Obligaţie de a face. Decizia nr. 821/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 821/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 821/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._/97/2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 821/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.10.2014
Tribunalul constituit din :
PREȘEDINTE - D. M.
JUDECĂTOR - L. P.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - L. P.
Pe rolul Tribunalului se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant B. S. împotriva Sentinței Civile nr. 2130/25.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/97/2012, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. E. M. S.A., prin reprezentant legal, având ca obiect „ obligație de a face”.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 29.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.10.2014, 14.10.2014, 21.10.2014, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de fată, constată că:
P. Sentința civilă nr. 2130, pronunțată la data de 25.02.2014, în dosarul_, de Judecătoria B. a hotărât următoarele:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
A respins cererea principală formulată de reclamantul B. S. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. M. S.A.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională S.C. E. M. S.A. în contradictoriu cu reclamantul - pârât reconvențional B. S..
A obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtei a sumei de 14.584 lei cu titlul de contravaloare lipsă de folosință a imobilului situat în B., ., ..
A obligat reclamantul să lase în deplină posesie și proprietate pârâtei imobilul situat în B., ., ap. 21, ..
A obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtei a sumei de 2.416 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
A obligat pârâta să plătească expertului Scrada L. F. suma de 1.600 lei, cu titlul de onorariu expert.
A respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria B. a constatat următoarele:
P. cererea înregistrată la Judecătoria B., la data de 13.04.2011, sub numărul de mai sus, reclamantul F. N. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele S.C.
E. M. S.A. să se dispună:
Obligarea pârâtei să încheie contract de vânzare - cumpărare cu privire la camera 105, din B., ., prin care să-i fie transmis dreptul de proprietate asupra locuinței, la un preț stabilit în urma efectuării unei expertize, conform art. 7, alin. 4 din L. nr. 85/1992, iar în caz de refuz hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a locuit în imobilul anterior descris, potrivit contractului de închiriere 1567/1997, prelungit prin contractul nr. 221/1999.
Deși contractul a expirat a continuat să folosească imobilul operând tacita relocațiune.
La data de 11.01.2011 a formulat cerere de cumpărare a locuinței către S.C. ELECTROMONTAJ S.A. - Sucursala B., dar nu a primit nici un răspuns.
În continuare, reclamantul a precizat că în contractul de închiriere, imobilul avea destinația de locuință, iar nu de locuință de intervenție, că pârâta a permis ocuparea altor locuințe din imobil de persoane care nu aveau calitatea de angajați și că blocul de locuințe nu este edificat în incinta ori aproprierea unității.
În final, reclamantul a precizat că unitatea deținătoare avea obligația legală de a vinde locuința și că în mod neîntemeiat a refuzat executarea acestei îndatoriri deși imobilul a fost construit din fondurile unității economice.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, D - l nr. 61/1990, art. 274 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată la valoare.
Pârâta S.C. E. M. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului întrucât la data formulării acțiunii acesta nu deținea calitatea de chiriaș și nici nu locuiește în imobilul în litigiu, neavând încheiat un contract cu societatea pentru acesta; excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu are vreun raport juridic cu reclamantul.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii cu cheltuieli de judecată întrucât reclamantul nu se încadrează în dispozițiile L. nr. 85/1992, neexistând un acord verbal ori scris între părți cu privire la închiriere și a arătat că deține în proprietate o altă locuință, fiind exclus de L. nr. 85/1992 de la aplicarea acesteia.
De asemenea, aceasta a arătat că reclamantul nu este angajatul societății, că nu interesează din ce fonduri este construită locuința în litigiu atât timp cât din anul 2010 aceasta a intrat în patrimoniul societății și că obligarea ei la vânzare constituie o încălcare a proprietății private.
Instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Pârâta S.C. E. M. S.A. a depus la dosar cerere reconvențională prin care în contradictoriu cu reclamantul a solicitat ca instanța să dispună:
Evacuarea reclamantului din apartamentul nr. 105 situat în B., ., jud. B. și lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a acestei locuințe;
Obligarea reclamantului la plata sumei de 14.584 lei cu titlul de contravaloare lipsă de folosință;
Obligarea reclamantului la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli de întreținere pentru perioada 01.05.2010 - la zi;
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâta a arătat că în aprilie 2010 a achiziționat blocul de locuințe din B., ., în care se află locuința ocupată fără drept de reclamant și că deși s-a adus la cunoștința locatarilor noul proprietar și li s-a solicitat să încheie noi contracte de închiriere, reclamantul a refuzat aceasta deoarece nu mai locuia în imobil.
În continuare, aceasta a precizat că reclamantul nu a achitat societății vreo sumă cu titlul de întreținere ori de chirie, stabilită de comun acord.
În final, pârâta a arătat că față de calitatea de bun din proprietatea privată a locuinței în litigiu, instanța trebuie să constate că dispozițiile art. 7 din L. nr. 85/1992 contravin jurisprudenței europene și a reluat apărările formulate în întâmpinare.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, s-a luat interogatoriul părților și proba cu expertiză tehnică construcții - evaluare fiind depus la dosar raportul de expertiză nr._ din 01.11.2013 întocmit de expert Scrada L. F., a fost audiat martorul C. I. propus de reclamant și martora pârâtă M. F. propusă de pârât.
Analizând actele și lucrările dosarului, Judecătoria B. a reținut următoarele:
În ceea ce privește faptul că pârâta a dobândit proprietatea locuinței și acest drept este protejat de CEDO instanța are în vedere că potrivit Deciziei în interesul legii nr. 5/2008 s-a statuat cu forță obligatorie pentru instanța de fond că obligația de vânzare a acestor imobile este una in rem, în raport cu natura obiectului (locuință construită din fondurile unităților economice sau bugetare, până la data intrării în vigoare a legii), și nu o obligație în personam, derivată din calitatea de chiriaș la data intrării în vigoare a legii.
Ca urmare, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 85/1992, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaș în momentul realizării acordului de voință (data înaintării cererii de cumpărare), și nu la data intrării în vigoare a legii.
Potrivit Sentinței civile nr. 8746/2003 a Judecătoriei B., s-a stabilit cu putere de lucru judecat că imobilul situat în B., ., nu reprezintă locuință de intervenție, ci este locuință de serviciu, ceea ce atrage obligația actualului deținător să respecte dispozițiile Legii nr. 85/1992 și în condițiile în care reclamantul face dovada faptului că are calitate procesuală activă să îi vândă locuința.
Pentru acest motiv va respinge excepția ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
În fapt, instanța constată că reclamantul a locuit în imobilul situat în B., ., ap. 21 ., potrivit contractului de închiriere 1567/1997, prelungit prin contractul 221/1999 până în data de 07.02.2000. Faptul că reclamantul nu mai are calitatea de angajat al pârâtei, nu are relevanță în cauză întrucât art. 7 alin. 3 dispune că beneficiază de prevederile alin. 1 și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare.
Reclamantul susține că deși contractul a expirat reclamantul a continuat să folosească imobilul operând tacita relocațiune .
Tacita relocațiune constă în reînnoirea locațiunii dacă locatarul, după expirarea termenului din contract rămâne în folosința lucrului si cu acordul locatorului.
În cazul expirării contractului, dar continuat prin tacită relocațiune, oricare dintre părți poate denunța contractul prin notificare.
Pârâta a dobândit imobilul în martie 2010, iar prin invitarea locatarilor la negocierea de contracte de închiriere pârâta și-a manifestat în mod expres voința de a înceta vechile contracte de locațiune și de a încheia noi contracte.
În ceea ce îl privește pe reclamant, la dosar a fost depusă notificare prin care i s-a solicitat să părăsească imobilul - filele 75, 76, 77, iar reclamantul a precizat în mod expres că nu înțelege să încheie un contract de închiriere cu pârâta - fila 83
Contractul de închiriere al reclamantului nu a fost prelungit prin acordul părților deși pârâta a solicitat chiriașilor să încheie contracte de închiriere asupra locuințelor pe care le dețineau. Reclamantul recunoaște, la interogatoriu, că nu a negociat încheierea unui contract de închiriere, apreciind că pârâta era cea care trebuia să ii solicite încheierea unui astfel de act.
Mai mult, la întrebarea nr. 19 reclamantul recunoaște că nu a fost interesat de încheierea unui contract de închiriere asupra spațiului dorind să încheie un contract de vânzare - cumpărare.
În ceea ce privește faptul de a locui în imobil, reclamantul recunoaște că mai are o locuință dobândită de soția sa în condițiile Legii 85/1992 și că locuiește în Italia, unde și lucrează și vine acasă de două ori pe an, primăvara și toamna. Martorul C. I. audiat în cauză
declară altceva decât însuși reclamantul, contrazicându-l chiar pe reclamant când susține că acesta vine în apartament de 2 - 3 ori pe lună, deși reclamantul recunoaște că vine de două ori pe an. Declarația martorului este subiectivă, acesta având la rândul său calitatea de reclamant în alt dosar având același obiect ca prezenta cauză și având interes în pronunțarea unei hotărâri care să constituie practică judiciară ce poate fi folosită în dosarul său personal.
Instanța constată că reclamantul nu locuiește efectiv în imobilul situat în B., ., ., fapt confirmat și de martora M. F., persoana care lucrează și locuiește în acest imobil. De altfel, domiciliul reclamantului din România nu figurează la adresa imobilului pe care intenționează să îl cumpere.
Deși instanța a solicitat reclamantului să facă dovada faptului că a formulat cerere prin care a solicitat aprobarea de către S.C. ELECTROMONTAJ S.A., sau chiar de titularii anteriori ai dreptului de proprietate asupra imobilului, a vânzării locuinței în litigiu, cererea depusă la dosar nu poartă nici o viză de înregistrare la pârâtă, sau la antecesorii ei.
Mai mult reclamantul nu a făcut dovada existenței unui răspuns care să confirme existența vreunei solicitări în acest sens a reclamantului.
Faptul că persoanele care au locuit în imobil, foști angajați și chiriași ai pârâtei, au solicitat obligarea pârâtei să vândă locuințele pe care le foloseau și că au câștigat procese similare nu conferă putere de lucru judecat în cauză decât cu privire la natura de locuință de serviciu a locuințelor situate în imobilul situat în B., ., jud. B. și nici nu exonerează reclamantul de obligația de a-și dovedi propria cerere de chemare în judecată și faptul că este persoană îndreptățită să cumpere locuința în condițiile Legii nr. 85/1992.
În consecință, prin faptul că reclamantul a continuat să aibă cheia locuinței, dar aceasta nu e mobilată, nu e folosită ca reședință de reclamant, care deține o altă locuință în B., ., jud. B., nu a făcut nici un demers pentru a încheia un contract de închiriere cu pârâta și denunțarea expresă a pârâtei care a cerut celor ce foloseau locuințele să se prezinte pentru negocieri în vederea încheierii de contracte de locațiune duce la concluzia că nu a operat o tacită relocațiune în cauză, indiferent de faptul că prin contract s-a prevăzut dreptul chiriașului la reînnoirea contractului.
Astfel, reclamantul nu a făcut dovada faptului că a formulat cerere de cumpărare a locuinței, nu a făcut dovada faptului că deține calitatea de chiriaș al locuinței în litigiu, iar faptul că acesta mai are în proprietate o locuință în B., . constituie un impediment legal la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/1992.
Potrivit art. 11, nu pot cumpăra locuințe cu plata prețului în rate persoanele care, în familia lor, au altă locuință proprietate personală.
Familia, în înțelesul reglementat prin dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 5/1973, care deține mai multe locuințe cu chirie, poate cumpăra, în condițiile prezentei legi și ale Decretului - lege nr. 61/1990, doar o singură locuință.
Pârâta a susținut aplicarea art. 11 din Legea 85/1992, iar reclamantul, nu a contestat faptul că soția sa a cumpărat locuința ce este domiciliul legal al părților situată în B., ., în condițiile Legii 85/1992, apreciind că are și el un drept personal în acest sens, deși legea instituie o interdicție a aplicării ei în cazul în care chiriașul sau familia sa mai are în proprietate o altă locuință cumpărată în aceleași condiții.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse instanța a apreciat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și o a admis-o respingând acțiunea.
Restul condițiilor ce trebuie a fi îndeplinite în cauză pentru admiterea acțiunii nu vor mai fi analizate de instanță față de admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului.
În ceea ce privește cererea reconvențională instanța apreciază că este întemeiată, în parte, potrivit art. 480 C.civ care prevede că proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut însă în limitele determinate de lege.
Chiriașul care nu predă spațiul la expirarea contractului de închiriere are obligația sa achite proprietarului o indemnizație care reprezintă echivalentul lipsei de folosință a bunului, deoarece numai în aceasta modalitate se acoperă prejudiciul cauzat proprietarului datorită imposibilității de exercitare efectivă a dreptului de proprietate.
F. de cele expuse anterior, instanța apreciază că reclamantul datorează echivalentul lunar al chiriei calculat pentru fiecare lună cât timp proprietarul a fost lipsit de bunul său, respectiv 14.584 lei cu titlul de contravaloare lipsă de folosință .
Din declarațiile martorilor instanța reține că reclamantul nu a folosit efectiv bunul, deci nu a generat costuri privind utilitățile și în consecință cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de întreținere este neîntemeiată, locuința deținută de reclamanta nu a ocazionat costuri, fiind debranșată de la apă, în spațiul comun nu există curent electric, iar salubritate nu e datorată, reclamantul nelocuind în imobil.
Procedând la examinarea cererii de evacuare, judecătoria a constatat că acesta este întemeiată întrucât reclamantul nu deține un titlu asupra locuinței și astfel se impune evacuarea sa pentru a lăsa proprietarului folosința bunului.
Față de aceste considerente, raportat la soluția pronunțată și dispozițiile art. 274 C.pr.civ, instanța a dispus obligarea reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 2.416 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta acțiune.
Totodată va obliga pârâta să plătească expertului Scrada L. F. suma de 1.600 lei, cu titlul de onorariu expert, sumă ce va fi recuperată de la reclamant în cadrul cheltuielilor de judecată.
Restul apărărilor părților nu au mai fost analizate de instanță, această analiză apărând ca de prisos, în condițiile în care acestea constituie simple alegații, întrebări retorice și aprecieri subiective nesusținute de mijloace materiale de probă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. S., solicitând casarea sentinței recurate, respingerea excepției lipsei calității procesuale active a sa, ia pe fond admiterea cererii de chemare în judecată și respingerea cererii reconvenționale formulate de S.C. E. M. S.A.
În expunerea de motive recurentul a arătat următoarele:
În mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active, și fără a intra în cercetarea fondului cauzei, a respins acțiunea principala.
Mai mult, a admis în parte cererea reconvenționala formulată de parata S.C. E. M. S.A. București reținând o situație de fapt contradictorie și fără a avea un temei juridic.
Analizând tacita relocațiune, menționează ca între el și S.C. ELECTROMONTAJ S.A. a existat un contract de închiriere nr. 1567/1997, prelungit prin contractul de închiriere nr. 221/1999 cu valabilitate până la data de 07.02.2000. De la aceasta data a intervenit tacita relocațiune, el continuând să locuiască în imobil cu acordul proprietarei de la acea vreme, S.C. ELECTROMONTAJ S.A.
Odată cu apariția Legii nr. 85/1992, conform art. 7, alin 1, și-a manifestat dorința de a cumpăra aceasta locuință, sens în care a formulat cerere scrisă, la care nu am primit nici un răspuns.
Ca urmare a promovării unor acțiuni civile în instanță, respectiv la Judecătoria B., prin care chiriașii solicitau obligarea S.C. ELECTROMONTAJ S.A. să vândă locuințele, în luna martie 2010, imobilul . fost înstrăinat către S.C. E. M. S.A., doar pentru a se obstrucționa punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești.
În condițiile în care se solicita vânzarea locuințelor conform Legii nr. 85/1992, fiind întrunite toate condițiile legale, S.C. E. M. S.A. a impus încheierea unor noi contracte de închiriere cu clauze abuzive - se prevedea imposibilitatea de a cumpăra imobilul de către chiriași, se solicită o chirie mare, se prevedeau diverse despăgubiri substanțiale
pentru diverse situații etc., motiv pentru care toți locatarii au refuzat încheierea contractelor de închiriere cu aceasta din urma societate, cu atât mai mult cu cat se află în derulare rezolvarea vânzării locuințelor.
Așadar, nu se poate reține că în cauza nu a intervenit tacita relocațiune în ce privește locuința ce formează obiectul cauzei.
Mai mult, S.C. E. M. S.A. potrivit prevederilor legale, a preluat de la S.C. ELECTROMONTAJ S.A. obligația legală de a vinde imobilul, nicidecum de a încheia noi contracte de închirieri cu clauze abuzive.
Cu privire la faptul ca soția sa mai are în proprietate o locuință, dorește să menționeze că dispozițiile Legii nr. 85/1992 nu instituie o interdicție a aplicării ei în cazul în care chiriașul mai are în proprietate o locuința, ci se refera doar la modalitatea de achiziționare - în rate - sens în care s-au pronunțat și instanțele de judecata (a se vedea Sentința civilă nr. 7512 din 28.05.2012 pronunțata de Judecătoria B., care a rămas definitiva si irevocabilă).
Referitor la admiterea cererii reconvenționale, instanța de fond retine ca ”... locuința nu e mobilată si nu e folosita ... de reclamant” și contrar acestei afirmații consideră ca întemeiată și legală obligarea sa de a achita contravaloarea lipsei de folosința - echivalent lunar al chiriei si de a dispune evacuarea din locuința.
Și aceasta problema juridica a fost rezolvata si soluționata în mod legal de către Tribunalul B., în cadrul dosarului civil nr._/197/2010 prin care s-a admis recursul promovat de F. R. - fost chiriaș din același imobil - si printre altele, s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. E. M. S.A. sens în care invocă și motivarea deciziei civile pronunțate in acea cauza si care este aplicabila si în speța de față.
Menține în totalitate toate celelalte susțineri și apărări invocate în cererea de chemare în judecată ca și în concluziile scrise depuse la instanța de fond.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele, art. 3041 C.pr.civ.
În probațiune, apelantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea de recurs a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 575 lei și timbru judiciar de 10 lei.
În recurs intimata S.C. E. M. S.A. nu a depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința recurată în raport cu motivele de recurs invocate de recurent, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, reține următoarele:
Referitor la tacita relocațiune pretinsă de recurent, instanța constată că, la data de 07.02.2000 s-a împlinit termenul locațiunii prevăzut în contractul de închiriere nr. 221 din 16.02.1999, încheiat între S.C. Electromontaj S.A. Sucursala B. și recurent, pentru imobilul în litigiu.
Împrejurarea că recurentul a continuat să dețină imobilul cu destinația de locuință care a făcut obiectul închirierii, și după această dată, echivalează cu o tacită relocațiune, această nouă locațiune fiind reglementată de dispozițiile art. 1437 din vechiul C.civ., referitoare la locațiunea pe termen nedeterminat.
În cazul locațiunii pe termen nedeterminat, încetarea acesteia poate avea loc și printr-o denunțare unilaterală din partea proprietarului conform art. 1436 alin. 2 din vechiul C.civ.
Notificarea transmisă de noul proprietar al imobilului în litigiu, respectiv intimata S.C. E. MONAJ S.A., recurentului, la data de 03.09.2012, echivalează cu o denunțare unilaterală a locațiunii, astfel încât după împlinirea termenului de 30 de zile de la primirii notificării, locațiunea relocată a încetată.
P. urmare, în mod corect s-a reținut de către prima instanță lipsa unui contract de închiriere care să îl îndreptățească pe recurent să dețină imobilul în litigiu.
Mai mult, recurentul nu a făcut dovada faptului că în perioada locațiunii ar fi înregistrat la intimată sau la antecesoarea acesteia, o cerere de cumpărare a locuinței pe care a deținut-o în baza contractului de închiriere mai sus amintit.
Relativ la dreptul recurentului de a dobândi în proprietate locuința care a format obiectul contractului de închiriere mai sus evocat, din probele administrate în cauză în fața primei instanțe, tribunalul constată incidența prevederilor art. 11 alin. 3 și 4 din Legea nr. 85/1992, conform cărora:
„Nu pot cumpăra locuințe cu plata prețului în rate persoanele care, în familia lor, au altă locuință proprietate personală.
Familia, în înțelesul reglementat prin dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 5/1973*), care deține mai multe locuințe cu chirie, poate cumpăra, în condițiile prezentei legi și ale Decretului-lege nr. 61/1990, doar o singură locuință.”
Or, soția recurentului, a dobândit dreptul de proprietatea asupra unei locuințe situată în imobilul din B., ., în condițiile Legii nr. 85/1992, astfel încât, în speță subzistă interdicția prescrisă de art. 11 alin. 4 din această lege, interdicție care nu se referă doar la modalitatea de achitare a prețului, după cum afirmă recurentul, ci vizează însăși dreptul de a dobândi o a doua locuință în condițiile sociale prevăzute de Decretul-lege nr. 61/1990 ori de Legea nr. 85/1992.
Astfel, chiar dacă recurentul ar avea calitatea de chiriaș al locuinței în litigiu și ar formula o cerere de cumpărare a locuinței, în raport cu cele expuse anterior acesta s-ar afla în imposibilitatea de a dobândi în proprietate această locuință.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța de recurs constată că, urmare a încetării dreptului locativ al recurentului asupra imobilului în litigiu, în conformitate cu dispozițiile art. 480 din vechiul C.civ., acesta avea obligația de a mai folosi, chiar și sporadic, locuința pe care a deținut-o, respectiv de a se abține în a face orice act prin care să împiedice exercitarea de către intimată a atributelor dreptului de proprietate.
Încălcând această obligație, prin faptul ocupării fără drept a imobilului aflat în proprietatea intimatei, în sarcina recurentului s-a născut o nouă obligație, prevăzută în art. 998 Cod civil, respectiv aceea de a repara prejudiciul produs.
P. urmare, în mod legal și temeinic prima instanță a hotărât obligarea recurentului la plata către intimată a unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului și respectiv lăsarea în deplină proprietate și posesie a acestuia.
Împrejurarea că un alt complet de judecată, într-o altă cauză civilă, cu obiect asemănător, a dat o altă soluție litigiului dintre părțile respectivei cauze, nu poate constitui un motiv de recurs apt să conducă la modificarea soluției primei instanțe, împrejurările de fapt temeiurile de drept fiind corect reținut și interpretate de instanța de fond.
Având în vedere considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., cererea de recurs formulată de recurent împotriva Sentinței civile nr. 2130, pronunțată de Judecătoria B., la data de 25.02.2014, în dosarul cu numărul de mai sus, urmează a fi respinsă, iar pe cale de consecință hotărârea recurată urmează a fi menținută ca fiind legală și temeinică, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de recurs formulată de recurentul B. S., cu domiciliul procesual în mun. B., ., .. 32, împotriva Sentinței civile nr. 2130 pronunțată de Judecătoria B. la data de 25.02.2014, în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. L. P. M. B.
GREFIER
L. P.
Red. D.M./15.06.2015
Dact. L.P./19.06.2015
2 exemplare
Jud. fond C. M./Judecătoria B.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 177/2014. Tribunalul BRAŞOV | Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr.... → |
|---|
