Contestaţie la executare. Decizia nr. 16/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 16/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 16/A
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător L. S.
Grefier I. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelantul B. G. în contradictoriu cu intimata ., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile numărul_/02.08.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 17 ianuarie 2014, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată că, prin sentința civilă nr._/02.08.2013, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
Respinge excepția netimbrării acțiunii.
Respinge excepția tardivității introducerii contestației la executare.
Respinge excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită.
Respinge excepția nulității absolute a art 6.1 din contractul de credit nr 2709/16 04 2007.
Respinge contestația formulată de contestatorul B. Gyorgyîn contradictoriu cu intimata G. B. SA.
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că, în data de 16 04 2007, între intimata G. B. SA și .-a încheiat contractul de credit nr 2709, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 500 000 euro, data scadenței fiind 1. 05. 2008. Contestatorul B. G. a avut calitatea de garant, proporțional cu participarea acestuia la capitalul vărsat al împrumutatului.
În data de 16 04 2007, s-a încheiat actul adițional nr 1/10 05 2007 între aceleași părți prin care s-a majorat creditul cu suma de 950 000 euro, iar în 7 06 2007 s-a încheiat actul adițional nr 2, majorându-se creditul cu suma de 550 000 euro.
La 14 06 2007, intimata a încheiat cu . garanții Teknosa IC VE DIS Ticaret A.S actul adițional nr 3 la contractul de credit nr 2709/16 04 2007 prin care s-a modificat destinația sumei de 550 000 euro acordată potrivit actului adițional nr 2, astfel că suma de 550 000 euro va fi utilizată pentru refinanțare cheltuieli capital circulant prin plata parțială credit Raiffeisen B. .
Pe de altă parte, în data de 28 05 2008 între intimată și contestatorul B. G. (împrumutat) și B. E. (garant ipotecar) s-a încheiat contractul de credit de consum nr CCNPG002/_/28 05 2008 având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 214 000 euro, în vederea rambursării sumelor datorate de către împrumutat în calitate de garant fidejusor în cadrul contractului de credit nr 2709/16 04 2007.În 6 03 2009 s-a încheiat actul adițional nr 1 la contractul de credit mai sus menționat .
În data de 25 04 2008 intimata, prin notificarea nr 6377 a declarat scadența anticipată a creditului acordat către . baza contractului de credit nr 2709/16 04 2007 conform art 8.3.1.2, solicitând garantului să ramburseze suma de 2 005 578,25 euro.
Intimata, în data de 8 03 2013 a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului B. G., pentru recuperarea creanței în valoare de 557 854 euro, având la bază titlurile executorii constând în contract de credit nr 2709/16 04 2007 și actele adiționale mai sus identificate.
B. Dutceac I. a dispus înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare silită nr 117/2013, iar prin încheierea din 18 03 2013 a Judecătoriei B. s-a admis cererea de încuviințare a executării silite.
În ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii invocată de intimată prin întâmpinare, instanța constată că aceasta a rămas fără obiect, întrucât contestatorul a depus la dosarul cauzei taxele judiciare de timbru aferente cererii formulate.
Referitor la excepția tardivității introducerii contestației la executare, instanța a respins această excepție, deoarece primul act de executare a fost emis de către executorul judecătoresc în data de 1 04 2013, iar contestația la executare a fost trimisă prin serviciile poștale în data de 16 04 2013, cu respectarea termenului prevăzut de art 714 al 1 pct 1 cod proc. civilă .
Conform art 705 c. proc. civilă-dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.
În prezenta speță, termenul de începere a curgerii cursului prescripției este 25. 04. 2008, moment în care intimata a declarat scadența anticipată a contractului de credit nr 2709/16 04 2007.
Potrivit art 708 al 1 pct 1 c proc. civilă-cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzută în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei.
La fila 142 dosar se află un înscris intitulat extras de cont din care rezultă faptul că în data de 19 05 2010 s-a făcut o plată în contul . sumă de 404 333,65 euro și în 20 05 2010 o plată în sumă de 3370,35 euro.
Astfel, cursul prescripției se întrerupe fie ca manifestare a creditorului în sensul realizării executării silite, fie ca urmare a atitudinii debitorului în sensul recunoașterii datoriei. Recunoașterea datoriei de către debitor întrerupe cursul prescripției, indiferent de modul în care a fost făcută, cu condiția ca aspectul recunoașterii să fie probat, dovada fiind făcută în acest sens. Un alt aspect important a fi reținut este faptul că recunoașterea datoriei trebuie să emane de la debitor și nu de la garant. Față de considerentele mai sus prezentate, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită.
Un alt motiv pentru care s-a formulat prezenta contestație este invocarea de către contestator a faptului că în contractul de credit ar fi fost inserată o clauză penală, la art 6.1 din contract, apreciind ca în cauză sunt incidente dispozițiile Deciziei XI din 24 10 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitându-se constatarea nulității absolute a art 6.1 din contract.
Potrivit deciziei mai sus amintite, s-a stabilit faptul că nu există temei legal care să permită stabilirea, în cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăși dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an, sau de sancțiuni constând în penalități de întârziere.P. urmare, clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, având o cauză nelicită, în raport cu dispozițiile art. 5 și ale art. 968 din Codul civil, contravine prevederilor legii.
Astfel, pentru a fi aplicabile dispozițiile deciziei mai sus amintite ar trebui să ne aflăm în situația unui raport juridic civil și a unei clauze penale.
În contractul de credit nr 2709/16 04 2007-la art 6.1 este prevăzut faptul că dacă împrumutatul întârzie în îndeplinirea obligațiilor sale de plată va plăti băncii o dobândă de întârziere….
Instanța apreciază că raportul dedus judecății este unul de natură comercială și nu civilă, deoarece raporturile obligaționale intervenite între părți sunt de natură comercială și în cadrul acestora primează principiul libertății și autonomiei de voință a părților.
În speța de față ne aflăm în prezența unui contract de servicii financiare, în care au fost inserate clauze clare, asumate de părți prin semnătură, astfel că părțile contractante au avut posibilitatea reală să ia cunoștință de toate acestea prin simpla citire a înscrisului. P. urmare, contestatorul a cunoscut încă de la încheierea contractului de credit și ulterior a actelor adiționale întinderea obligației de plată asumată.
Pe de altă parte, instanța reține că prin contractul încheiat între părți nu este reglementată o clauză penală ci o dobândă penalizatoare, dobândă ce se calculează doar în situația în care împrumutatul nu-și îndeplinește obligația de plată.
Față de aspectele mai sus constatate instanța a respins excepția nulității absolute a art 6.1 din contractul de credit nr 2709/16 04 2007.
Contestatorul a solicitat anularea somației f.n/1 04 2013 și a actelor subsecvente, ca fiind nelegale. Contestatorul nu a indicat instanței în ce constă nelegalitatea actelor de executare. Analizând actele de executare efectuate în dosar execuțional nr 117/2013, instanța apreciază că acestea sunt întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Împotriva sentinței civile nr._/02.08.2013 pronunțată de Judecătoria B., contestatorul B. G., prin reprezentant convențional A. D.-D., a exercitat calea de atac a apelului, solicitând schimbarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii contestației la executare pe care a promovat-o.
În motivarea cererii de apel, apelantul a susținut că prima instanță a reținut în mod greșit aspectul inaplicabilității prescripției dreptului de a cere executarea silită și nu a analizat în niciun fel critica sa vizând lipsa cauzei reale a celor două contracte de consum pe care le-a încheiat cu banca, prin care, practic, aceasta din urmă s-a autocreditat, sumele de bani fiind reținute de aceasta, fără niciun drept de dispoziție din partea sa.
În dezvoltarea acestor motive de apel, apelantul a arătat că prescripția a început să curgă la data de 25.04.2008, dată la care banca a declarat contractul de credit scadent anticipat, astfel că s-ar fi împlinit, dacă nu ar fi fost întreruptă, la data de 25.04.2011.
Întreruperea cursului prescripției poate avea loc numai ca urmare a recunoașterii creditorului principal, iar nu a garantului, or plățile la care prima instanță face referire nu au fost efectuate de către debitorul principal, ci de către el, care a avut în cadrul contractului de credit calitatea de garant.
Contrar celor reținut de către judecătorul fondului, plățile efectuate potrivit documentelor aflate la fila 142 din dosarul primei instanțe nu au fost făcute de Primex SA, care era, la data efectuării plății, în faliment, astfel că nu putea efectua plăți.
În realitate, sume respective provin din așa numitul Credit de consum acordat apelantului, prin care banca a finanțat restituirea creditului. Astfel, sumele de bani ce au constituit obiectul material al acestui contract au fost blocate într-un depozit condiționat, ca atare orice targere/direcționare a respectivelor sume de bani s-a făcut exclusiv de către bancă, fără a implica manifestarea sa de voință sau a .>
În dezvoltarea celui de al doilea motiv pe care a fost întemeiată cererea de exercitare a căii de atac, apelanta a făcut o prezentare a instituției juridice a contractelor de credit de consum și a susținut că lipsa cauzei celor două astfel de contracte pe care le-a perfectat trebuie apreciată și prin raportare la poziția pe care a avut-o l-a momentul încheierii acestora.
Astfel, aceste contracte au fost încheiate la momentul în care Primex SA, în calitate de beneficiar real și necontestat al sumelor de bani acordate în temeiul contractului de credit, urma a intra în procedura de insolvență. La acel moment, banca a solicitat încheierea acestor contracte, pentru a înlocui un credit neperformant cu un credit artificial susținut, fără a crea, în mod real, o sursă de refinanțare.
Apelantul a fundamentat în drept cererea de apel pe care a promovat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 466 și urm. din codul de procedură civilă, pe care le-a indicat în mod generic.
În apărare, intimata G. B. SA a formulat întâmpinare, prin care a arătat că înțelege să invoce excepția de netimbrare a cererii de apel, pentru situația în care apelanta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimata menționată a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de exercitare a căii de atac, susținând că, în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut că, în speță, a operat întreruperea cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită, atât prin recunoașterea de către debitorul principal a datoriei, cât și prin recunoașterea pe care apelantul, în calitate de garant au efectuat-o.
Astfel, trebuie reținut că față de debitorul principal, . fost declanșată, în data de 24.10.2008, procedura simplificată a falimentului, în cadrul căreia creanță pe care ea o are față de acest debitor a fost trecută în tabelul definitiv al creanțelor, ce a fost întocmit de către lichidatorul judiciar și validat de către instanța de judecată.
Apoi, trebuie observat că plata ce a fost făcută în contul . data de 19.05.2010 și în data de 20.05.2010, nu a fost contestată de către apelantul din prezenta cauză, or poziția procesuală a acestuia nu poate avea decât semnificația juridică a recunoașterii datoriei.
A mai susținut intimata menționată în motivarea poziției procesuale că, prin cererea de apel pe care a promovat-o, partea apelantă a invocat aspecte noi, diferite de cele pe care le-a invocat cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, ceea ce este inadmisibil.
În continuarea motivării poziției sale procesuale, intimata G. B. SA a arătat vă apelantul se află în eroare în ceea ce privește natura juridică a contractelor de credit pe care le-a perfectat, acestea fiind contracte de servicii financiare, ce cuprind clauze clare și precise, pe care părțile contractante le-au însușit prin semnarea acestora, astfel că nu poate fi reținută lipsa de cauză juridică a acestora.
Apelantul nu are posibilitatea de a contesta caracteristicile și elementele contractului de credit pe care îl garantează, acesta având doar obligația de a garanta executarea obligațiilor asumate de debitorul principal prin contractul de credit.
Apelatul, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 471 alin. 6 din Codul de procedură civilă, a formulat răspuns la întâmpinarea pe care intimata G. B. SA a depus-o la dosarul cauzei, prin care a arătat, în esență, că cererea de apel pe care a promovat-o a fost legal timbrată, astfel că nu poate fi anulată în sensul celor solicitate de partea intimată.
În ceea ce privește poziția procesuală pe care intimata a exprimat-o pe fondul cauzei, apelantul a arătat că deschiderea față de debitorul principal a procedurii falimentului a avut drept consecință legală suspendarea de drept a cursului prescripției dreptului de a cere declanșarea procedurii executării silite față de acesta, astfel că nu poate fi vorba despre efectuarea de către acesta a vreunei plăți în contul datoriei pentru recuperarea căreia a fost declanșată procedura execuțională.
În ceea ce privește plățile pe care el le-a efectuat în data de 19.05.2010 și în data de 20.05.2010, prin actul de procedură pe care l-a întocmit în sensul celor arătate, apelantul a menținut susținerile pe care le-a făcut prin cererea de exercitare a căii de atac.
În calea de atac a apelului, la cererea apelantului și a intimatei G. B. SA, a fost administrată proba cu înscrisuri.
P. Încheierea ședinței publice din data de 17.01.2014, instanța, pentru motivele de fapt și de drept expuse în cuprinsul acesteia, a respins excepția de netimbrare a cererii de apel, ce a fost invocată în cauză de intimata G. B. SA.
În ceea ce privește fondul cererii de exercitare a căii de atac, tribunalul, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 479 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar în acest sens reține următoarele:
Apelantul are calitatea de debitor al intimatei G. B. SA în baza contractului de credit nr. 2709/16.04.2007, astfel cum acesta a fost modificat și completat prin actele adiționale nr. 1/10.05.2007, nr. 2/07.06.2007 și nr. 3/14.06.2007.
Potrivit clauzelor contractului de credit, apelantul, în calitate de garant, și-a asumat obligația de a îndeplini împreună cu debitorul principal fiecare dintre obligațiile pe care acesta și le-a asumat, arătând că renunță în mod expres la dreptul ,, excussio”, adică la dreptul de a nu fi obligat să plătească atâta timp cât debitorul poate acoperi suma datorată, precum și la dreptul de prioritate și diviziune prevăzut de Codul civil.( art. 9.1.din contract)
De asemenea, în clauza cuprinsă în art. 9.2 din contract s-a prevăzut că garantul, în speță apelantul, este de acord că garanția pe care a constituit-o nu va fi prejudiciată de amânările pe care banca le poate acorda debitorului principal și nici pentru diviziunea datoriei sau a plății în cont pe care banca o poate efectua înainte sau după data scadenței. Atunci când obligațiile din contract devin scadente, banca va solicita suma de la garant în mod solidar sau o va introduce ca datorie în contul pe care garantul îl deține în nume propriu sau împreună cu alții.
Potrivit Codului civil din anul 1864, aplicabil contractului pe care părțile litigiului l-au perfectat, fidejusiunea sau cauțiunea este un contract prin care o persoană numită fidejusor se obligă față de creditorul altei persoane să execute obligația celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa.
Instituirea fidejusiunii produce efecte, care pot fi privite din trei puncte de vedere: 1) al raportului juridic dintre creditor și fidejusor; 2) al raportului dintre fidejusor și debitorul principal și 3) al raporturilor dintre fidejusori, în cazul în care aceștia sunt mai mulți.
Tribunalul reține că, în cauza de față, față de obiectul acesteia, interesează prima categoria a raporturilor juridice mai sus menționate, anume aceea dintre apelant, în calitate de fidejusor, și intimata G. B. SA, în calitate de creditor, astfel că pe acestea le va analiza, iar sub acest aspect reține că aceste raporturi juridice își au izvorul în contractul de fidejusiune încheiat între cele două părți.
Principiul care domină această categorie de raporturi este acela că, în caz de neexecutare din partea debitorului, creditorul poate să urmărească direct pe fidejusor, pentru executarea creanței, fără ca această urmărire să fie condiționată de o prealabilă urmărire a debitorului principal.( art. 1663C.civ)
Acest principiu este pe deplin aplicabil în cauza de față, întrucât, așa cum am arătat, prin contractul pe care părțile l-au perfectat, apelantul a renunțat în mod expres la beneficiul de discuțiune și la beneficiul de diviziune .
P. urmare, raportul juridic existent între apelant și intimata G. B. SA este un raport juridic de sine stătător, care dă dreptul intimatei să procedeze la executarea silită directă a apelantului, fără a fi nevoită să declanșeze mai întâi procedura execuțională față de debitorul său.
Așa fiind, instanța de apel observă că, în baza contractului de fidejusiune pe care cele două părți ale litigiului mai sus indicate l-au perfectat, apelantul are calitatea de debitor direct al intimatei, obligația asumată de către apelant față de această parte având o existență de sine stătătoare, nefiind influențată de raportul juridic stabilit între intimată și .>
În acest sens, instanța de apel constată că plățile efectuate în contul datoriei rezultată din contractul de credit mai sus indicat au valoarea juridică a recunoașterii acestei datorii și determină, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, întreruperea cursului prescripției dreptului de a cere declanșarea procedurii executării silite.
În ceea ce privește documentele de plată la care prima instanță a făcut referire cu ocazia analizării și soluționării excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, tribunalul constată că existența acestei plăți nu a fost negată de către partea apelantă, care a fundamentat poziția procesuală pe care a adoptat-o pe afirmația că această plată nu a fost efectuată de către debitorul principal, ci de către el și că ea a vizat, în fapt, punerea în executare a unor contracte de credit de consum pe care a fost nevoit să le perfecteze cu intimata G. B. SA și care, așa cum a susținut sunt lovite de sancțiunea nulității absolute.
Sub acest aspect, instanța de apel reiterează considerentele pe care le-a expus cu ocazia analizării raporturilor juridice ce s-au născut între apelant și intimata menționată ca urmare a perfectării de către aceste părți a contractului de fidejusiune, raporturi juridice, care - așa cum am subliniat - nu au un caracter subsidiar, ci sunt raporturi juridice de sine stătătoare, ce au născut în sarcina apelantului obligațiile mai sus menționate, și reține totodată că, potrivit acestor documente fiscale, pe care partea apelantă nu le-a contestat în fața instanței în care ele au fost administrate ca probe, plățile efectuate în contul intimatei au vizat debitorul ., prin urmare, natura juridică a recunoașterii datoriei acesteia, astfel că, în raport cu natura juridică a obligațiilor existente în sarcina apelantului în temeiul contractului ce constituie titlu executoriu și a prevederilor cuprinse în art. 708 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, plata astfel efectuată reprezintă o recunoaștere voluntară de datorie, ce a fost de natură să întrerupă cursul prescripției dreptului de a declanșa procedura executării silite de către creditor, în vederea recuperării acesteia.
Apoi, instanța de apel constată că, în raport cu prevederile existente în art. 712 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care stipulează:,, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”, apelantul nu poate invoca în cadrul prezentului proces chestiuni de drept care vizează nevalabilitatea totală sau parțială a titlului executoriu ce stă la baza declanșării și efectuării procedurii executării silite, întrucât, așa cum am arătat, acest titlu executoriu este reprezentat de un contract de credit bancar, astfel că, desființarea acestuia totală sau parțială nu poate opera decât ca urmare a promovării și admiterii unei acțiuni în nulitatea actului juridic menționat, pe care apelantul o poate formula în condițiile dreptului comun.
De asemenea, instanța de apel, ținând seama de prevederile legale precitate, precum și obiectul căii de atac a contestației la executare, astfel acesta este reglementat de dispozițiile cuprinse în art. 711 din Codul de procedură civilă, reține că partea apelantă nu poate invoca, în cadrul litigiului de față ce se circumscrie dispozițiilor legale arătate, nulitatea actelor juridice pe care le-a perfectat cu intimata G. B. SA, acte juridice ce sunt reprezentat de contractele de credit de consumație, această parte putând obține desființarea acestora numai în cadrul acțiunii în nulitate.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul, în conformitate cu prevederile existente în art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge cererea de apel suspusă judecății, cu consecința păstrării soluției pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de apel formulată de apelantul B. G. CNP_, cu domiciliul ales în Municipiul București, ., parter, sector 5, la sediul Societății Civile de Avocați „D.&Asociații”, reprezentat convențional de avocat A. D.-D., în contradictoriu cu intimata G. B. SA, cu sediul în Municipiul București, Șoseaua Fabrica de Glucoză, nr. 5, Business Centre, Novo Park 3, clădirea F, etaj 5-6, sector 2, cu nr. de ordine în Registrul Comerțului J_, cod de înregistrare fiscală RO25394008, reprezentată legal de director, împotriva sentinței civile nr._/02.08.2013 pronunțată de Judecătoria B., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.01.2014.
Președinte, Judecător,
A. B. L. S.
Grefier,
I. C.
Red. L.S./01.04.2014
Tehnored. I.C./04.04.2014; 4 ex.
Jud. fond: L. A.
| ← Recuzare executor. Decizia nr. 67/2014. Tribunalul BRAŞOV | Acţiune în constatare. Decizia nr. 92/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
