Contestaţie la executare. Decizia nr. 1535/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1535/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 1535/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1535/R

Ședința publică de la data de 09.12.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - D. M.

JUDECĂTOR - M. B.

JUDECĂTOR - N. F.

GREFIER - L. P.

Pe rolul tribunalului se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă S.C. P. I. S.R.L. prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 2354/29.05.2013 a Judecătoriei F., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A MUNICIPIULUI F., prin reprezentant legal, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că recurenta reclamantă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei și a unui timbru de 5 lei, obligație cu care a fost citată pentru acest termen de judecată conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 8 din dosar.

Tribunalul, pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, părțile nu au răspuns.

Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată căîn această dimineață, s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței-fax, o cerere de judecare a cauzei și în lipsa reprezentantului legal.

Tribunalul, față de împrejurarea că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită prin rezoluția de primire a cererii de recurs în sarcina sa, deși a fost citată cu această mențiune, invocă din oficiu excepția de netimbrare a cererii de recurs și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei F. sub nr. de mai sus, contestatoarea S.C. P. I. S.R.L. a chemat în judecată pe intimata Administrația Finanțelor P. F., solicitând anularea procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr.3854/19.02.2013 și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

P. sentința civilă nr. 2354/29.05.2013 a Judecătoriei F., instanța a respins contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. P. I. S.R.L., în contradictoriu cu intimata AFP. F..

A respins cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, la data de 17.07.2013, în termen legal, a formulat recurs motivat, recurenta reclamantă S.C. P. I. S.R.L. prin reprezentant legal, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 09.12.2013, Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului.

Cu privire la excepția netimbrării, invocată din oficiu, în ședința publică de la termenul din 09.12.2013, ce se impune a fi soluționată cu prioritate față de dispozitiile art. 326 raportat la art. 137 C.pr.civ., Tribunalul constată:

P. rezoluția de primire a cererii de recurs (fila 5), s-a dispus în sarcina recurentei reclamante S.C. P. I. S.R.L., în baza art. 20 alin. 2 prima teză și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, să timbreze cererea cu 97 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 5 lei.

Tribunalul constată că, deși recurenta reclamantă S.C. P. I. S.R.L. a fost citată cu mențiunea timbrării cererii de recurs, la dosar fiind atașată în acest sens dovada de citare a acesteia cu mențiunea timbrării cererii (fila 8), aceasta nu a înțeles să se conformeze acestor dispoziții.

Analizând condițiile formale ale cererii de recurs, prin prisma dispozițiilor art. 112 C.pr.civ coroborat cu art. 20 alin. 2 prima teză și alin. 3, din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la primul termen de judecată se sancționează cu anularea cererii.

Totodată, Tribunalul constată că partea recurentă nu a formulat în condițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 vreo cerere de reexaminare împotriva cuantumul taxei de timbru, astfel cum i-a fost comunicat, după cum nu a formulat nici în conditiile O.U.G. nr.51/2008 vreo cerere de ajutor public judiciar relativ la taxa de timbru datorată pentru cererea de reexaminare.

Față de cele ce preced și în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora acestea se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată, urmează ca Tribunalul să admită excepția de netimbrare a cererii de recurs și să dispună anularea acesteia ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția netimbrării recursului.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta contestatoare S.C. P. I. S.R.L. L. împotriva sentinței civile nr.2354/29.05.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. M. M. B. N. F.

GREFIER

L. P.

Red. Jud. B.M./10.12.2013

Tehnored.L.P./11.12.2013

Jud. fond A. D./Judecătoria F.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1535/2013. Tribunalul BRAŞOV