Fond funciar. Decizia nr. 400/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 400/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 400/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat în soluționarea litigiilor de fond funciar
DECIZIA CIVILĂ NR. 400/. publică din data de 23 aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – D. O. P. - judecător
JUDECĂTOR – I. L.
GREFIER – C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelanta reclamantă M. M., în contradictoriu cu intimatele pârâte C. L. pentru A. L. F. Funciar Hârseni și C. Județeană pentru A. L. F. Funciar B., împotriva Sentinței civile nr. 2262/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 09.04.2015, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.04.2015, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2262/02.12.2014 a Judecătoriei F., a fost respinsă excepția tardivității invocată de pârâta C. L. pentru A. L. F. Funciar Hârseni, prin întâmpinare. A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta M. M., C.N.P._, în contradictoriu cu pârâtele C. L. pentru A. L. F. Funciar Hârseni, reprezentată prin primar și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B., reprezentată prin prefect, având ca obiect reconstituire drept de proprietate și eliberare titlu de proprietate, fără cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 13.03.1991, numita M. M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7,78 ha, înscrisă în CAP în anul 1962, iar conform adeverinței nr.3383/1991, eliberată de C. L. Hârseni, acesteia i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 7,03 ha, prin Hotărârea nr.13/1991 a Comisiei Județene de Fond Funciar B., Anexa 3, poziția 244 (fil. 35 a dos.).
Ulterior, la data de 24.10.2005, reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după părinții săi, M. M. și M. M., pentru suprafața de 1,22 ha, conform registrului agricol din perioada 1959-1962 (fil. 3), iar prin Hotărârea nr. 676/07.12.2007, Anexa 3, poziția 204, pe numele mamei reclamantei, ca moștenitoare după numitul M. M., s-a reconstituit suprafața de 0,75 ha (fil.16).
În privința tardivității invocate prin întâmpinare de către C. L. pentru A. L. F. Funciar Hârseni, instanța a reținut că nu este întemeiată, întrucât dispozițiile legale invocate, respectiv art.53 alin.2 din Legea nr.18/_, potrivit cărora împotriva hotărârii comisiei județene se poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 zile de la comunicare, și art. 27 alin.8 din HG nr.890/2005, care prevede că de la data comunicării sub semnătură a hotărârii comisiei județene de validare, persoana nemulțumită poate face plângere la judecătorie în termen de 30 de zile, privesc procedura plângerii împotriva hotărârii comisiei județene, iar prin acțiunea de față se urmărește obligarea comisiei locale la reconstituirea dreptului de proprietate, neinvocându-se nevalabilitatea Hotărârii nr. 676/07.12.2007.
S-a reținut că, atâta timp cât în cauză nu este vorba de o plângere împotriva hotărârii comisiei județene, nu se poate discuta despre nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.
Pe fondul cauzei, s-a reținut de către prima instanță că reclamanta pretinde reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,22 ha, ca urmare a cererii depuse la data de 24.10.2005, în baza Legii nr. 247/2005, cerere care, așa cum arată comisia locală în întâmpinare, a fost admisă parțial, fiind validată pe numele mamei reclamantei suprafața de 0,75 ha, prin Hotărârea nr. 676/2007.
În primul rând, instanța reține că pentru terenurile pretinse în cauză nu a fost depusă cerere de reconstituire, întrucât acestea, așa cum rezultă din extrasele de carte funciară aflate la filele 48 – 51 ale dosarului, apar pe numele mai multor proprietari tabulari, printre care și bunicii reclamantei D. N. și A., iar în cererea depusă la data de 24.10.2005 ar fi trebuit menționată calitatea în care se solicită reconstituirea, respectiv aceea de moștenitoare a bunicilor săi, și de asemenea, la cerere trebuiau anexate acte din care să rezulte că reclamanta este îndreptățită la reconstituire.
S-a reținut că prin cererea depusă conform Legii nr. 247/2005, nu s-au solicitat terenurile ce fac obiectul cauzei, iar în lipsa unei cereri, reclamanta nu poate pretinde reconstituirea dreptului direct în instanță, o astfel de cerere nefiind admisibilă.
În al doilea rând, s-a reținut că, și dacă s-ar presupune că reclamanta a solicitat terenurile prin cererea din anul 2005, aceasta fiind admisă în parte, trebuia atacată conform art.53 din Legea nr.18/1991 în instanță, în caz contrar hotărârea nemaiputând fi modificată.
De asemenea, faptul că reclamanta a aflat ulterior despre existența terenurilor, așa cum a arătat în acține, nu o îndreptățește să obțină direct în instanță reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, prin care a solicitat schimbarea în tot în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În Motivare, apelanta a arătat că mama sa, M. M., a depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în anul 1991 pentru toate terenurile la care era îndreptățită, după cum știa atunci. I s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile înscrise în registrul agricol, însă la data respectivă, nu s-a știut că familia deținea și alte terenuri care din motive economice nu au fost declarate și înscrise în registrul agricol, însă care erau intabulate în cartea funciară.
A precizat că în momentul în care au fost descoperite extrase cf, a formulat acțiunea din acest dosar. Dată fiind starea de fapt specială, consideră că nu este necesar să depună o nouă cerere de reconstituire întrucât cea din 1991 se referea la toate terenurile familiei sale.
Apelanta a menționat că nu se pune problema neatacării hotărârii de validare a cererii din 1991 întrucât nu mai era în termen, iar comisia nu poate aproba o cerere suplimentară, de majorare acum. A formula o cerere care nu poate fi admisă nu este justificabilă, ci doar o apreciere formalistă. Dreptul de proprietate este imprescriptibil, astfel încât trebuie acordat, chiar și în situația în care a aflat despre terenuri numai în acest moment.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 466 și urm. C.pciv.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
În apărare, intimata C. L. de Aplicare a L. F. funciar Hârseni, prin Primar a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Intimata C. Județeană B. de Aplicare a L. F. Funciar, prin Prefect, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
În apel, nu s-au solicitat probe.
Analizând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, apelanta reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate la care a fost îndreptățită mama sa, M. M., cu privire la mai multe terenuri agricole, terenuri pe care autoarea menționată nu le-a indicat în cererea de reconstituire formulată în 1991 și nici apelanta prin cererea formulată, în baza Legii 247/2005, motivul fiind acela că nu ar fi cunoscut că familia le-a deținut înainte de colectivizare.
Tribunalul reține că apelanta reclamantă solicită, de fapt, reconstituirea dreptului de proprietate la care ar fi fost îndreptățită autoarea sa, direct în fața instanței, fără a formula o cerere de reconstituire în cadrul procedurii speciale și cu respectarea termenelor defipte de legiuitorul român, prin legile fondului funciar, ceea ce nu este admisibil.
Se are în vedere, în acest sens, că de vreme ce legiuitorul a stabilit o procedură specială de reconstituire a dreptului de proprietate privată și anumite termene în care pot fi formulate cererile de reconstituire, precum și de atacare a hotărârilor emise de comisiile locale, respectiv județene de aplicare a legilor fondului funciar, nu poate fi admisă o cerere formulată direct în instanță, în caz contrar ajungându-se la eludarea dispozițiilor imperative ale acestor legi și ale principiului speciallia generalibus derogant, respectiv aplicabilitatea prioritară a legii speciale față de prevederile dreptului comun.
Faptul că autoarea reclamantei, M. M., respectiv aceasta din urmă nu au cunoscut deținerea de către familia lor a terenurilor pentru care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate nu reprezintă un motiv de natură a face admisibilă cererea formulată, legea neprevăzând vreo excepție în acest caz, în sensul eludării procedurii administrative de reconstituire a dreptului de proprietate și recunoașterea sa direct în instanță.
Mai mult decât atât, tribunalul consideră că apelanta invocă în susținerea cererii introductive, precum și a celei de apel supusă analizei de față, propria culpă, a sa și, respectiv, a autoarei sale, câtă vreme lor le incumba obligația de a depune diligențe în vederea identificării tuturor proprietăților deținute de familie anterior colectivizării, cu depunerea de înscrisuri relevante sau alte probe admise de lege.
Or, potrivit principiului general de drept nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține recunoașterea juridică a unui drept - nemo propriam turpitudinem allegans.
Pe de altă parte, se reține că, potrivit cererii formulate de autoarea apelantei reclamante, M. M. (f.32 dosarul de fond), rezultă că aceasta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru un teren în suprafață totală de 7,78 ha, cerere ce a fost soluționată favorabil, fiind reconstituit dreptul de proprietate pentru 7,03 ha în baza Legii 18/1991 și 0,75 ha în baza Legii 247/2005, conform cererii formulate de apelantă.
Prin urmare, nu se poate considera, astfel cum solicită apelanta reclamantă, ca în virtutea cererii inițiale, să fie reconstituit și dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață însumată de 1,22 ha, câtă vreme acesta nu a fost menționat în cerere, nu s-au depus înscrisuri doveditoare sau alte dovezi ale proprietății, precum și a calității de persoană îndreptățită.
Totodată, tribunalul are în vedere că apelanta reclamantă ignoră faptul că, prin legile fondului funciar se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului, drept care nu a subzistat în toată perioada de timp, de la colectivizare și până la reconstituire, așa încât argumentul în sensul imprescriptibilității dreptului de proprietate invocat prin cererea de apel nu este întemeiat.
Conform jurisprudenței europene a drepturilor omului, Statul Român se bucură de o largă marjă de apreciere cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, acestuia revenindu-i posibilitatea, iar nu obligația de a adopta legi speciale în acest sens.
Singura obligație care îi revine Statului Român constă în aceea ca, în situația adoptării unor astfel de legi, aplicarea lor trebuie să fie unitară întrucât incertitudinea cu privire la punerea în practică a principiului, în cazul de față, al reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au fost supuse cooperativizării, fie ea de ordin legislativ, administrativ sau legat de practicile aplicate de autorități, poate genera, atunci când persista în timp și în lipsa unei reacții coerente si rapide din partea statului, o omisiune a acestuia de a-și îndeplini obligația de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Viași contra României, Broniowski împotriva Poloniei, P. împotriva României, nr. 63.252/00, paragrafele 92 si 112, 1 decembrie 2005).
Din aceeași perspectivă a jurisprudenței europene, se reține că statul se bucură de o largă marjă de apreciere cu privire la adoptarea legislației naționale, deci, inclusiv a celei privind procedura ce se impune a fi urmată pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, obligația care îi incumbă acestuia constând în aplicarea egală a legilor față de cetățenii săi, fără privilegii sau discriminări.
Pe cale de consecință, raportat la toate aceste considerente, Tribunalul reține că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, sens în care va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta reclamantă M. M. împotriva sentinței civile nr. 2262 din 02.12.2014 a Judecătoriei F., pe care o va păstra.
Pe de altă parte, din analiza întâmpinării formulate de intimata C. L. de Aplicare a L. F. Funciar Hârseni, prin Primar, rezultă că a solicitat obligarea apelantei la plata de cheltuieli de judecată. Deși aceasta din urmă se află în culpă procesuală, față de soluția ce se va pronunța în cauză, Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea formulată, dat fiind că intimata nu a dovedit avansarea cheltuielilor de judecată pretinse, prin depunerea la dosarul cauzei a unor înscrisuri justificative, cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, conform dispoz. art.452 C.p.civ.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta reclamantă M. M. împotriva sentinței civile nr. 2262 din 02.12.2014 a Judecătoriei F., pe care o păstrează.
Respinge cererea intimatei C. L. de Aplicare a L. F. Funciar Hârseni, prin Primar, de obligare a apelatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. O. P. I. L.
GREFIER,
C. N.-D.
Red.IL./ Tehnored. C.ND/05.06.2015-Ex 5
Jud fond- M. T.
| ← Evacuare. Sentința nr. 16/2015. Tribunalul BRAŞOV | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 582/2015.... → |
|---|
