Contestaţie la executare. Decizia nr. 868/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 868/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 868/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 868/R
Ședința publică din data de 20 iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. F. - judecător
JUDECĂTOR :I. L.
JUDECĂTOR: D. O. P.
Grefier: C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul contestator B. N. în contradictoriu cu intimata C. prin Direcția Regională de D. și P. B., împotriva Sentinței civile nr. 2577/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Grusea C. în substituirea d-nei avocat P. I. C., pentru recurentul contestator, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta convențională a recurentului contestator depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială de substituire și împuternicirea avocațială a avocatului titular al contractului de asistență juridică încheiat cu partea, și arată că nu are chestiuni prealabile de invocat și nici probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de solicitat în cauză, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile în cauză și acordă cuvântul reprezentantei convenționale a recurentului contestator asupra cererii de recurs dedusă judecății.
Reprezentanta convențională a recurentului contestator solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată, având în vedere Decizia nr. 228/13.03.2007 a Curții Constituționale, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 2577 din 12.02.2013, pronunțată de Judecătoria B., a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul B. N. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA (C.N.A.D.R)- prin Direcția Regională de D. și P. B., ca neîntemeiată
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria B. a reținut că demersurile legale efectuate de organul de executare la diverse instituții în vederea obținerii unor relații cu privire la starea materială a debitorului nu constituie acte de executare propriu-zisă.
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România publicată în: Monitorul Oficial nr. 509 din 24 iulie 2012 “ Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”
Analizând conținutul textului de lege anterior citat, instanța a reținut împrejurarea că legiuitorul a înțeles să anuleze aplicabilitatea art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 prin care se instituia sancțiunea complementară a achitării tarifului de despăgubire ( norma în discuție fiind de altfel abrogată expres prin Legea nr. 144/2012) numai în privința acelor procese verbale care au fost încheiate anterior intrării în vigoare a legii 144 și numai sub condiția ca aceste procese verbale să fi fost contestate în instanța .
per a contrario în toate situațiile în care, prin procese-verbale încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 necontestate în instanță, s-au stabilit sancțiunea complementară prevăzută de art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 aceasta nu se anulează. Norma în discuție are un caracter de normă de ordine publică, instituind o excepție de strictă interpretare și aplicare. P. urmare, atâta timp cât contravenientul contestator nu a formulat plângere împotriva proceselor verbale în discuție, instanța de executare nu poate anula aplicarea sancțiunii complementare; aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit art. 399 alin. 3 C.proc. civ. prevăd că „ În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească (cum este în cazul speței) se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac”, ori, împotriva temeiniciei și legalității proceselor verbale de contravenție, calea specială prevăzută de legiuitor în care se putea invoca apărări de fond, implicit în privința temeiniciei executării sancțiunii aplicate, era cea prevăzută de art. 31 din OG 2/2001.
Instanța nu a reținut ca fiind aplicabile, în faza de executare silită, susținerile petentului cu privire la aplicabilitatea principiului legii mai favorabile reglementat de disp.art. 13 C.p. și preluat în dreptul contravențional de disp.art. 12 din OG 2/2001 care, în aceeași rațiune, prevede că dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează chiar daca a fost săvârșită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ; daca sancțiunea prevăzuta în noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta.
A reținut instanța de fond că a acționa în sensul celor susținute de contestator ar însemna o imixtiune nepermisă a magistratului în activitatea legiuitorului, care în mod clar și neechivoc a statut situația și condițiile în care nu mai este aplicabilă sancțiunea complementară .
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, contestatorul B. N. prin care a solicitat modificarea în tot în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivarea cererii de recurs, recurentul contestator a învederat, în esență, că, efectele legii noi, mai favorabile se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A precizat că, în mod greșit, instanța de fond nu a aplicat principiul legii mai favorabile în condițiile în care Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 228/2007, a stabilit că sintagma nu se mai sancționează trebuie înțeleasă în sensul că prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noi, nu se mai execută.
Recurentul contestator a menționat în continuare că independent de exercitarea plângerii contravenționale, instanța de executare poate anula sancțiunea complementară. A precizat că în cazul de față, este discriminat în raport cu persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridică, contrar celor reținute de Curtea Constituțional.ă
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoz. art. 299 și urm., 304 pct.4 și 6, C.p.civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 29,30 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.
În apărare, intimata nu a depus întâmpinare, aceasta fiind obligatorie conform art. 308 al. 2 C.p.civ.
În recurs, nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Potrivit procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.05.2011 (f.17 dosar de fond), recurentul contestator a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 al. 1 din OG 15/2002, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, stabilindu-se, totodată, în sarcina sa obligația achitării tarifului de despăgubire, în valoare de 84 Euro, conform al.3 al aceluiași text de lege, în forma în vigoare la data încheierii actului.
Recurentul contestator a formulat contestația la executare ce a fost respinsă de instanța de fond, relativ la suma de 84 Euro reprezentând tarif de despăgubire, prin cererea de recurs suspusă analizei de față susținând că suma menționată nu mai poate fi executată silit, în condițiile în care reprezintă o măsură contravențională complementară, fiind incidentă Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007, obligatorie.
Tribunalul reține că recursul nu este întemeiat având în vedere faptul că tariful de despăgubire menționat nu reprezintă o sancțiune contravențională complementară, ci o despăgubire stabilită de legiuitor datorată de persoanele care au utilizat rețeaua de drumuri naționale fără a deține o rovinietă valabilă.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul are în vedere considerentele care succed.
Potrivit art. 5 al. 1 din legea cadru privind regimul juridic al contravențiilor, OG 2/2001, sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare.
Conform alin.3 al aceluiași text de lege, sancțiunile contravenționale complementare sunt: a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități; c) închiderea unității; d) blocarea contului bancar; e) suspendarea activității agentului economic; f) retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv; g) desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
Conform al. 4, prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare.
Din analiza OG 15/2002, ce reprezintă legea specială în sensul dispozițiilor legale menționate, nu rezultă stabilirea de către legiuitor a unei sancțiuni contravenționale complementare sub forma tarifului de despăgubire urmărit de intimată.
Astfel, din întreaga economie a actului normativ menționat, se desprinde ideea enunțată, în sensul că tariful de despăgubire reprezintă o despăgubire, iar nu o sancțiune contravențională complementară.
Însăși denumirea acestui tarif perceput de intimată, conduce instanța la reținerea aceleiași concluzii, natura juridică a celor două noțiuni fiind diferită. Astfel, în vreme ce despăgubirea presupune acoperirea de către persoana vinovată care a săvârșit fapta ilicită a prejudiciului produs prin acea faptă, sancțiunea complementară reprezintă o pedeapsă adițională celei principale, la care este supus cel care a săvârșit o faptă prevăzută de legea contravențională.
Mai mult decât atât, în sprijinul aceleiași soluții, sunt și dispoz. art.23 al.1 din OG 2/2001, potrivit cărora „În cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal”.
Or, prin anexa 4 la OG 15/2002, ca lege specială care se completează cu legea generală, a fost individualizată în mod expres despăgubirea, conform art. 23 din OG 2/2001 anterior enunțat.
P. urmare, în raport cu cele ce preced, se reține că tariful de despăgubire nu reprezintă o sancțiune contravențională complementară, ci o despăgubire, motiv pentru care dispoz. art. 15 al.2 din Constituție și ale art. 12 al. 2 din OG 2/2001 nu sunt incidente, după cum m, în mod evident, nici decizia CC 228/2007 invocată prin cererea de recurs nu este aplicabilă cauzei.
Față de toate aceste considerente, față de dispoz. art. 312 al. 1 C.p.civ., Tribunalul va respinge recursul de față ca neîntemeiat și va menține sentința instanței de fond, fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentul contestator B. N. împotriva sentinței civile nr. 2577/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședința publică, azi, 20.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. F. I. L. D. O. P. fiind în C.O., semnează Peședintele instanței,
A. N. M.
Grefier,
C. N.-D. fiind în C.O., semnează
Grefier șef de Secție, I. M.
Red. IL/06.08.2013-2ex
Tehnored. CND/21.06.2013
Jud fond – C. D. T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1148/2013. Tribunalul... | Uzucapiune. Decizia nr. 873/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
