Legea 10/2001. Sentința nr. 144/2014. Tribunalul BRAŞOV

Sentința nr. 144/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 144/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 144/S

Ședința publică de la 15 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. F.

Grefier M. I.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. D.-C., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. FINANȚELOR P., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. B., având ca obiect Legea nr. 10/ 2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat I. P., pentru reclamanta D. D.-C., lipsă fiind pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., prin Administrația Județeană a Finanțelor P. B.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că la dosar s-a depus, prin serviciul de registratură, la data de 25.06.2014, din partea pârâtului, o notă de ședință la care sunt atașate Hotărârea nr. 164/ 28.03.2014 a Consiliului Local B., Anexa H.C.L. nr. 164/2014 și Hotărârea nr. 510/ 29.06.2009 a Consiliului Local B., arătând că teza probatorie este împrejurarea că imobilul în litigiu se află în proprietatea privată a municipiului B..

Prezenta cauză aflându-se la primul termen de judecată, Tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, procedează la verificarea propriei competențe în soluționarea litigiului și constată că, potrivit dispozițiilor art. 95 și art. 111 din Codul de procedură civilă, este competent general, material și teritorial să soluționeze litigiul.

În temeiul prevederilor art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța pune în discuția reprezentanților prezenți ai părților estimarea duratei procesului.

Avocat I. P., pentru reclamantă, estimează durata procesului la 3 luni.

Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, estimează durata procesului la 1 lună începând de la termenul de judecată de astăzi.

Instanța reține că, prin întâmpinarea depusă la dosar prin serviciul de registratură, la data de 11.06.2014, din partea Administrației Județene a Finanțelor P. B., aceasta a invocat două excepții, respectiv: excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor P. și excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor P. de reprezentant al Statului R..

Instanța pune în discuția apărătorului reclamantei excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor P..

Avocat I. P., pentru reclamantă, solicită respingerea excepției invocate de către pârât, întrucât S. R. este proprietarul tabular al terenului, dreptul său fiind unul actual, contemporan cererii de chemare în judecată.

Instanța reține că pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor P. în considerarea efectelor produse de Legea nr. 213/ 1998, deși S. R. figurează în continuare în calitate de proprietar tabular prin expropriere, potrivit extrasului de carte funciară aflat la dosarul cauzei (fila 13).

În prezent, regimul cărții funciare este guvernat de Noul Cod Civil, iar art. 900 din Codul civil consacră principiul efectului constitutiv al înscrierii în cartea funciară, astfel că, instanța, față de acest text de lege și reținând că prin cererea dedusă judecății se solicită înscrierea în cartea funciară a unui drept real, constată că în mod corect reclamanta a chemat în judecată proprietarul tabular și, în temeiul prevederilor art. 248 alin. 1 raportat la art. 36 din Codul de procedură civilă, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor P..

Instanța pune în discuția apărătorului reclamantei excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor P. de reprezentant al Statului R..

Avocat I. P., pentru reclamantă, solicită respingerea și a acestei excepții, întrucât, potrivit Legii nr. 213/ 1998, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate, S. R. este reprezentat de M. Finanțelor P..

Instanța, în temeiul prevederilor art. 223 alin 1 din Codul civil, respinge excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor P. de reprezentant al Statului R..

Nemaifiind chestiuni prealabile de invocat, instanța îi acordă cuvântul în probațiune avocatului părții reclamante.

În probațiune, avocat I. P., pentru reclamantă, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că pârâtul a solicitat, prin întâmpinare, încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Apărătorul reclamantei este de acord cu încuviințarea probei cu înscrisuri solicitate de pârât.

Instanța, în temeiul prevederilor art. 255 alin. 1 din Codul de procedură civilă, admite pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în conformitate cu prevederile art. 244 din Codul de procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului, acordând cuvântul pe fond reprezentantului părții reclamante.

Având cuvântul, reprezentantul reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța constată încheiate dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta D. D.-C. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în c.f. 13 B., nr. top. 4861-4863 – grădină de 442,65 mp, cu titlul de drept dobândit prin acordarea în compensare, în baza Legii nr. 10/2001, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 155/D/25.10.2013 a Tribunalului B., rămasă irevocabilă, a fost admisă cererea formulată de autorul său, B. D., dispunându-se restituirea prin compensare a imobilului identificat mai sus, situat în B., ., iar în litigiul respectiv nu a formulat și cerere de intabulare a dreptului de proprietate în c.f., necunoscând ce soluție se va adopta în ceea ce privește modalitatea de restituire.

A mai arătat că existența sus-menționatei sentințe este notată în cartea funciară, precum și că, pentru finalizarea procedurii speciale de restituire, se impune intabularea dreptului său în cartea funciară.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 885-888, art. 893 din Codul civil, Legea nr. 10/2001.

În probațiune au fost depuse la dosar, în copii certificate, sentința civilă nr. 155/D/25.10.2013 a Tribunalului B., extras c.f. cu privire la imobilul înscris în c.f. 13 B., nr. top. 4861-4863, alte acte și înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor P. de reprezentant al Statului R., excepții ce au fost soluționate potrivit celor cuprinse în preambulul prezentei sentințe.

În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a lăsat la aprecierea instanței temeinicia acțiunii formulate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. sentința civilă nr. 155/D/25.10.2013 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. Ș. D., decedat pe parcursul procesului, și continuată de succesoarea în drepturi a acestuia, D. D. C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B. prin Primar, și în consecință s-a dispus restituirea către reclamantă a imobilului pentru care a fost urmată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, respectiv imobilul cu destinația de teren în suprafață de 454 mp, înscris în c.f._ B., nr. top. 8782/1/e/1/6, prin acordarea în compensare a imobilului cu destinația de teren în suprafață de 442,65 mp, situat în B., ., înscris în c.f. 13, nr. top. 4861-4863.

Potrivit mențiunii existente pe această hotărâre, aceasta a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Imobilul identificat mai sus constituie și în prezent proprietatea tabulară a pârâtului din cauza de față, S. R., conform Decretului nr. 223/1974, deși, potrivit înscrisurilor depuse în probațiune de acesta, imobilul figurează în lista anexă la H.C.L. nr. 510/2009, ca fiind inclus în categoria celor puse la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, în vederea acordării de măsuri reparatorii în echivalent.

Instanța reține că sentința sus-menționată nu cuprinde o dispoziție referitoare la înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în evidențele reale imobiliare, iar unitatea deținătoare a imobilului acordat la schimb, respectiv Municipiul B., nu și-a înscris dreptul de proprietate asupra acestuia, precum și că, potrivit Codului civil aflat actualmente în vigoare, regimul cărții funciare este guvernat de principiul efectului constitutiv al înscrierii.

Astfel, conform art. 900 alin. 1 Cod civil, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, iar potrivit alin. 2, dacă un drept real s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.

Raportat la aceste prevederi legale, instanța constată că este necesar ca reclamanta să își valorifice dreptul dobândit pe calea legii speciale de reparație prin înscrierea acestuia în cartea funciară, în contradictoriu cu persoana care figurează în calitate de proprietar tabular, ținând seama că, potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie (și pe cale de consecință, și hotărârea judecătorească pronunțată în urma soluționării contestației), numai după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Privitor la valorificarea dreptului pretins în raport cu pârâtul statul R., instanța constată că, potrivit art. 893 lit. a din Codul civil, înscrierea unui drept real se poate efectua numai împotriva aceluia care, la data înregistrării cererii, este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută.

În același sens, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 887 alin. 1 Cod civil, drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară numai atunci când provin din moștenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege, deci hotărârea judecătorească menționată mai sus nu poate fi adusă la îndeplinire decât prin intermediul operațiunii juridice ce face obiectul prezentei cauze.

Conform art. 888 din același act normativ, înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătorești rămase definitivă, a certificatului de moștenitor sau în baza unui alt act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta.

Raportat la starea de fapt expusă și la temeiurile de drept invocate de reclamantă, în considerarea principiului reparației care decurge din Legea nr. 10/2001, Tribunalul constată că cererea dedusă judecății este întemeiată, precum și că pârâtul nu a invocat nici un fel de impedimente de fond care să se opună înscrierii dreptului dobândit prin efectul legii speciale de reparație, din evidențele de carte funciară nerezultând existența vreunei piedici la înscriere.

Față de aceste considerente, în baza textelor de lege menționate mai sus, Tribunalul urmează a admite acțiunea civilă formulată de reclamanta D. D.-C. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., și în consecință urmează a dispune intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în c.f. 13 B., nr. top. 4861-4863 – grădină de 442,65 mp, cu titlul de drept dobândit prin acordarea în compensare, în baza Legii nr. 10/2001, a imobilului identificat mai sus, situat în B., ., conform sentinței civile nr. 155/D/25.10.2013 a Tribunalului B..

Față de declarația reprezentantului convențional al reclamantei, instanța va lua act că aceasta nu solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta D. D.-C., cu domiciliul ales în B., Piața Teatrului nr. 2, ., . profesional al avocatului I. P., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., cu sediul ales pentru îndeplinirea actelor de procedură în B., .. 7, la A.J.F.P. B., și în consecință:

Dispune intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în c.f. 13 B., nr. top. 4861-4863 – grădină de 442,65 mp, cu titlul de drept dobândit prin acordarea în compensare, în baza Legii nr. 10/2001, a imobilului identificat mai sus, situat în B., ., conform sentinței civile nr. 155/D/25.10.2013 a Tribunalului B..

Ia act că reclamanta nu solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a se depune la Tribunalul B..

Pronunțată în ședință publică azi, 15 septembrie 2014.

Președinte,

C. F.

Grefier,

M. I.

Red. CF – 18.09.2014

Tehnored. MI – 22.09.2014 – 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 144/2014. Tribunalul BRAŞOV