Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1225/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1225/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 1225/2013
O M Â N I A
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 1225/R/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător L. S.
Judecător P. M.
Grefier V. D.
Pe rol fiind judecarea cererilor de recurs formulate de recurenții reclamanți K. O. și K. P. și de recurenții pârâți D. L. A., D. D. A., D. M. D., D. N. E. în contradictoriu cu intimații pârâți I. I., I. V., împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 02.10.2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 10.10.2013 și apoi pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererilor de recurs de față, constat că, prin sentința civilă nr._/19.12.2012, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
Admite in parte cererea de chemare in judecata astfel cum a fost formulata, modificata si completata de către reclamanții K. O. si K. P. in contradictoriu cu parații D. L. A., D. D. A., D. N. E., D. M. D., I. I. si I. V. si, in consecința:
Obliga pe parați sa plătească reclamanților lunar suma de 334 Euro sau contravaloarea in lei la data plații, la cursul de referința al BNR, începând cu iunie 2012 si pana la data predării imobilului către reclamanți, cu titlu de contravaloare lipsa de folosința.
Respinge restul pretențiilor reclamanților.
Obliga pe parați sa plătească reclamanților suma de 259 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că in baza Deciziei nr. 494/1987 emisa in baza Decretului nr. 223/1974 de către Consiliul Comunal Prejmer, Statul R. a preluat in proprietate imobilul situat in ., jud. Brasov, înscris in CF nr. 9511/A Prejmer, nr. top 1214, de la numita K. A., autoarea reclamanților.
P. sentința civila nr. 204/S/2011 pronunțata de Tribunalul Brasov in dosarul civil nr._/62/2010 instanța a hotărât restituirea in natura către K. O. si K. P. a imobilului situat in comuna Prejmer, ., jud. Brasov, înscris in CF nr. 9511/A Prejmer, nr. top 1214, cu instituirea unui drept special de folosința asupra terenului ce intra in compunerea acestui imobil.
P. decizia nr. 699/26.10.2011 Primarul Comunei Prejmer a dispus restituirea către reclamanții de fata, in cote de ½ fiecare, a imobilului casa de locuit si anexe gospodărești cu descrierea din CF nr. 9511/A Prejmer, nr. top 1214 la data preluării lor de către Statul R. si acordarea unui drept de folosința speciala asupra terenului din compunerea imobilului in suprafețe de 990 mp. si 868 mp..
P. aceeași decizie de restituire la art. 4 reclamanților de fata li s-a pus in vedere ca au obligația de a respecta dispozițiile legale privitoare la protecția chiriașilor, dar si restituirea sumei de 25.830 lei reprezentând c/valoarea actualizata a despăgubirilor achitate de stat către autoarea lor la momentul preluării mobilului.
Reclamanții si-au înscris in CF drepturile mai sus descrise asupra imobilului in cauza si care a aparținut autoarei lor.
La data de 24.04.2012 reclamanții s-au adresat Primăriei Prejmer (fila 10) solicitându-i numele persoanelor care locuiesc in imobilul in cauza si titlul in baza căruia aceștia folosesc imobilul.
Primăria Prejmer a răspuns reclamanților la 02.05.2012 (fila 11) ca in imobil locuiește parata D. L. împreuna cu familia sa, menționând ca nu are cunoștința despre titlul in baza căruia aceasta deține folosința respectivului imobil.
In data de 11.05.2012, prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanții s-au adresat paraților cu o notificare (fila 12) prin care le-a solicitat acestora din urma evacuarea imobilului.
Potrivit răspunsului Politiei Municipiului Brasov - Secția 1 Politie Rurala Prejmer (fila 35), la dresa imobilului in cauza locuiesc parații D. D. A., D. A. L., D. M. D. si D. N. E., in baza unui contract de închiriere valabil pana la data de 19.05.2014.
Instanța retine ca parata este titulara, in calitate de chiriașa, a unui contract de închiriere asupra locuinței in discuție, încheiat cu Primăria Prejmer in 2001 si a cărui valabilitate a fost prelungita la data de 25.10.2010 pana la data de 19.05.2014 (fila 36) si ca restul paraților apar menționați in contract ca având de asemenea calitatea de chiriași.
Instanța retine ca acest contract, inclusiv mențiunea asupra prelungirii, poarta ștampila Primariei Prejmer si semnătura reprezentantului acesteia, ca nu a fost contestat de niciuna dintre părțile semnatare, dar si ca nu s-a înregistrat nicio defăimare ca fals a acestui act. In contractul de închiriere, la data inițiala a încheierii lui au fost menționați ca locatari si parații I. I. si I. V. si, in ciuda susținerilor paratei ca aceștia nu mai locuiesc in imobil, dar si a constatărilor politiei locale (fila 35), aceștia figurează încă cu domiciliul activ la adresa imobilului in discuție (filele 135 si 136).
Împrejurarea ca in răspunsul dat reclamanților (fila 11) Primăria Prejmer arata ca nu cunoaște titlul in baza căruia familia paraților folosește imobilul, este lipsita de relevanta si nicidecum nu poate fi asimilata unei contestări a titlului de folosința al paraților.
D. urmare, instanța retine ca la data la care reclamanților li s-a restituit imobilul, acesta era deținut cu chirie de către parați, in baza unui titlu, valabil si in prezent, respectiv in baza contractului de închiriere reînnoit anterior deciziei de restituire, respectiv la data de 25.10.2010, pana la data de 19.05.2014.
Instanța mai retine ca prin decizia de restituire pe care reclamanții nu au atacat-o, aceștia s-au angajat sa respecte drepturilor chiriașilor.
Conform prevederilor legale, in cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 sau prin hotărâre judecătoreasca sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere si protecția chiriașilor.
La data la care reclamanții au redobândit proprietatea imobilului, octombrie 2011, acestora le-a devenit opozabil contractul de închiriere la care am făcut referire mai sus, contract care fusese prelungit, anterior datei redobândirii, pana in mai 2014, fiind vorba deci despre un contract pe perioada determinata, reclamanții subrogându-se in drepturile si obligațiile locatorului, potrivit disp. art. 14 din Legea nr. 10/2001.
In speța de fata, reclamanții au refuzat implicit sa renegocieze cu parații chiria locuinței pana la expirarea perioadei de închiriere sau sa pretindă acestora plata chiriei către ei, alegând sa le ceara, fără alternative, evacuarea imobilului, in mai 2012.
In aceasta situație si fata de cele anterior reținute instanța constata ca nu se poate retine susținerea reclamanților in sensul ca parații nu folosesc locuința in cauza in baza unui titlu valabil, ci dimpotrivă, instanța retine ca titlul opus de parați este perfect valabil, fiind reprezentat de un contract de închiriere încheiat pentru o perioada determinata, care urmează sa expire la data de 19.05.2014.
Instanța apreciază ca in cauza nu este aplicabila jurisprudența CEDO, nefiind vorba despre un contract încheiat pe perioada nedeterminata si care ar putea împiedica la nesfârșit pe reclamanții redobânditori sa isi apropie bunul si nici despre prelungirea tacita a locațiunii, iar respectarea unui contract încheiat cu buna credința (prezumata pana la proba contrara care nu s-a produs in cauza) reprezintă un scop legitim suficient pentru a justifica ingerința suferita de către reclamanți, securitatea raporturilor juridice încadrându-se in categoria acestor scopuri care se impune sa fie protejate.
Reținând ca neîntemeiata susținerea reclamanților potrivit cu care parații nu dețin un titlu valabil de folosința al locuinței in discuție, instanța găsește neîntemeiata si cererea subsecventa de evacuare a acestora pe perioada valabilității contractului de închiriere.
In ceea ce privește pretențiile reprezentând folosul de tras instanța apreciază ca acestea sunt întemeiate numai in parte, in baza următoarelor considerente:
De la data restituirii a intervenit subrogarea reclamanților in drepturile si obligațiile fostului locator, acesta fiind îndreptățit sa pretindă c/valoarea lipsei sale de folosința, mai ales de la data la care reclamanții au notificat paraților aceasta împrejurare.
Instanța retine ca reclamanții nu au dat curs obligațiilor prevăzute in OUG nr. 40/1999 in sensul de a notifica paraților chiriași decizia de restituire in natura a imobilului si nici nu au cerut paraților plata chiriei sau renegocierea acesteia sub forma încheierii unui nou contract de închiriere, pretinzând paraților suma de 350 Euro lunar numai odată cu modificarea acțiunii de fata.
Potrivit raportului de expertiza întocmit in cauza, necontestat de parți, suma pe care reclamanții ar fi putut-o obține pe piața libera din închirierea imobilului in cauza ar fi fost in cuantum de 334 Euro lunar (fila 121).
Instanța retine ca in mod incontestabil, reclamanții au fost lipsiți de la data redobândirii imobilului atât de folosirea in natura a acestuia cat si de foloasele pe care le-ar fi putut obține din exercitarea prerogativelor dreptului lor de proprietate, ori aceasta împrejurare este de natura a le încălca dreptul de proprietate protejat atât de Constituția României cat si de Protocolul 1 la CEDO.
Pe de alta parte, instanța apreciază ca paraților li se poate pretinde ca ei sa ii despăgubească pe reclamanți numai de la data la care li s-a notificat aceasta împrejurare, adică începând cu luna iunie 2012, deoarece nicio proba administrata in cauza nu a făcut dovada ca parații au avut cunoștința mai devreme de demersurile reclamanților sau de modificarea situației juridice a imobilului.
Ca atare, instanța apreciază ca întradevăr, începând cu luna iunie 2012 si pana la data evacuării imobilului, parații datorează reclamanților suma de 334 Euro lunar, sau contravaloarea in lei la data plații.
Cuantumul acestei sume corespunde unei despăgubiri la prețul pieței libere, despăgubire la care reclamații sunt îndreptățiți pentru lipsirea lor de folosința imobilului ai cărui proprietari sunt.
Instanța apreciază ca reclamanții nu pot fi in mod just obligați sa accepte o chirie preferențiala, practicata de Statul R. in beneficiul chiriașilor săi, cu atât mai puțin cu cat parații nu au dovedit in niciun fel ca veniturile pe care le realizează ii încadrează . ce trebuie protejata prin perceperea unei chirii care sa fie calculata funcție de aceste venituri.
In ceea ce privește susținerea paraților ca aceștia ar fi investit bani in respectiva locuința și ca ar fi îndreptățiți fie la restituirea acestei valori fie la compensarea ei cu chiria pretinsa de reclamanți, instanța apreciază ca in lipsa oricăror probe in acest sens si, mai ales in lipsa unei cereri reconvenționale care sa investească instanța cu o astfel de analiza, aceasta apărare a paraților este lipsita de eficienta in cauza de fata.
In ceea ce privește cheltuielile de judecata, raportat la disp. art. 274 Cod procedura civila, instanța retine ca singura cheltuiala probata de către reclamanți a fost cea a taxei judiciare de timbru achitata pentru pretențiile de 3.500 Euro, respectiv cate 350 Euro pentru fiecare din cele 10 luni cuprinse intre noiembrie 2011 si data formulării pretențiilor.
Insa, având in vedere ca instanța a apreciat ca aceste pretenții sunt întemeiate numai cu începere din luna iunie 2012, adică pentru 2 luni înainte de formularea pretențiilor (august 2012) si numai pentru cuantumul stabilit de expert, parații au fost obligați sa restituie reclamanților taxa de timbru aferenta numai pretențiilor in valoare de 668 Euro sau 3.033 lei (fila 97), ceea ce înseamnă o cheltuiala in valoare de 259 lei.
Împotriva sentinței civile nr._/19.12.2012 pronunțată de Judecătoria B., au exercitat calea de atac a recursului reclamanții K. O. si K. P. și pârâții D. L. A., D. D. A., D. N. E. și D. M. D..
P. cererea de recurs pe care au promovat-o, recurenții – reclamanți au solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost modificată.
În motivarea cererii de recurs, părțile menționate au susținut că, în mod greșit, prima instanță a respins cererea de constatare a inexistenței unui titlu locativ care să confere pârâților dreptul de a folosi imobilul situat în Comuna Prejmer, ., întrucât contractul la care această instanță face referire poartă numărul 4591/28.12.2001, precum și mențiunea existenței a trei prelungiri a duratei sale de valabilitate, ultima dintre acestea fiind cea din data de 25.10.2010, efectuată în conformitate cu prevederile OUG nr. 44/2009, valabilă până în data de 19.05.2014, care nu poartă semnătura reprezentantului locatorului Lipsa titlului locativ al pârâților este atestă și de promovarea de către aceștia, în data de 20.10.2010 a acțiunii civile ce a fost soluționată de Tribunalul B. prin sentința nr. 204/18.04.2011, precum și de răspunsul pe care Primarul Comunei Prejmer l-a formulat cu privire la adresele ce i-au fost trimise acestei unități administrativ teritoriale cu ocazia judecării în primă instanță a cauzei.
Apoi, trebuie să se rețină că, cel care a semnat prelungirea contractului de locațiune la care Judecătoria B. s-a raportat la pronunțarea soluției, respectiv Secretarul Comunei Prejmer, își retrage semnătura de prelungire, prin aceea că semnează, alături de Primarul Comunei Prejmer, răspunsurile la adresele mai sus indicate, astfel că, în cauză nu poate fi vorba despre o prelungire a duratei de valabilitate a contractului de locațiune semnată și însușită de reprezentantul legal al locatorului și nici de eficiența acestei prelungiri.
Au mai susținut recurenții – reclamanți în motivarea cererii de exercitare a căii de atac că prelungirea contractului de locațiune, efectuată în data de 25.10.2010, după data promovării de către ei a acțiunii civile ce a constituit obiectul dosarului nr._/62/2010, este lipsită de efecte juridice în ceea ce îi privește.
Hotărâre pronunțată în acest dosar le confirmă dreptul la restituire în natură, drept ce ar fi trebuit să fie recunoscut și concretizat într-o dispoziție de primar, încă din anul 2001, anul în care s- a încheiat contractul nr. 4591/2001 cu pârâții.
Ca atare, culpa nerestituirii în natură a imobilului aparține exclusiv deținătorului acestuia și nu se poate răsfrânge asupra drepturilor lor ce le sunt recunoscute de lege.
La data apariției OG. nr. 40/1999, pârâții nu erau sub protecția acestui act normativ și, ca atare, nici actele normative subsecvente, respectiv OUG nr. 8/2004 și OUG nr. 44/2009 nu le conferă niciun fel de drepturi locative. A decide altfel, înseamnă a contrazice principiul restituirii în natură, ce constituie esența legilor de reparație.
Încheierea contractului de închiriere nr. 4591/2.12.2001, după data depunerii notificării în conformitate cu prevederile legii nr. 10/2001, este fără efecte juridice, în ceea ce îi privește.
De altfel, vătămarea dreptului lor de proprietate și a posibilității lor de a se bucura de folosința bunului contravine flagrant CEDO, iar practica instanțelor judecătorești, dovedită cu hotărârile depuse la dosar este elocventă în acest sens.
Apoi, chiar dacă s-ar admite că ne aflăm în prezența unui contract de închiriere valabil, trebuie avută în vedere desființarea de drept a acestuia, odată cu reconstituirea dreptului de proprietate, ca urmare a desființării dreptului locatorului.
Având în vedere cele arătate anterior, este evident faptul că și petitele privind evacuarea părților adverse și obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru lipsa folosinței imobilului sunt justificate.
Au mai arătat recurenții în motivarea cererii de exercitare a căii de atac că înțeleg să critice sentința pronunțată de Judecătoria B. și sub aspectul datei de la care părțile adverse au fost obligate să achite suma de 350 euro, lunar, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință, și anume iunie 2012, întrucât, prin modificarea cererii introductivă de instanță, au solicitat ca aceste părți să fie obligate la plata acestei sume de bani începând cu data de 1.11.2011.
Recurenții – reclamanți au fundamentata cererea de exercitare a căii de atac pe care au promovat-o pe textele de lege indicate în cuprinsul acesteia.
Recurenții – pârâți au solicitat prin cererea de recurs pe care au formulat-o modificarea sentinței ce a fost pronunțată de Judecătoria B., în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată pe care au promovat-o părțile reclamante.
În motivarea cererii de recurs, aceste părți au arătat că hotărârea judecătorească ce constituie obiectul căii de atac este nelegală și netemeinică sub aspectul instituirii în sarcina lor a obligației de plată, în favoarea părților reclamante, a unei sume lunare de 334 euro, cu titlu de contravaloare lipsă folosință, întrucât, în urma emiterii dispozițiilor nr. 699/26.10.2011, reclamanții erau obligați să respecte prevederile art. 13 și 15 din Legea nr. 10/2001, cu privire la protecția chiriașilor.
Totodată, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 10 din OUG nr. 40/1999, aceste părți aveau obligația respectării unei proceduri prealabile, în sensul notificării chiriașilor, în vederea perfectării noului contract de închiriere, or, încă de la data emiterii dispoziției de restituire, reclamanții nu au dorit decât evacuarea lor, cu eludarea prevederilor legale în vigoare.
Ca urmare a nerespectării de către părțile reclamante a obligațiilor ce le reveneau în conformitate cu dispozițiile legale menționate, instanța de fond trebuia să constate că cererea acestora de obligare a lor la plata contravalorii lipsei de folosință este prematură și să o respingă ca tare.
În ceea ce privește cuantumul lipsei de folosință, stabilit printr-o expertiză extrajudiciară depusă la dosar de către părțile adverse, trebuie să se constate că și acesta încalcă în mod flagrant prevederile art. 26 și urm din OUG nr. 40/1999, deoarece acest act normativ protejează chiriașii care se încadrează într-o anumită categorie socială, cum este și cazul lor, instanța de fond, în baza rolului activ, având atât dreptul cât și obligația de a dispune a fi prezentate dovezile care atestă starea lor materială.
În drept, recurenții – pârâți au fundamentat cererea de recurs pe care au promovat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 299 din Codul de procedură civilă, în art. 304 din același act normativ și în OUG nr. 40/1999.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe.
Analizând sentința recurată, în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul constată următoarele în ceea ce privește cererile de recurs ce constituie obiectul prezentului dosar:
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, bunul imobil din litigiu face parte din categoria imobilelor a căror situație juridică este reglementată de legea nr. 10/2001. Acest imobil a fost restituit părților menționate prin dispoziția nr. 699/26.10.2011, ce a fost emisă de Primarul Comunei Prejmer, în calitatea acestuia de reprezentant legal al unității administrativ – teritoriale, ca urmare a notificării pe care recurenții– reclamanți au formulat-o în conformitate cu prevederile actului normativ mai sus indicat.
P. actul de restituire a imobilului, în sarcina părților menționate, a fost stabilită obligația de a respecta prevederile cuprinse în art. 13 și în art. 15 din legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la protecția chiriașilor, precum și obligația de a restitui, la valoare actualizată, suma de bani pe care au primit-o cu titlul de despăgubiri la momentul trecerii imobilului în proprietatea statului.
P. urmare, obligația de a respecta drepturile celor care dețin asupra imobilului înscris în cartea funciară nr. 9511/A Prejmer, sub nr. top. 1214, un drept de locațiune a fost stabilită, în sarcina recurenților – reclamanți, prin dispoziția de soluționare a notificării pe care aceste părți au promovat-o în conformitate cu dispozițiile legii nr. 10/2001, astfel că, în cazul în care aceste părți apreciau că ea este lipsită de suport legal trebuiau să exercite în termen de 30 de zile de la data la care această dispoziție le-a fost comunicată calea de atac a contestației, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 26 alin. 3 din actul normativ menționat, prin care să solicitate instanței competente, respectiv tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unității deținătoare, să modifice această dispoziție, în sensul înlăturării obligației ce a fost stabilit în sarcina lor în sensul celor mai sus arătate.
Este de subliniat că, în calitatea lor de titular ai notificării, recurenții – reclamanți nu au deschisă decât calea contestației instituită de prevederile legale menționate pentru a obține desființarea în tot sau în parte a actului juridic prin care a fost finalizată procedura prealabilă obligatorie instituită de legea nr. 10/2011, ei neputând uza de dispozițiile dreptului comun pentru a obține lipsirea de efecte juridice a uneia sau a unora dintre obligațiile ce au fost stabilite în sarcina lor prin acest act juridic.
Optând pentru valorificarea drepturilor pe care au susținut că le dețin asupra imobilului mai sus identificat în condițiile procedurii instituite de legea nr. 10/2001, recurenții – reclamanți trebuie să respecte toate etapele acestei proceduri, inclusiv etapa judiciară, ce presupunea, așa cum am subliniat, exercitarea, în termenele și în condițiile impuse de legea specială, a căii de atac a contestației, în cazul în care modalitatea de soluționare a notificării a fost nemulțumitoare pentru ei.
Neexercitarea căii de atac a contestației împotriva dispoziției nr. 699/26.10.2011, ce a fost emisă de reprezentantul legal al Comunei Prejmer, în soluționarea notificării pe care părțile menționate au formulat-o cu privire la imobilul din litigiu, în temeiul legii nr. 10/2001, a avut drept efect juridic dobândirea de către acest act juridic a caracterului definitiv și irevocabil, atât sub aspectul drepturilor ce au fost recunoscute acestor părți, cât și sub aspectul obligațiilor ce au fost stabilite în sarcina lor.
Așa fiind, pentru considerentele ce preced, tribunalul constată că recurenții - reclamanți nu pot obține în cadrul prezente proceduri supusă dispozițiilor dreptului comun reformarea parțială a actului juridic ce a fost emis în cadrul procedurii speciale instituită de legea nr. 10/2001.
De asemenea, pentru considerentele arătate anterior, instanța de recurs reține că obligația de respectare de către părțile menționate a dispozițiilor legale ce reglementează protecția chiriașilor din imobilele restituite foștilor proprietari sau succesorilor în drepturi ai acestora în conformitate cu prevederile legii nr. 10/2001, cuprinse în art. 13 și în art. 15 din acest act normativ, este una intrată în puterea lucrului judecat, pe care aceste părți trebuie să o respectă și să o execute în modalitatea stabilită prin dispoziția de restituire.
Așa fiind, tribunalul constată că nu pot fi luate în considerare, în cadrul prezentei acțiuni supusă dreptului comun, susținerile pe care recurenții – reclamanți le-au făcut cu privire la caracterul nelegal al obligației de respectare a drepturilor locative constituite asupra imobilului cu destinația de locuință ce le-a fost restituit în cadrul procedurii reglementată de legea nr. 10/200, aceste părți putând obține, așa cum am subliniat, înlăturarea acestei obligații numai în cadrul căii de atac reglementată de actul normativ menționat prin dispozițiile cuprinse în art. 26 alin. 3.
Consecința acestor statuări este aceea a constatării existenței în favoarea recurenților – pârâți a unui drept locativ asupra imobilului cu destinația de locuință ce a fost restituit în natură recurenților- reclamanți, drept pe care aceste din urmă părți trebuie să îl respecte până la data expirării durate sale, astfel cum aceasta a fost stabilită prin contractul de locațiune.
În ceea ce privește prețul folosinței acestui imobil, tribunalul constată că, atâta timp cât este în vigoare contractul de locațiune, acesta își produce efectele juridice așa cum ele au fost determinate prin acest act juridic, astfel că recurenților – reclamanți, care s-au subrogat în drepturile locatorului, le revine obligația de a respecta dreptul de folosință al recurenților – pârâți, pentru toată durata de valabilitate a contractului, iar acestora din urmă le revine obligația principală de a achita prețul folosinței, care nu poate fi decât chiria stabilită prin acest act juridic, cu respectarea cerințelor instituite de art. 15 din legea nr. 10/2001.
P. urmare, în condițiile în care raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de contractul de locațiune, în sarcina recurenților – pârâți, care au în cadrul acestui act juridic calitatea de locatari, nu poate fi instituită obligația de dezdăunare a recurenților – reclamanți, ce dețin în cadrul contractului de închiriere calitatea de locatori, cu contravaloarea lipsei de folosință, stabilită prin luarea în considerare a criteriilor ce au fost reținute de către prima instanță prin sentința ce constituie obiectul căii de atac a recursului.
Sub acest aspect, instanța de control judiciar observă că argumentele pe care Judecătoria B. le-a invocat în motivarea soluției pe care a pronunțat-o cu privire la petitul doi al cererii introductivă de instanță, astfel cum aceasta a fost ulterior precizată, modificată și completată, este în contradicție cu raționamentul juridic pe care această instanță a fundamentat soluția de respingere a capătului de cerere referitor la evacuarea recurenților- pârâți din imobilul în litigiu pe temeiul nedeținerii de către aceste părți a unui titlul locativ care să le confere dreptul de a folosi acest imobil, întrucât, așa cum am arătat, validarea dreptului de locațiune la recurenților – pârâți nu poate avea drept consecință decât recunoașterea tuturor efectelor juridice pe care contractul de închiriere le produce, în sensul celor arătate anterior, nefiind posibil ca prețul locațiunii să fie altul decât suma de bani stabilită cu titlu de chirie prin acest act juridic.
Tribunalul constată, de asemenea, că, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 15 din legea nr. 10/2001, text de lege aplicabil în cauză, astfel cum s-a arătat în considerentele anterioare, recurenții – reclamanți aveau obligația de a demara, la data rămânerii definitive și irevocabile a dispoziției nr. 699/26.10.2011, procedura de perfectare cu părțile recurente – pârâte, în calitatea acestora de chiriași ai imobilului cu destinația de locuință ce a fost restituit în natură, a unui nou contract de locațiune în condițiile stipulate de acest text de lege, obligație pe care nu au îndeplinit-o, astfel că atitudinea subiectiv a acestor părți a avut drept consecință juridică menținerea în ființă a tuturor clauzelor contractului de închiriere existent la data emiterii dispoziției menționate.
În baza considerentelor ce preced, tribunalul constată că soluția pe care prima instanță a pronunțat-o cu privire la petitul doi al cererii introductivă de instanță, astfel cum aceasta a fost precizată, modificată și completată, este rezultatul greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel că, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă coroborat cu cele existente în art. 304 pct. 9 din același act normativ, va admite cererea de recurs promovată de recurenții – pârâți, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată promovată, precizată, modificată și completată de recurenții – reclamanți, urmând a respinge, în temeiul acelorași considerente, cererea de recurs formulată de aceste din urmă părți.
Fiind părțile aflate în culpă procesuală, recurenții – reclamanți vor fi obligați, în temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, coroborat cu cele ale art. 298 și art. 316 din același act normativ, să achite recurenților – pârâți suma de 496, 93 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs formulată de recurenții – reclamanți K. O. și K. P., reprezentați convențional de avocat C. Pernicek, împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
Admite cererea de recurs formulată de recurenții – pârâți D. L. A., D. D. A., D. M. D., D. N. E., reprezentați convențional de avocat D. Pălăceanu, împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ și în consecință:
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge în totalitate, astfel cum a fost ulterior modificată și completată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții K. O. și K. P., reprezentați convențional de avocat C. Pernicek, în contradictoriu cu pârâții D. L. A., D. D. A., D. M. D., D. N. E., I. I. și I. V..
Înlătură din sentința recurată dispozițiile referitoare la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost ulterior modificată și completată, la obligarea pârâților la plata către reclamanți, lunar, a sumei de 334 Euro sau contravaloarea in lei la data plații, la cursul de referința al BNR, începând cu iunie 2012 si pana la data predării imobilului, cu titlu de contravaloare lipsa de folosința, și la obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumei de 259 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor din sentința civilă mai indicată.
Obligă recurenții – reclamanți K. O. și K. P. să achite recurenților – pârâți D. L. A., D. D. A., D. M. D., D. N. E. suma de 496,93 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. B. L. S. P. M.
Grefier,
V. D.
Redactat/L.S./3.12.2013
Tehnoredactat/V.D.10.12.2013; 2 ex
Jud fond C. D. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1253/2013. Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 1224/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
