Anulare act. Decizia nr. 4272/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4272/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 4272/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4272 A
Ședința publică de la 11.11.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: A. T. E.
JUDECĂTOR: C. R. R.
GREFIER: M. V.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelantul-pârât M. N. C. și de apelanta-pârâtă M. M. D. împotriva sentinței civile nr. 9728/16.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant O. de S. pentru Invenții și Mărci, având ca obiect „anulare act - acțiune revocatorie”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-pârât M. N. C., prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, apelanta-pârâtă M. M. D., reprezentată de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, și intimatul-reclamant O. de S. pentru Invenții și Mărci, prin consilier juridic cu delegație la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul pune în discuție excepția netimbrării apelului declarat de apelanta – pârâtă M. M. D..
Intimatul-reclamant, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției.
Apelantul M. N. C., prin avocat, solicită admiterea excepția netimbrării.
Apelanta-pârâtă M. M. D., reprezentată de avocat, lasă la aprecierea instanței-
Tribunalul rămâne în pronunțare supra excepției netimbrării apelului declarat de M. M. D..
Apelantul M. N. C., prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Apelanta M. M. D., prin avocat, depune la dosar un set de înscrisuri pe care le comunică și intimatului-reclamant.
Intimatul-reclamant, prin consilier juridic, apreciază că înscrisurile depuse nu sunt relevante.
Tribunalul, deliberând asupra solicitării de probatorii în apel, în temeiul art. 479 alin. 2 NCPC, raportat la art. 255 și 258 NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, urmând ca relevanța acestora să fie avută în vedere în contextul tuturor elementelor probatoriin administrate.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul părților pe fondul apelului declarat de apelantul – pârât M. N. C..
Apelantul M. N. C., prin avocat, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Se arată că tranzacția încheiată nu a avut ca scop fraudarea reclamantei, iar pârâta a primit sulta de 7000 euro, astfel încât apreciază că nu există complicitate la fraudă.
De asemenea, se mai arată că a fost vorba despre o căsătorie de conveniență, pârâta având probleme medicale încă din anul 1980. Cu cheltuieli de judecată sens în care depune chitanță și factură fiscală, în origijal, reprezentând contravaloare onorariu avocațial.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea apelului, menținerea sentinței de fond ca fiind temeinică și legală, arătând că actul de partaj voluntar nu a existat și nu este opozabil părților. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admitere a unei acțiuni revocatorii. De asemenea, se învederează că cei doi soți au locuit împreună, astfel încât nu se poate reține că soțul nu cunoștea despre existența dosarului penal al soției. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
Apelanta-pârâtă M. D., prin avocat, solicită admiterea apelului formulat de apelantul M. N. C., schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii revocatorii, arătând că din declarațiile martorei audiată în cauză, la fond, rezultă că de problemele penale s-a aflat în anul 2014.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9729/16.12.2014 Judecătoria Sectorului 6 București a admis acțiunea revocatorie formulată de reclamanta O. de S. pentru Invenții și Mărci, în contradictoriu cu pârâții M. N. C. și M. M. D., a revocat inopozabil față de reclamantă tranzacția din data de 28.11.2013 încheiată între pârâți și consfințită prin sentința civilă nr. 9826/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 a Municipiului București în dosarul nr._/303/2013 (având ca obiect apartamentul nr. 85 situat în București, ., .), a obligat pârâții la plata în solidar către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.798,51 lei (reprezentând taxă judiciară de timbru) și a respins cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii revocatorii întrucât reclamanta justifică împotriva pârâtei M. M. D. o creanță certă, lichidă și exigibilă ca urmare a condamnării definitive a acesteia din urmă prin sentința penală nr. 1289/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2010, stabilindu-se obligația de plată către rclamantă a despăgubirii civile în valoare de 927.080,45 lei și a dobânzii legale aferente, calculată de la data săvârșirii faptelor până la achitarea integrală a debitului.
Tranzacția consființită prin sentința civilă nr. 9826/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului VI București-Secția Civilă în dosarul nr._/303/2013 a fost încheiată între pârâți ulterior, la data de 28.11.2013. În acest context, prima instanță a apreciat ca neadevărate susținerile pârâților, în sensul că au încheiat în anul 2002 (după primul divorț) un înscris sub semnătură privată având ca obiect un partaj voluntar (prin care a fost înstrăinat de către pârâtă apartamentul în discuție), iar prin tranzacția din data de 05.07.2013 doar au „confirmat” tranzacția anterioară, de vreme ce acest înscris (din anul 2002) nu a dobândit dată certă și nici nu a fost întocmit cu respectarea condițiilor de validitate (în formă autentică). Față de aceleași considerente, instanța a înlăturat răspunsul pârâților la interogatoriu și declarația martorei Ș. M. J. (prietenă de familie a pârâților).
În ceea ce privește frauda debitorului și a terțului cocontractant, prima instanță a mai reținut că este necesar doar ca aceștia să cunoască că debitorul devine insolvabil, neavând relevanță că au cunoscut existența unei creanțe/executări silite împotriva debitorului.
Prima instanță a apreciat nereale și susținerile pârâtului M. N., în sensul că nu a cunoscut existența creanței reclamantei, de vreme ce împotriva soției sale M. M. D. (a doua căsătorie dintre pârâți a fost desfăcută la data de 19.09.2013 – răspuns interogatoriu, f. 489), au fost efectuate acte de cercetare penală, de urmărire penală și de condamnare a pârâtei, de executare silită împotriva sa (acte ce presupun atât comunicări oficiale, cât și prezența pârâtei), de care a putut afla în timpul conviețuirii (chiar dacă relațiile dinte soți erau deteriorate), față de specificul relației dintre soți, de încărcătura emoțională și manifestarea medicală ale pârâtei (declarație martor C. L. G., f. 495, vol. IV, înscrisuri medicale, f. 475-480, f. 439-440, f. 417-429, f. 411-413, f. 547-385, vol. III).
În speță, prima instanță a mai reținut existența prejudiciului și a fraudei (debitorului și terțului contractant) din faptul că a fost scos din patrimoniul pârâtei apartamentul în discuție (aceasta neavând în prezent niciun bun cu valoare patrimonială sau sume de bani susceptibile a fi executate silit), din caracterul relației dintre pârâți (foști soți) și înțelegerea frauduloasă dintre aceștia (de ex., de a susține că au încheiat o tranzacție în anul 2002; față de pregătirea intelectuală a pârâților, fiind de notorietate că înscrisurile având ca obiect imobile trebuie încheiate în formă autentică, instanța a apreciat că scopul acestor susțineri este evident fraudulos).
S-a mai subliniat și faptul că nu au nicio relevanță susținerile pârâtei din interogatoriu, în sensul că a fost obligată la plată alături de alte persoane și că reclamanta nu a încercat soluționarea amiabilă a conflictului, de vreme ce răspunderea pârâtei este solidară, astfel încât poate fi urmărită în vederea recuperării întregului debit (putând avea loc o desocotire ulterioară între co-debitori), fiind justificată urmărirea silită a pârâtei, de vreme ce aceasta nu și-a manifestat în nici un fel intenția de a achita debitul (dimpotrivă, a înstrăinat bunurile din patrimoniul său).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții-pârâți M. N. C. și M. M. D. prin care au solicitat schimbarea in tot a sentinței atacate și respingerea cererii de chemare in judecata formulata de intimatul-reclamant ca neîntemeiata.
În apel, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 27.02.2015, sub același nr. unic de dosar_ .
Tribunalul nu va mai expune motivele de apel invocate de apelanta – pârâtă M. M. D. având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată asupra acestei căi de atac.
În motive de apel formulate de apelantul-pârât M. N. C. s-a invocat faptul că prima instanță a pronunțat soluția cu ignorarea probelor administrate în cauză. Apelantul a reiterat cele susținute în fața primei instanțe cu privire la situația de fapt, argumentând că cea de-a doua căsătorie a părților pârâte a fost una de conveniență, strict pentru interesele copilului lor.
S-a mai afirmat că, în timpul primei casatorii, pârâții au dobândit următoarele bunuri: apartamentul nr. 80 situat in București, ., ., ., si apartamentul nr. 85 situat in București, ., ., .. La data de 08.02.2002, a hotărât impreuna cu intimata-parata sa partajeze aceste bunuri, sens in care au incheiat, sub semnătura privata si in prezenta a doi martori (S. M. J. si S. N. V.), un act de partaj voluntar. Astfel, prin acest act s-a stabilit ca apartamentul nr. 80 sa revină intimatei-parate, iar apartamentul nr. 85 sa revină apelantului-intimat cu obligarea sa la plata unei sulte in valoare de 7.000 euro, sulta pe care a platit-o intimatei-parate la data incheierii actului de partaj, întrucât la scurt timp de la data semnării actului de partaj s-a recăsătorit cu intimata-parata, partajul nu a mai fost incheiat in forma autentica.
Ulterior, au vândut fiului apartamentul nr. 80 prin Contractul de vanzare-cumparare cu clauza de uzufruct viager autentificat sub nr. 2500/05.11.2009 de B.N.P. G. I..
După desfacerea celei de-a doua casatorii, s-a solicitat intimatei-parate sa incheie in forma autentica partajul asupra apartamentului nr. 85 conform intelegerii pe care au avut-o. Inițial, aceasta a refuzat motiv pentru care a formulat o cerere de chemare in judecata a acesteia ce a făcut obiectul dosarului nr._/303/2013 (ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6 București). Ulterior, intimata-parata a fost de acord cu admiterea acțiunii, astfel ca s-a incheiat o Tranzacție ce a fost consfințită prin Sentința civila nr. 9826/28.11.2013.
Partajul intre părțile semnatare s-a realizat in anul 2002, iar prin sentința civila nr. 9826/28.11.2013 partajul s-a incheiat si . sa fie opozabila terților. Scopul pentru care a fost incheiata tranzacția de care s-a luat act prin sentința civila menționata anterior a fost de a ieși din indiviziune cu privire la apartamentul nr. 85 si . terților, nu de fraudare a intereselor reclamantei. Prin aceasta tranzacție a fost consfințită intelegerea din anul 2002.
S-a mai afirmat că instanța de fond a apreciat, in mod eronat, ca sunt indeplinite condițiile prevăzute de art. 1562 si urm. Cod civil, întrucât, în speță nu se regăsește niciuna dintre ipotezele prezentate de către instanța de fond. Prin partajul incheiat nu s-a provocat debitorului, respectiv intimatei-parate M. M. D., o sărăcire intrucat activul patrimonial al intimatei-parate nu a fost micșorat, acesteia revenindu-i jumătate din valoarea apartamentului. Apelantul-pârât a achitat intimatei-parate, la data de 08.02.2002, o sulta in valoare de 7.000 euro (reprezentând jumătate din valoarea apartamentului). In anul 2002, data incheierii partajului, valoarea de piața a acestui apartament era de 14.000 euro, iar potrivit Ghidului privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare pentru București pe anul 2002 (ghid pentru uzul birourilor notariale) valoarea acestui apartament era de 9.000 euro (conform Adresei nr. 905/01.08.2014 eliberata de B.N.P. I. G. -voi. I filele 295, 296). Prin urmare, sulta pe care a achitat-o este justa.
Apelantul a opinat că instanța de fond a înlăturat acel inscris din 2002 în mod eronat. Chiar daca acest inscris nu a dobândit data certa si nu a fost întocmit in forma autentica, nu se poate trece peste faptul ca acest act atesta faptul ca apelantul-pârât a achitat intimatei-parate sulta aferenta cotei din apartament care ii revenea.
Aceasta proba se coroborează cu declarația martorei S. M. J. (aceasta fiind unul dintre cei doi martori care au asistat la incheierea actului si pe care l-a semnat), cu răspunsul la intrebarea nr. 4 din interogatoriul adresat intimatei-parate M. M. D., cu răspunsul la intrebarea nr. 5 din interogatoriul adresat apelantului-pârât.
La incheierea actului a cărei revocare a fost solicitata de către intimatul-reclamant nu a existat frauda debitorului, respectiv frauda intimatei-parate M. M. D., si nici complicitatea la frauda a terțului, respectiv a apelantului-pârât.
Referitor la relațiile dintre apelantul-pârât si intimata-parata s-a argumentat că situația de fapt reținuta de instanța de fond este complet eronata si nu corespunde adevărului.
Apelantul-pârât nu a avut cunoștința de existenta creanței deținuta de O.S.I.M. impotriva intimatei-parate. Apelantul-pârât nu a cunoscut existenta dosarului penal in care era implicata intimata-parata. Faptul ca apelantul-pârât avea calitatea de sot al intimatei-parate nu este o dovada a faptului ca ar fi cunoscut aceasta situație in condițiile in care cea de-a doua căsătorie a fost o căsătorie de conveniența, fiecare având vieți separate, aceasta fiind încheiata pentru a asigura fiului cel mic, M. V., un mediu familial stabil.
Apelantul a mai argumentat că la apartamentul nr. 85 nu s-au primit niciodată citații sau alte acte de procedura ce o vizau pe intimata-parata M. M. D.. Chiar OSIM a indicat in cererea de chemare in judecata ca parata domiciliază la apartamentul nr. 80 ia instanța de fond de asemenea a apreciat greșit ca ar fi știut de existenta creanței intimatului-reclamant.
În drept, s-au invocat prevederile art. 453, 466 NCPC.
Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare la apel, solicitând respingerea căii de atac ca nefondată.
Cu privire la apelul declarat de apelanta – pârâtă M. M. D., intimata – reclamantă a invocat excepția netimbrării, excepție pusă în disuție de tribunal la termneul de judecată de la 11.11.2015.
Examinând, cu prioritate, excepția invocată de intimata – reclamantă, tribunalul constată că prin rezoluția de primire a cererii și prin citația pentru primul termen de judecată în apel s-a stabilit în sarcina apelantei – pârâte obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru cu 2899,25 lei, raportat la art. 23 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii.
Deși citată cu această mențiune, apelanta-pârâtă nu s-a conformat obligației puse în sarcina sa, motiv pentru care, în temeiul art. 197 NCPC, tribunalul urmează a admite excepția netimbrării cererii de apel, anulând-o în consecință.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate de apelantul pârât M. N. C., tribunalul apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin criticile formulate, apelantul – pârât contestă, în esență, situația de fapt reținută de prima instanță și modul de aplicare a prevederilor legale incidente speței de față, în ceea ce privește momentul încheierii actului de partaj și cerința complicității la fraudă.
Referitor la momentul încheierii actului de partaj, tribunalul apreciază că trebuie subliniate, cu prioritate, caracterele acestui act juridic. Partajul, fie că este voluntar – efectuat prin contract de partaj –, fie că este judiciar, în măsura în care are ca obiect un imobil (precum în speța de față), este un act juridic solemn, putând fi valabil încheiat numai în formă autentică, notarială sau prin hotărâre judecătorească. Prin urmare, pentru ca însăși operațiunea juridică de partaj, ca act juridic negotium iuris, să fie valabilă aceasta trebuie să îmbrace o formă juridică solemnă. Nu este vorba, așadar, despre o opozabilitate față de terți a actului juridic ci, în discuție, este chiar o condiție de valabilitate a actului a cărei neîndeplinire este sancționată cu nulitatea absolută.
Din această perspectivă, în acord cu prima instanță, tribunalul nu poate reține, ca dată a încheierii actului de partaj asupra imobilului în discuție, decât data sentinței civile prin care s-a consfințit tranzacția părților. Acea sentință, în termeni juridici, reprezintă tot un contract, întrucât a fost pronunțată în baza înțelegerii părților și nu în urma unei cercetări judiciare de către instanța judecătorească.
Întrucât data actului de partaj este data de 28.11.2013, acesta fiind momentul de la care convenția părților își produce în mod legal efectele, lichidarea stării de indiviziune asupra apartamentul nr. 85 situat în București, ., . și, în mod corespondent, stabilirea sultei, se raportează la această dată.
Susținerile apelantului – pârât referitoare la înțelegerea părților ce ar fi avut loc în anul 2002, chiar și dovedite, nu au nicio relevanță în speță de vreme ce acea înțelegere nu s-a încheiat în mod legal ci a îmbrăcat numai forma unui înscris sub semnătură privată. Nu numai că acea convenție nu îi este opozabilă intimatei – reclamante ca fapt juridic, modificare a realității juridice (un act juridic valabil încheiat reprezentând, pentru terți, un fapt juridic), dar acea înțelegere a părților nu este valabilă, neputând produce efecte nici între părți.
Așadar, momentul de la care actul de partaj produce efecte este data încheierii sale în mod valabil, prin sentința civilă nr. 9826/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2013. Sulta, corespondent al partajului sub forma atribuirii bunului unuia dintre coproprietari, se raportează la acest moment 28.11.2013. Or, raportat la această dată, din conținutul sentinței ce îmbracă forma juridică a contractului de partaj, rezultă că atribuirea apartamentul nr. 85, bun comun, s-a făcut către apelantul – pârât fără ca acesta din urmă să fi fost obligat la nicio sultă.
Tribunalul nu poate reține susținerile apelantului în sensul că părțile au stabilit o sultă de 7000 euro și că aceasta ar fi fost achitată. După cum a reținut tribunalul anterior, data efectuării partajului este 28.11.2013. Așadar, data la care se poate stabili o sultă nu poate fi anterioară datei efectuării partajului. Această concluzie se impune mai ales din perspectiva intimatei – reclamante, terț în raport de convenția pârâților, față de care nu poate fi opozabil, ca realitate juridică, decât actul de partaj încheiat în mod valabil. Orice înțelegeri anterioare ale părților cu privire la sume de bani, chiar și achitate, nu pot fi reținute în contextul în care, în perioada 2002 – 2013 părțile pârâte au fost căsătorite (cea de-a doua căsătorie), fiind, așadar, tot în prezența unor bunuri comune. Din această perspectivă, cu privire la actul juridic al plății sumei de 7000 euro, apelantul – pârât induce ideea unei simulații. Or, convenția simulată nu poate produce niciun efect față de terții de bună credință, cum este și intimata – reclamantă.
Raportat la data încheierii actului de partaj conform principiului tempus regit actum, în acord cu prima instanță, tribunalul reține că sunt aplicabile prevederile Noului cod civil, respectiv art. 1562 care stabilesc: „dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate. Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate”.
Condițiile acțiunii pauliene sunt cele reținute și de prima instanță, respectiv: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu (prin faptul că debitorul și-a cauzat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate), frauda debitorului care a cunoscut rezultatul păgubitor al actului față de creditor, creanța creditorului să fie certă, lichidă, exigibilă și anterioară actului atacat, complicitatea la fraudă a terțului (care constă în faptul că terțul cunoaște că prin încheierea actului atacat debitorul a devenit insolvabil).
Sub un prim aspect, tribunalul reține că, în funcție de natura juridică a actului – cu titlu oneros sau cu titlu gratuit – este necesară, sau nu, cerința complicității la frauda a terțului cocontractant, în speță apelantul – pârât. Astfel cum rezultă din interpretarea art. 1562 teza a II-a NCC, complicitatea la fraudă a terțului cocontractant nu este necesar a fi dovedită în cazul actelor cu titlu gratuit, conform principiului de drept qui certat de damno vitando anteponendus est ei qui certat de lucro captando (cel care luptă pentru a evita un prejudiciu ar trebui preferat celui care luptă pentru a câștiga un beneficiu), în speță intimata – reclamantă având ca scop evitarea unui prejudiciu, în timp ce apelantul – pârât urmăreșete conservarea unui câștig.
Așadar, actul de partaj consfințit prin sentința civilă nr. 9826/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, fiind încheiat fără sultă, este un act cu titlu gratuit. Cerința complicității la fraudă nici nu mai impunea a fi dovedită.
Mai mult, tribunalul apreciază că, și în măsura în care s-ar aprecia că actul de partaj a fost cu titlu oneros raportat la o sultă de 7000 euro, actul provoacă o sărăcire a patrimoniului debitorului față de valoarea bunului imobil și, prin probele administrate, s-a dovedit inclusiv cerința complicității la fraudă a terțului cocontractant, în speță apelantul – pârât.
În acord cu prima instanță, tribunalul nu poate reține susținerile părților pârâte în sensul că cea de-a doua căsătorie a acestora ar fi fost una de conveniență. Sub un prim aspect, se reține că o căsătorie de conveniență este o formă a căsătoriei fictive, sancționată de legiuitorul Codului civil cu nulitatea absolută. În acest context, pârâții nu fac altceva decât să-și invoce propria culpă cu privire la presupusa încălcare a unor dispoziții legale. Or, un principiu fundamental de drept statuează că nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpă – nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Potrivit acestei reguli de drept, nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în fața justiției de propria culpă pentru a valorifica un drept, invocând nerespectarea de către el însuși a unor norme legale. Așadar, și din această perspectivă, susținerile părților nu pot fi reținute.
Dincolo de acest considerent, tribunalul observă că pârâții, pe parcursul celei de-a doua căsătorii, au locuit împreună în același apartament înpreună cu fiul lor. Din această împrejurare de fapt, coroborată cu durata celei de-a doua căsătorii, tribunalul constată că se impune o prezumție de coabitare și gospodărire împreună a celor doi pârâți pe parcursul celei de-a doua căsătorii.
Această prezumție nu poate fi contrazisă prin declarațiile martorilor audiați, întrucât martorii nu pot testa un fapt negativ – anume că pârâții nu ar fi coabitat și că nu ar fi gospodărit împreună. Martorii audiați nu au locuit împreună cu pârâții pentru a relata asemenea împrejurări. De altfel, martora Ș. M. a declarat că nici nu cunoaște împrejurarea dacă, pe parcursul celei de-a doua căsătorii, pârâții au locuit sau nu împreună, acest element de fapt reieșind din celelalte probe administrate. Martorul C. L. G. a declarat că pârâții au locuit împreună în timpul celei de-a doua căsătorii, că relațiile dintre aceștia pe parcursul celei de-a doua căsătorii nu au fost bune și că, de câte ori se certau, pârâta cobora la apartamentul nr. 80. Din această declarație rezultă, implicit, că pârâții aveau relații în fapt, obișnuite între soți. Tribunalul apreciază că termenul de „căsătorie de conveniență” folosit de martora C. L. G. a fost, cel mai probabil, sugerat de pârâți sau de avocații pârâților. Tribunalul concluzionează astfel întrucât din întreaga declarație a acestei martore rezultă că s-a atribuit acestei sintagme o altă valență, existând dubii reale că persoana în speță chiar cunoaște sensul sintagmei „căsătorie de conveniență”.
În acest condiții, este lesne de presupus că apelantul – pârât cunoștea situația dosarului penal în care soția sa, la acea vreme, a fost condamnată definitiv. Tribunalul apreciază că nu se poate susține în mod real de către apelant că nu ar fi avut cunoștință de existența acestui dosar penal pe parcursul celei de-a doua căsătorii. Instrumentarea unui dosar penal, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, presupune efectuarea unei palete foarte variate de acte de procedură fiind emise citații, mandate de aducere, realizându-se audieri ale inculpatei, având loc înfățișări la termenle de judecată care, adesea, se pot prelungi. În atare condiții, ținând cont de faptul că pârâții locuiau împreună, nu se poate susține, în mod credibil, că apelantul – pârât nu ar fi avut deloc cunoștință de calitatea soției sale, la acea vreme, de inculpată în dosarul penal respectiv.
De asemenea, susținerile apelantului în sensul că la apartamentul nr. 85 nu s-au primit niciodată citații sau alte acte de procedura ce o vizau pe intimata-parata M. M. D., fiind indicat ca domiciliiu al acesteia apartamentul nr. 80. Chiar martora C. L. G. a declarat că pârâta cobora la apartamentul nr. 80 (garsoneiera). Prin urmare, actele de procedură comunicate la apartamentul nr. 80 inrau în posesia pârâtei care, de altfel, locuia împreună cu apelantuil, la apartamentul 85, Este lesne de presupus că pârâta își aducea corespondența, după ce o ridica de la apartamentul nr. 80, la apartamentul nr. 85 unde locuia.
În consecință, față de considerentele de mai sus, în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC, tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât M. N. C..
În temeiul art. 453 NCPC; tribunalul va respinge și cererea intimatei – reclamante de obligare a apelanților – pârâți la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată, nefiind făcută dovada acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția netimbrării apelului declarat de pârâta M. M. D..
Anulează apelul declarat de apelanta-pârâtă M. M. D., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat G. A. G., cu sediul în București, ., ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 9728/16.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._, ca netimbrat.
Respinge apelul declarat de apelantul-pârât M. N. C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat N. I. I., cu sediul în București, .. 1, ., parter, ., împotriva sentinței civile nr. 9728/16.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă M. M. D. și intimatul-reclamant O. de S. pentru Invenții și Mărci, cu sediul în București, .. 5, sector 3, ca nefondat.
Respinge cererea intimatului de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A.T. E. C.R. R. M. V.
Red. Thred. jud.A.T.E.; 5.02.2016
Thred A.B./5 ex.
Judecătoria Sectorului 6 București – jud. fond I. D. M.
| ← Anulare act. Sentința nr. 1325/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 4398/2015. Tribunalul... → |
|---|
