Obligaţie de a face. Decizia nr. 1345/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1345/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 1345/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 1345/A
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2015
Completul de judecată A9 constituit din:
PREȘEDINTE – C. M. R. - judecător
Judecător – C. F.
Grefier - V. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut in ședința publică din data de 10 noiembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii potrivit celor consemnate in încheierea de ședința din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință si când, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 24 noiembrie 2015
La apelul nominal făcut in ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
In urma deliberării instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
T R I B U NA L U L,
Asupra apelului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr._/24.10.2014 a Judecătoriei B. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul D. N. în contradictoriu cu pârâții ASOCIAȚIA DE proprietari T. 2000 și V. C., fiind obligat reclamantul să plătească pârâtei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI T. 2000 suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că, potrivit contractului de vânzare – cumpărare autentificat cu nr. 723/14.03.2011, reclamantul este proprietarul apartamentului nr. 218, neintabulat în cartea funciară, aflat în imobilul situat în B., .. 18,., apartament compus dintr-o cameră de locuit și cota indiviză de 2,97 m.p. din părțile de uz comun.
P. cererea de chemare în judecată reclamantul a afirmat că prin ușa de serviciu au acces în imobil persoane străine care își fac necesitățile fiziologice deasupra boxei pe care el o are și, deși a adus la cunoștința pârâtei Asociația de proprietari, nu s-a luat nici o măsură.
Instanța a mai reținut că din declarația martorului B. G. rezultă că imobilul are două intrări, una principală care nu este prevăzută cu încuietoare până la data pronunțării hotărârii, precum și o ușă de acces secundară, de incendiu, care peste noapte este închisă, martorul arătând că închiderea acestei uși s-a hotărât la ședința adunării generale din data de 20 02 2013 și deși reclamantului i s-a oferit să dețină o cheie pentru această ușă a refuzat.
Instanța a constatat că declarația martorului se coroborează cu procesul-verbal încheiat la data de 20 02 2013, cu ocazia adunării generale a membrilor asociației de proprietari pârâtă, potrivit căruia că la data menționată s-a hotărât ca ușa de la . fie închisă în intervalul de timp 22 – 7, iar în restul zilei va fi deschisă și persona responsabilă în acest sens au fost desemnați numitul G. O.,de la apartamentul 318 și numita S. M. – de la apartamentul 115.
Astfel, s-a reținut că situația reclamată prin acțiune a fost reglementată printr-o hotărâre a asociației de proprietari, caz în care, conform art. 24 alin. 4 din Legea nr. 230/2007, aceasta este obligatorie și pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenți la adunarea generală, precum și pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari, pe cale de consecință și reclamatului, dat fiind că își produce efectele arătate, nefiind desființată.
P. urmare, în împrejurările date cererea de a obliga asociația de proprietari pârâtă să asigure cu lacăt sau încuietoare ușa de serviciu a imobilului este neîntemeiată.
Instanța a reținut de asemenea că reclamantul nu a probat, în conformitate cu art. 249 C.pr.civ., cele susținute în sensul că persoane străine au acces în imobil numai prin ușa secundară nu și pe cea principală, care până în prezent nu a fost prevăzută cu vreo încuietoare.
În legătură cu spațiile cu destinație de spălătorie și uscătorie, instanța a constatat că nici cu privire la această cerere reclamantul nu și-a probat susținerile, în sensul că nu a dovedit dacă aceste spații în litigiu sunt spații de uz comun general sau de uz special destinat folosinței în comun numai persoanelor proprietare la nivelul etajului la are se află spațiile sau pentru toți proprietarii din imobil, în condițiile în care acest imobil nu este intabulat în cartea funciară și pe baza unei documentații tehnice de specialitate să fie identificate și individualizate părțile de uz comun speciale și generale.
În acest sens a reținut și declarațiile martorilor audiați, care au evidențiat că la fiecare etaj al imobilului există spații reprezentând spălătorie și uscătorie, iar locatarii de la fiecare palier au schimbat destinația acestor și au desemnat câte un responsabil pentru acestea de la etajul respectiv.
În speță, nu s-a probat nici că pârâtul V. C. ar deține în exclusivitate în folosință vreunul dintre spațiile la care s-a făcut referire în acțiune, aflate la etajul său sau la un alt etaj și că i s-a refuzat accesul, astfel că și această cerere de obligare a pârâtului să îi asigure reclamantului liberul acces la spălătoria și uscătoria imobilului este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.
În dezvoltarea motivelor de apel, acesta a reiterat motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, reproducând conținutul acesteia, atât sub aspectul stării de fapt, cât și sub acela al temeiului de drept invocat, respectiv art. 14 din legea nr. 230/2007, susținând ușa de serviciu a imobilului rămâne în permanență deschisă, ceea ce îl prejudiciază prin imposibilitatea folosirii boxei din cauza mizeriei și a mirosului, precum și că dreptul său de proprietate este încălcat prin folosirea exclusivă de către pârâtul V. C. a celor două încăperi cu destinația de spălătorie și uscătorie.
Apelul a fost legal timbrat.
Intimații-pârâți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, și arătând în esență că apelul nu cuprinde nici o referire la considerentele hotărârii atacate, fiind reluate în totalitate motivele acțiunii introductive, fără a se prezenta nemulțumirile apelantului raportat la motivarea sentinței atacate.
Au mai arătat că instanța de fond a făcut o analiză corectă întemeiată pe probele administrate, pe care le-a interpretat în mod coroborat.
În apel au fost administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați martorii D. L. și S. M..
Analizând sentința Judecătoriei B. în raport cu probele dosarului și cu motivele de apel prin prisma efectului devolutiv al căii de atac, Tribunalul constată că apelul este nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt ce rezultă din probele administrate, concluzionând în sensul nedovedirii pretențiilor reclamantului.
În primul rând, Tribunalul reține că, așa cum și intimata arată prin întâmpinare, cererea de declarare a căii de atac nu cuprinde motive propriu-zise de apel, ci conține exclusiv reiterarea motivelor de fapt și de drept ale cererii introductive.
Având în vedere că obiectul apelului îl constituie hotărârea primei instanțe, motivele de apel trebuie să se raporteze la nelegalitatea, respectiv netemeinicia acesteia, să cuprindă critici concrete care să vizeze aspecte cum ar fi greșita reținere a stării de fapt, interpretarea eronată a probelor, încălcarea legii sau greșita aplicare a acesteia și altele asemenea, motivele fiind destinate a fixa limitele devoluțiunii și a face posibil controlul judiciar.
În speță, constatând că cererea de declarare a căii de atac nu răspunde exigențelor menționate anterior, Tribunalul urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 476 C.pr.civ., care, la alin. 1, prevede că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.
Conform alin. 2 al textului de lege, în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei Asociația de Proprietari să asigure cu lacăt sau încuietoare ușa de serviciu a imobilului, Tribunalul constată că prima instanță a reținut în mod corect că din probele administrate în cauză rezultă că, în adunarea generală, membrii asociației de proprietari au decis încuierea acestei uși în intervalul orar 22-7, iar în restul zilei să fie deschisă, precum și că această hotărâre a membrilor asociației se impune și reclamantului, atâta vreme cât nu a fost atacată în justiție și desființată.
Această împrejurare este confirmată și de martora audiată în apel, S. M., care a arătat că în timpul nopții ușa este încuiată, conform hotărârii luate în adunarea generală, iar pe timpul zilei este deschisă, precum că, din momentul luării hotărârii, nu au mai exista probleme cu persoanele străine de imobil, iar locul este în prezent curat.
Acest din urmă aspect este confirmat și de martorul propus de apelantul-reclamant, D. L., care a arătat că în prezent locul din vecinătatea ușii de incendiu este curat.
În consecință, pârâtei nu i se poate pretinde executarea unei obligații de a face care este deja îndeplinită, decizia de încuiere a ușii fiind adoptată cu consimțământul membrilor pârâtei Asociația de Proprietari, adoptată în condițiile legii.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, Tribunalul reține că din declarația martorului propus de reclamant în apel nu rezultă că reclamantul ar fi solicitat cheia de acces în spațiile de uz comun și ar fi fost refuzat, nefiind dovedită nici susținerea reclamantului în sensul că pârâtul V. C. ar deține această cheie.
Pentru a se dispune constrângerea unei persoane la adoptarea unei anumite conduite, este necesar a se dovedi că aceasta încalcă o obligație legală ori convențională, ori dreptul unei alte persoane, or, în speță, din probele administrate nu rezultă că pârâtul s-ar fi opus accesului reclamantului în spațiile de uz comun ori că acesta ar folosi exclusiv aceste spații, cu încălcarea drepturilor celorlalți proprietari.
În raport cu cele ce preced, Tribunalul constată că sentința instanței de fond este legală și se întemeiază pe o corectă analiză a probelor.
Față de aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge apelul declarat de reclamantul D. N. împotriva sentinței civile nr._/24.10.2014 a Judecătoriei B., care va fi păstrată.
În baza art. 453 alin. 1 C.pr.civ., apelantul-reclamant va fi obligat să plătească intimatei-pârâte Asociația de Proprietari T. 2000 suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, respectiv onorariu de avocat, urmând a fi respinsă cererea formulată de intimatul-pârât V. C. de obligare a apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în apel, întrucât la dosar nu a fost depusă chitanța care atestă plata onorariului de avocat de către această parte, ci exclusiv de către copârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant pârât reconvențional R. A. împotriva sentinței civile nr._/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Obligă apelantul reclamant pârât reconvențional R. A. să plătească intimaților pârâți reclamanți reconvenționali C. N. și C. JĂNIȚA suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. R. C. F.
GREFIER
V. P.
Red.C.F./16.12.2015
Tehnored.V.P./16.12.2015
- 5 ex -
Jud. fond I. M.
3 comunicări, tuturor părților
conform dispozitiv citare/
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1354/2015.... | Legea 10/2001. Sentința nr. 230/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
