Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 951/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 951/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 951/2015

ROMÂN IA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIE CIVILĂ NR.951/A

Ședința publică de la data de 08.09.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – A. I.

JUDECĂTOR – S. N.

GREFIER - L. P.

Pe rolul tribunalului se află soluționarea apelului civil declarat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA S.A. – DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI PODURI B. împotriva Încheierii de ședință pronunțată în Camera de Consiliu la data de 08.04.2015, de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect „încuviințare executare silită”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei apelanta nu a răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că partea apelantă a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc și în lipsa reprezentantului său de la dezbatere.

Tribunalul, potrivit art. 131 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 raportat la art. 124 din Legea nr. 272/2004, art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, prin serviciul de registratură al instanței, partea apelantă a depus la dosar Notă de ședință la care au atașat dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

Tribunalul, prin depunerea acestui document fiscal, constată faptul că apelanta și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii, astfel cum s-a dispus prin rezoluția președintelui de complet.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în vederea soluționării.

TRIBUNALUL,

Prin încheierea de ședință pronunțată în Camera de Consiliu la data de 08.04.2015, s-a respins cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA S.A. – DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI PODURI B. cu sediul în municipiul B., .. 13, ., județul B., privind învestirea cu formulă executorie a procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._/26.06.2012.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

OG 15/2002, Legea 455/2001, HG 1259/2001.

În apel nu s-au administrat înscrisuri noi.

Potrivit art. 640 indice 1 al.1 și 3 NCPC „titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie”, sens în care „instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege”.

În cauză s-a solicitat investirea cu formulă executorie a Procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.07.2012 considerând că în baza acestuia se deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În considerarea deciziei nr.6/25 03 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor încheiate de către petenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA S.A- prin Direcția Regională de D. și Poduri B., prin rep. legal în format electronic și nu în forma scrisă pe suport de hârtie, care să conțină semnătura olografă a agentului constatator, nu sunt acte care să producă efectele juridice prevăzute de lege, instanța constată că înscrisul prezentat în speță spre investire cu formulă executorie, reprezentând o copie a actului încheiat în formă electronică este un asemenea act, care nu a fost întocmit în forma scrisă edictată de lege, respectiv de art. 16 și 17 din O.G. nr.2/2001, cu elementele de formă prescrise de lege ca obligatorii și esențiale, pentru a fi de natură să aibă caracterul de titlu executoriu recunoscut în înțelesul art. 37 din O.G. nr.2/2001.

Așadar, instanța reține incidența art. 655 al.5 pct. 2 NCPC, în conformitate cu care înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu astfel încât poate respinge cererea de încuviințare a executării silite, sens în care,

Examinând actele și lucrările dosarului instanța de apel reține următoarele:

Prin Decizia nr. 6/2015, Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, statuând că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

În Monitorul Oficial nr. 199 din 25 martie 2015 a fost publicată Decizia Î.C.C.J. nr. 6/2015, astfel încât, este obligatorie, de la data publicării, pentru instanțele de judecată.

Înalta Curte a reținut ca aplicarea Legii nr. 455/2001 și a Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001, este incompatibila cu procedura contravențională, reglementata de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 – legea specială – care se completează cu Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 – dreptul comun în materie contravențională).

Semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică. Ca atare, ea nu poate fi aplicată pe un înscris aflat pe suport hârtie.

Actul stocat pe suport informatic, având semnătura electronica a autorului său, beneficiază de prezumția de validitate, prevăzuta de art. 283 din Codul de procedura civila, care impune doar condiția existentei „unor garanții suficient de serioase” de credibilitate a documentului si care funcționează, atunci când înscrierea este efectuata de un profesionist, doar „în favoarea terților”, iar nu împotriva lor.

Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate si semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătura electronica extinsa.

Având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.

În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.

Prin utilizarea argumentelor de interpretare logică și sistematică a prevederilor din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și a celor cuprinse în Legea nr. 455/2001, ÎCCJ a statuat că voința legiuitorului a fost aceea ca procesul-verbal de constatare si sancționare contravențională să fie comunicat persoanei sancționate pe suport hârtie. În aceste condiții, există o incompatibilitate logică și juridică între suportul pe care actul scris este comunicat persoanei sancționate și semnătura electronică extinsă, pretins a fi aplicată pe acel act pentru asigurarea autenticității sale.

Este adevărat că semnătura electronică extinsă atașată unui înscris în format electronic pentru care forma scrisa este ceruta de lege ad validitatem îndeplinește aceeași funcție întocmai semnăturii olografe pe înscrisul imprimat pe suport hârtie si, în plus, aduce garanții suplimentare,

de unicitate, identitate, securitate, integritate, neputând fi repudiata de autorul sau, însă aceste funcții nu sunt recunoscute decât atunci când înscrisul căruia i se atașează este transmis și primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic.

Având în vedere toate aceste argumente, instanța apreciază ca prima instanță a pronunțat o soluție întemeiată pe probele administrate în cauză, pronunțând o soluție legală și temeinică, astfel încât în temeiul art. 480 C.pr.civ. va respinge apelul declarat de apelantă ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România prin Direcția Regională de D. și Poduri B., împotriva încheierii din data de 8.04.2015 pronunțată de Judecătoria B., pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8.09.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A. I. S. N.

GREFIER

L. P.

RED. S.N./09.06.2015

Dact. L.P./09.06.2015

…exemplare …comunicări efectuate către toate părțile din citativ

Jud. fond L. S./Judecătoria B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 951/2015. Tribunalul BRAŞOV