Succesiune. Decizia nr. 230/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 230/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 230/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 230/2014
Ședința publică de la 13 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător N. F.
Grefier E. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelanta reclamantă B. M., în contradictoriu cu intimații pârâți C. G. M., P. M. și C. E., împotriva sentinței civile nr. 390/25.01.2013, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care: cauzei după care:
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 25.04.2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru 05.05.2014 și apoi pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată că:
Prin Sentința civilă nr. 390, pronunțată la data de 25.01.2013, Judecătoria Făgăras a hotărât următoarele:
A admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, invocată de către pârâți prin întâmpinare.
A admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de către pârâți prin întâmpinare.
A respins acțiunea formulată de către reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâții C. G. M., P. M. și C. E..
A respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
A respins cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria F. a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2011, cu nr._, reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâții C. G. M., P. M., a solicitat instanței să constate următoarele:
- calitatea reclamantei de moștenitor legal la moștenirea legală a defunctului C. I.;
- să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor aflate în masa de împărțit a defunctului C. I. și atribuirea acestora către copărtași, în funcție de cotele succesorale legale, respective câte ½ din masa succesorală;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 06.03.1999, a decedat tatăl său C. I. cu ultimul domiciliu în com. V., ..
Astfel, data deschiderii moștenirii este data de 06.03.1999, iar locul deschiderii succesiunii este com. V., ..
În calitate de moștenitori legali, au rămas reclamanta B. M. - fiică și C. I. (junior) - fiu. Fiul defunctului, respectiv C. I. (junior) a decedat în anul 2009, lăsând doi copii, respectiv C. G. M. și P. M..
Masa succesorală a defunctului este formată din imobilul situat în com. V., .. adm. 123, jud. B., înscris în CF 1003 V. (CF vechi 1211 Voivodenii M.), compus din casă și curte pe un teren în suprafață de 2806 mp, conform adeverinței eliberate de comisia comunală de fond funciar.
Apreciază valoarea imobilului la suma de 50.000 euro.
Reclamanta mai arată că la data de 06.03.1999, așa cum rezultă din certificatul de deces, a decedat tatăl reclamantei, C. I. și potrivit art. 651 cod civil aceasta este și data deschiderii succesiunii după acesta.
Reclamanta precizează că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a veni la moștenirea defunctului având capacitate succesorală, fiind în viață la data deschiderii moștenirii, și vocație succesorală atât legală cât și concretă întrucât în calitate de fiică a defunctului se încadrează în clasa I de moștenitori, gradul I de rudenie.
Întrucât la moștenirea defunctului este chemat în nume propriu un descendent de gradul întâi și doi descendenți de grad subsecvent cota - parte de moștenire ce se cuvine acestora se stabilește în mod egal pe capete, respectiv ½ reclamantei și ½ nepoților de fiu.
Având în vedere că masa succesorală este formată din imobilul mai sus menționat și faptul că așa cum a arătat, fiecare copărtaș are o cotă - parte ideală și abstractă din masa succesorală, cât și faptul că partajul nu se poate realiza prin buna învoială, solicită să se facă aplic. art. 728 alin.1 Cod civil.
Întrucât imobilul ce formează obiectul masei partajabile nu poate fi împărțit în natură în mod comod, reclamanta este de acord cu atribuirea imobilului pârâților cu dreptul reclamantei la o sultă corespunzătoare (art. 67310 Cod pr. civ.) fie, în cazul în care, aceștia nu doresc atribuirea în natură, solicită vânzarea bunului.
Față de cele de mai sus solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept, se invocă dispozițiile art. 728 C.civ. și art.6731 Cod.pr.civ.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: copia cărții de identitate, certificat de naștere și căsătorie a reclamantei, certificat de deces al defunctului C. I., încheiere de îndrumare la proces, extras de CF, schița imobilului, certificat de deces al defunctului C. I. junior (filele 6-14).
La termenul de judecată din data de 26.01.2012, pârâtul C. G. M. a depus la dosar întâmpinare, solicitând instanței următoarele:
- respingerea cererii formulate de reclamantă ca neîntemeiată;
- cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul invocă excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală.
În conformitate cu prev. art. 700 alin.1 Cod civil „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii”.
Data deschiderii succesiunii coincide cu data decesului celui care lasă moștenirea. Având în vedere că bunicul pârâtului, defunctul C. I., a decedat la data de 06.03.1999, data deschiderii succesiunii este 06.03.1999, moment de la care se calculează termenul de 6 luni privind exercitarea dreptului de opțiune succesorală.
Pârâtul mai arată că de la data decesului numitului C. I. și până în anul 2009, reclamanta nu s-a interesat în nici un fel de situația imobilului ce formează obiectul masei succesorale.
Mai mult reclamanta B. M. nu a efectuat nici un act de acceptare expresă sau tacită a moștenirii. Tatăl pârâtului C. I. jr., a fost singurul care a întreprins acte ce au semnificația unei acceptări tacite a succesiunii, (s-a ocupat de îngrijirea și administrarea imobilului, a plătit toate impozitele și taxele aferente).
Ulterior decesului tatălui său, pârâtul, împreună cu mama și sora, s-au ocupat în continuare de administrarea și plata impozitelor aferente imobilului.
Pentru ca reclamanta să poată culege moștenirea lăsată de pe urma defunctului C. I., decedat la data de 06.03.1999, nu este suficient ca aceasta să aibă capacitate arată prin cererea de chemare în judecată, ci este absolut necesar ca reclamanta să își exercite dreptul de opțiune succesorală, în sensul acceptării exprese sau tacite a succesiunii defunctului, înăuntrul termenului prevăzut de art. 700 al.1 Cod civil, de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.
Având în vedere că reclamanta nu a efectuat nici un act de acceptare expresă sau tacită a moștenirii, neexercitându-și dreptul de opțiune succesorală în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii (06.03.1999), dreptul acesteia de a accepta moștenirea s-a stins și, o dată cu acest drept, s-a stins, cu efect retroactiv și titlul său de moștenitoare, B. M. devenind străină de moștenire.
Termenul de exercitare a dreptului de opțiune succesorală este un termen de prescripție, care dacă nu a fost exercitat, stinge dreptul la acțiune în sens material. Stingerea prin prescripție a dreptului de opțiune succesorală atrage, invitabil, stingerea chiar a vocației succesorale.
Față de cele de mai sus, solicită admiterea excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală.
Pârâtul mai invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Ca o consecință a stingerii prin prescripție a dreptului de opțiune succesorală a reclamantei B. M. și implicit a titlului său de moștenitoare și a vocației succesorale, reclamanta nu are nici o calitate pentru a formula prezenta acțiune.
Față de acest aspect solicită admiterea excepției lipsei calității procesual active a reclamantei.
Pe fondul cauzei, pârâtul arată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta solicită constatarea calității sale de moștenitor legal la moștenirea legală a defunctului C. I., ieșirea din indiviziune asupra bunurilor aflate în masa succesorală, respectiv imobilul situat în com. V., .. adm. 123, jud. B., compus din casă și curte pe un teren în suprafață de 2806 mp și atribuirea bunurilor către copărtași, în funcție de cotele succesorale legale.
Pârâtul precizează că la data de 06.03.1999, a decedat bunicul său, numitul C. I.. La data deschiderii succesiunii aveau calitatea de moștenitori legali fiul defunctului - C. I. jr. (tatăl pârâtului) și fiica acestuia - B. M..
În conformitate cu dorința bunicilor pârâtului (C. I. - decedat la 06.03.1999 și C. E. decedată în anul 1998), casa și terenul în discuție au rămas tatălui său - C. I. jr., B. M. a primit o grădină de 5000 mp în intravilan situată în . și un teren arabil de 5500 mp situat la limita satului Voivodeni cu satul Pojorta.
Respectând dorința bunicilor, începând cu anul 1999, tatăl său, C. I. jr. s-a ocupat de îngrijirea și administrarea imobilului primit, plătind impozitele aferente. Toate aceste acte denotă, fără echivoc, acceptarea tacită de către C. I. jr. a succesiunii. Spre deosebire de acesta, reclamanta nu s-a interesat, până în anul 2009 în nici un fel de situația imobilului și nu a făcut nici un act de acceptare expresă sau tacită a moștenirii.
La data de 03.06.2009, C. I. jr. a decedat. În calitate de moștenitori legali rămânând C. E. - soție supraviețuitoare, P. M. I. – fiică și pârâtul – fiu.
Din anul 1999 și până în 2009, reclamanta nu a respectat situația convenită de bunici cu privire la atribuirea imobilelor. În ceea ce privește imobilul ce formează obiectul prezentei cauze, tatăl pârâtului C. I. jr. a fost singurul care a întreprins acte ce au semnificația unei acceptări tacite a succesiunii (s-a ocupat de îngrijirea și administrarea imobilului, a plătit toate impozitele și taxele aferente). Ulterior decesului tatălui său, pârâtul, împreună cu mama și sora s-au ocupat în continuare de administrarea și plata impozitelor aferente imobilului în discuție.
Având în vedere faptul că reclamanta B. M. nu a efectuat în termenul de prescripție al opțiunii succesorale nici un act de acceptare expresă sau tacită a succesiunii, că dreptul reclamantei de a accepta moștenirea s-a stins și o dată cu acest drept s-a stins cu efect retroactiv și titlul său de moștenitoare, reclamanta devenind străină de moștenire.
Prin cererea de chemare în judecată, pe lângă constatarea calității de moștenitor legal, reclamanta solicită ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în .. 123, jud. B. și atribuirea acestuia către copărtaș, în funcție de cotele succesorale legale.
Reclamanta solicită atribuirea unei cote de ½ iar cealaltă cotă de ½ să fie atribuită pârâților.
Pârâtul mai arată că în urma decesului tatălui său la 03.06.2009, au rămas în calitate de moștenitori legali C. E. - soție supraviețuitoare, P. M. I. - fiică și pârâtul - fiu. Reclamanta prin cererea formulată nu a introdus în cauză toți moștenitorii legali, făcând referire doar la pârât și sora sa.
Întrucât reclamanta a pierdut titlul său de moștenitoare la succesiunea defunctului C. I., prin neacceptarea succesiunii în termenul prevăzut de lege, singurii moștenitori legali care au dreptul să culeagă această moștenire sunt C. E., P. M. I. și pârâtul C. G. M..
Față de toate aceste aspecte solicită respingerea cererii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
La termenul din 01.03.2012, pârâtul C. G. M. a solicitat introducerea în cauză ca pârâtă și a mamei pârâtului, respectiv a soției supraviețuitoare a defunctului C. E., în calitate de moștenitor legal al defunctului C. I. jr., cerere care a fost pusă în discuție la termenul din data de 05.04.2012, reclamanta fiind de acord cu introducerea în cauză a numitei C. E., ca pârâtă, având în vedere obiectul cauzei, respectiv succesiune și partaj.
Pentru termenul din 3 mai 2012, reclamanta a depus încheierea notarială prev. de art. 109 al. 4 Cod procedură civilă, adeverința nr. 69/02.05.2012 eliberată de Camera Notarilor Publici B. Arhiva F., certificat eliberat de RENNOS, extras din registrul de deces al numitului C. I., copie CI a reclamantei B. M. și adeverința nr. 1623/2.05.2012 eliberată de Primăria . la persoanele cărora li s-a validat dreptul de proprietate (filele 62 - 67). Tot pentru același termen de judecată pârâtul a depus chitanțe privind plata impozitului, factură fiscală eliberată de Electrica SA, copie certificat de deces a defunctului C. I., certificat de moștenitor nr. 50/7.09.2009.
La termenul din data de 20.09.2012, s-a administrat proba cu interogatoriul reclamantei și a pârâților C. G. M. și C. E. și au fost audiați martorii L. I., M. G. și T. G., iar la termenul din data de au fost audiați martorii A. E. și A. V. D..
Analizând materialul probator administrat în cauză Judecătoria F. a reținut următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv actele de stare civilă, sesizarea privind deschiderea procedurii succesorale și încheierea privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici, rezultă că numitul C. I., născut la data de 04.12.1921, a decedat la data de 06.03.1999, la data decesului defunctul având doi descendenți în viață, respectiv pe reclamanta B. M. și pe tatăl pârâților C. G. M. și P. M., numitul C. I. - junior.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta B. M., (născută C.), este fiica defunctului C. I., iar tatăl pârâților, numitul C. I. - junior, născut la data de 23.01.1947, fiul al defunctului C. I., a decedat la data de 04.06.2009, la data decesului fiind căsătorit cu pârâta C. E. și având doi copii, respectiv pe pârâții C. G. M. și P. M..
Potrivit extrasului de carte funciară aflat la filele 11- 12 din dosar, proprietar tabular al imobilului înscris în CF nr._ V., nr. top. 77, 79, identic cu cel situat în ., ., compus din casă, curte în suprafață de 2806 mp., este numitul C. I. I. I., înscriere efectuată în anul 1951.
Instanța reține că prin prezenta acțiune, reclamanta solicită ca instanța să constate calitatea sa de moștenitor legal al defunctului C. I. - senior, și în consecință să se dispună ieșirea din indiviziune, indicând ca făcând parte din masa succesorală imobilul înscris în CF nr._ V., nr. top. 77, 79, identic cu cel situat în ., ..
În conformitate cu dispozițiile art. 137 C.pr.civ., conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate de către pârâți prin întâmpinare, respectiv excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală pentru reclamantă și excepția lipsei calității sale procesuale active.
În drept, instanța reține că potrivit art. 689 C.civ., în vigoare la data deschiderii succesiunii defunctului C. I. - senior, acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită.
Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu-l putea săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă, indirect dar neîndoielnic intenția sa de acceptare a succesiunii.
Din dispozițiile legale invocate, rezultă că pentru a fi în prezența unei acceptări tacite a succesiunii, se impun a fi îndeplinite două condiții, respectiv actul să nu poată fi făcut decât în calitate de moștenitor și actul îndeplinit să presupună neapărat intenția de a accepta. De asemenea, actele de acceptare tacită a succesiunii trebuie să fie săvârșite de succesibil în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală care este de 6 luni conform. art. 700 al. 1 Cod civil, potrivit cărora „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”.
Instanța reține, că în doctrină și practica judiciară s-a statuat că actele de conservare și cele asimilate lor, conform art. 690 C.civ., nu sunt acte de acceptare tacită dacă cel care le-a făcut nu a luat titlul sau calitatea de moștenitor, iar actele de administrare care nu au un caracter urgent și angajează viitorul, cum sunt actele de folosință a bunurilor succesorale, sunt socotite acte de acceptare pentru că succesibilul s-a comportat ca un proprietar și nu a putut săvârși aceste acte fără să fi voit să accepte moștenirea. De asemenea, orice act de dispoziție, indiferent de valoare bunului constituie o acceptare tacită.
Practica judecătorească a statuat că reprezintă de asemenea, acte de acceptare tacită a moștenirii: achitarea taxelor succesorale, plata impozitelor asupra masei succesorale, fapta succesibilului de a construi, după deschiderea succesiunii, dar în termenul legal de opțiune, pe terenul defunctului, ș.a.
Având în vedere cele expuse mai sus și raportat la probatoriul administrat, instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada faptului că ar fi acceptat succesiunea defunctului C. I. - senior, nici expres și nici tacit.
În acest sens, instanța respinge susținerile reclamantei relativ la faptul că folosința unor terenuri în suprafață de aproximativ un ha, din totalul suprafeței reconstituite în proprietate numiților C. I. și C. E., (defunctului și soției acestuia), conform anexei 2A de la fila 54, ar reprezenta un act de acceptare tacită a succesiunii, pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanța reține faptul că terenul și grădina de la marginea satului privitor la care reclamanta invocă efectuarea unor acte de acceptare tacită a succesiunii nu fac parte din masa succesorală.
În al doilea rând, cu privire la grădina pe care reclamanta susține că o folosește după decesul tatălui ei, instanța reține că pârâții nu contestă faptul că reclamantei i-ar fi lăsat defunctul o grădină, însă o folosea din timpul vieții, fiind un fel de donație, (răspuns la interogatoriu pârâta C. E. - fila 111), martorul T. G. declarând cu privire la acest aspect că i-a spus defunctul că grădina i-o dă fiicei, ca moștenire. Același martor a declarat însă că nu știe dacă reclamanta a folosit-o efectiv în timpul vieții tatălui ei, aceasta având domiciliul la Sibiu, martorul precizând că nici el nu locuia permanent în acea perioadă la Voivodeni, deoarece era angajat la B..
Din declarația martorului propus de către reclamantă, L. I. - fila 117, localnic din Voivodeni, rezultă însă că grădina de la marginea satului era folosită de către reclamantă chiar înainte de decesul numitului C. I. - senior, martorul declarând că grădina respectivă i-a fost dată lui în folosință, de către reclamantă.
Privitor la terenul agricol, din declarațiile martorilor și restul probatoriului, nu rezultă cu certitudine că reclamanta a folosit teren din cel reconstituit tatălui său în proprietate, după decesul acestuia.
De asemenea, din înscrisurile de la filele 68 - 75, respectiv chitanțe de plată a impozitului aferent imobilului din Voivodeni, nr. 123, rezultă că ulterior decesului defunctului C. I. - senior, taxele aferente imobilului din Voivodeni, nr. 123 au fost achitate de către C. I. junior - (chitanță 09.11.2001 - fila 75), iar după decesul lui C. I. - junior, de către soția acestuia, pârâta C. E., pe chitanțe existând mențiunea expresă ,,C. I. - prin C. E.”, fapt de altfel necontestat de către reclamantă.
Se constată, din aceste chitanțe depuse la dosar, că s-a plătit impozit nu numai pentru imobilul construcție din Voivodeni, nr. 123, ci și pentru terenul intravilan și extravilan, deducându-se astfel că cei care achitau în întregime cheltuielile aferente imobilului construcție și teren intravilan și extravilan erau pârâții, și nu reclamanta, aceasta nefăcând dovada faptului că ar fi contribuit și ea, cu anumite sume de bani, la plata acestor impozite de către pârâți.
Din probatoriul administrat, nu rezultă nici că după decesul tatălui, reclamanta ar fi efectuat acte de folosință în legătură cu bunul care face parte din masa succesorală, respectiv imobilul din Voivodeni, nr. 123, acte din care să rezulte cu certitudine că s-ar fi comportat ca un adevărat proprietar.
Astfel, martorii audiați care au avut o anumită perioadă de timp cheia imobilului după decesul defunctului C. I. - senior, au declarat că au primit cheile și i le-au înapoiat lui C. I. - junior, la cererea acestuia, (L. I., A. E. și A. D.), martorii A. E. și A. D., care au avut grijă de animale imediat după decesul lui C. I. - senior, declarând de asemenea, că tot C. I. - junior a fost cel care a vândut animalele ce au aparținut defunctului, moment după care numitul C. I. - junior le-a cerut să-i înapoieze cheile.
În acest sens, martorul L. I. a declarat că a primit cheile de la imobil de la C. I. - junior pentru a depozita în interesul său propriu furaje, în schimb având obligația de a îngriji de imobil, acesta nemaiavând permisiunea de a folosi respectivele anexe ale imobilului după decesul lui C. I. - junior, întrucât pârâtul C. G. M., i-ar fi interzis accesul în imobil.
De asemenea, din probatoriul administrat nu rezultă faptul că reclamanta i-ar fi plătit pe cei care au avut grijă de respectivul imobil după decesul tatălui său, efectuarea unor acte de binefacere neechivalând cu retribuirea acestora, cu atât mai mult cu cât reclamanta venea și înainte de decesul tatălui la casa părintească, iar cei care s-au ocupat de imobil îi erau cunoscuți.
Instanța apreciază că nu prezintă relevanță pentru acceptarea moștenirii faptul că pârâta mai venea la respectivul imobil în perioada ulterioară decesului tatălui ei, sau că cei doi frați s-ar fi sfătuit cu privire la persoana care să aibă grijă de imobil după decesul tatălui lor, nici că reclamanta ar îngriji mormântul defunctului, întrucât asemenea acte sunt normale având în vedere relația părinți - copii, și faptul că imobilul din Voivodeni, nr. 123 era casa părintească a reclamantei, pe care o vizita și înainte de decesul tatălui.
De asemenea, din declarația martorului M. G., rezultă că defunctul C. I. - junior a fost cel care a făcut anumite intervenții la imobil, respectiv reparații zidărie, schimbat țigla, înainte de nunta fiicei acestuia, respectiv a pârâtei P. M..
Același martor a declarat că tot fiul C. I. - junior a fost cel care s-ar fi ocupat de cheltuielile de înmormântare, aspect pe care le cunoaște de la pârâți, iar martorul L. I. a declarat în acest sens, că din discuțiile cu reclamanta a fi aflat că aceasta ar fi suportat mai mult respectivele cheltuieli, întrucât C. I. - junior ar fi rămas fără servici, aspecte care de altfel nu sunt relevante față de aspectul analizat, în speță acceptarea tacită a succesiunii de către reclamantă.
De asemenea, nerelevant este din acest punct de vedere și faptul că numitul C. I. - junior ar fi fost spitalizat în perioada 22.07.- 17.08.1999, nerezultând că în acel interval de timp reclamanta ar fi săvârșit, în lipsa fratelui, acte din care să rezulte acceptarea tacită a succesiunii.
De altfel, reclamanta prin răspunsul la interogatoriu, recunoaște faptul că a ridicat pretenții cu privire la moștenire numai după trecerea unui termen de 12 ani, motivând că acest lucru s-a datorat comportamentului familiei fratelui său față de acesta.
Pentru toate aceste considerente, art. 700 C.civ., în vigoare la data deschiderii succesiunii defunctului C. I. - senior, instanța a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, invocată de către pârâți prin întâmpinare.
Relativ la excepția lipsei calității procesuale active pentru petitul privind ieșirea din indiviziune, instanța reține că una dintre condițiile ce trebuie să fie îndeplinite pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală, ce constituie titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte, calitatea procesuală activă presupunând existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.
Întrucât conform art. 728 C.civ., numai un coerede poate să ceară împărțeala succesiunii, reclamanta neavând această calitate deoarece nu a acceptat în termen succesiunea, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de către pârâți prin întâmpinare, și în consecință să respingă acțiunea reclamantei.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., față de soluția de respingere a cererii, va respinge și cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinită condiția culpei procesuale a acestora.
În lipsa înscrisurilor doveditoare ale cheltuielilor de judecată, a respins și cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. MRIA, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței apelate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În expunerea de motive apelanta a arătat următoarele:
Instanța de fond a apreciat în mod eronat probatoriul administrat in cauza, a stabilit greșit situația de fapt si pe cale de consecința a admis neîntemeiat excepția prescripției dreptului de opțiune succesorala.
În opinia sa, în raport de prevederile art. 1169 C.civ. care consacra regula potrivit careia: „cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească” si, in raport de poziția unitara a doctrinei, care recunoaște ca faptele negative determinate pot si trebuie sa fie dovedite de cel care își întemeiază pretenția pe asemenea fapte, dovada faptului că ea nu a făcut acte de acceptare tacita incumba paraților, or aceștia nu au făcut o asemenea probă.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat o contribuție comună a moștenitorilor la administrarea averii defunctului, însă instanța de fond a înlăturat, în mod eronat, toate probele favorabile subsemnatei. Cu alte cuvinte toate probele administrate în dosarul de fond au fost interpretate in defavoarea sa deși, sarcina probei incumba pârâților.
Astfel, instanța de fond a reținut, în mod neîntemeiat, că folosința terenului agricol in suprafața de 1 ha, care face parte din suprafața de 6,18 ha menționata in registrul agricol pe numele defunctului C. I. senior, nu reprezintă un act de acceptare tacita a moștenirii.
Deși exploatarea terenului în discuție a fost dovedita și mai mult decât atât necontestată de pârâți, instanța a reținut practic ca:
- actele de acceptare tacita efectuate in legătură cu acest teren nu pot înlătura excepția prescripției dreptului de opțiune succesorala întrucât nu au fost făcute în legătură cu bunuri din masa succesorala;
- actele de folosința efectuate in legătura cu acest teren nu pot înlătura excepția prescripției dreptului de opțiune succesorala întrucât nu au fost făcute în vederea acceptării moștenirii ci, in calitate de donatar, subsemnata folosind terenul încă din timpul vieții tatălui sau;
Învederează instanței că actele de folosința a terenului în discuție sunt suficiente în vederea respingerii excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală, chiar dacă prin prezenta acțiune nu s-a solicitat partajarea terenului respectiv.
Așa cum a menționat și în cererea introductiva, ea a solicitat exclusiv partajarea imobilului situat în comuna V., .. adm. 123, jud. B. compus din casă si curte, întrucât doar cu privire la acest imobil este emis in prezent un titlu de proprietate pe numele defunctului.
Pe numele defunctului, conform registrului agricol, se mai afla si alte terenuri, în suprafața de 6,81 ha (care cuprind si gradina si terenul de la marginea satului) cu privire la care nu este emis pana in prezent un titlu de proprietate.
O cerere de ieșire din indiviziune asupra acestei suprafețe de teren ar fi fost respinsa ca prematur formulata întrucât conform Deciziei I.C.C.J., nr. 1/1997 din 30 iunie 1997 (RIL) „adeverința si procesul-verbal de punere in posesie nu constituie titlu de proprietate care sa poate fi examinat in cadrul soluționării unor acțiuni in revendicare sau in sistarea stării de indiviziune”.
După cum rezultă din copia din registrul agricol, aflata la fila 54 din dosarul de fond al cauzei, ea nu a omis să aducă la masa succesorala doar gradina pe care ea însăși o exploatează ci si celelalte terenuri extravilane aparținând defunctului care, după cum reiese din declarația martorului L. I. sunt arendate si de către fam. C.. („după decesul tatălui si C. I. jr. si B. M. au avut pământ dat în arenda”)
Chiar dacă acest teren nu poate fi partajat în acest moment datorită RIL - ului menționat mai sus totuși ea îl consideră ca făcând parte din moștenire, adeverința de proprietate înlocuind provizoriu titlul de proprietate și atestând dreptul de proprietate al titularului ei până la emiterea titlului, putând fi opusa oricui, mai puțin celui ce ar prezenta un titlu sau o alta adeverință vizând același teren.
Cu alte cuvinte, din moment ce în zonă fiecare proprietar a solicitat suprafața agricolă cu care a fost înscris în C.A.P., din moment ce fiecare proprietar fost înscris în registrul agricol cu suma solicitată și suma admisă la restituire, din moment ce fiecare proprietar a participat la măsurătorile comisiei de fond funciar si și-a revendicat terenurile, din moment ce nu exista contestații, exista o puternica prezumție că pe baza adeverinței emise în baza Legii nr. 18/1999 se va emite titlul de proprietate.
În opinia sa, ceea ce interesează în materie de opțiune succesorală nu este actul de folosință/administrare în sine ci intenția de acceptare a moștenirii, manifestată de ea prin efectuarea lucrărilor agricole necesare. In consecința chiar dacă titlul de proprietate nu va fi emis, actele de folosința efectuate cu privire la acel teren valorează act de acceptare tacita.
În aceiași ordine de idei, masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se suprapune cu patrimoniul lui, adică cu totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale. Patrimoniul are un caracter unitar și indivizibil în sensul ca acceptarea la moștenire nu ar putea avea ca obiect numai o parte din moștenire. Folosința terenului in discuție reprezintă un act de acceptare a întregii moșteniri, ci nu doar a terenului respectiv.
Întrucât patrimoniul succesoral este indivizibil, în cazul pluralității de moștenitori el se transmite în această stare care subzistă până la efectuarea împărțelii (partajului). Bunul dedus judecății, privit ut singuli, face obiectul unei împărțeli și nicidecum nu poate fi confundat cu însăși masa succesorală!!!
Obiectul transmisiunii moștenirii este compus din totalitatea bunurilor și datoriilor unei persoane indiferent dacă la momentul dezbaterii succesiunii s-au adus la „masa succesorală” (termen folosit de această dată cu sens restrâns) toate sau numai o parte din bunurile rămase. Chiar și legea (nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale) face o precizare care tranșează și rezolvă această problemă: „notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorala, eliberând un certificat de moștenitor suplimentar.”
Așadar, actele de folosința efectuate asupra terenului în discuție, reprezintă acte de acceptare tacită a întregii moșteniri.
Instanța de fond a reținut, în mod neîntemeiat, ca actele de folosința efectuate în legătură cu acest teren nu pot înlătura excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală întrucât nu au fost făcute în vederea acceptării moștenirii ci, în calitate de donatar, subsemnata folosind terenul încă din timpul vieții tatălui sau.
În primul rând, așa cum a susținut și în cererea introductivă, în opinia sa, atâta timp cât nu exista un act încheiat în forma autentică, existența unui contract de donație este exclusa, orice discuție in acest sens fiind irelevanta. Daca totuși am merge pe o asemenea interpretare, ar însemna că celelalte terenuri in suprafața de 5,18 ha cat si curtea si casa care fac obiectul prezentului dosar ar fi donate pârâților. Or dacă ar interpreta astfel lucrurile, în lipsa unui contract autentic, ar însemna ca prezenta procedura nu îsi mai are rost, donațiile fiind valabile si mai mult decât atât dovedite prin „vorbe”;
În al doilea rând, din coroborarea probelor, nu rezulta că grădina exploatată de ea ar fi o donație primită în timpul vieții tatălui sau. Din declarațiile martorilor nu reiese că ar fi existat o înțelegere între frați sau între tatăl decedat și copii. Astfel, martorul L. I. afirma: „nu am cunoștință de existenta vreunei înțelegeri intre frați de averea familiei”; martorul M. G. afirma: „nu cunosc ce înțelegere a fost intre părinți si copii cu privire la imobil”, iar martorul Trambitas G. spune „legat de gradina si de casa, respectiv ca gradina o da fiicei si casa nepotului am aflat de la C. I. tatăl în timpul vieții acestuia cu mult timp înainte sa moara”. Din declarația martorului Trambițas G. reiese ca: „nu stiu dacă reclamanta le (terenurile) folosea efectiv in timpul vieții tatălui însă n-a putut pentru ca lucra la Sibiu” iar din declarația martorul M. G. rezultă că: „pana la momentul decesului acesta era un om activ, se ocupa de animale, cultiva pamantul”.
Așadar, dacă într-adevăr defunctul ar fi avut o astfel de dorința cu „mult timp înainte să moară” ar fi concretizat-o.
Instanța a reținut în motivare depoziția martorului Trambițas G. care a declarat că defunctul i-a spus ca grădina i-o dă fiicei, ca moștenire. Așadar, dacă defunctul ar fi avut o asemenea intenție ar fi întocmit un testament, lucru nerealizat. Același martor a declarat ca nu știe dacă reclamanta a folosit gradina efectiv în timpul vieții tatălui ei, aceasta având domiciliul la Sibiu, martorul precizând că nici el nu locuia permanent în acea perioada la Voievodeni, deoarece era angajat la B..
Așadar, atâta timp cat probele administrate cu privire la acest aspect nu au arătat cu certitudine existenta unei asemenea convenții si atâta timp cat sarcina probei incumba paraților, în opinia sa, instanța în mod greșit a procedat la interpretarea probelor în defavoarea subscrisei.
Nu în ultimul rând, chiar existenta unei asemenea înțelegeri anterioare decesului, nu este de natura a admite excepția prescripției dreptului de opțiune succesorala. Practica judecătorească a stabilit ca „împrejurarea că o persoană a stăpânit bunuri pe care le-a primit ca zestre de la părinți în timpul vieții lor nu are nici o relevantă în ceea ce privește acceptarea succesiunii părintelui, deoarece acceptarea este, prin definiție, un act de opțiune succesorală posterior deschiderii succesiunii. De altfel, chiar legea se exprimă în acest sens când arată că prescripția dreptului de a accepta începe să curgă de la deschiderea succesiunii.”
Instanța de fond a reținut în mod greșit că „din probatoriul administrat, nu rezultă nici că după decesul tatălui, reclamanta ar fi efectuat acte de folosința în legătură cu bunul care face parte din masa succesorală (...) acte din care să rezulte cu certitudine că s-ar fi comportat ca un adevărat proprietar”.
În primul rând, se întrebă retoric, cum este posibil ca instanța să interpreteze probele lipsite de certitudine în defavoarea sa, în condițiile în care sarcina probei incumba paraților?
În al doilea rând, instanța a procedat la o interpretare greșită a probelor. Din declarațiile martorilor rezultă că subsemnata împreună cu fratele ei au împuternicit familia A. să se ocupe de animalele defunctului pană la momentul în care acestea au fost înstrăinate. De asemenea, cei doi frați au împuternicit pe numitul L. I. sa efectueze anumite fapte materiale, de exemplu: depozitarea de materiale în curtea casei, curățarea viței de vie, întreținerea curții, repararea acoperișului etc.
În mod nejustificat spun ei, s-a insistat asupra persoanei care a predat efectiv cheia imobilului numitului L. I. si familiei A.. Atâta timp cat relațiile dintre frați erau bune, de colaborare (aspect recunoscut de parata C. E. prin răspunsul la întrebarea nr. l si 2 din interogatoriu si de către toți martorii audiați) este lipsită de importanță cine a predat, remis efectiv cheia în mâinile martorilor L. I. si A. E.. Din declarația martorului L. I. rezultă clar ca: „cheia de la curte i-a dat-o C. I.. A existat o înțelegere între B. M. si C. I. jr, am fost si eu de fata ca sa-mi dea cheia de la curte, eu sa am grija de imobil si sa pot sa depozitez materiale in curtea respectiva". Același lucru este susținut si de martora A. E..
Este insuficient sa spunem că cei doi frați s-au "sfătuit" cu privire la persoana care sa aibă grijă de imobil atâta timp cat ea a intervenit activ (a fost de fata la predarea cheilor, s-a interesat de starea imobilului, în semn de mulțumire a remunerat persoana care se îngrijea de imobil etc.).
Mai mult decât atât chiar si simpla înțelegere intervenită între cei doi frați referitoare la administrarea bunurilor ramase de pe urma defunctului de unul dintre frați sau de o terța persoana reprezintă un act de acceptare tacita a moștenirii. Jurisprudența este in acest sens, respectiv o asemenea înțelegere „poate echivala cu o acceptare tacită, deoarece privește situația viitoare a bunurilor si nu are caracterul unei măsuri provizorii, care potrivit ar. 690 C. civ. nu ar reprezenta un act de primire a succesiunii, în plus, o atare convenție ar avea si semnificația unui act care nu s-ar fi putut încheia decât în condițiile în care părțile si-au luat calitatea de moștenitor (Tribunalul Suprem, decizia nr.61/1972).
În opinia sa în acest sens ar trebui interpretată declarația martorului L. I., care spune în pag. 2 a declarației că "a existat o înțelegere între B. M. și C. I. jr., a fost și ea de față ca să-i dea cheile de la curte, ea să aibă grijă de imobilul tot în spiritul celor stabilite de Tribunalul Suprem ar fi trebuit să fie și reținerile instanței, care la pag. 6 paragraful 2 din hotărâre stabilește că „nu prezintă relevanță pentru acceptarea moștenirii faptul că [...] cei doi frați s-ar fi sfătuit cu privire la persoana care să aibă grijă de imobil după decesul tatălui lor”.
In ceea ce privește plata impozitului, în mod eronat instanța de fond insista pe existența unor chitanțe de plata a impozitului, depuse la dosarul cauzei de către pârâți, atâta timp cât ea nu a invocat prescripția dreptului lor de opțiune succesorală. Eventualele acte de acceptare a moștenirii făcute de pârâți nu înlătură actele lor de acceptare tacită. Învederează faptul că ea a contribuit la suportarea cheltuielilor gospodăriei, inclusiv la plata impozitului. În acest sens va administra probe suplimentare.
Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, situația financiara a fratelui său era precara, acesta beneficiind de sprijinul său la suportarea cheltuielilor aferente administrării/întreținerii gospodăriei.
Așadar, probatoriul administrat atestă preluarea de către apelantă a unor bunuri din patrimoniul defunctului și luarea unor decizii de administrare după decesul acestuia, iar discuțiile ce s-au purtat între comoștenitori cu aceste ocazii, relevă faptul că aceste acte au fost făcute în calitatea sa de moștenitor și că presupun intenția de acceptare a succesiunii.
Interpretarea instanței în sensul că nu rezultă acceptarea tacită a succesiunii și datorită faptului că „reclamanta prin răspunsul la interogatoriu, recunoaște faptul că a ridicat pretenții cu privire la moștenire numai după trecerea unui termen de 12 ani, motivând că acest lucru s-a datorat comportamentului familiei fratelui său față de aceasta” nu poate fi primită, întrucât acceptarea și deschiderea efectivă a procedurii succesorale - oglindită în ideea de „pretenții” sunt două lucruri total distincte.
După cum și practica instanțelor a stabilit, este lipsit de relevanță faptul că nu s-a solicitat deschiderea succesiunii față de ideea că apelanta a efectuat acte de administrare și pe cale de consecință că s-a comportat ca un adevărat proprietar față de imobile. Atât timp cat cei doi frați s-au înțeles asupra modului de administrare a averii defunctului, tergiversarea ieșirii din indiviziune nu are nici o înrâurire asupra actelor de acceptare tacită făcute de ea și asupra dezbaterii succesiunii în acest moment.
Atât timp cât frații s-au înțeles asupra modului de folosire a terenului agricol, ar putea vorbi de un partaj de folosința (din declarațiile martorilor rezultă că terenul agricol a fost folosit/arendat de ambii frați, ea exploatând gradina și terenul de la marginea satului, în suprafață de 1 ha). Jus utendi este o prerogativă a dreptului de proprietate dar, din punct de vedere practic, regula unanimității în exercitarea folosinței materiale a bunului, în sensul utilizării împreună și în același timp de către toți coproprietarii, ar duce la o imposibilitate obiectivă de folosință. Modul concret în care coproprietarii utilizează bunul nu presupune întotdeauna o înțelegere expresă între aceștia. Simpla îngăduință reciprocă poate fi suficientă pentru utilizarea totală sau parțială, a bunului de către unul sau altul dintre coproprietari.
Într-o decizie din practica judiciară s-a arătat că "fiecare coproprietar are dreptul de a folosi lucrul comun ca un adevărat proprietar, iar folosința nu trebuie să aducă atingere drepturilor egale și reciproce ale celorlalți coproprietari ci trebuie să se realizeze numai în scopul utilizării fondului căruia i-a fost afectat"
Curtea de Apel B., Secția civilă prin Decizia civilă nr. 790/R din 06.12.2005 s-a pronunțat foarte clar pe acest aspect: Din moment ce un moștenitor s-a comportat ca un proprietar există intenția de a accepta succesiunea. Partajul de folosință existent în cauză între moștenitori constituie un act de acceptare tacită, părțile comportându-se ca adevărați proprietari asupra loturilor de teren, fapt ce implică intenția de a accepta succesiunea lăsată de antecesorul lor.
Având în vedere cele mai sus expuse, rezultă că instanța nu a interpretat coroborat declarațiile martorilor, propriile susțineri ale părților și actele existente la dosar și în mod eronat a reținut faptul că ar fi întrunite condițiile excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală și pe cale de consecință, a lipsei calității procesuale active a numitei B. M..
În probațiune, apelanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba cu interogatoriul intimaților și proba testimonială.
În apel intimații C. G. M., C. E. și P. M., au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat cu consecința menținerii Sentinței civile nr. 390 din 25.01.2013, pronunțată de Judecătoria F. ca fiind legală și temeinică.
Cu cheltuieli de judecată.
În cuprinsul întâmpinării intimații au arătat următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 390 pronunțată la data de 25.01.2013, Judecătoria F. a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală invocată de către subsemnații și excepția lipsei calității procesuale active a apelantei, iar pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de către B. M..
Apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
În conformitate cu prevederile art. 700 alin. (1) Cod civil, „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni, socotit de la data deschiderii succesiunii.
Pentru ca apelanta să poată culege moștenirea lăsată de pe urma defunctului C. I., decedat la data de 06.03.1999, nu este suficient ca aceasta să aibă capacitate succesorală și vocație succesorală legală concretă la moștenirea lăsată de defunct, ci este absolut necesar ca aceasta să își exercite dreptul de opțiune succesorală, în sensul acceptării exprese sau tacite a succesiunii defunctului, înăuntrul termenului prevăzut de art. 700 alin. (1) Cod civil.
Raportat la probatoriul administrat în cauză, apreciază că în mod judicios instanța de fond a reținut că B. M. nu a făcut dovada faptului că ar fi acceptat succesiunea defunctului C. I., nici expres și nici tacit.
Astfel cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, după decesul lui C. I., au fost singurii care s-au ocupat de îngrijirea și administrarea imobilului în litigiu, plătind inclusiv impozitele aferente. Totodată, ei am efectuat și anumite intervenții la imobil, respectiv reparații zidărie, schimbat țigla etc.
De asemenea, analizând declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că, după decesul defunctului C. I., C. I. junior s-a ocupat de îngrijirea imobilului ce face parte din masa succesorală, a împuternicit familia A. pentru a avea grijă de animale și tot el a fost cel care a vândut animalele ce au aparținut defunctului.
Toate aceste acte denotă, fără echivoc, acceptarea tacită de către C. I. jr. a succesiunii. Spre deosebire de acesta, B. M. nu s-a interesat, până în anul 2009, în nici un fel de situația imobilului. De altfel, prin răspunsul la interogatoriu, B. M. a recunoscut faptul că a ridicat pretenții cu privire la moștenire, numai după trecerea celor 12 ani, motivând că acest lucru s-a datorat comportamentului familiei fratelui său față de aceasta.
Susținerile apelantei referitoare la faptul că ar fi întreprins acte de acceptare tacită a succesiunii prin faptul că s-a folosit de un teren de aproximativ 5500 mp situat la limita satului Voivodeni cu satul Pojorta și o grădină de 5000 mp, situată în . Fierăstrău, primite de la defunct în timpul vieții acestuia, sunt neîntemeiate.
Pentru a putea lua în considerare aceste afirmații, se impune cu necesitate ca B. M. să facă dovada că aceste imobile au aparținut, cu titlu de proprietate, defunctului C. I., în lipsa unei astfel de dovezi, folosința exercitată de apelantă asupra terenului și a grădinii în discuție nu este de natură a conduce la ideea efectuării unor acte de acceptare tacită a moștenirii, atât timp cât respectivele imobile nu fac parte din patrimoniul succesoral al defunctului.
Mai mult decât atât, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că din masa succesorală a defunctului face parte doar imobilul situat în corn. V., .. 123, compus din casă și curte pe un teren în suprafață de 2806 mp. Acest aspect a fost relatat inclusiv în fața notarului public la momentul încercării efectuării partajului succesoral (a se vedea în acest sens încheierea de îndrumare la proces din 18.10.2011 eliberată de Biroul Notarilor Publici Asociați "Themis").
Analizând întreg materialul probatoriu rezultă, fără echivoc, că B. M. nu a efectuat, în termenul de prescripție al opțiunii succesorale, nici un act de acceptare expresă sau tacită a moștenirii.
În acest context, apreciază că în mod judicios instanța de fond a reținut că dreptul apelantei de a accepta moștenirea s-a stins și, o dată cu acest drept, s-a stins, cu efect retroactiv activ, și titlul său de moștenitoare, B. M. devenind străină de moștenire. Așa cum s-a subliniat și în doctrina juridică de specialitate, stingerea prin prescripție a dreptului de opțiune atrage stingerea chiar a vocației succesorale.
În probațiune, intimații au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba cu interogatoriul apelantei și proba testimonială.
Relativ la probele solicitate a fi administrate în apel, în conformitate cu dispozițiile art. 167 și 292 alin. 1 C.pr.civ. instanța a încuviințat pentru apelantă proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul C. M., iar pentru intimați proba cu înscrisuri, restul probelor solicitate a fi administrate în apel fiind respinse.
Examinând sentința apelată în raport cu motivele de apel invocate de apelantă, apărările intimaților, actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente, instanța constată că cererea de apel este nefondată,având în vedere următoarele considerente:
Astfel după cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de apelanta - reclamantă, masa succesorală a defunctului C. I. senior a fost identificată ca reprezentând un singur imobil, respectiv cel situat în com. V., .. adm. 123, jud. B., înscris în CF 1003 V. (CF vechi 1211 Voivodeni M.), compus din casă și curte pe un teren în suprafață de 2806 mp.
Prin urmare, însăși apelanta - reclamanta a avut în vedere împrejurarea că din masa succesorală a defunctului nu mai fac parte și alte bunuri.
Susținerile apelanta - reclamanta, relativ la împrejurarea că din masa succesorală defunctului C. I. senior, mai fac parte și alte bunuri, respectiv imobile - terenuri, dar că acestea nu au fost menționate în cererea de chemare în judecată întrucât nu puteau forma obiectul împărțelii în lipsa unui titlu de proprietate - nu vor fi primite de către instanța de apel, deoarece chiar dacă acestea nu puteau fi partajate în lipsa unui titlu de proprietate, era imperios necesar ca apelanta - reclamantă să le identifice ca făcând parte din masa succesorală, deoarece stabilirea calității de moștenitor și a cotelor succesorale se determină prin raportare la întreg patrimoniul succesoral, chiar dacă împărțirea viza numai un anumit bun din patrimoniul succesoral al lui decujus.
Faptul că apelanta - reclamantă a avut în vedere că masa succesorală se limitează la un singur bun, respectiv cel a cărui împărțire a solicitat-o, denotă evident o recunoaștere a împrejurării că din punctul său de vedere, în masa succesorală nu au intrat și terenurile la care aceasta a făcut referire în cererea de apel.
Prin raportare la singurul bun din patrimoniul succesoral, imobilul la situat în com. V., .. adm. 123, jud. B., probele administrate în cauză nu confirmă susținerile apelantei reclamante cu privire la acceptarea voluntară tacită a moștenirii după defunctul C. I. senior, după cum corect a stabilit prima instanță.
Participarea apelantei - reclamante le predarea unor chei de către C. I. junior, antecesorul intimaților - pârâți, celor care urmau să se ocupe de întreținerea imobilului care face parte din masa succesorală, solicitarea de a se avea grijă de animalele din gospodărie sau existența unei pretinse înțelegeri între apelanta - reclamantă și autorul intimaților - pârâți, fără a se putea determina conținutul acele înțelegeri, nu reprezintă acte de acceptare voluntară tacită a moștenirii în sensul art. 689 teza III a din vechiul Cod civil, acesta reprezentând mai degrabă acte de îngrijire și administrare cu caracter provizoriu, iar în conformitate cu dispozițiile art. 690 din vechiul Cod civil, acestea nu intră în categoria actelor care dovedesc acceptarea tacită a moștenirii.
Plata impozitului pentru un imobil succesoral, poate constitui prin sine un act doveditor de acceptare voluntară tacită a moștenirii, acesta intrând în categoria actelor de folosință definitivă, însă apelanta - reclamantă nu a probat efectuarea unor astfel de acte în termenul legal de prescripție pentru opțiunea succesorală, prevăzut de art. 700 alin. 1 din vechiul Cod civil, din înscrisurile depuse la dosar rezultând faptul că plata impozitului pentru imobilul situat în com. V., .. adm. 123, jud. B., s-a realizat de către antecesorul intimaților pârâți, C. I. junior și de către succesoarea acestuia intimata - pârâtă C. E..
Afirmațiile martorului C. M., cu privire la remiterea unei sume de bani de către apelanta - pârâtă, către C. I. junior, în luna septembrie a anului 2000, nu pot fi reținute ca element doveditor al plății impozitului și implicit ca act de folosință efectuat de un succesibil, deoarece, în primul această remitere s-a realizat înafara termenului de 6 luni pentru opțiune succesorală, iar titlul transmiterii sumei de 100 lei nu este cunoscut.
De asemenea, din declarațiile martorilor ascultați în cauză, nu reiese împrejurarea că între apelanta - reclamantă și C. I. junior, antecesorul intimaților - pârâți s-ar fi realizat o înțelegere ulterioară decesului lui C. I. senior, cu privire la folosința situat în com. V., .. adm. 123, jud. B., astfel să se poată deduce realizarea unui act de folosință asupra imobilului, ca act de acceptare voluntară tacită a moștenirii.
Nici vizitarea de către apelanta - reclamantă a imobilului care face parte din masa succesorală a defunctului C. I. senior, nu reprezintă o dovadă a acceptării moștenirii lui de cujus, deoarece aceste vizite putea fi efectuate în semn de amintire, ori cu scopul de a se întâlni cu fratele său C. I. junior.
Relativ la pretinsa exploatare a unor terenuri care au aparținut defunctului C. I. senior, instanța de apel constată că, nici aceste pretinse acte efectuate de apelanta - reclamantă nu pot fi considerate acte doveditoare cu privire la însușirea calității de moștenitoare a lui de cujus.
În primul rând, din declarația martorului L. I., rezultă că apelanta - reclamantă a primit de la defunctul C. I. senior, în timpul vieții acestuia, anumite suprafețe de teren, care până la decesul acestuia au fost lucrate de către acesta, iar după decesul acestuia terenurile au fost date în arendă, însă declarația acestui martor nu este confirmată prin alte mijloace de probă care să ateste efectuarea de către apelanta - reclamantă, în termenul legal de opțiune succesorală, a unor acte de dispoziție materială sau juridică cu privire la respectivele terenuri, care să confirme acceptarea voluntară tacită.
Mai mult decât atât, împrejurarea că apelanta - reclamantă a primit de la defunctul C. I. senior, încă din timpul vieții acestuia, anumite suprafețe de teren, fără îndeplinirea formalităților specifice unui act de donație, atestă exercitarea unei posesii de către apelanta - reclamantă asupra respectivelor suprafețe de teren, ceea ce exclude exercitarea unor acte de dispoziție în sensul prevederilor art. 691 din vechiul Cod civil.
Având în vedere considerentele expuse, tribunalul constată că prima instanță de fond a analizat în mod pertinent probele administrate în cauză, și a aplicat întocmai dispozițiile legale incidente în speța dedusă judecății, stabilind în mod corect faptul apelanta - reclamantă nu a acceptat moștenirea după defunctul C. I. senior, astfel încât aceasta nu îndeplinește cerințele legitimării procesuale active în ceea ce privește împărțirea imobilului, motive pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 296 C.pr.civ. cererea de apel va fi respinsă, iar pe cale de consecință hotărârea apelată va fi păstrată ca fiind legală și temeinică.
Deoarece intimații nu au depus la dosar dovada plății cheltuielilor de judecată efectuate în apel, cererea acestora privind obligarea apelantei la plata respectivelor cheltuieli va fi respinsă, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de apel formulată de apelanta B. M., cu domiciliul procesual în București, ., sector 1, la Cabinet de Avocat A. L., împotriva Sentinței civile nr. 390, pronunțată de Judecătoria F., la data de 25.01.2013, în dosarul nr._ .
Păstrează sentința apelată.
Respinge cererea intimaților privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 mai 2014.
Președinte, Judecător,
D. M. N. F.
Grefier,
E. M.
Aflată în concediu medical, semnează
grefier șef Secția I Civilă, I. M.
Red. D.M./07.10.2014
Tehnored. M.D./07.10.2014
- ex.
Jud. fond:P. M.-Garofița
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1170/2014. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 612/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
