Contestaţie la executare. Decizia nr. 591/2013. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 591/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 29107/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 591/2013

Ședința publică de la 05 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. N.

Judecător F. C. P.

Judecător V. B.

Grefier V. P.

Pe rol judecarea recursului declarat de intimata A. pentru Administrarea Activelor Statului (succesoarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului), cu sediul în București, .. Ș., nr.50, Sector 1 împotriva sentinței civile nr. 530 din 14.01.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. E. Judecătoresc P. A. cu sediul în B., ., . B. și M. F. C. domiciliat în B., .. 1 C, județul B., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul M. F. C., personal, lipsă fiind recurenta contestatoare A. pentru Administrarea Activelor Statului și intimatul B. P. A..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Întrebată fiind, partea prezentă, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe recurs, pentru dezbateri.

Instanța ia act de declarația intimatului M. F. C., potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul, pe recurs, pentru dezbateri.

Intimatul M. F. C., având cuvântul, pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de recurenta intimată A. pentru Administrarea Activelor Statului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I) Circumstanțele cauzei

A) Obiectul acțiunii

1.1. Prin acțiunea înregistrată la data de 12.11.2012 pe rolul Judecătoriei B. – Secția civilă sub nr. de dosar_, contestatorul M. F. C. a formulat, în contradictoriu cu intimata A. pentru Valorificarea Activelor Statului, contestație la executare împotriva formelor de executare din dosarul de executare nr. 35/2010 al Biroului E. Judecătoresc P. A., solicitând anularea acestora, anularea cererii de încuviințare a executării silite și întoarcerea executării silite. Totodată, contestatorul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intimatei A. pentru Valorificarea Activelor Statului.

1.2. În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, , contestatorul, odată cu primirea pensiei aferente lunii octombrie 2012, a aflat despre înființarea popririi, fără ca anterior să îi fi fost comunicat vreun act de procedură, un angajat al Casei de pensii B. i-a comunicat că executarea a fost inițiată de B. E. Judecătoresc P. A. în baza sentinței comerciale nr. 193/25.03.2008, la cererea intimatei A. pentru Valorificarea Activelor Statului, precum și , în baza aceluiași titlu executoriu, împotriva contestatorului s-a început executarea la cererea creditoarei . S.A., în dosarul execuțional nr. 91/2012 al B. E. Judecătoresc Ț. C., față de care a formulat contestație la executare.

1.3. În dovedirea cererii, contestatorul a depus, în fotocopii, unele înscrisuri și a solicitat administrarea probei testimoniale, la care a renunțat în ședința publică din data de 14.01.2013, instanța de fond luând act de această renunțare.

B)Apărările intimatei

2. Deși legal citată, intimata A. pentru Valorificarea Activelor Statului nu a depus întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță și nu a solicitat administrarea de probe.

C)Procedura în fața instanței de fond

3. La termenul de judecată din data de 03.12.2012, judecătoria a reținut excepția lipsei calității procesuale active a intimatei A. pentru Valorificarea Activelor Statului ca o apărare pe fondul cauzei.

4. La termenul de judecată din data de 14.01.2013 contestatorul M. F. C., prezent în ședință publică, a învederat instanței că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor de bani reținute prin poprire, deoarece acestea i-au fost returnate, drept pentru care instanța a luat act de renunțarea la acest capăt de cerere.

5. La solicitarea instanței, în temeiul art. 402 alin. 1 C.proc.civ., B. E. Judecătoresc P. A. a atașat copii de pe dosarul de executare silită nr. 35/2010.

D) Sentința pronunțată în cauză de judecătorie și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond

6. După examinarea materialului probator administrat în cauză, prin sentința civilă nr. 530/14.01.2013, pronunțată de Judecătoria B. - Secția civilă în dosarul nr._ :

- s-a luat act de renunțarea contestatorului M. F. C. la capătul de cerere privind întoarcerea executării silite;

- a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul M. F. C., în contradictoriu cu intimata A. pentru Valorificarea Activelor Statului;

- s-a dispus anularea executării silite și a formelor de executare din dosarul de executare silită nr. 35/2010 al Biroului E. Judecătoresc P. A.;

- s-a dispus restituirea taxei judiciare de timbru de 196 lei, achitată de contestatorul M. F. C. prin chitanțele . nr._/12.11.2012 și . nr. 250/04.01.2013.

7. P. a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut, în esență:

- , prin sentința comercială nr. 193/25.03.2008, pronunțată de Tribunalul B. – Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr._, instanța a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului ..R.L. și atragerea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator, contestatorul M. F. C., pentru suma de 98.074,13 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile gajate în favoarea creditoarei . S.A.;

- , în urma solicitarii intimatei A. pentru Valorificarea Activelor Statului, B. E. Judecătoresc P. A. a constituit dosarul de executare silită nr. 35/2010, în cadrul căruia, prin încheierea din camera de consiliu pronunțată în data de 09.02.2010 în dosarul nr._, Judecătoria B. – Secția civilă a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 193/25.03.2008, împotriva contestatorului M. F. C.;

- , cu ocazia desfășurării executării, intimatul B. E. Judecătoresc P. A., în data de 15.02.2010, a emis procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și somația, în data de 19.10.2010 a întocmit procesul verbal de constatare a insolvabilității, iar, în data de 30.08.2012, dispoziția de înființare a popririi la terțul poprit Casa Județeană de Pensii B., primită de aceasta în data de 12.09.2012;

- , conform adeverinței de pensie a contestatorului M. F. C. pentru luna octombrie 2012, din suma de 1.238 lei acestuia i s-a reținut suma de 597 lei;

- , prin adresa din data de 07.01.2013 emisă de B. E. Judecătoresc P. A., s-a adus la cunoștință instanței faptul că, în dosarul de executare silită nr. 35/2010, nu a fost primită dovada de comunicare către contestator a somației de executare, iar, întrucât în anul 2012 acesta a fost pensionat, s-a procedat la înființarea popririi pe conturile sale;

- , în ceea ce privește formularea prezentei acțiuni în termenul prevăzut de lege, se constată că, de vreme ce nu s-a probat că somația emisă către contestator i-ar fi fost comunicată acestuia, iar în cuprinsul său numele debitorului a fost consemnat eronat, respectiv M. în loc de M., respectivul act fiind lovit de nulitate, iar din actele dosarului nu a rezultat că acesta ar fi fost înștiințat despre înființarea popririi asupra pensiei, rezultă că momentul de la care a început să curgă pentru el termenul de promovare a contestației la executare este cel prevăzut de teza a doua a art. 401 alin. 1 lit. b) C.proc.civ., respectiv data efectuării primei rețineri din veniturile periodice de către terțul poprit, termen care a fost respectat;

- , față de dispozițiile legale incidente, trebuie constatat că executarea silită, ca ultima fază a procesului civil, poate fi pornită exclusiv de creditorul creanței, care se impune a fi certă, lichidă și exigibilă;

- , însă, în cauza de față, titlul executoriu, constând în sentința comercială nr. 193/25.03.2008, pronunțată de Tribunalul B. – Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr._, a dat naștere unei singure creanțe în sarcina contestatorului M. F. C., și anume celei în valoare de de 98.074,13 lei, în beneficiul . S.A.;

- , deși în tabelul definitivat al creanțelor debitoarei ..R.L. a figurat și intimata A. pentru Valorificarea Activelor Statului, pentru suma de 88.507,76 lei, la finalizarea procedurii de insolvență, această creanță nu a fost reținută;

- , de altfel, deși pentru termenul de judecată din data de 14.01.2013, intimata a fost citată cu mențiunea de a face dovada calității sale de creditoare față de contestator, aceasta nu s-a conformat;

- , în aceste condiții, cum executarea silită a fost pornită de intimata A. pentru Valorificarea Activelor Statului pentru o creanță care aparține creditoarei . S.A., se reține de instanța de fond că intimata, neavând calitatea de creditoare, atât executarea silită, cât și actele de executare au fost îndeplinite în mod nelegal, impunându-se anularea lor;

- , în ceea ce privește cererea de anulare a cererii de încuviințare a executării silite, se observă că, potrivit art. 3731 alin. 5, aceasta este supusă analizei efectuate de instanță cu ocazia pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, care, în cazul admiterii, este irevocabilă și că, pentru aceste motive, este evident că, pe calea contestației la executare nu se mai poate face o nouă analiză a cererii de încuviințare a executării silite, iar încheierea prin care aceasta a fost admisă nu este supusă nici unei căi de atac, cu consecința că, în cazul admiterii contestației la executare, anularea executării silite are ca efect inactivarea încuviințării sale;

- precum și , în ceea ce privește cheltuielile de judecată suportate de contestatorul M. F. C., constând în taxa judiciară de timbru de 196 lei, achitată prin chitanțele . nr._/ 12.11.2012 și . nr. 250/ 04.01.2013, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 23 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 146/ 1997, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, printre alte cazuri, atunci când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă, drept pentru care, față de soluția pronunțată cu privire la acțiunea promovată de contestator, se va dispune și restituirea taxei judiciare de timbru către acesta.

E) Recursul exercitat în cauză și apărările intimatului

E1)Motivele de recurs

8.1. Împotriva acestei sentințe civile, intimata A. pentru Administrarea Activelor Statului (succesoarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului) a formulat recurs, înregistrat la data de 06.02.2013, cu respectarea termenului legal, criticându-se sentința atacată pentru nelegalitate.

S-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se dispună modificarea sentinței recurate și respingerea, ca neîntemeiată, a contestației la executare formulate.

8.2. În motivarea recursului, care a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., s-a reliefat, în esență, , în cauză, este vorba despre recuperarea unor creanțe bugetare preluate de intimată în baza OUG nr. 51/1998, fiind incidentă o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, , nelegal, au fost aplicate, în motivarea sentinței de fond, numai dispozițiile dreptului comun, , greșit, s-a reținut că, creanța intimatei nu a fost reținută la finalizarea procedurii de insolvență a debitoarei ., intimata fiind menționată în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitorului amintit cu o creanță bugetară în sumă de 88.507,76 lei, intimata are calitate procesuală activă față de titlul executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 193/25.03.2008, pronunțată de Tribunalul B. – Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr._ și în raport de natura creanței sale, de creanță bugetară, care se recuperează înaintea celorlalți creditori din tabelul consolidat.

E2)Apărările intimatului

9. Intimatul-contestator M. F. C. a formulat în recurs întâmpinare (filele 16-17-dosar recurs), înregistrată la data de 05.04.2013, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a susținut, în motivare, în esență, , prin titlul executoriu, a fost atrasă de către . SA răspunderea fostului administrator M. F. C., recurenta a formulat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 193/25.03.2008, această cale de atac a fost respinsă prin decizia nr. 1076/24.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, reținându-se în motivare că lichidatorul judiciar a cerut atragerea răspunderii personale a fostului administrator doar pentru bunurile mobile gajate în favoarea creditoarei . SA, precum și că, deși instanța de fond a pus în vedere recurentei-intimate să lămurească această chestiune, nu a fost justificată calitatea pretinsă de creditor a acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată, în raport cu motivele de recurs și având în vedere prevederile art. 3041 C.proc.civ., Tribunalul reține următoarele:

II) Considerentele reținute de Tribunal în fundamentarea soluției adoptate în cauză

10. Obiectul prezentului litigiu, declanșat de către contestatorul M. F. C., în contradictoriu cu intimata A. pentru Valorificarea Activelor Statului (actuala A. pentru Administrarea Activelor Statului), rezidă în contestație la executare prin care se urmărește a se dispune anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. 35/2010 al Biroului E. Judecătoresc P. A., anularea cererii de încuviințare a executării silite și întoarcerea executării silite.

Se observă că, prin sentința recurată, a fost admisă contestația la executare promovată, reținându-se apărarea contestatorului în sensul că intimata nu justifică, în cauză, calitate procesuală activă, respectiv că are calitate de creditor și că, prin recursul declarat, intimata critică pentru nelegalitate această soluție.

Or, aceste critici nu sunt fondate, față de considerentele care succed.

11. Astfel, trebuie relevat că, prin cererea de executare silită înregistrată la data de 25.01.2010 sub nr. de dosar execuțional 35/2010, intimata-recurentă A. pentru Valorificarea Activelor Statului (actuala A. pentru Administrarea Activelor Statului) a solicitat B. A. P. să înceapă executarea silită împotriva debitorului M. F. C. pentru a se recupera “partea din suma de 98.074,13 lei reprezentând obligația către A.”.

A fost invocat, în susținerea acestei cereri de executare silită, titlul executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 193/25.03.2008, pronunțată de Tribunalul B. – Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr._, hotărâre devenită irevocabilă, ca urmare a respingerii, ca nefondat, a recursului, prin decizia nr. 1076/24.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr._ .

12. Or, este important de remarcat că, prin sentința comercială nr. 193/25.03.2008, pronunțată de Tribunalul B. – Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr._, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului ..R.L. și s-a dispus atragerea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator, contestatorul M. F. C., pentru suma de 98.074,13 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile gajate în favoarea creditoarei . S.A.

Reiese, așadar, că - așa cum judicios a reținut și instanța de fond, în considerentele sentinței recurate -, în baza acestui titlu executoriu, recurenta-intimată A. pentru Valorificarea Activelor Statului (actuala A. pentru Administrarea Activelor Statului) nu are calitatea de creditor pentru suma de 98.074,13 lei, cu privire la care a fost admisă cererea lichidatorului judiciar E. C. Ipurl de atragere a răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator, contestatorul M. F. C..

13. Nu poate determina o altă soluție afirmația recurentei, inserată în motivarea recursului, cum că, în cauză, ar fi vorba despre recuperarea unor creanțe bugetare preluate de intimată în baza OUG nr. 51/1998, fiind incidentă o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun.

Într-adevăr, pe acest aspect, se observă că recurenta nu a făcut vreo dovadă concludentă din care să reiasă că, în temeiul OUG nr. 51/1998, ar fi preluat, ca activ bancar neperformant, creanța deținută de creditoarea . S.A. împotriva debitorului (contestator în pricina de față) M. F. C. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 193/25.03.2008, pronunțată de Tribunalul B. – Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr._ .

Această conduită omisivă a recurentei a survenit în condițiile în care sarcina probei pe acest aspect îi revenea cu prisosință, în baza art. 1169 C.civ. (1865) și a art. 129 alin. 1 C.proc.civ., iar instanța de fond, pentru termenul de judecată din data de 14.01.2013, la care s-a pronunțat sentința recurată, a dispus ca intimata să fie citată cu mențiunea de a face dovada calității sale de creditoare față de contestator, aceasta neconformându-se obligației stabilite în sarcina sa nici chiar cu ocazia și în faza recursului promovat.

14. De asemenea, tot nefondate sunt și alegațiile recurentei, făcute în motivarea recursului, cum că, greșit, s-ar fi reținut de prima instanță că, creanța intimatei (recurente) nu a fost reținută la finalizarea procedurii de insolvență a debitoarei ..

15. Astfel, trebuie remarcat, în acest context, că intimata (recurentă) a fost menționată în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitorului ..R.L. cu o creanță bugetară în sumă de 88.507,76 lei.

Or, este evident că această creanță are un cuantum diferit de cel pretins a fi executat silit în dosarul de executare nr. 35/2010 al Biroului E. Judecătoresc P. A. (de 98.074,13 lei).

16. Mai mult, se observă că, în considerentele sentinței comerciale nr. 193/25.03.2008 - hotărâre care constituie titlul executoriu în speță-, se învederează faptul esențial că lichidatorul judiciar al debitoarei . a formulat, în baza art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, cerere privind atragerea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator al debitoarei, contestatorul M. F. C., doar cu privire la acele bunuri mobile care au făcut obiectul contractului de gaj fără deposedare încheiat la data de 08.02.2001 între . și Banca Comercială I. Ț. SA Sucursala B., bunuri în valoare totală de 98.074,13 lei, care „nu au mai fost găsite la inventarierea efectuată de către lichidatorul judiciar, fostul administrator M. F. neputând preciza cauza dispariției acestora”.

De asemenea, în aceleași considerente - apreciate ca fondate de instanța de control judiciar, prin decizia nr. 1076/24.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr._ -, se arată că „nu se poate reține în cauză niciun raport de cauzalitate între activitatea fostului administrator și ajungerea debitoarei în stare de insolvență, pentru a se putea atrage răspunderea personală pentru întreg pasivul debitoarei falite, instanța considerând că în cauză dispozițiile art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 pot fi aplicate numai pentru suma de 90.074,13 lei, astfel cum s-a arătat, privind contravaloarea bunurilor mobile dispărute din patrimoniul debitoarei și pentru care fostul administrator nu a putut face niciun fel de precizări”.

17. În consecință, trebuie concluzionat că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că răspunderea personală patrimonială a fostului administrator al debitoarei ., contestatorul M. F. C., poate fi atrasă numai pentru suma de 98.074,13 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile gajate în favoarea creditoarei . S.A.

Or, așa cum corect a reținut prima instanță, referitor la această sumă numai . S.A. poate să justifice calitatea de creditor, respectiv existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar nu și recurenta-intimată A. pentru Valorificarea Activelor Statului (actuala A. pentru Administrarea Activelor Statului).

Prin urmare, trebuie reținut că, în privința acestei din urmă părți, există un impediment la executare (lipsa calității de creditor) care afectează valabilitatea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 35/2010 al Biroului E. Judecătoresc P. A., soluția pronunțată de judecătorie fiind legală.

III) Soluția Tribunalului

18. P. aceste considerente, Tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul promovat de intimata A. pentru Administrarea Activelor Statului (succesoarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului) împotriva acestei sentințe.

Prezenta decizie este irevocabilă, în temeiul art. 377 pct. 4 C.proc.civ.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de intimata A. pentru Administrarea Activelor Statului (succesoarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului) cu sediul în București, .. Ș., nr.50, Sector 1 împotriva sentinței civile nr. 530 din 14.01.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. E. Judecătoresc P. A., cu sediul în B., ., . B. și M. F. C., domiciliat în B., .. 1 C, județul B., având ca obiect contestație la executare, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Aprilie 2013.

Președinte,

M. N.

Judecător,

F. C. P.

Judecător,

V. B.

Grefier,

V. P.

Red.CFP/Th.red.CFP/2 ex./17.04.2013

d.f. nr._ – Judecătoria B.

j.f. O. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 591/2013. Tribunalul BUZĂU