Contestaţie la executare. Decizia nr. 501/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 501/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 501/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 501 A
Ședința publică din data de 03.02.2016
Tribunalul constituit din:
Președinte: F. M. P.
Judecător: A. M. D.
Grefier: M. M. Ț.
Pe rol se află soluționarea apelului civil formulat de apelantul-contestator M. Justiției, împotriva sentinței civile nr. 4365/31.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, în dosarul nr._/299/2014, în contradictoriu cu intimata S. C. A., având ca obiect – contestație la executare - suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelantul contestator a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art. 223 alin. 2 c.pr.civ., obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care:
Tribunalul constată că nu s-a solicitat administrarea de probe noi în apel și având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, considerând dezbaterile închise, reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL,
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, la data de 06.03.2014 sub nr._, contestatorul M. Justiției, în contradictoriu cu intimatul S. C. A. a solicitat anularea actelor de executare (somația) din dosarul de executare nr. 1448/2013 al B. D. si D. si suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare.
În motivare, se arată, în esență, că somația din data de 25.02.2014 efectuata de executorul judecătoresc în dosarul execuțional a fost întocmita cu încălcarea disp. OG nr. 22/2002, precum și a OUG nr. 71/2009, întrucât creanța pusa in executare nu este exigibila, fiind supusa unui termen suspensiv stabilit de lege, iar pana la împlinirea acestuia, executarea silita este suspendata de drept.
Conf. OUG 71/2009, plata drepturilor de natura salariala, stabilite prin hotărâri judecătorești, se va efectua in mod eșalonat, pe perioada eșalonării fiind suspendate de drept orice proceduri de executare silita. In susținerea celor afirmate, contestatoarea invoca si decizia CEDO_/08/2012 pronunțata in cauza D. contra României, prin care Curtea a respins cererea ca inadmisibila, apreciind ca măsura de eșalonare a drepturilor restante nu încalcă substanța însăși a dreptului de creanța al creditorilor stabilit prin hotărâri judecătorești.
Totodată, contestatoarea face referire la Decizia 1424/2010 si 1533/2011 ale Curții Constituționale prin care s-a analizat compatibilitatea masurilor de eșalonare cu dispozițiile art. 6 din Convenție si art. 1 din Primul Protocol adițional, ambele decizii fiind convergente cu Decizia CEDO in cauza D. contra României.
Contestatoarea mai precizează ca in conf. cu prev. art. 1 alin. 2 din OG 22/2002 creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor si autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate cheltuielilor de organizare, funcționare si personal,astfel ca in bugetul aferent anului 2012 al ministerului nu au fost prevăzute in acest scop decât sume echivalente cuantumului de 5% din valoarea creanței, raportat la eșalonarea stabilita de OUG 71/2009. In aceste condiții, plata sumelor datorate urmează a se efectua conform graficului de eșalonare.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite se arata ca acesta este scutita de plata cauțiunii, si este necesara pentru a se preîntâmpina afectarea grava a activității instituției si a interesului public pe care aceasta îl deservește.
În dovedire, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 cod.proc.civ. și ale OUG nr. 71/2009., jurisprudența CEDO, făcând trimitere la cauze soluționate de curte pe aceeași tema.
Contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților în conformitate cu art. 411 alin. 1 cod.proc.civ.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și de timbru judiciar în conformitate cu prev. art. 30 din OUG 80/2013 si art. 7 din OG 22/2002.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoria Sectorului 4 si excepția tardivității formulării contestației, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția de necompetență, arată că instanța competentă este aceea in circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc, in acest caz fiind vorba despre Judecătoria Sectorului 3, instanță ce si încuviințat de altfel cererea de executare silita înaintată de B. D. si D., prin încheierea din data de 25.11.2013 emisă in dosarul_/301/2013.
Prin sentința civilă nr. 7856/22.09.2014 Judecătoria Sectorului 4 a admis excepția necompetenței teritoriale, declinând soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 3. Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe 18.12.2014.
Asupra exceptiei tardivitatii invocata prin intampinare, retine ca debitoarea a primit somatia, incheierea de incuviintare a executarii silite si titlul executoriu la data de 26.02.2014 conform stampilei aplicata pe somatie (fila 60 dosar), iar contestatia la executare a fost inaintata la data de 04.03.2014 conform stampilei aplicata pe plicul de expeditie (fila 11dosar), astfel ca a respins ca neîntemeiata exceptia, constatand ca potrivit disp. art. 714 corob. cu disp. art. 183 NCpc cererea a fost introdusa in termenul legal de 15 zile.
II. Prin sentința civilă nr. 4365/31.03.2015, Judecătoria Sector 3 București a respins excepția tardivității formulării contestației la executare ca neîntemeiată; a respins contestația la executare formulată de contestatorul M. JUSTIȚIEI, în contradictoriu cu intimata S. C. A., ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 25.09.2013 pe rolul B. D. și D., intimata a solicitat punerea în executare a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1353/2007 a Tribunalului Iași rămasă irevocabilă, sentința civilă nr. 788/2008 a Tribunalului Iași, Sentința civilă nr. 116/2008 a Tribunalului Iași rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 158/25.03.2008 a Curții de Apel Iași, Sentința civilă nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași rămasă irevocabilă, Sentința civilă nr. 1510/7.10.2009 a Curții de Apel Iași rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1135/27.11.2009 a Curții de Apel Iași, Sentința civilă nr. 6/2.09.2008 a Curții de Apel Iași rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 438 din 24.04.2009 a Curții de Apel Iași și lămurită prin încheierea din 15.06.2012 a Curții de Apel Iași, Sentința civilă nr. 121 din 13.11.2008 a Curții de Apel Iași rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 403/21.04.2009 a Curții de Apel Iași, Sentința civilă nr. 8992/3.09.2008 a Judecătoriei Iași rămasă irevocabilă, pentru recuperarea sumei de 232.096 lei cu titlu de drepturi salariale restante sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație la data plății, a cheltuielilor de judecată și obligarea la plata ratei inflației aplicată asupra sumei de 232.096 lei actualizată, cu începere de la data când hotărârile judecătorești au devenit executorii, sume ce vor fi stabilite de către executorul judecătoresc.
Prin încheierea pronunțată la data de 25.11.2013 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013, a fost încuviințată executarea silită a creanței în cuantum de 232.096 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare, împotriva debitorilor M. J., CURTEA DE APEL IASI si M. ECONOMIEI SI FINANTELOR, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinta civila nr. 1353/18.07.2007 pronuntata de Tribunalul Iasi, Judetul Iasi Civil Litigii de munca in dosarul nr._, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 788/03.06.2008 a Curtii de Apel Suceava, sentinta civila nr. 787/30.05.2008 pronuntata de Tribunalul Iasi, Judetul Iasi Civil Litigii de Munca in dosarul nr._, sentinta civila nr. 116/30.01.2008 pronuntata de Tribunalul Iasi, Judetul Iasi Civil Litigii de Munca in dosarul nr._, ramas irevocabila prin decizia civila nr. 158/25.03.3008 a Curtii de Apel Iasi, sentinta civila nr. 748/23.05.2008 pronuntata de Tribunalul Iasi, Judetul Iasi Civil Litigii de Munca in dosarul nr._, sentinta civila nr. 1510/07.10.2009 pronuntata de Tribunalul Iasi, Judetul Iasi Civil Litigii de Munca in dosarul nr._, sentinta civila nr. 6/02.09.2008 pronuntata de Curtea de Apel Iasi Sectia Litigii de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr._, irevocabila prin decizia civila nr. 438/24.04.2009 a Curtii de Apel Iasi si lamurita prin incheierea din 15.06.2012 a Curtii de Apel Iasi Sectia Litigii de Munca si Asigurari Sociale, sentinta civila nr. 121/13.11.2008 pronuntata de Curtea de Apel Iasi Sectia Litigii de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr._, irevocabila prin decizia nr. 403/21.04.2009 a Curtii de Apel Iasi Sectia Litigii de Munca si Asigurari Sociale si sentinta civila nr. 8992/03.09.2008 pronuntata de Judecatoria Iasi, Judetul Iasi-Civil in dosarul nr._/245/2007.
La data de 25.02.2014, în cadrul dosarului de executare nr. 1448/2013 a fost emisă de către executorul judecătoresc încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în cuantum de 160 lei.
La data de 26.02.2014, debitorul contestator a fost somat ca în termen de 5 zile să își execute obligațiile prevăzute în sarcina acestuia în cuprinsul titlurilor executorii, respectiv de a plăti suma de 154.759 lei reprezentând drepturi salariale.
În drept, potrivit dispoz. art. 711 alin. 1 C. – împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricăruia act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
În ceea ce privește susținerea referitoare la lipsa caracterului exigibil al creanței puse în executare ca urmare a incidenței dispozițiilor OUG nr. 71/2009, instanța a înlăturat-o.
Instanța a constatat că de la momentul intrării în vigoare, respectiv de la data de 18.06.2009, dispozițiile OUG 71/2009 au suferit o . modificări esențiale.
Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, forma în vigoare la 18.06.2009, se prevedea că - „ Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu; în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu; în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
Ca urmare a modificării dispozițiilor legale prin OUG nr.45/2010, la art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, forma în vigoare la data de 20.05.2010, s-a prevăzut ca aceleași sume de bani să fie plătite după cum urmează: în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
Dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, au suferit o nouă modificare prin Legea nr. 230/_, iar potrivit disp. art. 1 alin. 1, forma în vigoare la data de 11.12.2011, plata se efectuează după cum urmează: în anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plateste 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plateste 35% din valoarea titlului executoriu.
Față de modificările legislative anterior menționate, instanța constată că s-a prelungit durata de timp a plății sumelor din titlurile ce au devenit executorii până la data 31 decembrie 2009. Astfel, dacă inițial plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea de drepturi salariale trebuia făcută pe durata a 3 ani, din 2010 până in 2012, după modificarea adusă prin dispozițiile Legii 230/2011, plata acelorași sume urmează a se face pe durata a 5 ani, din 2012 și până în 2016.
Mai mult, instanța constată că eșalonarea repetată a condus și la diminuarea fiecăreia dintre tranșele inițial stabilite.
Cu privire la aplicabilitatea OUG nr. 71/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut prin Decizia nr. 1/16.01.2012, pronunțată pe calea unui recurs în interesul legii, faptul că instanțele naționale, în soluționarea cauzelor cu care sunt învestite, au obligația de a evalua compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin.1 și 2 din OUG nr. 71/2009 cu normele Convenției europene a drepturilor omului, respectiv art. 6 paragraf 1, date fiind dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 alin. 2 din Constituția a României, întrucât prin normele interne în discuție se amână, se eșalonează și se suspendă executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative. S-a mai arătat faptul că un control obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește convenționalitatea normelor în discuție nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de compatibilitate a respectivelor dispoziții cu cele ale Convenției, în raport cu situația particulară fiecărei spețe, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, tocmai pentru a se verifica in concreto păstrarea justului echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților.
Rezultă așadar că reținerea compatibilității OUG 71/2009 cu dispozițiile Convenției de către Curtea Europeană a Drepturilor omului în cauza D. ș.a. contra României nu poate fi aplicată ad litteram în prezenta cauză, fără o verificare în concret de către instanța națională a condițiilor de proporționalitate raportat la situația particulară, respectiv daca există sau nu identitate cu situația de fapt din cauza D..
În cauza D. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerile formulate de trei creditori prin care aceștia invocau plata cu întârziere de către Statul Român a drepturilor lor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești interne, apreciind că nu a existat o încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, cât timp a fost păstrat un echilibru între interesele particulare aflate în joc și interesul general, eșalonarea de către debitor a plăților nefiind un argument suficient pentru o constatare a încălcării drepturilor amintite, în condițiile în care calendarul plăților a fost respectat și nu există indicii cum că nu va fi respectat pe viitor. În fapt, în cauza respectivă reclamanții obținuseră în fața instanțelor interne recunoașterea unor drepturi salariale. Reclamanții încasaseră în cursul anului 2008 un procent de 30% din drepturile recunoscute de instanțele interne prin hotărâri definitive și irevocabile. De asemenea, în cursul anului 2010, s-a obținut 25% din tranșa a doua, reprezentând 34% din totalul datorat de Guvern. După eșalonările intervenite prin O.U.G. nr. 71/2009 și O.U.G. nr. 45/2010, Curtea a reținut că sumele cuvenite urmează să fie achitate după un calendar al plăților în cinci tranșe stabilit potrivit Legii nr. 230/2011: prima de 5% în 2012, a doua de 10% în 2013, a treia de 25% în 2014, a patra de 25% în 2015 și ultima de 35% în 2016. În drept, reclamanții s-au plâns de încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), respectiv a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate), dată fiind întârzierea în punerea în executare a hotărârilor judecătorești interne ce le recunosc drepturi de natură salarială. Trecând la analizarea proporționalității acestor măsuri cu scopul urmărit Curtea a constatat proporționalitatea măsurii de eșalonare de către Stat a plății drepturilor bănești cuvenite reclamanților având în vedere: 1.) criza economică și financiară cu care se confruntă România din 2009 și care a necesitat luarea unor măsuri pentru păstrarea echilibrului bugetar; 2) s-a apreciat, pe baza probelor existente la dosar, că debitorul, Statul român, a depus diligențe rezonabile pentru onorarea obligațiilor către reclamanți, achitând acestora mai mult de o treime din debitul datorat, ceea ce a reprezentat o dovadă rezonabilă pentru onorarea obligațiilor către reclamanți.
Or, instanța constată că situația concretă a punerii în executare a titlurilor deținute de către intimata creditoare nu este similară cu cea reținută drept compatibilă cu dispozițiile Convenției de către Curte în cauza D. și alții împotriva României.
În ceea ce privește primul criteriu reținut de criteriu reținut de Curte în cauza D. și alții împotriva României în analiza proporționalității măsurii de eșalonare de către Stat, respectiv existența crizei economice cu care România s-a confruntat în anul 2009, instanța reține, că cinci din cele opt hotărâri judecătorești au devenit executorii anterior anului 2009, rezultând așadar că pentru acestea neexecutarea este în integralitate imputabilă creditorului contestator. Mai mult, instanța apreciază, în ceea ce privește toate cele opt titluri executorii, că perioada de criză economică mondială din anul 2009 nu mai poate fi invocată și în anul 2014 ca justificare a neexecutării titlurilor executorii.
În ceea ce privește cel de al doilea criteriu reținut de Curte în cauza D., acela al achitării de către stat a mai mult de o treime din debitul datorat, instanța reține că nu este aplicabil prezentei cauze.
Astfel, din verificarea înscrisurilor existente la dosar rezultă că intimata a primit de la contestator plăți reprezentând un procent nesemnificativ din titlurile executorii (unele dintre ele încă din anul 2008).
Față de cele de mai sus arătate, instanța apreciază că nu poate fi reținut în prezentul dosar Cauza D. și alții împotriva României.
Or, în acest context, trebuie subliniat că în cauze precum S. contra Romaniei, Metaxas contra Greciei, Karahalios contra G., Curtea a statuat că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță contra statului, să recurgă la procedura executării silite pentru a obține satisfacție.
Și în cauza C. c. României, Curtea a arătat că ar fi excesiv să pretinzi unui reclamant care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă contra Statului, să intenteze din nou acțiuni contra autorității cu scopul de a obține executarea obligației în cauză.
De asemenea, în cauza Saggio c. Italiei, Curtea a stabilit că "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 [al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale]. Totuși un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie deci prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile".
În cauză, instanța apreciază că amânarea și suspendarea succesivă a executării silite a titlurilor executorii obținute de către intimată prin trei modificări legislative efectuate în curs de numai trei ani reprezintă o sarcină excesivă pusă în sarcina acesteia, ce nu respectă suficiente garanții de procedură pentru a fi proporțională cu interesul public invocat de autoritățile statale și anume de a controla un deficit bugetar major, cauzat de criza economică mondială din anul 2009.
Față de toate cele de mai sus arătate, instanța va înlătura de la aplicare dispozițiile OUG nr. 71/2009 în raport de procedura executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1448/2013 înregistrat pe rolul B. D. și D..
În ceea ce privește argumentele contestatoarei referitoare la jurisprudența Curții Constituționale – Decizia 190/02.03.2010 și Decizia 1533/28.11.2011, se reține că nu țin instanța în analizarea în concret a compatibilității dispozițiilor OUG 71/2009 cu prevederile Convenției din prisma situației faptice concrete deduse judecății, neproducând efecte obligatorii.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei privind încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/ 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanța constată că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede că dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Din examinarea dispozițiilor legale anterior menționate, instanța constată că instituția public, în speță contestatorul, nu beneficiază de drept de termenul de 6 luni, ci numai în măsura în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri. Or, din examinarea dosarului de executare nr.1448/2013, instanța reține că instituția contestatoare nu a comunicat executorului efectuarea vreunor demersuri pentru obținerea fondurilor și de altfel nici a lipsei fondurilor, astfel încât invocarea pentru prima dată pe calea contestației la executare a lipsei de lichidități, nu o poate scuti pe debitoare de executarea silită.
Față de toate cele de mai sus arătate, instanța a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
III. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, contestatorul M. JUSTIȚIEI, criticând soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 10.11.2015, sub nr. de dosar_ .
În motivarea apelului său, apelantul-contestator a arătat că instanța de fond a pronuntat o hotarare judecatoreasca cu nesocotirea reglementarilor speciale in materia executarii silite aplicabile institutiilor publice-debitoare, respectiv O.U.G. nr. 71/2009 si O.G. nr. 22/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
Astfel, in mod netemeinic instanta de fond a retinut ca actele de executare contestate au fost emise in mod legal, intrucat debitorul nu a comunicat executorului judecatoresc situatia fondurilor necesare platii, conform art. 2 din OG nr. 22/2002.
Art. 1 alin. 2 din O.G nr. 22/2002, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 92/2011, prevede: „(2) Creantele stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor si autoritatilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit buqetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de orqanizare si functionare, inclusiv a celor de personal, în scopul atributiilor si obiectivelor legale, pentru care au fost infiintate".
Astfel, in conditiile adoptarii O.U.G nr. 71/2009, instanta trebuia sa constate ca M. J. nu poate avea prevazutin bugetele anuale sume destinate platii titlurilor executorii avand ca obiect drepturi salariale pentru personalul din sistemul justitiei, decat in cuantumul echivalent cu procentele stabilite prin acest act normativ, iar angajarea oricaror cheltuieli suplimentare cu aceasta destinatie reprezinta o incalcare a Legii nr. 500/2002 privind finantele publice.
În aceste împrejurari, arată ca plata sumelor datorate de M. J. conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevazute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptandu-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013,HG_, HG 248/2014, HG 551/2014, 870/2014, HG 1105/12.12.2014.
Potrivit art. 19 din. (3) lit. b) din Ordonanta de Urgenta nr. 74 din 3 decembrie 2014, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 si unele masuri bugetare: "(3) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata prevazute la alin. (1) lit. b) sunt destinate: b) plat" sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti, avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din unitatile de invatamant preuniversitar de stat, in cuantumul prevazut pentru anul 2014 prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificari prin Legea nr. 230/2011, prin Ordonanta Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare, aprobata cu modificari prin Legea nr. 280/2013, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor masuri in domeniul invatamantului si cercetarii, precum si in ceea ce priveste plata sumelor prevazute in hotarari judecatoresti devenite executorii in perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, precum si prin art. 21 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publicein anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobata cu completari prin Legea nr. 28/2014, cu modificarile si completarile ulterioare;" si alin. (4) din acelasi act normativ: "(4) Plata titlurilor executorii se va face in ordine cronologica, achitandu-se cu prioritate sumele aferente anului 2014 si ulterior sumele aferente anului 2015, in cuantumurile prevazute d~ lege, dupa asigurarea integral! a fondurilor necesare pentru finantarea cheltuielilor Cu salarii, sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale in bani stabilite de lege, precum si contributiile aferente acestora pentru personalul din unitatile de invatamant special, centrele de resurse si asistenta educational si din unitatile de invatamant preuniversitar de stat."
Prin OUG nr. 71/18.06.2009 s-a dispus ca plata sumelor prevazute in hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite, ce stabileste plata voluntara esalonata si suspendarea de drept a oricaror proceduri de executare silita, dispozitii ale caror efecte au fost ignorate de instanta de judecata apreciinddu-se ca prevederile OUG nr. 71/2009 incalca prevederile si jurisprudent CEDO.
În sens contrar, arată ca CEDO a analizat in mod punctual si detaliat compatibilitatea prevederilor OUG nr. 71/2009 cu dispozitiile conventionale, pronuntand Pecizia nr._/08/4.09.2012 in cauza D. s. a contra Romaniei.
Astfel, hotararea D. s.a. c. Romaniei are deplina aplicabilitate in prezenta speta, intrucat nu priveste exclusiv analiza concreta a situatiei de fapt a reclamantilor D. D. D., A. M. P. si M. V. P., cuprinde largi considerente de principiu referitoare la conduita autoritatilor nationale si masurilor luate de acestea si compatibilitatea acestora cu dispozitiile conventiei, referindu-se explicit la dispozitiile OUG 71/2009.
Concluzia la care ajunge Curtea este aceea ca masura esalonarii este una legala, de utilitate publica si proportionala cu scopul sau, mentinand echilibrul intre interesele generate si individuate.
Prin decizia mentionata, Curtea a respins cererea reclamantilor, prin care acestia invocau incalcarea articolul 6 din Conventia Europeană a Dreptului Omului (dreptul la un proces echitabil si art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie (atingerea dreptului la proprietatea sa), in sensul ca autoritatile interne (M. J. si M. Finantelor Publice) au refuzat sa puna de indata in executare hotarari judecatoresti definitive pronuntate de instantele interne, hotarari ce recunosteau drepturi salariale restante.
Plasate decat judecatorul international pentru a determina ceea ce este de „utilitate publică; Curtea a fost pregatită sa admită ca, asa cum sustine Guvemul, masurile contestate vizează o problemă de utilitate publică. Curtea a luat nota de faptul ca reclamantii beneficiaza de un drept ferm si intangibil in baza hotararii - judecatoresti definitive pronuntate in februarie - aprilie 2008.
In situatia de fata, masura esalonarii platii titlurilor executorii urmareste acelasi scop legitim, principiul mai sus mentionat fiind pe deplin aplicabil.
Astfel, desi mecanismul de plată instituit a suferit modificari, autoritatile statului au respectat hotararile judecatoresti mai sus-mentionate. Asadar, conform prevederilor legale, totalul sumelor varsate a fost de fiecare data indexat cu indicele de inflatie la data platii.
In ceea ce priveste masura esalonarii in principiu, Curtea a retinut ca aceasta a fost apreciata in jurisprudentă mai veche ca incompatibila cu cerintele art. 1 din Protocolul 1 la Conventie, exclusiv in situatiile in care masura nu a fost luata prin lege sau in cazul in care desi masura a fost luata prin lege, aplicarea a fost defectuasă (para 42). per a contrario, se desprinde ideea ca esalonarea este conformă Protocolului 1 atunci cand este dispusă prin lege iar autoritatile statului aplica dispozitiile in mod corect si cu buna credinta. Or, in cazul de fată, este fără echivoc ca măsura a fost aprobată prin lege (in sensul jurisprudenta Curtii), iar statul, prin autoritatile sale s-a conformat acestei esalonări. De altfel, la para 50 se retine „Curtea constată ca, desi mecanismul de esalonare instituit a suferit modificari, autoritatile statului l-au respectat, dand dovadă de diligentă in executarea hotărarilor judecatoresti sus mentionate".
Cererea reclamantilor a fost respinsa de Curte ca inadmisibila in conformitate cu dispozitiile art. 35 alin. 3 lit. a si 4 din Conventie, care prevad:
Curtea declara inadmisibila orice cerere individuală introdusa in temeiul art. 34, atunci cand apreciaza ca: cererea este incompatibila cu prevederile Conventiei sau ale protocoalelor sale, este in mod vadit neintemeiata oh abuziva;
Curtea respinge orice cerere pe care o considera inadmisibila in aplicarea preientului articol. Ea poate proceda astfel in orice stadiu al procedurii."
Din studiul considerentelor hotararii, in speta paragraful 52 - Astfel, Curtea considera că cererea este vadit neintemeiată si urmează a fi respinsă in aplicarea art. 33 alin. 3 lit. a si alin. 4 din Conventie" - rezultă cu claritate ca cererea a fost respinsă intrucat s-a considerat ca fiind „vadit neintemeiată".
In ceea ce priveste inadmisibilitatea cererii pe motivul prevăzut la art. 35 alin 3 lit. 1 teza a doua (cererea este in mod vadit neintemeiata), in doctrina se retine „...așa cum s-a observant in mod pertinent in literatura de specialitate consacrata conventiei, posibilitatea declarării unei cereri ca inadmisibila pentru lipsa ei manifestă de temeinicie reprezinta o extindere evidentă a conceptului de admisibilitate; textul supus analizei deschise ar putea spune că el permite o adevărată „contopire" intre examinarea admisibilitatii si cercetarea fondului ei.
In aceeasi ordine de ideiadeseori, atunci cand cererea supus examinarii impune aceasta, instanta europeana a procedat si procedeaza la un examen mult mai mult decat prima facie, ea efectuand un adevărat examen de fond al cauzei. Asa cum s-a observat pe drept cuvant, conditia privitoare la lipsa manifestă de temei a unei cereri este cel mai greu de delimitat.
Aflata la frontiera dintre, admisibilitate si fond, ea permite Curtii sa înlature acele cereri in care nu este necesar a se proceda la un examen aprofundat.
Totodata, rugam instanta sa constate ca la aprecierea încalcarii sau neincalcarii substanței dreptului in sensul art. 1 din protocolul 1 aditional la Conventie, Curtea a avut in vedere (para. 50 si 51) trei aspecte majore, si anume: au fost realizate plati partiale in anii 2008, 2010;sumele platite s-au actualizat cu indicele preturilor de consum nu exista nimic care sa sugereze ca Guvernul nu are intentia de a respecta calendarul platilor (stabilit pana în 2016).
Consideră astfel ca solutia instantei europene reprezinta un temei nu doar pentru a constata nulitatea actelor de executare in prezenta cauza, ci a constituit si un argument hotarator pentru reorientarea practicii in ceea ce priveste litigiile avand ca obiect contestatii la executare, validari poprite, precum si alte proceduri judiciare din etapa executarii silite, în sensul retinerii aplicabilitatii dispozitiilor OUG 71/2009, asa cum reiese si din solutiile prezentate mai jos.
De altfel, arată ca un efect similar l-a produs decizia CEDO pronuntata în cauza F. Mihaies si A. G. Sentes impotriva Romaniei, decizie care în ceea ce priveste incidenta dispozitiilor art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventie cuprinde o motivare foarte apropiata de prezenta decizie, si anume respingerea ca neintemeiate a actiunilor avand ca obiect plata de catre angajatorii - institutii publice a drepturilor salariaie reprezentand reducerea salariala de 25% prevazuta de Legea 118/2010.
Asadar, intmcat cedo a analizat in mod punctual si detaliat compatibilitatea prevederilor OUG nr. 71/2009 cu dispozitiile conventionale, pronuntand Decizia nr._/08/4.09.2012 in cauza D. s. a contra Romaniei, este clar faptul ca Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a ignorat în mod declarat aceasta decizie CEDO, apreciind ca se încalca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO, atat sub aspectul nerespectarii termenului rezonabil, cat si al principiului egalitatii armelor în proces.
In fine, la justa solutionare a cauzei solicită a se avea in vedere Decizia nr, 190/02.03.2010 a Curtii Constitutional, prin care s-a analizat esalonarea platii sumelor de bani, asa cum a fost stabilita prin O.U.G nr. 71/2009 si compatibilitatea acestor norme cu dispozitiile art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului si art. 1 din Primul Protocol aditional.
De asemenea, prin Decizia Curtii Constitutională nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 s-a examinat și obiectia de neconstitutionalitate a legii prin care a fost aprobata Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 71/2009. Ca atare, au fost supuse analizei Curtii si modificari aduse acestei ordonante prin legea de aprobare, prelungindu-se pana in anul 2016 termenele transelor pentru achitarea acestor creante. Ambele solutii ale instantei de control constitutional sunt convergente cu decizia CEDO D. s.a. vs. Romania.
Ca practica judiciara mentionează Decizia civila nr. 1364R/15.05.2013 pronuntata de Tribunalului București în Dosarul nr._/4/2011 prin care instanta de recurs a retinut in esenta ca dispozitiile OUG 71/2009 instituie în mod evident un impediment în continuarea executarii silite.
Prin Decizia civila nr. 983/2014 din data de 31.03.2014 pronuntata în Dosarul nr._/4/2012, Tribunalul Bucuresti a respins recursul promovat de recurentele-intimate impotriva Sentintei civile nr. 2653/13.03.2013 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti.
Totodata, prin Decizia civila nr. 1065/10.04.2013, respectand rationamentul impus de CEDO in cauza D. s.a. contra Romaniei, Tribunalul Bucuresti a admis recursui formulat de M. J. impotriva Sentintei civile nr. 6180/17.07.2012 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in Dosarul nr._, retinand ca autoritatile statului au respectat mecanismul de esalonare a creantelor, dand dovada de diligentă in executarea hotararilor judecatoresti si nu există indicii ca Guvernul Romaniei nu va respecta in continuare calendarul platii esalonate aferente fiecarui an, potrivit Legii 230/2011.
In Decizia civilă nr. 913/22.05.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in Dosarul nr._ (283/2013) prin care s-a admis recursul declarat de M. J. si s-a respins cererea de validare a popririi, instanta de recurs retinand Decizia nr._/2008 din data de 4.09.2012 pronuntata de Curtea Europeană a Drepturilor Omului in cauza D. vs. Romania, in care s-a transat chestiunea conformitatii dreptului intern in materie, respectiv a Legii 230/2011 si implicit a OUG 71/2009, cu dispozitiile art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si art. 6 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodata, prin Decizia nr. 3990/27.11.2012 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti in Dosarul nr._/281/2011 s-au solutionat recursurile declarate de Ministerului J. si tertul poprit DGFPMB - Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publică impotriva Deciziei nr. 378/29.05.2012 pronuntata de Tribunalul Prahova, modificandu-se decizia Tribunalului Prahova si Sentinta civila nr. 872/23.01.2012 a Judecatoriei Ploiesti in sensul ca s-a respins cererea de validare a popririi ca neintemeiata, Curtea constatand ca „in conditiile in care prin OUG 71/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, toate formele de executare silita sunt suspendate de drept, este evident ca nu sunt in situatia in care tertul poprit are obligația de a efectua poprirea sumelor datorate Ministerului J., ci dimpotriva, obligatia legala de a nu efectua acte de executare silita in perioada termenelor instituite prin OUG 71 /2009, astfel incat nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 460 din Codul de procedura civila.
Nu se poate retine in acest context ca dispozitiile OUG 71/2009, astfel cum au fost modificate si completate, incalca dispozitiile art. 1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana pentru Drepturile Omului si ale art. 6 din aceeasi Conventie.
In cazul de fata, masura esalonarii platii titlurilor executorii urmareste un scop legitim.
Cata vreme executarea, in conditiile dreptului comun, a tuturor titlurilor executoprii are in mod incontestabil o influenta substantială asupra bugetului de stat, este cert ca sunt in prezenta unei circumstante exceptionale ce justifica instituirea unor masuri care au ca efect amanarea temporara a momentului realizarii drepturilor decurgand din hotarari judecatoresti irevocabile pronuntate in contradictoriu cu M. J., fara ca prin aceasta sa se aduca atingere substantei insasi a acestor drepturi, acestea fiind pe deplin conservate prin prevederea platii actualizate a acestor drepturi.
In pricina de fata, Guvernul roman nu numai ca nu refuza executarea hotararilor judecatoresti, ci se obliga la plata esalonata a sumelor prevazute prin acestea, executarea esalonata a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi banesti nefiind interzisa in niciun mod de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o alta modalitate de executare, fara ca acest lucru sa insemne ca este singura si unica posibila modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica".
Prin Decizia nr. 173/25.09.2012 Tribunalui Buzau a solutionat apelul declarat in Dosarul_/200/2011, precizand ca: „Nu in ultimul rand, tribunalui retine faptul ca la data de 18 septembrie 2012, a fost dat publicitatii un comunicat cu privire la hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012, prin care a respins ca vadit neintemeiate cererile reclamantilor din cauza D. si altii împotriva Romaniei, prin care acestia invocau incalcarea art. 6 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), respectiv a articolului 1 din Primul Protocol aditional la Conventie (dreptul de proprietate), prin aceea ca autoritatile interne (Ministerui J. si Ministemi Finantelor publice), au refuzat sa puna detndata in executare hotarari judecatoresti definitive pronunțate de instantele interne, hotarari ce recunosteau drepturi salariale restante.
CEDO a apreciat ca echilibrul între interesele reclamantilor si interesul general al societatii a fost mentinut, neputandu-se reprosa Guvernului roman ca a refuzat sa execute hotararile interne ce recunosteau reclamantilor drepturi de natura patrimoniala. CEDO a apreciat ca esalonarea platilor de catre Guvern, in calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, in contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat Romania incepand cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului c1 proprietate al reclamantilor.
CEDO si-a argumentat, totodata decizia prin faptul ca reclamantii au primit pana in prezent o fractie semnificativa din sumele cuvenite si ca nu exista indicii ca Guvernul intentioneaza sa nu respecte platile pentru viitor.
In consecinta, apreciază ca, asa cum a reținut si prima instanta, prevederile OUG nr. 71/2009 sunt în deplina concordanta cu dispoziriile Conventiei, existand o proportionalitate intre mijloace, respectiv esalonarea achitarii unor obligatii si scopul urmarit, acela al menținerii echilibrelor bugetare".
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului si schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestatiei la executare în conformitate cu art. 460 alin 2 C..
În drept, a invocat dispozițiile art. 411, art. 466 urmatoarele din Noul Cod de procedura civila.
IV. Analizând sentința civilă apelată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul reține următoarele considerente:
Tribunalul constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 care cuprinde și etapa executării hotărârilor judecătorești și a art. 1 din Primul Protocol Adițional, având în vedere că dreptul de creanță al intimatei împotriva apelantului-contestator în temeiul titlurilor executorii (hotărârile judecătoresti depuse in dosarul de expecutare) reprezintă un „bun actual” în sensul autonom al acestei noțiuni.
Mai mult, față de motivul de apel privitor la obligativitatea și convenționalitatea eșalonării instituite prin OUG nr. 71/2009, tribunalul constată că apelantul contestator apreciază greșit faptul că există circumstanțe excepționale care să justifice din prisma art. 6 CEDO temporizarea executării silite în temeiul OUG nr.71/2009.
Astfel cum rezultă din jurisprudența CEDO, Tribunalul subliniază că în materia executării unor hotărâri judecătorești în care statul este debitor, statul are obligația de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunțate împotriva sa. Fiecare stat trebuie să se doteze cu arsenalul juridic adecvat și suficient pentru a asigura executarea hotărârilor pronunțate de instanțe (cauzele Ruianu contra României, S. P. contra României, C. împotriva României, G. împotriva României).
In caz contrar, s-ar aduce atingere și dreptului de proprietate al intimatului astfel cum este acesta protejat prin articolul 1 din Protocolul I al Convenției Europene a Drepturilor Omului, prin imposibilitatea de a beneficia o perioadă lungă de timp de creanța recunoscută prin hotărârea judecătorească.
Totodată, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână inoperantă în detrimentul unei părți (a se vedea hotărârile V. I. contra României, Burdov vs. Rusia (nr. 2) din 15 ianuarie 2009).
Executarea unei hotărâri judecătorești, de la orice instanță ar proveni, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces” în sensul articolului 6. Un interval nerezonabil de mare în executarea unei hotărâri judecătorești poate, de aceea, să încalce articolul 6 al Convenției.
Caracterul rezonabil al unui asemenea interval trebuie determinat în funcție de complexitatea procedurilor de executare, de comportamentul părților și cel al autorităților competente precum și în funcție de natura și cuantumul creanței stabilite în hotărâre. O anumită perioadă de timp pentru punerea în executare a unei hotărâri defavorabile administrației poate fi acceptată în circumstanțele specifice ale unei cauze, cu condiția ca amânarea rezultată să nu aducă atingere chiar substanței dreptului protejat de articolul 6 al Convenției.
De asemenea, Curtea a reținut în jurisprudența sa că o persoană ce a obținut o hotărâre judecătorească împotriva statului nu are obligația de a începe o procedură de executare silită (Metaxas contra Greciei). În asemenea cazuri, autoritatea de stat are cunoștință de hotărâre și poate întreprinde toate demersurile necesare pentru a executa hotărârea sau pentru a o transmite la autoritatea de stat responsabilă de executare.
Așadar, Curtea a considerat că sarcina de a asigura executarea unei hotărâri judecătorești împotriva statului revine în primul rând autorităților de stat începând din momentul în care hotărârea respectivă devine definitivă și executorie. Complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și executorii într-un interval rezonabil. De asemenea, autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești. Revine statelor obligația de a-și organiza sistemul legal într-o asemenea manieră încât autoritățile să își poată îndeplini obligația lor în această privință (hotărârea Burdov vs. Rusia (nr. 2) din 15 ianuarie 2009).
Întrunirea acestor condiții într-un caz concret nu poate fi făcută în mod abstract prin simpla evocare a deciziei Curții Constituționale nr. 1533/2011 evocate de către apelant prin motivele de apel, ci este necesar a se proceda la o aplicare în concret la speță a criteriilor CEDO mai sus evocate.
Apelanta arată că OUG nr. 71/2009 cu modificările și completările subsecvente reprezintă în fapt o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar în sensul în care reprezintă un pas important ca debitorul (în speță intimatul) să își execute creanța, iar nerespectarea acestor prevederi legale atrage nulitatea executării silite.
Tribunalul constată ca fiind nefondată această critică având în vedere faptul că, astfel cum în mod corect a invocat instanța de fond și s-a constat în apel la pct. 1 aceste prevederi sunt neconvenționale.
Astfel, tribunalul constată că prin OUG nr. 71/2009 au fost amânate și cele două tranșele în cuantum de 67% care erau deja scadente din octombrie 2008 și martie 2008, conform primei eșalonări dispusă prin OUG nr. 75/2008. De asemenea, instanța constată că, s-a prevăzut amânarea pentru restul de 33% din creanța de la octombrie 2009 până în anul 2012.
În aceste condiții, instanța constată că, practic, prin eșalonarea în iunie 2009 a plății, până în anul 2011, pentru tranșele deja scadente din octombrie 2008 și martie 2009 (care de asemenea fuseseră amânate la plată anterior prin OUG nr. 75/2008) și până în anul 2012 pentru tranșa de 33% scadentă în octombrie 2009, se aduce atingere dreptului la un proces echitabil și a celui la respectarea bunurilor, deoarece, cel puțin pentru tranșele care conform OUG nr. 75/2008 erau deja scadente în iunie 2009, creditorul intimat este pus în situația de a nu putea continua executarea silită și de a nu putea solicita sancționarea în nici un fel a lipsei de executare a acestor tranșe în perioada octombrie 2008-iunie 2009, respectiv martie 2009-iunie 2009.
Așa fiind, constatând că există contradicție între prevederile OUG nr. 71/2009 și Articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Articolul 1 din Protocolul 1 la aceeași Convenție, în temeiul art. 20 alin. 2 din Constituție, potrivit cu care „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale”, instanța va da prevalență dispozițiilor convenționale în cauză.
Nefondată este și critica relativă la caracterul condiționat al obligației ce incumbă debitorului în temeiul titlului executoriu care în opinia apelantului ar depinde de virarea sumelor de bani necesare de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Astfel cum a arătat instanța de fond și cum reiterează tribunalul în sensul jurisprudenței CEDO nu există o delimitare între diferitele componente ale autorității de stat debitoare, neexistând posibiliateta ca un debitor autoritate publică să se derobeze de responsabilitatea ce îi revine în temeiul unei hotărâri irevocabile. Concret, apelantul nu arată care sunt demersurile întreprinse pentru executarea de bunăvoie a obligațiilor care îi incumbau față de creditor în temeiul titlului executoriu.
Tribunalul mai reține că lipsa disponibilităților bănești ale apelantului pentru executarea creanței urmărite în cauză, invocată in baza art. 1 din OG nr. 22/2002, nu poate fi reținută ca motiv temeinic de neexecutare, deoarece statul și instituțiile sale au obligația pozitivă a statului de a asigura respectarea efectivă a dispozițiilor Articolului 6 din Convenția EDO.
Această obligație pozitivă a statului, care revine în mod egal și în aceeași termeni și tuturor instituțiilor sale, face ca în situația în care obligația constatată prin titlul executoriu incumbă unei autorități publice, aceasta să aibă obligația de a proceda la executarea într-un termen rezonabil a hotărârii judecătorești, fiind excesiv chiar și să se ceară creditorului să procedeze la executarea silită. Mai mult, în jurisprudența sa Curtea EDO a decis că orice întârziere în executare care depășește acest un rezonabil are drept consecință încălcarea Articolului 6 din Convenție, dar și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauza CEDO Sharenok c. Ucrainei par. 35, 36 și 37.).
Mai mult, analizând expunerile de motive care au stat la baza adoptării OUG nr. 71/2009, tribunalul constată că sunt motive generice, reluate anual în ordonanțe de urgență prin care se amână plata creanței fără dovedirea unor măsuri concrete în vedere aducerii la îndeplinire a obligației de către debitor, în tot sau în parte, nefiind concordante cu obligația pozitivă a debitorului ca instituție publică de a asigura efectivitatea dreptului la un proces echitabil reglementat de Articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar situația creată nu poate fi circumscrisă unei limitări care să urmărească un scop legitim într-o societate democratică, ci reprezintă o atingere în substanța dreptului fundamental menționat.
În fine, tribunalul mai constată că nici considerentele privind situația financiară a creditorului nu pot fi reținute ca o cauză care să justifice oprirea temporară a executării silite, deoarece executarea silită nu este condiționată de constatarea prealabilă că sunt puse în pericol resursele necesare ale unui trai normal și decent pentru creditor.
Pe cale de consecință, Tribunalul va reține prin raportare la considerentele de mai sus caracterul neconvențional al prevederilor OUG nr. 71/2009 si al OG nr. 22/2002, motiv pentru care, conform art. 480 C., va respinge apelul formulat de apelantul-contestator ca fiind neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-contestator M. JUSTIȚIEI, cu sediul in București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 4365/31.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București în dosarul civil nr._ , în contradictoriu cu intimata S. C. A., cu domiciliul in Iași, .. 23, ., ., ca neîntemeiat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 03.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
F.M. P. A.M. D. M.M. Ț.
Red. Jud. M.F.P.: 04.03.2016
Tehred. CS
Jud. S 3 B.. Jud. fond A.-M. Verican
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 156/2016.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 586/2016. Tribunalul... → |
|---|
