Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 418/2014. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 418/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 15-07-2014 în dosarul nr. 418/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIE Nr. 418/A

Ședința publică de la 15.07.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: N. F. – Judecător

Judecător: D. M.

Grefier: I. M.

Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulate de apelanta creditoare S.C. D. C. A. S.R.L., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimata debitoare M. O., împotriva Încheierii Judecătoriei B. din data de 09.04.2014 pronunțate în dosarul civil nr._ prin care s-a respins cererea de încuviințare a executării silite.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, prin serviciul de registratură, s-a depus din partea apelantei, în data de 14.07.2014, o notă precizatoare prin care aceasta solicită instanței judecarea cauzei în lipsă.

INSTANȚA

Constata ca prin Încheierea pronunțata în ședința Camerei de Consiliu din 9.04.2014 în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., instanța a respins cererea formulată de B. I. H., la solicitarea creditoarei S.C. D. C. A. S.R.L., de încuviințare a executării silite a titlului reprezentat de cererea pentru emiterea unui card de credit nr._ din 10.05.2005.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a avut în vedere în principal împrejurarea ca titlul exhibat de creditor nu reprezintă titlu executoriu deoarece la data formulării cererii de emitere card era în vigoare Legea nr. 289/2004, act normativ care nu acordă cererii respective valoarea de titlu executoriu. Instanța a mai reținut că această calitate nu este acordată nici prin Ordinul nr._ al BNR de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a legii anterior menționate.

Pe de alta parte, instanța de fond a apreciat ca prevederile art. 120 din OUG nr. 99/2006 nu sunt aplicabile titlului exhibat de creditoare, câta vreme acest act normativ a intervenit ulterior formulării cererii de emitere card, pe de o parte, iar, pe de alta pare, cererea respectiva s-a formulat in baza Legii nr. 289/2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea S.C. D. C. AGENCY S.R.L., solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite, susținând ca titlul exhibat este unul executoriu.

Analizând apelul declarat prin raportare la motivele invocate tribunalul constată că acesta este nefondat.

P. cererea adresata executorului judecătoresc creditoarea . SRL a solicitat încuviințarea executării silite a înscrisului intitulat ,,cerere pentru emiterea unui card de credit nr._ din 10.05.2005” formulata de debitorul M. O. către S.C. ERB RETAIL SERVICES IFN S.A.

Astfel, la data formulării cererii pentru emiterea cardului de credit era în vigoare Legea nr. 289/2004, aplicabilă contractului încheiat. De altfel chiar în cuprinsul cererii pentru emiterea cardului de credit această lege este singurul act normativ menționat. Nici in cuprinsul Legii nr. 289/2004 și nici in cuprinsul Ordinului nr._ al BNR prin care s-au aprobat normele metodologice de aplicare a legii nu este prevăzută calitatea de titlu executoriu a unor contracte încheiate în temeiul său.

Art. 120 din OUG nr. 99/2006 potrivit căruia „contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii” nu este aplicabil contractului de față întrucât acest act normativ nu era în vigoare la data formulării cererii de emitere a cadrului.

Dispozițiile Deciziei ICCJ nr. 13/2006, potrivit cu care contractele de credit bancar încheiate anterior intrării in vigoare a Legii nr. 58/1998 reprezintă deasemenea titluri executorii, vizează exclusiv contractele bancare, ceea ce nu este cazul in speța, neexistând nici un temei pentru care aceste dispoziții sa fie extinse si la alte societati care, la data acordării creditelor, nu erau constituite ca instituții financiare si/sau bancare.

Pe de alta parte, este evident ca înscrisului exhibat de creditoare și care provine din anul 2005 nu îi pot fi aplicabile dispozițiile art. 52 alin. 1 din Legea nr. 93/2009, caracterul executoriu al titlului fiind necesar sa fie inclus în aspectele predictibile parților la încheierea contractului de credit.

În concluzie, având în vedere ca în mod corect s-a reținut că în speță creditoarea nu a prezentat la încuviințare un titlu executoriu, în speța nu sunt îndeplinite cerințele art. 632 Cod procedura civila și astfel, în mod corect instanța de executare a respins cererea formulată prin intermediul executorului judecătoresc.

Reținând astfel caracterul legal și temeinic al soluției instanței de fond, tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul formulat, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedura civila, cu consecința menținerii încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta creditoare S.C. D. C. A. S.R.L., cu sediul în București, .. 51, ., ., împotriva Încheierii pronunțate în ședința Camerei de Consiliu din 09.04.2014 în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., pe care o menține.

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 iulie 2014

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

N. FAGHIDANIEL M.

GREFIER

M. I.

Red. NF – 17.07.2014

Tehnored. MI – 17.07.2014

4 ex.

Jud. fond: L. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 418/2014. Tribunalul BRAŞOV