Pretenţii. Decizia nr. 1255/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1255/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 1255/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA a I-a CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1255R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.10.2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - M. B.
JUDECĂTOR - N. F.
JUDECĂTOR - D. M.
GREFIER - L. P.
Pe rolul Tribunalului se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă D. A. G. împotriva Sentinței Civile nr. 3261/25.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanti P. C. S. și S. E., având ca obiect „pretenții”.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.10.2013, 15.10.2013, 22.10.2013, când:
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 3261/25.02.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B. s-a admis acțiunea formulată de reclamanții P. C. S. și S. E. în contradictoriu cu pârâta D. A. G. .
A fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 12.000 lei reprezentând daune morale.
A fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța acestă hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 07.11.2012, pe rolul Judecătoriei B., sub nr._, reclamanții P. C. S. și S. E. au chemat în judecată pe pârâta D. A. G., solicitând instanței obligarea acesteia la plata de daune morale pentru suferințele morale provocate, in valoare de 12.000 lei fiecare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În data de 20.05.2011, pârâta a intenționat să mute mașina marca Peugeot Boxer cu număr de înmatriculare_, și efectuând această manevră a lovit două persoane, respectiv dl. P. C. S. și d-na S. E., ce se deplasau pe trotuar. Pentru a evita lovirea acestora pârâta a semnalizat claxonând.
Pârâta arată că fiind convinsă de faptul că a fost auzită și că pietonii aveau să se dea la o parte, deoarece nu îi mai vedea în oglinda retrovizoare, a efectuat o manevră de mers înapoi, moment în care auzind niște țipete, a constatat cu stupoare că aceștia au rămas în spatele mașinii, într-un unghi din care nu aveam cum să îi observe, mașina neavând geamuri în partea din spate.
Pârâta a transportat imediat reclamanții cu mașina la Spitalul Clinic Județean de Urgență B., unde le-au fost acordate toate îngrijirile medicale de care aveau nevoie, aspecte relatate chiar de către reclamantul P. C. S. în procesul - verbal încheiat la data de 20.05.2011 orele 21:45, în prezența agentului de poliție și a martorului asistent d-na S. E., reclamantă și ea în prezenta cauză.
În acest proces-verbal, dl. P. C. S. declară că la acel moment nu înțelege să se îndrepte împotriva pârâtei prin formularea unei plângeri penale, și nici nu solicită pretenții civile, luând însă la cunoștință că are un termen de 60 de zile pentru a reveni asupra declarației cu pretenții materiale.
Cu toate acestea, după împlinirea termenului de două luni (prevăzut de art. 284 alin.1 C.p.p.), reclamanții au formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, solicitând totodată în cadrul procesului penal și pretenții civile.
Prin rezoluția din 26.07.2011 adoptată în dosarul penal nr. 4925/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., în temeiul 228 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. f Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâtă pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă ca urmare a faptului că aceștia nu au formulat plângerea în termenul prevăzut de legea penală.
În ceea ce privește gravitatea leziunilor suferite de cei doi reclamanți potrivit fișelor UPU/CPU, depuse la dosar reclamanta S. E. a avut trei contuzii (vizibile cu ochiul liber sub forma unor vânătăi), pentru care medicul i-a recomandat repaus relativ zece zile, neavând nevoie internare.
Reclamantul P. C. S. a avut o contuzie la genunchiul drept, o contuzie la mâna dreaptă cu plagă, și o atelă gipsată la unul din degetele de la mâna dreaptă, pentru a se asigura procesul unei vindecări rapide, ținându-se cont de vârsta înaintată a acestuia; pentru care a beneficiat de 14-15 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt rezultă din declarațiile părților în acțiune și întâmpinare, totodată martorul B. S. P. confirmă cele declarate de pârâtă în întâmpinare și faptul că reclamanta și-a cerut scuze și a promis să îi ducă a spital, dar aceștia nu au cerut să fie duși la spital . Martorul declară că reclamanții nu păreau loviți la data accidentului.
Martora A. SIȚA –F64 declară că s-a întâlnit cu reclamanții în ziua în care au fost accidentați și aceștia nu aveau urme vizibile de lovituri și nu s-au plâns că îi doare ceva în uram accidentului.
Declarația acestor martori nu se coroborează cu fișa UPU /CPU depusă la dosar chiar de către pârâtă și care nu se mai regăsește in evidențele Spitalului Județean B. și cu concluziile raportului de expertiză medico legală întocmit în cauză în care se reține că P. C. S. a suportat leziuni traumatice ce au necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale și S. E. a suportat leziuni traumatice ce au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, iar celelalte afecțiuni sunt boli endogene datorate vârstei, fără legătură cu accidentul din 20-05-2011.
In ceea ce priveste la fondul cauzei, in drept, instanta a retinut ca dispozitiile art. 998-999 C. civ. prevad ca “orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”, iar “omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela care e cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa”.
Din aceste dispozitii legale se desprind conditiile prevazute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale si anume: fapta ilicita, prejudiciul, vinovatia, precum si legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul produs.
Fapta ilicită reprezintă, conform art. 998 C.civ., “orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu”, adică orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Instanța a apreciat că faptul lovirii cu mașina, pe trotuar, într-un spațiu destinat pietonilor le-a provocat acestora un prejudiciu fizic si moral, constând in agravarea stării de sănătate având în vedere și vârsta înaintată a acestora. Acest prejudiciu nu a fost reparat.
În fapt prezenta cauză a fost determinată de promisiune pârâtei de a avea grijă că toate cheltuieli medicale ocazionate de prezentul accident vor fi suportate de ea, fără a ajunge la o înțelegerea clară cu privire la cuantumul acestora.
În fapt, în baza asigurării RCA pârâta era protejată de pretențiile materiale ale persoanelor accidentate, dar acesta nu a invocat o poliță RCA și nu a chemat în garanție asigurătorul.
Pe de altă parte reclamanții au resimțit un disconfort fizic la care s-a adăugat și cel moral atunci când reclamanta a refuzat să le acopere pretențiile materiale care susțin ei că au rezultat din acest accident.
Reclamantul P. C. S., în răspunsul la interogatoriu, recunoaște că a primit de la pârâtă suma de 10 lei și niște legume, arătând că ar fi vrut să primească măcar 1000 lei .
Reclamanta S. E., în răspunsul la interogatoriu, recunoaște că a primit de la pârâtă suma de 10 lei și niște legume, arătând că ar fi vrut să primească 500 lei .
Martora A. A. V. arată că probabil pârâta a plătit reclamantului P. C. S. suma de 200 lei.
Pârâta susține că le-a dat în total 400 lei reclamanților, în mai multe ocazii, pentru acoperirea costurilor medicale necesare în vederea cumpărării medicamentelor prescrise de medic, până într-o zi când a încetat să mai le dea bani deoarece a simțit că acest comportament nu va înceta, pretențiile reclamanților crescând de fiecare dată
Fapta ilicită a reclamantei constată în vătămarea corporală cauzată acestora, dar și determinarea acestora de a nu formula plângere penală prin promisiuni de acoperire a cheltuielilor ocazionate de accident, fără a le indica acestora limita pe care o are în vedere și suma de bani dispusă să o plătească.
Pârâta a respectat promisiunea anterior împlinirii termenului de 2 luni pentru formularea plângerii penale, din declarația martorei A. A. VILOLETA rezultând că P. C. S. pleca mulțumit de la magazin de fiecare dată când venea să ceară bani de medicamente.
În ceea ce privește existența și cuantumul cert al prejudiciului încercat de reclamanți instanța apreciază că aceștia au suferit un prejudiciu ce poate fi acoperit prin plata unor daune morale.
Instanța va reține apărările pârâtei pentru acordarea daunelor morale în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamanți, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamanților, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a acestora.
Prejudiciul moral este acela care nu se exprimă printr-o pierdere în bani, întrucât aduce atingere unui drept extrapatrimonial și nu patrimoniului. Prejudiciul moral a vizat atingerea adusă intereselor persoanelor, concretizate în suferințe psihice și fizice resimțite de victimă și tulburările psihologice încercate de acesta.
Compensația bănească poate avea ca scop readucerea victimei în situația anterioară sau poate avea un titlu de pedeapsă pentru comportamentul ofensator, acesta din urmă putând tinde la o despăgubire reală pentru prejudiciul cauzat sau doar o compensare nominală, atunci când întinderea despăgubirii nu poate fi cert stabilită, acesta având scopul de a indica faptul că un drept a fost încălcat.
În cadrul răspunderii civile nepatrimoniale, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele însele a fi evaluate în bani, adesea dificil de perceput, ceea ce face dificilă și repararea lor.
În consecință, instanța a avut în vedere că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, dar să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor, sumele de bani acordate să poată fi calificate drept despăgubiri.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a influențat evoluția practicii judecătorești în sistemul de drept românesc după cum urmează: în cazurile relativ minore Curtea a statuat că hotărârea de constatare judiciară a violării unui drept al omului constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru prejudiciul moral încercat de către cel vătămat; în celelalte cazuri fixarea reparației, indemnizarea daunelor, se face cu luarea în considerare a gravității violării, accentul fiind pus pe importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei.
În consecință, instanța a acordat suma solicitată de reclamanți de 12.000 lei fiecare, cu titlul de daune morale reclamanților, apreciind că suma acordată reprezintă o compensație morală echitabilă, suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți, față de faptul că starea de sănătate la o vârstă înaintată are pentru persoanele în vârstă o valoare foarte ridicată.
Chiar dacă nu se poate reține o legătură de cauzalitate directă cu bolile calificate endogene instanța apreciază că supunerea la analize în mod repetat, suportarea durerilor cauzate de traumatism, disconfortul cauzat de prezentarea la medic pentru verificarea tuturor simptomelor ce puteau sau nu să fie cauzate și obținerea rețetelor, punerea reclamanților în situația de a se prezenta la magazinul pârâtei și a solicita bani pentru rețetele eliberate de medic a creat acestora un prejudiciu moral pentru care se justifică acordarea sumelor solicitate.
Între fapta ilicită și prejudiciu a existat o legătură directă de cauzalitate, prin modalitatea în care pârâta a acționat a creat așteptări reclamanților pe care le-a apreciat ca nerealiste de îndată ce termenul în care aceștia puteau depune plângere penală a expirat.
Sub aspectul vinovăției celui care a produs accidentul, instanța a reținut faptul că pârâta a comis accidentul ca urmare a neasigurării corespunzătoare, iar reclamanții, persoane în vârstă, stând de vorbă pe trotuar nu aveau cum să prevină accidentul. Pârâta recunoaște de altfel în întâmpinare că a presupus că cei doi reclamanți s-au mutat din locul unde se aflau și a efectuat manevra de mers înapoi fără a se mai asigura apreciind că dacă claxonează cei doi reclamanți sunt obligați să se mute și să permită mașinii să se deplaseze pe trotuar.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse instanța a apreciat că cererea reclamanților este întemeiată și a fost admisă.
Reținând culpa procesuală a pârâtei, în baza art. 274 C.proc..civ, instanța a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanți și justificate în cuantum de 500 de lei fiecare, reprezentând onorariu avocat achitat de aceștia în cauză
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. A. G., solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului a arătat că potrivit dispozițiilor art.54 al.2 din Legea_, acțiunea persoanelor păgubite se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, astfel că trebuia obligat în mod direct asigurătorul la plata acestor sume.
Relativ la excepția de netimbrare a acțiunii, ce a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 11.05.2012, s-a arătat că în mod greșit s-a dispus în acest sens, întrucât dispozițiile art.15 lit.o din Legea 146/1997 sunt aplicabile doar dacă s-a pus în mișcare o acțiune penală pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor pârâte printr-un act de inculpare în condițiile legii.
Întrucât în speță această condiție nu era îndeplinită, reclamanții datorează taxă judiciară de timbru, cu consecința, dat fiind faptul neplății acestora, a anulării ca netimbrată a cererii.
Pe fond s-a arătat de asemenea că a acoperit cheltuielilor reclamanților timp de 60 zile, în condițiile în care leziunile au necesitat 12-15 zile de îngrijiri medicale. Din fișa UPU rezultă că celelalte afecțiuni sunt boli endogene datorate vârstei, fără legătură cu accidentul din 20.05.2011.
În drept au fost invocate prevederile art.304 al.5, 9, art.3041, art.312 al.3 și 5 C.pr.civ.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea acestuia.
S-a arătat că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, astfel că reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual. De asemenea, acțiunea a fost formulată în temeiul dispozițiilor art.998-999 C.civ. ce reprezintă materia cadru a răspunderii civile delictuale.
Recurenta pârâtă avea la îndemână cererea de chemare în garanție a asigurătorului, prevăzută de art.60-63 C.pr.civ., cerere pe care nu a formulat-o. S-a mai arătat că nu se cunoștea la momentul promovării acțiunii dacă pârâta are asigurare RCA și care este asigurătorul.
Raportat la celelalte motive de recurs, s-a arătat că recurenta nu are interes să invoce netimbrarea cererii introductive, întrucât ar fi suportat și aceste cheltuieli și de asemenea ar trebuie să timbreze și recursul.
Pe fond s-a arătat că nu poate fi vorba despre o îmbogățire fără justă cauză prin plata despăgubirilor, întrucât cauza prejudiciului moral o constituie delictul săvârșit de reclamantă.
În drept au fost invocate prevederile art.308 al.2 raportat la art.115-118 C.pr.civ.
În faza recursului a fost administrată proba cu înscrisuri noi.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul constată că recursul este fondat.
Astfel, analizând cu prioritate motivul de recurs de ordin procedural privind greșita apreciere a instanței de fond cu privire la scutirea acțiunii de plata taxei judiciare de timbru, instanța constată că la termenul de judecată din 11.05.2012, instanța a respins excepția netimbrării acțiunii, stabilind că acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru, în conformitate cu prevederile art.15 lit. o din Legea_, întrucât pretențiile derivă dintr-o cauză penală.
Obiectul cererii de recurs îl constituie hotărârile primei instanțe, inclusiv încheierile premergătoare, în măsura în care sunt atacate, motivele de recurs urmărind modificarea hotărârii sau casarea acesteia. Or, în speță, atacarea dispoziției instanței de respingere a excepției netimbrării acțiunii nu are nicio înrâurire asupra soluției ce vizează fondul cauzei, fiind un aspect de ordin fiscal ce nu se subsumează motivelor ce pot fi invocate prin calea de atac.
De asemenea, nu se poate reține nici susținerea din cererea de recurs privind anularea acțiunii ca netimbrată, această măsură putând fi dispusă doar dacă părții i se pune în vedere obligația achitării acestei sume, or în faza recursului nu se poate cita partea cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru pentru fond decât sub sancțiunea dării în debit, și nu sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată.
Achitarea taxei judiciare de timbru apare ca fiind o chestiune de ordin fiscal, fără influență asupra fondului cauzei, motiv pentru care, a în faza recursului, acest motiv nu poate fi analizat. În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 C.pr.civ., instanța va respinge recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 11.05.2012.
Referitor la motivul întemeiat pe dispozițiile art.54 din Legea 136/1995, se constată că, potrivit acestui text legal, în vigoare la data producerii accidentului, 20.05.2011, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
Textul instituie astfel obligația, pentru persoana victimă a unui accident de circulație, să cheme în judecată direct asigurătorul RCA, și doar în situația în care despăgubirile stabilite depășesc limita până la care asigurătorul răspunde, conform contractului de asigurare sau dispozițiilor legale, se poate îndrepta împotriva autorului direct al prejudiciului.
Persoana păgubită prin accidentul rutier nu are un drept de opțiune între chemarea în judecată a asigurătorului RCA sau a persoanei vinovate de producerea accidentului, ipoteză ce nu este sprijinită de niciun text legal, în forma în vigoare la momentul producerii incidentului.
Art.54 din Legea nr. 136/1995 trimite la prevederile art.43, 49 din același act normativ, care prevăd o stabilire amiabilă a prejudiciului, respectiv în baza asigurării valabile la data producerii accidentului, fără a fi necesar acordul asiguratului, precum și în funcție de teritoriul statului unde s-a produs prejudiciul.
În ambele texte legale stabilirea despăgubirii se face de către asigurător, astfel că în mod logic se impune ca și pentru teza a doua a textului, atunci când stabilirea are loc prin hotărâre judecătorească, pretențiile să fie formulate de asemenea în contra asigurătorului RCA.
Textul legal, astfel cum este formulat, nu conduce la concluzia existenței unei opțiuni a persoanei păgubite între răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovate de producerea accidentului sau societatea de asigurări, ci, dimpotrivă, atestă indubitabil existența răspunderii asigurătorului în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații săi răspund față de terțele persoane păgubite prin accident.
Dispozițiile art.54 din Legea_ au fost modificate prin prevederile OUG 61/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, textul legal anterior permitea stabilirea despăgubirii prin hotărâre judecătorească, cu citarea obligatorie a asigurătorului.
Modificarea textului legal în forma în vigoare, ce elimină citarea în proces a asigurătorului, prevăzând expres că despăgubirile se stabilesc împotriva acestuia, impun formularea acțiunii doar în contradictoriu cu acesta.
Față de considerentele greșite, instanța constată, în temeiul textelor legale invocate, că motivul de recurs vizând neformularea acțiunii în contra asigurătorului este întemeiat, neimpunându-se analiza ultimului motiv de recurs ce vizează fondul pretențiilor, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1, 2, 3 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., instanța va admite recursul, va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă D. A. G. împotriva sentinței civile nr.3261/25.02.2013 pronunțate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., pe care o modifică, după cum urmează:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții P. S. și S. E. în contradictoriu cu pârâta D. A. G..
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă D. A. G. împotriva încheierii de ședință din data de 11.05.2012 pronunțate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. B. N. F. D. M.
GREFIER
L. P.
Red. M.B./15.12.2013
Tehnored. L.P./17.12.2013
Jud. Fond C. M./Judecătoria B.
2 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 463/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 895/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
