Ordin de protecţie. Decizia nr. 17/2016. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2016 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 17/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PENTRU MINORI ȘI FAMILIE B.
DECIZIA CIVILĂ NR.17/A
Ședința publică din data de 02 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. M. C.
JUDECĂTOR - R. D. S.
GREFIER - C. A. T.
Cu participarea procurorului LUCREȚIA T. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul pârât G. G.-C., în contradictoriu cu intimata reclamantă G. C.-V., împotriva sentinței civile nr._ din data de 18.12.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect “ordin de protecție”.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat in conformitate cu dispozițiile art.231 alin.(2) Cod procedură civilă, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale instanței au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat S. A. pentru apelantul pârât G. G.-C. și intimata reclamantă G. C.-V., personal și asistată de avocat P. C., lipsă fiind apelantul pârât G. G.-C..
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Se constată că cererea de apel formulată de pârâtul G. G.-C. a fost comunicată intimatei reclamante G. C.-V. care a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 08.01.2016, întâmpinare în două exemplare, dintre care unul a fost comunicat apelantului pârât, care nu a formulat răspuns la întâmpinare în cauză.
De asemenea, se constată depusă la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 28.01.2016, din partea apelantului pârât G. G.-C., prin avocat S. A., cerere prin care solicită instanței să ia act de renunțarea la cererea de apel formulată, cu precizarea că în prezent, apelantul pârât nu mai locuiește în același imobil cu soția sa.
Se constată că reprezentantul convențional al apelantului pârât G. G.-C. a depus la dosar împuternicire avocațială . nr.87/2015 (fila 9 dosar apel).
Avocat P. C. depune la dosar pentru intimata reclamantă G. C.-V., împuternicire avocațială . nr._/2015.
În temeiul art.131 Cod procedură civilă, instanța procedează din oficiu la verificarea competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul apel, în temeiul art.95 pct.(2) Cod procedură civilă, art.482 Cod procedură civilă, cu aplicarea art.37 alin.(3) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Instanța procedează la verificarea identității intimatei reclamante G. C.-V. care se legitimează cu CI . nr._, CNP_, eliberată de SPCLEP B. la data de 21.07.2008, cu valabilitate până la data de 30.01.2018, cu domiciliul în B., ., ..
Avocat S. A. pentru apelantul pârât G. G.-C. învederează instanței că menține cererea de renunțare la judecata apelului.
În temeiul art.238 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul cu privire la estimarea duratei cercetării procesului.
Avocat S. A. pentru apelantul pârât G. G.-C. consideră că procesul se va termina astăzi.
Avocat P. C. pentru intimata reclamantă G. C.-V. consideră că procesul se va termina astăzi, având în vedere că apelantul pârât a depus la dosar cerere de renunțare la judecata apelului.
Reprezentanta Parchetului consideră că procesul se va termina astăzi, având în vedere că apelantul pârât a depus la dosar cerere de renunțare la judecata apelului.
În temeiul art. 238 alin.(1) Cod procedură civilă, având în vedere că apelantul pârât G. G.-C. a depus la dosar cerere prin care arată că renunță la judecata apelului, instanța estimează durata cercetării procesului la o zi, respectiv astăzi.
Instanța acordă cuvântul cu privire la cererea de renunțare la judecata apelului formulată și depusă la dosar de apelantul pârât G. G.-C., prin avocat S. A..
Avocat S. A. pentru apelantul pârât G. G.-C. solicită instanței să ia act de cererea formulată de pârât prin care renunță la judecata apelului, fără cheltuieli de judecată.
Avocat P. C. pentru intimata reclamantă G. C.-V. solicită instanței să ia act de poziția apelantului pârât care a înțeles să renunțe la judecata apelului formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Parchetului solicită instanței să ia act de voința apelantului pârât G. G.-C. care a înțeles să renunțe la judecata apelului.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/18 decembrie 2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată de reclamanta G. C.-V., în contradictoriu cu pârâtul G. G.-C., prima instanță dispunând evacuarea temporară a pârâtului din imobilul cu destinația de locuință a familiei, situat în mun. B., ., .. Prin aceeași hotărâre, pârâtul a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 200 metri față de reclamantă, precum și față de locuința reclamantei, situată în B., ., . a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 200 metri față de minorul G. R.-A., născut la data de 13 mai 2005.
S-a stabilit ca măsurile de protecție să fie valabile timp de 3 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
A fost respinsă cererea reclamantei având ca obiect interzicerea pârâtului de a avea orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în alt mod cu reclamanta.
Fără cheltuieli de judecată.
În final, s-a stabilit suma de 260 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului L. L., care a acordat asistență juridică pârâtului, onorariu ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat cu titlu de onorariu cuvenit avocatului L. L., care a acordat asistență juridică pârâtului, rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, părțile sunt căsătorite și au împreună un copil minor, și anume: G. R.-A., născut la data de 13 mai 2005. În prezent, soții se află în proces de divorț, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei B. sub nr._/197/2015.
Din declarația martorei M. C. reiese că părțile locuiesc împreună în locuința situată în B., ., . aceștia locuiește și copilul lor minor, G. R.-A., născut la data de 13 mai 2005.
Martora a relatat că, de aproximativ 10 ani, pârâtul consumă frecvent băuturi alcoolice, însă din luna august a acestui an, situația s-a înrăutățit, în sensul că acesta bea alcool până „își pierde mințile” și manifestă agresiuni verbale și fizice asupra reclamantei. Astfel, la sfârșitul lunii august, pârâtul i-a adresat cuvinte jignitoare reclamantei și totodată, a prins-o de mâini și a împins-o, sucindu-i mâinile. Copilul s-a speriat foarte tare și este foarte stresat. Pârâtul se îmbată zilnic și provoacă scandaluri, inclusiv în prezența copilului, care manifestă teamă și este afectat de comportamentul tatălui său.
Aceeași martoră a relatat că, de o lună și jumătate, locuiește împreună cu cei doi soți și cu copilul. De teamă ca pârâtul să nu le agreseze, sunt nevoite să se încuie împreună într-o cameră. Pârâtul i-a distrus hainele reclamantei cu foarfecele și cu un ac de mai multe ori, ultima dată, în urmă cu aproximativ o lună.
În drept, conform dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să dispună una sau mai multe măsuri cu caracter provizoriu, respectiv obligații sau interdicții astfel cum acestea sunt enumerate la lit. a) – h) din alin. 1 al art. 23.
Legea nr. 217/2003 prevede posibilitatea luării măsurilor respective pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, iar potrivit art. 5 lit. b), în sensul Legii nr. 217/2003, prin membru de familie se înțelege și „soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție”.
Relațiile între toți membrii de familie trebuie să se bazeze pe prietenie, afecțiune și întrajutorare morală și materială a membrilor de familie. Sigur că, în orice familie, pot apărea momente de tensiune și neînțelegeri, însă, pentru rezolvarea problemelor apărute, acțiunile sau inacțiunile fiecărui membru de familie nu trebuie manifestate astfel încât să provoace ori să cauzeze suferințe fizice, psihice sau emoționale.
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevede că există violență în familie atunci când un membru de familie exercită împotriva altui membru al aceleiași familiiorice acțiune sau inacțiune intenționată, manifestată fizic sau verbal, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv dacă amenință cu asemenea acte, constrânge, sau privează în mod arbitrar de libertate.
Conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, violența în familie poate îmbrăca forma violenței verbale ce se manifestă prin folosirea unui limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare. De asemenea, aceasta se poate manifesta prin violență psihologică, în sensul provocării de stări de tensiune și de suferință psihică, violență demonstrativă asupra obiectelor, amenințări verbale, acte de gelozie, etc. Violența în familie se mai poate manifesta prin violență fizică chiar și în cele mai ușoare forme.
În speță, având în vedere declarația martorei propusă de reclamantă, prima instanță a apreciat ca pârâtul manifestă violență psihologică, verbală și fizică asupra soției sale, precum și violență psihologică și verbală asupra copilului lor minor. Astfel, prin faptul că pârâtul are manifestări violente față de soția și fiul său, cărora le-a provocat stări de tensiune și de suferință psihică și fizică, există riscul expunerii acestora unor situații care le pot pune în pericol viața, integritatea fizică ori psihică.
Violența psihologică, verbală și fizică manifestate de pârât prin agresiuni exercitate asupra soției sale, inclusiv în prezența copilului, sunt incompatibile cu ordinea și cu morala familială și sunt de natură să pună în pericol integritatea psihică și sănătatea atât a acesteia, cât și a copilului minor. În speță, între părți există neînțelegeri legate de viața de cuplu, iar atmosfera tensionată existentă între soți este de natură să pună în pericol integritatea psihică și sănătatea victimelor. În acest caz, asemenea acte antisociale trebuie sancționate cu promptitudine și cu fermitate în vederea restabilirii raporturilor normale, a reeducării celui vinovat și a prevenirii unor manifestări similare.
Comportamentul violent al pârâtului este incompatibil cu ordinea și cu morala familială și este de natură să pună în pericol integritatea fizică și sănătatea soției și a fiului său. În acest caz, actele antisociale ale pârâtului trebuie sancționate cu promptitudine și cu fermitate în vederea restabilirii raporturilor normale, a reeducării celui vinovat și a prevenirii unor manifestări similare.
Măsura evacuării pârâtului din locuința familială, precum și măsura obligării pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 200 metri față de reclamantă, fiul lor minor, G. R.-A., precum și față de locuința acestora, situată în B., ., . prin necesitatea apărării dreptului acestora de a beneficia de integritate psihică și fizică, cât și prin necesitatea înlăturării stării de tensiune psihică existentă între părți.
Potrivit art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 217/2003, evacuarea temporară a soțului agresor poate avea loc indiferent dacă acesta este titularul vreunui drept asupra locuinței, întrucât rațiunea unei asemenea măsuri se justifică pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și se impune în scopul înlăturării stării de pericol în care se află victimele. Măsura fiind provizorie, nu se neagă niciun drept al agresorului.
Prima instanță a reținut că distanța de 200 m este suficientă atât din perspectiva protejării intereselor victimelor, cât și din perspectiva asigurării eficienței măsurii și a posibilității concrete de punere în aplicare a acesteia.
Prin obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reclamantă, nu sunt încălcate în niciun fel drepturile pe care dispozițiile legale i le conferă pârâtului asupra imobilului situat în B., ., . are posibilitatea de a utiliza mijloace juridice pentru valorificarea drepturilor sale asupra acelui imobil, chiar fără a se apropia fizic de reclamantă.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 217/2003, republicată, instanța de fond a dispus ca măsurile ce urmează a fi stabilite prin ordinul de protecție să fie luate pe o perioadă de 3 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri, având în vedere faptul că, în speță, s-a făcut dovada existenței mai multor incidente în care pârâtul a avut un comportament violent, verbal și psihic asupra reclamantei.
În privința celeilalte măsuri solicitate de către reclamantă, prima instanță a decis respingerea acestui capăt de cerere, pentru următoarele motive:
Interzicerea pârâtului de a avea orice contact, sub orice formă, nu se justifică, în condițiile în care există posibilitatea ca pârâtul să manifeste disponibilitate în sensul de a colabora cu reclamanta pentru rezolvarea problemelor pe cale amiabilă. Pe de altă parte, procesul de divorț urmează a se judeca și, pentru a se evita continuarea sau agravarea stării conflictuale dintre soți, este necesar ca soții să poată lua legătura, telefonic sau prin corespondență, pentru a putea discuta în privința soluționării conflictului privind continuarea căsătoriei.
În final, prima instanță a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În baza art. 82 din Legea nr. 51/1995, art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., în vigoare începând cu data de 6 iunie 2015, instanța de fond a stabilit valoarea de 260 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului L. L., care a acordat asistență juridică pârâtului, conform art. 27 alin. 4 din Legea nr. 217/2003, onorariu ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul dispozițiilor art. II din Legea nr. 25/2012, văzând că asistența juridică a persoanei împotriva căreia se emite ordinul de protecție este obligatorie, iar nu dispusă în temeiul O.U.G. nr. 51/2008, prima instanță a reținut că suma de bani reprezentând onorariu avocat pentru acordarea asistenței juridice în baza art. 27 alin. 4 din Legea nr. 217/2003 urmează regimul juridic stabilit de dispozițiile Codului de procedură penală, astfel că, în temeiul art. 274 alin. 1 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, și față de admiterea cererii reclamantei privind emiterea ordinului de protecție, cheltuielile judiciare avansate de stat cu titlu de onorariu cuvenit avocatului care a acordat asistență juridică pârâtului rămân în sarcina acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul G. G.-C., în interiorul termenului prevăzut de art. 30 al. 1 din Legea nr. 217/2003-pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, prin care se solicită admiterea căii de atac și, pe cale de consecință, respingerea cererii privind emiterea unui ordin de protecție.
În motivarea cererii de apel, pârâtul a arătat, în esență, că starea de fapt prezentată de reclamantă nu corespunde adevărului, în condițiile în care apelantul este un om integru, care nu consumă băuturi alcoolice în mod frecvent și își desfășoară activitatea ca zilier, iar banii pe care îi câștigă îi aduce în casă, contribuind în acest fel la întreținerea familiei.
Apelantul pârât G. G.-C. nu a indicat temeiul de drept al apelului promovat.
În cauză s-a depus întâmpinare din partea reclamantei intimate G. C.-V., prin care s-a solicitat respingerea apelului formulat de pârât și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată (f. 14-15 dosar TMF).
Tribunalul constată că cererea de apel formulată de pârâtul apelant G. G.-C. este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în acord cu prevederile art. 26 al. 2 din Legea nr. 217/2003, republicată.
Prin cererea depusă la dosarul instanței de control judiciar la data de 28 ianuarie 2016, prin serviciul de registratură a instanței (f. 23 dosar TMF), pentru termenul de judecată de astăzi – 2 februarie 2016, apelantul pârât G. G.-C. a solicitat să se ia act de faptul că renunță la cererea de apel promovată în cauză, față de faptul că a închiriat un imobil pe o perioadă de un an, astfel că la acest moment nu mai locuiește în prezent în același apartament cu soția sa.
În drept, tribunalul specializat reține că, potrivit prevederilor art. 463 al. 1 și 3 C. pr. civ., „achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau anumitor soluții din respectiva hotărâre”, dispozițiile art. 404 C. pr. civ. rămânând aplicabile.
Prin urmare, față de dispozițiile legale anterior enunțate, se constată că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, expres consacrat de legiuitor prin prevederile art. 9 C. pr. civ., astfel că rămâne la libera apreciere a părții reclamante (apelante, în speța de față) dreptul de a dispune de obiectul litigiului, atât din punct de vedere material, cât și procesual.
În speță, apelantul pârât a înțeles să renunțe în mod expres la judecarea căii de atac promovate, dezînvestind în acest fel instanța de control judiciar prin conduita sa procesuală.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 463 C. pr. civ., având în vedere atitudinea procesuală a apelantului pârât G. G.-C., de achiesare la hotărârea primei instanțe, tribunalul urmează a lua act de renunțarea acestei părți la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr._/18 decembrie 2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, potrivit dispozitivului prezentei.
În final, urmează a se lua act de faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cale de atac, potrivit concluziilor puse de avocații acestora în apel, în aplicarea principiului disponibilității părților asupra acțiunii civile, prevăzut de art. 9 C. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII.
DECIDE:
Ia act de renunțarea apelantului pârât G. G.-C. la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr._/18 decembrie 2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. C. R. D. S.
GREFIER,
C. A. T.
red. R.D.S. - 03.02.2016
tehnored. C.A.T. - 03.02.2016 - 6 ex.
jud. fond/E. B.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 38/2016. Tribunalul BRAŞOV | Contestatie la executare. Sentința nr. 40/2016. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
