. O. P.
GREFIER
V. P.
Red.N.F./14.05.2015
Dact.V.P./14.05.2015
- 2 ex -
Jud.fond S. M.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Legea 10/2001. Sentința nr. 48/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
