Contestaţie la executare. Hotărâre din 09-10-2013, Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 3605/287/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1742/2013
Ședința publică de la 09 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător G. I. R.
Judecător V. B.
Grefier R. - A. S.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de intimata-recurentă . SRL ., ., . . împotriva sentinței civile nr.1006/22.05.2013 pronunțată de Judecătoria Rm Sărat în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatorul H. A. D. Rm. Sărat, .. 4 C, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat I. C. pentru intimatul H. A., lipsă fiind recurenta . SRL
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, după care,
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art 150 cod proc civ, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Av I. C. având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de . SRL împotriva sentinței civile nr.1006/22.05.2013 pronunțată de Judecătoria Rm Sărat în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare. Consideră sentința legală și temeinică. Invocă dispozițiile art 15 din OG 51/1997. apreciază că recursul este neîntemeiat și nelegal și solicită respingerea acestuia . cu cheltuieli de judecată.
În baza art. 150 cod proc civ, instanța declară dezbaterile terminate și reține cauza spre soluționare
INSTANȚA
Deliberand asupra prezentului recurs civil, constata:
Prin cererea inregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei Rm.Sarat, la data de 07.11.2012, contestatorul H. A. D. a chemat in judecată pe intimata I. L. SERVICES BUCUREȘTI – prin ., solicitând ca prin sentința se va pronunța să se dispună anularea executării silite ce a format obiectul dosarului nr. 936/2012, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea de fapt a contestației, contestatorul a aratat că, în prezent, este plecat temporar la muncă în străinătate, iar la data de 19.10.2012 a fost anunțat de mama sa, F. R., că, verificând corespondența primită la domiciliul său, a descoperit somația emisă la data de 17.09.2012 de Biroul Executorului Judecătoresc C. L. C., prin care se solicită plata sumei de 81.624,32 lei reprezentând: 75.162,02 lei debit datorat conform contractului de leasing operațional nr._/12.08.2009 încheiat cu intimata și 6462,30 lei cheltuieli de executare.
A apreciat contestatorul că somația de plată este neîntemeiată și nelegală, avand in vedere ca a încheiat cu intimata contractul de leasing operațional nr._/12.08.2009, prin care a cumpărat în leasing un autoturism marca Renault Megane Sedan 1,5 DCI, urmând ca lunar să plătească o rată medie de 1125,00 lei; ca contractul constituie titlu executoriu conform OG 51/1997, dar doar în limita sumelor lunare nerestituite de utilizator până la data restituirii autoturismului, invocând în acest sens art. 15 din OG 51/1997; ca, prin urmare, contractul de leasing încheiat cu unitatea care i-a vândut autoturismul în leasing constituie titlu executor doar pentru sumele de bani lunare neplătite până i s-a ridicat autoturismul; ca a achitat ratele lunare ce-i reveneau în perioada august 2009 (în posesia autoturismului a intrat la data de 12.08.2009) – ianuarie 2010 când, datorită unor evenimente care l-au afectat grav financiar, a fost în imposibilitate de plată a ratelor lunare, astfel că la data de 03.05.2010 autoturismul cumpărat în leasing a fost ridicat de către intimată; ca, în mod efectiv, nu a achitat ratele lunare derivate din contratul de leasing pe lunile februarie, martie și aprilie 2010, astfel că în prezent titlul executoriu pentru suma din aceste luni este valabil pentru suma de 3375,00 lei, pentru orice altă sumă solicitată nu există titlu executor; ca suma solicitată prin executorul judecătoresc este aberant de ridicată și în mod efectiv nu se menționează ce sume reprezintă suma respectivă de la 3375,00 lei la_,02 lei și pe cale de consecință și cheltuielile solicitate pentru executare in sumă de 6462,30 lei sunt exagerat de mari.
A precizat contestatorul că, dacă debitul real pentru perioada celor 3 luni cât nu a plătit ratele lunare este de 3375,00 lei, nu înțelege cum de s-a ajuns la o sumă foarte mare care nu are temei în titlul executoriu, apreciind că, din acest punct de vedere, se impune a se lămuri întinderea titlului pentru plata sumei de bani prevăzută în sumația de plată, lămurirea integrala a cuantumului sumei datorate; că executarea silită se solicită de către o altă societate, respectiv . București care, în mod cu totul nelegal, solicită executarea în baza unui titlu executoriu la care nu este parte și a unei sume pe care nu o datorează acestei societăți.
Față de cele de mai sus, contestatorul a solicitat admiterea contestației, anularea executării silite și să fie obligată societatea care a promovat executarea la cheltuieli de judecată.
În sprijinul contestației au fost depuse, în copii xerox, la dosar somația de plată, contractul de leasing, depuneri numerar pentru lunile august 2009 – februarie 2010.
La aceeași dată, contestatorul a formulat și cerere de ajutor public judiciar, iar la primul termen de judecată, respectiv la data de 19.12.2012, apărătorul contestatorului a precizat ca renunță la aceasta și a solicitat acordarea unui termen pentru achitarea taxei de timbru aferentă contestației.
La dosar, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea de fapt a întâmpinării, a aratat că între părți s-a semnat contractul de leasing operațional nr._/12.08.2009, având ca obiect, transmiterea către contestator a dreptului de folosință asupra autoturismului marca Renault Megane.
Pentru că nu și-a respectat obligațiile contractuale, prin nota internă privind rezilierea contractului de leasing operațional nr._, emis în data de 11.05.2010, au reziliat contractul.
Așadar, contractul a fost reziliat în condițiile art. 8.4. ii. din contract, care prevede că, in situația în care locatarul, contestator în prezenta cauză, nu își îndeplinește obligațiile contractuale, poate opta pentru mai multe variante: să ceară executarea în natură a obligațiilor contractuale și cu plată de daune interese sau să rezilieze contractul fără a mai fi necesara punerea în întârziere și fără nicio altă formalitate prealabilă sau complementară, intervenție a instanței judecătorești sau arbitrale sau îndeplinirea vreunei alte formalități.
A aratat intimata că a optat pentru a doua variantă și, în aceste condiții, în cauză devine aplicabil art. 9 din contractul de leasing; ca, potrivit art. 9.2., are dreptul sa calculeze toate creanțele ce decurg din contract, potrivit art. 9.3. are dreptul să solicite plata unor despăgubiri suplimentare, cum ar fi cheltuieli neprevăzute, impozite, taxe sau orice alte cheltuieli suplimentare iar potrivit art. 9.4., are dreptul sa utilizeze, total sau parțial, suma constituita drept garanție; conform calculului de închidere în cazul bunurilor recuperate si valorificate debitul datorat de contestator este in cuantum de 75.162.02 lei, compus din: valoarea totala a contractului - 67.992,92 lei, valoarea acoperita din contract - 64.323,36 lei compusă din: 21.431,61 lei facturi emise si achitate, 42.891.75 lei suma încasată din vânzarea bunului, valoare neacoperita 67.992,92 - 64.323,36 = 3.669,56 lei.
Alte sume datorate conform contractului: 71.492.46 lei penalități la facturi neachitate, rest de plata; 75.162,02 lei, compusa din: 71.492,46 lei reprezentând penalități la facturi neachitate; 3.669,56 lei reprezentând valoarea neacoperita din contract.
Contestatorul încearcă, precizează intimata, să inducă în eroare instanța, sugerând că, contractul de leasing ar încetat în condițiile art. 15 din OG nr. 51/1997.
Față de considerentele arătate mai sus, a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiata.
In drept, intimata și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 115 cod procedură civilă, Legea nr. 51/1997.
În sprijinul întâmpinării, s-au atașat următoarele înscrisuri: calculul de închidere în cazul bunurilor recuperate si valorificate; factura_ reprezentând dovada vânzării bunului; tabel privind situația ratelor; nota internă de reziliere a contractului; procura specială.
La data de 22.01.2013, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a aratat că își menține punctul de vedere în sensul dispozițiilor art.15 din OG 51/1997.
Într-adevăr, a aratat contestatorul, a încheiat contractul de leasing operațional nr._/12.08.2009, dar în cadrul contractului nu sunt dispozițiile invocate în întimpinare, respectiv art.8.4. ii., în contract art. 8 privește durata leasingului care este stabilit la 48 de luni.
În legătură cu modalitatea de plată a ratelor lunare, arată contestatorul, în contractul amintit mat sus, la punctul 9, se stabilește că plata se va face lunar, ceea ce înseamnă că termenul limită de plată este ultima zi a lunii in curs și față de aceste prevederi, nu se pot justifica penalități de întârziere prevăzute înaintea acestei date.
Susținerea intimatei ca art. 8.4. ii. i-ar permite mat multe variante nu sunt reale si nici cele legale.
Așa cum a precizat, a achitat ratele lunare din contractul de leasing pentru perioada august 2009 - ianuarie 2010, când, datorită unor motive obiective a fost în imposibilitate să mai achite ratele, titlul executoriu, respectiv contractul dintre parți este valabil exclusiv pentru ratele din contract, iar orice alte sume solicitate ca reprezentând penalități, dobânzi, etc., trebuie să facă obiectul unei acțiuni distincte a părții contractante.
A precizat contestatorul că, pentru cele 3 luni din momentul în care nu s-au achitat ratele, până la ridicarea autoturismului, este de 5375 lei, nu se poate susține că în condițiile date, contractul de leasing ar fi valabil pentru suma de_,02 lei la care sigur că se adăuga și cheltuielile de executare exagerat de mari de 6462,30 lei.
Față de cele de mai sus, apreciază contestatorul că intimata nu-și justifică în niciun fel pretențiile exagerate, încearcă, prin intermediul procuratoarei care este probabil o firmă de recuperare, să încaseze sume exagerate în raport cu obligațiile care deriva din contractul de leasing.
La dosar, intimata a depus note de ședință, urmare formulării răspunsului la întâmpinare de către contestator.
În vederea soluționării cauzei, instanța a administrat proba cu acte și expertiză contabilă.
La dosar, s-a atașat dosarul de executare nr. 936/2012.
La termenul din 23.01.2013 instanța, față de apărările formulate de parti, a solicitat intimatei sa depună la dosar copie de pe contractul de reziliere și de pe facturile ce au fost emise privind debitul cu care contestatorul figurează în evidențele sale și să dea și explicații cu privire la acesta, să comunice sumele restante până restituirea bunului și după restituire, modul de calcul al penalităților și să depună toate copiile de pe facturile ce i-au fost comunicate și contestatorului.
Totodată, instanța a solicitat să se precizeze și în ce temei juridic a fost reziliat contractul.
Contestatorul a precizat instanței că nu a primit contractul de reziliere și nici cele 3 facturi ce nu au fost plătite.
Din cele solicitate de instanța, intimata a depus la dosar notă internă privind reziliere contract de leasing, fila 88 dosar, factura din 22.07.2010 în cuantum de 42,949,45 lei fila 94 dosar, în care sunt ștersături cu privire la cumpărător și adresa acestuia și alte facturi, nefăcând dovada comunicării acestora către contestator.
La data de 15.04.2013 a fost depus la dosar raport de expertiză contabilă efectuat de expert A. I., la care expertul a atașat convocarea, procesul verbal de predare-primire autovehicul și nota de calcul de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate.
La raportul de expertiză intimata a avut obiecțiuni privind calculul penalităților, având în vedere facturile puse la dispoziție, respectiv FF_/27.08.2010 în valoare de 32.682,47 lei și FF_/10.12.2010 în valoare de 45,88 lei.
Față de obiecțiunile intimatei și față de împrejurarea că intre intimată și expert s-a purtat o corespondență prin care i s-au comunicat facturile de la fila 143 și 144 dosar față de care expertul nu s-a pronunțat, a solicitat instanta ca expertul sa raspunda obiectiunilor formulate; la data de 20.05.2013 a fost depus la dosar răspuns la obiecțiunile formulate de intimată.
Prin s.c. nr. 1006/22.05.2013, Judecatoria Rm.Sarat a admis contestația la executare formulată de contestatorul H. A. D., în contradictoriu cu intimata I. L. SERVICES BUCUREȘTI; a anulat formele de executare emise în dosarul de executare nr.936/2012; a constatat că debitorul-contestator datorează creditoarei-intimate suma de 3352,58 lei, reprezentând contravaloare rate leasing neachitate până la predarea autoturismului, conform raportului de expertiză întocmit de expert A. I.; a dispus restituirea taxei judiciare de timbru - 194 lei contestatorului; a obligat intimata la 2300 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: prin contractul de leasing operațional nr._/12.08.2009, contestatorul a cumpărat în leasing de la intimată un autoturism marca Renault Megane Sedan 1,5 DCI, intrând în posesia acestuia la data de 12.08.2009, urmând ca lunar să plătească o rată medie de 1125,00 lei, achitând ratele lunare ce-i reveneau doar pentru perioada august 2009–ianuarie 2010, iar la data de 11.05.2010 contestatorul a predat intimatei autoturismul, conform procesului verbal de la fila 130 dosar.
Contestatorul a recunoscut ca, anterior predării autoturismului, nu a achitat ratele lunare aferente lunii februarie, martie și aprilie 2010 în cuantum de 3375 lei, situație confirmată și de către intimată, datorită imposibilității financiare survenite ca urmare a decesului soției, care a fost ucisă în Italia, unde se afla la muncă, reclamantul a rămas cu un copil în întreținere și fără a avea un loc de muncă (filele 132-134 dosar).
Cu privire la modul de reziliere a contractului, contestatorul a afirmat că, în speță, sunt întrunite prev.art.15 din OG 51/1997, în sensul că dacă utilizatorul nu execută obligația integrală a ratei de leasing, locatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar locatarul este obligat să restituie bunul și să plătească sumele datorate până la data restituirii.
Intimata, prin întâmpinare și notele de ședință, se apără în sensul că în speță nu sunt incidente aceste dispoziții, prin nerespectarea obligațiilor contractule de către contestator s-a emis nota internă privind rezilierea contractului de leasing operațional nr._ emisă în data de 11.05.2010, prin care s-a realizat contractul în condițiile art.8.4. ii în care se prevede că subscrisa poate opta pentru mai multe variante și că a ales a doua varianta, în sensul rezilierii contractului fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără nicio altă formalitate prealabilă.
În sprijinul apărărilor, intimata a depus la fila 88 dosar s-a depus nota internă privind rezilierea contractului nr._.
Instanța, analizând însă acest înscris privind rezilierea contractului, a observat ca această notă internă este încheiată la un an după predarea autoturismului, respectiv 11.05.2011 și nu 10.05.2010, această copie este conformă cu originalul.
Această notă internă emisă la 11.05.2011, prin care intimata afirmă că s-a realizat contractul, în condițiile menționate, nu mai putea fi emisă în condițiile în care rezilierea contractului de fapt avut loc chir la data de 11.05.2010, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 130 dosar, unde s-a depus copie de pe procesul verbal de predare-primire a autoturismului.
Analizând acest înscris de la fila 130 dosar, instanța a observat ca acesta a fost dresat în prezența contestatorului; ca această notă internă este întocmită pro causa, având în vedere înscrisul de la fila 130 dosar – procesul verbal de predare-primire încheiat la data de 11 mai 2010 în prezenta contestatorului și în care se menționează clar că, în baza art.12.4 pct.(ii) din contractul de leasing și art.15 din OG 51/1997 intimata, în calitate de proprietar al autovehiculului, a reziliat contractul și că potrivit art. 11.3 din același contract, contestatorul în calitate de utilizator predă autovehiculul marca Renault Megane împreună cu documentele: certificat de înmatriculare, chei contact, poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă, temeiuri juridice care nu se mai regăsesc în nota internă de la fila 88 dosar.
La puțin timp după predarea bunului, respectiv a autoturismului, intimata l-a și vândut, respectiv data de 22.07.2010 .
În atari condiții, nu pot exista două rezilieri de contracte pe temeiuri diferite, în ani diferiți, din punct de vedere juridic mai întâi operează rezilierea, după care urmare acestui fapt intervine obligația predării bunuri împreună cu actele și orice accesorii, iar neîndeplinirea acestei obligații atrage demararea procedurii executării silite.
Din acest înscris, care este semnat de contestator, rezultă cu certitudine că acesta și-a însușit rezilierea contractului, a cunoscut temeiul de drept, asumându-și consecința rezilierii prin predarea bunului.
Intimata a fost reprezentată în anul 2010 de . SRL, așa cum rezultă din procesul verbal de primire-predare a autovehiculului și care a și reziliat contractul în 11 mai 2010, iar prin procura specială de la fila 35-37 dosar, intimata a împuternicit pe . să o reprezinte începând cu data de 14.03.2011, aceasta din urmă reziliind încă o dată contractul la un an, respectiv la data de 11 mai 2011, contract care de fapt fusese reziliat așa cum am arătat mai sus, la data de 11 mai 2010.
În conformitate cu dispozițiile art.15 din OG 51/1997 – temeiul rezilierii contractului, utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
În speță, suma de bani pe care contestatorul este obligat să o restituie intimatei este de 3352,58 lei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, reprezentând contravaloarea ratelor pe lunile februarie, martie și aprilie 2010.
Față de considerentele de mai sus și având în vedere prevederile art. 399 și următoarele cod procedură civilă, instanța are a vedea că intimata a emis forme de executare pentru sume de bani fără a avea vreo justificare în acest sens, urmând să admită contestația la executare, să anuleze formele de executare emise în dosarul de executare nr. 936/2012 și să constate că debitorul-contestator datorează creditoarei-intimate suma de 3352,58 lei reprezentând contravaloare rate leasing neachitate până la predarea autoturismului, conform raportului de expertiză întocmit de expert A. I..
In baza art. 23 al.1 lit. e din Legea 146/1997, cu modificările ulterioare, a dispus restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru in valoarea de 194 lei achitata cu chitanța nr._/07.01.2013.
În baza art.274 cod procedură civilă, a obligat intimata la 2300 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Impotriva sentintei a declarat recurs intimata S.C. I. L. ROMÂNIA IFN S.A., care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, iar pe fond respingerea contestației la executare ca neîntemeiată cu privire la actele de executare pentru recuperarea debitului în cuantum de 71.492,46 lei, reprezentând penalități la facturi neachitate.
Arata recurenta ca, între părți, s-a semnat contractul de leasing operațional nr._, prin care subscrisa, în calitate de locator, a transmis locatarului, contestator în prezenta cauză, dreptul de folosință asupra unui autoturism marca Renault Megane. Valoarea totală a chiriilor ce trebuiau achitate era în cuantum de 10.580,16 euro, iar valoarea totală a contractului a fost de 15.132,36 euro.
Pentru că nu și-a respectat obligațiile contractuale, subscrisa a reziliat contractul de leasing și a deschis procedura executării silite împotriva contestatorului, în vederea recuperării debitului.
Impotriva procedurii de executare silită s-a formulat contestație la executare, care a fost admisă în parte, în sensul că, din debitul total în cuantum de 75.162,02 lei, instanța de fond a menținut actele de executare doar pentru suma de 3.352,58 lei, fiind anulate actele de executare pentru suma de 71.492,46 lei (71.492,46 lei reprezentând penalități și 316,98 lei reprezentând taxe de somație).
Arata ca sentința recurată este nelegală, deoarece prin cererea de executare silită subscrisa a solicitat începerea executării silite pentru suma de 75.162,092 lei, reprezentând: 3.669,56 lei reprezentând valoare neacoperită din contract; 71.492,46 lei reprezentând penalități la facturi neachitate; ca prin raportul de expertiză contabilă, s-a stabilit un debit datorat de contestator până la data de 11.05.2010 în cuantum de 3.352,58 lei, fiind înlăturată suma de 316,98 lei (pentru care există facturi emise) reprezentând taxe de somație; ca penalitățile la facturi neachitate sunt în număr de două, respectiv:
- factura fiscala nr._/27.08.2010, în cuantum de 32.682,47 lei a fost achitată parțial, respectiv s-a plătit suma de 4.032,15 lei, rezultând un debit de 28.650,32 lei.
Prin urmare, penalitățile la Factura fiscala nr._/27.08.2010 se calculează pentru suma de 28.650,32 lei, după cum urmează: 28.650,32 x 0,35% pe zi / 100 x 712 zile = 71.396,60 lei;
-penalitățile la Factura fiscala nr._/10.12.2010 se calculează pentru
suma de 45,88 lei, după cum urmează 45,88 lei x 0,35% pe zi / 100 x 597 zile = 95,87 lei.
I. Primul motiv de recurs este prevăzut de art. 304 pct. 8 rap. la art. 9 din condițiile generale de leasing operațional și art. 969 alin. 1 C.civ., când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Articolul 9 din condițiile generale de leasing operațional prevede că, în cazul încetării înainte de termen a contractului, toate obligațiile prevăzute în sarcina locatarului, altele decât cele care aveau scadență până la data încetării contractului inclusiv, devin scadente la data încetării acestuia.
Potrivit art. 969 alin. 1 Vechiul Cod Civil, aplicabil în prezenta cauză, „convențiile legal făcute au putere de lege între părtile contractante"
De asemenea, potrivit art. 8 din OG nr. 51/1997 „Contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii".
Calculul debitului se face în conformitate cu clauzele contractuale, unde sunt prevăzute drepturile și obligațiile părților, atât pe parcursul derulării contractului de leasing, cât și după rezilierea acestuia, conform art. 9 din Condițiile generale de leasing operațional.
Numai prin raportare la clauzele contractuale, respectiv la acele clauze care nu au fost respectate de intimat, se stabilește debitul datorat, neexistând o altă modalitate de calcul a acestuia.
In concluzie, observă că nicio clauză din contractul de leasing operațional nu a fost declarată nulă printr-o hotărâre judecătoreasca, sens în care, instanța de fond trebuia să acorde eficiență juridică tuturor clauzelor din contract, așa cum a fost stabilită de părți.
Instanța de fond a înlăturat aplicarea unor clauze din contract, deși acestea sunt în vigoare, fapt ce atrage nelegalitatea sentinței atacate.
Faptul că intimatul consideră că trebuie să achite doar debitele care au dus la rezilierea contractului de leasing operațional, asta nu însemană că trebuie ignorate, în mod nelegal, clauzele contractuale prin care s-a stabilit întinderea prejudiciului ce trebuie suportat de către locatar.
De altfel, momentul la care s-a reziliat contractul de leasing este irelevant, având în vedere debitul în cuantum de 71.492,46 lei reprezentând penalități la facturi neachitate, cu alte cuvinte o lipsa de folosință a banilor ce nu au putut fi folosită de către subscrisa.
II. Al doilea motiv de recurs este prevăzut de art. 304 pct. 9 rap. la art. 15 din Ordonanța nr. 51/1997: când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
In cuprinsul considerentelor sentinței atacate, instanța face trimitere la dispozițiile art. 15 din Ordonanța nr. 51/1997, care ar fi fost „temeiul rezilierii contractului", sens în care locatarul ar fi obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului de leasing. De asemenea, instanța face trimitere și la procesul-verbal de predare-primire din 11.05.2010, unde se menționează art. 15 din Ordonanța nr. 51/1997.
Cu toate că instanța de fond face trimitere la art. 15 din Ordonanța nr. 51/1997, a cărui reglementare este foarte clară, interpretarea dată acestui articol excede scopului avut în vedere de legiuitor, fapt de natură a atrage nelegalitatea sentinței atcate.
Articolul 15 din Ordonanța nr. 51 /1997 are următorul conținut: "Daca în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu executa obligația de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevăzuta în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plătească toate sumele datorate, pâna la data restituirii în temeiul contractului de leasing".
Așadar, legiuitorul a acordat dreptul părților contractante de a stabilii, fără a impune o obligație in acest sens, întinderea prejudiciului ce trebui suportat de utilizator, în cazul în care contractul se reziliază din culpa locatarului.
Clauza 9 din condițiile generale de leasing operațional reprezintă o derogare, permisă de legiuitor, de la art. 15 din OG nr. 51/1997, motiv pentru care consideră că, intimatul, potrivit legii, raportat la clauzele contractuale, datorează întreg debitul, calculat conform dispozițiilor contractuale, ci nu doar până la momentul predării bunului.
In concluzie, faptul că în cuprinsul procesului-verbal de predare-primire este inserat art. 15 din Ordonanța nr. 51/1997, nu poate duce la obligarea intimatului doar la plata debitelor datorate până la momentul restituirii bunului, interpretarea instanței de fond fiind nelegală, neexistând o obligație legală, imperativ impusă finanțatorului, prin care să aibă dreptul doar la recuperarea debitelor datorate până la momentul restituirii bunului.
III. Al treilea motiv de recurs este prevăzut de art. 3041 C.p.c. prin care solicită ca instanța de recurs să examineze cauza sub toate aspectele.
Faptul că dintr-o eroare materială evidentă, pe nota internă de reziliere este trecută data de 11.05.2011, nu poate fi un argument pentru admiterea contestației la executare silită.
Prin procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 11.05.2010, recurenta, prin mandatarul de la acea dată . SRL, a reintrat în posesia bunului, aducând, totodată, la cunoștința intimatului faptul că, contractul de leasing operațional a fost reziliat.
Procesul-verbal de predare-primire reprezintă modalitatea de comunicare a rezilierii contractului de leasing, deoarece nota internă de reziliere nu se comunică, acesta fiind un act intern (subscrisa nu are nevoie să constituie un act pro causa).
O altă concluzie lipsită de relevanță, este constatarea instanței de fond că, în anul 2010, subscrisa era reprezentată de către . SRL, iar din anul 2011 subscrisa este reprezentată de către ., fapt ce ar fi ar fi reprezentat o nouă reziliere a contractului de leasing.
. SRL s-a ocupat de recuperarea bunului, iar . se ocupă de recuperarea debitelor, ceea ce nu înseamnă că, contractul de leasing a fost reziliat a doua oară, așa cum în mod nelegal a constatat instanța de fond.
Intimatul a depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului si menținerea ca temeinica si legala a sentinței civile atacate, cu obligarea recurentei la cheltuielile ocazionate cu prezentul proces, din urmatoarele considerente: la data de 12.08.2009, intimatul a încheiat cu S.C. I. LEASENG I.F.N S.A București contractul operațional de leasing nr._, prin care a cumpărat in leasing un autoturism marca Renault Megane Sedan 1,5 DCI, urmând ca lunar sa plăteasca suma de 1125 lei.
In legătura cu modalitatea de plata a ratelor lunare, la punctul 9 din contract, s-a stabilit ca plata se va face lunar, ceea ce inseamna ca termenul de plata este ultima zi a lunii in curs. A achitat ratele lunare din contractul de leasing conform facturilor din dosar in perioada august 2009 - ianuarie 2010, in termenul de gratie de 15 zile prevăzut in fiecare factura, iar începând cu luna februarie 2010, datorita unor motive obiective, a fost in imposibilitate sa mai achite ratele.
Potrivit art. 15 din OG 51/1997 titlul executoriu, respectiv contractul dintre parti, este valabil pentru ratele din contract pana la ridicarea autoturismului, ceea ce inseamna ca acest titlu executoriu poate fi pus in executare pentru ratele din lunile februarie, martie, apriIie 2010, respectiv suma de 3352,58 lei. Menționea aca pentru sumele ce ar reprezenta penalități, dobânzi s.a, intimata ar trebui eventual sa intenteze o acțiune civila separata.
Prin somația emisa de Biroul Executorului Judecătoresc „C. L. C.,, din 17 09 2012, s-a solicitat plata sumei de_,32, reprezentând:_,02 debit datorat conform contractului de leaseng si 6462,30 lei cheltuieli de executare.
Intrucât a considerat ca nelegala si netemeinica executarea pentru suma amintita, a formulat contestația la executare, in care a solicitat anularea executării silite si stabilirea întinderii titlului executoriu, cu cheltuieli de judecata.
In cursul judecații, dupa administrarea probelor, instanța a constatat ca rezilierea contractului a intervenit la data 10 05 2010 (cand a acceptat acest lucru) si ca la aceeasi data s-a predat autoturismul intimatei. De fapt, aceasta este ordinea reala si legala a operațiunilor, respectiv mai intai rezilierea contractului de vanzare-cumparare si mai apoi predarea autoturismului vânzătorului in leasing.
Intimata a depus la dosarul de fond o nota interna din 11 05 2011, in care se mentioneaza ca la aceasta data ar fi intervenit rezilierea contractului, ori in mod just instanța de fond a reținut ca aceasta ar fi o noua reziliere si ca aceasta a fost făcuta „pro-causa,, cu atat mai mult nu se putea retine o noua reziliere, cu cat la 22 07 2010 intimata a vândut autoturismul altei persoane, situație in care nu s-ar putea retine ca asupra aceluiași bun sa coexiste doua contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu persoane diferite, inițial cu intimatul si mai apoi cu alta persoana la 22 07 2010.
Instanța de judecata a reținut in mod just incidența dispozițiilor art. 15 din OG 51/1997. In aceste condiții, instanța a pronunțat o soluție temeinica si legala, dupa administarea probatoriilor, acte si expertiza contabila si a dispus admiterea contestatiei la executare; anularea formelor de executare emise in dosarul 936/2012 a executorului judecătoresc C. L. C. -B.; a constatat întinderea titlului executoriu, contractul de leasing pentru suma de 3352,58 lei; a dispus restituirea taxei de timbru de 194 lei către contestator; a obligat intimata la 2300 lei cheltuieli de judecata.
Recurenta considera sentința civila nelegala, dar prezintă o cu totul alta situație cu privire la debitul de_,02 lei. Astfel, daca inițial in cursul judecații la instanța de fond s-a susținut ca suma de mai sus se datorează conform contractului de leasing operațional_ lei, in cererea de recurs se intervine cu o schimbare, in sensul ca: 3669,56 lei - valoare neacoperita din contract;_,46 lei reprezentând penalități la facturi neachitate.
Se efectuează un calcul al penalităților, care nu este legal si excede perioadei de reziliere a contractului, dar in mod legal acestea nu mai pot avea la origine titlul executoriu, contractul.
Cererea de recurs se intemeiaza pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.P.Civ., situație care nu se poate retine, neputand fii vorba de o interpretare greșita a actului juritic dedus judecații sau de schimbare a naturii ori a intelesului lămurit si vădit neindoelnic al acestuia. Instanța de judecata a reținut ca obiectul judecații este „contestatia la execurate,, si nu a făcut nicio interpretare ori schimbare a naturii sau intelesului acesteia; de asemenea, instanța de fond nu a făcut o interpretare a dispozitiilor contractuale, ci a făcut efectiv o aplicare a acestora, desi in cursul judecații intimata a incercat sa inducă instanța in eroare prin aplicarea unor dispozii care nu fac parte din contract (ART 8.4.ii).
Al doilea motiv de recurs se refera la incalcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.P.Civ, pentru ca mai apoi sa faca referire ca s-ar fi interpretat si dispozițiile art. 15 din O.G 51/1997, care ar excede scopului urmărit de legiuitor.
Arata ca instanta nu a dat „o interpretare „ lui art. 15 din actul normativ amintit, ci a făcut doar aplicarea acestuia.
In cererea de recurs se apreciază ca instanța de recurs trebuie sa examineze cauza sub toate aspectele, in conformitate cu dispozițiile art. 304.1 C.P.Civ, facand referire la faptul ca „dintr-o eroare materiala nota interna de reziliere s-a datat 11.05.2011, dar nu face nicio precizare care ar fi termenul cand s-a reziliat contractul de vânzare - cumpărare_.
Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, dar si sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul constata ca recursul este nefundat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarea argumentare in fapt si in drept: obiectul prezentei cauze rezida in contestatia formulata de contestatorul H. A. D., care a chemat in judecată pe intimata I. L. SERVICES BUCUREȘTI – prin ., solicitând ca prin sentința se va pronunța să se dispună anularea executării silite ce a format obiectul dosarului nr. 936/2012, cu cheltuieli de judecată.
Prin s.c. nr. 1006/22.05.2013, Judecatoria Rm.Sarat a admis contestația la executare formulată de contestatorul H. A. D., în contradictoriu cu intimata I. L. SERVICES BUCUREȘTI; a anulat formele de executare emise în dosarul de executare nr.936/2012; a constatat că debitorul-contestator datorează creditoarei-intimate suma de 3352,58 lei, reprezentând contravaloare rate leasing neachitate până la predarea autoturismului, conform raportului de expertiză întocmit de expert A. I.; a dispus restituirea taxei judiciare de timbru - 194 lei contestatorului; a obligat intimata la 2300 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Impotriva sentintei a declarat recurs intimata S.C. I. L. ROMÂNIA IFN S.A., criticile aduse hotararii primei instante urmand a fi analizate in cele ce urmeaza.
1. . de recurs, se arata de catre recurenta faptul ca instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; ca articolul 9 din condițiile generale de leasing operațional prevede că, în cazul încetării înainte de termen a contractului, toate obligațiile prevăzute în sarcina locatarului, altele decât cele care aveau scadență până la data încetării contractului inclusiv, devin scadente la data încetării acestuia; ca, potrivit art. 969 alin. 1 Vechiul Cod Civil, aplicabil în prezenta cauză, „convențiile legal făcute au putere de lege între părtile contractante"; ca, potrivit art. 8 din OG nr. 51/1997 „Contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii"; ca calculul debitului se face în conformitate cu clauzele contractuale, unde sunt prevăzute drepturile și obligațiile părților, atât pe parcursul derulării contractului de leasing, cât și după rezilierea acestuia, conform art. 9 din Condițiile generale de leasing operațional; ca numai prin raportare la clauzele contractuale, respectiv la acele clauze care nu au fost respectate de intimat, se stabilește debitul datorat, neexistând o altă modalitate de calcul a acestuia; ca nicio clauză din contractul de leasing operațional nu a fost declarată nulă printr-o hotărâre judecătoreasca, sens în care, instanța de fond trebuia să acorde eficiență juridică tuturor clauzelor din contract, așa cum a fost stabilită de părți; ca instanta de fond a înlăturat aplicarea unor clauze din contract, deși acestea sunt în vigoare, fapt ce atrage nelegalitatea sentinței atacate; ca faptul că intimatul consideră că trebuie să achite doar debitele care au dus la rezilierea contractului de leasing operațional, asta nu însemană că trebuie ignorate, în mod nelegal, clauzele contractuale prin care s-a stabilit întinderea prejudiciului ce trebuie suportat de către locatar; ca momentul la care s-a reziliat contractul de leasing este irelevant, având în vedere debitul în cuantum de 71.492,46 lei reprezentând penalități la facturi neachitate, cu alte cuvinte o lipsa de folosință a banilor ce nu au putut fi folosită de către subscrisa.
Primul motiv de recurs a fost intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 8 cod de procedura civila, rap. la art. 9 din condițiile generale de leasing operațional și art. 969 alin. 1 C.civ.
Tribunalul retine faptul ca nu pot fi primite alegațiile recurentului, făcute în motivarea recursului, cum că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul dedus judecății, ori că instanța de fond nu ar fi analizat corespunzător probatoriul administrat în cauză și nu a dat eficiență maximă acestuia.
Motivul de recurs fondat pe art. 304 pct. 8 C.proc.civ., la care recurentul se referă în cuprinsul recursului, nu are nicio legătură cu prezenta cauză.
În realitate, ceea ce susține recurentul este faptul că prima instanță ar fi realizat o greșită interpretare a probelor.
Or, eronata interpretare a probelor administrate nu constituie un motiv de casare ori de modificare a sentinței atacate, ci ar putea să se circumscrie controlului de temeinicie al hotărârii recurate, posibil în raport de prevederile art. 3041 C.proc.civ.
Apoi, în al doilea rând, Tribunalul constată că, în mod judicios, instanța de fond a analizat probatoriul administrat și a reținut concluziile corecte în urma acestei analize.
Astfel, instanta de fond a făcut o analiza detaliata a tuturor solicitărilor contestatorului, apărărilor intimatei, arătând normele legale incidente pe care isi întemeiază motivarea.
2. Al doilea motiv de recurs critica faptul hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii; ca, in cuprinsul considerentelor sentinței atacate, instanța face trimitere la dispozițiile art. 15 din Ordonanța nr. 51/1997, care ar fi fost „temeiul rezilierii contractului", sens în care locatarul ar fi obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului de leasing; ca instanța face trimitere și la procesul-verbal de predare-primire din 11.05.2010, unde se menționează art. 15 din Ordonanța nr. 51/1997; ca interpretarea dată acestui articol excede scopului avut în vedere de legiuitor, fapt de natură a atrage nelegalitatea sentinței atacate; ca articolul 15 din Ordonanța nr. 51 /1997 are următorul conținut: "Daca în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu executa obligația de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevăzuta în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plătească toate sumele datorate, pâna la data restituirii în temeiul contractului de leasing"; ca legiuitorul a acordat dreptul părților contractante de a stabilii, fără a impune o obligație in acest sens, întinderea prejudiciului ce trebui suportat de utilizator, în cazul în care contractul se reziliază din culpa locatarului; clauza 9 din condițiile generale de leasing operațional reprezintă o derogare, permisă de legiuitor, de la art. 15 din OG nr. 51/1997, motiv pentru care consideră că, intimatul, potrivit legii, raportat la clauzele contractuale, datorează întreg debitul, calculat conform dispozițiilor contractuale, ci nu doar până la momentul predării bunului; faptul că în cuprinsul procesului-verbal de predare-primire este inserat art. 15 din Ordonanța nr. 51/1997, nu poate duce la obligarea intimatului doar la plata debitelor datorate până la momentul restituirii bunului, interpretarea instanței de fond fiind nelegală, neexistând o obligație legală, imperativ impusă finanțatorului, prin care să aibă dreptul doar la recuperarea debitelor datorate până la momentul restituirii bunului.
In drept, sunt invocate dispozitiile art. 304 pct. 9 rap. la art. 15 din Ordonanța nr. 51/1997.
Tribunalul reține că aplicarea greșită a legii constituie motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9, teza a-II-a din Codul de procedură civilă: „Modificarea (…) unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate (…): 9. când hotărârea pronunțată (…) a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
Referitor la lipsa de temei legal sau aplicarea greșită a legii, acest motiv de modificare este reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
O hotărâre este data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii atunci cand nesocotește o norma de drept substanțial, fie atunci cand interpretează greșit o norma juridica aplicabila. Prin urmare, o instanța ar fi culpabila atunci cand ignora o lege ce este in vigoare la data judecații sau recurge la texte de lege aplicabile litigiului, dar le da o greșita interpretare.
Prima instanța a dat o interpretare corecta a actului juridic dedus judecații, fara a schimba interesul lămurit si vădit neîndoielnic al termenilor, reținând in mod judicios ca a fost investita cu o acțiune ce are ca obiect contestatie la executare, solutionand cauza prin raportare la dispozitiile legale incidente. Din aceste considerente, se constata ca nu au fost incalcate prevederile acestor texte de lege anterior enunțate, care ar duce la modificarea soluției primei instanțe.
Instanța de fond a indicat textele legale, astfel că nu se poate reține că hotărârea ar fi lipsită de temei legal, ceea ce contestă recurentul fiind însă aplicarea greșită a acestor norme. Pentru a verifica dacă au fost sau nu aplicate în mod greșit normele legale, urmează ca tribunalul sa analizeze stabilirea situației de fapt de către instanța de fond, pe baza probelor administrate, în temeiul art. 3041 din Codul de procedură civilă.
3. Al treilea motiv de recurs este prevăzut de art. 3041 C.p.c. prin care solicită ca instanța de recurs să examineze cauza sub toate aspectele.
Faptul că dintr-o eroare materială evidentă, pe nota internă de reziliere este trecută data de 11.05.2011, nu poate fi un argument pentru admiterea contestației la executare silită; prin procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 11.05.2010, recurenta, prin mandatarul de la acea dată . SRL, a reintrat în posesia bunului, aducând, totodată, la cunoștința intimatului faptul că, contractul de leasing operațional a fost reziliat; procesul-verbal de predare-primire reprezintă modalitatea de comunicare a rezilierii contractului de leasing, deoarece nota internă de reziliere nu se comunică, acesta fiind un act intern (subscrisa nu are nevoie să constituie un act pro causa).
O altă concluzie lipsită de relevanță, este constatarea instanței de fond că, în anul 2010, subscrisa era reprezentată de către . SRL, iar din anul 2011 subscrisa este reprezentată de către ., fapt ce ar fi ar fi reprezentat o nouă reziliere a contractului de leasing; . SRL s-a ocupat de recuperarea bunului, iar . se ocupă de recuperarea debitelor, ceea ce nu înseamnă că, contractul de leasing a fost reziliat a doua oară, așa cum în mod nelegal a constatat instanța de fond.
Examinand cauza sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul constata ca este neintemeiat, avand in vedere urmatoarele aspecte: intre . SRL, in calitate de locator si contestatorul Hahaianu A. D., in calitate de utilizator, s-a incheiat contractul de leasing operațional nr._/12.08.2009, avand ca obiect cumpărarea în leasing de la intimată a unui autoturism marca Renault Megane Sedan 1,5 DCI, cu o valoare de intrare de 11.190 Euro, fără TVA, pe o perioadă de 48 de luni.
La data de 12.08.2009, contestatorul a intrat în posesia autoturismului, urmând ca lunar să plătească o rată medie de 1125,00 lei, achitând ratele lunare ce-i reveneau doar pentru perioada august 2009–ianuarie 2010, iar la data de 11.05.2010 contestatorul a predat intimatei autoturismul, conform procesului verbal de la fila 130 dosar fond.
Contestatorul a recunoscut ca, anterior predării autoturismului, nu a achitat ratele lunare aferente lunii februarie, martie și aprilie 2010 în cuantum de 3375 lei, situație confirmată și de către intimată, datorită imposibilității financiare survenite ca urmare a decesului soției, care a fost ucisă în Italia, unde se afla la muncă, reclamantul a rămas cu un copil în întreținere și fără a avea un loc de muncă (filele 132-134 dosar).
Cu privire la modul de reziliere a contractului, contestatorul a afirmat că, în speță, sunt întrunite prev.art.15 din OG 51/1997, în sensul că dacă utilizatorul nu execută obligația integrală a ratei de leasing, locatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar locatarul este obligat să restituie bunul și să plătească sumele datorate până la data restituirii.
Intimata, prin întâmpinare și notele de ședință, se apără în sensul că în speță nu sunt incidente aceste dispoziții, prin nerespectarea obligațiilor contractule de către contestator s-a emis nota internă privind rezilierea contractului de leasing operațional nr._ emisă în data de 11.05.2010, prin care s-a realizat contractul în condițiile art.8.4. ii în care se prevede că subscrisa poate opta pentru mai multe variante și că a ales a doua varianta, în sensul rezilierii contractului fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără nicio altă formalitate prealabilă.
Potrivit art. 8.4 ii, din contract, se consideră cazuri de neexecutare a contractului de către utilizator, când utilizatorul întârzie să plătească o rată de leasing; in acest caz, în conformitate cu prevederile articolului anterior enuntat, locatorul are dreptul să rezilieze unilateral contractul, de plin drept, fără punere în întârziere, obținerea unei hotărâri judecătorești și fără orice altă procedură sau formalitate prealabilă, cu plata de daune interese de catre locatar, conform prevederilor art. 9 din contract.
Pe data de 11.05.2010, autovehiculul respectiv a fost predat recurentei, conform procesului verbal de la fila 130 dosar fond.
In mod corect instanta de fond nu a luat in seama nota interna aflata la fila 88 dosar de fond, depusa de intimata recurenta la dosar, avand in vedere ca ea este încheiată la un an după predarea autoturismului, respectiv la data de 11.05.2011 și nu 10.05.2010.
Din analiza procesului verbal de predare primire a masinii, depus chiar de recurenta la dosarul instantei de fond, rezulta cu certitudine faptul ca acesta este incheiat în prezenta contestatorului; in el se menționează clar că, în baza art.12.4 pct.(ii) din contractul de leasing și art.15 din OG 51/1997 intimata, în calitate de proprietar al autovehiculului, a reziliat contractul și că, potrivit art. 11.3 din același contract, contestatorul în calitate de utilizator predă autovehiculul marca Renault Megane împreună cu documentele: certificat de înmatriculare, chei contact, poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă; procesul verbal de predare primire este semnat de contestator, rezultand cu certitudine că acesta și-a însușit rezilierea contractului, a cunoscut temeiul de drept, asumându-și consecința rezilierii prin predarea bunului.
De altfel, la puțin timp după predarea bunului, respectiv a autoturismului, intimata l-a și vândut, respectiv data de 22.07.2010 .
În atari condiții, nu pot exista două rezilieri de contracte pe temeiuri diferite, în ani diferiți, din punct de vedere juridic mai întâi operează rezilierea, după care urmare acestui fapt intervine obligația predării bunuri împreună cu actele și orice accesorii, iar neîndeplinirea acestei obligații atrage demararea procedurii executării silite.
În conformitate cu dispozițiile art.15 din OG 51/1997 – temeiul rezilierii contractului, utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
În speță, suma de bani pe care contestatorul este obligat să o restituie intimatei este de 3352,58 lei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, reprezentând contravaloarea ratelor pe lunile februarie, martie și aprilie 2010.
De altfel, chiar daca am admite punctul de vedere al intimatei, ca rezilierea contractului a avut loc in conformitate cu prevederile art. 8.4 ii din contract, tot nu se justifica suma pentru care a fost demarata executarea silita impotriva contestatorului, raportat la urmatoarele aspecte:
Art. 15 din OG nr.51/1997 statuează că, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Prin prisma acestor prevederi legale, prevederi transpuse și în convenția părților, contestatorul datorează toate sumele restante, până la momentul predării autoturismului, determinate de expertul desemnat în cauză ca fiind în sumă de 3352,58 lei.
Procesul civil ar putea fi definit ca fiind activitatea desfășurată de către instanță, părți, organe de executare și alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanțele judecătorești a justiției în pricinile civile deduse judecății și executării silite a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii, conform procedurii prevăzute de lege. Din această definiție rezultă că acesta parcurge în mod obișnuit, dar nu obligatoriu, două faze: judecata și executarea silită.
Prin prisma considerentelor ce vor fi dezvoltate în continuare, instanța nu va acorda daunele interese solicitate, egale cu cel puțin ratele de leasing rămase de plată și cu valoarea reziduală rămasă de achitat și dobânda legală aferentă acestei sume.
Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive dintre comercianți și consumatori, definește în art. 2 alin.1 conținutul noțiunii de consumator, statuând că prin aceasta se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Pârâtul, persoană fizică, a încheiat un contract de asigurare cu o societate de asigurare, un comerciant, motiv pentru care prevederile Legii nr. 193/2000 sunt aplicabile contractului astfel încheiat.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori: “o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.
Din faptul că suntem în prezența unui contract preformulat, în lipsa unei dovezi certe făcute de către intimata, instanța reține că niciuna dintre clauzele înscrise în contractul de leasing nu a fost negociată direct cu utilizatorul.
Astfel cum am stabilit deja, nu este vorba de un contract tradițional care presupune înainte de semnare tratative amănunțite între părți, ci de un contract tip, de adeziune, in care asigurătorul a prevăzut un ansamblu de clauze printre care si cea privind obligarea utilizatorului de a plăti în caz de reziliere a contractului din cauza neplății la scadență a două rate consecutive, cu titlu de daune interese cel puțin ratele de leasing rămase de plată și valoarea reziduală rămasă de achitat și dobânda legală aferentă acestei sume, clauză pe care debitorul nu a putut-o modifica, ci a avut doar opțiunea de a le accepta sau nu. Acest tip de contract, deși accentuează celeritatea circuitului economic, duce implicit la o eludare a principiului autonomiei de voința.
Deși se constata culpa debitorului care nu și-a plătit ratele scadente, instanța reține că modul de stabilire a eventualelor daune-interese datorate de parte pentru încetarea contractului înainte de termen este exorbitant, ajungându-se la concluzia că pentru societatea de leasing este mai profitabilă situația în care se reziliază contractul, decât situația în care acesta s-ar executa în mod firesc, întrucât, în prima ipoteză, aceasta ar intra și în posesia bunului și ar recupera dintr-o dată și valoarea ratelor și valoarea reziduală a autoturismului. Cum reintrând în posesia autoturismului, locatorul are posibilitatea de a-l valorifica prin locațiune, vânzare, schimb, lucru care s-a si intamplat, in cazul de fata, instanța reține că s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză dacă ar primi toate ratele de leasing până la finalizarea contractului și valoarea reziduală.
Instanța apreciază ca prin această clauză nu se pot înfrânge dispozițiile imperative ale Legii 193/2000, ale cărei dispoziții pertinente califică drept "clauză abuzivă" orice clauză care "obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant"
Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
Nu s-ar putea susține că, numai pe calea procedurii reglementate de art. 8 și urm. din Legea nr. 193/2000, se poate constata caracterul abuziv al unei clauze înscrise într-un contract comerciant - consumator. Procedura respectivă constituie un mijloc suplimentar, instituționalizat, de protecție, care prezintă avantajul că instanța poate obliga comerciantul să modifice condițiile sale generale de afaceri, cu repercusiuni asupra tuturor raporturilor juridice derulate de acesta. Ea nu înlătură însă dreptul instanței de a constata caracterul abuziv al clauzei - caracter ce poate fi invocat chiar din oficiu de instanță în situația, mult mai frecventă, în care comerciantul formulează acțiuni în justiție pentru executarea obligațiilor decurgând din contractele cu consumatorii și care cuprind clauze abuzive - si de a dispune îndepărtarea ei, in consens cu practica CEJ.
În acest sens, singura interpretare corectă este cea a Curții Europene de Justiție ce a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C - 240/98).
Curtea a statuat că „In ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al foiței de a negocia. Într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, iară posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. în litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocațiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abțină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză" (considerentele 25 și 26).
Concluzionând, contestatorul, în virtutea contractului de leasing, datora suma de 3352,58 lei, reprezentand rate leasing neachitate pana la predarea autoturismului, respectiv pana la data de 11.05.2010.
Insa, asa cum am aratat, in mod corect instanta a dat eficienta procesului verbal de predare primire a masinii si a concluzionat ca pana la acea data subzista si obligatia contestatorului de a achita ratele restante datorate; de asemenea, in mod corect instanta de fond a dat eficienta prevederilor art.12.4 pct.(ii) din contractul de leasing și art.15 din OG 51/1997, in conformitate cu care utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
În speță, suma de bani pe care contestatorul este obligat să o restituie intimatei este de 3352,58 lei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, reprezentând contravaloarea ratelor pe lunile februarie, martie și aprilie 2010.
Față de considerentele de mai sus și având în vedere prevederile art. 399 și următoarele cod procedură civilă, tribunalul retine faptul ca recurenta intimata a emis forme de executare pentru sume de bani fără a avea vreo justificare în acest sens, contestația la executare fiind intemeiata.
Tribunalul retine, de asemenea, ca intimata a fost reprezentată în anul 2010 de . SRL, așa cum rezultă din procesul verbal de primire-predare a autovehiculului și care a și reziliat contractul în 11 mai 2010, iar prin procura specială de la fila 35-37 dosar, intimata a împuternicit pe . să o reprezinte începând cu data de 14.03.2011, aceasta din urmă reziliind încă o dată contractul la un an, respectiv la data de 11 mai 2011, contract care de fapt fusese reziliat așa cum am arătat mai sus, la data de 11 mai 2010.
Față de considerentele de mai sus și având în vedere prevederile art. 312 cod procedură civilă, tribunalul apreciaza ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica, nefiind incidente dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 cod de procedura civila, iar in urma examinarii cauzei sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de intimata . BUCUREȘTI – prin ., cu sediul în București, ., ., impotriva s.c. nr. 1006/22.05.2013, pronuntata de Judecatoria Rm.Sarat in dosarul nr._, in contradictoriu cu contestatorul H. A. D., domiciliat în Rm. Sărat, .. 4 C, ., jud. B., ca nefondat.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2013
Președinte, D. R. | Judecător, G. I. R. | Judecător, V. B. |
Grefier, R. - A. S. |
Red. RD /Tehnored RD
2 ex/18.10.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Dosar fond –_
Judecătoria Rm Sărat
Jud. fond – D. M.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1148/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 62/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
