Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 198/2014. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 198/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 198/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Decizia civilă nr. 198/. publică de la 25.04.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. I.

Judecător – M. B.

Grefier – M. D.

Pe rol este judecarea apelului civil declarat de apelanta creditoare GRUPAMA ASIGURĂRI SA, prin mandatar K. R. SRL, împotriva încheierii pronunțate la data de 27.09.2013 de Judecătoria B., în dosarul civil nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

La cercetarea actelor din dosar instanța constată că în cauză, prin cererea de apel, apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza pentru soluționare.

TRIBUNALUL,

Constată că prin încheierea pronunțată la data de 17.02.2014 de Judecătoria B. s-a respins cererea de încuviințare a executării silite, formulată de creditoarea G. ASIGURĂRI SA prin mandatar K. R. SRL, prin intermediul executorului D. D. G., privind contractul de credit nr. nr.RQ_2/26.06.2008, împotriva debitorului F. J..

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele, prin prisma dispozițiilor art. 665 NCPC.

Cererea de executare silită a fost adresată unui executor competent, material și teritorial, potri-vit prevederilor art. 651 din cod, precum și că prezenta cerere de încuviințare a executării silite întrunește condițiile prevăzute de art. 665 al. 1, potrivit cărora în termen de maxim 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 al. 1 și dovada taxei de timbru.

Văzând prevederile art. 665 al. 5 NCPC., care expun situațiile de excepție în care cererea privind încuviințarea executării silite poate fi respinsă, instanța constată că în cauză, nu sunt întrunite toate condițiile pentru admiterea prezentei cereri, existând impedimente pentru încuviințarea executării silite.

Creditoarea G. Asigurări SA. București prin mandatar K. R. SARL a solicitat executarea silită împotriva debitorului F. J. în baza contractului de credit nr. RQ_2/26.06.2008 încheiat între debitor și CEC BANK SA.

Pentru asigurarea creditului, între CEC BANK SA și SAR. ASIBAN SA. – în prezent purtând denumirea G. Asigurări SA., a fost încheiat contractul de asigurare nr. RF 423/2004, privind asigurarea riscului de neplată a ratelor la contractele de credit bancar. Acest contract de asigurare a fost încheiat în mod generic pentru toate creditele care îndeplineau anumite condiții, contractul de asigurare fiind încheiat la o dată anterioară încheierii contractului de credit dintre debitorul F. J. și CEC BANK SA dat fiind principiul relativității efectelor contractului de credit încheiat între cele 2 părți.

Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra ce-lor răspunzători de producerea pagubei. Aceasta subrogație legală a asigurătorului nu este în-să, de natură a-l transforma pe acesta în parte în contractul de credit încheiat între creditoarea asigurată și debitorul vinovat de producerea pagubei.

Potrivit dispozițiilor art. 120 din OUG. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, contractele de credit inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit, constituie titluri executorii.

Contractul de asigurare a creditului nu intră nici în categoria garanțiilor reale, nici în cea a garanțiilor personale, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile legale sus-menționate, iar caracterul de titlu executoriu al contractului de credit nu se poate transfera contractelor de asigurare pentru producerea riscului asigurat, contracte în care împrumutatul nu este parte și căruia deci acest contract nu i se poate opune.

Prevederile art. 120 din OUG. nr. 99/2006, având caracter derogatoriu de la dispozițiile de drept comun, se aplică doar activității bancare. Ca atare, contractul de credit este titlu executoriu exclusiv în privința raporturilor juridice dintre împrumutător și împrumutat, nu și în raportul dintre asigurat și asigurător, în acest caz fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 136/1995, societățile de asigurare având la dispoziție posibilitatea subrogării legale în drepturile asiguratului, în temeiul contractului de asigurare încheiat.

În speță, izvorul juridic al drepturilor invocate de către asigurător îl constituie contractul de asigurare, acesta nefiind titlu executoriu, motiv pentru care instanța constată că asigurătorul .., care solicită încuviințarea executării silite a contractului de credit nu deține o creanță certă împotriva debitorului F. J., întrucât nu a exercitat în justiție o acțiune în regres împotriva acesteia din urmă, în cadrul căreia să se verifice de către instanța de judecată toate condițiile pe care le presupune angajarea răspunderii debitorului.

În consecință, în temeiul dispozițiilor 665 al. 5 pct. 2 NCPC. instanța a respins respingă cererea de încuviințare a executării silite, ca nefondată, creditoarea neavând un titlu executoriu împotriva debitorului, în cauză existând 2 raporturi juridice diferite, iar faptul că asigurătorul a preluat toate drepturile asiguratului său, dă naștere la dreptul acestuia de regres împotriva debitorului, drept care urmează a fi valorificat pe calea unei acțiuni judiciare în care se vor analiza condițiile răspunderii civile.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea G. ASIGURĂRI SA prin mandatar K. R. SRL, prin care a solicitat modificarea în tot a încheierii apelate, ca nefiind temeinică și legală, încuviințarea executării silite împotriva debitorului F. J. în baza titlului executoriu reprezentând contractul de credit nr. nr.RQ_2/26.06.2008.

În motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că aptitudinea unui contract de credit de a fi titlu executoriu se raportează la calitatea instituției de credit care l-a încheiat, instituție bancară care are ca obiect principal de activitate creditarea.

În prezenta speță contractul de credit reprezintă titlu executoriu și pentru G. SA, prin aplicarea instituției subrogării acesteia în drepturile creditorului.

Instanța de judecată a omis analizarea raportului juridic născut între G. SA și debitorul F. J. prin prisma Legii speciale 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România și a prevederilor art. 1106 – 1109 cod civil în vigoare la data încheierii contractului de asigurare.

Astfel cum se poate observa din ordinul de plată nr. 378/28.02.2011 . achitat către CEC BANK SA suma de 8656,47 lei reprezentând daune conform contractului încheiat între . CEC BANK SA inclusiv pentru debitorul F. J. – borderoul din 28.02.2011, apelanta acționând prin subrogare legală, cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta: absența acordului debitorului, inexistența notificării cesiunii de creanță, inexistența publicității convenției de asigurare dintre apelantă și bancă, a poliței de asigurare și a condițiilor de asigurare și în consecință, plata prin subrogare este plata făcută nu de către debitor, ci de un terț, și în urma căreia creanța plătită, deși stinsă față de creditorul plătit, continuă să existe în folosul terțului plătitor, împreună cu toate accesoriile ei.

P. urmare, operând subrogarea, creanța fiind transmisă cu toate garanțiile și accesoriile sale către . transmis inclusiv titlul executoriu în original, este absurd ca G. SA să nu aibă titlu și să solicite pe calea dreptului comun obținerea unui nou titlu.

Nerambursarea la termen a ratelor aferente a acestui contract a dus la producerea evenimentului asigurat și la plata despăgubirii de către . CEC BANK SA, respectiv a sumei totale de 8656,47 lei, plată făcută în temeiul contractului de asigurare nr. RF423/2004, creanța deținută de . una certă, lichidă și exigibilă ce rezultă din contractul de credit nr.RQ_2/26.06.2008 ce este titlu executoriu.

Din momentul plății a operat subrogarea, astfel, asiguratorul este mandatat să utilizeze toate mijloacele legale în vederea executării silite a obligației de plată a debitorului.

În drept apelanta a invocat dispozițiile art. 1106 – 1109 Cod civil, Legea 136/1995 în vigoare la momentul formării raportului juridic, art. 665 alin. 6, art. 466 C.pr.civ.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Examinând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de apel formulate Tribunalul apreciază calea de atac declarată ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Art. 120 din OUG 99/2006 prevede că, contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.

Art. 22 din Legea 136/1995 ( forma în vigoare la data nașterii raportului juridic) prevedea că în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.

Din interpretarea coroborată a acestor temeiuri de drept reiese că acestea sunt în sensul menținerii caracterului de titlu executoriu al contractului de credit, inclusiv pentru ipoteza în care titularul cererii de încuviințare a executării silite este asiguratorul subrogat în drepturile creditorului – instituție bancară.

Instituția juridică a subrogației creditorului prin plata creanței își găsește reglementarea de drept comun în dispozițiile art. 1106 – 1109 din vechiul cod civil, ea fiind un mod de transmitere legală sau convențională a dreptului de creanță, cu toate garanțiile și accesoriile sale, către un creditor care a efectuat o plată creditorului inițial, în locul debitorului, creditorul subrogat dobândind toate drepturile creditorului plătit, creanța cu toate drepturile și accesoriile sale.

Art. 22 din Legea 136/1995 prevede unul din cazurile de subrogație legală în materia asigurărilor, cu excepția asigurărilor de persoane, această subrogare fiind de esența asigurării de bunuri, între care și asigurarea creditului care face obiectul unui contract de credit încheiat în condițiile OUG 99/2006.

Astfel, asiguratorul plătitor, subrogat în drepturile creditorului din contractul de credit, beneficiază de executabilitatea contractului de credit preluat în temeiul unui contract de asigurare, subrogarea fiind un mod de transmitere a obligațiilor, aceasta fiind natura juridică a subrogației. Subrogarea legală prevăzută de dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995 presupune posibilitatea creditorului subrogat de a acționa împotriva debitorului în temeiul contractului de asigurare, care este, într-adevăr lipsit de caracter executoriu, ci direct, ope legis, în baza contractului de credit.

Dispozițiile art. 120 din OUG 99/2006 conferă contractului de credit încheiat de instituțiile de credit caracter de titlu executoriu, executabilitatea contractului de credit fiind un atribut legal, expres conferită de lege, caracterul de titlu de credit fiind un atribut obiectiv, ce ține de natura juridică a unui atare contract.

Executabilitatea unui contract, ca și atribut legal al acestuia, chiar dacă este reglementată prin norme de drept procesual, este un element obiectiv ce ține de esența actului juridic vizat, astfel încât nu se pierde prin transmiterea drepturilor și obligațiilor cuprinse în clauzele sale, schimbarea persoanei titulare a acestora neafectând acest element conferit de lege.

Conform art. 632 C.proc civ. Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titlu executoriu hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii pot fi puse în executare.

Cererea de executare silită formulată de creditor a fost adresată executorului judecătoresc care a sesizat instanța de executare pentru încuviințarea executării silite potrivit art. 665 alin.1 C.proc.civ., executarea silită urmând a se realiza de executorul judecătoresc conform dispozițiilor C.p.c. in materie de executare silita, Legea nr. 188/2000 prin executorii judecătorești și Regulamentul de punere in aplicare a acesteia.

Instanța constată că debitorul nu și-a îndeplinit de bună voie obligația stabilită prin titlul executoriu exhibat de către creditoare conf. art.622 C.proc.civ.

Instanța apreciază ca cererea formulată de executorul judecătoresc D. D. G. pentru încuviințarea executării silite, este întemeiată, având in vedere ca sunt îndeplinite dispozițiile legale și cererea creditorului formulată în acest sens, potrivit art. 663 C.proc. civ.

Ca urmare, fiind îndeplinite cerințele legale mai sus menționate, instanța, va admite apelul formulat de apelanta ., prin mandatar K. ROMÂNIA SRL împotriva încheierii pronunțate la data de 27.09.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ pe care o schimbă în tot, va admite cererea de încuviințare a executării silite, formulată creditoarea G. ASIGURĂRI SA prin mandatar K. R. SRL, prin intermediul executorului D. D. G., înregistrată sub numărul de mai sus și în consecință, va încuviința executarea silită privind titlul executoriu reprezentând contractul de credit nr. RQ_2/26.06.2008 la cererea creditoarei G. ASIGURĂRI SA prin mandatar K. R. SRL împotriva debitorului F. J., pentru creanța în sumă de 8493,90 reprezentând debit și accesorii și cheltuielile de executare, în modalitățile de executare prevăzute de lege.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta ., prin mandatar K. ROMÂNIA SRL împotriva încheierii pronunțate la data de 27.09.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_

pe care o schimbă în tot.

Admite cererea de încuviințare a executării silite, formulată creditoarea G. ASIGURĂRI SA prin mandatar K. R. SRL, prin intermediul executorului D. D. G., înregistrată sub numărul de mai sus și în consecință:

Încuviințează executarea silită privind titlul executoriu reprezentând contractul de credit nr. RQ_2/26.06.2008 la cererea creditoarei G. ASIGURĂRI SA prin mandatar K. R. SRL împotriva debitorului F. J., pentru creanța în sumă de 8493,90 reprezentând debit și accesorii și cheltuielile de executare, în modalitățile de executare prevăzute de lege.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 aprilie 2014.

D. pentru care:

„Noi Președintele României”

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu reprezentând contractul de credit nr. RQ_2/26.06.2008, pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu în condițiile legii.”

Președinte, Judecător,

A. I. M. B.

Grefier,

M. D.

Red. A.I./28.04.2014

Tehnored. M.D./28.04.2014

3 ex.

Judecător fond R. S. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 198/2014. Tribunalul BRAŞOV