Contestaţie la executare. Decizia nr. 64/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 64/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 628/282/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 64/2013
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier R. - A. S.
Pe rol judecarea cererii de recurs privind pe contestatorul D. N. domiciliat în com Smeeni, ., împotriva sentinței civile 897/19.09.2012 pronunțată de Judecătoria Pogoanele, în dosar nr_, împotriva intimatele D. G. A FINANȚELOR PUBLICE B. cu sediul în B., ., Jud B. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE POGOANELE cu sediul în Pogoanele, ., Jud B., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic D. I. C. pentru intimata DGFP B., lipsă fiind celelate părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prim termen de judecată, recurs motivat și comunicat, prin serviciul registratură la data de 14.01.2013 recurentul D. N. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, după care,
Consilier juridic D. I. C. pentru intimata DGFP B., a depus la dosar delegație .
Instanța, comunică reprezentantului intimatei DGFP B., un exemplar răspuns la întâmpinare formulat de recurentul D. N..
Pentru intimata DGFP B., consilier Juridic precizează că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință de răspunsul la întâmpinare și arată că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art 150 cod proc civ, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei
Consilier Juridic D. I. C. pentru intimata DGFP B., având cuvântul solicită respingerea recursului pentru considerentele expuse în întâmpinare.
În baza art 150 cod proc civ instanța declară dezbaterile terminate și reține cauza spre soluționare
TRIBUNALUL
Asupra prezentului recurs civil:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pogoanele sub nr._, precizată și modificată, contestatorul D. N. a formulat, în contradictoriu cu intimatele Direcția G. a Finanțelor Publice B. și Administrația Finanțelor Publice a Orașului Pogoanele, contestație la executare, solicitând anularea în parte a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 3817/18.04.2012 emise de D.G.F.P. B., a procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunurile imobile nr. 2952/18.04.2012 și a procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunurile mobile nr. 2953/18.04.2012, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestații, în ce privește suma de 420.158 lei, formată din T.V.A. – 276.458 lei; dobânzi de întârziere T.V.A. – 102.231 lei; penalități de întârziere T.V.A. – 41.469 lei.
În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că, prin contractul de societate civilă nr. 4464/06.03.2007, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și ale art. 2 din Lg. nr. 36/1991, s-a constituit societatea civilă Recolta Smeeni, în care s-au înscris 118 asociați, el având calitatea de administrator.
În perioada 10.04._12, la solicitarea Inspectoratului Județean de Poliție, Serviciul de Investigare a Fraudelor, inspectorii A.N.A.F. – D.G.F.P. B. – Biroul de inspecție fiscală persoane fizice au efectuat o inspecție fiscală asupra persoanei fizice D. N., așa cum reiese din procesul-verbal nr. 534/19.04.2012.
Deși inspecția fiscală nu a putut fi finalizată, prin procesul-verbal s-au estimat obligații fiscale de plată atât pentru T.V.A., cât și pentru impozitul pe venit aferent prestărilor de servicii și accesoriile aferente acestora, după cum urmează: T.V.A. – 276.458 lei; dobânzi de întârziere T.V.A. – 102.231 lei; penalități de întârziere T.V.A. – 41.469 lei; impozit-venit regularizări – 29.929 lei; dobânzi impozit venit-regularizări – 11.423 lei, în total 461.510 lei.
Pentru aceste sume au fost emise decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 3817/18.04.2012 înaintată către A.F.P. Pogoanele cu adresa nr. 2953/18.04.2012 și procesele-verbale de sechestru asigurător pentru bunurile imobile nr. 2952/18.04.2012 și pentru bunurile mobile nr. 2953/18.04.2012.
În motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii, intimata a invocat pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ținând seama de diferențele estimate în timpul inspecției fiscale și neachitate în sumă totală de 461.510 lei.
Suma de 461.510 lei, reținută în sarcina sa cu titlu de obligații fiscale, nu este o sumă certă și exigibilă.
Așa cum reiese din contractul de societate civilă nr. 4464/06.03.2007, contestatorul are calitatea de administrator, iar potrivit art. 4 alin. 4 din contract, a fost împuternicit să le ridice, fiind doar reprezentantul asociaților societății civile Recolta Smeeni. În plus, nu este clar din cuprinsul actelor de inspecție fiscală dacă persoana fizică D. N. este cea care face obiectul inspecției fiscale, în calitate de contribuabil, sau societatea civilă.
Față de situația încasării contravalorii produselor livrate către .. B. în perioada august 2007 – septembrie 2011, suma de 1.525.793 nu include T.V.A. întrucât, pentru persoane fizice, beneficiarul .. B. oferă un preț de achiziție ce nu conține T.V.A.
Având în vedere prevederile art. 151 indice 2 alin. 1 lit. a) și c) din Codul fiscal, întrucât .. B. este beneficiarul produselor comercializate, iar contestatorul este persoană fizică ce a avut doar calitatea de mandatar al celor 118 asociați ai societății civile Recolta Smeeni, în condițiile contractului de societate civilă nr. 4464/06.03.2007, este evident că plata T.V.A. în valoare de 276.458 lei incumbă .. B., nu contestatorului.
Chiar și în ipoteza în care T.V.A. – ul nu ar fi datorat de către beneficiar, în cauză nu persoana fizică D. N. este ținută să-l plătească întrucât atât activitatea de exploatare, cât și terenurile ce fac obiectul actelor de inspecție fiscală, vizează patrimoniul societății civile, Recolta Smeeni, nu a contestatorului.
Mai mult, este evident că actele de inspecție fiscală analizează activele societății civile, ci nu pe ale contestatorului, nestabilind fără echivoc cine are calitatea de contribuabil și, în consecință, de subiect al inspecției fiscale.
Este evident că suma de 461.510 lei este incertă și sub aspectul altor două sume ce o compun și anume dobânda T.V.A. în valoare de 102.231 lei, precum și penalitățile T.V.A. în valoare de 41.469 lei.
Contestatorul nu a luat la cunoștință de stabilirea sau estimarea creanței fiscale, ci doar are bănuiala efectuării unei inspecții fiscale, nefiindu-i comunicat niciun aviz de inspecție fiscală, așa cum impun dispozițiile art. 101 din Codul de procedură fiscală.
Apreciază caracterul creanței de 461.510 lei ca fiind neexigibil întrucât nu consideră că între acesta și intimată a luat naștere un raport juridic obligațional deoarece actele administrativ-fiscale întocmite în cauză de către intimată nu sunt complete, după cum recunoaște și intimata, și au luat ființă prin eludarea gravă a legii de către reprezentanții intimatei.
Cu privire la sechestrul asigurător pentru bunuri mobile sau imobile,a susținut că instituirea este nelegală și netemeinică întrucât, potrivit art. 129 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, se dispun măsuri asigurătorii sub forma sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
În cauză, este ținut la plata unor creanțe care, pe de o parte, au izvorul într-un act incomplet și nelămurit, iar, pe de altă parte, actul este nelegal, fiind întocmit cu nerespectarea prevederilor legale, art. 129 din Codul de procedură fiscală dispunând ca aplicarea măsurilor asigurătorii se poate face după stabilirea sau estimarea creanței fiscale.
Având în vedere că, pe de o parte, prevederile Codului de procedură civilă, care îngăduie aplicarea măsurilor asigurătorii numai asupra bunurilor proprietatea debitorului fiscal, iar, pe de altă parte, faptul că debitorul fiscal nu a fost stabilit în mod neechivoc, consideră că instituirea sechestrului asigurător pentru bunurile mobile și imobile aparținând contestatorului este nelegală și abuzivă, de natură a-i crea mari prejudicii.
Procesele-verbale de sechestru pentru bunurile imobile și mobile nr. 2925/18.04.2012, respectiv nr. 2953/18.04.2012, sunt lovite de nulitate, fiind întocmite în baza unui temei legal care nu face nici măcar cea mai mică trimitere la sechestrul asigurător, știut fiind faptul că indicarea temeiului asigurător este obligatorie în orice proces-verbal.
În temeiul art. 403 alin. 1 din codul de procedură civilă a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare întrucât continuarea acesteia este de natură a-i afecta într-un mod iremediabil patrimoniul și familia, al cărui principal întreținător este.
La dosar, contestatorul a depus, în copii: decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 3817/18.04.2012 emisă de D.G.F.P. B., procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunurile imobile nr. 2952/18.04.2012, procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunurile mobile nr. 2953/18.04.2012, adresa nr. 3936/19.04.2012 emisă de D.G.F.P. B., procesul-verbal nr. 534/19.04.2012, adresa nr. 3938/19.04.2012, comunicarea reluării inspecției fiscale, adresa nr. 294/02.05.2012 emisă de .. B., fișă furnizori .. B., contractul de societate civilă nr. 4464/06.03.2007.
Intimata Direcția G. a Finețelor Publice B. a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată.
A arătat că, la solicitarea nr. 229/P/2012 a Inspectoratului Județean de Poliție B. - Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-a dispus efectuarea inspecției fiscale generale pentru stabilirea obligațiilor fiscale de la care numitul D. N. s-a sustras.
În conformitate cu prevederile art. 102 alin. 2 lit. b din O.G. nr. 92/2003, s-a declanșat inspecția fiscală fără comunicarea avizului de inspecție fiscală motivat de faptul că acest aviz nu este necesar în cazul unor acțiuni îndeplinite ca urmare a solicitării unor autorități.
În acest context s-a început activitatea de inspecție fiscală asupra persoanei fizice D. N., aspect adus la cunoștința contestatorului încă de la început, obiectul inspecției fiscale fiind constatarea și investigarea fiscală a tuturor actelor și faptelor rezultate din activitatea desfășurată.
Organele de inspecție fiscală au luat notă explicativă contestatorului, din care a rezultat că persoana fizică neautorizată D. N. a administrat activitatea de exploatare a terenurilor agricole deținute de mai multe persoane fizice în proprietate, pe raza comunei Smeeni, județul B., asociate în cadrul societății civile Recolta Smeeni, obținând venituri în perioada anilor 2007-2011 din cultivarea terenurilor, încasând subvenție de la A.P.I.A. B., în nume propriu și în contul personal, după cum urmează: pentru anul 2007 – decizia nr._/18.09.2008, pentru suprafața de 400,89 ha, subvenție acordată în cuantum de 127.959,07 lei; pentru anul 2008 – decizia nr._/20.06.2009, pentru suprafața de 396,82 ha, subvenție acordată în cuantum de 158.244,49 lei; pentru anul 2009 – decizia nr._/20.11.2009 și decizia nr._/06.05.2010, pentru suprafața de 410,82 ha, subvenție acordată în cuantum de 191.966,62 lei; pentru anul 2010 – decizia nr._/28.01.2011 pentru suprafața de 380,79 ha, subvenție acordată în cuantum de 205.053,15 lei; pentru anul 2011 – decizia nr._/22.12.2011 pentru suprafața de 378,43 ha, subvenție acordată în cuantum de 203.848,73 lei.
Aceste subvenții au fost încasate de către reclamant personal prin contul deschis la B.R.D. B., situație dovedită conform extraselor de cont bancar și deciziilor emise de către A.P.I.A. B..
Conform notei explicative date de contestator, a rezultat ca din totalul suprafețelor pentru care a încasat aceste subvenții, pentru parte din terenuri a efectuat prestări de servicii a căror contravaloare a fost încasată din subvenție și recoltele au fost ridicate de proprietarii terenurilor, iar restul terenurilor au fost cultivate de contestator, proprietarilor de terenurilor fiindu-le achitată contravaloarea arendei la nivelul a 600 kg grâu în fiecare an. Pentru comercializarea cerealelor . B. a reținut 2% impozit pe venit contestatorului începând cu anul 2009.
Având în vedere tranzacțiile efectuate, a rezultat că veniturile au fost realizate dintr-o activitate economică cu caracter de continuitate, de către o persoană impozabilă, conform prevederilor art.127 alin. 1 și 2 din Legea nr. 571 din 2003.
Contribuabilul a atins și a depășit la finele lunii august 2007 plafonul de scutire TVA, de 35.000 Euro, fapt pentru care organul fiscal este îndreptățit, conform art.152 alin.6 din Legea nr.571/2003, să solicite plata TVA, a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente tranzacțiilor efectuate începând cu 01.10.2007, întrucât operațiunile respective nu intră în categoria operațiunilor scutite prevăzute de art. 141 din Legea nr.571/2003.
Inspecția fiscală neputând fi finalizată, s-au estimat obligațiile fiscale de plată atât pentru TVA, cât și pentru impozitul pe venit aferent prestărilor de servicii și accesoriile aferente acestora.
Pentru aceste sume a fost emisă, conform art.129 din OG.nr.92/2003, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.3817/18.04.2012, înaintată A.F.P.O. Pogoanele cu adresa nr. 2950/18.04.2012.
Întrucât contestatorul nu a condus evidența fiscală s-a întocmit dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 3940/19.04.2012 și referatul pentru suspendarea inspecției fiscale nr. 3939/19.04.2012.
În toată perioada supusă verificării, lucrările agricole au fost efectuate de contestator cu utilaje proprietate personală. Cu parte din sume încasate, în perioada supusă verificării, contribuabilul a procurat utilaje și autoturism în nume propriu, conform facturilor și a extraselor de cont anexate întâmpinării.
Prin procesul verbal nr.534/19.04.2012 se arată foarte clar că subiectul inspecției fiscale este contestatorul, că acesta a efectuat prestări servicii a căror contravaloare a fost încasată de el din subvenția primită de la A.P.I.A. B., că a cultivat și exploatat anual suprafețe de teren, iar produsele rezultate au fost valorificate de acesta la .., de unde a încasat cu numerar prin casieria unității și prin virament bancar în contul personal contravaloarea produselor, proprietarilor de terenuri achitându-le contravaloarea arendei la nivelul a 600 kg grâu, obținând venituri totale în sumă de 1.712.848 lei, venituri ce nu au fost declarate organului fiscal în vederea impunerii și achitării obligațiilor fiscale.
Societatea civilă Recolta Smeeni, nu este înregistrată și nu a funcționat conform statutului, nefiind în evidența APIA B., neavând deschis cont bancar, nefiind beneficiară a subvențiilor, neavând nici un fel de evidență privind veniturile și cheltuielile efectuate, fapt recunoscut prin declarația dată de către reclamant în fața organelor de poliție. Adeverințele eliberate de către Primăria Smeeni atestă faptul că la registrul agricol al comunei figurează înscris contestatorul D. N. cu suprafețele de teren pentru care a încasat subvențiile, ci nu societatea civilă.
Contestatorul a desfășurat în nume propriu activitate economică continuă potrivit art.127 alin.1 și 2 din Codul fiscal, fără să fie înregistrat fiscal conform art.72 din OG nr. 92/2003, nu a condus evidența contabilă în conformitate cu prevederile art.79 din Codul de procedură fiscală, nu a declarat veniturile realizate organului fiscal în baza art.83 din Codul fiscal și nu a achitat obligațiile de plată la bugetul de stat prevăzute de art.84 din Codul fiscal.
Ca urmare a acestui fapt, organul de inspecție fiscală a fost nevoit să facă aplicarea dispozițiilor art.67 din Codul de procedură fiscală și să estimeze obligațiile de plată la bugetul de stat, precum și să instituie măsuri asigurătorii ca urmare a faptului că pentru finalizarea inspecției fiscale au fost făcute demersuri privind solicitarea de refacere a evidenței contabile de către contribuabil, perioadă în care, până la finalizarea inspecției fiscale poate exista pericolul înstrăinării bunurilor.
În ce privește solicitarea contestatorului de suspendare a executării silite pana la soluționarea pe fond a cauzei, în condițiile neîndeplinirii obligației de consemnare a cauțiunii în cuantumul fixat de instanță conform art.723 ind.1 din Codul de procedură civilă, a susținut că cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației este inadmisibilă.
La solicitarea instanței, intimata Direcția G. a Finețelor Publice B. a depus la dosar listă cu actele de proprietate și amplasamentele imobilelor asupra cărora s-a instituit sechestru, referatul justificativ al măsurilor asigurătorii emis la data de 18.04.2012.
Raportat la probatoriul administrat, prin sentința civilă nr. 897/19.09.2012 a Judecătoriei Pogoanele a fost respinsă contestația la executare, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art.172 Cod procedura fiscală contribuabilul suspus executării silite are posibilitatea de a sesiza instanța de executare urmărind anularea actelor de executare silită contrare legii, ori de câte ori sunt încălcate prescripții legale referitoare la procedura executării silite. Scopul contestației la executare este acela de a înlătura neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite, neputându-se modifica sau desființa, pe calea contestației la executare, titlul de creanță fiscală.
Aspectele invocate de către contestator privesc probleme de fond care pun în discuție legalitatea titlului, partea având posibilitatea de a valorifica aceste motive prin căile de atac prevăzute de lege.
Art.172 alin. 3, prevede că poate fi făcută contestație și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Însă, având în vedere faptul că pentru contestarea titlului de creanță sunt reglementate căi de atac distincte, în cadrul contestației la executare propriu-zise nu se pot invoca apărări de fond cu privire la însăși validitatea creanței fiscale, legea oferind posibilitatea procedurii contradictorie în dovedirea dreptului său.
În procesul verbal nr.534/19.04.2012 s-a menționat foarte clar că persoana fizică D. N. este subiectul inspecției fiscale, că acesta a efectuat prestări servicii a căror contravaloare a fost încasată de el din subvenția primită de la A.P.I.A. B., că a cultivat și exploatat anual suprafețe de teren, iar produsele rezultate au fost valorificate la .., de unde a încasat cu numerar prin casieria unității și prin virament bancar în contul personal contravaloarea produselor.
Cu privire la motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 3817/18.04.2012, în actul contestat s-a menționat că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ținând cont de diferențele estimate în timpul inspecției fiscale și neachitate în sumă totală de 461.510 lei.
Instanța, având în vedere faptul că măsura asiguratorie a fost dispusă în condițiile în care obligațiile suplimentare de plată sunt într-un cuantum însemnat, sunt aferente perioadei 2007-2011 și nu au fost declarate în termen de către debitor, conduita acestuia fiind cea a unui rău platnic, a reținut că împrejurare este de natură să justifice cerința legii cu privire la existența pericolului de a se sustrage de la plată, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin.3 din OG nr.92/2003, măsurile asigurătorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale.
În ceea ce privește motivul potrivit căruia procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat la 18.04.2012 nu conține o identificare neechivocă a bunurilor respective, instanța a reținut că nu a fost dovedită de către contestator o vătămare care să poată conduce la anularea procesul-verbal respectiv.
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatorul D. N., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea contestației la executare, în sensul anulării Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 3817/18.04.2012, emisă de DGFP B. și a actelor subsecvente, a procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunurile imobile nr. 2952/18.04.2012 și a procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. 2953/18.04.2012.
A criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind dată cu aplicarea greșită a legii-art.304 pct.9 ultima teză Cod procedură civilă.
A arătat că, prin contestația la executare, a susținut faptul că actele emise sunt nelegale sub aspect procedural, că măsura aplicării sechestrului asigurator pentru bunuri imobile este vădit nelegală, întrucât procesul verbal nr. 2592/18.04.2012 nu conține individualizarea bunurilor mobile sechestrate și nici indicarea valorii estimate a fiecăruia dintre bunurile imobile sechestrate, astfel cum impune art. 154 alin.5 coroborat cu art.152 alin.1 lit. g din Codul de procedură fiscală.
Pentru achitarea sumei de 461.510 lei, reprezentând obligații fiscale estimate, nu există bază legală, întrucât inspecția fiscală nu a fost finalizată și nu s-a concretizat în emiterea unui act administrativ fiscal reprezentat de un raport de inspecție juridică fiscală și o decizie de impunere, respectiv a unui titlu de creanță.
Inspecția fiscală nu a fost finalizată, procesul verbal nr. 534/19.04.2012, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, precum și procesele verbale de sechestru asigurator nr. 2953 și 2953 din 18.04.2012 făcând vorbire numai despre estimarea veniturilor nu și a cheltuielilor, ori, raportat la suma de 461.510 lei, obligațiile fiscale provenite din vânzarea cerealelor presupuneau și efectuarea unor cheltuieli considerabile ce nu au fost avute în vedere de organele fiscale la estimarea bazei de impunere.
În contestația a arătat faptul că are doar calitatea de administrator, conform contractului de societate civilă.
Activitatea de exploatare a terenurilor agricole despre care se face vorbire în procesul verbal nr. 534/19.04.2012 precum și activitatea de încasare a subvenției de la APIA B., s-au făcut în calitatea sa de administrator, adică de mandatar/ împuternicit al celor 118 asociați ai Societății Civile Recolta Smeeni.
Instanța de fond a apreciat că apărările formulate de el se referă la probleme de fond, care pun în discuție legalitatea titlului, concluzionând că alta este calea de atac prevăzută de lege.
A învederat că actele administrativ fiscale contestate constituie acte de executare silită iar acestea au fost emise, pe de o parte, cu nerespectarea procedurilor de emitere iar pe de altă parte, creanța nu este una certă, lichidă și exigibilă, el contestând întinderea acesteia și solicitând lămurirea debitului.
Astfel, Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 3817/18.04.2012 a fost emisă cu încălcarea pct. 5 și 6 lit. f din Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prevăzute de OG nr. 92/2003, în sensul că în cuprinsul ei era obligatoriu să se regăsească care sunt indiciile sau pericolul ca debitorul să se sustragă urmăririi silite/executării, precum și cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 3 pct. 3 din Ordinul 2605/2010, emis de Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că decizia și referatul justificativ nu sunt motivate în fapt și nu dovedesc iminența ascunderii patrimoniului.
Cât privește lămurirea creanței bugetare, inspecția fiscală nu a fost finalizată, procesul verbal nr. 534/2012, Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii și procesele verbale nr. 2952 și 2953 din 18.04.2012 făcând vorbire numai despre estimarea veniturilor nu și a cheltuielilor.
Consideră că instanța de fond nu a dat eficiență art.129 Cod procedură civilă, în sensul că nu a stăruit în aflarea adevărului, respingând proba cu expertiză financiar-contabilă care ar fi lămurit întinderea creanței bugetare. Atât timp cât instanța a fost investită și cu lămurirea creanței contestate, trebuia să respingă motivat apărările formulate.
Un ultim aspect asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat, deși a fost învestită în acest sens prin cererea de chemare în judecată, este cel referitor la TVA-ul reținut de organele fiscale în sarcina sa, deși este persoană fizică ce a avut calitate de mandatar al celor 118 asociați ai Societății Civile „Recolta Smeeni”, iar în condițiile prevăzute de Contractul de societate civilă nr. 4464/06.03.2007, plata TVA în valoare de 276.458 lei incumbă . B. și nu lui. Activitatea de exploatare și terenurile ce fac obiectul actelor de inspecție fiscală vizează patrimoniul societății civile „Recolta Smeeni”, iar nu cel al recurentului.
A considerat că suma de 461.510 lei nu este una certă, întrucât nu se cunoaște la acest moment dacă TVA în valoare de 276.458 lei face sau nu parte din contravaloarea produselor comercializate la . și dacă acesta cade în sarcina sa, a societății civile sau a firmei care a achiziționat produsele în calitate de beneficiar.
Intimata Direcția G. a Finanțelor Publice B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
A considerat sentința civilă recurată ca fiind temeinică și legală, aceasta fiind corect motivată pe baza probelor administrate.
A arătat că,prin procesul – verbal nr. 534/19.04.2012, se precizează clar că subiectul inspecției fiscale este contestatorul D. N., că acesta a efectuat prestări servicii a căror contravaloare a fost încasată de acesta din subvenția primită de al APIA B., că tot contestatorul a cultivat și exploatat anual suprafețe de teren, iar produsele rezultate le-a valorificat la . de unde a încasat în numerar, prin casieria unității și prin virament bancar, în contul personal, contravaloarea produselor, proprietarilor de terenuri achitându-le contravaloarea arendei la nivelul a 600 Kg. grâu, obținând venituri totale în sumă de 1.712.848 lei ce nu au fost declarate organului fiscal în vederea impunerii și achitării obligațiilor fiscale.
Critica recurentului cu privire la faptul că suma de 461.510 lei reprezintă doar o estimare nu poate fi reținută, deoarece contestatorul a desfășurat în nume propriu activitate economică continuă, potrivit art. 127 alin. 1 și 2 din Codul Fiscal, fără să fie înregistrat fiscal conform art. 72 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, nu a condus evidența contabilă în conformitate cu prevederile art. 79 din Codul de Procedură Fiscală, nu a declarat veniturile realizate organului fiscal în baza art. 83 din Codul Fiscal și nu a achitat obligațiile de plată la bugetul de stat prevăzute de art. 84 din Codul Fiscal.
Prin urmare, organul de inspecție fiscală a fost nevoit să facă aplicarea disp. art. 67 din Codul de procedură fiscală și să estimeze obligațiile la plata bugetului de stat și în baza art. 129 Codul de procedură fiscală să instituie măsuri asiguratorii ca urmare a faptului că pentru finalizarea inspecției fiscale au fost făcute demersuri privind solicitarea de refacere a evidenței contabile de către contribuabil, perioadă în care, până la finalizarea inspecției fiscale poate exista pericolul înstrăinării bunurilor.
Instanța de fond în mod corect a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 129 alin. 2 din OG nr. 92/2003.
Critica recurentului potrivit căreia au fost dispuse măsuri asiguratorii înaintea emiterii titlului de creanță a fost combătută corect de instanța de fond care s-a pronunțat în temeiul art. 129 alin. 3 din OG nr. 92/2003.
Tribunalul, verificând sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate, constată că recursul este neîntemeiat, nefiind incident motivul prevăzut de art.304 pct.9, ultima teză, Cod procedură civilă.
Potrivit art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, constituie motiv de nelegalitate faptul că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii
În cauză, instanța de fond a soluționat contestația formulată de contestatorul D. N. împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 3817/18.04.2012 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice B., a procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunurile imobile nr. 2952/18.04.2012 și a procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. 2953/18.04.2012, printr-o corectă aplicare a dispozițiilor legale, respectiv art.129 și art.172 Cod procedură fiscală.
Art.129 alin.2-4 Cod procedură fiscală prevede că:
„Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent.”
Potrivit art.129 alin.11 Cod procedură fiscală, împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.
Instanța de fond a examinat cauza în raport de motivele contestației prin care s-a invocat nelegalitatea măsurilor dispuse, față de dispozițiile legale de mai sus, reținând, în mod corect, îndeplinirea cerințelor art.129, și faptul că, în cadrul acestei contestații, nu pot fi formulate apărări de fond ce vizează însăși creanța fiscală, art.172 alin.3 prevăzând posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal, pe calea contestației la executare, doar dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În cauză, așa cum rezultă din Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 3817/18.04.2012 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice B., măsura asiguratorie a fost dispusă în timpul inspecției fiscale, ce nu a fost finalizată, fiind estimate obligații fiscale de plată pentru TVA și impozit pe venit aferent prestărilor de servicii și accesorii aferente cu un total de 461.510 lei, respectiv: TVA-276.458 lei, dobânzi de întârziere TVA-102.231 lei, penalități de întârziere TVA-41.469 lei, impozit pe venit, regularizări-29.929 lei, dobânzi impozit venit, regularizări-11.423 lei.
Ori, potrivit dispozițiilor art.129 Cod procedură fiscală, măsurile asiguratorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale, iar după individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
Astfel, nu sunt fondate criticile recurentului contestator referitoare la existența bazei legale pentru achitarea sumei totale de 461.510 lei, la lămurirea creanței fiscale și calitatea de plătitor de TVA.
Cum măsurile asiguratorii au fost dispuse, în timpul inspecției fiscale, înainte de emiterea titlului de creanță, toate motivele invocate cu privire la natura creanței, la întinderea acesteia, la calitatea de debitor, nu puteau fi susținute pe calea contestației împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, având posibilitatea, așa cum a reținut și instanța de fond, ca aceste apărări, probleme de fond să poată fi invocate printr-o altă procedură legală, contestarea titlului de creanță fiscală
A mai susținut recurentul că actele administrativ fiscale contestate constituie acte de executare silită ce au fost emise, pe de o parte, cu nerespectarea procedurilor de emitere, iar pe de altă parte, creanța nu este una certă, lichidă și exigibilă, el contestând întinderea acesteia și solicitând lămurirea debitului, faptul că instanța de fond a fost investită și cu lămurirea creanței contestate, astfel că, respingând proba cu expertiză financiar-contabilă a încălcat dispozițiile art.129 Cod procedură civilă.
Ori, față de cele reținute mai sus, actele contestate, respectiv Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 3817/18.04.2012, procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunurile imobile nr. 2952/18.04.2012 și procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. 2953/18.04.2012, nu constituiau măsuri de executare silită, nefiind necesară îndeplinirea cerințelor cu privire la natura creanței. Instanța de fond nu putea fi investită cu cererea de lămurire a întinderii creanței, în condițiile în care nu fusese încă emis titlul de creanță, măsurile asiguratorii fiind dispuse înainte de emiterea lui, în condițiile art.129 alin.3 Cod procedură fiscală, iar proba cu o expertiză financiar-contabilă, în aceste condiții, era evident o probă ce nu era utilă și concludentă în cauză.
Referitor la motivarea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 3817/18.04.2012 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice B., în cuprinsul acesteia au fost indicate motivele pentru care au fost dispuse aceste măsuri, existând pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea., avându-se în vedere tocmai diferențele estimate în timpul inspecției fiscale, în sumă totală de 461.510 lei.
Nu sunt fondate nici criticile privind nerespectarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care prevede la pct.5.1.3 și pct.5.6 că referatul justificativ al măsurilor asigurătorii va fi întocmit de organul de control, propus spre avizare de șeful de serviciu de specialitate și avizat de coordonatorul acestuia și va conține, între alte elemente, motivarea necesității dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul indiciilor sau pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. În cauză, referatul justificativ, avizat, a fost motivat pe aceleași aspecte, cuantumul sumei totale de 461.510 lei, diferențe estimate în timpul inspecției fiscale și neachitate, din chiar acest cuantum al sumei totale datorate putându-se susține că rezultă pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.
În privința motivelor de recurs, în sensul că procesul verbal nr. 2592/18.04.2012 nu conține individualizarea bunurilor imobile sechestrate și nici indicarea valorii estimate a fiecăruia dintre bunurile imobile sechestrate, astfel cum impune art. 154 alin.5 coroborat cu art.152 alin.1 lit. g din Codul de procedură fiscală.
Din procesul verbal nr. 2592/18.04.2012 de sechestru asigurator pentru bunurile imobile rezultă că au fost indicate imobilele, respectiv cele două imobile cu teren intravilan în suprafață de 1600 m.p., teren extravilan pășune, în suprafață de 2000 m.p. și teren extravilan arabil în suprafață de 58.500 m.p., ce nu au fost estimate, într-adevăr, însă s-a consemnat că în cazul în care nu pot fi evaluate de către executorul fiscal, necesitând cunoștințe de specialitate, evaluarea se va face după începerea executării silite.
Ca urmare, față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de contestatorul D. N., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 897/19.09.2012 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în municipiul B., ., județul B. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE POGOANELE, cu sediul în orașul Pogoanele, ., județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.01.2013.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, R. - A. S. |
Red./Tehnored.A.M.D.
2 ex./05.02.2013
Dosar nr._ al Judecătoriei Pogoanele
Judecător fond P. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 702/2013. Tribunalul BUZĂU | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1148/2013. Tribunalul... → |
|---|
