Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 421/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 421/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 421/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 421/A
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013
Completul de judecată A9 constituit din:
PREȘEDINTE – C. R.– judecător
Judecător – C. D.-P.
Grefier - V. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut in ședința publică din data de 12 noiembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii potrivit celor consemnate in încheierea de ședința din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință si când, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 19 noiembrie 2013 și apoi la data de 20 noiembrie 2013.
La apelul nominal făcut in ședința publică la pronunțare se constata lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
In urma deliberării instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
T R I B U NA L U L,
Constată că prin sentința civilă nr. 4098/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul H. I. în contradictoriu cu pârâta L. A. M. și, în consecință, pârâta a fost obligată să își dea acordul pentru amenajarea interioară și exterioară a locuinței proprietate personală a reclamantului situată în B., ., nr. 8, înscris în CF nr._-C1-C2-U2 top ( 2076/2, 2077/2)/II.
S-a respins cererea referitoare la acordul în vederea mansardării locuinței, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului având ca obiect cheltuieli de judecată și s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei având ca obiect cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit extrasului cf reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul situat în B., ., nr. 8, înscris în CF nr._-C1-C2-U2 top ( 2076/2, 2077/2)/II și respectiv asupra cotei de 36,77% din părțile de uz comun constând în terenul construit și neconstruit cu nr. top inițial 2076/2, 2077/2 în suprafață de 532,08 mp, spălătoria, casa scării și holul comun, fundațiile, fațadele, zidurile comune, împrejmuirea, șarpanta, acoperișul, branșamentele instalațiilor existente, podul.
Potrivit extrasului cf pârâta este titulara dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 1 din același imobil și respectiv asupra cotei de 20,64% din părțile de uz comun constând în terenul construit și neconstruit cu nr. top inițial 2076/2, 2077/2 în suprafață de 532,08 mp, spălătoria, casa scării și holul comun, fundațiile, fațadele, zidurile comune, împrejmuirea, șarpanta, acoperișul, branșamentele instalațiilor existente, podul.
Partajul de folosință asupra terenul cu destinația de curte ce a făcut obiectul sentinței nr. 2813/1992 a Judecătoriei B. nu este opozabil pârâtei nici direct și nici indirect nici aceasta și nici autorul acesteia nefiind părți în respectivul litigiu.
Urmare a cererii reclamantului a fost eliberat de Primăria Brasov, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50 din 1991, certificatul de urbanism 3007/07.10.2011 pentru eliberarea autorizației de construire cu privire la amenajarea interioară, exterioară și mansardare locuință proprietate personală a reclamantului în care între altele i s-a solicitat reclamantului la punctul 3) acordul tuturor coproprietarilor pentru afectarea părților de uz comun cu specificarea în mod obligatoriu a cuantumului din părțile de uz comun pe care îl dețin în proprietate.
În speță toți vecinii coproprietari și-au dat acordul notarial pentru aceste lucrări cu excepția pârâtei, aceasta justificându-și atitudinea prin aceea că reclamantul se opune partajului terenului aflat în părțile de uz comun prin care pârâta dorește să i se atribuie în proprietate exclusivă o porțiune de teren aflată sub ferestrele sale și pe care autorii acesteia au folosit-o în epocă drept terasă sens în care a atașat planșe foto din care rezultă că în locul actualei ferestre era amplasată o ușă iar respectivul teren era utilizat ca terasă, și mai mult prin mansardarea locuinței reclamantul ar avea un plus de suprafață utilă care ar conduce la modificarea cotelor din părțile de uz comun în mod corespunzător afectând cotele celorlalți coproprietare inclusiv al pârâtei care astfel s-ar afla într-o situație mai puțin favorabilă în litigiul având ca obiect partaj.
Pârâta de altfel a arătat că nu se opune în principiu amenajării interioare și exterioare și nici mansardării însă a arătat că dorește cu prioritate soluționarea partajului terenului aflat în părțile de uz comun. Mai mult s-a mai arătat că mansardarea s-ar realiza asupra unui garaj neîntabulat amplasat de asemenea asupra părților de uz comun aspect recunoscut de reclamant la interogatoriu.
În drept instanța a reținut că din cuprinsul certificatului de urbanism pct. 3 liniuța 5) rezultă că mărirea suprafeței locative atrage modificarea cotelor asupra părților de uz comun.
Aceeași interpretare rezultă din dispozițiile art. 652 noul Cod procedură civilă potrivit cu care în lipsa unei stipulații contrare cotele părți se stabilesc prin raportarea suprafeței utile a fiecărui spațiu locativ la totalul suprafeței utile a spațiilor locative din clădire. În același sens sunt și dispozițiile art. 40 din Legea nr. 50/1991 potrivit cu care „(1) În cazul când într-o clădire se realizează mai multe apartamente și suprafețe locative cu altă destinație, proprietarii acestora dobândesc și o cotă-parte de proprietate asupra tuturor părților de construcție și instalații, precum și asupra tuturor dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun, indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care este situată proprietatea lor…. (3) Cotele-părți prevăzute la alineatele precedente se determină proporțional cu suprafața utilă a locuințelor, a caselor de vacanță ori a suprafețelor cu altă destinație din clădire, după caz.”
Potrivit art. 14 din noul Cod procedură civilă orice persoană fizică sau juridică trebuie să își exercite drepturile sau să își execute obligațiile civile cu bună credință iar buna credință se prezumă până la proba contrară. Mai mult art. 15 din noul Cod procedură civilă definește abuzul de drept enunțând că nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil contrar bunei credințe.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse instanța a apreciat că atitudinea pârâtei se circumscrie exercitării prerogativelor dreptului său de coproprietate in limitele sale interne și externe, justificarea refuzului de a-și da acordul fiind motivată rezonabil și, dimpotrivă, reclamantul este cel care înțelege să își exercite dreptul de proprietate la limită, cu rea credință tinzând spre lezarea drepturilor pârâtei.
Astfel instanța a admis doar în parte cererea reclamantului urmând a da o sentință ce va ține loc de acord al pârâtului exclusiv pentru autorizarea lucrărilor de amenajare interioară și exterioară fără însă a viza și mansardarea locuinței care ar atrage mărirea suprafeței utile a reclamantului și pe cale de consecință a cotei sale părți asupra terenului aflat în părțile de uz comun, în detrimentul celorlalți coproprietari, inclusiv al pârâtei.
In aceste condiții, instanța va admite in parte cererea formulata, dispunând in sensul celor ce urmează.
Relativ la cheltuielile de judecată, față de soluția pronunțata pe fondul cauzei, reținând o culpa procesuală parțială a reclamantului, având în vedere pe de altă parte dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă în sensul că pârâta a fost de acord în parte cu cererea reclamantului în sensul că s-a opus doar extinderii locuinței și nu și amenajărilor interioare și exterioare, fata de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă s-a respins cererea reclamantului având ca obiect cheltuieli de judecată.
În ce privește cererea pârâtei având ca obiect cheltuieli de judecată s-a respins ca neîntemeiată, la dosarul cauzei nefiind atașată dovada onorariului avocațial achitat de acesta.
Împotriva acestei sentinței civile au declarat apel reclamantul H. I. și pârâta L. A. M..
Reclamantul H. I. a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței civile, în sensul obligării pârâtei intimate L. A. M. să-și dea acordul pentru mansardarea locuinței.
În dezvoltarea motivelor de ape, reclamantul arată că lucrările de amenajare interioara, exterioare și mansardare a locuința proprietatea sa, pentru efectuarea cărora s-a solicitat acordul pârâtei, nu afectează proprietatea acesteia, întrucât se vor desfășura la mai bine de 5 metri de locuința acesteia.
Odată cu transmiterea dreptului de proprietate s-a transmis și posesia curții deținute conform partajului folosinței terenului statuat irevocabil prin sentința civilă nr. 2813/1992 a Judecătoriei B.. Partajul consfințit prin sentința irevocabilă este opozabil tuturor locatarilor/proprietari.
Imobilul susindicat se află într-o stare de degradare si de aceea s-a dorit să fie amenajat interior, exterior și să se mansardeze pentru ca ulterior reclamantul să se mute în acest imobil.
Vecinii V. C.-S., Capatana N., Palosy Ladislau și Palosy K. si-au dat acordul pentru efectuarea acestor amenajări.
Cu toate acestea parata a fost notificată pentru a-și da acordul, dar prin avocat, răspunde prin o formă de șantaj, în sensul că doar atunci când se va modifica sentința irevocabilă dată de Judecătoria B., își va da acordul pentru amenajării.
Prin sentința civilă apelată se constată abuzul de drept al pârâtei intimate și se dispune obligarea acesteia la a-și da acordul pentru amenajarea interioară și exterioară a locuinței, însă se respinge cererea pentru acordul paratei intimatei in vederea mansardării locuinței.
Argumentele pe care se sprijină motivația instanței de judecata nu au sprijin in probele administrate.
Astfel instanța vorbește de planșe foto din care rezultă că în locul geamurilor de astăzi a fost o ușă și că locul pe care-l dorește pârâta sa-i fie atribuit a fost folosit ca terasă de autorii acesteia și că prin mansardarea locuinței apelantului i s-ar aduce un plus de suprafață utilă care ar conduce la modificarea cotelor de uz comun.
Însă, susține apelantul, din planșele foto nu rezultă că în locul geamurilor ar fi fost ușa ci, din contra se vede ușa existentă ce aparține apelantului.
Mai mult parata în timpul procesului a spart in dreptul ferestrei și a instalat o ușă fără să dețină autorizație de construire, depunându-se la dosar planșe foto în acest sens.
Apelantul susține în continuare că interogatoriul a fost luat in condiții neprocedurale iar pârâta nu a făcut niciodată dovada că este plecată din țară.
Instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile certificatului de urbanism, prevederile art. 652 din Codul civil și ale art. 40 din Legea nr. 50/1991.
Aceasta deoarece, din proiectul de manasardare se putea observa că mansarda se va realiza deasupra locuinței exclusive a apelantului și că în nici un caz instalațiile si/sau dotările acestei construcții nu vor fi de uz comun.
Particularitatea proiectului de mansardare rezultă tocmai din faptul că locuința apelantului este în partea opusă apartamentului pârâtei intimate și că pârâta nu este afectată în nici un fel de edificarea mansardei. Mai mult cotele de uz comun sunt bine stabilite iar o extindere a locuinței apelantului nu duce la o expropriere a pârâtei intimate.
În prezent, apelantul are in proprietate apartamentul nr. 2 parter compus din 2 camere, bucătărie, cămara, debara, baie, vestibul, oficiu, pivnița și 36,77 % din părțile de uz comun iar după mansardare apelantul va avea în proprietate apartamentul nr. 2 parter compus din 2 camere, bucătărie, cămara, debara, baie, vestibul, oficiu, pivnița și mansarda compusă din două camere, baie, hol și dressing cu cota de 36,77 % din părțile de uz comun.
Astfel, cotele de uz comun rămân neschimbate.
În ceea ce privește terenul folosit exclusiv de apelant nu se poate interveni întrucât există o sentința judecătorească irevocabilă dată în acest sens pentru partajul de folosință.
Susținerile paratei intimate că această sentință nu îi este opozabilă nu pot fi reținute întrucât la data dobândirii apartamentului de la presupusul proprietar toți locatarii (proprietari astăzi) și deținătorul de drept RIAL au participat la procesul de partaj. De asemenea, pârâta nu a reclamat o altă folosință pana astăzi când a găsit un cumpărător.
Apelanta pârâtă L. A. M. a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii privind obligarea sa de a-și da acordul pentru amenajarea interioară și exterioară a locuinței reclamantului și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata pe care le-a efectuat in cadrul acestui dosar.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta arată că, în mod nelegal a fost obligată să își dea acordul pentru amenajarea interioară și exterioară a locuinței reclamantului și i s-a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect cheltuieli de judecată.
Conform certificatului de urbanism ar fi trebuit să își dea acordul notarial privind mansardarea podului de deasupra locuinței reclamantului și de asemenea să își dea acordul pentru ca acesta să efectueze lucrări care vor afecta părțile de uz comun.
Tot in baza acestui certificat, reclamantul ar fi trebuit să întocmească o documentație tehnică (art. 5 lit. c) privind lucrările pe care intenționează să le efectueze.
Pârâta susține că a arătat în mod constant faptul că nu este de acord să i se afecteze părțile de uz comun, însă pentru a fi în cunoștința de cauză, trebuia ca reclamantul să prezinte o documentație tehnică din care să rezulte dacă sunt afectate sau nu părțile de uz comun ale imobilului și numai după aceea ar fi trebuit să își exprime punctul de vedere cu privire la afectarea pârtilor de uz comun. Întrucât nu a fost in posesia unei documentații privind modul cum sunt afectate părțile de uz comun prin amenajări interioare si exterioare, apelanta susține că nu a putut să își exprime punctul de vedere și să-i dea un eventual acord reclamantului.
Față de acesta situație, instanța a obligat-o la a-și da un astfel de acord fără a respecta prevederile legale și mai ales cerințele din certificatul de urbanism.
Apelanta a arătat tot timpul că este de acord ca reclamantul să-și efectueze amenajări interioare și exterioare la locuința sa cum dorește, dar fără să îi afecteze dreptul de proprietate, inclusiv dreptul său din părțile de uz comun. Nu poate fi obligată să își dea acordul la amenajări interioare și exterioare fără o documentație tehnică în acest sens și mai ales, despre modul cum ne sunt afectate părțile de uz comun.
Reclamantul, prin formularea petitului nr. 2 al acțiunii introductive, a încercat sa inducă în eroare instanța de judecată, întrucât prin amenajarea interioară și exterioară a locuinței acestuia se poate face și amenajarea podului în sensul de al transforma în locuința, fapt prin care s-ar aduce atingere dreptului pârâtei de proprietate în ceea ce privește părțile de uz comun.
Pentru a igieniza, zugrăvi, vopsi, mări gradul de conform la locuinței unei persoane, acesteia nu îi trebuie acordul altor coproprietari. Acordul este necesar numai când sunt afectate părțile de uz comun.
Apelanta pârâtă apreciază că a fost în permanent de bună credință și consideră că respingerea cererii privind cheltuielile de judecată efectuate este neîntemeiată, vina aparținând exclusiv reclamantului.
Prin întâmpinarea depusă la fila nr. 17 a dosarului, apelanta pârâtă L. A. M. a solicitat respingerea apelului declarat de reclamant, ca netemeinic si nelegal motivat de faptul că, instanța de fond, în mod justificat, a respins capătul de cerere privind obligarea sa la a-și da acordul pentru mansardarea locuinței proprietatea personala a reclamantului reținând in acest sens ca prin aceste modificări aduse locuinței reclamantului i se va modifica suprafața locativă și, pe cale de consecință, se vor modifica și procentele din părțile de uz comun.
Deși reclamantul susține că aceste lucrări de mansardare nu o vor afecta, aceasta nu corespunde realității întrucât, mărindu-și suprafața locativă, i se vor mări și cotele din părțile de uz comun, întrucât aceste două aspecte sunt interdependente.
Pe de altă parte, reclamantul susține ca sentința civilă prin care s-a statuat asupra partajului de folosințî îi este opozabilă, însă aceasta nu este posibil prin prisma faptului că nu a fost parte în respectivul litigiu, aspect bine conturat și de către instanța de fond. Procesul în cauză a avut loc când proprietar unic era Statul Român, iar chiriașii din locuințele respective au făcut un partaj de folosință care nu poate fi opozabil actualilor proprietari.
În cererea sa, reclamantul își susține intenția de a amenaja interior și exterior imobilul proprietatea sa întrucât acesta se află într-o avansată stare de degradare, aspect asupra căruia pârâta nu i opune, însa numai în măsura în care nu îi sunt afectate propriile interese, respectiv nu i se va aduce atingere cotei din părțile de uz comun.
Pârâta susține că modul în care a răspuns notificării reclamantului nu reprezintă o formă de șantaj, însă a susținut că, întrucât pe rolul Judecătoriei B. se află dosarul de ieșire din indiviziune asupra terenului aferent proprietății părților la care reclamantul se opune, pârâta nu își poate manifesta acordul pentru mansardarea locuinței reclamantului întrucât acest lucru va duce la afectarea dreptului său de proprietate, în sensul micșorării cotei sale din părțile de uz comun.
Pentru amenajările necesare pentru sporirea confortului locuinței reclamantului, acestuia nu ii trebuie acordul pârâtei întrucât fiecare proprietar, în limitele legale ale exercitării cu bună credință a dreptului de proprietate, își poate satisface nevoile locative după gustul propriu.
De asemenea, sentința pronunțata de către instanța de fond este motivată pe baza probelor legal administrate, iar lipsa pârâtei de la administrarea unora dintre ele este justificată prin faptul ca nu locuiește permanent în România, ci sunt adesea este plecată în afara țării. Prezenta sa la luarea interogatoriului în cadrul altor procese a fost posibilă datorită faptului că la acel moment se afla în țară.
Cu cheltuieli de judecata în apel.
Pârâta a atașat copie de pe actul său de identitate din Germania prin care arată că unul dintre domiciliile sale se află în Germania.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Apelurile sunt legal timbrate.
Examinând sentința civilă în raport cu motivele de apel și cu probele administrate în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit certificatului de urbanism 3007/07.10.2011, pentru eliberarea autorizației de construire pentru amenajări interioare, exterioare și mansardare locuință proprietate personală a reclamantului, emis de Primăria Mun. B., reclamantului i s-a solicitat, între altele, la punctul 3) acordul tuturor coproprietarilor pentru afectarea părților de uz comun cu specificarea în mod obligatoriu a cuantumului din părțile de uz comun pe care îl dețin în proprietate.
Reclamantului i s-a solicitat obținerea acestui acord, fără ca în cuprinsul certificatului de urbanism să se facă distincție între amenajări interioare – exterioare și mansardare, astfel, contrar susținerilor părților, acordul coproprietarior este necesar și pentru efectuarea de către reclamant a acestor amenajări.
Aceasta deoarece fundațiile, fațadele și zidurile comune fac parte din părțile de uz comun, după cum rezultă din conținutul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 13/07.01.2011 de B.N.P. Asociați M. G. și M. I. V., având ca obiect imobilul proprietatea reclamantului și din extrasul de carte funciară nr._ – C1 – U2 B. pentru nr. top (2076/2,2077)/II imobil proprietatea reclamantului, în care acesta apare în calitate de cumpărător (f. 14 și 45 dos. fond).
Prima instanță a reținut în mod corect incidența prevederilor art. 652 NCC. Acest text de lege determină modul de stabilire a nivelului cotelor-părți din coproprietatea stabilă și forțată, în sensul că, în lipsa unei stipulații contrare existente în titlurile de proprietate asupra bunurilor principale, cotele-părți se stabilesc prin raportarea suprafeței utile a fiecărui spațiu locativ la totalul suprafeței utile a spațiilor locative din clădire.
În speță, potrivit extrasului de carte funciară, reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul situat în B., ., nr. 8, înscris în CF nr._-C1-C2-U2 top ( 2076/2, 2077/2)/II și respectiv asupra cotei de 36,77% din părțile de uz comun constând în terenul construit și neconstruit cu nr. top inițial 2076/2, 2077/2 în suprafață de 532,08 mp, spălătoria, casa scării și holul comun, fundațiile, fațadele, zidurile comune, împrejmuirea, șarpanta, acoperișul, branșamentele instalațiilor existente, podul iar pârâta este titulara dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 1 din același imobil și respectiv asupra cotei de 20,64% din părțile de uz comun, constând în terenul construit și neconstruit cu nr. top inițial 2076/2, 2077/2 în suprafață de 532,08 mp, spălătoria, casa scării și holul comun, fundațiile, fațadele, zidurile comune, împrejmuirea, șarpanta, acoperișul, branșamentele instalațiilor existente, podul.
În ipoteza în care reclamantul își mansardează apartamentul nr. 2, proprietatea exclusivă a sa și a soției sale, suprafața utilă aferentă spațiului său locativ se va mări, ceea ce va conduce, în mod logic și matematic, la majorarea cotei sale părți din elementele de coproprietate forțată ale imobilului, mai sus enumerate.
Mai mult decât atât, la interogatoriu, reclamantul a recunoscut că mansardarea locuinței se va realiza atât deasupra camerei, cât și deasupra garajului, reclamantul susținând că este proprietarul garajului, garaj care nu se regăsește însă înscris în evidențele de carte funciară și nici în contractul de vânzare – cumpărare privind locuința reclamantului (f. 85 dos. fond).
În acest context, faptul că lucrările pentru mansardarea locuinței reclamantului se desfășoară la o distanță de 5 m de locuința pârâtei, după cum susține aceste, nu semnifică neafectarea proprietății pârâtei. Chiar dacă proprietatea pârâtei aparent nu ar fi afectată, raportat la distanța dintre locuințe (nu se execută în mod direct lucrări care să afecteze zidurile locuinței pârâtei), aceasta va fi influențată sub aspectul cotei părți din P.U.G.
În cauză, nu s-a probat existența unei stipulații contrare prevederilor art. 652 NCC cu privire la modul de stabilire a cotei din părțile de uz comun, în titlurile de proprietate asupra bunurilor principale, deținute de părți. De asemenea, părțile nu au încheiat o convenție notarială sau o tranzacție în fața instanței de judecată, din care să rezulte că, și în ipoteza măririi spațiului locativ al reclamantului, prin mansardarea locuinței sale, cotele părți din P.U.G. rămân aceleași, împrejurare care ar fi justificat obligarea pârâtei la exprimarea acordului în sensul dorit de reclamant.
În consecință, față de prevederile legale menționate și lipsa acordului părților cu privire la menținerea cotelor părți existente din coproprietatea stabilă și forțată independent de adăugirile la spațiul locativ ulterioare, având în vedere că, în prezent, între părți se desfășoară și procesul de sistare a stării de coproprietate asupra terenului neafectat de construcții, inclus în P.UG. (f. 81 dos. fond), iar din actele și lucrările dosarului (răspunsul la interogatoriu, motivele de apel, impunerea de către reclamant a partajului de folosință consfințit prin sentința civilă nr. 2813/1991 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr. 7719/1991 și prin decizia civilă nr. 165/R/1993 pronunțată în recurs de Tribunalul B., în dos. nr. 367/C/R/1993 – f. 5667 dos. fond și nerecunoașterea acestuia de către pârâta care nu a fost parte în litigiul respectiv) rezultă că acestea nu se înțeleg cu privire la partajarea terenului, precum și față de faptul că situația juridică a garajului deasupra căruia se intenționează a se efectua mansardarea nu este clarificată, instanța apreciază că refuzul pârâtei la a-și da acordul privind mansardarea locuinței reclamantului, nu este unul abuziv.
Faptul că locuința reclamantului este în stare de degradare, nu justifică obligarea pârâtei la exprimarea acordului privind mansardarea acestuia, ci doar la amenajarea spațiului, sens în care s-a și pronunțat prima instanță.
Modul în care a fost luat interogatoriul pârâtei nu poate schimba soluția dată de instanța de fond cererii reclamantului.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâta L. A. M., Tribunalul reține faptul că, după cum s-a arătat anterior, acordul său era necesar și pentru efectuarea de către reclamant a amenajărilor interioare și exterioare nu pentru că ar afecta cota pârâtei din părțile de uz comun, ci pentru că și zidurile exterioare ale locuinței, fundațiile și fațadele clădirii fac parte din P.U.G.
Deși reclamantul în răspunsul la interogatoriu – pct. 9, fila nr. 85 dos. fond – a detaliat în ce constau lucrările de amenajări interioare și exterioare (zugrăveli, izolație interior și exterior), apelanta pârâtă nu a exprimat un acord expres, clar și necondiționat pentru efectuarea acestora, cu toate că, în mod evident, astfel de lucrări nu pot afecta dreptul său exclusiv de proprietate sau asupra P.U.G.
Pârâta și-a exprimat temerea că reclamatul va proceda la amenajarea podului în locuință, însă podul fiind P.U.G. nu intră în structura spațiului „locuință” pentru amenajarea căruia a dispus instanța de fond ca pârâta să își dea acordul. În ipoteza în care reclamantul, cu rea credință, va proceda la transformarea podului în spațiu de locuit, o va face cu încălcarea prevederilor hotărârii judecătorești, urmând a suporta rigorile legii (penale, din materia autorizării construcțiilor).
În ceea ce privește cheltuielile de judecată pretinse de pârâtă, instanța de fond a reținut prevederile art. 275 Cod procedură civilă, raportat la poziția procesuală a pârâtei, reținând, în mod paradoxal, că pârâta a fost de acord cu efectuarea de către reclamant a amenajărilor exterioare și interioare (or, contrariul rezultă din întâmpinarea depusă în dosarul de fond – f. 32 și din însuși faptul că pârâta a declarat apel împotriva sentinței civile prin care a fost obligată să își dea acordul pentru efectuarea acestor amenajări).
Cu toate acestea, față de faptul că instanța de fond, a admis în parte cererea reclamantului, pârâta era în drept la recuperarea unei părți din cheltuielile de judecată efectuate, în temeiul art. 276 Cod procedură civilă, iar nu în temeiul art. 275 Cod procedură civilă.
Tribunalul constată însă că pârâta nu a probat efectuarea cheltuielilor de judecată prin depunerea de chitanțe privind onorariul avocațial sau a altor cheltuieli în legătură cu procesul, după cum în mod judicios a argumentat și instanța de fond. Câtă vreme pârâta a formulat apel în legătură cu acest aspect, avea posibilitatea producerii de probe în calea de atac, însă nu a probat efectuarea unor cheltuielilor de judecată în primă instanță nici cu ocazia judecății apelului.
Având în vedere aceste considerente, prima instanța a interpretat în mod corect prevederile legale invocate în cuprinsul sentinței civile atacate, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelurile declarat de apelantul reclamant H. I. și de apelanta pârâtă L. A. M. împotriva sentinței civile, vor fi respinse ca nefondate.
Având în vedere prevederile art. 274 Cod procedură civilă, cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată de către părți în apel, vor fi respinse, fiecare fiind în culpă procesuală în raport cu cererile formulate în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de apelantul reclamant H. I. și apelanta pârâtă L. A. M. împotriva sentinței civile nr. 4098/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, pe care o păstrează.
Respinge cererile apelanților privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. R. C. D.-P.
GREFIER
V. P.
Red.C.R./12.05.2014
Tehnored.V.P./ 12.05.2014
- 4 ex –
Jud. fond R. G. M.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
