Contestaţie la executare. Decizia nr. 1559/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1559/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 1559/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1559/R/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Judecător A. I.
Judecător I. M. I.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta debitoare . în contradictoriu cu intimații creditori Ș. M. P. și Ș. M., împotriva sentinței civile nr. 6302/10.04.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința din data de 03.12.2013, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 11.12.2013când, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. 6302/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ s-a admis contestația la executare formulată de Ș. M. P. și Ș. M. în contradictoriu cu ., s-a constatat prescripția dreptului de a solicita executarea silită a contractului de credit nr._/05.09.2008 emis de BCR SA, s-a dispus anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 441/2012 al B. M. M. I. și obligarea intimatei la plata către contestatori a sumei de 199 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând actele depuse la dosar, instanța de fond a constatat că împotriva contestatorilor s-a pornit executarea silită pentru recuperarea uni debit de 113.573,96 euro cuprins în titlul executoriu contractul de credit nr._/05.09.2008, contestatorii având calitatea de garanți ipotecari ai acestui debit.
Intimata a dobândit prin cesiune creanța față de persoanele supuse urmăririi silite, în temeiul contractului de cesiune încheiat între aceasta și cesionarul anterior, Bucharest Financial Plazza SRL, la 05.08.2009, acesta din urmă devenind cesionar al creanței la 10.06.2009, creditorul inițial de la care această creanță a fost cesionată fiind BCR SA.
La dosar nu a fost depusă dovada declarării scadenței anticipate a contractului de credit nr._/05.09.2008, însă logica operațiunilor de cesiune a creanței duce la concluzia că acest contract de credit a devenit scadent prind declararea anticipată a scadentei de către BCR SA anterior cesionării acestuia către primul cesionar ( în caz contrar nu putea face obiectul unei cesiuni de creanță către o instituție nebancară, fiind un contract de credit bancar)
Deci contractul de credit garantat cu ipotecă de către contestatori a devenit scadent, și executoriu, la o dată anterioară primului contract de cesiune de creanță, deci anterior datei de 10.06.2009.
De la data dobândirii de către titlul de creanță a caracterului său executoriu nu s-a dovedit de intimată că termenul de prescripție al dreptului de executare al creanței a fost întrerupt. Actele de recunoaștere a existenței creanței efectuate de garanții ipotecari nu se circumscriu acelei cauze de întrerupere a termenului de prescripție prevăzută de art. 16 alin 1 din Decretul 167/1958, întrucât, fiind vorba de un raport juridic în care obligația principală îl are ca titular pe împrumutat, contestatorii fiind obligații din raportul juridic accesoriu obligației principale, actul de recunoaștere trebuie să provină de la titularul obligației principale pentru a fi întrerupător de prescripție, întrucât în favoarea acestuia curge prescripția ( această persoană dobândește un beneficiu prin prescrierea creanței, valoarea obligației prescrisă rămânând în patrimoniul acesteia și nu al garanților, care nu au nici un beneficiu din contratul de ipotecă).
În ce privește opinia intimatului potrivit căreia pentru acesta termenul de prescripție a început să curgă de la momentul dobândiri prin cesiune a creanței ce face obiectul executării silite, instanța a observat că prin cesiunea creanței nu începe să curgă un nou termen de prescripție, față de debitor, singurul efect fiind legat de schimbarea titularului creanței. D. urmare, creditorul cesionar preia creanța cu toate accesoriile sale dar și cu toate limitările temporale legate de termenul în care această creanță poate fi valorificată silit.
În consecință, la data formulării cererii de executare silită de către intimată, dreptul de a cere executarea silită a contractului de credit nr._/05.09.2008 era prescris, termenul de prescripție împlinindu-se cel târziu la 10.06.2009.
Cum odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii (art. 1 alin 2 din Decretul 167/1958), dreptul intimatei de a obține executarea silită a ipotecii instituită convențional asupra imobilului contestatorilor, garanți ipotecari, s-a stins odată cu prescrierea dreptului de a cere executarea silită a creditului nr._/05.09.2008.
Pentru acest motiv contestația la executare a fost admisă, urmând a fi anulată executarea silită pornită în cadrul dosarului de executare 441/2012 aflat pe rolul B. M. M. I..
În temeiul art. 274 cod procedură civilă intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestatori.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea . prin care a solicitat modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației la executare, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că sentința atacată este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Cu privire la cele reținute de instanță referitoare la declararea scadenței anticipate, în mod greșit aceasta a reținut că intimata nu a depus la dosar dovada datei la care a fost declarat scadent anticipat creditul.
Conform notificărilor nr._/12.05.2009 și_/12.05.2009 Banca a adus la cunoștința debitorului că în ipoteza în care nu înțelege să se conformeze celor prezentate în adrese, respectiv să achite ratele restante în valoarea de 1882,15 euro și de 115,08 euro, urmează a se declara scadent anticipat întreg soldul și debitorul urmează a pierde dreptul de a rambursa creditul conform graficului de rambursare agreat la semnarea contractului.
Astfel, în termen de 7 zile calendaristice de la primirea acestor notificări, și sub condiția neachitării acestor sume, scadența anticipată opera automat.
Referitor la data de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Termenul de prescripție pentru aptitudinea creditorului de a încerca recuperarea debitului, pe cale executării silite, este de 3 ani de la data când s-a născut acest drept, indiscutabil drept născut de la data declarării scadenței anticipate, prin adresa emisă de BCR.
Însă, instanța de fond nu a avut în vedere și plățile voluntare efectuate de debitor către . – 442, 55 euro la data de 12.10.2009, 461,48 euro șa data de 23.10.2009, 872,35 euro la data de 22.06.2010, 854,38 euro la data de 19.07.2010 și 500 euro la data de 14.07.2011, după fiecare dintre aceste plăți începe să curgă un nou termen de prescripție.
Nu poate fi primit ca valid nici raționamentul instanței de fond că actul de recunoaștere trebuie să provină de la titularul obligației principale pentru a fi întrerupător de prescripție.
Plățile primite au fost deduse din cuantumul total al datoriei, astfel că a avut loc o micșorare a datoriei debitorului.
Opinia instanței de fond, face abstracție de faptul că și garanții ipotecari sunt persoane în favoarea cărora curge termenul de prescripție, astfel că, în condițiile în care plățile au fost efectuate exclusiv de aceștia, consecința ar fi aceea de întrerupere a termenului de prescripție.
Nu mai puțin important este și art. 2 din contractul de ipotecă în care se precizează „ ca urmare prezentului contract de ipotecă și ca o garanție pentru rambursarea de către garanții ipotecari a sumelor datorate sau ce urmează a fi datorate în conformitate cu contractul de credit bancar”.
D. urmare, orice plată efectuată de debitor sau de garanții ipotecari profită debitorului, diminuează creanța datorată de acesta, și are ca efect întreruperea cursului prescripției extinctive a dreptului de a solicita executarea silită.
Referitor la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie la cerere petiționarului când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 299 și urm., 304 1, 304 pct. 9 C.pr.civ.
În recurs s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul apreciază calea de atac declarata ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs se referă la greșita reținere a instanței referitoare la scadența anticipată.
Prima instanță, constatând că la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada declarării anticipate a creditului, contractul de credit garantat cu ipotecă de către contestatori a devenit scadent, și executoriu, la o dată anterioară primului contract de cesiune de creanță, deci anterior datei de 10.06.2009.
Este adevărat că prin notificările nr._/12.05.2009 și_/12.05.2009 Banca a adus la cunoștința debitorului că în ipoteza în care, în 7 zile calendaristice, nu înțelege să se conformeze celor prezentate în adrese, respectiv să achite ratele restante în valoarea de 1882,15 euro și de 115,08 euro, urmează a se declara scadent anticipat întreg soldul și debitorul urmează a pierde dreptul de a rambursa creditul conform graficului de rambursare agreat la semnarea contractului, astfel încât, și față de dispozițiile art. 5.11 din contract, data devenirii exigibile a întregului credit și a celorlalte sume datorate, deci data de la care s-a născut dreptul de a executa silit debitele este 12.06.2009.
Referitor la prescripția dreptului creditoarei cesionare . de a cere executarea silită a debitorilor și garanților ipotecari ca efect al împlinirii prescripției.
Contractul de împrumut dă naștere obligației debitorului B. F. și coplătitorului F. C. S. de a achita creditoarei inițiale Banca Comercială Română SA, și apoi cesionarei contravaloarea împrumutului la scadență, iar contractul de ipotecă dă naștere obligației garanților ipotecari – recurenți contestatori, de a garanta rambursarea împrumutului de debitor și coplătitori în favoarea creditoarei, și că obligația garanților este accesorie obligației debitorului principal, aceste obligații nu se confundă, însă caracterul accesoriu al obligației de garanție presupune și în ceea ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită a contractului de garanție, ca plata parțială să fie efectuată de debitorul principal.
Față de această împrejurare, instanța de fond, în mod corect a reținut că nu s-a dovedit întreruperea termenului de prescripție a dreptului creditorului de a cere executarea silită a debitorilor și a garanților ipotecari.
În temeiul art.6 din Decretul nr. 167/1958, apare ca fiind neechivocă prescripția extinctivă a dreptului de a cere executarea silită a titlurilor executorii, precum și a accesoriilor respectiv a contractelor de garanție imobiliară.
Astfel, în mod corect instanța de fond a luat în considerare disp. art.7 din Decretul nr.167/1958, coroborat cu art. art. 16 lit. a coroborate cu cele ale art. 17 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aplicabil lex causae și a constatat că la data de 17.07.2012 dreptul era prescris.
Astfel, conform art. 16 din Decretul Lege 167/1958 prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. În raporturile dintre organizațiile socialiste, recunoașterea nu întrerupe curgerea prescripției; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act începător de executare. Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
Potrivit art. 4052 alin. 1 lit. a) si d) Cod procedură civilă, prescripția se întrerupe prin recunoașterea datoriei de către cel obligat (principal sau/si solidar cu obligatul principal), iar efectul recunoașterii este acela ca, după întrerupere, un nou termen de prescripție începe sa curgă, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură civilă.
Însă, atât actele de recunoaștere a datoriei de către garanții ipotecari cât și plățile pretins efectuate de aceștia în contul recurentei, pe lângă faptul că, nu sunt dovedit făcute neîndoielnic înainte de data împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a solicita executarea silită, adresele prin care garanții ipotecari recunosc datoria debitorilor fiind înregistrate doar în registratura recurentei creditoare, fără a purta semnăturile garanților ipotecari, iar listele de plăți înregistrate ce poartă doar antetul recurentei, fără o ștampilă sau semnătură a acesteia, nu face dovada efectuării vreunei plăți, astfel cum a rețin ut instanța de fond, nici nu sunt efectuate de debitorul principal din contractul de credit și nici de coplătitor.
Deși recurenta creditoare . invocă în recurs efectuarea unor plăți în contul său, în temeiul contractului de credit din data de 05.09.2008 nu precizează cine le-a efectuat și nici nu dovedește efectuarea acestora.
În înscrisurile atașate cererii de recurs, din adresa nr. 2127/12.07.2013 . recurentei care au fost plățile efectuate anterior datei de 01.06.2009, deci anterior devenirii exigibil a creditului, ultima fiind din 01.06.2009 în valoare de 0,72 euro, nicio plată ulterioară datei de 12.06.2009 nefiind dovedită ca fiind efectuată, în vederea achitării creditului pentru care s-a solicitat executarea silită.
În aceste condiții tribunalul constată că prima instanță a reținut în mod corect faptul că nu s-au dovedit cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive a dreptului de a solicita executarea silită a debitorilor și garanților ipotecari și astfel a intervenit sancțiunea prescripției executării silite..
Pe cale de consecință, nici motivele de recurs raportate la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată nu pot fi primite, întrucât, prin conduita sa, recurenta intimată i-a determinat pe intimații contestatori să efectueze cheltuieli pentru a promova contestația la executare împotriva actelor de executare nelegal emise de, prevederile art. 274 Cod proc. civ. fiind corect aplicate de prima instanță.
Având în vedere considerentele reținute anterior, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de recurenta intimată ., ca nefondat, și va menține hotărârea primei instanțe, constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta creditoare ., prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr. 6302/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos.nr._, pe care o menține.
Obligă recurenta creditoare să achite intimaților Ș. M. P. și Ș. M. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. R. A. I. I. M. I.
Grefier,
N. C.
Redactat jud. AI/20.06.2014
Tehnored. NC/24.06.2014
2 ex.
Jud. fond C. G.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1500/2013. Tribunalul... | Reziliere contract. Decizia nr. 1598/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
