Pretenţii. Decizia nr. 1039/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1039/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 1039/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1039/R

Ședința publică din data de 17.09.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE N. F.

JUDECĂTOR D. M.

JUDECĂTOR M. B.

GREFIER L. P.

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta creditoarea A. DE P. NR 124 Z., prin reprezentant legal, împotriva Sentinței Civile nr. 4050/08.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimatul debitor B. I., având ca obiect „pretenții”.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 02.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.09.2013, 17.09.2013, când:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată că:

P. Sentința civilă nr. 4050, pronunțată la data de 08.03.2013, Judecătoria B. a hotărât următoarele:

A admis în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 124 Z. în contradictoriu cu pârâtul B. I..

A obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1561,43 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și neachitate pentru perioada iunie 2009 - iunie 2010.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1561,43 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2% calculate la debitul restant, ca neîntemeiat.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel Judecătoria B. a constatat următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.09.2012 reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 124 Z. a solicitat obligarea pârâtului B. I. la plata sumei de 1561,43 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și neachitate pentru perioada iunie 2009 - decembrie 2009 și ianuarie - iunie 2009; obligarea pârâtului la plata sumei de 1561,43 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2% zi calculate la debitul restant.

Cu cheltuieli de judecată.

În expunerea de motive a arătat că pârâtul în calitate de membru al ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 124 Z. a beneficiat de utilitățile aferente apartamentului în care locuiește în perioada iunie - decembrie 2009 și ianuarie - iunie 2010 însă acesta a refuzat să achite contravaloarea acestora.

În drept, a invocat dispozitiile Legii nr. 230/2007.

În probațiune, a depus înscrisuri.

Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.

Pârâtul deși legal citat nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecata cauzei.

Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probator Judecătoria B. a reținut următoarele:

Pârâtul B. I. este proprietarul apartamentului nr. 316, din bl. C3, ., B., lucru necontestat de către părți.

Având această calitate, pârâtul a omis să achite sumele reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei iunie 2009 - iunie 2010, la dosarul cauzei nefiind depusă nicio dovadă în acest sens.

Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Art. 49 alin. 2 din același act normativ prevede că termenul de plata a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

În baza art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța constată că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune, aferente perioadei iunie 2009 - decembrie 2009, ianuarie 2010 - iunie 2010.

P. însumarea cotelor de întreținere aferente fiecărei luni din perioada dedusă judecății, astfel cum acestea sunt evidențiate în listele de întreținere depuse la dosarul cauzei, rezultă suma de 1561,43 lei.

Pe cale de consecință, instanța apreciază fondate pretențiile reclamantei pentru suma de 1561,43 lei, reprezentând cote de întreținere aferente perioadei iunie 2009 - iunie 2010. Cotele de contribuție care alcătuiesc această sumă sunt ajunse la scadență, fiind depășit termenul de 20 zile prevăzut de art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.

Totodată, a expirat și termenul de 90 de zile prevăzut de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari fiind îndreptățită a se adresa justiției.

Potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În cauza de față, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei procesul - verbal al adunării generale a proprietarilor, prin care s-a hotărât perceperea de penalități în cota de 0,2 % pe zi de întârziere.

Astfel, instanța a constatat că nu există o hotărâre a adunării generale a proprietarilor privind penalitățile de întârziere, acestea nefiind astfel datorate.

Pe cale de consecință acest capăt de cerere a fost respins de către instanță.

Având în vedere culpa procesuală a pârâtului, instanța, în baza art. 274 C.pr.civ., l-a obligat pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 124 Z., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării intimatului la plata penalităților de întârziere.

În expunerea de motive recurenta a arătat următoarele:

Instanța de judecată prin Sentința civilă nr. 4050/08.03.2013 a admis petitul 1 respectiv - obligă pârâtul să achite subscrisei suma 1.561,43 lei, reprezentând debit restant pentru perioada iunie 2009 - iunie 2010 și petitul 3 - respectiv cheltuielile de judecată, dar a respins petitul 2 respectiv - obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere.

P. urmare, depune procesul verbal al Adunării Generale a proprietarilor privind stabilirea penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, solicitând a fi avut în vedere.

În consecința, solicită admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea în parte a Sentinței civile nr. 4050/08.03.2013 în sensul de a admite și petitul 2 din acțiune, respectiv - obligarea pârâtului și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.561,43 lei, calculate în continuare până la plata efectivă a debitului restant.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483, art. 486, art. 487 N.C.P.C.

În probațiune, recurenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

În recurs intimatul B. I. nu a depus întâmpinare.

Relativ la probele solicitate a fi administrate în recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 167 și respectiv 305 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru recurentă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Examinând sentința recurată în raport cu motivele de recurs invocate de recurentă, actele și lucrările dosarului instanța constată că cererea de recurs este întemeiată, având în vedere următoarele:

Art. 30 din Legea nr. 230 din 6 iulie 2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, prevede următoarele:

„(1) Comitetul executiv, reprezentat de președintele asociației de proprietari, are următoarele atribuții:

………………………………………………………………………………...

j) stabilește sistemul propriu de penalizări ale asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociației de proprietari, conform prevederilor legale;

……………………………………………………………………………….”

Art. 49 alin. 1 din aceeași lege stabilește că „Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.”

De asemenea, în H.G.R. nr. 1588/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari la art. 6 se arată că:

„În adunarea generală de constituire se prezintă și se adoptă statutul asociației de proprietari, în care se vor cuprinde precizări cu privire la:

………………………………………………………………………………...

h) dispoziții finale, modalitatea de rezolvare a litigiilor, relațiile contractuale, penalizările, cazurile de urgență în care se permite accesul în apartament sau în spațiul său al unui delegat al asociației.

……………………………………………………………………………….”

Totodată, în conformitate cu art. 17, alin. 1 din același act normativ, Comitetul executiv al asociației de proprietari are următoarele atribuții:

„……………………………………………………………………………….

j) stabilește sistemul propriu de penalizări al asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociației de proprietari, conform prevederilor legale;

……………………………………………………………………………….”

Prima instanță a respins pretenția recurentei - reclamante privind obligarea intimatului pârât la plata penalităților de întârziere, reținând în acest sens faptul că recurenta - reclamantă nu a depus la dosar procesul verbal al adunării generale, prin care să fi fost stabilit sistemul de penalități.

În recurs, recurenta - reclamantă a depus la dosar înscrisurile doveditoare, respectiv procesele verbale cu privire la stabilirea penalităților de întârziere pentru perioada 2009 - 2012, din care rezultă că penalitățile de întârziere pentru neplata cheltuielilor comune de întreținere au fost stabilite la un cuantum de 2 %, acesta calculându-se din a 51 zi de la data afișării.

Față de înscrisul nou depus la dosar, instanța constată că cererea recurentei - reclamante privind obligarea intimatului pârât la plata penalităților de întârziere este întemeiată.

Având în vedere considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 309, art. 312 alin. 1 și 3, tribunalul constată că cererea de recurs formulată de recurenta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 124 Z. împotriva Sentinței civile nr. 4050, pronunțată de Judecătoria B. la data de 08.03.2013, în dosarul cu numărul de mai sus, este întemeiată, astfel încât hotărârea recurată va fi modificată în parte, în sensul obligării intimatului - pârât B. I. la plata penalităților de întârziere de 2 % pentru fiecare zi de întârziere, cuantumul total al acestora fiind de 1.561,43 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de recurs formulată de recurenta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 124 Z. cu sediul procesual în mun. B., ., nr. 6, ., . civile nr. 4050, pronunțată de Judecătoria B. la data de 08.03.2013, în dosarul nr._, pe acre o modifica în parte, după cum urmează:

Admite cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 124 Z., în contradictoriu cu pârâtul B. I..

Obligă pârâtul la plata catre reclamantă a penalitătilor de întârziere în cuantum de 1.561,43 lei, cu titlu de penalități de întârziere.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

N. F. D. M. M. B.

GREFIER

L. P.

RED. D.M./24.03.2014

dact. L.P./25.03.2014

jud. fond. R. L./Judecătoria B.

2 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1039/2013. Tribunalul BRAŞOV