Ordin de protecţie. Decizia nr. 38/2016. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2016 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 19-02-2016 în dosarul nr. 38/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PENTRU MINORI ȘI FAMILIE B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 38/A
Ședința publică din data de 19.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – R. D. S. – judecător
JUDECĂTOR – A. M. C.
GREFIER – E. L. Ș.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 18.02.2016, pentru când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 19.02.2016.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
TRIBUNALUL,
deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din data de 10 decembrie 2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de emitere a ordinului de protecție formulată de reclamanta C. M.-I., în contradictoriu cu pârâtul C. M..
În final, prima instanță a stabilit onorariile doamnelor avocat P. M. și B. A. la sumele de 260 lei, ce vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din căsătoria reclamantei cu pârâtul au rezultat minorii C. A., născută la data de 21 februarie 2000 (fila 21), și C. A.-R., născut la data de 7 octombrie 2009 (fila 20), iar căsătoria s-a desfăcut prin sentința civilă nr._ din data de 10 decembrie 2014 a Judecătoriei B. (fila 18).
Potrivit dovezilor de la dosar, împotriva pârâtului s-a mai emis un ordin de protecție prin sentința civilă nr. 5523 din data de 22 mai 2015 a Judecătoriei B., prin care i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 100 m de reclamantă și de minori, i s-a interzis să se deplaseze la locul de muncă al reclamantei, la școlile frecventate de minori și la domiciliul părinților reclamantei, i s-a interzis orice contact direct, telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta și cu minorii și a fost obligat să urmeze consiliere psihologică și psihoterapie (fila 9).
Prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat emiterea unui nou ordin de protecție împotriva pârâtului cu motivarea că acesta a continuat să o amenințe la telefon și a urmărit-o în parcul unde se plimba cu minorul, unde a amenințat-o și a insultat-o.
Față de depoziția martorei Bohaciov M., care a declarat că în luna iunie 2015 se afla în parc împreună cu copilul părților, reclamanta nefiind de față, și a văzut că pârâtul l-a luat în brațe pe copil, iar în luna octombrie 2015, tot în parc, pârâtul a trecut pe lângă reclamantă, i-a cerut copilului părților să meargă la el și a făcut gesturi obscene la adresa reclamantei, precum și că știe de la reclamantă că în luna iulie pârâtul a sunat-o pe reclamantă și i-a reproșat că îl lasă nesupravegheat pe copil, deși acesta se afla împreună cu martora (fila 61), prima instanță a apreciat că comportamentul pârâtului nu este de natură să pună în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei și, în consecință, în temeiul art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, a respins prezenta cerere.
Întrucât reclamanta a fost asistat din oficiu de d-na avocat P. M. (fila 60) iar pârâtul a fost asistat din oficiu de d-na avocat B. A. (fila 85), prima instanță a stabilit onorariile doamnelor avocat la câte 260 lei, ce vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C. M.-I., în interiorul termenului prevăzut de art. 30 al. 1 din Legea nr. 217/2003 – pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată.
Apelanta nu a depus motivele de apel prin care să arate care sunt criticile aduse hotărârii pronunțate de Judecătoria B..
În cauză, tribunalul constată că hotărârea atacată vizează o cerere de emitere a ordinului de protecție. Sentința executorie pronunțată de prima instanță este supusă numai apelului, în termen de 3 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 30 al. 1 din Legea nr. 217/2003 – pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, raportat la art. 94 pct. 1 lit. a și art. 483 al. 2 C. pr. civ.
Prevederile art. 470 al. 5 C. pr. civ. statuează în sensul că: „în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii”.
În cauza de față, termenul pentru exercitarea căii de atac a apelului a început să curgă de la momentul pronunțării hotărârii – 10 decembrie 2015, în condițiile în care procedura de judecată s-a desfășurat în fața primei instanțe cu citarea părților, declarația de apel a reclamantei, înregistrată prin poșta electronică (e-mail) la data de 14 decembrie 2015 (f. 5 dosar TMF), încadrându-se în termenul legal de 3 zile de la pronunțare stabilit de lege.
Cu toate acestea, se constată faptul că hotărârea primei instanțe a fost comunicată părții apelante la data de 17 decembrie 2015, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul de fond (f. 85). La acest moment a început să curgă termenul de 3 zile stabilit de prevederile art. 470 al. 5 C. pr. civ. pentru motivarea apelului. Se constată, astfel, că apelanta este decăzută din dreptul de a depune motivele de apel, întrucât nu a depus aceste motive pe parcursul soluționării cauzei în calea de atac, sancțiunea instituită de prevederile art. 476 al. 2 C. pr. civ. constând în aceea că „instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”.
Legal citat, intimatul pârât C. M. nu a depus întâmpinare în apel și nu s-a înfățișat în fața tribunalului la termenul de judecată acordat în cauză.
Instanța de control judiciar constată că prezentul apel este scutit de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 26 al. 2 din Legea nr. 217/2003 – pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată.
Analizând hotărârea atacată prin prisma prevederilor art. 476 al. 2 C. pr. civ., tribunalul constată, în fapt și în drept, următoarele:
În mod legal și întemeindu-se pe probele administrate în cauză a constatat prima instanță că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru emiterea unui ordin de protecție având ca obiect: obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă față de reclamantă și de minorii C. A., născută la data de 21 februarie 2000, și C. A.-R., născut la data de 7 octombrie 2009; să i se interzică pârâtului să se deplaseze în următoarele locuri pe care reclamanta și minorii le frecventează periodic: la S.C. IAR S.A. din loc. Ghimbav, .. B., unde lucrează reclamanta, la Colegiul de Științe „G. A.” din mun. B., ., jud. B., unde învață minora C. A., la grădinița de la Școala nr. 4 din mun. B., ., jud. B., unde învață minorul C. A.-R., și la locuința părinților reclamantei din mun. B., .. 33, ., .; să i se interzică pârâtului orice contact, telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta și cu minorii; obligarea pârâtului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie sau alte măsuri de control, tratament sau îngrijire.
În ceea ce privește temeinicia cererii formulate, tribunalul, în deplin acord cu judecătorul fondului, constată că în cauză nu existe probe din care să rezulte că pârâtul intimat ar pune în pericol, prin comportamentul său, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei apelante sau a copiilor minori ai părților.
Practic, prin cererea cu care a învestit prima instanță la data de 19 noiembrie 2015, reclamanta C. M.-I. a urmărit emiterea unui nou ordin de protecție, având în vedere că măsurile de protecție instituite prin sentința civilă nr. 5523/22 mai 2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, urmau să expire la data de 22 noiembrie 2015.
În drept, instanța de control judiciar reține că, potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 217/2003 – pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, „la expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi pusă în pericol”.
În cauză, din probatoriul administrat în mod nemijlocit în fața primei instanțe nu rezultă existența indiciilor despre care se face vorbire prin dispozițiile legale anterior enunțate.
Astfel, deși reclamanta a invocat, prin cererea de chemare în judecată, existența unor amenințări telefonice repetate din partea pârâtului, aceasta nu a făcut dovada unor atare acte de agresiune verbală, depoziția martorei Bohaciov M., care a arătat că în luna iulie 2015 reclamanta i-a povestit faptul că pârâtul a sunat-o la telefon și a insultat-o (f. 61 dosar fond), constituind doar o probă indirectă care, necoroborându-se cu alte dovezi administrate în cauză, nu poate fi avută în vedere la soluționarea pricinii, mai ales în condițiile în care martora nu a asistat în mod direct și personal la discuțiile dintre părți.
În ceea ce privește susținerile reclamantei legate de faptul că pârâtul nu a respectat măsurile impuse prin ordinul de protecție anterior emis de instanță (este vorba de sentința civilă nr. 5523/22 mai 2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ ), tribunalul constată că Legea nr. 217/2003 prevede, prin dispozițiile art. 32, o sancțiune specifică în această situație, și anume angajarea răspunderii penale a celui vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 287 C. pen. La dosar nu există o dovadă scrisă din care să rezulte că reclamanta ar fi sesizat autoritățile cu privire la atitudinea pârâtului. Prin urmare, o atare conduită din partea pârâtului nu ar putea conduce, de plano, la emiterea unui nou ordin de protecție, ci ar trebui să se constate că nerespectarea măsurilor ar fi de natură să cauzeze părții protejate prin hotărârea instanței o stare de temere pronunțată.
Or, comportamentul pârâtului, care în luna octombrie 2015 a trecut prin parc și a făcut gesturi obscene la adresa reclamantei, întrucât copilul său nu a reacționat atunci când l-a rugat să vină la el, iar în luna iunie 2015 l-a luat în brațe pe copil, dar nu a insistat, în condițiile în care minorul, aflat în parc împreună cu martora Bohaciov M., a solicitat să o apeleze telefonic pe mama sa, reclamanta apelantă C. M.-I., nu constituie o atingere gravă adusă vieții, integrității fizice sau psihice ori libertății reclamantei sau a copiilor minori ai părților, de natură să justifice emiterea unui nou ordin de protecție, nefiind vorba de acte de violență exercitate de către pârât la adresa acestor persoane, ci, mai degrabă, de dorința, oarecum de înțeles a părintelui, de a se afla în preajma copilului său minor și de a se interesa de soarta acestuia.
Totodată, faptul că pârâtul intimat nu a urmat consiliere psihologică și psihoterapie, astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 5523/22 mai 2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ (aspect recunoscut de parte prin răspunsul la întrebarea nr. 7 din interogatoriul luat de prima instanță la solicitarea reclamantei – f. 64-65 dosar fond), nu constituie un element de natură să conducă la concluzia că acesta manifestă un comportament deviant de natură să pună în primejdie și pe viitor integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei apelante sau a copiilor minori ai părților, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat prin prezenta, pârâtul intimat nu a manifestat un comportament violent la adresa fostei sale soții sau a copiilor. De altfel, Legea nr. 217/2003 – pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, nu instituie nicio sancțiune în situația în care partea obligată la consiliere psihologică sau psihoterapie refuză să se conformeze acestor dispoziții, prevederile art. 32 din legea cadru referindu-se doar la încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute de art. 23 al. 1, dintre care nu face parte și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică și psihoterapie. Astfel, în lipsa unui comportament violent dovedit al pârâtului în perioada stabilită prin ordinul de protecție emis inițial, instanța nu poate sancționa refuzul acestuia de a se conforma celor stabilite anterior de judecător, în sensul de a urma consiliere psihologică și psihoterapie, prin emiterea unui nou ordin de protecție.
Pentru considerentele ce preced, tribunalul constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, la adăpost de orice critici, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 480 al. 1 C. pr. civ., apelul formulat în cauză de reclamanta apelantă C. M.-I., în contradictoriu cu intimatul pârât C. M., împotriva sentinței civile nr._ din data de 10 decembrie 2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, urmează a fi respins, cu consecința păstrării hotărârii apelate.
În temeiul dispozițiilor art. 2 al. 1 pct. 1 lit. m din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România la data de 6 iunie 2015, instanța de apel urmează a stabili suma de 260 lei cu titlu de onorariu al apărătorului din oficiu – avocat A. C., desemnat pentru intimatul pârât (f. 24 dosar TMF), sumă ce se va avansa Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art. 451 și art. 453 C. pr. civ., apelanta reclamantă C. M.-I., aflată în culpă procesuală, va fi obligată la plata către stat a sumei de 260 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al intimatului pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă C. M.-I., în contradictoriu cu intimatul pârât C. M., împotriva sentinței civile nr._/10 decembrie 2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Stabilește suma de 260 lei cu titlu de onorariu al apărătorului din oficiu – avocat A. C., desemnat pentru intimatul pârât, sumă ce se avansează Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă apelanta reclamantă la plata către stat a sumei de 260 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al intimatului pârât.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. D. S. A. M. C.
GREFIER,
E. L. Ș.
red. R.D.S. – 19.02.2016
tehnored. E.L.Ș. –19.02.2016/6ex
jud. fond/A. G.
| ← Curatelă. Decizia nr. 24/2016. Tribunalul BRAŞOV | Ordin de protecţie. Decizia nr. 17/2016. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
