Obligaţie de a face. Decizia nr. 857/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 857/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 857/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 857/R
Ședința publică din data de 14 iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător V. M.
Judecător A. B.
Grefier C. L.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenta pârâtă – reclamantă reconvențional L. L., în contradictoriu cu intimații reclamanți M. M., P. M., C. B. L., C. I. R., G. S. L., G. G., T. O. L., T. N. și L. E. L., împotriva sentinței civile nr._/10.12.2010, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 30 mai 2013 conform celor consemnate prin încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, pentru a oferi posibilitatea părților de a formula și depune la dosarul cauzei concluzii scrise, în temeiul art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 07 iunie 2013, când din imposibilitatea constituirii completului de judecată, având în vedere că domnul judecător V. M. a fost în concediu de odihnă, a amânat pronunțarea la data de astăzi, când a hotărât potrivit celor ce urmează .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin Sentința Civilă nr._ din 10.12.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosar_ , a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții-pârâți M. M., P. M., C. B. L., C. I. R., G. S. L., G. G., T. O. L. și T. N., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă L. L. , obligată aceasta să desființeze poarta situată în curtea, parte de uz comun generală și să lase în deplină folosință comună porțiunea de curte pe care o folosește, în mod exclusiv, din terenul situat în B., ., jud. B., înscris ca p.u.generală, înscris în CF nr. 682 B. și să desființeze magazia construită pe terenul parte de uz comun generală menționat .
A fost respinsă cererea reconvențională formulată și precizată de pârâta-reclamantă L. L. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți M. M., P. M., C. B. L., C. I. R., G. S. L., G. G., T. O. L. și T. N., ca neîntemeiată, obligată pârâta-reclamantă la plata către expertul tehnic judiciar G. A. a sumei de 1.100 lei, reprezentând diferență onorariu de expert neachitată și la plata către reclamanții-pârâți a sumei de 5.366,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat - 4.000 lei, onorariu expert - 1.350 lei, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 16,6 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit extraselor și copiei Cf, precum și contractelor de vânzare-cumpărare atașate la dosar (filele 6, 21, 90-94, 136-139, 140-150), părțile sunt proprietari ai apartamentelor din imobilul situat în B., ., jud. B., astfel: reclamanta-pârâtă M. M. asupra apartamentului nr. 2A, P. M.-apartament nr. 2B, C. B. L. și C. I. R.-apartamentul nr. 3, G. S. L., și G. G.-apartamentul nr. 4A, T. O. L. și T. N.-apartamentul nr. 4B, iar pârâta-reclamantă L. L. asupra apartamentului nr. 1.
Potrivit acelorași înscrisuri, părțile dețin în proprietate comună pe cote-părți stabilă și forțată, părți de uz comun generale și speciale, din părțile de uz comun generale, făcând parte terenul construit și neconstruit cu nr. top inițial 226-227 în suprafață de 320,40 mp, împrejmuirile, . branșamentele instalațiilor de apă, gaz, canal și electricitate.
Pârâta L. L. deține o cotă-parte de 3/12 din aceste părți de uz comun, relevanță în cauză prezentând terenul construit și neconstruit cu nr. top inițial 226-227, în suprafață de 320,40 mp pe care se află amplasată poarta și magaziile a căror desființare s-a solicitat, precum și ieșirea din indiviziune.
Cu ocazia cercetării locale efectuate în cauză, la data de 29.05.2009 (f.39-40), instanța a constat că terenul neconstruit, parte de uz comun generală, reprezintă curtea imobilului de pe . din mun. B. din care se realizează accesul către apartamentele părților situate în două corpuri de clădire, astfel: un corp de clădire compus din parter, etaj și mansardă în care se află apartamentele reclamanților-pârâți și un alt corp de clădire distinct, în care se află apartamentul pârâtei-reclamante.
Curtea menționată este împărțită în două părți, respectiv, o parte mai mare ca suprafață, situată la . care se realizează accesul către apartamentele reclamanților-pârâți și pe care se află construite trei magazii a căror desființare a solicitat-o pârâta-reclamantă și o altă curte mai mică, aflată în continuarea celei dintâi, situată în fața apartamentului pârâtei-reclamante.
Accesul între cele două curți menționate se face printr-o poartă încuiată, a cărei cheie se află numai în posesia pârâtei-reclamante, situație care rezultă din analiza întregului material probator administrat în cauză, a cărei desființare a fost solicitată de către reclamanții-pârâți, care și-au văzut nesocotit prin această modalitate de folosință a terenului parte de uz comun, dreptul lor de proprietate pe cote-părți stabilă și forțată.
Dreptul de proprietate comună pe cote-părți stabilă și forțată există dincolo de voința coproprietarilor, izvorând din natura sau destinația bunurilor obiect al său.
Spre deosebire de proprietatea comună pe cote-părți obișnuită sau temporară, la proprietatea comună pe cote-părți stabilă și forțată sau perpetuă, se admite existența unor drepturi mai largi ale coproprietarilor, în sensul că ei se comportă, adesea, față de bunul comun ca și cum ar apărea ca proprietari exclusivi, ei putând exercita acte de folosință asupra bunului, cu respectarea a două limite, și anume: folosința exercitată să nu aducă atingere dreptului egal și reciproc al celorlalți coproprietari și să fie exercitată numai în interesul folosirii fondului căruia i-a fost afectat bunul comun accesoriu.
În cauză, prin modalitatea de folosire a terenului situat în fața apartamentului său, care reprezintă, practic, cea de-a doua curte menționată, parte de uz comun generală, obiect al dreptului de proprietate pe cote-părți stabilă și forțată, constând în îngrădirea accesului reclamanților-pârâți în această parte, prin intermediul porții a cărei desființare aceștia au solicitat-o, pârâta-reclamantă a nesocotit ambele limite ale folosinței bunului, înțelegând să transforme, în fapt, fără nici un temei legitim, proprietatea pe cote părți forțată într-o proprietate exclusivă.
Având în vedere faptul că pretențiile ambelor părți din cererile formulate izvorăsc din același raport juridic conflictual, instanța va proceda la analizarea lor împreună, apreciind că pentru justa soluționare a acestora, este necesar a se stabili, mai întâi, dacă terenul construit și neconstruit, obiect al proprietății pe cote-părți forțată poate face obiectul partajului, conform cererii reconvenționale precizate de pârâta-reclamantă (f. 32-33).
Sub acest aspect, instanța consideră că, în speță, proprietatea comună stabilă și forțată asupra acestei curți nu poate înceta prin partaj, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
În practica judecătorească, s-a decis, ca, în mod excepțional, proprietatea forțată să înceteze, în momentul în care nu se mai impune cu necesitate a fi menținută, iar natura și destinația funcțională a lucrului dă posibilitatea împărțirii lui.
Tot astfel, fosta instanță supremă a decis că dacă terenul, care, prin natura sa, este afectat folosinței în comun de către coproprietarii locuințelor situate pe acesta, depășește suprafața normală a unei curți, porțiunea respectivă de teren nu mai constituie proprietate forțată și poate fi împărțită.
În cauza de față, astfel cum rezultă din analiza copiei Cf și din măsurătorile efectuate de către expertul tehnic judiciar G. A. (f.269), terenul construit și neconstruit are o suprafață de 320,40 mp., fiind în folosința comună a șase coproprietari, ale căror apartamente sunt situate în două corpuri de clădire, dintre care unul este structurat parter, etaj și mansardă, conform celor menționate mai sus.
Cu ocazia cercetării locale efectuate în cauză, instanța a constat faptul că terenul neconstruit afectat folosinței în comun de către părți care reprezintă curtea imobilului este foarte restrâns ca și suprafață.
Prin urmare, s-a reținut că nu poate fi concepută o modalitate de partajare a terenului construit și neconstruit, fiind inimaginabilă lotizarea acestuia între coproprietari, așa încât să se poată ajunge la o folosință normală a dreptului de proprietate exclusiv ce ar fi determinat.
Pe de altă parte, din analiza raportului de expertiză specialitatea topografie nr._ (f, 262-270) întocmit de către expert tehnic judiciar G. A., rezultă că terenul nu este comod partajabil în natură, iar varianta susținută de pârâta-reclamantă, prezentată în anexa A, nu este conformă cu principiile de lotizare.
Pe cale de consecință, instanța a reținut că este absolut necesară menținerea proprietății stabile și forțate prin raportare la destinația funcțională a bunului obiect al său, respectiv terenul în suprafață de 320,40 mp, motiv pentru care va respinge capătul de cerere formulat și precizat de pârâta-reclamantă privind ieșirea din indiviziune asupra acestui teren, ca neîntemeiat.
Dată fiind soluția ce se va pronunța cu privire la acest petit formulat de pârâta-reclamantă, se remarcă faptul că nu se impune instituirea unui drept de servitute în favoarea acestei părți asupra terenului din fața apartamentelor reclamanților-pârâți, aceasta putându-l folosi în continuare, în virtutea dreptului său egal și reciproc de coproprietar forțat, motiv pentru care va respinge acest petit, ca neîntemeiat.
De asemenea, va respinge ca neîntemeiat și ultimul capăt al cererii reconvenționale formulate și precizate privind intabularea dreptului exclusiv de proprietate al pârâtei-reclamante asupra terenului din fața apartamentului său, față de soluția ce se va pronunța cu privire la ieșirea din indiviziune.
Pe de altă parte, față de considerentele expuse anterior, privind nerespectarea de către pârâta-reclamantă a dreptului egal și reciproc al reclamanților-pârâți de a folosi curtea imobilului ca obiect al dreptului de proprietate forțată, conduită de natură a aduce atingere dreptului lor de proprietate forțată, va dispune desființarea porții situată în curtea, parte de uz comun generală și să lase în deplină folosință comună porțiunea de curte pe care o folosește, în mod exclusiv, din terenul situat în B., ., jud. B., înscris ca p.u.generală, înscris în CF nr. 682 B..
Cât privește magazia construită pe terenul situat în fața apartamentului nr. 1 aparținând pârâtei-reclamante, din analiza înscrisurilor atașate la dosar, aspect confirmat, de altfel, de către această parte, rezultă că nu a fost construită cu obținerea prealabilă a unei autorizații și nici nu a existat acordul coproprietarilor anteriori ai celorlalte apartamente, construcția nefiind înscrisă în Cf și nici evidențiată în schițele imobilului din evidențele de carte funciară.
Este adevărat faptul că, potrivit răspunsurilor reclamanților-pârâți la întrebarea nr. 9 din interogatoriul administrat (f. 97-111, 115-117, 131-134), s-a confirmat că această magazie a existat dinaintea cumpărării imobilului de către pârâta-reclamantă, fiind, așadar, construită de către o altă persoană, însă, se apreciază că acest aspect nu poate produce efecte juridice de natură a conduce la respingerea cererii formulate de reclamanții-pârâți, atâta vreme cât această construcție este efectuată pe terenul, parte de uz comun generală, proprietate comună pe cote părți forțată, aducând atingere normalei lui folosințe și, deci, dreptului de proprietate egal și reciproc al fiecărui coproprietar.
În situația în care s-ar menține starea de fapt existentă, prin menținerea magaziei în litigiu, practic, s-ar ajunge la situația în care spațiul pe care această construcție este edificată, să fie folosit, în mod exclusiv, de către pârâta-reclamantă, cu înfrângerea principiului care guvernează regimul juridic al proprietății forțate, menționat mai sus, respectiv folosirea bunului obiect al său de către toți coproprietarii cu respectarea celor două limite.
Or, nu s-ar putea pretinde respectarea acestor limite, în condițiile în care suprafața de teren ocupată de construcție este folosită în mod exclusiv numai de către unul dintre coproprietari.
D. urmare, dată fiind necesitatea ca situația de fapt să-și găsească suport pe plan juridic, deci, să se suprapună pe situația de drept, instanța a dispus desființarea acestei magazii.
În ceea ce privește, însă, celelalte trei magazii, instanța a constatat că, deși conform susținerii pârâtei-reclamante, soluția ar trebui să fie aceeași, bazându-se pe situația faptică existentă dea-lungul timpului, totuși situație lor juridică este diferită, aspect față de care și soluția ce se va pronunța în cauză urmează a fi diferită.
Una dintre magazii, construită lângă casa scării, îi aparține reclamantului-pârât P. M., conform răspunsului dat de acesta la întrebarea nr. 11 la interogatoriul administrat (f.132).
A doua magazie aparține reclamanților-pârâți C. B. L. și C. I. R., proprietari ai apartamentul nr. 3, conform răspunsului acestora la întrebarea nr. 11 la interogatoriul administrat (f.101).
Ambele magazii, deși nu sunt intabulate în CF, conform extraselor atașate la dosarul cauzei, aferente imobilelor apartamente nr. 2B și 3, sunt evidențiate în schița avizată de OCPI B., privind imobilul construcție situată în B., ., jud. B., atașată la f. 96 și 277 din dosar.
Cât privește cea de-a treia magazie, respectiv cămara de sub scară, aceasta aparține reclamantei-pârâte M. M., conform răspunsului la întrebarea nr. 11 din interogatoriul ce i-a fost administrat (f. 98).
Spre deosebire de celelalte două magazii evidențiate numai în schița imobilului aflată în evidențele OCPI B., această magazie, denumită cămară, este intabulată în Cf, astfel cum rezultă din analiza copiei Cf atașată la fila 6 din dosar, precum și a extrasului atașat la f.90 din dosar.
Pe cale de consecință, dată fiind existența acestor construcții în evidențele de CF, instanța a considerat că nu se poate dispune desființarea magaziilor menționate, motiv pentru care a respins capătul de cerere formulat de către pârâta-reclamantă ca neîntemeiat.
D. fiind faptul că, deși instanța i-a pus în vedere pârâtei-reclamante să achite diferența de onorariu definitiv de expert, în valoare de 1.100 lei, acordând un termen de judecată în acest sens, aceasta nu a înțeles să procedeze la plata sa, până în momentul pronunțării prezentei sentințe, deși îi incumba această obligație, proba fiindu-i încuviințată, a dispus obligarea sa la plata expertul tehnic judiciar G. A. a sumei menționate, cu acest titlu.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a avut în vedere culpa procesuală a pârâtei-reclamante în privința ambelor cereri formulate, ca fiind partea căzută în pretenții, motiv pentru care a obligat-o la plata către reclamanții-pârâți a sumei totale de 5.366,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 4.000 lei reprezentând onorariu de avocat, achitată conform chitanțelor atașate la filele 14-22 din dosar - vol. II, onorariu expert - 1.350 lei, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 16,6 lei.
Împotriva acestei sentințe civile a promovat apel pârâta-reclamantă L. L., solicitând instanței de control judiciar schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive și admiterii cererii reconvenționale .
Calea de atac a fost recalificată la termenul de judecată din data de 26.05.2011 ca fiind recurs, cauza suspendată în temeiul art. 244 al. 1 pct. 1 din codul de procedură civilă prin încheierea de ședință din data de 20.10.2011 și repusă pe rol în 30.05.2013 .
În motivarea recursului său, recurenta arată că prima instanță a apreciat greșit că “ proprietatea comună stabilă și forțată asupra acestei curți nu poate înceta prin partaj “ întrucât “ terenul neconstruit afectat folosinței în comun de către părți care reprezintă curtea imobilului este foarte restrâns ca suprafață fiind inimaginabilă lotizarea acestuia între coproprietari, astfel încât să se ajungă la o folosință normală a dreptului de proprietate exclusiv ce ar fi determinat “ .
Raportul de expertiză efectuat în cauză prezintă serioase deficiențe, lipsind răspunsurile la primele două obiective, obiectivul 4 fiind superficial tratat, trebuind a fi studiate planșa CF, planul cadastral din 1974, realizată suprapunerea între plan planșă și cadastru precum și între cadastru și ortoplanul din 2004 .
Deși a existat la dosar și opinia unul alt specialist, Perlik R. A., care a prezentat o propunere de dezmembrare care ar fi dus la folosința normală a dreptului exclusiv ce ar fi fost determinat pentru fiecare dintre părți, instanța s-a pronunțat bazându-se doar pe expertiza efectuată de expert G. A. .
Instanța putea dispune ieșirea din indiviziune numai asupra cotei de 3/12 din teren a recurentei lăsând pe ceilalți coproprietari în indiviziune, atâta timp cât aceștia nu și-au exprimat opțiunea în aceste sens, neexistând vreun impediment legal pentru ca numai unul dintre coproprietari să iasă din indiviziune.
Urmare admiterii cererii de ieșire din indiviziune trebuia admisă și cererea de stabilire a servituții de trecere la imobil și la calea publică, imobilul recurentei devenind loc înfundat .
Cât privește magazia a cărei desființare se cere, aceasta a făcut obiectul transmisiunilor succesive ale dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 1 din B. . .
În drept, recursul nu a fost motivat pe dispozițiile specifice acestei căi de atac, prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă .
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate prin cererea de recurs și prevederile legale în materie, instanța de control judiciar constată că recursul promovat este în parte fondat și va fi admis în limitele mai jos arătate, pentru considerentele ce urmează .
Recurenta critică soluția primei instanțe din perspectiva respingerii cererii sale reconvenționale, susținând că instanța a apreciat greșit că “ proprietatea comună stabilă și forțată asupra acestei curți nu poate înceta prin partaj “ întrucât “ terenul neconstruit afectat folosinței în comun de către părți care reprezintă curtea imobilului este foarte restrâns ca suprafață fiind inimaginabilă lotizarea acestuia între coproprietari, astfel încât să se ajungă la o folosință normală a dreptului de proprietate exclusiv ce ar fi determinat “ .
Mai susține că prima instanță putea dispune ieșirea din indiviziune numai asupra cotei de 3/12 din teren aparținând recurentei și lăsarea celorlalți coproprietari în indiviziune, iar urmare admiterii cererii de ieșire din indiviziune se impunea și admiterea cererii de stabilire a servituții de trecere la imobil și la calea publică, datorită împrejurării că imobilul recurentei devenind loc înfundat .
Aceste capete de cerere se regăsesc atât în cea reconvențională formulată în prezentul dosar cât și în acțiunea promovată în dosar nr._/197/2011 al Judecătoriei B., chiar dacă formularea nu este identică, dosar în raport de care a fost suspendată judecat în prezenta cauză, care a fost repusă pe rol după soluționarea irevocabilă a celui dintâi menționat .
Capetele de cerere din cea reconvențională vizează partajarea conform folosinței actuale, prin atribuirea în lotul recurentei a unei suprafețe aferente cotei sale de 3/12 din suprafața de 320.40 mp situată în fața apartamentului său, stabilirea unei servituți de trecere în favoarea imobilului proprietatea sa care să-i permită accesul la imobil, ieșirea la calea publică și intabularea dreptului său de proprietate exclusiv în Cf_ B. ( fila 19 dosar fond ) .
În acțiunea separată ce a făcut obiectul dosarului nr._/197/2011, recurenta a promovat acțiunea în contradictoriu cu aceeași pârâți care sunt reclamanți în prezenta cauză, având printre capetele de cerere ale acțiunii sale și pe cele vizând înscrierea dreptului de servitute de trecere asupra imobilului înscris în CF nr. 682 colectivă B. nr. top. 227, în favoarea imobilului înscris în aceeași carte funciară dar la nr. top. 226, servitute care să permită accesul la imobil și ieșirea la calea publică ; dezmembrarea suprafeței de teren de 320,40 mp prin formarea a două loturi, unul în suprafață de 240,30 mp și celălalt în suprafață de 80,10 mp ; rectificarea CF 682 colectivă B. și a CF individuală_ B. în sensul înscrierii terenului în suprafață de 240,30 mp ca făcând parte din părțile de uz comun și a terenului în suprafață de 80,10 mp ca nefăcând parte din părțile de uz comun, fiind teren aflat în proprietatea exclusivă a reclamantei și înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului format din construcție (apartamentul nr. 1 al imobilului) și terenul aferent acesteia în suprafață de 80,10 mp, teren construit și neconstruit ( filele 54 – 59 dosar tribunal ) .
Prin formularea separată a acestor capete de cerere în cele două dosare, recurenta din prezenta cauză urmărește aceeași finalitate a demersului său judiciar, vizând recunoașterea unui drept de proprietate exclusivă asupra suprafeței de 80,10 mp teren, suprafață ce ar deveni loc înfundat urmare partajării în această modalitate și care ar necesita stabilirea unei servituți în favoarea recurentei, cu afectarea cotelor asupra terenului celorlalți coindivizari .
Prin Sentința civilă nr. 6065 din 27.04.2012 a Judecătoriei B. a fost respinsă acțiunea reclamantei, recurenta în prezentul dosar ( filele 70 – 74 ), soluție devenită definitivă prin Decizia civilă nr. 312/..2012 a Tribunalului B. ( filele 75 – 80 ) și rămânând irevocabilă prin Decizia civilă nr. 699/R din 03.04.2013 ( fila 81 ) .
După recalificarea căii de atac din apel în recurs, recurenta nu a precizat temeiul juridic al cererii sale în sensul indicării în mod expres a vreunuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, din motivarea căii de atac putându-se desprinde motivele de modificare a hotărârii prevăzute de pct. 8 și 9 ale acestui articol, respectiv cel privind greșita apreciere a probelor și greșita aplicare a legii . Aceste motive de recurs nu se regăsesc în speță în ce privește soluție de respingere a capetelor de cerere mai sus analizate, prima instanță pronunțând a soluție temeinică și legală cu privire la acestea, soluție ce se impune cu caracter irevocabil și din perspective celei pronunțate în dosar_/197/2011 .
Cât privește soluția de obligare a pârâtei - reclamantă reconvențional L. L. să desființeze magazia construită pe terenul parte de uz comun, aceasta se dovedește ca fiind greșită, aceleași argumente ale primei instanțe privind soluția de nedesființare a celorlalte 3 magazii fiind valabile și în cazul celei aparținând recurentei .
Însăși prima instanță respinge cererea de partajare a terenului aferent imobilului construcție, lăsând pe toți coproprietarii în indiviziune, astfel că nu se poate reține temeinic că doar magazia recurentei afectează cotele celorlalți coproprietari, toate cele 4 magazii afectându-le în același mod, măsura acestei afectări fiind determinată de suprafața acestora, chestiune ce nu a făcut obiectul litigiului de față .
Pe de altă parte, din actele dosarului nu rezultă existența autorizației de construire nici pentru cele trei magazii excluse de la desființare de către prima instanță, aceasta neglijând aspectul cumpărării magaziei de către recurentă odată cu apartamentul și construirii acesteia de către foștii proprietari, aspect rezultat din aceeași categorie de probă cu cea reținută în favoarea soluției de nedesființare a celorlalte magazii, cum s-a arătat și cu neobservarea celorlalte probe existente la dosarul de fond care vor fi analizate mai jos .
Din această perspectivă soluția acestui capăt de cerere apare ca fiind dată urmare aprecierii greșite a probelor și implicit aplicării greșite a legii, pe de o parte, iar pe de altă parte apare și ca fiind inechitabilă în condițiile existenței unei stări de fapt actuale care s-a perpetuat în timp prin tolerarea de către proprietari a acestei situații .
Corespunde realității faptul că, din Contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 419 din 22.02.1996 perfectat de recurentă, nu rezultă magazia în compunerea apartamentului nr. 1 vândut acesteia ( fila 52 dosar fond vol. 1 ), acest aspect rezultând din contractele anterioare .
Din Actul autentic nr. 30/1949 rezultă în compunerea acestui apartament două șoproane ( fila 54 vol. 1 dosar fond ), iar din Contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 182/1951 rezultă în aceeași compunere o magazine de lemne ( fila 53 același dosar ), aspecte neglijate de instanță la pronunțarea soluției și care justifică soluția contrară celei pronunțate cu privire la această magazine .
În aceste condiții, în speță devin aplicabile prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, care justifică admiterea recursului sub aspectul evocat cu consecința înlăturării dispoziției de desființare a magaziei deținută de recurentă și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței .
Din considerentele de mai sus rezultă admiterea doar în parte a criticilor recurentei și a recursului acesteia astfel că, văzând și opoziția intimaților la admiterea recursului, în temeiul art. 276 Cod procedură civilă, vor fi compensate cheltuielile de judecată ale părților în recurs, fiecare parte suportând propriile cheltuieli .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta-reclamantă L. L. împotriva Sentinței civile nr._ din 10.12.2012 a Judecătoriei B., pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții-pârâți M. M., P. M., C. B. L., C. I. R., G. S. L., G. G., T. O. L. și T. N., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă L. L., domiciliată în B., ., . și înlătură dispoziția de obligare a pârâtei – reclamantă reconvențional langa L. să desființeze magazia construită pe terenul parte de uz comun generală menționat.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Compensează cheltuielile de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 14.06.2013.
Președinte, A. G. | Judecător, V. M. | Judecător, A. B. |
Grefier, C. L. |
fiind în concediu medical
semnează grefier șef secție
I. M.
Red. VM/30.09.2013
Tehnored. L.C./30.09.2013
2 ex.
Judecător fond: I. L..
| ← Fond funciar. Decizia nr. 677/2014. Tribunalul BRAŞOV | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 398/2013. Tribunalul... → |
|---|
