Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 74/2016. Tribunalul BUCUREŞTI

Decizia nr. 74/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 08-01-2016 în dosarul nr. 74/2016

ROMANIA

DOSAR NR._

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A IV-A CIVILA

DECIZIE CIVILĂ NR. 74 A

ȘEDINȚA D. CAMERA DE CONSILIU D. DATA DE 08.01.2016

TRIBUNALUL CONSTITUIT D.:

PREȘEDINTE:A. C.

JUDECĂTOR:S. E. P.

GREFIER:C. M. P.

Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 20.05.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședință din camera de consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, stadiul procesual și modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.

Tribunalul constată s-a solicitat în scris judecata cauzei în lipsă și reține cauza în vederea soluționării.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată în cauză, s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/06.07.2011.

Cererii i-au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri: cererea de executare silită, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. 1 C. proc. civ.

Cererea a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei.

Prin încheierea din data de 20.05.2014 Judecătoria Sectorului 5 București a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că încheierea prin care executorul judecătoresc a dispus deschiderea procedurii de executare silită cuprinde doar sediul mandatarei Direcția Regională de D. și Poduri București, nu și pe cel al creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A., deși conform art. 656 alin. 1 C. proc. civ. trebuia să conțină și o asemenea mențiune.

Conform art. 656 alin. 2 C. proc. civ., această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității, sediul creditoarei reprezentând un element esențial de identificare a acesteia.

Totodată, în lipsa menționării sediului creditoarei, instanța nu poate să verifice dacă taxa judiciară de timbru a fost achitată cu respectarea disp. art. 40 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 80/2013 (potrivit art. 1475 din Codul civil, o plată valabilă este doar cea făcută creditorului, reprezentantului său, legal sau convențional, persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instanță să o primească).

Mai mult decât atât, instanța constată că deși cererea de executare silită a fost formulată în numele creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. de către mandatara Direcția Regională de D. și Poduri București, acestei cereri nu i s-a alăturat dovada calității de reprezentantă.

Față de considerentele ce preced, instanța, în baza art. 665 alin. 5 pct. 7 C. proc. civ., a respins cererea de încuviințare a executării silite ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. Naționala de Autostrăzi si D. Naționale din România prin Direcția Regională de D. Poduri București, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 10.12.2015, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, s-a arătat că atât cererea sa de începere a executării silite adresate executorului judecătoresc, cât și încheierea prin care executorul a dispus deschiderea procedurii, apelanta s-a legitimat cu denumirea și sediul și anume: C. Naționlă de Autostrăzi și D. naționale din România SA prin Direcția Regională de D. și Poduri și Poduri București cu sediul în București, .. 401A, sector 6. Această legitimitate privind denumirea și sediul său sunt statuate de mandatul special nr. DG/1209/09.10.2013 acordat de Directorul General al CNADNR prin Directorul Regional al DRDP București.

Așadar, încheierea prin care executorul judecătoresc a dispus deschiderea procedurii de executare silită întrunește toate cerințele prevăzute de dispozițiile art. 656 alin. 1 c.pr.civ.

În ceea ce privește timbrajul aferent cererii de încuviințare a executării silite în raport cu dispozițiile art. 40 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2013, acest aspect ar fi putut efectuată cu ușurință prin raportare la sediul său și beneficiarul Primăria Sectorului 6 așa cum este specificat în OP depus la dosar prin care s-a achitat taxa judiciară de timbru.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 Noul cod proc. civila, art. 665 alin.6 Noul cod proc. civila; conform art. 232 (3) Noul cod procedura civila s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul reține următoarele:

În esență, criticile apelantei vizează greșita interpretare a dispozițiilor art. 656 c.pr.civ. și ale art. 40 din OUG nr. 40/2013. referitoare la mențiunile obligatorii ale încheierii prin care executorul judecătoresc a dispus înregistrarea cererii de începere a executării silite și deschiderea dosarului de executare nr. 838/2014.

Criticile sunt fondate, astfel că apelul urmează să fie admis în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 479 alin. 1 c.pr.civ. „instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”.

Astfel fiind, Tribunalul reține că în încheierea din data de 12.05.2014 este menționat sediul creditoarei C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de D. și Poduri și Poduri București ca fiind acela din București, .. 401A, sector 6.

De altfel, procesul verbal de contravenție care reprezintă și titlul executoriu în baza căruia a fost demarată procedura execuțională este încheiat de aceeași entitate de interes public, cu același sediu.

Totodată, Tribunalul constată că Direcția Regională de D. și Poduri și Poduri București, ca structură de specialitate din cadrul C.N.A.D.N.R, a fost mandatată de aceasta să-i reprezinte interesele și să realizeze demersurile legale necesare recuperării sumelor cuvenite în urma încheierii proceselor verbale emise de Cestrin.

Pe cale de consecință, în mod eronat a apreciat prima instanță că încheierea în cauză nu ar cuprinde sediul creditoarei, acesta fiind menționat în mod expres ca fiind cel mai sus indicat, reținând că Direcția de D. și Poduri București reprezintă o structură în subordinea C.N.A.D.N.R care își justifică existența printre altele în contextul repartizării teritoriale a atribuțiilor acesteia din urmă.

În ceea ce privește argumentul că în lipsa menționării sediului creditoarei, instanța nu poate verifica dacă timbrajul aferent judecării cererii a fost achitat în mod corespunzător, respectiv administrația locală de la sediul creditoarei, conform art. 40 din OUG nr. 80/2013, făcând trimitere la cele de mai sus, Tribunalul îl apreciază deopotrivă neîntemeiat. De altfel, dacă taxa de timbru de 20 lei nu ar fi fost achitată corect, soluția care se impunea era aceea a anulării cererii, iar nu a respingerii acesteia în aplicarea art. 665 alin. 5 pct. 7 c.pr.civ.

Întrucât ambele motive de apel sunt apreciate de Tribunal ca întemeiate, conform art. 480 c.pr.civ. apelul va fi admis.

Văzând că procesul verbal nr. R11/_/06.07.2011 întrunește toate condițiile formale pentru a avea caracter executoriu conform art. 37 din OG nr. 2/2001, că este comunicat debitorului urmărit conform prescripțiilor art. 27 din același act normativ, astfel cum a fost interpretat cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 10/2013 pronunțată în recurs în interesul legii de Î.C.C.J. Tribunalul va anula încheierea din data de 20.05.2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București și evocând fondul va admite cererea și va încuviința executarea silită împotriva debitorului Taoder D., executare ce se va realiza cf. art. 665 alin. 3,4 și 7 C.p.c pentru suma de 96 Euro în echivalent lei la data plății la care se adaugă cheltuieli de executare. Față de reglementarea contemporană introducerii cererii de încuviințare a executării silite, în prezenta va fi inserată și formula executorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de către apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 401 A, O.P. 76. C.P. 87, Sector6, împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 20.05.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._

Schimbă în tot încheierea apelată în sensul că:

Admite cererea.

Încuviințează executarea silită împotriva debitorului T. D. în baza titlului executoriu constând în procesul verbal de contravenție . nr._/06.07.2011, executare ce se va realiza conform art. 666 alin. 3, 4 C.pr.civ., pentru suma de 96 euro la care se adaugă cheltuielile de executare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.01.2016.

Președinte Judecător Grefier

A.C. S. E. P. C.M.P.

„ Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.

Președinte Grefier

Red. Tehnored. Jud. AC/3 ex

JS5 – Jud. F. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 74/2016. Tribunalul BUCUREŞTI