Contestaţie la executare. Decizia nr. 1228/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1228/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 1228/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 1228/R/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător L. S.
Judecător P. M.
Grefier V. D.
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta contestatoare I. A. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a M. B., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.8333/17.05.2013, pronunțată de Judecătoria B., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 02.10.2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 10.10.2013 și apoi pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată că, prin sentința civilă nr. 8333/17.05.2012, Judecătoria B. a respins contestația la executare formulată de contestatoarea I. A. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a M. B., împotriva titlului executoriu nr._ și somației nr._ /_ emise în dosarul execuțional nr._/8/_ /_.
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că, la data de 20.12.2012, AFP B. a emis titlul executoriu nr._ în temeiul deciziei de calcul accesorii nr._/14.06.2012, pentru suma de 989 lei. La aceeași dată a fost emisă și somația_ /_ în temeiul titlului executoriu enunțat, pentru executarea sumei de 989 lei.
P. decizia de impunere nr._/14.06.2012 CASJ B. a stabilit obligații de plată accesorii, aferente contribuțiilor stabilite prin decizia de impunere nr._/06.10.2011, în cuantum de 989 lei.
P. decizia de impunere nr._/06.10.2011 CASJ B. a stabilit în sarcina contestatoarei contribuția la asigurări sociale datorată pentru venituri realizate din cedarea folosinței bunurilor, în cuantum de 25.870 lei. Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație ce a fost înregistrată la CASJ B. la data de 20.02.2012. Întrucât CASJ B. nu a răspuns contestației s-a formulat o cerere de anulare a deciziei de impunere nr._/06.10.2011 ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ .
Contestatoarea susține că actele de executare sunt nelegale întrucât au fost emise în temeiul unui titlu de creanță ce nu i-a fost comunicat. De asemenea contestatoarea apreciază că o cauză de nelegalitate a actelor de executare este și faptul că prin decizia de impunere nr._/14.06.2012 a CASJ B. s-au calculat accesorii la creanțele stabilite prin decizia de impunere nr._/06.10.2011 împotriva căreia s-a formulat contestație, conform art.205 C.proc.fiscală, ce a fost înregistrată la CASJ la data de 20.02.2012.
În ce privește necomunicarea deciziei de impunere nr._/14.06.2012 de către CASJ B. instanța a reținut următoarele:
Actele de executare contestate au fost întocmite în temeiul deciziei de impunere nr._/14.06.2012 emisă de CASJ B..
Art.35 din Ordinul 617/2007 ( și Ordinul 221/2005 ce a fost abrogat de Ordinul 617/2007) stabilește că „ în conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF. Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.”
Potrivit art.40 din Ordinul 617/2007 executarea silită se efectuează potrivit normelor cuprinse în Codul de procedură fiscală.
Art.261 al.4 din L 95/2006 stabilește că „în cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație”.
Având în vedere textele legale redate mai sus instanța reține că executarea silită a contribuțiilor datorate fondului de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere se efectuează în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală ce reglementează această materie.
Art.141 C.proc.fiscală prevede că „executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu". Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.
Potrivit art.41 din OG 92/2003 „actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.” Iar potrivit art.44 din același act normativ actul administrativ fiscal se comunică contribuabilului. Sancțiunea necomunicării este stabilită de art.45 din OG 92/2003, respectiv actul nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un fel de efecte.
În cuprinsul contestației la executare nu se susține faptul că decizia de impunere nr._/14.06.2012 emisă de CASJ B. nu ar fi fost comunicată contestatoarei. De altfel contestatoarea a depus ea însăși la dosar această decizie împrejurare ce conduce la prezumția că i-a fost comunicată.
În consecință instanța reține că Decizia de impunere nr._/14.06.2012 emisă de CASJ B. a fost comunicată contestatoarei care nu a formulat împotriva acesteia contestație în temeiul art.205 C.proc.fiscală. Legalitatea și temeinicia acestei decizii nu poate fi contestată pe calea contestației la executare. Potrivit art.172 din OG 92/2003 „Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3)Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.” Art.205 din OG 92/2003 stabilește că „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii…(3) Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună. (4) Pot fi contestate în condițiile alin. (3) și deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat.”
Din interpretarea textelor de lege de mai sus coroborate cu prevederile art.399 C.proc.civ. reiese că în cadrul contestației la executare se pot formula critici în legătură strict cu actele de executare nu și cu titlurile de creanță, respectiv deciziile de impunere. P. prezenta contestație la executare se susține că decizia nr._/14.06.2012 a fost emisă având la bază decizia nr._/06.10.2011 care, la rândul ei, a fost emisă în temeiul deciziei nr._/01.06.2010 ce a fost anulată prin hotărâre judecătorească. Instanța constată că, pe calea contestației la executare, nu poate fi analizată temeinicia și legalitatea deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță în baza căruia se pornește executarea silită. Această interpretare a fost dată și de ÎCCJ prin Decizia nr. XIV/05.02.2007 pronunțată în recursul în interesul legi. În considerentele acestei decizii s-a reținut că, în cadrul contestației la executare, se pot invoca apărări de fond împotriva titlului de creanță numai în măsura în care legea nu prevede o cale separată de contestare. În cazul deciziilor de impunere emise de CASJ, acte administrativ fiscale, calea de atac este stabilită de art.205 din OG 92/2003.
Pentru aceleași argumente, criticile contestatoarei referitoare la emiterea deciziei nr._/06.10.2011 în temeiul unei alte decizii de impunere anulate nu pot fi analizate în cadrul contestației la executare.
În concluzie, reținând că executarea silită a fost pornită în temeiul deciziei de impunere nr._/14.06.2012 emisă de CASJ, decizie ce a fost comunicată contestatoarei și care nu a fost anulată în procedura prevăzută de OG 92/2003, instanța constată că nu există nicio cauză care să atragă nulitatea actelor de executare, acestea fiind emise în conformitate cu art. 141, 145 și art.43 al.2 din OG 92/2003, în temeiul art. 174 din OG 92/2003.
Împotriva sentinței civile nr. 8333/17.05.2012 pronunțată de Judecătoria B., contestatoarea I. A. a exercitat calea de atac a recursului, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii contestației la executare pe care a promovat-o.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut că, prin contestația la executare a arătat că titlul executoriu atacat a fost emis în baza unei,, decizii accesorii” aferentă unui debit principal despre care ea nu are cunoștință.
În mod greșit prima instanță a reținut că acest titlu executoriu poate fi pus în executare, fiind comunicat și necontestat, făcând astfel o greșită aplicare a dispozițiilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, întrucât este absurd, inechitabil și imoral să obligi o persoană să achite penalități și dobânzi la un debit principal despre care nu are cunoștință.
De asemenea, prima instanță a reținut în mod greșit că ea a solicitat a fi analizate legalitatea și temeinicia deciziilor de impunere, ea solicitând doar să se constate că acestea nu îi sunt opozabile, nefiindu-i comunicate.
Așa cum CASJ a recunoscut prin nota de ședință depusă la dosarul cauzei, singura decizie de impunere ce i-a fost comunicată a fost decizia cu nr._/01.06.2010, ce se referă la debitul principal, decizie ce a fost anulată prin sentința nr. 3305/28.06.2011 pronunțată de Tribunalul B., iar o altă decizie de impunere pentru debitul principal nu a mai fost emisă, și cu toate acestea, intimata a continuat să emită decizii de stabilire și calcul accesorii.
Judecătorul fondului a încălcat principiul de drept accesorium sequitur principale, analizând titlul executoriu constând într-o decizie accesorie fără a analiza în mod formal decizia principală. Or dacă decizia principală nu îi este opozabilă, deoarece nu i-a fost comunicată, nu îi poate fi opozabilă nici decizia de stabilire a accesoriilor.
Recurenta a fundamentat în drept cererea de recurs pe care a promovat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 312 din codul de procedură civilă și în art. 304 pct. 8 și 9 din același act normativ.
În apărare, intimata Administrația Finanțelor P. B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ce constituie obiectul prezentului dosar, arătând în esență în motivarea poziției sale procesuale că niciunul dintre motivele pe care această cerere a fost întemeiată nu este fondat, prima instanță stabilind în mod legal și temeinic că actele de executare contestate în cadrul prezentului proces îndeplinesc cerințele de valabilitate instituite de lege.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe.
Analizând sentința recurată, în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că cererea de recurs dedusă judecății este nefondată, pentru considerentele ce succed:
P. contestația la executare pe care a promovat-o, recurenta a solicitat Judecătoriei B. ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință, prin care să anuleze titlului executoriu nr._ și somația mr._ /_, ce au fost emise de către partea intimată.
În motivarea contestației se arată că titlul executoriu nr._ a fost emis în temeiul deciziei de impunere nr._/14.06.2012 prin care au fost stabilite obligații de plată accesorii aferente contribuțiilor stabilite prin decizia de impunere nr._/06.10.2011. P. această ultimă decizie s-au stabilit obligații de plată a contribuției la asigurări sociale în valoare de 25.870 lei. Împotriva deciziei s-a formulat contestație pe care CAS nu a soluționat-o până la data formulării prezentei contestații. Somația și titlul executoriu nu au fost emise cu respectarea prevederilor legale întrucât deciziile de impunere ce au stat la baza emiterii lor nu au fost comunicate. Astfel, decizia nr._/01.06.2010 și decizia nr._/01.06.2010 nu au fost comunicate iar decizia nr._/01.06.2010 a fost anulată de Tribunalul B. prin sentința nr.3305/CA/2011 pronunțată în dosarul nr._ . Comunicarea actelor administrative este guvernată de dispozițiile art.44 C.proc.fiscală iar, potrivit art.45 C.proc.fiscală, organul fiscal nu poate proceda la executare dacă actul administrativ nu a fost comunicat. Anularea deciziei nr._/01.06.2010 atrage modificarea titlului executoriu conform art.141 al.3 C.proc.fiscală.
Având în vedere limitele învestirii instanței de fond, astfel cum acestea au fost determinate prin contestația la executare promovată de partea menționată, tribunalul constată că nu au fost nesocotite dispozițiile cuprinse în art. 129 alin. ultim din Codul de procedură civilă, prima instanță soluționând această contestație în limitele în care a fost învestită.
Astfel, judecătorul fondului a analizat temeinicia fiecăruia dintre motivele pe care contestația la executare a fost întemeiată și a statuat pe baza unui raționament juridic pe care instanța de recurs în validează în totalitate că niciunul dintre aceste motive nu este fondat.
În acest sens, s-a reținut în mod corect că nu este conformă cu realitatea afirmația pe care partea recurentă a făcut-o în senul că nu i-a fost comunicată decizia de impunere ce a stat la baza emiterii actelor de executare contestate, în condițiile în care această decizie a fost depusă la dosar chiar de către această parte, care, prin urmare se află în posesia acestui act juridic .
Apoi, în mod legal și temeinic Judecătoria B. a stabilit că celelalte motive pe care a fost fundamentată contestația la executare se constituie în critici aduse deciziei de impunere ce a stat la baza emiterii actelor de executare atacate, critici care, față de dispozițiile cuprinse în art. 172 din Codul de procedură fiscală, nu pot fi invocate în cadrul căii de atac a contestației la executare, ele putând constitui obiect de analiză numai în cadrul contestației administrativ fiscale, pe care partea menționată trebuia să o promoveze în termenul și în condițiile stipulate de art. 205 din același act normativ.
Contrar celor susținute de către partea recurentă atât prin actul de învestire a instanței, cât și prin cererea de exercitare a căii de atac, afirmațiile pe care această parte le-a formulat cu privire la modalitatea în care partea intimată a emis deciziile de impunere indicate în petitele și în considerentele contestației la executare se constituie în critici aduse legalității instituirii în sarcina sa a obligației fiscale, pentru a cărei executare a fost declanșată procedura execuțională, critici care, așa cum s-a subliniat sunt incompatibile cu instituția juridică reglementată de art. 172 din Codul de procedură fiscală.
Față de considerentele ce preced, tribunalul constată că Judecătoria B. a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel că, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondată cererea de recurs supusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs formulată de recurenta I. A., prin reprezentant convențional avocat S. P., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a M. B., împotriva sentinței civile nr. 8333/17.05.2012 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. B. L. S. P. M.
Grefier,
V. D.
Redactat/L.S./3.12.2013
Tehnoredactat/V.D./10.12.2013 ; 2 ex
Jud fond B. M. Măriușca
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 668/2013. Tribunalul... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
