Contestaţie la executare. Decizia nr. 591/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 591/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 591/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI -SECȚIA A III- A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.591A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 08.02.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: C. V.
JUDECĂTOR: A. CONGONE
GREFIER: G. S.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-intimată C. M., împotriva sentinței civile nr.9372/26.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-autoritate tutelară A. Tutelară pentru Administrația Activelor Statului, având ca obiect - contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelanta-intimată C. M., prin avocat, lipsind intimata-autoritate tutelară A. Tutelară pentru Administrația Activelor Statului.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelanta-intimată, prin avocat, învederează tribunalului că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de soluționat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelanta-intimată, prin avocat, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței civile pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București în sensul respingerii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 22.10.2014 sub nr. dosar_ contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS în contradictoriu cu intimata C. M. a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de B. S. A. - E. constând in: înștiințarea de poprire nr. 97/2014 efectuata conform art. 782, alin. 1 Cod procedura civila, in baza titlului executoriu reprezentat de Sentința penala nr. 423/20.03.2007 pronunțata de Tribunalul București - Secția a-II-a Penala in dosarul nr._/3/2006, rămasa definitiva prin Decizia Penala nr. 2098/04.06.2009 a I.C.C.J. si prin care se solicita plata sumei de 84.692,40 lei (suma ce va fi actualizata pana la data plații efective) și încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silita incheiata in data de 13.10.2014, solicitând suspendarea executării silite pana la soluționarea contestației la executare irevocabil, in conformitate cu art.718 NCPC, admiterea contestației la executare si anularea actelor de executare și întoarcerea executării in conformitate cu art. 722 si urm. NCPC, in situația admiterii contestației le executare si anularea actelor de executare contestate.
Prin sentința civilă nr. 9372/ 26.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._, a fost admisa excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva încheierii privind cheltuielile de executare silită din data de 13.10.2014, invocată de intimată prin întâmpinare, a fost respinsa ca tardivă contestația la executare împotriva încheierii privind cheltuielile de executare silită din data de 13.10.2014. S-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva executării silite însăși, invocată de intimată prin întâmpinare. S-a admis contestația la executare împotriva executării silite însăși privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS, în contradictoriu cu intimata C. M.. A fost anulata înștiințarea de înființare a popririi din data de 13.10.2014, precum și actele de executare subsecvente emise de către B. S. A. E. în dosarul de executare 97/2014 ca urmare a prescrierii dreptului de a cere executarea silită, a fost respinsa ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite. S-a respins capătul de cerere privind întoarcerea executării silite ca neîntemeiat. S-a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Analizand actele si lucrarile dosarului cu privire la excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimata prin întâmpinare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
În fapt, prin încheierea din data de 13.10.2014 emisă în dosarul de executare nr. 97/2014 înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc S. A. E. s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 1457,19 lei (fila 38), iar prin instiintarea emisă la aceeași dată contestatoarei i s-a adus la cunostinta ca s-a luat masura popririi conturilor sale existente la tertul poprit Trezoreria Municipiului Bucuresti pana la concurenta sumei de 8765,19 lei în baza titlului executoriu, reprezentat de Sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 (fila 39).
Înștiințarea, la care s-a anexat și încheierea cheltuielilor de executare, titlul executoriu, adresa de infiintare a popririi si incheierea de incuviintare a executarii silite, a fost comunicată contestatoarei la data de 14.10.2014 astfel cum rezultă din dovada de comunicare depusă la fila 36.
În drept, potrivit art. 714 alin. 1 pct. 3 și alin. 2 din Codul de procedura civila „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație. (2) Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.”
În ce priveste excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva încheierii privind cheltuielile de executare silită din data de 13.10.2014 emisă în dosarul de executare nr. 97/2014 înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc S. A. Eugene, invocată de intimata prin întâmpinare, instanța o apreciază ca fiind întemeiată.
Astfel se observă că prezenta contestație la executare a fost depusă la posta la data de 21.10.2014 (f.22) după expirarea termenului de 5 zile prevăzut în mod imperativ de disp.art. 714 alin. 2 din Codul de procedura civila, care a început să curgă la data comunicării încheierii privind cheltuielile de executare silită din data de 13.10.2014, anexată înștiințării, respectiv la data de 14.10.2014, termenul de 5 zile împlinindu-se la data de 20.10.2014.
Față de cele expuse, în temeiul art. 714 alin. 2 din Codul de procedura civila va admite excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva încheierii privind cheltuielile de executare silită din data de 13.10.2014, invocată de intimata prin întâmpinare și va respinge ca tardivă contestația la executare împotriva încheierii privind cheltuielile de executare silită din data de 13.10.2014.
În ceea ce priveste excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva executarii insasi, invocată de intimata prin întâmpinare, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiata față de disp. art. 714 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedura civila și o va respinge ca atare, in condițiile in care incheierea de incuviintare a executarii silite a fost comunicată contestatoarei la data de 14.10.2014, termenul de 15 zile, împlinindu-se la data de 30.10.2014, or prezenta contestație impotriva executarii silite insasi a fost depusă la posta la data de 21.10.2014, anterior împlinirii termenului de 15 zile.
Față de cele expuse, în temeiul art. 714 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedura civila va respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva executării silite însăși, invocată de intimată prin întâmpinare
Pe fondul cauzei, instanța reține că prin Sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 (filele 46-50), pe latura civilă alăturată laturii penale, s-a dispus, în baza art. 14 alin. 3 lit. a raportat la art. 346 din Codul de procedură penală, art. 998 și urm. din Codul civil, obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente, între altele și Comisia Națională de Valori Mobiliare, la plata despăgubirilor civile către un număr de 130.789 părți civile constituite în această calitate procesuală pe parcursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, la nivelul sumelor efectiv învestite, indexate cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000 și până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond învestite de fiecare parte civilă, executarea făcându-se pe baza prezentării certificatului de investitor în original și după anularea acestuia.
Prin Decizia penală nr. 164A, pronunțată la data de 18.06.2008 de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în același dosar, s-a admis apelul, iar asupra acțiunilor civile ce compun latura civilă, a dispus obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente, între altele și Comisia Națională de Valori Mobiliare, la plata despăgubirilor corespunzătoare sumelor inițial investite și indexate cu indicele inflației începând cu 24.05.2000, către părțile civile menționate în dispozitivul sentinței apelate. Totodată a înlăturat dispozițiile privind numărul unităților de fond și a dispus ca despăgubirile cuvenite părților civile să se acorde conform numărului unităților de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare.
Prin Decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală a fost admis recursul si s-a dispus rejudecarea cauzei in ce priveste latura civila a cauzei cu privire la părțile vătămate constituite părți civile in faza de urmărire penală și necitate la instanta de fond si respectiv in instanta de apel, insa printre aceste persoane nu se află și intimata C. M..
Prin cererea înregistrată de intimata, la data de 08.07.2014, la B.E.J. S. A. E., s-a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 împotriva debitoarei AAAS, fiind format dosarul de executare nr. 97/2014. (f. 44). Intimata a anexat la cererea formulată carnetul de investitor (f. 54, 55)
Prin încheierea din data de 29.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014 (f. 40) a fost încuviințată executarea silită împotriva contestatoarei A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.
In cadrul dosarului de executare nr. 97/2014 la data de 13.10.2014 au fost întocmite Încheierea privind cheltuieli de executare stabilindu-se un total de cheltuieli de 1457,19 lei (f. 38), adresa de înființare a popririi pentru creanta in cuantum de 8765,19 lei comunicata tertului poprit Trezoreria Municipiului Bucuresti (f. 37 ) și înștiințarea cu privire la luarea măsurii popririi (f. 39).
În drept, conform art. 711 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
1) Referitor la incidența prescripției dreptului de a cere executarea silita, instanța reține următoarele:
Prealabil a se trece la analiza incidenței prescripției dreptului de a cere executarea silita, instanța urmează a reține ca fiind aplicabile dispozițiile în materie de prescripție a executării silite din codul de procedură civilă din 1865, întrucât la momentul soluționării litigiului penal prin care au stabilite despăgubirile civile în vigoare era Codul de procedură civilă din 1865, iar executarea dispozițiilor privind despăgubirile era suspusă legii procesuale in vigoare de la data pronunțării hotărârii ce constituie titlu executoriu.
Astfel, se va reține că potrivit art. 446 Cod procedura penală dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile, iar potrivit art. 376 alin.1 C.pr.civ., hotărârea judecătorească este executorie din momentul în care a devenit definitivă. De asemenea, în conformitate cu art. 377 alin.1 pct. 3 C.pr.civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel.
Deși legea nu precizează data la care hotărârile date în apel devin definitive, din economia art. 377 alin.1 C.pr.civ., rezultă că definitivarea acestor hotărâri intervine în momentul pronunțării.
În cauză, în temeiul textelor legale susmenționate, se constată că sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 astfel cum a fost modificata prin Decizia penală nr. 164A, pronunțată la data de 18.06.2008 de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, este definitivă și executorie de la data de 18.06.2008, data pronunțării deciziei din apel.
Astfel, se observă că prin Decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală nu s-a modificat soluția pronunțată cu privire la acțiunea civilă inițiata de intimata, sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală fiind definitivă și executorie de la data de 18.06.2008.
Dreptul de a cere executarea silită este supus prescripției extinctive, în conformitate cu disp. art. 405 C.pr.civ. în termen de 3 ani, în cazul drepturilor de creanță, și în termen de 10 ani în materia acțiunilor reale imobiliare, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, respectiv, în cazul hotărârilor judecătorești, data când acestea au devenit definitive și executorii.
Litigiul dintre părți care s-a finalizat prin sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 astfel cum a fost modificata prin Decizia penală nr. 164A, pronunțată la data de 18.06.2008 de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală a avut ca obiect o acțiune personală cu privire la recuperarea despăgubirilor corespunzătoare sumelor inițial investite și indexate cu indicele inflației începând cu 24.05.2000.
Prin urmare, instanța apreciază că în cauză, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a sentinței penale nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 astfel cum a fost modificata prin Decizia penală nr. 164A, pronunțată la data de 18.06.2008 de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală este termenul de 3 ani, care a început să curgă de la data de 18.06.2008 și s-a împlinit la data de 18.06.2011, anterior formulării cererii de executare din data de 08.07.2014 de către intimata.
Potrivit art. 405 ¹ Cod procedura civila cursul prescripției se suspendă: a)în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune; b)pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanță sau de alt organ jurisdicțional competent; c)cât timp debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la urmărire; d)în alte cazuri prevăzute de lege, iar potrivit art. 405 ² din același act normativ cursul prescripției se întrerupe: a)pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei; b)pe data depunerii cererii de executare, însoțite de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent; c)pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, în condițiile art. 453 alin. (2); d)pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare; e)pe data depunerii cererii de reluare a executării, în condițiile art. 3716 alin. (1); f)în alte cazuri prevăzute de lege.
D. fiind principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța urmează a analiza cererea doar prin prisma susținerilor contestatoarei și a apărărilor intimatei, însă intimata nu a invocat existența niciunei cauze de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție dintre cele enumerate mai sus.
Astfel, trebuie mentionat ca motivul referitor la imprejurarea ca Decizia Curții de Apel București nr. 2098/iunie 2009 ar fi fost redactata abia in 2010, nu reprezinta un caz de suspendare sau incetare astfel cum acestea sunt indicate in textele legale sus menționate.
De asemenea, instanta constata ca intimata a invocat existenta unor acte normative prin care termenul de plata pentru creanța detinuta a fost amânat succesiv, insa nu a indicat in concret la ce acte normative se refera astfel, ca nu pot fi avute in vedere aceste sustineri.
Având în vedere că potrivit art. 405 alin.3 C.pr.civ. prin împlinirea termenului de prescripție titlul executoriu reprezentat de sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 astfel cum a fost modificata prin Decizia penală nr. 164A, pronunțată la data de 18.06.2008 de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală și-a pierdut puterea executorie la data de 18.06.2011 și constatând că în baza acestei hotărâri au fost efectuate acte de executare, instanța va dispune anularea executării silite și a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc.
P. aceste motive, instanța în temeiul art. 711 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă va admite contestația la executare si va anula înștiințarea de înființare a popririi din data de 13.10.2014, precum și actele de executare subsecvente emise de către B. S. A. E. în dosarul de executare 97/2014 ca urmare a prescrierii dreptului de a cere executarea silită
2) Referitor la nerespectarea disp. art. II din Legea nr. 113/2013 conform cărora A. pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții, instanța le apreciază neîntemeiate în condițiile în care executarea silită a fost demarată împotriva Autoritatii pentru Administrarea Activelor Statului și nu împotriva Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare cum invocă contestatoarea.
3) Referitor la nerespectarea prevederilor Ordonanței nr. 22/30.01.2002, cu modificările ulterioare (Legea nr. 110/2007, Legea nr. 92/2011 și Legea nr. 116/2011), amânarea și eșalonarea plăților neconstituind, în opinia contestatoarei, ingerințe în drepturile creditorilor, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului fiind respectat, instanța reține următoarele:
Sub acest aspect, se reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
De asemenea, în Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".
Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. De asemenea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr.22/2002 (cu modificările ulterioare, astfel cum au fost precizate de contestatoare) dar și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Instanta mai retine, astfel cum a susținut și contestatoarea că, prin Deciziile nr.529/11.10.2005, nr. 161/22.04.2003., Curtea Constituțională a României a statuat ca dispozitiile OG 22/2002 sunt constitutionale, reținând că acest act normativ are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfășurării activității lor, precum și faptul că OG nr. 22/2002 consacră, în materia executării creanțelor față de instituțiile publice, un regim derogatoriu de la dreptul comun, atât prin aceea că instituie restricții în urmărirea fondurilor bănești ale acestora, cât și pentru că limitează o atare urmărire exclusiv la fondurile bănești. Prin Decizia nr. 127/2008, instanța de contencios constituțional a constatat că procedura de executare a obligațiilor de plată apaținând instituțiilor publice se desfășoară într-un termen rezonabil, iar prin Decizia Decizia nr.188/2010 si nr. 190/2010, Curtea Constituțională a României a statuat, cu privire la acte normative similiare, edictate în materia executării creanțelor față de stat și instituțiile publice, că eșalonarea plății creanțelor este impusă de rațiuni economice.
Însă, aceste dispozitii trebuie interpretate nu numai prin raportare la normele constitutionale, ci si la cele ale Convenției europene, avand in vedere că, potrivit art. 11 și 20 din Constituție, tratatele privind drepturile omului au prioritate față de dreptul intern.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002, invocată chiar de contestatoare), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Însă, amânările, eșalonările edictate de stat în favoarea instituțiilor sale, coroborate de atitudinea debitorilor-instituții de stat, care stabilesc din ce în ce mai multe conturi cu destinație specială în care virează sumele de bani pentru a scăpa executării silite promovată de creditorii statului, iar prin aceasta întocmind liste de așteptare cu creditorii care trebuie să-și satisfacă creanțele determină parcurgerea unor proceduri anevoioase, nu satisfac cerința termenului rezonabil.
De altfel, nu este singura dată când Curtea Constituțională a României are aprecieri contrare celor ale Curții Europene asupra compatibilității legislației interne cu dispozițiile Convenției. În Cauza D. P. contra României (2007), se apreciază că instanța constituțională română „a ajuns la concluzia compatibilității legii naționale cu art.8 din Convenție și cu principiile care se degajă din jurisprudența Curții (Europene) în materie. Această concluzie este desigur în contradicție cu aprecierile Curții”, această situație fiind „regretabilă”, fiind vorba despre „o eroare de aplicare sau de interpretare a jurisprudenței Curții de către judecătorul constituțional național.” (paragrafele 101 și 102 din Hotărâre).
Între aplicarea OG nr 22/2002, cu modificările ulterioare și a altor acte normative care prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr.22/2002 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
Pe de altă parte, instanța reține că și interpretarea dată de contestatoare art. 1 și art. 2 din OG nr. 22/2002 este greșită întrucât acest termen de 6 luni de amânare a plății nu operează ope legis, ci este condiționat de dovedirea de către debitor a condițiilor impuse chiar de actul normativ invocat, respectiv a faptului că debitoarea-contestatoare se află în situația prevăzută de art. 2, respectiv „lipsa fondurilor” și existența „demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de plată”.
În speță, contestatoarea nu a comunicat și nici nu a dovedit executorului în dosarul de executare menționat aspectele învederate.
4) Referitor la valoarea despăgubirilor solicitate de intimata, contestatoarea a apreciat că executorul nu a ținut cont de criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor impuse prin Decizia penală nr. 164A. Totodată a arătat că intimata a depus la dosarul de executare numai certificatul de investitor, fără a depune și înscrisurile doveditoare ale achiziționării unităților de fond.
Contrar susținerilor contestatoarei, astfel cum rezultă din Decizia nr. 164A pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a dispus ca despăgubirile cuvenite părților civile să se acorde conform numărului unităților de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare. Din textul menționat rezultând că despăgubirile se acordă pe baza unuia sau a altuia dintre înscrisurile enumerate de decizie, fără a fi limitativ. Astfel, „despăgubirile se acordă „conform numărului unităților de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor (...) altor acte doveditoare”, de unde rezultă în mod clar că este vorba despre o enumerare de acte pe baza cărora se acordă despăgubiri și nu numai pe baza carnetelor de investitor. Cum intimata a depus carnetul de investitor (f. 53-55) rezultă că executarea respectă întocmai titlul contestat, cuantumul despăgubirilor fiind calculat întocmai cu dispozițiile cuprinse în hotărârile judecătorești menționate anterior, nefiind necesară depunerea unor documente suplimentare.
De asemenea, contrar celor susținute de către contestatoare, din cuprinsul raportului de expertiză contabilă extrajuiciară efectuat de catre . (f. 51) rezultă că actualizarea despăgubirilor s-a realizat pentru perioada mai_14 în conformitate cu criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor impuse prin Decizia penală nr. 164A.
5) În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanta observă că acestea au fost stabilite prin încheierea din 16.07.2014, or astfel cum s-a arătat mai sus contestația îndreptată împotriva acestei încheieri a fost tardiv formulată, motiv pentru care nu va analiza pe fond aspectele criticate de contestatoare.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 718 Cod procedură civilă ,,Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice instanța competentă poate suspenda executarea”. Avand in vedere ca cererea dedusa judecatii a fost solutionata, instanta in temeiul art 718 alin 1 Cod procedură civilă urmeaza sa respinga aceasta cerere ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, deoarece la dosar nu există nicio dovadă cu privire la faptul că patrimoniul contestatoarei s-a diminuat ca urmare a executării ce face obiectului dosarului nr. 97/2014 al B. S. A. E..
Față de principiul disponibilității și față de disp. art. 453 alin. 1 Cod procedura civila, instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Impotriva acestei sentinte, a declarat apel intimata C. M., cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia a III-a Civila la data de 10.11.2015.
In motivarea apelului, a aratat urmatoarele:
La data de 22.10.2014 contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS a inregistrat dosarul sub numărul_ la Judecătoria Sector 3 București, formulând contestație la executare impotriva actelor de executare efectuate de B. S. A. E. contând in: instiintarea de poprire numărul 97/2014 efectuata conform art 782 alin 1 C. . in baza titlului executoriu reprezentat de Sentința Penala nr 423/20.03,2007. pronunțata de Tribunalul București, secția a Ii-a penala in dosarul nr_ 3"2006. rămasa definitiva prin Decizia Penala nr 2098/4.06.2009 a 1CCJ si prin caro se solicita plata sumei de 84.692. 40 lei ( suma ce va fi actualizata pana la data plații efective) si încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silita semnata la data de 13.10.2014. solicitând suspendarea executării silite pana la soluționarea contestației la executare . in conformitate cu art 718 NCPC, admiterea Contestației la executare si anularea actelor de executare si întoarcerea executării in conformitate cu art 722 NCPC.
Prin Sentința Civila nr 9372/26 iunie 2015 instanța in mod justificat a respins ca tardiv formulata contestația la executare impotriva incheierii privind cheltuielile de executare silita din data de 13.10.2014. a constatat ca rămasa fara obiect cererea de suspendare a executării silite, a respins capătul de cerere privind întoarcerea executării silite ca neintemeiata, dar in mod netemeinic si nelegal a respins excepția tardivității formulării contestației la executare impotriva executării silite insasi invocata de intimata/apelanta.
Instanța de fond a considerat, in motivarea sentinței ca termenul de prescripție in cazul dreptului material la acțiune a început sa curga pentru intimata/apelanta de la data de 18.06.2008, data la care a rămas definitiva si executorie prin Decizia penala nr 164 A pronunțata de Curtea de Apel Bcucuresti Secția a Ii-a Penala, si s-a scurs la data de 18.06.2011, anterior formulării cererii de executare din data de 08.07.2014 de către intimata/apelanta.
Cu toate acestea, potrivit art 405 din C. cursul prescripției se intrerupe: a) „pe data indeplinirii de către debitor, inainte de începerea executării silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare, a obligației prevăzute in titlul executoriu ori a recunoașterii, in orice alt mod a datoriei"
Este de notorietate faptul ca la sfarsitul anului 2007 A. pentru Valorificarea Activelor Statului, actuala AUTORITĂȚII P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS a recunoscut datoria pe care o are fata de toate persoanele păgubite de FNI, si a început sa acorde despăgubiri in mod voluntar.
In luna februarie 2011, Guvernul a decis ca sumele repartizate A. de la bugetul de stat să nu mai poată fi executate silit până la 31 decembrie 2013, justificând decizia prin faptul că, la A. conturile sunt blocate integral și nu pot fi efectuate niciun fel de plăți, ca urmare a popririlor instituite de executorii judecătorești.
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMUNLUI de la Strasbourg, prin jurisprudența sa, statuează ca nu este oportun sa ceri unei persoane, care in urma unei proceduri judiciare a obținut o creanța impotriva statului, sa recurga la procedura de executare silita pentru a obține satisfacție, concluzionând ca, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale lipsesc reclamantul de un acces efectiv la justiție, in faza de executare. fiind incalcat art 6 alin 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel, refuzul AUTORITĂȚII P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS de a aloca sumele necesare plații debitului constituie si o atingere adusa dreptului ce decurge din art 1 din Protocolul nr 1 al Convenției.
In consecința, in temeiul art 717 NCPC pentru considerentele expuse solicita admiterea apelului si desființarea in parte a Sentinței Civile nr 9372/26 iunie 2015, pronunțata de Judecătoria Sector 3 București, in sensul respingerii contestației la executare impotriva executării silite insasi. formulate de A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS.
În drept, s-au invocat disp. art. 717 NCPC.
Prin intampinarea depusa la dosar de catre intimata-contestatoare A. pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, pentu urmatoarele considerente:
In ceea ce privește motivele de apel invocate solicita respingerea acestora ca nefondate.
In mod temeinic si legal, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la executare silita, sentința penala nr. 423 fiind pronunțata de Tribunalul București la data de 20.03.2007, fiind definitiva si executorie la data de 18.06.2008, data pronunțării deciziei de apel. Cererea de executare silita a fost formulata de către apelanta C. M. la data de 08.07.2014, la mai mult de 6 ani de la dobândirea acestui drept.
Dreptul de a cere executarea silita este supus prescripției extinctive de 3 ani, iar pasivitatea apelantei in 6 ani de zile nu poate fi acceptata sau justificata in vreun fel.
Asa cum a afirmat si pe fondul cauzei, potrivit dispozițiilor art. 405 alin. 1) C. proc. Civ. „Dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, ..", iar prevederile alin. 2) ne arata momentul de la care se calculează acest termen, respectiv,„Termenul de prescripție incepe sa curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silita".
P. ca in cauza se pune in executare silita o hotărâre judecătoreasca pronunțata ., termenul de prescripție incepe sa curgă de ta data de 18.06.2008 (data pronunțării deciziei de apel).
Este exclusiv culpa apelantei ca nu au înțeles sa stăruie in executarea titlului executoriu, astfel ca hotărârea a cărei executare au solicitat-o si-a pierdut puterea executorie.
In aceste condiții, reține ca obligația pusa in discuție este o obligație civila imperfecta deci actele de executare silita sunt nule de drept, nicio executare silita neputând incepe in baza unei hotărâri judecătorești care si-a pierdut puterea executorie. In aceasta situație creditorul-intimat nu mai poate solicita executarea silita a creanței.
F. de cele menționate mai sus, având in vedere art. 405 alin. 3 C. proc. Civ. care arata ca „Prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu isi pierde puterea executorie", solicitam onoratei instanțe de apel sa constate ca in cauza a operat prescripția dreptului de a cere executarea silita si pe cale de consecința, sa mențină ca perfect legala sentința instanței de fond.
F. de cele arătate, a solicitat respingerea acestor motive de apel ca nefondate.
Astfel, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu menținerea Sentinței Civile nr.9372/26.06.2015, pronunțata de Judecătoria Sectorului 3 București.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 NCPC, precum si celelalte dispoziții legale la care a făcut referire in cuprinsul prezentei intampinari.
C. M., a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să se respingă apărările invocate de A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de apel, tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit art. 405 alin. 1 C.p.c. dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani iar potrvit alin. 2 al aceluiasi articol, termenul incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita.
Se constata ca in cauza termenul de prescripție de trei ani a început să curgă la data de ramanerii definitive a hotararii ce reprezinta titlul executoriu, adica la 04.06 2009 – conform mentiunii aplicate pe sentinta penala nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului Bucuresti. Cum cererea de executare silita a fost formulata la data de 08.07.2014, termenul de prescriptie era implinit.
Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ș. împotriva României a reiterat că, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi ( cauza Hornsby împotriva Greciei) și că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție ( cauza Metaxas împotriva Greciei).
Asadar, prescriptia dreptului de a cere executarea silita nu poate fi opusa de catre contestatoarea-intimata, institutie publica, intrucat ar reprezenta un refuz al statului de a executa o hotarare judecatoreasca, fiind asadar in contradictie cu garantiile prev. de art. 6 din Conventia EDO.
Ca atare, acest motiv de contestatie nu poate fi retinut ca intemeiat de catre tribunal, sens in care, in temeiul disp. art. 480 C.p.c., se impune admiterea apelului, schimbarea in parte a sentintei atacate si respingerea ca neintemeiata a contestatie la executare, cu mentinerea celorlalte dispozitii ale instantei.
In temeiul disp. art. 453 C.p.c., va obliga intimata-contestatoare la plata cheltuielilor de judecata catre apelanta, reprezentand onorariul avocatului achitat prin chitanta nr. 910/24.09.2015.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta-intimată C. M., cu domiciliul ales la Av.Tigaeru R. în București, sector 3, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.9372/26.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-autoritate tutelară A. Tutelară pentru Administrația Activelor Statului, cu sediul în București, sector 1, ..Ș. nr.50.
Schimbă, în parte, sentința apelată în sensul că:
Respinge contestația la executare ca neîntemeiată în ceea ce privește poprirea înființată și actele subsecvente acesteia.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă intimata la plata către apelant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.02.2016.
P. JUDECĂTOR GREFIER
C. V. A. G. G. S.
RED.C.V.
DACT.M.G./5EX.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
JUDECĂTOR FOND - I. A.-M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 479/2016. Tribunalul... | Succesiune. Decizia nr. 5/2016. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
