Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 21/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 04-01-2016 în dosarul nr. 21/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 21 A
Ședința publică de la 04.01.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. T.
JUDECĂTOR: Ș. Ț.
GREFIER: G. Z.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-creditor C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI, cu sediul în IAȘI, .. 19, împotriva încheierii din data de 06.07.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București,în dosarul nr._, având ca obiect învestire cu formulă executorie.
La apelul nominal făcut în cameră de consiliu nu se prezintă apelantul-creditor.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, tribunalul constată cauza în stare de judecată și, față de faptul că s-a solicitat judecata în lipsă, reține dosarul în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată următoarele:
Asupra apelului civil de față:
Prin încheierea civilă din data de 06.07.2015 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București s-a respins cererea formulată privind pe creditor C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALA DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI și pe debitorul I. B. C., având ca obiect investire cu formulă executorie a titlului executoriu Procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._/02.05.2012, ca neintemeiata.
A reținut prima instanță că:
În conformitate cu art. 37 din OG 2/2001 „Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate."
Instanța a constatat că o cerință esențială prevăzută de lege și care condiționează caracterul executoriu al titlului este aceea ca procesul-verbal să nu fi fost atacat ori plângerea împotriva acestuia să se fi soluționat definitiv.
Potrivit dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, pentru a se putea proceda la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției în această modalitate, este obligatoriu ca în prealabil să se încerce comunicarea acestuia prin poștă, cu aviz de primire, operațiune care să eșueze, potrivit căreia modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În acest sens este și Decizia nr. 10/2013, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
Procesul-verbal de constatare a contravenției, încheiat în lipsa contravenientului, a fost comunicat acestuia prin afișare, în prezența unui martor.
Rezultă din cele de mai sus că procesul-verbal de contravenție nu se consideră a fi comunicat corect datorită faptului că nu s-a făcut dovada că s-a încercat comunicarea procesului verbal prin poștă, prealabil comunicării prin afișare, iar în raport de prevederile art. 37 alin. (1) raportat la cele ale art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, acesta nu constituie titlu executoriu.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditorul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In ceea ce privește modalitatea de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției si Decizia ICCJ nr. 10/2013, precizează ca aceasta decizie a intrat in vigoare la data de 23.07.2013, fiind publicata in M.O. nr. 450 din data de 23.07.2013, deci ulterior afișării acestuia. Asa cum se menționează si in cuprinsul deciziei, aspectul comunicării proceselor verbale de contravenție a generat practica neunitara cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din OG nr, 2/2001, astfel incat erau primite ambele modalități de comunicare: comunicare prin posta cu aviz de primire sau afișare.
Raportat la momentul emiterii procesului verbal precum si la necesitatea comunicării acestuia, recurgerea la una dintre aceste doua modalități de comunicare era necesară și suficientă pentru ca procedura de comunicare să fie considerată îndeplinită.
Apelul urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art.632 NCPC: „Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii …ORICE ALTE INSCRISURI care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.
Art. 638 al. 1, pct. 3 C. stabilește că „sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită înscrisurile cărora legea le recunoaște putere executorie .’’
În conformitate cu art. 37 din OG nr. 2/2001: „procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia … constituie titlul executoriu, fără vreo altă formalitate.’’
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 10/10.06.2013, soluționând recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că: „Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”
Or, în lipsa unor dovezi sau mențiuni care să ateste că mai întâi procesul verbal a fost comunicat debitorului-contravenient prin poștă ,cu aviz de primire, acesta nu constituie titlu executoriu.
Prin urmare, tribunalul, apreciază apelul ca fiind nefondat, reținând că, deoarece s-a solicitat încuviințarea executării silite a unui proces verbal de constatare și sancționare contravențională, creditoarea trebuia să facă dovada că acest proces verbal constituie titlu executoriu, respectiv că acesta nu a fost contestat sau că există o hotărâre irevocabilă în urma contestației, potrivit art. 37 din OG 2/2001.
În speță, nu există nici măcar dovada de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției. Procesul-verbal de comunicare depus în dosarul instanței de fond nu îndeplinește cerințele de comunicare impuse de art. 25 – 27 din OG 2/2001, astfel încât nu poate fi considerat ca valabil sub aspectul îndeplinirii procedurii de comunicare.
Împrejurarea că, în cauză s-a depus procesul – verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin afișare a procesului – verbal, este irelevantă, întrucât, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. De altfel, aceeași interpretare a fost adoptata și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 10/2013, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Această decizie nu reprezintă o lege nouă, pentru ca principiul neretroactivității legii să poată fi invocat cu succes, ci numai o dezlegare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție unor aspecte de drept interpretate diferit de instanțele de judecată în scopul aplicării unitare a legii. Prin urmare, interpretarea statuată de Înalta Curte este interpretarea care trebuia dată dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001 încă de la . acestui act normativ.
Tribunalul apreciază că acest aspect este relevant în procedura de încuviințare a executării silite deoarece dispozițiile art. 665 alin. 5 pct. 2 stipulează că cererea de încuviințare poate fi respinsă dacă „înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu”, iar în condițiile particulare ale cauzei, calificarea procesului verbal de contravenție ca fiind titlu executoriu depinde de cerințele impuse de art. 37 din OG 2/2001. Prin urmare, cele reținute de prima instanță (lipsa calității de titlu executoriu ca urmare a lipsei dovezii că procesul verbal nu a fost contestat), reprezintă aspecte ce țin de aprecierea temeiniciei cererii de încuviințare a executării silite.
Ca atare,în baza art.480 c.pr.civ.,apelul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-creditor C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI, cu sediul în IAȘI, .. 19, împotriva încheierii din data de 06.07.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București,în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04.01.2016
Președinte, Judecător, Grefier,
C. T. Ș. Ț. G. Z.
Red. Jud. Ș.Ț.
Thred. A.M./4 ex.
Judecătoria Sectorului 1 București
Jud. Fd: Ș. C. M.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 8/2016.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 278/2016. Tribunalul... → |
|---|








