Cereri. Decizia nr. 43/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 43/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 43/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA NR.43 R
Ședința publică din 13.01.2016
Tribunalul compus din:
Președinte: Ș. Ț.
Judecător: M. M. P.
Judecător: C. M.
Grefier: R. E. COMANOIU
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentii C. I. si C. E.,împotriva incheierii din data de 25.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ 14, în contradictoriu cu intimatii V. C., V. M., V. D., având ca obiect incheiere suspendare judecata.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezinta recurentii C. I. si C. E. prin avocat si intimatii V. C., V. M., V. D. prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Partile prin reprezentanti arata ca nu au cereri noi de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat tribunalul acorda cuvantul pe recurs.
Recurentii prin avocat solicita radmiterea recursului si casarea incheierii atacate. Arata ca incheierea a fost respinsa deoarece nu s-au dat informatii despre constructie insa acestia nu stiau deoarece nu era constructia lor astfel ca ei considera ca acest motiv nu este intemeiat deoarece li s-au impus sarcini execesive. Cu privire la al doile motiv acesta priveste certificatul de atestare fiscala care li s-a pus in vedere sa il obtina. Acestia u depus documente la dosar din care rezulta ca nu au putut obtine acest certificat insa instanta de fond nu a luat in considerare acest fapt. Pentru aceste motive dezvoltate in cuprinsul cererii solicita admiterea recursului.
Intimatii prin avocat solicita respingerea recursului. arata ca atunci cand li s-a pus in vedere sa obtina relatiile solicitate, faptul ca nu s-au adresat institutiei corecte nu ii absoale de neindeplinirea obligatiilor, astfel ca adresabilitatea eronata a partilor adverse nu poate constitui motiv de contestatie a incheierii. Puteau sa faca demersuri sa se adreseze institutiei corecte.
Tribunalul retine cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin încheierea din data de 25.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ 14, în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod de Procedură Civilă s-a dispus suspendarea judecării cauzei formulată de reclamanții C. I. și C. E., în contradictoriu cu pârâții V. C., V. M., V. D..
A reținut instanța că, reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor instanței stabilite prin rezoluția din data de 05.06.2015, comunicată reclamanților la data de 10 iunie 2015, conform dovezilor de comunicare aflate la filele 108 și 109 în dosarul cauzei, respectiv nu au precizat datele de identificare ale construcției a cărei desființare o solicită respectiv să precizez suprafața acesteia, numărul de camere, anul edificării, materialele din care a fost edifica și nu au făcut dovada demersurilor efectuate pentru obținerea unui certificat de atestare fiscală pentru imobilul construcție a cărui desființare se solicită.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs recurenții C. I. si C. E., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susțin în esență recurenții, că neavând acces la datele referitoare la identificarea construcției aflate pe terenul pârâților nu sunt ei în măsură să cunoască acele caracteristici constructive și nici să depună un certificat fiscal referitor la același imobil, aspect care a mai fost dealtfel tratat și într-o altă hotărâre judecătorească care a analizat chestiunea anulării inițial a cererii lor, în temeiul art. 200 C.pr.civ..
Intimații au formulat întâmpinare.
Analizând recursul, Tribunalul constată că este fondat, întrucât, așa cum a reținut insăși instanța care a analizat cererea de reexaminare formulată de reclamanți împotriva încheierii de anulare a acțiunii pentru aceleași motive pentru care cauza a fost ulterior suspendată, reclamanților li s-au impus sarcini și obligații pe care aceștia din motive obiective, independente de voința lor nu le pot îndeplini, nefiind ei înșiși proprietarii construcției a cărei desființare o solicită.
În consecință, în mod greșit s-a apreciat că aceștia trebuie să fie sancționați cu suspendarea judecării cauzei, instanța în lipsa unor dovezi îndestulătoare pe fondul pretențiilor reclamanților, având posibilitatea să se pronunțe în raport de dovezile administrate și în limitele cadrului procesual stabilit de reclamanți, pronunțând o soluție în consecință.
Prin urmare, recursul va fi admis și casând încheierea recurată, cauza va fi trimisă pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentii C. I. si C. E. ambii cu sediul ales la cab.av. M. G. în București, ., ., ., sector 3,împotriva incheierii din data de 25.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ 14, în contradictoriu cu intimatii V. C., V. M., V. D., toti cu domiciliul in sector 6, București, . J., nr. 5si cu domiciliul procesual ales la cab.av. A. P. in Bvd Unirii nr.20, ..6, . Bucuresti.
Caseaza incheierea recurata si trimite cauza primei instante in vederea continuarii judecatii.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica la 13.01.2016.
Președinte Judecător Judecător
Ș. Ț. M. M. P. C. M.
Grefier
R. E. COMANOIU
Red. Jud. Ș.Ț.
Thred. A.M./2 3x.
Judecătoria Sectorului 6 București
Jud. Fd:B. B. A. L.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 134/2016. Tribunalul... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 99/2016.... → |
|---|








